La moartea tatălui meu, Constantin Budoi (poem neterminat)

Ai purtat un nume mare, Constantin, de mare sfânt,
Împărat ce creştinismul răspândit-a pe pământ.
La doi ani orfan de tată, n-ai ştiut nici cum arată,
N-ai avut copilărie, n-ai avut-o niciodată.

Multe ţi-au lipsit atuncea şi-ai muncit de mic din greu,
N-ai avut în clasa-ntâia nici pentru creion un leu;
Te-au trimis acasă-n lacrimi, dar pe drumul înapoi
Bóier' Mircea Morărescu te-a văzut plângând şuvoi.

El, aflând motivul care sufletul ţi-l zuciuma,
Ţi-a dat câţiva lei de şcoală şi el însuşi lăcrima.
Alergând la librărie, ţi-ai luat creion, cerneală,
Radiind de fericire, te-ai întors apoi la şcoală.

Te-a crescut a ta măicuţă, nu uşor, ci tare greu,
Te-a crescut, din fericire, cu credinţă-n Dumnezeu.
Chiar de mic, cu dăruire, mama tu ţi-ai ajutat-o,
Şi pe ea, ca pe o sfântă, tu mereu ai adorat-o.

Mare-a fost a ta credinţă, n-aş cuprinde-o-n mii de pagini;
"Doamne, mare ţi-e puterea, necuprinsă, n-are margini!"
Este vorba-ţi înţeleaptă care minunat descrie
Cât de mult credeai în Domnul, e suprema mărturie.

Cinci copii făcut-aţi tată, tu cu mama; rod voinţei,
I-aţi crescut în cultul muncii, al moralei şi credinţei.
Fost-ai, taică, toată viaţa un model de om cuminte,
Un model de hărnicie, de soţ, tată, de părinte.

Parcă-n zbor trecut-au anii, dusu-ţi-s-a tinereţea,
Şi trudind fără-ncetare te-a ajuns şi bătrâneţea;
Ani cu ani se adunară şi puterea ta slăbit-a,
Toţi copiii tăi plecat-au să-şi câştige-n lume pita.

Ai rămas doar tu cu mama, singuri, fără ajutor;
Casa-ţi, care altădată răsuna de glasul lor,
An de an părea mai goală, şi mai tristă, mai pustie,
Doar când vă veneau copiii se umplea de bucurie.

Mulţi, mulţi ani tu refuzata-i rugămintea-mi filială,
Ca să vii şi tu şi mama-n casa mea, în capitală.
A venit şi vremea-n care tu să umbli în baston,
Tot mai împletit fu mersul, vocea ta mai fără ton.

În sfârşit, bătrâni şi bólnavi, aţi venit acas' la mine,
Ca pe tine şi măicuţa eu să vă-ngrijesc mai bine;
N-ai avut însă răbdare ca-mpreună să stăm ani,
Ca nimic să nu-ţi lipsească, o, părinţii mei sărmani!
.......................................................................

Ai plecat în toiul nopţii într-o sfântă zi de luni,
Cu părinţii şi străbunii la un loc să te aduni,
Când pe genele-mi căzut-a un somn greu, cumplit, de plumb,
Precum somnul greu al morţii ce-a-nchis ochii lui Columb.

Ai plecat pe nesimţite, chiar şi fără lumânare,
Da-nainte de plecare tu la toţi ne-ai dat iertare.
Mamei, soaţa ta iubită, grav bolnavă în spital,
N-am putut nimic a-i spune, fi'ndcă i-ar fi fost fatal.

Loc de veci ţi-a luat fiica şi cavou ea ţi-a făcut,
Din bani strânşi cu greu de tine în mulţi ani ce au trecut;
După slujba creştinească, în cavou te-au aşezat,
Eu în inima mea, însă, tată te-am înmormântat.

Ai murit, iubit părinte, şi-a rămas în urmă-un dor,
Dorul după tine, tată, de nestins, mistuitor.
La plecarea ta din lume a rămas în urmă chinul
Care mie-mi rezervat-a, cu cruzimea lui, destinul;

Mi-a rămas pe umeri crucea care-i greu a o purta:
Îndoiala că făcut-am totul spre a te salva.
Rog pe Domnul să mă ierte pentru tot ce ţi-am greşit,
Iar pe tine te-odihnească cu toţi drepţii, mântuit!

poezie de George Budoi din Poezii (21 august 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost vremuri când copiii erau dornici să înveţe carte, dar mulţi nu aveau nici măcar un creion cu care să scrie; mulţi dintre copiii de azi au calculatoare de ultimă generaţie, dar nu au dorinţa să înveţe carte şi lipsesc de la şcoală. În 1934 tata era elev în clasa I şi, pentru că a venit la şcoală fără creion, învăţătorul l-a trimis acasă (mama lui era o văduvă săracă, cu 4 copii minori, îi cumpărase un caiet, dar nu i-au ajuns banii să-i cumpere şi un creion). Plângând, în drum spre casă copilul s-a întâlnit pe podul Amărăzii cu boierul Mircea Morărescu, care l-a întrebat de ce plânge. Aflând motivul, boierul – profund impresionat – i-a dat bani să-şi cumpere creion. Copilul a alergat într-un suflet la librărie, şi-a cumpărat creion şi, radiind de fericire, s-a întors la şcoală.

