Ti-aduci aminte?

Ţi-aduci aminte Bădie Mihai
Când prin păduri cutreieram?
Pe-atunci tu versuri nu scriai
Căci amândoi copii eram.

Când păsări se-odihneau pe ram
Cântând încet, adormitor,
Şi fericiţi noi ne scăldam
În apa recelui izvor?

Când stele pe cer răsăreau
Fiind lungă calea la ele
Şi printre nuferi se oglindeau
În lacul viselor tale?

S-au dus acele vremuri, Bădie,
Şi totul acum-i schimbat,
Dar nimeni să plângă nu ştie
La rădăcina teiului sfânt.

Doar codrii bătrâni şi izvorul
În care lacrimile toate se strâng
Sunt trişti acum şi-ţi duc dorul,
Iar teii cu flori galbene plâng.

poezie de Marian Galoiu
Adăugat de Mona Dinici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare

... Şi tot aşa pe înserate cum e acum – ţi-aduci aminte?
Stam amândoi, acum e anul... noi amândoi! ce dulce-mi sună
În gând când le aud... ce dragă îmbrăţişare de cuvinte!
E-atâta cântec într-o vorbă când ştie gândul să şi-o spună...

Noi amândoi... închide ochii când vei ajunge-aici şi-ascultă
Noi amândoi – acum e anul. – Ce dulce lacrimă şi multă
Închide gândului cărarea când vreau anume să-mi socot
Ce-s eu în aste două vorbe în care singur tu eşti tot...

poezie celebră de Elena Farago din Versuri (1906)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Această epistolie ţi-o scriu în cerdacul unde de atâtea ori am stat împreună, unde mata, uitându-te pe cerul plin cu minunăţii, îmi povesteai atâtea lucruri frumoase... frumoase... Dar coşcogemite om ca mine, gândindu-se la acele vremuri, a început să plângă... Bădie Mihai, nu pot să uit acele nopţi albe când hoinăream prin Ciric si Aroneanu, fără pic de gânduri rele, dar din dragostea cea mare pentru Ieşul nostru uitat si părăsit de toţi. Şi dimineaţa când ne întorceam la cuibar, blagosloviţi de aghiazma cea fără de prihană si atât iertătoare a Tincăi, care ne primea cu alai, parcă cine ştie ce nelegiuire am făptuit şi noi. Ţi-as scrie mai multişor, însă a venit Enăchescu si trebuie să plec cu dânsul la tipografie.

Ion Creangă în Scrisoare către Mihai Eminescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi Eu şi Tu, noi amândoi

Mergând pe Drumul Robilor
prin galaxii şi printre stele,
debusolaţi şi obosiţi,
apare chinul.
Şi Eu şi Tu, noi amândoi,
ne-am înţeles
să ne unim destinul.

Şi Tu şi Eu
iubindu-ne,
ne-am hotărât şi ne-am luat.
Tu soţ, iar Eu soţia ta,
demult, dar încă n-am uitat.

Şi Eu şi Tu
ne amintim
de greul drum de la-nceput,
dar vorba Ta a fost un dar
iar zâmbetul şi un sărut,
n-au fost în zadar.

Şi Eu şi Tu când ne iubeam
ca doi nebuni, zâmbind ziceam:
Tu doi urmaşi, unul şi una,
sau, câţi or fi!
Eu? Patru! Vreau să am.

Şi Tu şi Eu
ne amintim, prin câte grote
am trecut, cum am sărit
şi ne-am zbătut,
de toate să avem.
Anii s-au scurs,
se duc mereu,
şi Eu şi Tu am mai albit.
Copii sunt la casa lor
dar nu ne-au părăsit.

Şi Eu şi Tu
ne bucurăm
c-avem nepoţi. Eu îi iubesc.
Să ducă „trena” cum or şti,
au rădăcini şi n-or pieri,
eu asta mi-o doresc.

Tu... din păcate ai „plecat”
pe Calea Laptelui. În „sus”.
Şi… nu-i cunoşti.
De când te-ai dus…
Eu singur rătăcesc haihui,
mă simt stingher al nimănui,
de-atâtea lacrimi ce-am vărsat,
izvorul dulce mi-a secat…
Plângând.
Dar nu-i nimic,
aşteaptă un pic, că vin.
Cât de curând.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oul

"Ţi-aduci aminte cât de bine
Era în oul de pe ape
Unde eram zidiţi de-a pururi
Faptură singură, deplină
În care universu-ncape
Şi-şi este suficientă sieşi,
plutind lumină în lumină?

