Viața e uneori ca un dans pe acoperișul lumii
fără mască de oxigen
niciodată supus viscolului
mai tot timpul luptând împotriva mea
deși din vârf ar părea o sinucidere
iar dinspre poale o simplă nebunie
nu știu ce mă împinge spre locul din care
mulți cred că lumea ar părea mică
nu știu de unde găsesc crăpăturile de care mă agăț
defectele de creștere ale muntelui nu se ascund
din când în când o floare un pin ori un vultur pleșuv
își clădesc cuib cicatrizându-le
pe când eu visez că dansez cu norii
călăresc cometele
apoi mă arunc prin găurile negre
spre ceva ce ar putea fi
poate doar cu puterea gândului
sau dintr-un obicei străvechi
de a căuta dincolo de realitate
un rost pentru moarte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Viața ca un dans pe acoperișul lumii
fără mască de oxigen
niciodată supus viscolului
mai tot timpul luptând împotriva mea
deși din vârf ar părea o sinucidere
iar dinspre poale o simplă nebunie
nu știu ce mă împinge spre locul din care
mulți cred că lumea ar părea mică
nu știu de unde găsesc crăpăturile de care mă agăț
defectele de creștere ale muntelui nu se ascund
din când în când o floare un pin un vultur pleșuv
își clădesc cuib cicatrizându-le
visez să dansez cu norii
călăresc comete
mă arunc prin găurile negre
spre ceva ce ar putea fi
doar cu puterea gândului
doar dintr-un obicei străvechi
de a-mi căuta dincolo de realitate
un rost pentru moarte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pot dansa cu norii fără să fiu Fred Astaire
mi se întâmplă atunci când nu știu unde e cerul
aripile îmi cresc dinspre lanul de grâu
înspre brazda nepregătită de mângâierea omătului
așa cum fiecare pasăre vrea să fie phoenix
tot astfel mă visez și eu purtător de foc cu trup de cenușă
când nemuritor când neînceput leagăn de univers
poate doar eterna căutare a nimicului între două găuri negre
mi se întâmplă uneori să nu știu unde este cerul
pentru că îl caut prea departe
când ar putea fi în ochii tăi
adică acolo unde mă pierd de parcă n-aș fi
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între două călătorii spre limite absurde
întotdeauna voi căuta odihna la pieptul tău
apoi mă voi gândi ca prostul
înainte de a nu mai fi
dacă peste cine știe câte mii de ani lumină
cineva va privi pe cer
chiar spre clipa aceasta
așa cum privesc acum
spre cine știe care lume albă
gândindu-mă cum răzbește lumina prin univers
dintr-un gând trist de cetățean universal
prin mii și mii de ani pământeni
ca o fantomă plasmatică
a ceva stins poate
sau doar ca o fotografie sepia
a unei clipe de realitate
de dincolo de orice altă realitate
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu știu dacă o să întorc și obrazul celălalt
cum nu știu de ce
în toată iubirea aceasta de aproape
este atâta ură
dar continui să cred
că între două maluri imposibile
pot găsi măcar o scobită faleză
de unde se aruncă împăcate cu dezastrul
mulțimi idioate de sinucigași anonimi
în căutarea plutirii universale
sau doar în numele unei lumi mai bune
...........................................
între timp lipesc cu picătura
idealuri rupte din idealuri rupte
din când în când și o floare de colț
mâncată pe jumătate de o capră neagră
din nevoie
de foame
din acel ceva care mișcă lumea spre înainte
aproape cu desăvârșire
cu un rost determinat
și fără nicio părere de rău
.............................................
