Poem nocturn

ca un somn al pietrei
aripa nopţii
se răsfrângea în tăcerea
sângelui scurs printre oase

asemenea oglinzii
durerea părea de două ori mai grea
mă confesam întunericului
din venele pline cu aceleaşi incertitudini
să pot vedea în negrul clar
dacă răsuflul meu livid
va mai putea da existenţei
vreun vis

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem-reflux

cuvântul
oarbă strigare
către o nouă renaştere
asemenea pietrei
ce plânge
în singurătate

cu fiecare moarte ce-o calc
tăcerea devine mai albă
cerurile îmbrăţişând marea
într-un soare
rescriu viaţa
în palma mea uscată

ascult nepătrunsul în scoică
şi-mi zic împrăştindu-mă
cu gândul între maluri
că acesta a fost
refluxul poemului
înainte de căderea
în permanentul
apus

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem existenţial

de la un timp liniştea pare mai albă
o alunecare oarbă în infinitul morţii
asemenea paşilor calzi pe nisipul clipei
alerg cu restul din viaţă
prin verdele crud
scurs din toate cerurile ce-au trecut
şi mă întreb
dacă viaţa aceasta aproape epuizată
nu e decât
o bâlbâială a aerului
în care ne-am rătăcit
cândva
fără să ştim

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

aripa păsării deasupra pietrei
ascunde tăcerea,
în linistea nopţii se strâng speranţe,
apa devine ochiul
iertări

gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

aripa păsării deasupra pietrei
ascunde tăcerea,
în linistea nopţii se strâng speranţe,
apa devine ochiul
iertării

gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nocturnă

Tăcerea nopţii, dureroasa tăcere
nocturnă... De ce se-înfioară-astfel sufletul meu?
Îmi aud murmurul sângelui –
o furtună-înveşmântată-n mătase-mi trece prin cap.
Insomnia! Să nu poţi adormi şi, totuşi,
să visezi. Sunt un auto-model
de disecţie spirituală, un auto-Hamlet.
Îmi subţiez tristeţea
în vinul nopţii,
în minunatul cristal al întunericului –
şi mă întreb: mai e mult până-n zori?
Cineva a închis o uşă –
A trecut cineva –
Ceasul a sunat de ora trei –
Dar n-a fost Ea! –

poezie de Ruben Dario, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

de acum îmi pot vedea somnul mult mai pal
şi mult mai aproape de îngeri
nimicul se înfăşoară în aripa de cenuşă
şi bate în zare zborul
lăsând umbra nimicului
să se lungească
în mâinile mele

veşnicia coase încet nasturii pentru timp
va termina mâine sau poimâine
haina chemării
şi voi fi cu tălpile de fum
mai aproape
de o moarte
prielnică

umbrele curg pe pietre necunoscute
înainte de a se lăsa târziul cel mare
mai jos de pământ

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn

simt lumina cum s-a serbezit printre atâtea gânduri
şi curg între rătăcite milenii de piatră
fără să cutez
a mai spera la ceva

mi-e somn de lumină
acum când piramidele topesc în deşert faraonii
şi nisipul deşertului se scurge
ca-ntr-o clepsideră
ce nu mai are fund
ce nu mai are limită

cu toţii am dormit măcar o noapte
într-o moarte ce se lungeşte
ca o iluzie umbrită
de-un cuvânt orb
îşi spune rădăcina
uscată din humă

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

mă întorc cu faţa
în aripa mea frântă
unde toţi norii
din mine
se strâng într-un plâns

ochiul de melc mă împunge,
dar n-aş putea să-l strivesc
cu nicio lacrimă oarbă
mulsă din propriul gând

şi mă întreb
ce soartă va avea aripa frântă
după ce se va tămădui
şi-mi voi întoarce obrazul
către sânul ploii nestins

zborul curgând
şi curgând

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că două entităţi nu pot fi identice nici la nivel de teorie. Două linii nu pot fi perfect paralele, iertat să-mi fie pleonasmul, nu există doi oameni identici, nici măcar în cazul gemenilor univitelini, precum nici două pietre, doi copaci sau două râme nu pot fi la fel. Mai mult decât atât, cred că nici o singură linie, un singur om, ori piatră, copac sau râmă nu poate fi copia propriei sale alcătuiri materiale. Omul să zicem, deşi poate părea înfricoşător, nu seamănă cu el însuşi. El îşi dedublează propria fiinţă în orice moment al existenţei sale, îşi despică sufletul fără ca "bucăţile" rezultate să fie aidoma. Doi atomi dacă ar fi identici, ar dispărea unicitatea lumii. Propriul meu gând nu este una şi aceeaşi energie creatoare cu propriul meu gând, iar acest text nu îşi este sieşi reflexia perfectă. Citiţi-l de două ori şi vă veţi convinge singuri de acest adevăr.

Mihail Mataringa (16 februarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

o geană de ceaţă
umedă
ca lacrima ochiului
ce a vărsat sânge
mi-e toată tristeţea
de-acum

îngeri giganţi cu aripile adâncite în jale
îmi cutremurau
epicentrul luminii
iar visele abia ieşite
din chinul întunericului
nu mai creşteau

tot gândul meu
era o rană caldă
în care se ducea să moară
ultima speranţă

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc tăcerea

Iubesc tăcerea primăverii-n floare,
Tăcerea stelelor care în zori apun,
Iubesc tăcerea zborului spre soare,
Tăcerea sufletului primitor şi bun.

