O baladă din părţile estice

Vorbesc despre iubire cum mintea-mi vrea să o absoarbă:
Luna este credincioasă, dar e oarbă;
Pluteşte dusă pe gânduri, nu poate vorbi.
Grija permanentă-n gheaţă faţa i-o scrobi.

Nu mi-am imaginat nicicând o mare-atât de-adâncă
Ţărâna atât de-întunecată; somnul meu atât de lung sub stâncă;
Am devenit un altfel de copil acum.
Mă trezesc. Văd o lume zbuciumată, rătăcind pe drum.

poezie de Allen Ginsberg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă-mă tu

Învaţă-mă tu!
Poate anii mi-s duşmani
Şi mi-am pierdut ochii de copil
Pe drumul prea lung,
Poate nu mai ştiu să privesc
Şi doar văd:
Cum taci, cum zici, cum uiţi,
Cum taci...

Învaţă-mă tu!
Poate gândul mi-e umbră
Şi mi-am uitat simplitatea frumosului
În paşii prea mulţi,
Poate nu mai ştiu să fiu
Şi doar trec:
Cum plec, cum vin, cum stau,
Cum plec...

Învaţă-mă tu!
Poate vocea mi-e rece
Şi mi-am ucis cuvintele calde
În aşteptarea prea lungă,
Poate nu mai ştiu să vorbesc,
Şi doar zic:
Cum iei, cum dai, cum fugi,
Cum iei...

Învaţă-mă tu!
Poate somnul mi-e greu
Şi mi-am sugrumat clipele simple
În visurile prea complicate,
Poate nu mai ştiu să merg
Şi doar simt:
Cum mor, cum calc, cum trec,
Cum mor...

Învaţă-mă tu!
Poate viaţa mi-e joc
Şi mi-am dres zilele cu zaruri
În melodia prea caldă,
Poate nu mai ştiu să iubesc
Şi doar vreau:
Cum simţi, cum vrei, cum spui,
Cum simţi...

poezie de Gabriela Chişcari (17 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lume nu se poate vorbi deschis despre sentimente şi emoţii, şi despre informaţiile pe care le avem în minte şi care nu trezesc nicio emoţie se poate vorbi cu o mare uşurinţă! O societate care funcţionează pe pilot automat! Nu trezim nicio emoţie!

George Aurelian Stochiţoiu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea ca timpul să se întoarcă în vizuina lui

ca un animal bătrân şi învins
să îşi lingă rănile
să tragă ţărână peste orele scurse
atât aş vrea
să se întoarcă
până la ultima nefericire
ca un animal lovit cu sabia în creştet
să se ghemuiască în durere
să îşi urle trecerea
de pe faţa mea
atât
doar atât aş vrea
să-l văd cum se întoarce
cum îşi linge rănile
cum trage ţărâna

ah!
timpul
da
timpul
cel mai feroce animal
şi-a înfipt colţii
în obrazul meu
mi-a despicat abdomenul
mi-a umplut de sânge amintirile

ah!
atât aş vrea
să se întoarcă în vizuina lui
să se acopere cu ţărână
ca rănile mele să se vindece

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi eu şi tu am obosit...

ştiu... şi eu şi tu am obosit
păşind prin viaţa crudă,
de-acum amurgul asfinţit
pluteşte ca o frunză

îl simt şi eu, şi tu, pe rând,
lăsând în urmă chinuri,
trasându-şi brazdele curgând
pe ale noastre riduri

timpul de-acum capăt de drum
nu are ce să facă,
ne va opri şi rest de scrum,
l-o pune într-o groapă

ce să îmi spui, ce să-ţi mai spun,
a fost şi bine-o dată,
îţi aminteşti, eram un un,
acum... şi-atâta ceaţă

eu mi-am ales, poate şi tu,
un loc pentru o casă
dacă vei vrea, sau poate nu,
să ştii că-i spaţioasă

e loc destul atât cât e,
să ştii, e etajată,
doar Domnul va alege ce,
urmează... nu de-o dată...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hobie: Nu mi-am închipuit vreodată că o republicană poate fi atât de sexi.

