Îngeri

la spital îngerii dorm pe paturi de rugină
sunt palizi ca o scrisoare fără destinatar
sub perna de carii îşi ţin aureola
obosită cu gânduri

e grea moartea la etajul al XII-lea
ea cade în gol ca o scamă ruptă-n amurg
şi îngerii mănâncă din blide de ceară
supa de stele a nopţii
fără grăsime şi sare

la o fereastră bate vântul schimbării
Dumnezeu se plimbă prin saloane cu medicamente
un înger mort a înviat şi a respirat iarăşi
aceeaşi lumină bolnavă

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bate vântul florile

Bate vântul florile,
Ce frumoase îs zorile,
Când îmi bat lin în fereastră
Şi iubirea mea îi aleasă,
Ca o pasăre măiastră.

Bate vântul în fereastră,
Să vadă când sânt acasă,
Să mă îmbete cu mireasme,
În luna cu crizanteme
Florile iubirii mele.

Bate vântul în grădină,
Adunând frunze-n rugină,
Să-mi aştearnă covor moale,
Ce foşneşte sub picioare
Colorând orice cărare.

Bate vântule cu dor!
Şi mă cheamă în pridvor,
Unde m-aşteaptă bădiţa,
Să îi împrumut guriţa,
Că îi dulce ca frăguţa.

Vântule, pe unde treci
Toate cele le culegi,
Şi porţi dorurile mele
În nopţi albe, dar cu stele,
Florile vieţii mele.

Că viaţa fără de doruri,
Îi mătrăguna de pe dealuri.

poezie de Valeria Mahok (4 octombrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mor îngerii!

Mor îngerii! În ceruri e doar suspin şi plâns
Sunt trişti, tăcuţi şi gârbovi, li-i aripa lăsată,
Chiar aura din juru-i le e întunecată;
Li-s ochii în orbite; de lacrimi câte-au strâns!

Mor îngerii! Pământul e numai plâns şi jale;
Priviri fără lumină, destine retezate,
Au frunţile-n ţărână, au trupuri sfâşiate,
Şi-n drumul către ceruri n-au nici o lumânare!

Mor îngerii! Nimic nu mai e sfânt!
Mor îngerii! Şi-n Cer... şi pe Pământ!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

tristeţea ştie multe versuri din cartea vieţii
compune poeme surde
la lumina de sare
şi topeşte în flăcări
fericirea stropilor de ploaie
de pe obraz

conturul umbrei mele rămâne ca un vis eterat
adormit în eternitate
e-aşa de lungă moartea
încât nici timpul ce-a trecut pe-aici
nu-ţi ajunge să o măsori
până la capăt

poate noi suntem nişte vise
în gol vânătorii străpunşi de gloanţele vremii
îşi numără răsuflările precum copiii
când îşi numără monedele din puşculiţă
dezamăgire - respiraţia te doare până la ultimul atom
monedele sunt doar nasturi vechi ancoraţi în rugină

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înviere

lumina se desface de păcate
ascultă
e praful tot mai lucid printre noi
şi-ncepem zborul însinguraţi
într-o catastrofă
a bătăii de aripi

tot mai adânc
sufletul se ascunde în inimă
gata să nu mai întâlnească
măruntaiele morţii

ruşinaţi de marea minune
toţi îngerii crescuţi în vârful pieptului
şi-au strâns în gol
aripile de var
stingând întreaga noapte

şi eu de ce am înviat?

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

Frunze de rugină aruncate-n vânt.

Trist i-afară, cu nori ca de plumb
Şi vântul azvârle o ploaie haină;
Sufletul meu e ca o floare străină.
În zări îndepărtate ţipete de corb se-aud.

Prin covoarele de frunze nu se-aude al greierilor cânt.

Şi soarele ca un june palid strălucind,
Pe cerul cel albastru ca o panseluţă
El îşi aruncă ultima rază călduţă
Spre pământul îngălbenind.

E toamnă, sufletele se deschid,
Precum a nufărului dulce floare
Când e primăvară sau când citind O tristă sau veche scrisoare.