deși ar fi mai simplu să mă întorc din moarte
după fiecare nouă răstignire
decât să vă aduc acest fel de a iubi
egal
cumva cooperatist
ca o îmbrățișare de mamă
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt un zeu ciudat
beau nectarul florilor de gheață
apoi înalț zmeul zmeilor prin poiana albastră spre olimp
în cerul de dincolo de cer nu urc pe vrejul de fasole
doar cobor din visul acesta prin alt vis
în lumea cuvintelor
nu sunt zeul gâzelor nici ocrotitorul pinguinilor
poate doar satrapul atlantidei
un fel de tiran al curcubeului
dintre două lumi de umbre
nu știu când am învățat cărarea
nici de unde e atâta culoare în muzica stelelor
dar știu că am puterea ca între două nopți
să dezleg florile de rouă
prin sărutul soarelui
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De când ochii-mi plâng în mine
prăpădita asta de inimă este precum o stalagmită
din ce în ce mai albă și rece
pun pariu că dacă aș îndrăzni să o gust
aș avea sentimentul că s-a născut din spuma mării
poate de aceea se cam crede afrodita
sau mai știu ce altă vietate numai bună de iubit
de când nu mai știu regula florii de cais
parcă și cireșii înoată precum delfinii
iar sufletul meu se lasă purtat de zefir
când la poale când spre cer
doar doar zăgazul se va rupe cumva
să plâng și eu cu sughițuri
ca un copil rătăcit
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic nu e mai ciudat decât un infinit închis într-un zero
oricât de mare l-aș desena cu creta
pe o tablă fără stele
pentru sentimentul acela de căutare
pe care-l simt și eu
din când în când sau aiurea
între două grătare și un acatist
când îmi fac cruce în cerul gurii
cu aceeași limbă cu care dau dracului
toată însăileala asta de galaxii și găuri negre
printre supernove și mai știu eu ce alte manifestări de infatuare
apoi mă caut de dumnezeu prin fiecare celulă
prin toate închisorile astea goale
în care se fluieră a pagubă
sau doar se sâsâie
oricum infinitul nu are nevoie nici de șansă
nici de îndoiala mea netoată
să tot fie infinit
chiar și să se întoarcă în sine
cum o facem și noi din când în când
prin moarte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când respir nu desfac în atomi aerul
nu știu cât oxigen
nici cât azot conține o gură de aer
nici de ce ar trebui să știu asta
pentru a nu mă sufoca
iar când iubesc
nu caut alte dedesubturi
mă mulțumesc că te pot iubi
fără să te desfac în elemente chimice
fără a te demonstra
de fapt
când iubesc
nu rezolv ecuații
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
de ce iubești, când iubești?
iubito, eu nu știu ce iubire e aia
care poate să se retragă fără torțe?
adică, ori o iubești, și-o iubești cu defectele ei,
ori n-o iubești, și n-o iubești cu defectele ei.
când iubești pe cineva, nu mai ai spaime,
îl iubești și-l duci în iubire.
până la marginea vieții și a morții
nu-ți impun să joci, iubito
să iubești ce iubesc eu,
ci să iubești ce iubești tu,
dar să iubești până la cer și dincolo de cer
cred că ăsta e marele mister: iubirea.
dacă oamenii ar putea să-și însușească asta,
lumea ar fi o veșnică bucurie,
o odisee cu sensuri adânci.
când poți să spui pentru ce iubești o femeie,
n-o iubești cu adevărat, doar o infuzi
și mireasma nu ține până la capătul iubirii
de ce oare trebuie întotdeauna să suferi
pentru a avea dreptul să iubești ceea ce iubești?