Iubesc tăcerea pădurilor bătrâne
Tăcerea lunii şi-a nopţii-nrourate,
Iubesc tăcerea bobului din grâne,
Tăcerea tumultoasă a inimii ce bate.

Iubesc tăcerea ca vis ori ca simţire,
Tăcerea din adânc a sinelui divin,
Iubesc tăcerea si taina din privire,
Tăcerea care spune la matcă să revin.

Iubesc tăcerea când sunt cu Dumnezeu,
Tăcerea izbăvirii ce-aduce nemurire,
Iubesc tăcerea ca rugă-n gândul meu,
Tăcerea lacrimei la ceas de regăsire.

Iubesc tăcerea ca tihnă sufletească,
Dar nu iubesc o viaţă-nsingurată,
Iubesc tăcerea din lumea îngerească,
Dar nu iubesc trăirea-ntemniţată.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Direcţii perpendiculare

nu pot să mă mai schimb,
oricum
perspectivele sunt sumbre,
nu mai poţi modela lutul asprit în
arşiţa nopţii,
fierul călit de prea multe ori
devine anxios,

în menghina ipocrită dintre ani
evenimentele se sufocă de cronicitate,
iubirile mor deliberat,
predestinările se sinucid din culpă,

un nebun întreba odată
în deşertul din mine,
de ce murim dacă iubim
şi de ce mai iubim dacă murim?

nu cred în chiromanţie
dar liniile din palmă arată mereu
în direcţia în care ai plecat şi
într-o direcţie
nedefinită,

un necrolog în cerneluri bizare
îmi distrage tot mai des
atenţia,
făcând o perpendiculară
impecabilă
cu gardul de oase
al bisericii,
când trec.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Propriul contur

orizontul se închide ciudat,
mă aşteaptă undeva o cruce de drumuri
de unde aş putea să o iau într-un sens
sau altul,
ori să mă opresc,

mă sustrage ceva din propriul contur,
obstacolul de azi nu contează prea mult
când lupta de mâine
o port mai mult cu mine însumi,

de la o vârstă
nu pot tolera cadenţa secundelor,
e un război de uzură dur
între mine şi fatalitate,
uneori şi propria mea umbră îmi
întoarce spatele,

realitatea îmi deformează percepţia
asupra existenţei
aş putea face o introspecţie în oglindă,
poate mi s-ar părea rictusul neputinţei
purtat de altcineva în
imaginea strâmbă
a adevărului.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş putea fi pe jumătate din persoana câinelui meu, aş fi de două ori mai uman decât sunt.

citat din Charles Yu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce poate fi mai curios decât faptul că mâna omului, formată pentru a apuca, cea a cârtiţei pentru a săpa, piciorul calului, aripa delfinului, şi aripa unui liliac, să fie construite după acelaşi tipar, şi să includă aceleaşi oase, în aproximativ aceeaşi poziţie?

citat clasic din Charles Darwin
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea purifică sufletul!

aforism de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum 1

Dacă mă concentrez bine acum nu există,
ce rare sunt prieteniile în acest jalnic rezbel,
trăim foarte singuri între mişei, acum şi tăcerea ucide
ca o haită de lupi, cum e mai bine?
Fiecare se crede un everest mai mititel ori mai mare,
noi nu ştim câte coloane de foc au trecut,
câte stele s-au stins, câte iubiri au fost înjunghiate,
nu avem timp pentru politeţuri,
omul primitiv nu polemiza,
deschide computerul, vei vedea câte crime se petrec
pe secundă, pe glob, ei şi?
Bolboroseala sângelui unui tuberculos,
fratele meu, Cain, dă-mi mâna, simt vijelia mâniei sale.
Apoi vom vorbi, vom bea vinul greu, darul pământului,
cineva cântă, acum este acum.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare

nişte drumuri zdrenţuite
pietre grele se spintecă una pe alta în creier
apa alergând goală
printre picioarele confuze
chipul legănându-se
între două căderi dilatate
fără să mai cunosc drumul
despart ceasul de timp
înainte de a uni malurile serii
într-o veghe copleşitoare
tăcerea era ca un film mut
fără actori şi regizor
în minte toate gândurile s-au stins
în curând mă voi bate pe întuneric cu liniştea

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi de lup flămând

Luna sparge negrul nopţii, ochii tăi de lup flămând
Mă privesc din dosul porţii, ca şi-atuncea, ca şi când
Voalul rochiei se rupe sub tăişul de argint
Al îmbrăţişării tale, când şi visele mă mint.

Mai alerg printre secunde, mai mă pierd în amintiri,
Ochiul vremii îmi ascunde frământarea din simţiri,
Şi mă-ntreb dacă sunt vie, dacă tu-mi mai eşti poem,
Dacă zbor în colivie, sau mă-nec într-un blestem.

Dacă plouă printre stele, sigur ai să înţelegi
Că sunt lacrimile mele risipite fără legi,
Şi dacă te doare braţul este pentru că-ţi sunt ram
Încolţit în carne vie, şi nu pot să mă destram.

poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de vară 🌸✍

Zăpada din sufletul meu s-a topit
la fel de repede ca luna iulie
văzută dintr-o clepsidră ce s-a scurs grăbit,
în mijlocul verii.

Flori de soare dansează acum,
prin părul meu, rebel, ce depănează
poveşti despre greutăţile iubirii
care visează la
o tentativă de zâmbet.

Cântece pline de viaţă se sparg
în tăcerea şi golul din inimă
şi ascund printre lacrimi
un dor cu spini
şi mărăcini pictaţi de amintiri.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!