E toamnă! Frunze de rugină aruncate-n vânt,
Prin frunziş nu se-aude al greierilor cânt.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii din cer

Îngerii din cer au început sa plîngă,
Pămîntul il inundă,
Altora le-a murit sufletul,
Le-a pierit zîmbetul...
Lipsiţi sunt de viaţă,
Şi plouă cu gheaţă.

Unii îngeri sunt condamnaţi,
O aripă le cade,
Cu cealaltă ei cad la pămînt zadarnic învartindu-se,
Şi iau naştere tornade...
Ceilalţi îngeri fără ambele aripi,
Cad mai iute decît vîntul,
Şi cutremură pămîntul.

Eu încă ma rog la ei,
Însă ce să le ofer...
Şi apoi ce să le cer?

Ei sunt îngerii din cer.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie

Lumea este o mansardă,
urâtă, goală.

Florile sunt butuci,
stelele greu le urci.

Rătăcesc prin mărăcini,
fără aripi, fără lumini.

Îngerii dorm în şanţ,
beţi ca nişte dorobanţi.

Semenii mei
nu sunt zmei.

O, sunt blegi,
să-i legi.

poezie clasică de Eugene Ionesco din Discobolul (martie 1933)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri, gânduri...

Plâng păsările lumii...
Nu mai au loc pe Pământ!...
În locul lor, pe garduri,
printre crengi,
pe sârmele de telegraf,
în orice colţ al lumii,
stau doar gânduri, gânduri,
pâlcuri de gânduri
sau gânduri izolate.
Oameni trăiesc, mănâncă, dorm,
stau întinşi la soare,
se ceartă, se iubesc
fac mitinguri,
fac revoluţii,
fac demonstraţii,
pe stradă, în Parlament,
în faţa lui Dumnezeu,
şi îşi aruncă gândurile
ca pe nişte rufe murdare
sau obiecte uzate,
de unică folosinţă.
Uneori, fug ele singure,
tiptil, în toiul nopţii,
înfiorate de dor,
la întâlnirea cu stelele,
Altele atrase de adâncuri şi tenebre
aleargă-n transă
spre luntrea lui Charon.
Trudesc din greu toţi îngerii
s-adune gândurile lumii,
să le ordoneze.
Îi vezi cum urcă şi coboară,
pe scările cereşti
trişti şi tăcuţi,
cu păsări cuibărite
pe-aripile înnegrite
de-atâtea gânduri omeneşti.

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima poartă

se scutură umbre pe ziduri
în tristul ungher
un om îşi caută pasul
în tragic decor efemer

ciuturi de lemn coboară agale
lângă casă, în curtea din vale
plânge o mierlă, a jale
se stinge şi gândul în cale

vântul strigă agonic prin luncă
stele îşi spală paloarea într-o baltă
foşneşte gândul rămas într-o stâncă
mai cântă un cocoş a mea soartă

la fereastră, bolta e spartă
trec în goană păsări de munte
gândul să'l poate iarăşi
dintr-o parte în altă parte

tu respiri şi plângi pe o pernă
ochii curg,
privirea e lacrimă toată
norii trec grăbiţi către cer, încă o dată

clopot stins mă cheamă
umbre curg pe perna goală
tu tremuri, lângă ultima poartă
rezemând a ta soartă

te învelesc în neagra pânză
busuioc în păr, crini albi pe buze
ai rămas statuie de ceară
printre spini şi neguri iarăşi şi iară

vântul bate nebun într-o poartă
o dată, încă o dată
eu aştept pe ţărm iubirea
ce a plecat la drum, pe o poartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul nopţii

ascultă somnul de sare cum scânteiază somnambulic
în sâmburele închis al serii
deschide sângele înstănit cu sfidarea sărutului
unui suflet uns în sidef

apropiindu-mă de visul stins al iasomiei
nisipul din lumină
ucide umbra de piatră din gândul apei,
iar timpul tresare ca un izvor susurând
topind munţii abrupţi de sare
dintre pleoapele evei

