Doar o iluzie...
De când ne naștem și până dispărem, trăim o viață
de iluzii
Suntem tentați de multe ori să ne complăcem în confuzii
Avem în noi o genă anume, de la strămoși e moștenită
Și încercăm, să evadăm dintr-o perioadă deja trăită
Am vrea să fim artiști de cinema sau poate sportivi
de performanță
Trăim o veșnică iluzie, fără să vrem, cu multă nonșalanță
Privim și admirăm un mare pianist, și ne visăm
cântând cu sala plină
E o iluzie ca multe altele ce am trăit, doar noi suntem
de vina
Ne facem planuri despre cum averi s-acumulăm,
trăim o stare de adicție
Suntem orbiți, suntem confuzi, nu ne mai pasă nici
de dicție
Ne îmbrăcăm ca niște clovni, cu haine în care parcă
suntem goi
Suntem in ton cu moda, o altă stare de iluzie,
ne îmbrăcăm de la gunoi
Ne facem planuri, acumulăm averi pentru nepoți
Cu toate că ce-avem acum, e suficient pentru noi toți
Și am adus în astă lume tot mai puțină hrană spirituală
Suntem preocupați în mod curent prea mult de
partea materială
Dacă am fost săraci, acum cu disperare vrem să fim
bogați
Dacă în foame și întuneric am trăit, acum părinți și frați
Suntem înverșunați să-i depășim pe toți, trăim o altă
stare de confuzie
Nu vreau eu sfaturi să vă dau, dar credeți-mă,
e o iluzie
Tot ce-ai construit, ai disperat, clipe de stres tu ai
acumulat, ai fost neliniștit
Căzut pe gânduri, nici nu mai știi ce a fost bine sau
unde ai greșit
Ai existat ca o clipită ce se zbate între eternități,
fără să ai mai multe vieți
Acum în fața voastră recunosc, că am trăit
Doar o iluzie...
poezie de Dan Duțescu din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre întuneric
- poezii despre visare
- poezii despre vinovăție
- poezii despre vestimentație
- poezii despre sărăcie
- poezii despre stres
- poezii despre sport
- poezii despre sfaturi
Citate similare
Clipe care nu se mai repetă
Ai crede că trăim de două ori
Când din țărână noi venim
Și în țărână suntem călători
Ca mai apoi din altă destinație
Să vrem ca într-o meditație
O clipă doar să mai trăim, o viață
Ajuns acolo sus ai remușcări
Că timpul l-ai trișat de-atâtea ori
Gândind ca niciodată n-ai să mori
Aș da orice să pot să îndrept
Greșeli fără de vină și clipe de tandrețe
Să fiu iertat, să pot să iert
Aș vrea să mă întorc în anii de liceu
A ta mare iubire aș vrea să fiu doar eu
Știu, nu e ușor, dar sper, nici nu e greu
Sunt clipe care nu se mai repetă
Chiar de-aș trăi o viață desuetă
Aș da orice, m-aș și reîncarna
8195;
Nu știu, poate nu am dreptate
Sunt clipe ce nu pot fi decriptate
Au fost de mult, acuma, sunt deja uitate
Asta e viața, curge pe-un culoar,
De vrei să stai ca un perete
Dezamăgit vei fi să știi că sunt doar
Clipe care nu se mai repetă
8195;
poezie de Dan Duțescu din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre iertare
- poezii despre uitare
- poezii despre reîncarnare
- poezii despre moarte
- poezii despre liceu
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Când încercăm să îi schimbăm pe alții și să le spunem sfaturile noastre, poate că ar trebui să tăcem din gură și să ne dăm seama dacă noi înșine suntem un exemplu și facem ceea ce cerem altora să facă. Apoi, dacă chiar vrem să fim de folos, ar fi bine să tăcem, să ascultăm și să înțelegem ce vrea celălalt. Dacă oamenii nu cer să fie ajutați, LASĂ-I ÎN PACE. Viziunea fiecăruia dintre noi despre lume este atât de limitată și îngustă încât e o dovadă de aroganță maximă să crezi că știi ce e mai bine pentru altul când nici tu nu ai rezolvat multe dintre problemele de bază ale vieții. Ne credem superiori altora, însă la o simplă privire ne dăm seama cu smerenie că nu avem nici un drept să intrăm cu bocancii în viața altora și, mai mult, vom plăti un preț uriaș pentru asta. Știu că poate nu este ce vrei să auzi acum, însă mesajul acesta va face diferența în lumea în care trăim. Să lucrăm cu noi prima oară și să nu ne mai batem capul cu ce fac alții până când noi nu suntem întruchiparea a ceea ce vrem să transmitem lumii.