Ţi-aduci aminte cum pluteam?
Iubire fără dor de nimeni
Şi, oglindindu-se pe sine,
Izvorul fericit şi mut-
Durerea nu se născocise,
Singurătatea era plină,
Cuvântul nu era născut.

Cine-a greşit şi până când?
Oul perfect, tăiat în două,
S-a rupt în cer şi în pământ
Însingurând deodată-o lume-
Ţi-aduci aminte cât de nouă?-
Iar lama străbătu prin mijloc
Reinventându-ne pe rând.

Ţi-aduci aminte despărţirea
Celulelor de ele înseşi
Şi spaima sângelui voind
Să curgă într-un singur trup?
Pământul se-ntindea prin arbori
Şi cerul se-ncleşta în crengi,
Să nu se vadă, goală rana
Pe locul căreia s-a rupt.

Ţi-aduci aminte ce risipă
De sentimente şi de vorbe,
De animale şi de plante
Curgând spre-acelaşi ţărm pierdut
Şi aşteptând sfârşitul lumii
Din care, poate se va naşte
Un ou perfect plutind pe ape
În liniştea dintru-nceput."

poezie de Ana Blandiana din Ochiul de greier (1981)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merele de vară

Mi-aduc aminte merele de vară,
Când noi copii la mama mai eram,
Când stam pe bancă câteodată seara,
Cu câtă poftă le mâncam!

Şi câteodată când ploua afară
Iar noi priveam la stropii de pe geam,
Mama fugea prin ploaia cea de vară
Şi câte-un măr cu lacrimi ne-aducea.

Şi îmi aduc aminte că într-o vară
Ne-a venit pe la poartă un sărman
Şi cum s-a luminat în prag de seară,
Când mama i-a cules un măr din ram.

Dar de când nu mai este mama,
Nici pomul nu mai face rod,
Şi parcă degeaba mai vine vara
Şi vara parcă nu mai are rost...

De-atunci am mai mâncat mere de vară,
Dar parcă şi-au pierdut parfumul sfânt
Şi mi-amintesc gustul de-odinioară,
Pe-o bancă, lângă mama la mormânt.

Merele de vară sunt,
Sfinte pe pământ,

Merele de vară plâng,
Mamei la mormânt...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile Tale

Lacrimile tale sunt picături de ploaie
Se preling pe pleoape şi îmi curg pe faţă
Lacrimile tale sunt dulci sau amare,
După cum ţi-a fost trecerea prin viaţă.

Lacrimile tale sunt picături de ploaie
Se preling pe trup şi îmi intră-n suflet,
Lacrimile tale alunecă tăcute
Fără ca să scoată nici măcar un sunet.

Lacrimile tale sunt picături de ploaie
Ce încet ş-uşor inima-mi mângâie,
Lacrimile tale sunt nişte cristale
Ce parcă-s făcute, din culori, o mie.

Lacrimile tale-s susur de izvor
Ce-n tăcerea nopţii urcă pân' la stele,
Întâlnesc în taină dorul călător
Ş-apoi se-mpletesc cu cele ale mele.

Lacrimile tale-s flori de crizanteme
Ce-nfloresc la poarta inimii cu dor,
Lacrimile tale spun că-ntotdeauna
Marile iubiri mocnesc, dar nu mor.

poezie de Mariana Simionescu (8 septembrie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino!...

Singuri nu ştim când
Anii rând pe rând
Au trecut în zbor
Ca un fulg uşor.

Eram doi copii
Zburdând printre câmpii
Printre fluturaşi
Ca doi îngeraşi.

Şi printre floricele
Ades te pierdeam
Căci mereu cu ele
Te asemănam.

Te prindeam de umeri
Dacă te găseam
Trebuind să numeri
Când te sărutam.

Azi al vieţii joc
Şi-al nostru noroc
Ne-au şoptit... veniţi
Şi vă regăsiţi.

