Victimele ne... iubite

Voi-vei, într-o zi, să strigi spre sine,
Şi nimeni, cred, nu-ţi va răspunde,
Căci sinele,-ţi prezic, se va ascunde,
Subtil şi-ntreg, de-a pururea, în mine.

Şi, vai!, atunci, vreo două-trei vecine,
Din capul străzii sau de nu ştiu unde,
Rele de muscă, ştirbe, dar şi scunde,
Vorbesc, în cor, de cinste şi ruşine...

De parcă a iubi-i, cumva, o crimă,
Ce-ncalcă, grav şi ferm, Codul Penal,
Dar, Doamne, bănuiesc ce le-animă,

La modul pe... din dos, subliminal,
Pe-acele doamne ştirbe, fără stimă:
Nu le-a iubit, vreodat'- un om normal!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a abrogat articolul 200 din Codul penal

E-o libertate fără frontiere,
Căci am scăpat de comunismul cel hidos:
Nu mai avem de-acuma frontiere
La nicio uşă. (Nici la cea din dos!)

epigramă de Liviu Sergiu Manolache din Flori de mătrăgună (2003)
Adăugat de Liviu Sergiu Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

ROGVAIV

Provenit din duh de trandafiri,
Roşul e culoarea marilor iubiri,
Iar Oranjul ţine de mister şi crimă,
Galbenul ne poartă căldură şi stimă,
Fiindcă, Doamne, este rupt din soare,
E suflet rotund şi înmiresmare...

Verdele cel crud e-al naturii fală,
Lumină vegetală şi pururi regală.

Albastrul distins – marele regret –
Urcă în azururi, calm şi desuet...

Emanat din roua dimineţii,
Ce alungă norii şi unda tristeţii,
Indigoul, Doamnă, e-un sărut discret...
Pe când, vai!, tristeţea-i farmec Violet!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred în Tine, Doamne

Eu cred în Tine Doamne! Cred
că totdeauna Tu îmi dai
puterea-n care mă încred
că la sfârşit mă duce- n Rai!

Eu cred în Tine Doamne! Ştiu
că-mpreună vom fi mereu
căci sufletul meu este viu
chiar de e noapte-n jurul meu!

Eu cred în Tine Doamne! Când
nouri negri se vor ivi,
eu nu m-oi clătina nicicând
căci ochii Tăi mă vor privi...

Eu cred în Tine Doamne-oricând
când vânturi vor bate-n Vale,
că-n suflet mi-e-al Tău Duh arzând
cu focul Dragostei Tale!

Eu cred în Tine Doamne sfânt!
Tu comoara vieţii mele
ce am găsit-o prin Cuvânt
sus în Cerul plin de stele....

Eu cred în Tine Doamne-acum
câştigat de-a Ta Iubire,
căci o viaţă-i orişicum,
dar cu Tine-i fericire!

poezie de Ştefan Onofrei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic fără diavol

Nătângi eram, în microclipa clipei,
Când înfruntam absurdul cel năvalnic,
Ne risipeam cu patima risipei
Şi Cerul ne privea uşor şăgalnic...

Din suflete, noi izgonisem norii,
În sine, nu mai existam, deja zburam,
Parfumul tău e amintirea florii
Şi ne iubeam, nebuni, ad litteram.

Păşeam în echilibru pe o sfoară,
Sub noi, genuni adânci ne-ademeneau,
Cu dulci şi vii acorduri de vioară
Şi corbii mari de smoală croncăneau...

Nu ne păsa de nimeni, de nimic,
Nici de căderi în hăuri, nici de corbi,
Eu mă credeam, vai!, un nombril cosmique,
Păream, de-a pururea, şi surzi şi orbi.

În dragoste, chiar de nu ştii nimic,
Te pomeneşti că ştii şi fără voie,
Iubito, să strigăm în cor... Ahoe,
Şi-apoi, s-alegem hăul cel mai mic...

Şi să ne prăvălim, căzând spre Cer,
Ca oamenii ce oameni nu mai sunt,
Dar, rogu-te, reţine-un amănunt,
Că,-n Poarta Raiului, păzeşte Lucifer!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un suspin

— Un suspin adânc Mă prinde
şi vă spun cu-atâta greu:
Unul dintre voi Mă vinde.
— Doamne, nu cumva sunt eu?
— Iată ceasul suferinţei.
Voi să vă rugaţi mereu.
Însă vai de cel cu-arginţii!
— Doamne, nu cumva sunt eu?

— Voi sunteţi ca piatra rară.
Numai unu-i asmodeu,
suflet rânduit să piară.
— Doamne, nu cumva sunt eu?