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

umbră
a trecutului
netrecută
orbecăire
prin viaţă
picături de lumină
pe pereţii de întuneric
linişte
în nelinişte
doar frunza îşi
aruncă verdele
peste privirea obosită
primăvara îşi leapădă
culorile
întunericul orb
izbindu-se
de ziduri de lumină
aştept fără să ştiu ce
făra să ştiu
de ce
stropi de soare pe
fereastră
plouă cu gânduri
îngândurată
culeg flori şi
le presez
între pereţii sufletului
cufundată în mine
privesc
dansul culorilor
beţia primăverii.

poezie de Stela Cioban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * * (după o colindă românească)

Refren:
Crinu-i crin şi iarăşi crin,
Bate vântul, cât e crin,
Frunză verde fără crin.

Scoală ţară şi ascultă,
Cum îţi cântă cucuveaua,
Cu elita ta ocultă,
Ţi-ai găsit beleaua.

Refren:
Crinu-i crin şi iarăşi crin,
Bate vântul, cât e crin,
Frunză verde, fără crin.

Cu aşa conducători,
Nu ştii încotro s-apuci,
Geaba ai la gât comori,
Multă vreme n-o mai duci.

Refren:
Crinu-i crin şi iarăşi crin,
Bate vântul, cât e crin,
Frunză verde, fără crin.

parodie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoare

mă depărtez de culoare
mişcând planetele cu saltul în gol
nimeni nu schiţează vreo vorbă printre şuviţele
timpului încâlcit,
doar ecoul şerpuieşte
în sângele sleit
din curcubeu

uneori plouă în vizuini şi noi ciugulim pietre
crezând că am înviat,
dar n-am înviat
umbrele îndesate în placente
strigau cu glas prelung
că învierea se amână şi de data aceasta
pentru încă o săptămână
şi mai bine ar fi să ne naştem singuri şi păcătoşi
pentru această lume

azi am decis să mă nasc şi eu
la căpătâiul ceasului de sare

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii nopţii

Aruncă condeiul, sunt lângă tine
Venită prin ploaie pe strada pustie
Aruncă eseul... uşa-ncuiată...
Sunt lângă tine cu haina udată

Veşminte aşează-mi la focul cu jar
Opreşte-ţi o clipă gândul hoinar
Lasă doar ploaia să plângă-n şuvoi
Şi îngerii nopţii să râdă cu noi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către Dumnezeu

Am rătăcit scrisoarea către tine mamă
Când tu plecai grăbită, către Dumnezeu...
Am rătăcit, bolnav, şi-a ta scrisoare, tată,
Şi e păcat, că-i timbru chiar sufletul meu.

O fi prea mare haos, poştaşii sunt absenţi,
Ori moartea e în grevă şi cu birou'-nchis...
Destinatar fictiv, ori angajaţii neglijenţi,
Că s-a întors bătrân, chiar plicul nedeschis.

Poate te-am supărat cândva părinte, tată,
Prea ocupat să te aud cu boli şi suferinţi...
Am realizat târziu, când haina-ţi nepurtată,
O ţin pe holul de spital, înlăcrimând şi sfinţi.

De ce îţi văd abia acum un zâmbet obosit,
Că parcă ochii i-am avut închişi, un orb...
De ce doar despărţirea de-un tată chinuit,
Deschide sufletul, în faţă la al morţii corb.

Tu mamă ai plecat devreme şi nedumerită,
C-o boală fără suflet, haină şi duplicitară...
Printre medicamente, c-o lacrimă smerită,
Te-am înţeles că nu ne laşi, doar pleci o vară.

Ai zis de-un anotimp, dar e etern cât stai,
Azi sunt năuc şi nu pot, nu voi să înţeleg...
De ce nu te-ai întors şi nici adresă n-ai,
Pentru scrisori, că-ţi scriu, abia mă reculeg.

O ultimă scrisoare, în care voi eraţi aici,
O regăsesc când caut în urme de părinţi...
Nu mi-aţi răspuns, acum e inutil de strigi,
Să vă mai spun ce n-aţi citit, plecând cuminţi.