nu te iubesc, femeie, pentru frumusețea ta,
ci te iubesc pentru că frumusețea ta cântă un cântec
pe care doar eu îl aud și-l arunc la ceruri înapoi.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poeții nu știu să moară
deși o fac prin fiecare cuvânt
sau prin fiecare tușă de infinit
trasă timid pe acestă imensă pânză cu stele
botezată cu emfază univers
apoi supun piatra
învață pădurea cu zborul
pictează pe cerul lor inimi pulsând vise
sau doar le amestecă cu nisipul
în castele fermecate
iar într-un târziu
pătrund cu labilitate în adn-ul fluturilor
și se împerechează cu florile
poeții nu știu să moară
dar nu știu nici să trăiască
poate de aceea nu le e bine nicicând
deși uneori măsoară eternul în clipe
ori urcă lacrima spre oceanul iubirii
apoi cu fiecare suspin resemnat
răsucesc lumina în fuioare de curcubeu
îmbracă lumea în cămașă de in
și învață desculți spinii
de altfel poeții nu mor niciodată cu totul
și nici nu ar putea s-o facă
oricât de mult se străduiesc
prin fiecare poezie
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răstignit pe un câmp cu margarete
trec dintr-un cer în altul adâncindu-mă
e infinit mai ușor să văd lumea prin degete
atunci când gândului i-au crescut
mai lungi chiar decât pot cuprinde vreodată
îmbrățișez nemărginirea
și-mi cântă greierii dintr-un vârf de mușuroi
precum cheamă patriarhii lumina
și
încetul cu încetul
ca și cum mi s-au reașezat atomii
mi-am reamintit că nu știu nimic
și sunt așa de liber
cum un câmp de flori de in înaripat
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Deși pot așeza universul în două cuvinte
mie îmi place să folosesc toată cleveteala lumii
de la bing bang până la te iubesc iubire
ca mai apoi prin fiecare vocală
să mă adresez absolutului
ca și când stelele ar privi spre mine
printr-un hublou de sticlă afumată
chiar de iubesc să înspumez cuvintele
apoi să le dichisesc cu dragoste
ca pe niște fluturi jucăuși
dintr-un curcubeu într-altul
prefer să reduc tăcerea la tăcere
prin axiome crude
de care să leg nemărginirea
ca pe un bidiviu nărăvaș
deși pot reduce viața
la ceva stupid și aproape inutil
din doar două cuvinte
prefer să tac
apoi să mor
fără să stric poezia
cu un adevăr
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu de moarte îmi este frică
singura teamă pentru necunoscutul acesta inevitabil
în afară viermilor și a întunericului
ar fi lipsa visului
așa că mă întind să visez cât mai sunt viu
cât încă mai am puterea de a-mi aminti ceva
dincolo de plutire și de toți caii albi
chiar și dincolo de păsările măiastre buburuze
și mai știu eu ce alte năzbâtii copilărești
visez uneori și iadul
în mintea mea locuiesc toate lumile
și de aceea vi le scriu
înainte de a nu mai rămâne din mine
decât aceste cuvinte
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu atracția gravitațională e de vină
pentru că am uitat zborul
știi ce-i mai grav
faptul că lumea mea nu e aici
de fapt lumea asta nu există
e o proiecție
o prelungire a visului
un fel de a scăpa de nemărginire
sau nu
eu nu exist
lumea nu mă cuprinde
eu nu o pătrund
găsesc uneori dovezi
din iubire îmi cresc certitudini
când spre adâncul căutărilor
când spre înaltul pierderii de sine
un fel de a ascunde răsăritul
cu o poveste despre stele
știi ce este mai lipsit de sens
felul meu de a spera să găsesc logică iubirii
ori poate nimic din anatomia sufletului
pe care îmi cresc inimi
cum niște mere care privesc spre cer
și zboară către pământ
desăvârșind păcatul
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nebunia e singura cale spre libertatea socială
așa că tu te prefaci că mă înțelegi
și te urci pe mine
ca pe un scrânciob agățat de lună
deși am învățat
că nimic nu e mai șocant ca realitatea
mă ciupesc de tine să nu fie iar vis
pe când tu ai nevoie de cuvinte
sa-ti creasca macii prin carnea albă
iar eu mă lupt să-ți găsesc rezervorul cu lacrimi
în timp ce o liniște ciudată ne cuprinde
ca atunci când după ce urcăm intens spre vârf
ne întindem pe o poiană să respirăm cerul
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum aș putea să justific neantul dintre două întrupări
de unde să încep instrucția sufletului meu
cu alinierea de la stânga spre veșnicie
sau de la dreapta judecată spre dincolo
adică unul lângă niciunul în șir indian
prin gaura aceasta de vierme de mătase
ascuns în bastonul progresului
resortul fin al nesfârșitului fără frecări inutile
perpetuum mobile între două mecanisme inutile și o speranță
această universală schimbare spre infinit prin creație
................................................................
altfel de unde atâta materie
pentru noi frontiere fără nicio frontieră?