Glasul inimei
Vraja dragostei
Ne spun... vă iubiţi
Şi fiţi fericiţi.

Să-ţi cuprind mijlocul
Vino, draga mea
Că e sfânt norocul
Ce-l dă dragostea.

Şi de fericire
Lasă-mă să plâng
Perle de iubire
An de an se strâng.

poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii tăi, pădure

Când am fost trist mi-ai înveselit inima cu tril de ciocârlii

când am fost batjocorit ai scos fiarele pădurii înaintea lor
şi m-ai salvat

când îmi era amar în suflet mi-ai deschis cărarea spre izvorul uitării şi al iertării

când îmi era dor de o îmbrăţişare ai lăsat lucrările tale şi mi-ai înconjurat delicat trupul cu liane de carne acoperite cu nuferi

când mi-a fost cald mi-ai acoperit bolta cu crengile tale înverzite şi m-ai făcut să resimt oricând şi oriunde răcoarea dimineţii

când mi-a fost sete mi-ai dat lacrimile muntelui în izvoare

când erau buzele uscate de dor mi-ai trimis roua de pe petalele
aripilor tale pentru a le umezi

când, în miez de noapte, mă ocolea somnul mi-ai trimis sunet de greier şi păsări şi am adormit

când eram pe patul de boală ai cules cu ramurile tale cele lungi acele plante ascunse, vindecătoare

iar acum, că sunt fericit, te-am căutat să te aflu
şi în ochii tăi, pădure,
am înţeles că eram în inima unei femei.

poezie de Andrei Adrian Călimărea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri râvnite

Eram copil, când limba mieilor înţelegeam
Şi îmi păreau cele mai scumpe păpuşi vii din lume,
Erau vacanţe lungi cu saci de amintiri de neuitat
Puşi la păstrare acum, lângă comori din sfânta-mi bogăţie.

Era pe vemea copilăriei mele,
Atât de ieftină şi des găsită bucuria
Şi-mi amintesc cât de săraci eram,
Că o păpuşă din zdremţe de aveam,
Mă lăudam copilăros la toţi copiii.
Acum nepoţii noştri au de toate
Mă bate Dumnezeu să mint,
Dar tot mai des îi paşte nemulţumirea, plictiseala
Şi libertatea o înţeleg greşit.

Mâncam pe-atunci de foame poame acre sau nespălate din grădini,
Căci jocul nu-l întrerupeam ca să mânânc acasă,
Umblam desculţă, plouată şi dezbrăcată ca să mă călesc,
mă sfătuiau părinţii
Eram sănătoasă şi fericită alături de copiii din vecini
Cu care de când mă ştiu m-aveam ca cu fraţii.

Părinţii noştri erau prieteni buni
Şi se-ajutau la orice trebuşoară gratis,
Iar ale noastre mame, una pe alta se învăţau
Cum să gătească ieftin, sănătos, mâncăruri naturale,
Ca ciorba de salată păsărească.

Iar cerul ziua pe-atunci era mult mai albastru ca acum
Şi păsări mii brăzdau cu zborul lor văzduhul primitor,
Azi tot mai des aud doar croncănit de ciori,
Iar după fluturii ce m-alergau prin luncă, mă cuprinde dorul.

Eram copil când mă striga vecina Savu peste gard,
Să-mi dea clătite cu duceaţă cu urdă şi mărar, surpriză
Azi când ne întâlnim vecinii ne cântărim dintr-o privire
Şi cu un rânjit muşcător pe buze abia ne salutăm.

Erau frumoase acele vremuri de demult,
Aveau atâta libertate, pace, suflet şi descânt,
Mă bucur că deşi s-au dus demult,
Din drumul lor călător, le pot întoarce adesea în gând.

Eram copiii săraci pe-atunci,
De aceea inventam atâtea bucurii
Din orice nimic ce ne ieşea în cale,
Azi, copiii moderni râvnesc trecutul,
Căci i-au saturat ofertele,
Visele lor sunt pline numai de maşini, bani şi ţoale,
Dar lipsite de poveşti şi de dragoste.

poezie de Valeria Mahok (3 iunie 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri râvnite

Eram copil, când limba mieilor înţelegeam
Şi îmi păreau cele mai scumpe păpuşi vii din lume,
Erau vacanţe lungi cu saci de amintiri de neuitat
Puşi la păstrare acum, lângă comori din sfânta-mi bogăţie.