— Voi aveţi comori bogate.
Însă el, vrăjmaşul Meu,
astăzi le-a pierdut pe toate.
— Doamne, nu cumva sunt eu?

Astfel în amurgul rece
murmura Isus cu greu.
Şi spuneau toţi doisprezece:
— Doamne, nu cumva sunt eu?

Deci şi noi, când El ne spune
că-ntre noi e-un fariseu,
să şoptim în rugăciune:
— Doamne, nu cumva sunt eu?

poezie clasică de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râsul dogmatic...

Ce secret de nepătruns,
râde-n sine pe ascuns?

Şi ce suflet graţios,
poartă trupu-i unduios?

Ce ochi cu sprâncene rare,
mă privesc cu-nfiorare?

Doamne, cât sidef i-ai pus,
de la tălpi şi până sus?

Câtă primăvară-n păr,
cu parfum din flori de măr?

Şi-n sâni câtă marmură,
care mă cutremură?

Cât mister i-ai pus în pleoape,
să mă ţină-atât de-aproape?

Cât dor, Doamne-n trup ascunde,
şi în nările-i flămânde?

Şi cât har în călimară,
pentru poezia-i rară?

Doamne, oare-a câta oară
paşii ei de căprioară,

Vor păşi pe drumuri line,
ca să rămână la mine?

Ceru-i jos, pământu-i sus,
Doamne, cât altoi ai pus,

În acest lăstar de fată,
ce se lasă adorată!...

Vai, cum râde pe ascuns
sufletu-i de nepătruns,

Suflet gnostic, încifrat,
foarte greu de descuiat!

Şi-n dogmaticul ei râs,
oare, Doamne, unde îs?

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desen transcendental

Doamne, de-aş putea atinge Cerul
Şi m-aş aşeza-n Lumina Ta,
Eu, pe loc, aş dezlega misterul
Florii, Doamne, de "nu mā uita".

Doamme, fā -mā pasāre-n vāzduh,
Ca sā-ţi cânt şi Ţie Lerui-Ler,
Toarnā-mi, Doamne,-n vers un dram de duh,
Cāci, sunt tare singur şi stingher.

Doamne, dā-mi aripi de ciocârlie
Şi strălumineazā-mi calea linā,
Mā aşazā,-apoi, în poezie,
În cea care sufletu-mi alinā...

Poartā-mi, Doamne, drumu-n izvodire,
Tu mă mântuie, cu harul Tău,
Deseneazā-mi paşii din gândire,
Nu mă prāvāli din nou în hău...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne de la mama

în închipuirea mea trăieşte o mamă
sigur e mama
face parte din mine
dimineaţa
la amiază şi seara
când vorbesc cu Dumnezeu
îşi pune capul între palme şi
mă priveşte tăcut
din ochii deschişi parcă
într-o altă lume
ies lacrimi

trăiesc între realitate şi vis

ferit de ochii lui Dumnezeu
îmi întorc capul şi plâng
am senzaţia unui sentiment straniu
cum parcă m-aş hrăni cu propriul
meu sânge
sub stăpânirea gustului acela
mult prea dulceag
tremur într-un ritm agonic
aş face orice ca să-mi pot curăţa
oasele de frică
aş întoarce lumea înspre marginile cerului
şi soarele către chipul mamei
locuit în mine
deşi ştiu că nu-i decât o cruce
de lemn putrezit
pe care o port ca Iisus coroana de spini
de la o vreme mă pipăi şi
mă întreb mirat
sunt eu sau nu mai sunt eu
cel care am fost
închid ochii şi sub mângâierile
imaginare o strig pe mama
o întreb
de ce s-a dus fără o vorbă
de rămas bun

ştiu că dincolo de tăcerea ei şi
de ceea ce a fost
e multă suferinţă şi iubire
nimic nu e întâmplător
zic
cu ochii aţintiţi la lumina
de la capătul nopţii
mă răstesc la Dumnezeu
spune-mi Doamne
eu
eu când o voi putea urma?
am obosit să mai cred în tine
Doamne!
sufletul nu mi l-ai citit de mult
mă simt ca un tren oprit
într-o haltă fără călători
cineva trece tăcut şi mă priveşte
din mers
ştiu că nu poţi fi tu
Doamne
şi mai ştiu că
nu îmi vei răspunde
nu-mi rămâne decât să aştept
sau să fac ceva ce ştiu cel mai bine

până una-alta
o să cobor în mine şi
câte puţin în fiecare zi
voi roti soarele după umbra mamei
şi în cele din urmă o voi ruga
să-mi lase un semn la orele 12 fix
ca să am puterea să privesc pe fereastra
altui cer

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mincinosul

Este chiar vecinul meu
ce-afirmă: cred în Dumnezeu,
dar pângăreşte cu minciuna
Cuvântul Domnului şi Rugăciunea!