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre viață, citate despre încălțăminte, citate despre viziune, citate despre tăcere, citate despre smerenie, citate despre sfaturi, citate despre schimbare, citate despre plată sau citate despre pace
Tu ai putea de asemenea să întrebi cine conduce. Mulți oameni cred că "Păi noi suntem oameni; noi suntem cea mai inteligentă și realizată specie; noi suntem la conducere." Bacteriile s-ar putea să privească altfel lucrurile: mai multe bacterii trăiesc într-un centimetru liniar din colonul tău inferior decât toți oamenii care au trăit vreodată. Asta se întâmplă în tractul tău digestiv chiar acum. Noi suntem la conducere, sau suntem doar gazde pentru bacterii? Totul depinde de perspectiva ta...
citat din Neil deGrasse Tyson
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre superlative sau citate despre inteligență
Un cântec pentru noi
Copii am fost cândva,
Acum suntem părinți,
Ne cresc copiii mari,
Iar noi din ce în ce mai mici.
Hai, să ne bucurăm,
De tot ceea ce avem
Și să ne onorăm
Toți, ce suntem aici!
Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru tine,
Hai să cântăm un cântec pentru toți,
Hai să cântăm, să ne-auzim de bine!
Nu! Nu privi la ceas,
Că timpul e hain,
Iar clipei ce-a rămas,
Noroc să-i dăruim!
Căci nu se știe dar,
Pân' mâine e târziu...
Hai, să ne bucurăm
De clipa ce-o trăim!
Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru mine,
Hai să cântăm un cântec pentru toți,
Hai să cântăm, să ne-auzim de bine!
Copii am fost cândva,
Suntem de-acum bunici,
Ne cresc nepoții mari,
Copiii sunt voinici.
Hai să ne bucurăm,
De tot ceea ce-avem
Și să ne onorăm
Toți, ce suntem aici!..
Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru mine,
Hai să șoptim un dor ce mai avem,
Hai să ne vedem, să ne-auzim de bine!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică, poezii despre viitor, poezii despre noroc, poezii despre dor, poezii despre creștere, poezii despre copilărie sau poezii despre ceas
Cugetare
Parcă alergăm prea mult
N-avem timp să mai zâmbim
Suntem prinși într-un tumult
Și trăim ca să muncim.
Lăcomia ne e mare
Astăzi banul este zeu
Și-n a noastră îngâmfare
Am uitat de Dumnezeu.
Nu ne pasă de natură,
Că suntem stăpânii ei
Facem multă tevatură,
Ne dăm mari fără temei.
Și poate vedea oricine
Cât suntem noi de făloși:
Cimitirele sunt pline
Doar de oameni valoroși.
poezie de Octavian Cocoș (6 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre valoare, poezii despre religie, poezii despre prezent, poezii despre natură sau poezii despre muncă
* * *
Acum realizez cât de complicitate sunt relațiile umane!
Cât de dificile!
Cât de greu de păstrat!
Cât de puțin oferim!
Cât ne pierdem în Noi!
Cât de mult vrem!
Cât de mult nu știm ce vrem!
Cât de nehotărâți suntem!
Cât de neîncrezători!
Cât nu știm să iubim!
Cât și de câte ori nu vedem iubirea celuilalt!
Cât de imperfecți suntem pe drumul ce îl vrem perfect!
Chiar și cât ne pasă de Noi,
Suntem de multe ori,, orbi" și chiar,, goi"!