Era pe vemea copilăriei mele,
Atât de ieftină şi des găsită bucuria
Şi-mi amintesc cât de săraci eram,
Că o păpuşă din zdremţe de aveam,
Mă lăudam copilăros la toţi copiii.
Acum nepoţii noştri au de toate
Mă bate Dumnezeu să mint,
Dar tot mai des îi paşte nemulţumirea, plictiseala
Şi libertatea o înţeleg greşit.

Mâncam pe-atunci de foame poame acre sau nespălate din grădini,
Căci jocul nu-l întrerupeam ca să mânânc acasă,
Umblam desculţă, plouată şi dezbrăcată ca să mă călesc,
Aşa mă sfătuiau părinţii,
Şi eram sănătoasă, fericită alături de copiii din vecini
Cu care de când mă ştiu m-aveam ca cu fraţii.

Părinţii noştri erau prieteni buni
Şi se-ajutau la orice trebuşoară gratis,
Iar ale noastre mame, una pe alta se învăţau
Cum să gătească ieftin, sănătos, mâncăruri naturale,
Ca ciorba de salată păsărească.

Iar cerul ziua pe-atunci era mult mai albastru ca acum
Şi păsări mii brăzdau cu zborul lor văzduhul primitor,
Azi tot mai des aud doar croncănit de ciori,
Iar după fluturii ce m-alergau prin luncă, mă cuprinde dorul.

Eram copil când mă striga vecina Savu peste gard,
Să-mi dea clătite cu duceaţă cu urdă şi mărar, surpriză
Azi când ne întâlnim vecinii ne cântărim dintr-o privire
Şi cu un rânjit muşcător pe buze abia ne salutăm.

Erau frumoase acele vremuri de demult,
Aveau atâta libertate, pace, suflet şi descânt,
Mă bucur că deşi s-au dus demult,
Din drumul lor călător le pot întoarce adesea în gând.

Eram copiii săraci pe-atunci,
De aceea inventam atâtea bucurii,
Din orice nimic ce ne ieşea în cale,
Astăzi, copiii moderni râvnesc trecutul,
Căci i-au saturat ofertele,
Visele lor sunt pline numai de maşini, bani şi ţoale,
Dar lipsite de poveşti şi dragoste.

poezie de Valeria Mahok (3 iunie 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aduci aminte, vară?

Ţi-aduci aminte, vară,
Când ne plimbam la ţară
Prin iarba fragedă şi udă
A blândei dimineţi?

Eram copil pe - atunci,
Rebel, naiv, isteţ,
Şi ne jucam cu ramuri,
Cu frunze şi ţărână,
Cum ne ţineam cu toţi de mână,
Nebuni copii neştiutori de frică!

Iar tu măicuţa noastră
Gazdă primitoare,
Ne alintai mereu sub soare
Sub roua dimineţii care pică!
Îţi mai aduci aminte, oare?

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Eminescu

Te-am căutat ieri bădie
Acasă la Ipoteşti...
Mirosea a iasomie
Şi a mere dulci domneşti.

Şi pre nume te-am strigat
Aşa cum era firescu'
Codrul a reverberat
Eminescu! Eminescu!

Mai departe, mai departe,
Lângă lacul argintiu
Un scatiu îţi ţinea parte:
Eminescu este viu!

Şi-au răspuns apoi şi teii
Ei, custozii tăi de suflet
Într-un cor cu porumbeii:
-Domnu-i prin stele în îmblet!

Mulţumit de constatarea
Că eşti mult iubit, bădie!
Am încheiat preumblarea...
Degustând o razachie!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumiri Bădie Mihai!