George Budoi în Învăţământul, profesorii, studenţii şi elevii în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete şi (20 ianuarie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire pentru mama

Mamă, vin la crucea ta c-o floare!
Lacrimi curg din cer... Sub nori de pleoape,
Sufletul mi-e plin de întristare...
S-a trezit în mine-atâta noapte...

Mamă, vin acum din nou la tine
Şi te-mbrăţişez cu gând curat...
Mi-amintesc şi eu... vorbeam cu tine,
Iar apoi dezastru s-a-ntâmplat.

Vin la capul tău c-o lumânare...
Eu – lumina sufletului tău,
Mamă scumpă, sufletul mă doare,
Fără tine, mamă, mi-este greu.

Crucea ta, la colţul casei noastre,
E povara morţii tale, mamă!
Tu veghezi tăcut iubirii sacre
Destrămată-n muguri de aramă.

Mamă, casa parcă-i mai străină...
Nu mai ştiu, a noastră-i sau a ta?!
Mai trăiesc doar umbre-n ea, măicuţă,
Căci de-acum, în vis te vom avea.

Ică ţi-a lăsat un semn pe cruce...
Câte, mamă, ai fi vrut să-i spui!
De iubirea ce i-o porţi în gânduri,
Fiindcă e feciorul tău dintâi.

Ţi-a adus în dar o nepoţică
O iubeai, ca şi pe noi, măicuţă,
Ai murit în suflet cu-ntristarea...
O, măicuţă, mama mea cea plânsă!

Magda, soaţa lui, precum o fiică
Te-a încununat cu lacrimi, mamă...
Ai murit, Neta era departe...
A venit în lacrimi, la pomană...

Cătălin şi Daria, alături,
Plânsul peste umeri l-au purtat...
Dana şi Ionel, cu tine-n suflet,
Mamă scumpă,-n gânduri te-au urmat,

Ţi-ai dorit ca el să-ţi cânte! Iată,
O dorinţă ţi s-a împlinit...
Au şi ei, da, au şi ei o fată,
Mamă... şi pe tine te-au iubit!

Ai crescut-o ca întâi născută,
Ea te-a dus pe braţe la mormânt,
Oh, iubirea asta nu se uită!
Nu se uită sufletul tău blând!

Fiica mea, Alexa, îţi deschide
Poarta vieţii-n fiecare noapte...
Te-a visat! I-ai spus să stea alături
Celor ce tu i-ai lăsat departe.

I-ai spus, mamă, că îţi este bine,
Şi să nu mai plângem... tu veghezi
Din adânc de ceruri, în iubire,
Cu iubire să ne-ncununezi.

Ca-ntr-un stup, albinele, măicuţă,
Pruncii-ai strâns, nepoţi, prieteni, fraţi,
Sufletul ţi-e, luminând iubire,
Dar cu toţii suntem înlăcrămaţi...

Mamă, ai fi vrut să-mi joci la nuntă,
Când credeam şi eu în fericire...
Dar măicuţă, viaţa ţi-a fost scurtă,
N-ai avut această împlinire...

Plâng şi eu, deasupra plânge cerul!
Te desparţi de noi şi pleci uşor.
Azi te-nalţi, te-nalţi spre mântuire,
Mamă! Şi pe noi ne laşi cu dor...

Te-ai născut un fluture de-o clipă
Şi ţi-ai luat adio de la noi...
Dar te vom purta în gând, mămică!
Ne-ai lăsat în suflet trişti şi goi...
Căci eşti acelaşi înger de lumină
Care-ai plecat cu noi când am plecat,
În chip alb de fluture de noapte,
Sau cel care pe noi s-a aşezat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine, tată

Am un dor nemaipomenit de fierbinte
Ce mă arde în interior,
Este dorul de un părinte
Un dor nebun şi arzător.

E greu să trăiesc fără dragoste de tată
E greu să fiu singură printre străini
Să cresc precum o floare fără apă
Sau ca un trandafir lipsit dr spini.

Ce dor îmi e de tine, acum, tată,
Eu te iubesc enorm şi te respect.
Dar nu ai fost lângă mine o viaţă,
Şi asta cel mai tare eu regret.

Am vrut să fiu şi eu o fată,,
Să am multă bucurie,
Să cresc alături lângă tată,
Dar iată, nu a fost să fie.