................................................................
poate din iubirea de a fi
sau poate doar din vanitate
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uneori îmi vine să înot spre lună până la epuizare
doar afurisitul instinct de supraviețuire mă oprește
teama de moarte de neant mă face să fiu mic
din ce în ce mai mic până la dispariție
supus trupului supus păcatului supus ordinii
sclavul simțurilor sclavul viselor
îmi apăr cu disperare fiecare clipă de suferință
uneori lup câteodată hienă alteori vierme
doar când scriu fluture
deschid ochii minții și privesc în mine
trec cu greu prin hățișul de oglinzi derutante
nu mai știu cât sunt din ce văd
doar un pitic chinuit de ego
mult prea atent să nu mă-nțep în talpă
mult prea ocupat cu ocolitul ghimpilor
devin neatent la înfloritul trandafirilor
dimineța desfac fereastra spre răsărit
deschid și inima să-mi curgă cerul lin
dau binețe soarelui ca și cum m-ar putea auzi
mă las mângâiat de cântecul păsărelelor
articulez câteva frânturi de gând frumos
apoi îmi văd de viață ca și cum aș fi nemuritor
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mai spun piua niciodată
nici măcar atunci când nu voi mai fi
o să las cumva sufletul să se joace la nesfârșire
de-a-prinselea de-a v-ați-ascunselea
ori să sară într-un râs șotronul printre zodii
și-am să strig de nebun prin tot universul
te-am păcălit iubito
nu știu să fac cercuri fără tăgadă
dar fac niște tumbe aproape perfecte
nu știu nici măcar de ce râd când iese soarele
dar mă simt pregătit să privesc curcubeul
sunt atât de necopt la suflet încât
m-aș mai naște de o mie de ori fără să vreau ceva
doar așa să mă mai pot întreba odată
de ce e lumea așa perfectă
iar noi niciodată mulțumiți
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Desprind
așchii așchii
descopăr cu durere
linia
dincolo de cerc
dincolo de sferă
dincolo de spirala vieții
indecis
fac salturi
dinspre amorf spre cristal
prin punct
caut dinspre orizontal
verticalul
din vertical prin zbor
sub lupa lacrimii
culoarea
dimensiunea luminii
punte supusă arcuirii
prin iubire
trecător între lumi
un fel de vis ce-și caută
purtătorul
împart timpul
în note muzicale
îl desenez în cuvinte
sculptez cerul cu măiastre
toate clipele devin păsări
toate iubirile devin stele
universul un cuib
în care pasărea de foc
visează
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poeții nu mor niciodată cu totul
nici nu ar putea s-o facă
oricât de mult se străduiesc
prin fiecare poezie
de altfel poeții nici măcar nu știu să moară
deși o fac prin fiecare cuvânt
dar prin fiecare tușă de infinit
supun piatra
învață pădurea cu zborul
pictează cerul cu inimi
se amestecă cu nisipul
în castele fermecate
pătrund în adn-ul fluturilor
și se împerechează cu florile
poeții măsoară eternul în clipe
urcă lacrima spre oceanul iubirii
apoi cu fiecare suspin resemnat
răsucesc lumina în fuioare de curcubeu
îmbracă lumea în cămașă de in
și învață desculți spinii
poeții nu știu să moară
dar nu știu nici să trăiască
poate de aceea nu le e bine nicicând
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!