Cât și mai cât poate spune tăcerea!
Cât, cât, și mai cât ne vom pierde!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre perfecțiune, poezii despre neîncredere sau poezii despre imperfecțiune
Unii dintre noi vrem să trăim într-o lume fără obligații, poate față și de noi înșine. De aceea câteodată suntem dincolo de noi și rareori ne privim. Evităm să ne confruntam cu el, acela, eul nostru! Suntem lași, nu avem curaj.
Viorel Muha (ianuarie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lașitate sau citate despre curaj
Suntem oameni, nu mașini. Avem și zile proaste. Avem probleme mintale. Suntem inspirați și totuși dăm greș. Nu suntem unidimensionali. Avem inimi ce se frâng și suflete cu care nu știm ce să facem. Ucidem și distrugem, dar și construim și facem lucrurile posibile. Am fost pe Lună și am inventat computerele. Am delegat majoritatea lucrurilor, dar tot trebuie să trăim cu noi înșine.
citat din Jeanette Winterson
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre zile, citate despre suflet, citate despre prostie, citate despre posibilitate, citate despre inventatori, citate despre inimă sau citate despre calculatoare
Oamenii planetei
Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieți amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...
Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăiește...
Sunt mult prea multe crime
Iar viața prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viața ne-ncălzește...
Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Și nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viața este mută...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Adina-Cristinela Ghinescu despre viață, poezii despre planete, poezii despre înălțime, citate de Adina-Cristinela Ghinescu despre înălțime sau citate de Adina-Cristinela Ghinescu despre moarte
Noi suntem
Noi suntem toți așa precum e zis
În stânci de piatră și pe vechi izvoade:
Avem strămoși, o limbă și un scris
Și un trecut de viitor ne leagă.
Să ne cunoaștem drumul înainte -
Pe urme de istorie pășim,
Prin tainicele șiruri de cuvinte
Cu drag de Țară și popor trăim.
Noi suntem ai istoriei copii,
Purtăm cu toții românescul nume,
Așternem clipe dragi pentru vecii
Și-un vis ne ține demni pe astă lume.
poezie de Crina Popescu din Gânduri din gânduri
Adăugat de Amurg
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre istorie, poezii despre stânci, poezii despre cuvinte sau poezii despre cunoaștere
Sunt cam demodat?
Nu înțeleg această lume, recunosc,
În care toți golanii-și au un rost
O existență-n care din păcate
Valorile umane sunt uitate
Nu mai accept să fiu sfidat
De parveniți și potentați
Sau de analfabeți cu doctorat
Cu funcții mari în stat
Trăim o lume cu multe mofturi
Nu mai există viață fără softuri
Să mergi la teatru sau balet
Este plictisitor și desuet
O lume fără trecut sau viitor
Este o lume doar a lor
A nulităților ajunși eroi
A celor ce se scaldă în noroi
În casă toți avem un Dex
Cuvântul cel mai folosit e sex
Sunt milioane fără carte
Dar cu pretenții peste poate
Avem un tineret absent
Cu gândul la plecări in occident
Ce viitor mai are-această țară
Fără cultură, fără morală
Nu mai avem justiție
Suntem o țară fără coerciție
O țară plină de egali
Conduși din umbră de penali
8195;
O lume-n care femeia e muncită
De multe ori batjocorită
Mai poate ea să aibă un destin
De la bărbații înecați în vin
Bărbații care vor egalitate
Doar între ei, femeile-s uitate,
Ajungi să fi oripilat
De vremurile care m-au trădat
Vă rog să ne gândim
Oare ce vremuri mai trăim
Și noi ce rol avem, m-am întrebat
Oare nu sunt eu cam demodat?