Dar sper că va veni şi ziua
Când şi tu îţi vei da seama
Că e foarte greu să fiu fată
Şi să cresc numai cu mama.

poezie de Maria Crudu (27 ianuarie 2018)
Adăugat de Maria Crudu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E greu

E greu să fii singur pe lume,
Să nai o vorbă cui îi spune,
E greu printre străini să fii,
Dar nu acasă la copii,

Şi este greu pentru un tată
Să lase acasă o mândră fată,
Şi este greu pentru mămici,
Să-şi lase puişorii mici,

E greu departe ca să fii,
Să înghiţi amarul ce te apasă,
Ştiind că copilaşii tăi,
Plâng prin unghiere în altă casă,

Cu ce am greşit în astă lume,
De tot ne bate Dumnezeu,
Lăsăm copiii şi părinţii,
Plecăm că este tot mai greu,

Într-un final când ne întoarcem,
Este distrus tot ce am avut,
Părinţii nu mai sunt în viaţă,
Chiar şi copiii au crescut

poezie de Silvia Tulbur (22 martie 2021)
Adăugat de Silvia Tulbur
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai strigat... şi Ţi-a răspuns

Ai strigat în toiul nopţii
Când inima-ţi era plină
De adânca beznă-a morţii
Şi-ai primit pe loc lumină;
Domnul ţi-a îndreptat iar sorţii
Pe cărarea Sa divină...

De vrăjmaş întemniţat
Şi legat în întuneric,
Ai văzut când ai strigat
La Domnul Atotputernic,
Cum ţi-a fost iluminat
Iar sufletul cadaveric...

Ai fost groaznic înrobit,
Prins în cursă, la răscruce,
Cu tot sufletul zdrobit...
Dar când te-ai plecat la cruce
Dumnezeu te-a izbăvit
Şi ţi-a dat o pace dulce...

Ai strigat în viaţa ta
De nenumărate ori
La Domnul cu inima,
Strâns de-ale vieţii vâltori
Şi-ai văzut tăria Sa
Chiar cu ochii-ţi muritori!

Ai strigat la Cel ce-aude
Şoapta din inima ta
Şi suspinul ce se-ascunde
De atâtea ori în ea
Şi-ai văzut cum îţi răspunde
Domnul în dragostea Sa...

Ai strigat din strâmtorare
Şi întorsuri fără ieşire
Către Cel plin de îndurare,
Bunătate şi iubire
Şi-ai văzut ce Mână tare
Ţi-a dat grabnic izbăvire!

Ai strigat când lupta vieţii
Era aşa de înverşunată
Încât "Zorii Dimineţii"
Nu părea să-i vezi vreo dată,
Dar lumina libertăţii
Ţi-a fost grabnic arătată!

Ai strigat învins de lipsuri
Către Cel ce totul poate
Şi-ai văzut frumoase visuri
Împlinindu-ţi-se toate
Căci din orişice abisuri
Domnul pe ai Lui îi scoate!

Ai strigat când Mărturia
Se izbea de ziduri reci
Şi tu nu găseai tăria
Peste-acestea să mai treci,
Dar Domnul ţi-a dat bucuria
Să-aduci roadă pentru veci!

Ai strigat când disperarea
Sfredelea-n sufletul tău
Şi din umbră încercarea
Te îmbrâncea din rău în rău
Şi atunci ţi-a schimbat starea
Dumnezeu cu braţul Său!

Ai strigat când neputinţa
Ţi-a îngenuncheat din plin
Perspectiva şi fiinţa
Şi-ai văzut Harul divin;
Ţi-a dat Domnul biruinţa
Izbăvindu-te deplin!

Aminteşte-ţi şi răspunde
Înaintea Celui care
Vede totul şi aude,
Şi în bunătatea-I mare
Niciodată nu Se-ascunde
Refuzându-ţi vreo chemare;

Ai strigat la El mereu
Şi-ai primit întotdeauna
Ajutor când ţi-a fost greu
Ori te sugruma furtuna...
Dar faţă de Dumnezeu,
Tu te-ai răzvrătit întruna.

Ai strigat când ţi-a fost greu
Şi-ai primit răspuns de sus
Însă, ai uitat mereu
Să-I dai slavă lui Isus!
L-ai păstrat cumva pe - eu
Totdeauna mai presus!"

Ai strigat din groapa morţii
Şi-ai privit la Cel ce aude
Şi cu drag îndreaptă sorţii
Celor morţi pe căi zălude...
Ţi-A răspuns şi-n miezul nopţii
Dar tu tot nu-I vrei răspunde...

Ai strigat din încercare
Surprins de boli fără leac
Şi-izbăvirea ţi-a fost mare
Căci din veac şi până-n veac
Domnu-I plin de îndurare,
Dar tu-L tot respingi buiac...

Ai strigat când te îngrozea
Valul morţii, furios
Şi-ai putut mereu vedea
Slava lui Isus Hristos,
Dar te complaci în a cădea
Iar în spaţiu întunecos...

Dus de marea înfuriată
Ai strigat întotdeauna
Din bărcuţa inundată;
Domnu-A potolit furtuna,
Nu te-a lăsat niciodată
Dar Tu L-ai rănit întruna...

Ai strigat... căci deznădejdea
Te-a înfrânt şi umilit
Dar când în Hristos nădejdea
Ţi-ai pus, ai fost izbăvit,
Dar n-ai fugit de primejdea
De-a fi iarăşi înrobit....

Ai strigat... şi Ţi-a răspuns
Totdeauna Dumnezeu,
Dar lăsatu-te-ai pătruns
De răspunsul Lui, mereu,
Sau încă nu ţi-a ajuns
Bunătatea Lui la – eu?!

