Ce limpede

Ce limpede - pare
uneori - visul
... din care
n-ai mai vrea
să te petreci
în altul

... îl simţi aievea
şi
nu-ţi mai trebuie
trupul
... întruparea
din vis
îţi e de-ajuns

... trans-lucidă
reflectare - a dorinţelor
dezmărginite - şi
sublimate
de gîndul - negînd
... de gîndul - care
prin haosul
de-nsufleţiri prea-plin
transcende sufletul
... într-un
extatic declin(?)

poezie de Adrian Iscru
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezonanta

Uneori - rezonînd
cu tot ce piere
(sau nu mai există)
intense viziuni
polifonice - irup
dincolo
de orice înţelegere

... poate unde - înţelegerea
nu oricînd (şi oricum)
poate cuprinde - gîndul
întors - asupra lui însuşi
negînd

... întors - mai plin
de cele neînţelese
decît de Înţelesul
acela
... ce poartă - în sine
ecoul
prezenţei absente - sau
numai ascunse(?)

poezie de Adrian Iscru
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce fiori

Ce fiori - adîncindu-mă
în trupul - ce-l cuprind
cuprinzîndu-mă
se răsfrîng - între
paralele oglinzi - unde
frigul şi frica
mă-mprejmuie
şi nu-mi lasă
durerea - plecată?

... din cauza asta
nu mai sînt sigur
că voi putea - vreodată
să întorc - clipa
... şi cuprins
de ceea ce cuprind
să nu mai fiu
fiinţa ne-hotărîtă:
dacă visul - este
un gînd
ne-gîndit încă
... sau gîndul
"ceva" din visul
ne-visat încă(?)

poezie de Adrian Iscru
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot mai frumos

Tot mai frumos,
mai aproape de mine
e gîndul tău,
stea din Eden,
luminînd viaţa mea,
paşii mei
c-un dor
nemărginit...
Tot mai duios
ocrotindu-mi cărarea
de orice rău,
sus, tot mai sus
mă atragi
spre zenit...

Tot mai măreţ,
mai scăldat în lumină
e chipul Tău,
prinţ glorios
care-ai dai viaţa Ta,
trupul tău
ca miel neprihănit.

Tot mai cu drag
îmi înalţ către Tine
tot gîndul meu,
sus, tot mai sus,
într-un zbor
infinit...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sint cuvinte

Sînt cuvinte
în care nu mai sper
... iar gîndul - parcă
altfel cuprins
lăuntric - mă îndeamnă
să-i caut - preajma
de ecouri
... ne-ajunse la capăt
în aceeaşi viaţă
în această viaţă

... viaţă - despre care
nu se ştie - al cui
cuprins cuprinzător
va fi:
al cuvintelor
al trăirilor

... al cuvintelor
ne-trăite - pînă la capăt
... al trăirilor
ce-mi vor fi - capătul(?)

poezie de Adrian Iscru
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim în ţara lui "n-ai cu cine", iar asta e mai mult decât de-ajuns pentru a nu putea fi mai presus de această vorbă.
Bineînţeles, toate acestea în cazul în care îţi doreşti să fii mai presus.
În schimb, aici, pentru a fi mai presus, trebuie să nu îţi doreşti acest lucru, ci, din contră, să fii dispus să tragi pe oricine în jos. Astfel arată "oamenii mari" pe la noi pe aici. Ori ajungi ca "ăla", pentru a putea să îţi meargă bine, ori tânjeşti după respectul de sine al celor civilizaţi de prin ţări civilizate şi ajungi să te stingi în mizerie în propria ta ţară, agăţat fiind de acest vis.
Nu-i de mirare că, cei cu cea din urmă gândire şi cele din urmă principii, au ajuns să părăsească ţara. Şi, adevărul, acesta este: trebuie să fii prea idiot să sfârşeşti într-un asemenea coşmar, agăţat fiind de un asemenea vis, care, până la urmă, nu are ca esenţă decât normalitatea.
Într-un final, aici vor rămâne doar "şobolanii" şi cei care, neavând alte variante, vor avea ca unică scurtătură, în ceea ce priveşte sfârşitul suferinţelor, a se lăsa pradă "şobolanilor".

Andrei Ş.L. Evelin în Începuturi
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secvenţa din vis

Te-ai întrupat azi-noapte într-un vis,
plutind ciudat prin raze învelite
în ape de lumină risipite
prin lumea cu decorul indecis.

Nu te-ai oprit, nu m-ai văzut, n-ai stat
să-mi spui ce-ai mai făcut, cum e la tine,
în lumea-n care viaţa se susţine
prin legi de care eu nu am aflat.

În visul meu, ce iute s-a sfârşit,
ai fost doar o secvenţă trecătoare,
o dublă-n care un actor grăbit,
din rolul ce-l iubea cu-nflăcărare,
o replică să schimbe a voit
şi a schimbat-o, însă... a greşit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul meu din paradis

O, tu, înger care în vis îmi apari,
Aş vrea ca niciodată să nu dispari,
Să-mi spui că mă iubeşti,
Tu, frumoasa mea din poveşti.