replică din filmul artistic Melinda şi Melinda, scenariu de Woody Allen (17 septembrie 2004)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă bucur că ştii atât de multe lucruri despre familia noastră dar oare nu te oboseşte atâta cunoaştere, nu simţi că te sufocă chiar acum această deşertăciune. Şi asta o spune tocmai nevoia ta de a vorbi despre ea? Este inevitabil, nu ai observat asta? Cu cât ai mai multă cunoaştere cu atât depresia care o tragi după tine este mai mare. Dacă am ştii cu adevărat ceva despre "familia noastră" care este de fapt întreaga lume am renunţa la deşertăciunea cunoaşterii şi ni l-am dori cu adevărat pe Dumnezeu. Oare cum de nu putem vedea că umbră şi vis este lumea aceasta? Doar dă-i lui Dumnezeu primul loc şi atunci întreaga deşertăciune va dispărea.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima rază

rătăcit între neglijabile absenţe
de multe ori incoerente
discut cu mine
cu fostele amintiri
să uit acum tot ce a fost
murdar, urât
eu nu mai pot
se scutură pe aleile de tei
sau de ce vrei
dureri, lacrimi şi păcate
în orbite ochii mă dor
prin cearcănele sufletului
curg alte gânduri
despre un trecut
de mult trecut, băut şi petrecut
am colţii azi tociţi de griji
de ani trăiţi prin gunoi
sunt un biet copil neascultător sau un bătrân
atât de orb, atât de chior
de ce îmi ceri mereu
să plec de zor
pe drum copacul tresare
de ce oare
râul ţopăie prin ani
rătăcit între plopi şi platani
caut o cale spre mare
vântul dă târcoale
bolovani pe umeri, pietre pe drum
o salcie plânge astăzi, acum
e lacrimă toată
un hohot amorf răsună a jale
nimeni în cale, doar moarte dă târcole
întunericul a cuprins totul
tăcerea tresare
o lume cade
pe o parte, la vale
timpul ţipă nervos
a uitat să mai plece
viaţa curge şi trece
a rămas o urmă de gând în zaţul de cafea
cafeaua amară
trenul a trecut în zori
dincolo de mine
în staţie nu era nimeni
nici eu
ascunsesem trupul
dincolo de uşă
ca să mă strecor
mai uşor în neantul lumii
nu am ştiut
eram copil atunci
doar rătăceam pe dealuri şi prin lunci
tot căutând ouă de cuci
uneori vorbesc dincolo de cuvinte
despre iubire
cu cine vine
dacă mai vine
aici nimeni nu trece, nu vine
târziu am înţeles
eram în altă dimensiune
offf, sunt un poet rebel
cuvântul îmi este gândul şi vorba mi-este soartă
să bat nebun din poartă în poartă
târziu am înţeles, că e târziu
e prea târziu
răul era în jur
acum este în noi
ce poţi să faci
aici cadavre vii se târâie pe drum
un drum al sorţii către poarta morţii
să construim ce şi pentru ce
şi pentru cine
de ce mă întreb în fiecare zi
desigur fără a şti
ce pot a şti
ştiu doar atât
murim în fiecare zi
şi zi de zi
fără a şti
ştii.. soarele nu a răsărit aici, demult
uneori mă întreb....
a răsărit vreodată aici
cenuşă şi scrum
în jur, în noi
ce să mai sper
privesc în jur
nu, nu blestem, nu înjur
doar vă conjur
lăsaţi-ne în legea noastră
cum au trăit, cum au iubit şi au murit
strămoşii noştri odată, pe acest pământ, odată sfânt

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezirea

Mă trezesc s-adorm, iar somnul nu-l alung,
Îmi simt soarta-n tot ce nu mă înspăimântă.
Mergând, învăţ unde trebuie să-ajung.

Gândim prin simţuri – sunt tot ce-avem mai scump.
Fiinţa-mi dansează între urechea dreaptă şi cea stângă.
Mă trezesc s-adorm, iar somnul nu-l alung.

Dintre cei de aici, tu care eşti, uşoară ca un fulg?
Binecuvântez ţărâna şi calc lin pe ea - e sfântă,
Şi, mergând, învăţ unde trebuie să-ajung.

Pomul stă-n lumină, dar ce-înţelesuri de-aici decurg?
Viermii din sol, săpând spirale spre cer se-avantă;
Mă trezesc s-adorm, iar somnul nu-l alung.

Natura-înţeleaptă are-un plan profund
Cu noi; inspir al vieţii aer ca planta care nu cuvântă
Şi, fermecat, mergând, învăţ unde-o să ajung.

