Ingerul-demon timp

aripa vremii s-a oprit in loc peste noi
incremenita-n vazduhul de lapte
dar, obosit, falfaind numai c-o aripa-n vant,
timpul s-a frant in clipe si soapte
pravalit pe Pamant.

ce lumina alba-i acum peste noi
pare ca ploua cu boabe de ceata
sau poate ca ni s-au matuit noua pupilele
si lumea vazuta prin ochiul opac
pare o sfera de lac
in palma Ingerului-Demon Timp

poezie de Ruxandra Stănescu
Adăugat de Adina Ungur
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul s-a oprit

a obosit pământul
ziua a refuzat soarele
zidurile s-au adunat degrabă astupând poarta
totul e indigo

ultimele forme de viaţă verde
după raţionalizare
au devenit hârtie de scris

o structură necunoscută peste oasele mele respiră acum
destrămarea are reguli ce nu le ştiu
timpul s-a oprit într-un ţipăt aflat în cădere
ursitoarele mi-au pictat pereţii demult

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arbor invers

Arbor invers, cu radacinile-n vant,
cu talpile late ca frunza platanului,
aproape plutind, abia atingand
anotimpurile anului.
Cu mainile crestate ca frunza de stejar,
cu trunchiul cu scorbura-adanca
in care dorm ursii cu capul in jos, in zadar
spre-un cer de pamant vrand s-ajunga.

Mereu cu creierul gol, cu ideile
rasfirate ca pe-un deal pomii rotati,
dus in nori, in scanteile
celor neluminati.
Vazut ca in apa, mereu,
si fosnind de un vant de pamant,
cu radacinile infipte in curcubeu
si-n culori ce nu sunt.

Arbor invers am ramas, rupt din sfera
cu sfera aceasta aidoma, geamana...
Si totul imi pare stiu, dar nimica
din ce stiu cu ce este nu se aseamana.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colaj

ne vom intalni poate
intr-o alta poveste
mai rabdatoare cu timpul si cu oamenii
happy end...

pana atunci
o sa-ti trimit all my loving
printr-o papusa voodo
pe care o sa o mangai
in fiecare seara.

zilele isi zdreleau fiecare intelesul
in mizeria asta apatica
de pe strazile zilelor,
ajungeau la noi
second hand
izinite, purtate
ca si cand am putea
trai niste zile bolnave.
sufletul meu s-a gandit sa te caute
dar obosit s-a oprit la un colt
sa te astepte pe tine
sa treci pe langa el...

tu erai un teatru ambulant
eu eram si eu un teatru,
unul mai mic
doar ca nu mai conta
aveam atatea zile in fata,
zeii nostri erau de tinichea
downloadul vietii abia incepuse
pentru noi
generatia sperantei...

nici macar cerul nu se mai vedea
de atata teatru
dumnezeu facuse tavan fals
in loc de becuri
de sub el gajaiau boxe de radio

evribaaadi harts
saaaaaamtaims...

poezie de Ruxandra Stănescu
Adăugat de Diana Melania Grigorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfeşnice

Timpul ţine cu noi:
A obosit şi s-a oprit;
Înmulţim totul cu doi,
La nesfârşit!

Clipe ne dăruim,
Dulci şi nemăsurate
Să putem să ne iubim
Pe săturate.

M-ai învăţat să cred
În minuni şi în vise
Suntem sfeşnice vii
Cu inimile-aprinse!

Timpul nu poate stinge
A inimii făclie,
Iubirea va învinge
Şi va rămâne vie!

Mai presus de trăire,
De tainele lumeşti,
Motiv de fericire,
Fără de timp, îmi eşti!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din nou, noi

Bun, dar cu noi cum rămâne?
Ei au fost mari, tragici, sfinţi...
Ei au mâncat pâine,
părinţilor noştri le-au fost părinţi.

Dar noi, dar cu noi?...
Lor le-a fost frig, au pătimit,
au mers prin zăpadă, prin noroi,
au murit şi s-au nemurit.

Noi trăim, cu noi cum rămâne?
S-a hotărât ceva? S-a hotărât?
Când anume şi ce anume?
Suntem, dar ne este urât!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară ninge ca în vis

Afară ninge ca într-un vis efemer cu fulgi albi şi moi,
Care cad din cer peste mine, peste noi.

Tu cânţi la pian şi în sobă să aude focul cum trosneşte.
Eu privesc la geam şi lumea îmi pare toată o poveste.
Noaptea să lasă ca un tăciune peste mine, peste noi.
Viaţa îmi pare un vis, o minune în care trăim noi doi.

Dar soarele răsare de după nori cu raza lui fierbinte
Şi topeşte fulgii cei albi şi moi, care pe noi au vrut să ne alinte.

poezie de Vladimir Potlog (14 decembrie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bună să ne fie inima!

Mă-nchid adesea şi sufăr în tăcere
Ochii mi-s lacrimi de rouă
Nu mai doresc nimic
Accept ce-mi e sortit.
Sunt singura femeie ce strigă lumina
Trag dupa mine un plug
Doresc să ar pământul roditor al ţării
Dar locurile au fost vândute străinilor.
Străini devenind chiar noi în scumpa ţară
Uitând să mai vorbim întâia limbă
Străini suntem cu toţii, prigoniţi...
Suntem victimele unui regim?
Nu suntem decât marionete ale marilor puteri
S-au rupt şi aţele şi forţa naţiuni s-a pierdut - Rodica
S-au risipit destinele în lut - Rodica
Suntem chiar liniştea unui mormânt
Am amuţit cu toţii la intrare,
Am obosit să schiem peste lumi murdare
Am obosit să ne mai ascultăm pe noi...
Dar şi pe altii îi ignorăm?
Am obosit...
Dar poate că lumina nu poate face selecţie divină!