De pe flori şi din poveşti
Ai cules, în Ipoteşti,
Ce din veac în veac rămâne:
Dulcele Limbii Române.

epigramă de Gheorghe Culicovschi din Desene altoite pe catrene avocăţeşti (aprilie 2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe tine te-a trimis Domnul cel Sfânt

Pe tine te-a trimis
Domnul cel Sfânt
să-i dai sens vieţii mele
pe pământ.
Eram singură
şi neajutorată
când tu ai apărut
odată-n viaţă.
Mi-aduc ş-acum aminte,
ce fericiţi eram
când braţ la braţ prin parc
noi ne plimbam,
pluteam de fericire amândoi,
nici nu simţeam
de viscole,
ori ploi.
S-au scurs ani,
de parcă e o veşnicie,
dar pot şi alţii mulţi
ca să mai vie
şi să ne-aducă-n viaţă
numai bine.
Să-i aşteptăm,
cu suflete senine..

poezie de Eugenia Calancea (14 mai 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă nuanţelor de gri

E cerul gri şi plouă-n noi,
Ascunse în tăceri sunt toate,
Copacii-s trişti, copacii-s goi,
E poate cea mi lungă noapte.
Noaptea în suflete se lasă
Şi sub copacii adormiţi
Se-ntorc bătrâni, se-ntorc acasă,
Mai tineri şi mai fericiţi.

E cerul gri şi plouă-n noi
Sub pelerinele de negru.
Şi plângsub pleoape, plâng şi ploi
Din cerul de un gri integru.
Ne dor tăcerile... Deodat'
În noi o flacără se-nalţă
Şi visul iar s-a-mbujorat
Căci prinde iar speranţa viaţă.

Ascunse în tăceri sunt toate
Şi lumea parcă a adormit,
Dorm somn de veci sub ramuri moarte
Lumini ce-n noi au încolţit.
Pe cer, de-acum nu mai sunt stele
Şi sub o pătură de nori,
Dorm toate visurile mele,
Dar ştiu că vor renaşte-n zori.

Copacii-s trişti, copacii-s goi
Şi doliu peste tot se lasă.
Noi, în tăcere, numai noi,
Ne vom întoarce iar acasă.
Cobori pe treptele de gri
Quasar înveşmântat în ceaţă
Pe sub apusuri viorii
Să zbori, cu fluturii învaţă!

E poate cea mai lungă noapte –
Un şal pe umeri s-a lăsat,
Nu se-aud clopote, nici şoapte
Şi-atunci mă-ntreb ce s-a-ntâmplat.
Şi încolţesc tăceri în mine
Şi sufletul îmi e rănit,
Tăcerile îmi sunt străine,
Trec aripi gri prin infinit.

Noaptea în suflete se lasă
Şi trec pe ceruri păsări gri,
Voaluri gri mă poartă-acasă
Înspre nopţile târzii.
Plânge griul pe ogoare,
Grâul, gri în spicuri creşte,
Apoi cade-n ploi, din soare
Şi-n poeme încolţeşte.

Şi sub copacii adormiţi
Dorm frunze gri. Gutuie coaptă
Se-aprinde-n mine. Voi sluji
Această noapte-mparfumată.
Alai de gri... s-a înnoptat...
Un petec gri de cer, apune
Şi plouă pe un gri asfalt
Cu gri stelar şi-nchinăciune.

Se-ntorc bătrâni, se-ntorc acasă,
Nor timpii în târziul ceas.
Îmi este viaţa mai frumoasă,
Feştila,-n gri muiată,-a ars.
Şi griul iar se risipeşte
În pure primăveri de vis,
Caisul deoată înfloreşte
Şi plouă floare de cais.

Mai tineri şi mai fericiţi,
Bătrâni se-mbracă-n haine grele,
Cu paşii mici şi şerpuiţi,
Coboară drumuri de mistere.
Se pierde griu-n rubiniu,
Speranţa încolţeşte-n noi,
Copaci de gri s-au scuturat
Şi nu mai sunt atât de goi.

Mai tineri şi mai fericiţi
Se-ntorc bătrâni, se-ntorc acasă
Şi sub copacii adormiţi
Noaptea în suflete se lasă.
E poate cea mai lungă noapte,
Copacii-s trişti, copacii-s goi,
Ascunse în tăceri sunt toate,
E cerul gri şi plouă-n noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imagini

Îmi bate iarăşi ploaia-n geam
Cu stropi mărunţi şi amintiri
Din vremea când copil eram
Din vremea primelor iubiri.

Imagini tăcute în faţă mi-apar
Şi inima îmi plânge de bucurie
Aş vrea să ating al ploii sfânt dar,
Dar ne desparte o veşnicie.