poezie de Dan Duțescu din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre valori umane, poezii despre trădare, poezii despre trecut, poezii despre teatru sau poezii despre superlative
Haine de lumină
În lumina Ta Divină
vrem Isus să ne scăldăm
să trăim fără de vină
pe veci Domn să te avem
vrem lumina mântuirii
Tu Isuse să ne-o dai
izvorul neprihănirii
să fim cu Tine în Rai
în lumina Ta curată
toți azi ca să ne zidim
o viață fără pată
pe pământ ca să trăim
vrem să fim cu toți lumină
raze vii de pe pământ
pentru patria Divină
și al vieții viu Cuvânt
toți dar să ne îmbrăcăm
chiar în haine de lumină
pe Hristos să-l onorăm
până când El o să vină
curgă dar de azi lumina
din noi toți pe acest pământ
să-l cinstim întodeauna
pe al nostru Mire Sfânt
El ne este sărbătoare
și lumnină și menire
Isus ne este un soare
ce ne-mbracă în iubire
haideți dar acum cu toții
să-i dăm ființa și iubirea
Isus chiar și-n clipa morții
să ne fie mântuirea
ale Lui cuvinte sfinte
să străluce azi în noi
pe a vieții așezăminte
toți să fim de fire goi
din lumină spre lumină
tot mai mult noi să privim
să-i dăm viața-n veci deplină
Mirelui ce îl iubim
curgă dar lumina sfântă
ființele să ne inunde
ca noi toți să fim la nuntă
unde lumea nu pătrunde
fie-i glorie -- onoare
Celui Sfânt ce ne-a creat
să-i cinstim Numele-i mare
fie-n veci gflorificat
poezie de Ioan Daniel Bălan (2 octombrie 2018, Mănăștur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre nuntă, poezii despre lumină, poezii despre mântuire sau poezii despre creștinism
Întrebare
De ce nu ne cunoaștem între noi?
De ce umblăm pe străzi fără salut?...
Chiar de suntem cu toți... "necunoscut"
Și ne-am dori să nu fim singuri, minim doi.
Avem doar gelozii, râvnim la altul,
Chiar lucrul bun, pretindem de greșit;
Mințim ușor, Satană-am devenit...
Nu credem în etern, valoare, ci instantul!
Acum, nici frați nu-și recunosc surori,
Se dușmănesc, pe averi din moștenire
Și alții decid tot; bani, viață, irosire...
Rămân, pământ și-o apă, sufletul datori!
E oare lumea întreagă o himeră?
Suntem doar indivizi cu atestat?
Nu credem că iubirea ne e un "dat"?
De ce ne transformăm planeta, într-o golașă sferă?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre moștenire, poezii despre minciună, poezii despre greșeli, poezii despre gelozie sau poezii despre dușmănie
Nu trăim o viață, suntem Viața! Nu trăim o realitate, suntem unica realitate. Nu suntem un trăitor, nici un căutător, nici un făcător. Nu ne mișcăm între polurile dualității, suntem NON-DUALITATEA. Nu suntem o formă, suntem Non-forma în care toate formele apar și dispar. Viața nu posedă o minte. Mintea e doar o adunătura de gânduri. Noi nu suntem gândul ce străbate viața. Suntem Viața neatinsă de gând, ce nu cunoaște mintea și dualitatea, separarea. Mintea observă doar forme despărțite de spațiu gol/nimic. Însă ceea ce definește ea ca nimic e chiar oceanul în care forma apare și dispare. Mintea cataloghează ca real doar forma; doar peștii din ocean, și spune despre ocean că este un Nimic, ceva nefolositor și nereal. Elimină oceanul și păstrează doar peștii. Apoi numește asta realitate și cercetarea ei o numește cunoaștere. De aceea adevărata realitate pe care o suntem, nu o poate cunoaște și nici persoana nu poate cunoaște Realitatea și Adevărul, însă le suntem chiar acum, chiar aici! Căutăm să cunoaștem ceea ce nu poate fi cunoscut căci doar separarea e cunoscută, doar trecerea, doar ceea ce apare și dispare, iar Noi nu suntem ceea ce apare și dispare, ci eternitatea neatinsă de timp în care totul apare și dispare. Eternul martor, tăcut, plin de pace, nemișcat.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre gânduri, citate despre cunoaștere, citate despre realitate, citate despre ocean, citate despre spațiu și timp sau citate despre pești
Suntem și noi oameni
Când noaptea se lasă,
Se stinge lumina în casă,
Eu stau și mă gândesc,
De ce pe noi oamenii nu ne iubesc?