Doar către Dumnezeu mai pot să scriu,
Că aţi plecat fără adresă, destinatarii mei...
Şi-L rog în gând, cum poate doar un fiu,
Să Vă iubească, eu n-am ştiut să-mi fie obicei.

poezie de Ioan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri de noapte

Curg pletele nopţii peste Eminesciene crânguri,
Ca aurul Lunii peste muntoase vârfuri.
Lanuri de stele clipesc peste gânduri,
Oameni şi păsări se cufundă în adânci cânturi.
Râuri repezi netezesc pietre între vechi maluri,
Pentru tine iubite scriu rânduri, în valuri...
Muza nopţii îmi zâmbeşte misterioasă,
Ca o nimfă cuminte, tăcută, sfioasă,
Şi cu dulceaţa mierii poetice,
Mă ispiteşte prietenoasă.
Grăbeşte paşii iubite şi vino mai repede acasă.
Lângă fereastră să ascultăm pulsul nopţii divine,
Căci timpul se scurge fără regrete, fără suspine...
În hamacul nopţii, Sonata lunii să ne răsfeţe,
Icoane de mulţumire alunge orice tristeţe.
Oda bucuriei iubirii să i se închine,
Pe notele muzicii, fermecate vecine.
În piaţa cerului îngerii pentru noi să se roage,
Fericirea zilelor ce vor veni
Niciodată să nu ne lase în pace.

Muză poetică în gânduri de noapte,
Dantelă din versuri ritmate,
Acum eşti aproape, dar mâine departe.

poezie de Valeria Mahok (20 ianuarie 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec inspirat

bate vântu'-n spice, lanul e sărac.
via îşi lipeşte frunza de arac.
nucul se înclină până la pământ,
fără adăpost gândurile-mi sânt.

bate vântu'-n geamuri făina de cari.
din negura vremii se aud scripcari.
plopii desenează cerurile-n van.
îmi e sufletul al nopţii găvan.

bate vântu'-n zaruri şi trage la sorţi.
zorii dimineţii se aştern la porţi.
o mătase verde-verde, de shantung,
pe umeri-mi goi cade părul lung.

ochii îi fac roată, pleoapa coviltir,
a soarelui floare de nectar potir.
trecând prin lumină, lumină să sorb.
o pală de vânt... o pană de corb...

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adus de spate

bătrânul sprijină un toiag cu mâna
dreaptă strânsă să rupă lemnul
dat cu lac peste fibra sănătoasă
înclinat merge peste moarte
păşeşte calculat fără frică
se gândeşte să-i scrie o scrisoare
de amor şi inima-i bate necontrolat
fără medicamente îşi face de cap
închide ochii pentru un exerciţiu
de imaginaţie are parte din belşug
îşi spune că nimeni nu-i mai fericit
decât el şi poate îndura şi-un sărut

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie nevrotică

lapte ars pe sobă, cârpă arsă, ciorapi de lână arşi,
întrebări arse în ghiveciul de legume,
timpul nevrozelor de primăvară
scurs prin tifonul aşteptării

– tăcere –

pungile foşnesc arhaic
în sanctuare cu borcane deşurubate,
păpuşa de plastic topită în cuptorul cu microunde
devine o masă amorfă în care se mai zăreşte
un ochi sticlos ce vede moartea
surâzând

sânge înţepenit în vene obscure,
cutii goale de medicamente la reducere,
eu care stau cu soarele la cap
să-mi germineze fasolea plină de carii
meditez somnul,
meditez lutul din mine
ce nu mai vrea să rodească

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel rondelului pe cale de dispariţie

Rostit, cândva, prin saloane
Rămase fără audienţă,
Contemporanele cucoane
Îl tratează cu indiferenţă.

Rămase fără audienţă
Lumea bună îi face şicane,
Rostit, cândva, prin saloane
Azi, transmodernismul e de preferinţă

Însă, rondelul rămâne în a sa credinţă.
Că va fi un nemuritor
Şi în slujba tuturor,
Rămase fără audienţă...

... Rostit cândva prin saloane.

rondel de Ion Văleanu-Vâlceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!