O, părăsit şi uitat de lume
În necazuri şi la greu...
Domnul te-a strigat pe nume
Şi te-a căutat mereu,
Să înţelegi un lucru anume:
- Eşti iubit de Dumnezeu!

Eşti iubit de El şi-aşteaptă
Să iei azi o hotărâre
De-apuca pe calea dreaptă
Fără nici o şovăire...
Şi cu inimă înţeleaptă
Să răspunzi la Mântuire!

poezie de Ioan Hapca din Reflecţii
Adăugat de Vasile Brendea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mama este cea mai importantă fiinţă din lume
este mereu lângă tine...
este îngerul care te însoţeşte în fiecare clipă
ea te-a legănat şi ţi-a şters lacrimile
te-a atins pe frunte când ai avut febra
te-a învelit seara înainte de culcare
ţi-a alungat visele triste
şi te-a luat în braţe când ţi-a fost teamă...
Mama este locul de unde ai plecat
şi locul unde întotdeauna te întorci
este alături de tine orice drum ai alege
Mama şi când te ceartă, te sărută şi te iubeşte...
nici timpul, nici distanţa, nici chiar moartea
nimic nu te va despărţi de ea
te va veghea şi proteja
oriunde s-ar afla...
Mama este icoană cea mai sfânta
pe care o porţi în suflet în fiecare zi
când eşti fericit, ea este fericită
când plângi şi eşti trist, ea plânge cu tine
când greşeşti, ea te iartă
când vrei să te confesezi, ea este duhovnicul tău...
Mama este steaua care nu apune niciodată
este lucrul cel mai aproape de perfecţiune
Mama este acea lumânare care arde continuu
fie că e ploaie sau ninsoare
este lumina speranţei şi a viselor tale...
Există oare o făptură mai minunată decât Mama?
Nu!
Nu există fiinţă mai frumoasă
şi mai bună decât mama
Mama este... unică...

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Cine-i cea mai scumpă-n lume?
Nu e greu ca să-ţi dai seama.
Cine ţi-a dat viaţă, nume,
Dacă nu iubita mamă?!

Mama te-a adus pe lume,
Te-a crescut la sânul ei,
Te-a-nvăţat să-ţi alegi drumul,
Să rezişti în anii grei.

Ochii mamei îţi zâmbesc,
Când îţi merge şi-ai succes,
Lacrimile-o podidesc,
Dacă-n viaţă nu ţi-a mers.

Mama te aşteaptă-n prag,
Când te-ntorci din pribegie
Şi la pieptul ei cu drag,
Ca pe-un prunc ea te mângâie.

poezie de Tudor Gorgos din La pragul destăinuirii (2010)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată

Tată, îmi este dor de tine
Când nu eşti lângă mine.
Dar ştiu... că lupţi zi şi noapte,
Ca oamenii să-i salvezi de la moarte.

Dar, te rog, să nu uiţi de a ta sănătate
Şi de inima care îţi bate,
Căci moartea când vine,
Nu alege chiar pe nimeni.

Oamenii pe care i-ai ajutat,
Mulţi din ei te-au uitat.
Tu eşti bun, ai un suflet mare,
Dar n-ai sănătate pentru fiecare.

Bucuria ta cea mare
Suntem noi, copiii tăi.
Să n-ai nicio grijă, nicio mustrare,
Ca o să-ţi fim sprijin la anii grei!

poezie de Vladimir Potlog (14 iunie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil sărman

Copil sărman, cu ochii trişti şi goi,
De ce-ţi întorci privirea de la noi?!
Ţi-e sufletul de lacrimi plin, rănit
Te-ntrebi de ce sau unde ai greşit,
De ce părinţii tăi te-au părăsit,
Şi singur ai trecut peste orori...

Te uiţi spre cer şi speri, plângi iar şi iar,
Domnul ţi-a dat iertare, dar şi har.
Te-ai depărtat, oh, fiinţă-nstrăinată,
Copil fără noroc şi fără soartă.
Şi te întrebi, te-ntrebi necontenit,
Cu ce-ai greşit de nu ai fost iubit.

De ce e-n suflet astăzi răutate?!
Mame fără de suflet, blestemate,
De ce-şi aruncă sufletele-n ghenă
Mame cu chip de om şi suflet de hienă?
Mame ce, (oare?), nasc copii,
Şi-i lasă, fără drept, ai nimănui...

Mame ce-aţi condamnat la suferinţă,
Plecaţi-vă genunchiu-n pocăiţă!
Credinţa – bate clopot şi cere-n voi iertare,
Mame fără de prunci, cu sufletele goale.
Cât să mai rabde, oare, Dumnezeu,
Pământu-acesta înjugat la greu?!

E tot mai plin pământul de orfani,
Copii abandonaţi, sărmani, orfani,
De mame ce au inimi de hărtie
Lipsite de iubire şi-omenie.
Fără copilărie, mult prea trişti,
Copil fără părinţi, în noi exişti...