Anii au trecut şi zadarnic încerc
Printre stropii de ploaie s-alerg;
Să mă întorc la ce-a fost demult,
La anii de vis ce-au trecut.

Anii s-au dus, dar în inima mea
Un loc pe vecie le voi păstra,
Şi-n seri când ploaia iar va veni
Cu drag de ei îmi voi aminti.

poezie de Marian Galoiu din De dorul tău, aici, în suflet...
Adăugat de Marian Galoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise 🌸

Noaptea-i blândă şi e dulce când amurgul încet dispare
În a verii bătrâneţe cuprinsă de nepăsare.
Luna-şi varsă strălucirea pe-orizontul aurit,
Tu... suflet neprihănit, de n-ai fost îndrăgostit,
Azi, pe câmpul înverzit te îndrăgosteşti de stele
unde sunt visele mele.

Printre stele de lumină şi prin miresme din flori
Vei găsi scânteie-n ele care îţi vor da fiori.
Şi prin umbre colorate ce fac legea pe pământ
Vei vedea mărgăritare în zâmbet şi-al meu cuvânt,
ce-s doar versuri cuprinse de-un fierbinte jurământ.

Iar... De raze de lumină vor străbate a ta privire,
Răsăritul fiind dovada veşnică a nemuririi,
Vei găsi pe-n înfloritele câmpii,
Chiar şi-n cei mai aspri spini,
doar dovezi ce-ascund în ele
dorul şi visele mele.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iaşul lui Eminescu

Prin Iaşul cu multă floare de tei
Parcă se aud şi acum paşii tăi
Iar banca, veche, pe care ai stat
E tristă, de-atâta aşteptat...

Tu, trubadur cu lira-ţi sfântă
Mai vin-o dată şi colindă
Toate cărările de prin Copou
Căci, Teiul tău are un ram nou!

Vino, mai dă o raită prin Ţicău
Te-aşteaptă şi acum amicul tău
Creangă Ion, să vă-ntâlniţi
Că aveţi multe să vă povestiţi!

Şi Plopii fără Soţ au mai crescut
Ne spun de câte ori, tu ai trecut
Când aşteptai nebun, de dor, pe ea
Şi ai fi vrut, măcar un semn să-ţi dea...

Dar, nu-i nimic, ţie îţi duc dorul
Codrul, ţara, neamul şi izvorul
Pe tine te iubeşte Universul
Aşa, cum tu ai scris şi ai iubit versul.

Iar când soarta, prea devreme, te-a învins
Şi timpul, prea repede, s-a scurs
Luceafăr viu, de-acolo ne priveşti
Prin Codrii de Aramă, tu trăieşti!

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu-mi vii?...

Vezi, rândunelele se duc,
Se scutur frunzele de nuc,
S-aşează bruma peste vii -
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

O, vino iar în al meu braţ,
Să te privesc cu mult nesaţ,
Să razim dulce capul meu
De sânul tău, de sânul tău!

Ţi-aduci aminte cum pe-atunci
Când ne primblam prin văi şi lunci,
Te ridicam de subsuori
De-atâtea ori, de-atâtea ori?

În lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorăsc scântei...
Dar, oricât ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s!

Căci tu înseninezi mereu
Viaţa sufletului meu,
Mai mândră decât orice stea,
Iubita mea, iubita mea!

Târzie toamnă e acum,
Se scutur frunzele pe drum,
Şi lanurile sunt pustii...
De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii?

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O călătorie printre stele

Hai copii să ne plimbăm
Despre Cosmos să-nvăţăm!
Galaxii ce-ţi par mărgele
Sunt chiar grupuri mari de stele,
Planete, sateliţi, comete şi asteroizi,
Hai să le descoperim pe rând, timizi!
Nu ne-am întrebat noi oare,
Luceafărul când apare,
Cum plutesc pe cer în zare,
Carul mic şi Carul mare,
Cum s-au tors prin cer fuioare
De steluţe călătoare?
Mii de stele şi comete
Care se-nvârtesc discrete,
Au format prin cer trasee
Galaxia albă sau Calea Lactee...
Şi-n Calea Lactee ia priveşte
Chiar Pământul se găseşte!

poezie pentru copii de autor necunoscut/anonim
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!