Un copil al mării

Iubitul copilei Marjory
A avut o oră de viaţă plină ochi;
Acum bătrâna doică, marea, care cu alge îl împodobi,
Îl leagănă şi îi cântă de nani-nani şi deochi.
Fetiţa copilei Marjory
Are-n sânge, să-i pulseze fără încetare,
Soarele strălucitor de miazăzi
Şi, de neînvins, voioasa mare.

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii Bertei

Nu luaţi în seamă ochii mult lăudaţi, faimoşi,
Voi, ochi ai dragei mele, prin care-o adiere
Mai lină ca-nserarea se tulbură şi piere!
Vărsaţi asupră-mi noaptea vrăjită, ochi frumoşi!

Ochi ai copilei mele, voi adorate-arcane,
Cu magicele peşteri v-asemui într-adins
Unde comori de nimeni ştiute joacă stins,
De umbre-acoperite,-n letargice mormane!

Adânci şi mari sunt ochii copilei şi ascund,
Ca tine, Noapte-ntinsă, lungi scăpărări de foc
Cu Dorul şi Credinţa-mpletite la un loc,
Ce, pătimaş ori candid, scânteie în străfund.

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe dune, la malul mării

Toată noaptea noi dormim aici pe dune,
Sub această continuă adiere de vânturi,
Cu stelele deasupra noastră santinele;
Ne-îngână de nani-nani trântorii din adâncuri.

Până când, veselă,-n a zorilor răcoare
O ciocârlie se trezeşte din somn şi cântă,
Iar peste podelele apelor vedem cum soarele
Se-nalţă roşu deasupra mării şi-o descântă.

Lumea este spălată şi clătită înc-o dată
Într-o maree de purpură şi aur suprapuse,
Iar inima câmpurilor este umplută
De vise, dorinţe şi poveşti încă nespuse.

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-ar fi crezut?

Cine-ar fi crezut că, de la o zi la alta,
voi rămâne fără vechile, statornicele mele bijuterii,
lanţul acela întunecat de care spânzura
un ochi preţios,
brăţara aceea de seminţe,
inelul acela cu pasăre?

Goală şi săracă am rămas, Doamne,
furată şi batjocorită sunt.
Cine mă va mai împodobi de-acum înainte?
Nici ploaia, nici grâul,
nici marea nu mă va mai împodobi,
nici trista lumină de stea.

Oare eu am lăsat deschisă
cutia cea mare a lumii,
eu să fi fost păzitorul ei,
de nimeni numit, el însuşi neştiutor
de grandioasa-i misiune,
şi plătind acum, nevinovat,
cu tot ce-a avut?

poezie de Nina Cassian din colecţia Poezii pentru copii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neîntoarcere

Bătrâna, eterna primăvară aprinde flacăra lumânării
Şi umple iarăşi pe drumul vechi şi trist, arhicunoscut,
Cu lumina-i trandafirie, chiar înaintea înserării,
Golul lăsat de ziua care tocmai a trecut.

La crepuscul, dincolo de prag, trasează
Umbre hipnotice o lună albă şi tremurătoare;
Dar de-acum niciodată spectrala rază
Nu va mai recompune imaginea Ei fermecătoare.

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unda spumă

Unda spumă, vântul trece
Cu suflarea-i rece
Peste marea ce suspina
Tristă, dar senină.

Cum nu-s vântul ce aleargă
Pe oglinda largă,
Luciul apei de-1 încruntă
Cu undă măruntă?

Căci aş trece suvenire
Blândă de iubire,
Peste-o mare de misteruri
Ce coprinde ceruri,

Printre visele amare
A copilei care
O ador, o cânt cum cântâ
Harfa pe o sântă.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1869)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii copilei străluceau ca două flori de iasomie şi dincolo de ei visul curgea ca un fir de apă limpede în vârtejul furtunii, căci timpul însuşi este o furtună în inima orologiului şi nimeni nu va îndrăzni să-i ţină pe loc nici măcar un minutar.

Camelia Opriţa în Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019, Povestiri cu tâlc de copil
Adăugat de Vlaicu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deochi

Fugi deochi
Dintre ochi
Că te-ajunge-o vacă neagră,
Cu coarnele să te spargă,
Să te-azvârle peste mare,
În pustiu, în depărtare,
Acolo să pieri,
Ca ziua de ieri,
Ca roua de floare,
Ca spuma de soare,
Iar capul cel deocheat
Să rămâie luminat şi curat
De boală scăpat.

folclor românesc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecarea flotelor

Primăvara-i de-acum în oraş iarăşi,
De-acum vântul e deja sus în copaci,
După ce-au iernat pe ţărm, i-s mării tovarăşi –
De neînvins dorinţa – şi navă şi cârmaci.

Molate, coborâte de pe docuri, rând pe rând,
Alunecă printre balizele din port, în volte sinuoase,
Îndreptându-se spre orizont până când
Se pierd în vîrtejurile mareei joase.