Copile, oh, destinul ţi-a fost greu,
Dar l-ai lăsat pe bunul Dumnezeu
În drumul tău de ajutor să-ţi fie...
Credinţa ta ai dat-o ca simbrie.
Sunt tot mai mulţi copii abandonaţi,
Dar au rămas în suflet, veşnic, fraţi.
............................................................................
Prin gări şi prin azile aruncaţi,
Valize de bogaţi, abandonaţi,
Dar dar primit de la divinitate,
Sufletul vostru-acelaşi drum străbate.
Voi sunteţi pruncl ce trăieşte-n noi,
Nu leş lăsat la lada cu gunoi.

Pruncul?! Ziar, ori marfă reciclată?!
Un gând străin, străin fără de soartă?!
Vezi? Plâng şi sfinţi şi îngeri în icoane
Când suferă de frig, de griji şi foame...
Pentru cei oameni falşi şi ipocriţi,
Voi doar un zâmbet mai păstraţi, cuminţi.

Pretenţia de-a fi numiţi părinţi?!
Voi ştiţi să plângeţi, mangâiaţi, iubiţi?
Degeaba învăţaţi azi să cerşiţi iertare.
Ce vină are-aveţi, ce vină mare!
Pedeapsa chiar de-acum e-ndepărtată,
Ca o furtună te va răzbuna odată.

Acolo, sus, e-o judecată sfântă,
Ascultă-mă părinte, mă ascultă!
Păcatu-i crunt şi fără de iertare,
Pedeapsa ce o vei primi e mare,
Vei duce cruci, coroana lui Iisus,
Şi sufletu-ţi se va topi-n apus.
..................................................................................
Tu o străină-mi eşti, tu nu-mi eşti mamă
Eu am rămas şi lacrimă şi rană.
Atunci nu ţi-a păsat de soarta mea,
N-ai vrut să ştii de am ce îmbrăca.
Nici despre şcoală n-ai avut habar.
De ce te-ntorci plângând la mine, iar?
Nici boala crunta dacă m-a lovit,
Tu mamă n-ai ştiut, n-ai suferit.

Pe lumea, mamă, cât am să trăiesc,
Doar Domnului mai am să-i mulţumesc,
Să-mi plec genunchiul şi smerit, să cad,
Cum cade-n munte trupul unui brad.
Un înger am cu mine şi-l iubesc!
Şi viaţă şi iubire-i dăruiesc.

Eu Domnului îi dau recunoştiinţă
Că am în suflet înger de fetiţă.
Cu sufletul ce-i frânt la jumătate,
Acopăr trupul fiicei mele-n noapte.
Sărut catapeteasma de lumină
Şi te cinstesc azi, pronie divină...

(dedic aceste versuri mamei mele, care m-a părăsit când aveam doar un an)

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciclul vieţii

Eşti gârbovit şi mergi împiedicat,
Ai chip de ceară, glasul te-a lăsat,
Respiri cu greu şi eşti un pic senil,
Nu crede nimeni că ai fost copil.
Dar te-ai jucat şi tu şi ai zburdat,
De tot ce e în jur te-ai bucurat,
Lipsit de griji, cu ochi senini râdeai,
Când mama te certa te întristai...
Iar anii au trecut şi, negreşit,
Ai fost flăcău şi te-ai îndrăgostit,
Ai fremătat de doruri mii şi mii,
Şi ai avut la rândul tău copii.
Când au crescut, şi-au luat în lume-avânt,
C-aşa e legea firii pe pământ,
Şi ai ajuns bunic, cu mulţi nepoţi,
Şi rând pe rând te-ai ocupat de toţi.
Azi eşti bătrân, slăbit şi inutil,
Însă ai fost şi tu cândva copil,
Ai chip de ceară, ceasul ţi-a sosit,
Dar ai fost tânăr, chipeş, fericit.

poezie de Octavian Cocoş (15 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă Mariei,

Draga mea Marie,
Draga mea soţie,
Pentru mine
Eşti o încântare,
Esti o fericire!

Fără tine
N-aş şti ce-i iubirea,
N-aş şti ce e viaţa,
N-aş şti bucuria.

Făra tine
N-aş şti ce-i lumina,
N-aş şti ce-i iubirea,
N-aş şti alinarea.

Fără tine
Lumea mea dispare,
Gândul meu se surpă,
Totu-i nemişcare.

Fără tine
Aş umbla bezmetic,
Căutând în van
Sensul vieţii mele,
Sens ce-acum îl am.

N-ai fost doar soţie,
Ci şi mamă bună,
Ai crescut odrasle,
Cu mult chin şi râvnă.

Ţi-ai iubit copiii,
Des i-ai strâns la piept,
Le-ai dat roua vieţii,
I-ai vegheat discret,
Somnul să îl aibă
Dulce şi uşor,
Să nu simtă rece,
Şi nici musca-n zbor.
Totul să le fie
Ca o desfătare,
Să nu ştie lipsă,
Şi nici tulburare.

Te-ai rugat în gând
La cer implorând,
Soarta să le fie
De un bun augur,
Şi să aibă parte
De ce e mai bun.