Aceste vibraţii mă ţin treaz. Trebuie să ştiu ce drum parcurg.
Ceva mereu se-ndepărtează, ceva-i aproape ca o vorbă blândă.
Mă trezesc s-adorm, iar somnul nu-l alung,
Mergând, învăţ unde trebuie să-ajung.

poezie celebră de Theodore Roethke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un ultim text salvat din mâna adormită

Cum trece apa prin pământ fără să schimbe nimic
din fizionomia zonei geografice,
trec şi eu printre voi, copiii mei neascultători,
dar nu vedeţi că-n spatele oglinzii s-a născut
un deşert ce aşteaptă o şoaptă de apă.
Vorbesc, vorbesc, vorbesc dar cât o să mai pot
deschide fereastra exilului meu voluntar spre voi?

Cum umbra trece cu spaimă printre stejarii rotaţi
şi nu tresare nici o frunză de emoţia clipei
aşa trec şi eu printre voi, copii neascultători
şi curaţi, dar nu vedeţi că doar cenuşa mea pluteşte
în aerul împovărat de cuvintele voastre.
Vorbesc, vorbesc, vorbesc dar cât o să mai pot
încropi din şoaptele morţilor un paradis ce vă place?

Sunt simple lucrurile în această bibliotecă de carne
ce cu o sacră spaimă le percepem încet. Ne e teamă
doar să le numim. Când, înduioşaţi, vom trece peste
oarba uitare, tresărind din somnul nostru nesfânt,
zădărnicia ne va înghiţi cu barbara ei superbie.
Voi vorbi, voi vorbi, voi vorbi dar cât pot fi mai înalt
decât universul vostru solitar, nepătruns şi stufos?

poezie de Nicolae Sava din Insolenţa nopţilor
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu moartea

Era într-o noapte înstelată,
Stăteam pe-o bancă în cimitir.
O doamnă, în negru îmbracată,
Mă întreabă de ce oare eu mă mir.

Mă uit la ea, o studiez si o privesc,
Ca dintr-un vis, odată mă trezesc.
Şi nu-i răspund, dar mă gândesc,
De ce eu oare trebuie să-i vorbesc?

Şi grabnic, gândul meu îmi zboară
La moartea ce mă caută iară.
Şi-mi zic în gând, cu vocea tremurată,
O! cât de frumoasă eşti tu doamnă îmbrăcată.

Se uită lung la mine, acum şi tace,
De parcă ar vrea, în grabă, să mă înhaţe.
Cu măna întinsă spre mine tremurând,
M-ar vrea acolo, lângă ea, în mormânt.

O! moarte cât de neagră şi urâtă eşti,
De ce la tine atât de tânăr mă doreşti?
Te rog, fă-ţi milă şi mă lasă să trăiesc,
Şi vino să mă iei atunci când eu îmbătrânesc.

La tine în fiecare zi tu iei
Bărbaţi, bătrâni, copii şi chiar femei.
Dar de odată zorii zilei se ivesc,
Din visul negru şi urât eu mă trezesc.

poezie de Dorel Marin (17 iulie 2018)
Adăugat de dodorel62
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi eşti necesar pentru a înlocui grija de mine cu grija de tine, pentru a te pune în locul eului meu. Atât de intim îmi devii, atât de una cu mine, atât de mult te atrag în centrul existenţei mele, încât îmi substitui eul meu.

Dumitru Stăniloae în Ascetica şi Mistica
Adăugat de Andreea Gradinaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrei să vorbim?

Vrei să vorbim? Acum ce faci?
Cumva mai ai dor pentru mine?
Atât de mult, de ieri, îmi placi,
Alaltăieri scriam în rime.

Acum, din noapte, nu mai pot,
Să scriu un vers cu libertate,
Îmi eşti în gând şi-aşa socot
Că m-ai cuprins în tot şi toate.

Vrei să vorbim, spune-mi, ce faci?
Aş vrea să ştiu atât de multe,
Poate încet, încet, mă placi,
Tu nu mai poţi să-mi ieşi din minte.

La ora asta-n dimineaţă,
Sunt tristă cu gândul fugărit,
Îmi sorb cafeaua şi-mi e ceaţă,
În jurul meu e timp pălit.

Aş vrea să ştiu, spune-mi, ce faci?
La fel aş vrea această întrebare,
Acum vorbesc cu rosii maci
Gândul mă cheamă la schimbare.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub luna plină, în faţa treptelor

Sub luna plină,-n faţa treptelor, s-au scuturat toate florile de cireş,
Învăluită-n fum, ea pare tristă acolo-n pat.
Simte astăzi acelaşi regret ca acum un lung an în urmă.
Cele două cosiţe-s un nor destrămat, faţa ei e palidă şi străvezie,
Corsetul rubiniu este ud de la atâtea lacrimi.