Una câte una sau două câte două
Se pierd după cotul şenalului pe înserate,
Plutind spre marea bleu sub luna nouă,
Unde bat vânturile cele mari, sărate;

Întocmite de multe mâini, cu multă măiestrie,
Fiecare cusătură-a velei de-abia aşteaptă
Să vibreze-n vântul de dincolo de copastie,
Deasupra oceanului, gata de-o-îndrăzneaţă faptă.

Cine, bărbat sau copil, a văzut vreodată
Marea-n argint şi-n aur smălţuită
Şi n-a simţit imboldul să urmeze, neastâmpărată,
Chemarea sângelui, fierbintea lui ispită?

Cine-ar putea sta-închis în casă,
Acum când vântul pe străzi umblă hoinar,
Când se-aude bătaia vâslelor, melodioasă,
Şi velele sclipesc în lumina albă-a unui far?

Primăvara-i de-acum în oraş iarăşi,
Cine n-ar vrea să fie-acum pe mare fugaci,
Când, după-o iarnă pe ţărm, i-s mării tovarăşi –
De neînvins dorinţa – şi navă şi cârmaci?

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În simplitatea acelei mici capele, în vocea copilei, în lumina dimineţii care scălda totul, am înţeles încă o dată că măreţia lui Dumnezeu se dezvăluie în lucrurile simple.

Paulo Coelho în Vrăjitoarea din Portobello
Adăugat de Cecilia Casiana Ivanov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât ai clipi de ochi

De-a lungul acelor ani înşelători
am avut asemenea "iluzii":

am crezut cu fermitate,
niciodată întorcând privirea într-o parte,

un curcubeu
care înota într-un havuz,
privind cu blândeţe trecătorii;
am clipit
şi acesta a luat forma unei vipere;

un ceas
încrustat pe turla unei biserici,
care, calm, marca scurgerea orelor;
am clipit
şi acesta a devenit o fântână fără fund;

florile roşii
care îmboboceau pe garduri,
ca o invitaţie la entuziasmele Primăverii;
am clipit
şi acestea s-a transformat în sânge strălucitor.

Acum, pentru a nu-mi pierde încrederea,
Mă strădui să ţin întotdeauna ochii larg deschişi.

poezie de Gu Cheng, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

E clipa plină de-aşteptare,
În zorii zilei ca şi-n fapt de seară
Şi dând speranţe vii copilei
Îi umple calda-i inimioară.

E clipa plină de mireasmă,
De tinereţe-mbobocită.
Pe-aripi de vis trimite gândul
Că într-o zi va fi iubită.

E clipa-i dor amăgitor
Şi timpul i-a tot fost povaţă
Şi doldora de vis şi dor
Priveşte iar senină-n faţă.

Cât sufletul îi înfloreşte
În raza soarelui încinsă
Copila noastră tot iubeşte
Visarea ei de vreme ninsă.

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Marea-i un câine flămând,
Uriaş şi gri,
Care se rostogoleşte pe plajă zi de zi.
Scrâşnind din fălcile-înfiorătoare,
Oră de oră, fără încetare,
Roade stâncile, sfărâmându-le-n mii de pietricele albicioase –
Giganticul câine cu priviri nesăţioase
Mârâie mereu " Oase, oase, oase!"
Şi-şi linge labele ude cu priviri verzi, devoratoare.

Iar când noaptea pe cer galopează-n vânturi vuitoare
Şi luna se clatină-între norii sfâşiaţi de-armăsarii furtunii,
El se-înalţă şi-amuşină spre nord, spre est şi vest, spre miazăzi,
Scuturându-şi blana udă până dincolo de stâncile gri –
Şi cheamă, şi urlă-încontinuu-n pâlniile rotitoare-ale genunii.

În schimb, în zilele blânde, de mai sau de iunie,-anume,
Când firele de iarba, sus pe galbenele dune,
Nu se mişcă şi nici trestiile nu susură la margini de lagune,
Cu capul între labe, ca un căţel somnoros,
Zace tolănit pe plaja mai albă decât o guşă de-albatros,
Cuminte, atât de cuminte şi de frumos.

poezie de James Reeves, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarbă de mare

Se adânceşte marea la un pas
Şi păsările vin aduse de o rază
Spumegă val în unduiri de vals
Mireasma-n aer parfum de roză

Se înalţă, îngeri neobositi din pietre,
Timpul pluteşte verdele unui voal
În zare se unduieşte raza de soare
Parfum de alge pluteşte pe un val

Dansează încălzită iarba de mare
Cu inima-i verde şi suflul ei uşor
Se-nalţă lacrimi de iubire din sare
Îmbrăţişează partenerul ei din zbor

Marea este zbucium în val de iubire
Alge adunate-n mare pietrele ascund
Adâncul scoate spumă, înalţă simţire
Ies sirenele mării din apă cântând