Primii paşi în lume
Tu i-ai îndrumat.
I-ai ferit de rele
Şi poveşti le-ai dat,
Să-şi urmeze drumul
Cu tot ce-au învăţat.
Să-şi câştige pâinea
Cu cinste şi dreptate.
Să fie în viaţă
O pildă în toate.

N-ai avut odihna
Zilelor ce-au fost,
Până ce copiii
Şi-au făcut un rost.

Şi acum bunică,
Nu te-nvredniceşti
Să mai stai o clipă,
Să te odihneşti?

Să-ţi bucuri nepoţii
Gândul te apasă,
Să le dai din suflet
Iubirea aleasă.

Atunci, mă-ntreb neîncetat,
De unde atâta putere?
Ce izvor nesecat ascunde
Sufletul tău bun şi curat?

Ai crescut copii,
Acum creşti nepoţi,
Dar nu te-ai plâns vreodata
Cum că nu mai poţi.
N-ai pus preţ pe tine,
Şi nici n-ai realizat,
Că anii ce i-ai dus
Te-au încovoiat.

Fiinţă altruistă,
Fiintă iubitoare,
Te-aşez în viaţa asta
La loc de cinste mare!
Iar pentru a ta cinstire
Meriti şi slăvire!
Scumpă trinitate,
Draga mea soţie!

poezie de Gheorghe Alionte (15 august 2020)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai plecat, iubită mamă...

Tu ai plecat, iubita noastră mamă,
Când ne spuneai, să n-aveţi teamă
Şi ne-ai lăsat cu sufletu-ntristat,
Că te-am crezut cu-adevărat!
Curaj în viaţă dacă n-ai
Cu moartea n-ai cum piept să dai!

Se stinse o lumină în panoplii de cer ;
Pe lângă luna plină căzu ca un mister!
Un suflet se înaltă spre cele veşnicii ;
De-aceea cade steaua, nu poţi că să nu ştii!
Aşa s-a întâmplat, tu însăşi să dai vamă,
Tu ai plecat iubita noastră mamă!

Curaj aveai, cât pentru o armată
Şi ne-ai crescut cu inima curată!
Iar hrana, ziua toată-ţi era doar un covrig,
Că noi să creştem mari şi să nu ştim de frig!
Aşa te-am cunoscut, noi, mamă,
Când ne spuneai, să n-aveţi teamă!

Iertare cerem, de-am greşit
Dar parcă greu ne-ai pedepsit ;
Doar ştii că fiul ţi-a plecat în cer,
Că tata să nu fie mult stingher!
Acum şi tu te-ai supărat
Şi ne-ai lăsat cu sufletu-ntristat!

În inimă ţi-ai dus durerea
Deşi era amară ca şi fierea!
Tu ţi-ai ales cărarea către cer
Şi ai avut voinţă că de fier!
Iar noi nu am făcut păcat,
Că te-am crezut cu-adevărat!

Ne-ai învăţat pe toţi să nu cedăm la greu,
Că dacă vrem, putem, ne-ajută Dumnezeu!
Dar tu se pare c-ai uitat, acum,
Când eşti pe ultimul tău drum ;
Nu poţi în lume să mai stai,
Curaj în viaţă dacă n-ai!

În lumea unde veşnic ai să fii
Noi suntem siguri că tu ştii,
Că nu-i durere, nici lacrimă, nici chin
Şi nu vei în stare, să scoţi nici un suspin!
Acolo, o eternitate stai,
Cu moartea n-ai cum piept să dai!

Cu moartea n-ai cum piept să dai,
Curaj în viaţă dacă n-ai!
Că te-am crezut cu-adevărat
Şi ne-ai lăsat cu sufletu-ntristat,
Când ne spuneai, să n-aveţi teamă,
Tu ai plecat, iubita noastră mamă!

poezie de Gheorghe Pepelea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Doamne, te rog să ai grijă de poporul meu,
Să nu îl abandonezi când îi este cel mai greu
Ştiu că în multe momente am fost tare răi,
Dar eşti bun, ne ierţi, suntem toţi copiii Tăi.
Tată, iartă-ne pentru greşeli, sutele de păcate
Oferă-ne Tu acum putere şi multă sănătate
Am realizat târziu că fiecare om în faţa Ta e egal
Abia când am văzut bolnavii pe un pat de spital.
Ne-am crezut cu toţii invincibili şi nemuritori
Te-am ignorat în ultimul timp şi ne trec sute de fiori.
Pentru că ce ne-ai dăruit mai frumos noi am distrus
Şi acum aşteptăm o minune tot de la Tine, de Sus.
Am realizat că indiferent de bani acum fiecare e mic
Şi că Tată... noi fără tine chiar suntem nimic.
Te rugăm să ne ierţi am adus iadul pe pământ
Am greşit şi am încălcat al Tău sfânt cuvânt.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (23 martie 2020)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către bunicul meu, învăţătorul Marin Păunescu

"Tu să te ţii de carte, măi băiete" (M.P.)

N-am apucat, iubite tată-mare,
Să-ţi scriu, altundeva şi altcândva
Deşi, probabil, tot ce-am scris în viaţă,
Este răspunsul meu pe adresa ta.