Aş vrea să nu mă mai trezesc
Din visul acesta plăcut
Lângă tine să fiu
Şi de mii de ori trupul să ţi-l sărut!

Dar aceasta e doar un vis,
Şi tu eşti departe de mine,
Îngerul meu din paradis.

poezie de Vladimir Potlog
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea undelor tăcute

Tu n-ai ştiut că eu eram cu tine,
Privindu-ţi silueta, indiscret,
Şi-ţi admiram mişcările feline
Ascuns în noaptea gândului secret.

Nici eu nu am ştiut atunci că tu,
În mângăierea undelor tăcute,
Nu mi te-ai fi opus, c-un simplu "Nu!",
Dorinţelor sub stele renăscute.

Erai zeiţa nopţii-n gândul meu,
Eram, în visul tău, acela care
Îţi apărea din mare ca un zeu
Ce îţi punea iubirea la picioare.

N-ai ridicat-o şi de-atunci, mereu,
Îmi tulburi câte-un vis. Din întâmplare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E doar un vis...

Uneori viaţa îţi joacă feste,
Că ai vrea să alergi afară,
Dar în suflet ai numai visări de poveste
Şi timpul e anevoios că încă nu e vară.
În minte îţi vin gânduri când scrii,
Mai mult în tăcerea nopţii,
Dar te visez şi când ai vrea să vii,
Ştii e un vis, totul e la mana sorţii.
Când mă trezesc din vis,
Mai am uneori un gând fugar,
Să las din nou sufletul deschis,
Cu îngerul de noapte hoinar.
Zilele nu seamănă între ele,
Iar eu sunt naivă acum ca o fată,
Şi-mi vine dor de gândurile mele
Că e nepăsare în lumea asta toată.

poezie de Eugenia Calancea (1 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul se întinde la nesfârşit. Pământul dăinuie la nesfârşit. Ele trăiesc etern pentru că nu fac din fiinţarea lor un lucru care să le fie propriu. Iată pentru ce înţeleptul îşi depăşeşte în totalitate personalitatea şi prin aceasta chiar îi dă valoare. Îşi transcende trupul şi chiar prin aceasta îl ocroteşte. El caută să nu aibe dorinţe şi prin aceasta chiar mai repede ajunge la Adevărul Ultim care este de fapt ţelul dorinţelor sale.

Lao Tse în Tao Te King, 7
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anomalii

Sufletul meu, copil tembel, cunoaşte,
Inima mea de bivol tînăr ştie
Că pe al lumii pat absurd de broaşte
Iubirea este o anomalie.

Să mai iubeşti cînd visul un negoţ e,
Să mai iubeşti cînd prea puţini au şale,
Cînd ne clocesc de-un veac prudente cloţe,
Acestea toate nu sînt stări normale.

Eu cînt la o vioară care doare,
Eu cînt la un pian bolnav de ciumă,
Cu voioşie şi cu disperare
Eu cînt un cîntec care mă consumă.

Nu-i profitabil să iubeşti cînd este
Mai profitabil să te faci că sîngeri,
Dar pe robotul meu cade-o poveste,
Robotul meu e-nduioşat de îngeri.

Normal rămîne numai restul lumii
Care să se abţină bine ştie,
Vioara caldă şi pianul ciumii
Nu sînt decît acea anomalie

La care pururi sufletul mai speră
Pentru că ea s-ar mai putea numi iubire
Jos, în prudenta lume mamiferă,
Şi sus, pe unde gîndul meu e mire.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna din vis

Aş vrea să ştiu pe care parte sunt
în visul cu o apă ce desparte
tărâmurile vii de cele moarte
şi drumuri în destinul ce-mi înfrunt.

Nu pot s-aleg şi simt că, singur, eu
sunt de o parte, dar şi de cealaltă,
în clipa-n care, mâna ce mă saltă,
e cea pe care-o-ntind când mi-e mai greu.

Iar timpul pare,-n vis, un infinit
în care nici nu mor, nici nu trăiesc,
ci doar aştept lumina s-o zăresc.

În viaţa-n care multe-am împlinit,
e doar un vis prin care mai păşesc
cu mâna-ntinsă, parcă a cerşit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi de ceară

Curg lacrimi calde dintr-o lumânare,
Îi pâlpâie lumina printre umbre,
Iar tu îmi stai ascunsă într-o stare,
În care nepăsarea te pătrunde.

Îţi joacă forme negre pe pereţi,
Le urmăreşti însă n-ai vrea să fie
Şi te întrebi de oare nu repeţi,
Greşeli precum acela ce nu ştie.

Mai e puţin, lumina ei se stinge,
Iar altă lumânare nu mai ai,
Te uiţi la ea cum ceara se prelinge,
La fel cum curge-o lacrimă din rai.

Te tot gândeşti, îţi va fi întuneric,
Nu ştii de vrei să dormi, de vrei să nu,
Priveşti spre cer, sunt stele, e feeric
Şi una-i vrea să fii, de poţi, chiar tu.