Ameţitoare vârtejuri iesite la faţă
Zboara anotimp vremea i trecătoare
Verdele din alge ne aduce speranţă
Alge lipite de trupul sirenei iubitoare

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea

Eu cred că marea, care stăpâneşte zarea,
S-a îndrăgostit de soare, să fie nemuritoare.
De aceea când voi fi mare, am să merg la mare,
Să privesc în zare, să văd cum răsare,
Pe cerul fără nori, soarele în zori.
Să văd pescăruşii, în zbor cum se adună,
Când soarele, la mare, e gata să apună.
Să văd cum răsare luna peste mare.
Cum se oglindeşte,(când lumea odihneşte,)
În apa întunecată, în noaptea fermecată.
Vreau să văd cum marea, marea cea albastră,
Îşi schimbă culoarea, sub privirea noastră.
Când adie boarea, vreau să simt răcoarea
Şi s-ascult cum marea îşi plânge culoarea.
Aşa aş vrea ca să petrec
La marea cea mare.
O zi cu mult soare,
O noapte cu răcoare,
Şi-apoi, să nu mai plec.

poezie de Dumitru Delcă (13 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O jumătate de oră în care amândoi am înţeles puterea unei clipe: o clipă face cât o viaţă, o viaţă poate fi o clipă doar şi o viaţă se dărâmă într-o clipă. O jumătate de oră în care lumea a fost numai a noastră. O jumătate de oră în care, neîndrăznind să visăm de teama năruirii jumătăţii de oră, până la cenuşă, am ars amândoi. O jumătate de oră.

Daria Dalin în Lacrimile tulipanului
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blues îngeresc

Se leagănă seara
de pe genunchiul crud
pe genunchiul copt mai devreme
şi îmi trece prin sânge
un tren marfar
încărcat cu poeme.

Se leagănă seara
de pe braţul firav
pe braţul vânjos
iar sunetul
crapă în două
lemnul vechi
noduros.

Se leagănă seara
între o planetă şi alta
de jos în sus
acolo unde îngerii mei
cântă blues...

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâna corabie

Fără catarge, fără cârmă, cu coastele crăpate
Zace-o epavă pe plajă, ea, cândva lansată mările să-înfrunte;
Ea, care-a fost atât de iubită, cu forme rotunde, minunate,
Ea, făcută să navigheze, cu frumuseţea ei de corp, de punte.

Sub luna plină, înaintea vânturilor tinere şi iuţi,
Gonea mai ieri pe valuri – şi noiane de laude-a primit,
Şi totuşi în clipa asta-i uitată de argonauţi,
E doar scheletul corăbiei de-odinioară, prăfuit.

Iar ei au plecat; acum casa este goală,
Magia s-a stins, pielea-i rece, plină de negi şi de pistrui:
Bătrâna navă singură pe plaja nimănui
Zace la umbra unui deal, fără odoare-n cală.

poezie de Francis Charles MacDonald, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peştele ăla

se învârtea prin marea
cea mare
de atunci acum se în
toarce
într-o saună din zonă (?!) fără mască
palaeorhynchus din marea
paratethys mare fără oxi
genare suficientă a
cum s-ar uda pe coada solzoasă
în moldova acum atunci nu în
semna ni
mic era mare între ceilalţi lepidopus sau alosa
se aruncă în tigaie (?!) fără masă
fără capac tigaie de împrumut

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Z... una dintre invitate, o văduvă respectabilă, care ştie toate câte se petrec în societatea noastră, şi chiar mai multe, ne-a afirmat pe drum - "contând, se înţelege, pe discreţia noastră" - că N..., cum e cam bolnăvicios, şi-a făcut testamentul şi lasă aproape toată averea sa copilei lui Manolache, pe care o iubeşte la nebunie. Şi toţi, fireşte, am trebuit să zicem iarăşi: "Mare noroc pe Guvidi!"

finalul de la Om cu noroc de Ion Luca Caragiale (1890)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu cheltuieşti bani cu florile la cununia fiicei tale, spuse fata bătrână. Îţi dăruiesc glastra pe care-o vezi în fereastră. Tulpina e încărcată de flori. E din răsadul pe care mi l-ai dat în ziua când m-am logodit. Peste un an, pe vremea aceea, urma să-mi fac din florile lui cununa de mireasă. Dar această clipă nu s-a mai ivit. Ochii care aveau să mă călăuzească în largul vieţii mi-au secat de plâns şi s-au stins pentru totdeauna. Logodnicul meu se odihneşte în fundul apelor. Floarea a crescut şi eu am îmbătrânit. Dar răsadul pe care mi l-ai dăruit atunci tot mai poate fi bun la ceva. Din florile lui vom împleti cununa care va împodobi fruntea copilei tale.

Hans Christian Andersen în Povestea unui gât de sticlă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!