Te rog să-mi ierţi această tutuială,
Dar a mă mai preface este greu
Şi-atunci când m-adresez cu "tu" înseamnă
Că te tratez ca şi pe Dumnezeu.

Învăţătorul meu cel mai de seamă
Ai fost şi eşti şi cred c-ai să rămâi,
Tot ce-am aflat în viaţă de la tine
E şi acum temeiul meu dintâi.

Şi după viaţa ta de dascăl tragic,
Nici pensie nu ai avut în sat,
Pe patul morţii te-a găsit scrisoarea
Şi pensia, zadarnic, ţi-au mai dat.

Dar mi-ai lăsat o moştenire sfântă,
Ca să mă bucur până la sfârşit,
Această biată limbă românească,
De-al cărei duh m-am învinovăţit.

Mi-a mai rămas o urmă de la tine
Pe care aţi ascuns-o în pământ,
E sabia din frontul vieţii tale
De la Mărăşti, rănitul nostru sfânt.

Ai fost un liberal până la moarte,
Dar trebuie să afli faptul prost
C-ai tăi trădează dreptul limbii noastre
Şi iau în glumă jertfa care-aţi fost.

Nu ţi-am urmat ideea şi credinţa,
Dar azi, când ţara-i bună de spital,
Îmi vine să-mi iau gândul, tată mare,
Şi să devin cu forţa liberal.

S-a dezechilibrat această ţară
Şi limba ei s-a pervertit grozav,
Încât, în plină libertate, iată,
Românul a ajuns un simplu sclav.

Îţi mulţumesc de limpedea fântână
Pe care mi-ai făcut-o între vii,
Dar s-a surpat şi nu opresc nici boii,
Că ea ni-i viaţa, trebuie să ştii.

În rest, sunt toate rele, tată mare,
Ţăranilor le este tot mai greu,
Că uite, în această lume hoaţă,
Mereu e-n alte sate Dumnezeu.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinţi (a două ediţie, adăugită) (ianuarie 1998)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, mamele nu plâng...

Cere-ţi iertare azi, acum, cât se mai poate,
Cât lacrima-i din ochi mai pică pentru tine,
Cât sufletu-i cărunt mai vrea să-ţi fie bine
Şi zilele-i rămase... ţi le-ar da ţie toate.

Cere-ţi iertare azi, acum, cât mai există...
Acum, când bătrâneţea şi viaţa o doboară
N-ai dreptul sâ te plângi câ mama ţi-e povarâ,
N-ai dreptul, clipa asta, s-o faci sâ-i fie tristâ.

Nu, mamele nu plâng, nu aştepta să-ţi ceară
O clipă de iubire... o merită oricum...
In resemnarea ei... îşi va vedea de drum
Prin plânsu-i fără lacrimi... ieşit pe dinafară.

Ea te-a purtat în pântec, te-a legănat în seară
Dureri şi lacrimi multe... de tine a ascuns
Şi ţi-a zâmbit ş-atunci când sufletul i-a plâns,
Dar n-ar fi zis în veci că tu i-ai fost povară.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foaie verde, foaie rară

Foaie verde, foaie rară,
Am plecat străin prin ţară,
De pe malul Jiului,
Să-mi cânt jalea dorului...
Doamne, Doamne, ce destin!

Cânt cu slovele de foc,
C-am muncit şi n-am un strop,
Dar am prunci înalţi ca bradul,
Mândru sunt cum nu e altul.
Doamne, Doamne, dă-mi cuvânt!

Am muncit Doamne, din greu,
Vai de sufleţelul meu!
Traiul nu mi-a fost uşor
Şi am suferit de dor,
De părinţii mei, de sat...

Doamne, nu mi-a fost uşor!
Lacrimi, valea satelor,
Leagăn lin, de vânt, legănat.
Prin ţărână alergam
Şi în sat ne întorceam... iar, în sat.

Mamă, când m-am ridicat
Şi-am ajuns şi eu bărbat,
Am venit din nou, acasă,
Mamă şi m-ai pus la masă
Şi copil, ţi-am lăcrimat.

Tată, tu ai fost mereu
Paza sufletului meu...
mi-ai spus: taică, eşti bărbat,
viaţa azi ţi-a demonstrat.
Fii mereu!

Poţi cu greul a lupta...
De căsuţă nu uita! De pământ...
Nu uita nici de pridvor,
Căci de tine-i locul gol
Şi flămând...

Azi, în amintirea voastră,
Tată, am plecat de-acasă,-n cimitir.
Vin să pun o lumânare,
Căci acel ce părinţi n-are,
Nu-i copil!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un imn femeii credincioase

Tu ai fost creată de Mâna Celui Sfânt
Coroana frumuseţii ţi-a pus în chipul tău
Eşti darul cel mai scump şi ajutorul potrivit
Ca să creşti copii şi să-i aduci la Dumnezeu.

Nu totdeauna drumul tău ţi-a fost uşor
Dar te încuraja mereu puterea rugăciunii
Încredinţată în Domnul aveai un singur dor
Ca să fii tare... să poţi ţine piept minciunii.