Îţi plâng din lumânări lacrimi de ceară,
Adememenite parcă de firesc,
Căderea lor nu pare să te doară,
Dacă nu-ţi curg din trupul omenesc.

poezie de Adi Conţu (13 august 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

Mustesc zemurile păsării, pasărea a fost
împuşcată şi acum putrezeşte pe câmp
nici câinii n-o mai mănâncă, su fugit şi câinii
pe pustie printre zăbrelele oaselor
dar apare visul în cămaşă albă
însângerat în dreptul inimii
se plimbă la marginea pădurii visul
Doamne, ştiam că pasărea a fost împuşcată
nu visul, credeam că mai
am dreptul la vis
taci, îmi şopteşte sufletul
visul nu moare odată cu trupul
visul nu e din carne
Iar trupul e doar imaginaţia visului.

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

matematică

Matematica este o formă de poezie care transcende poezia prin aceea că proclamă adevărul; o formă de raţionament care transcende raţionamentul prin aceea că vrea să înfăptuiască adevărul pe care îl proclamă; o formă de acţiune, un comportament ritual, care nu găseşte împlinire în faptă, ci trebuie să proclame şi să elaboreze o formă poetică a adevărului.

definiţie de Salomon Bochner în Rolul matematicii în dezvoltarea ştiinţei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-ţi aparţin

Nu-ţi aparţin, sunt numai o himeră
Ce-o plăsmuieşte zilnic al tău gând,
Un râu pierdut prin viaţa-ţi efemeră,
Din lacrimiri reci, safire adunând.

Nu-ţi aparţin, e doar o amăgire,
N-ai priceput absurdul joc în doi,
Pe care îl numeşti sublim: Iubire,
Povară ce o porţi pentru-amândoi.

Nu-ţi aparţin, de ce stârneşti furtuna,
Noian de vorbe, pline de-nţelesuri?
Sunt doar secunda ce apune-ntruna
Călătorind prin sutele de versuri.

Nu-ţi aparţin, sunt rodul Veşniciei
Din care, nebunesc, m-am înfruptat
Spre a-i achita tributul fanteziei
Prin visul ce îl vreau neîntinat.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inchipuiri

Prea multele închipuiri
întorc sufletul
pe dos
... din cauza lor
nu vei simţi (la fel)
ce-ai simţit - atunci
cînd ai văzut - lumina
prin lumina lui

... şi
zadarnic
vei mai încerca
să străvezi - dincolo
de ce limitează
sinea
... să surprinzi
chipul - de sub
măştile eului

... sau
ceea ce
înainte - de închipuire
zace-n închipuitor
... acele sensuri
şi potenţe - ce-i urzesc
sufletului - începutul
... ne-sfîrşitul - dar
mereu începutul
de pe urmă(?)

poezie de Adrian Iscru
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu scrii cărţile pe care le vrei. Ideea iniţială ţi-o dă hazardul; apoi, fără să vrei, caracterul, temperamentul, toanele tale, ceea ce este în tine mai independent de tine însuţi zămislesc ideea aceasta, îi dau viaţă, o realizează. O fatalitate, o putere necunoscută, o voinţă mai presus de a ta îţi comandă opera, îţi conduc mâna. Îţi dai seama că trebuie neapărat să scrii ceea ce ai scris. Iar câteodată, ca în romanul Sora Philomene, cartea care-ţi iese din mâini nu-ţi pare ieşită din tine; te uimeşte ca un lucru care era în tine şi de care nu-ţi dădeai seama.

citat din Jules de Goncourt
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În America, am învăţat libertatea de a fi fericit sau nefericit într-un loc din lume... să deschizi gura şi să spui ceva ce simţi cu adevărat. Asta este cea mai importantă experienţă a mea după ce am părăsit Uniunea Sovietică - să părăsesc o ţară în care a minţi era normal şi să încep să învăţ legea noului loc, să uit ce ştiam înainte. Când petreci 26 de ani într-un sistem... Mi-a luat câţiva ani să realizez că trebuie să îţi asumi responsabilitatea pentru tot ce faci în viaţă.

Mikhail Baryshnikov în interviu (13 iunie 2017)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa între două staţii...

La staţia ''Plecare'', destinu-ţi ia bilet
Spre-un semn de întrebare cu un răspuns incert.
Ai tot timpul din lume şi-n staţii mai opreşti
Dar, că mai trece-o clipă nu simţi şi nu gândeşti.

Mai zbori prin constelaţii, mai prinzi un vis de mâini
Dar, se destramă visul, ca aburul din pâini.
Într-un ''dolce far niente'' dansezi o vreme-n doi
Dar, colcăie-n adâncuri premize de război.

Te-mpiedici în nocturne, când stele nu mai sunt
Şi te ridici alene, iar pasul ţi-e mărunt.
Mai bei din mătrăgună, te mai încrunţi puţin
Dar, uneori e dulce şi-amarul din pelin...

Că treci prin chin sau bine, extaz sau prin tristeţi
E o dovadă vie, că mai sunt dimineţi
Şi staţii neştiute, iluzii şi speranţe
În care o secundă se zbate-n dezolanţe...

E viaţa o morgană-n deşertul temporal
În care suntem valuri ce înotăm spre mal,
Unde scrie ''Sosire'' pe marea de nisip
Şi unde moartea n-are nici suflet şi nici chip...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!