Pe Biblie el s-a jurat
că va spune Adevărul,
dar a minţit atât de mult
că s-a întunecat şi Cerul!

Şi mă acuza pe mine
că jignesc şi că înjur,
dar păgânu-i tot păgân,
minte-zero, gând meschin!

Cum de rabzi, Mărite Doamne,
ca să intre-n Casa Ta
o persoană mincinoasă:
murdărind Iubirea Ta?

Eu sufăr, Doamne Isuse,
căci Te Răstignesc, din nou,
aceşti păgâni fără conştiinţă,
fără Credinţă-n Tatăl tău.

Am şi eu, Doamne, o dorinţă:
Te rog ia durerea mea
şi s-o dai, spre pocăinţă,
mincinosului acesta!

poezie de Aneta Timplaru Horghidan (7 septembrie 2018)
Adăugat de Aneta Timplaru Horghidan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă, Doamne, ca toţi aceia care au gânduri rele asupra noastră să fie osândiţi, spre pedeapsa lor, a citi dintr-un capăt până-ntr-altul toată Precuvântarea la Manualul vânătorului românesc; dar totdeodată opreşte-i, Doamne, de a se folosi câtuşi de puţin de învăţăturile cuprinse chiar în corpul Manualului, căci fără de această a ta părintească ocrotire, va fi de acum înainte vai şi amar de neamul lupesc, în ţara binecuvântată a românilor, unde, de la descălecătoare, blajina localnică stăpânire ne-a îngăduit să trăim ca în sânul lui Avram, fără de a ne mai sastisi cu statistice iscodiri!

Alexandru Odobescu în Pseudo-Kynegetikos, XI (1874)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul oricărui infractor este acela de a scrie chiar el codul penal!

aforism de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grăbeşte, Doamne, de mă scapă Psalm 143

Grăbeşte, Doamne de mă scapă
Şi nu-mi ascunde faţa Ta
Că aş ajunge-atunci în groapă
Cu cei ce nu se pot scula.
Mi se topeşte duhu-n mine
Când vreau în braţe, Doamne sfânt
Să Te păstrez ascuns mai bine
Şi să mă satur de Cuvânt.

Grăbeşte, Doamne, de m-ascultă
Mă-nvaţă voia-Ţi s-o-mplinesc
Şi dă-mi din bunătatea multă
Să pot pe toţi să-i răsplătesc.

Şi nu intra la judecată
Cu oamenii şi robul Tău
Că nu e nimeni fără pată
Şi nimeni să nu facă rău.

Arată-mi Calea, mă-ntăreşte
Când lacrima mi-e pe obraz
Vrăjmaşul meu îl nimiceşte
Mă scoate, Doamne din necaz.

poezie de Adriana Cristea (22 mai 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă-mă, Doamne, bine, Doamne!

Caut cerul cu privirea,
Se ascunde după nori
Dincolo de ei iubirea,
Cântă-n sunet de viori

Doar o simt, ştiu unde este,
Mi-a-nflorit zâmbet pe faţă,
Nu e filă de poveste,
Ci o altă dimineaţă

O voi aştepta cu lacrimi
Care-mi vor spăla păcatul,
Mă vor dezlega de patimi
Şi-mi vor alina oftatul

Cât de orbi putem fi Doamne!
Cât de orb am fost chiar eu,
Am iubit ceva ce-adoarme
Sufletul când îi e greu

Să te rog... îmi e ruşine,
Sigur am să mai greşesc,
Însă, Doamne, fă-mă bine!
Să nu uit cum să iubesc

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei doamne ştirbe

Împotriva mea, ţin minte,
Gina a avut un dinte...
Azi scăpai de-aşa belea:
N-are dinţi nici pentru ea.

epigramă de Florin Uleu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei procuroare DNA

Văzând-o că arată bine,
Dar n-are probe de-acuzare,
A zis instanţa pentru sine:
- Of, Doamne, Doamne, ce DOS... ARE!

calambur epigramatic de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, mai fă o minune!

Eu credeam că-s cel mai tare
Că eu sunt cel mai vestit...
Dar în faţa ta o doamne...
Mi-am dat seama că sunt mic.

Adunata-m lucruri multe,
Averi... multe am vrut să am.
Dar mi-am dat seama o doamne
Că de fapt... eu gol eram.

Mă-n'brăcam cu haine scumpe,
Cine mai era ca mine.
Dar mi-ai arătat o doamne...
Că de fapt eram un nimeni.