Tu ai crescut eroi... ce au păstrat credinţa
Persoane importante dar şi simpli lucrători
Şi în rugă pe genunchi tu ţi-ai dăruit fiinţa
I-ai binecuvântat... şi ei au fost biruitori.

Numai tu alini dureri şi inimi întristate
Iar printre lacrimi doar tu poţi să zâmbeşti
Tu îţi creşti copiii cu dragoste şi bunătate
Şi eşti gata pentru pruncii tăi să te jertfeşti.

Eşti nor de martori a fiicelor lui Dumnezeu
Ce au sfărâmat puteri prin post şi rugăciuni
Tu n-ai dat înapoi când ţi-a fost în viaţă greu
Dar ţi-ai păstrat căminul de a lumii stricăciuni.

Multe lacrimi din ochii tăi frumoşi au curs
În suferinţe... pe obraji... în clipele durerii
Tu toate pe genunchi lui Dumnezeu i-ai spus
Şi El te-a binecuvântat în ceasul încercării.

Tu eşti un diamant... tu eşti o piatră rară...
Ce ne străluceşti în întuneric ca o stea...
Căci o femeie credincioasă... este o comoară
Iar să se jertfească poate doar numai dragostea.

poezie de Mihail Cebotarev
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

Tată, o, Tatăl meu din Ceruri,
Îmi plec azi inima în Faţa Ta
Şi sufletu-mi smerit Te roagă
Ai milă de fiinţa mea!

Isuse, Tu, Cel ce
Pentru mine Te-ai jertfit
Ai milă de-ale mele lacrimi
Şi de-al meu suflet greu lovit!

Dă-mi, Domane, azi răbdarea
Ce Tu-ai avut odat
Când ai murit pe cruce
Şi ai tăcut, deşi nevinovat!

Dă-mi, Doamne, azi credinţa
Prin care Te-ai jertfit
Şi-ntreaga omenire
Prin ea ai mântuit!

Dă-mi, Doamne, azi iertarea
Ce spală orice păcat
Şi nu privi, Isuse,
La al meu cuget necurat!

Dar mai presus de toate,
Dă-mi, Doamne, azi iubirea
Să pot iubi ca Tine
Pe toţi din jurul meu!

Să pot să rabd ca Tine,
Când drumul e prea greu!
Să pot să iert ca Tine
Pe cel ce-mi face rău!

Să am credinţă vie
În Tine, Domnul meu!

poezie de Daniela Loga
Adăugat de Daniela Loga
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cele mai frumoase mâini sunt mâinile mamei.
Mâinile cu care şi-a mângâiat cu mândrie şi iubire burtica, atunci când erai încă în pântecele ei.
Mâinile cu care te-a ţinut în braţe, cu care te-a mângâiat, te-a spălat, te-a îngrijit şi ţi-a pregătit hrana.
Mâinile de care te-ai sprijinit când ai făcut primii paşi din viaţa ta.
Mâinile cu care şi-a şters lacrimile atunci când a fost îngrijorată, când i-a fost teamă, când s-a bucurat de succesele tale, când ţi-a simţit lipsa,... când ai rănit-o cu vreo privire rece sau cu vreo vorbă nemeritată...
Mâinile cu care ţi-a alinat durerile, temerile şi cu care ţi-a dat curaj şi forţă să mergi mai departe.
Mâinile cu care ţi-a dăruit tot ceea ce a avut mai bun.
Mâinile cu care a muncit neobosită pentru tine, cărând greutăţi, îndurând asprimea gerului, răni şi dureri.
Mâinile cu care ţi-a deschis uşa de mii de ori.
Mâinile pe care şi le împreunează într-o rugăciune trimisă cerului pentru tine...

poezie de Irina Binder
Adăugat de Mary Corlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare

Pe-o masă veche din odaie
Sub stinsa lumânării vâlvătaie
Stă tristă o scrisoare în Ajun
Ce i-am trimis bătrânului Crăciun.

REFREN:
Aş vrea să fiu cu tine
Şi să-mi acoperi rană
Mi-e dor de tine, soră
Mi-e dor de tine, mamă!

Aş vrea să fiu cu tine
Şi să-mi acoperi rană
Mi-e dor de tine, soră
Mi-e dor de tine, mamă!

Tăicuţul meu cu părul nins
Îngerul meu de pe Pământ
Care a plecat şi-apoi s-a stins
Fără să-mi lase al său cuvânt.

REFREN:
Aş vrea să fiu cu tine
Să fim ca altădată
Mi-e dor de tine, frate
Mi-e dor de tine, tată!

Aş vrea să fiu cu tine
Să fim ca altădată
Mi-e dor de tine, frate
Mi-e dor de tine, tată!

Mi-e dor de voi, părinţii mei
De casa noastră cea mai sfântă
De clopoţei, de zurgălii
De oamenii care colindă.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să mai colind o dată.

Mi-e dor de tine, mamă
Mi-e dor de tine, tată!
Cât aş voi, ah, Doamne
Să vă mai colind o dată!

cântec interpretat de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!