Pe acei care nu putem merge,
Căci avem și noi o lege,
Suntem și noi oameni, și vrem să trăim
Avem și noi suflet, și vrem să iubim!
poezie de Vladimir Potlog (20 februarie 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Vladimir Potlog despre lumină, citate de Vladimir Potlog despre iubire, citate de Vladimir Potlog despre viață, citate de Vladimir Potlog despre suflet, poezii despre noapte, citate de Vladimir Potlog despre noapte sau poezii despre legi
Când ne naștem, suntem ființe întregi, unitare, în conexiune cu noi înșine și cu tot ceea ce există. Ne naștem cu simțirea că totul este un Întreg, neavând conceptul de separare. Suntem, în mod natural, prezenți, în perfectă armonie cu tot ceea ce este. Trăim sacralitatea existenței în mod autentic, fără a fi necesar să o căutăm. Suntem, pur și simplu, compleți.
Raluca Rusu în Jurnal de cuplu
Adăugat de Mihaela
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre existență, citate despre perfecțiune sau citate despre naștere
Străini
Străini suntem la noi în țară
În casă curte sau pe stradă
Suntem străini și pe afară
Ca într-un cântec de baladă
Străini suntem și între noi
Prin astă lume anonimi
Suntem străini doi câte doi
Rătăcitori dar și nostimi
Străini suntem debusolați
Pe drumul vieții pe trasee
Suntem străini și printre frați
Aicea prin Calea Lactee
Străini suntem din tată-n fiu
Căci așa ne-ar fi menirea
Suntem străini ca prin pustiu
Și foarte schimbători cu firea
Străini suntem de când ne știm
Aici și-n alte universuri
Suntem străini și când iubim
În rime albe sau în versuri.
poezie de David Boia (18 februarie 2016)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, citate de David Boia despre poezie, citate de David Boia despre viață, poezii despre versuri, citate de David Boia despre iubire, poezii despre alb sau poezii despre Calea Lactee
Noi nu suntem ceea ce suntem din cauză că facem ceea ce facem. Dimpotrivă, noi facem ceea ce facem fiindcă suntem ceea ce suntem. Și Scripturile ne aduc aminte că am fost creați de către un Creator iubitor care ne cheamă să ne închinăm Lui.
Ravi Zacharias în Dezamăgit de Creștinism?
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre creștinism sau citate despre Biblie
Copii care uităm
Atât de sus mă urci, visând,
Că totul pare foarte mic,
Privesc în jos, înțelegând,
Cum fără Tine... nu-i nimic!
Și mă întreb de ce contăm,
Când ai putea și fără noi?
De ce accepți să existăm,
Acum și-n ziua de apoi?
De ce ne ierți și ne ajuți,
Chiar și atunci când nu putem?
Știu bine Doamne, suntem mulți,
Ce te-am pierdut... sau nu te vrem
Dar totuși încă ne mai ții
În brațe, când nu merităm,
Ne dai suflarea, să fim vii,
Cu toate că-n păcate stăm
Atât de mare-i voia Ta
Ca noi să devenim mai buni,
Să fim copiii ce vor vrea
Doar binele acestei lumi
Am să te rog... ne iartă iar!
Răbdare ai... mai încercăm,
Nu suntem Doamne în zadar,
O știm prea bine... dar uităm
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre existență, poezii despre devenire sau poezii despre ajutor
Joey: Trebuie să recunosc că mă surprinde faptul că ești de aocrd cu asta ținând cont de faptul că este aniversarea noastră de o lună ca orice suntem sau eram sau suntem.
Dawson: Joey, suntem persoane plictisitoare, banale. Suntem incapabili să fim spontani. Noi plănuim, organizăm și facem rezervări cu săptămâni înainte la restaurante de prima mână pentru aniversarea noastră de o lună ca orice suntem sau eram... sau suntem.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre săptămâni sau citate despre aniversare