N-ascultam nici o povaţă
Rele multe am făcut.
Tu... o doamne... mi-ai dat viaţă
Ce am strâns tot am pierdut.

Cunoscuta-m vitejia,
Mândru tare am mai fost.
Dar pierduta-m bătălia,
Fără a crede în Hristos.

Am primit botezul doamne...
Ca să-mi fie de folos.
Prin puterea ta ce-a mare
Ai salvat un păcătos.

Eu... l-as tot în astă lume
Că de fapt... nu i-au nimic.
Doamne te rog... fă minune
Şi salvează- mă un pic.

Ia- mă în împărăţia... care
Sus în cer o stăpâneşti.
Ştiu doamne că ai răbdare
Eu aştept... vin când doreşti.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul românului dezromânit

Înfrângerile neamului fac din durere un rai,
O primăvară a instinctelor ne pierde solemn,
Trăim într-o ţară condusă, cu cranii de lemn,
O, Doamne, nu ne pierde-n abis, în tropot de cai...

Ne îmbătăm cu nimic, în prea-adormiri de alai,
Eminescu şi Dumnezeu ne fac câte-un semn,
Rostul metafizic al patriei ne-ar putea fi îndemn,
Căci, Cerul ne surâde voluptos şi, aproape, corai!

Ne-am pierdut darul demnităţii, vai!, pe traseu,
Deşi, întâia lacrimă verde a lui Adam ne-a unit,
În fiecare român înstrăinat e mereu un non-eu,

O lepădare patetică şi, Doamne, un gând ostenit,
O despatriere lăuntrică, un vifor, un vânt-alizeu,
O, Doamne, e vremea românului dezromânit!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul românului dezromânit

Înfrângerile neamului fac din durere un rai,
O primăvară a instinctelor ne pierde solemn,
Trăim într-o ţară condusă, cu cranii de lemn,
O, Doamne, nu ne pierde-n abis, în tropot de cai...

Ne îmbătăm cu nimic, în prea-adormiri de alai,
Shakespeare şi Dumnezeu ne fac câte-un semn,
Rostul metafizic al patriei ne-ar putea fi îndemn,
Căci, timpul ne surâde voluptos şi, aproape, corai!

Ne-am pierdut darul demnităţii, vai!, pe traseu,
Deşi, întâia lacrimă verde a lui Adam ne-a unit,
În fiecare român adevărat e mereu un non-eu,

O lepădare patetică şi, Doamne, un gând ostenit,
O despatriere lăuntrică, un vifor, un vânt-alizeu,
O, Doamne, e vremea românului dezromânit!

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depresie?

Mi-e frică-n viaţă de ceva …
De draci, de moarte, ori lume rea,
De ce nu mai pot îndura?
Şi linişte nu pot avea,
Căci n-am nimic, cu nimenea
Şi viata mea e grea.
Căci, doamne! Lumea e nebună,
Alergătură, zbucium, ură,
Îţi râd în faţă, în dos crimă,
Te dă deoparte, te sfărâmă,
Şi te-ar zdrobi, ţi-ar lua din mână,
Tot ce-ai mai bun,
Să n-ai odihnă.

Cât de prietenie, doamne!
O! Nici copiii, nu mai ştiu,
De mici, au răutatea-n ochi,
Pe buze, vorbe de ocară,
Şi te uimesc, când stau doi, trei,
S-asculţi, doamne!
Ce învăţară.

De-aceea, doamne, eu te rog,
Lumea-ncearcă a îndrepta,
Mi-e frică-n viaţă de ceva,
De care nu mai pot scăpa,
Şi să mă mint, nu pot,
Că liniştea-mi, voi căpăta,
O! Doamne sfânt.

poezie de Valeria Mahok (3 februarie 1991)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, atinge-Te de mine!

Doamne, atinge-Te de mine
Căci prin valea de suspine
Paşii iar mi-au rătăcit...
Mai atinge-mă o, Tată
Mă mai iartă încă-o dată
Să mă simt din nou iubit
Căci mi-e dor, Părinte sfânt
De dulceaţa din Cuvânt
Şi de vocea Ta mi-e dor
Când în sfânta părtăşie
Îmi dădeai din apa vie
Şi-mi puneai aripi spre zbor...
Azi mi-e sufletu-nsetat
Şi mi-e cerul înnorat
Şi mi-e dor... mi-e dor de Tine...
Tu eşti Scut şi Mângâiere
Eşti Speranţă şi Putere
Doamne, atinge-Te de mine!

poezie de Maria Luca din Clocot de cuvinte (9 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!