Dar care-i pricina pentru care suferă astfel?
În faţa ferestrei, ea zace-n beţia unui vis.

poezie de Li Yu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât mai ales

o vreme am spus
n-o să mai vorbesc despre mine
nici măcar n-o să tac despre

! dar nu avem încotro

atâta vreme
cât cireştii care nu-şi aduseseră încă
florile pe lume erau
cu ochii pe mine
fără să pretindă ceva în schimb
îmi împrumutau uitătura
retragerea grabnică spre alt habitat
gesturile speciei pe cale de a se sălbătici
într-o lume scufundându-şi contururile

şi poate nu atât cireşii
nici florile lipsă
mult prea puţin
transferul acela cromatic
de incertitudine de spaimă
nici răsfrângerile vegetale
în ultimele rămăşite
de constituţie umană

nici atât
pocnetul sufletului
ca un furuncul mult prea timp
păstrat sub pielea adâncită
asemenea crimei primordiale

cât mai ales

nesupunerea întâmplării
în faţa deciziei personale
de-a nu mai fi niciodată
eu.

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noroc că în viaţa lor am apărut, altfel, s-ar plictisi dacă despre mine întruna nu ar vorbi; cu cât am traiul mai regesc, cu atât mai tare gaiţele mă bârfesc!

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

poezie (vezi şi poem)

Poezia este mijlocul prin care oamenii pot vorbi ceea ce gândesc. Prin intermediul ei, oamenii pot spune în public ceea ce este cunoscut numai în privat.

definiţie de Irwin Allen Ginsberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem ingenuu -I-

Întotdeauna când vreau să vorbesc despre tine
se stârneşte aşa, din senin,
o furtună, o vijelie
spulberându-mi cuvintele
pentru că nu pot vorbi despre tine altfel
pentru că trupul tău de trestie unduitoare
e doar un trup
pe care nisipul curgând
lasă incurabile urme
pentru că în privirea ta
văd doar grija grijilor
de-a nu te putea îngriji.

Întotdeauna, TU
eşti deasupra cuvintelor,
undeva sus
în misterioase ceruri
şi-n abia perceptibila taină
- Dragoste –

poezie de Ion Pascal Vlad din Risipiri în retină
Adăugat de Cody
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii Tăi...

întunecime oarbă
pluteşte prin amezi
din ochii tăi să soarbă
o rază ca un crez

eşti dusă prea departe
nu poţi veni nicicum
prin lumile deşarte
de ultimul tău drum

şi valuri de tristeţe
mă copleşesc cu jind
pe umbra tinereţii
câlcând din când în când...

poezie de Iurie Osoianu (24 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unuia: Câinele moare de drum lung...

Mă uit la tine îndelung,
Căci eşti şi prost şi rău, lichea;
Un câine moare de drum lung,
Tu o să mori de grija mea.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (22 octombrie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi numai dor...

Şi sunt momente când te aştept să-mi vii,
Clipe de speranţă, când simt un dor aprins...
Când şi ţie îţi este dor să-mi fii,
Când dorul ne pătrunde, şi-ncet ne-a învins!

Şi sunt clipe în care, adânc îmi amintesc,
Cum mă iubeai cu sete... cum mă priveai zâmbind...
Şi mă gândesc la tine... poate mă amăgesc,
Că şi tu simţi un dor... despre noi, iubind...

Ştii? Te-am iubit mai presus de mine...
Regret că n-ai ştiut a preţui!!
Inima mi-e toată de sentimente pline,
Şi te iubesc iubire! Exist pentru-a iubi!...

La ceas târziu de noapte, mă trezesc cu tine...
Mi-e plină amintirea şi mintea mea te cheamă,
Iubeşte-mă iubire, căci ştii atât de bine
Să mă iubeşti aprins, fără nicio teamă!

Mi-e dor atât tare, încât lacrimi apar,
Simt pentru tine, o dragoste nebună...!
Şi mă gândesc la noi... şi zorile apar,
Şi mă consum iubire! Mi-e dor până la lună...!

Iubirea mea frumoasă! Nicicând nu vei mai fi,
Aşa iubit de nimeni... cum eu iubesc mocnit...
Că vreau să te întorci... asta vreau să ştii,
Să mă iubeşti pierdut... să fii împlinit!

Şi numai dor...
Şi mă trezesc... dorind să înţeleg...
De ce nu mergem oare mai departe...?
Şi fir cu fir, confuză eu aleg,
Să descifrez povestea, parte cu parte...
Şi numai dor...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!