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am obosit...

Am obosit si vreau să rătăcesc în uitare,
să nu mai ştiu nimic:
de ziua de mâine,
de lacrima ce s-a oprit undeva, pe sufletul meu,
de bucurie,
de tine viaţă chiar.

Am obosit şi-mi pare
că sunt cu veacuri mai bătrână decât sunt,
povara anilor îmi pare grea
şi-aş vrea să rătăcesc în nemurire undeva

C-am obosit…

poezie de Elena Dumitrescu
Adăugat de Carmen Iosipa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct de vedere

Mi se zbătea ochiul stâng
şi se zdruncina în zbucium.
Ah… a reuşit să sară
şi acum fuge peste oraş,
peste bălţi, peste nori…

Am încercat să-l caut cu mâna…
Şi degetele au început să ardă
ca o lumânare…
O fi pentru vii sau pentru morţi?

Ascultă greierii!
Noaptea a început să se dezintegreze
în picături de sunete metalice…

Mi-a găsit cineva ochiul?
Poate s-a rătăcit sau…
poate că se ascunde în orbita altcuiva.

poezie de Iulia Otilia Lazarescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp pasager romanţios

peste sate pluteşte fumul gros din sobe
frigul s-a instalat peste ţara întreagă
preoţii s-au înveşmântat cu negre robe
şi predică-n biserici din scriptura dragă.

urmele se pierd prin ploaia ce cade
viaţa ca sufletul s-a dilatat în bolte
romanţa toamnei răsună în cascade
dospodari sunt fericiţi cu a verii recolte.

e timpul nunţilor cu armonii în spaţii
coloane de iubire se ridică la cer
avânturile vremii nutresc la constelaţii
de vise şi de fericire când grijile pier.

leagăn al uitărilor prilej de revelaţii
este timpul meu prin lume pasager.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urma din cenuşă

Am vrut să opresc
timpul in loc
Am aruncat clepsidra
timpului in foc
Nisipul din ea pe loc
s-a topit
Timpul nu este ars nu
l-am oprit
Citesc in urma de
cenusă
Cum toate si inima
mi-e arsă
De depărtare
dintre noi
Acum noi sîntem
amândoi
Dar intr-o zi timpul
cel hadru
Va trece pe la noi
ne vâ-a zâmbi
Si doar pe unul el ne
va gasi
Să profiam de timpul
nostru amândoi
Să fim ce am fost si ieri
să fim si azi
Si-n fiecare zi sa fim
iubiti mereu
De Dumnezeu!

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minuni de toamnă

Era un liliac ciudat, se pare,
Departe de drumeaguri şi poteci,
Ferit de vreo privire, sau de soare,
Lovit ades de-ale catalpei teci.

În primăvară a-nflorit devreme
S-a bucurat un timp chiar de belşug
De raze, apă... n-a avut probleme,
Iar noaptea adormea uşor, sub crug.

Cu florile prin jur împrăştiate,
Părea că e un Rai, un Paradis,
Departe de cărările umblate,
Văzute doar de muze, sau în vis.

În vremea cea toridă de-astă vară
Nu s-a mai bucurat, şi-a suferit,
Căci frunzele ce-au început s-apară,
Creşteau şi peste el şi l-au umbrit.

Curând, în toamnă, sub o ploaie rece
Umbrela cea din frunze s-a mai rupt
Şi, în sfârşit, lumina poate trece
Şi-o poate savura neîntrerupt.

Acum se poate întâmpla minunea,
Şi iată: liliacul a-nflorit,
Sfidând, cumva, acum, amărăciunea
Ce-o simte la copacul adormit.

E liniştit în vântul ce-l adie,
Priveşte cerul, norii de bumbac
Şi se întreabă: mâine ce-o să fie?
Căci ninge peste flori de liliac.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte

trist şi obosit
am pus veacul pe pat
supărat, a tuşit, îmbufnat, a plecat
tăiem frunze la câini, într-o lume de câini
telefonul suna, mâţa iar plângea
era vară în nord şi ciumă la noi
uneori culegeam flori, printre nori trecători
într-o zi, şovăind
pe poarta de lemn
speranţa tăcută a venit în prag
a căzut un zid, s-a schimbat o lume
noi cerşeam pe drum
a dude
dude uscate, stricate
bune a fi consumate
ora 7 a sosit şi...
omul negru a venit
normal, aici nu mai vine nimeni
suntem o tristă greşeală de tipar
ploua cu dureri
eu tăceam, pe ciuturi de lemn
şi cădeam, offf, ce cădeam
în groapa istoriei, la pagina ruptă
mă rugam şi plângeam
ploua convulsiv pe zidurile lumii
era noapte iară peste noi, peste neam
ploua prin spitale cu morţi încă vii
zăceau în zăpadă, ultimii copii
eram lutul din urmă, ucis pe pământ
căutând lumina m-am lovit de zid
speranţa tăcută în mâini ruginea
şi murea cu noi, oameni trişti şi goi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aducere aminte

S-a răcorit prin toamnă şi-ntreg sufletul lumii,
În ploaie, 'şi-aminteşte secretu-nchinăciunii...
Că-n fierbinţeala verii, ne-am rătăcit de noi
Şi am uitat de timp, dând ceasul la gunoi.

Dar timpul nu permite să-l luăm peste picior
Şi ne aduce-aminte de apa din ulcior.
De nu o-mprospătezi, se tulbură sau seacă,
Doar ploaia cea curată îl umple şi-apoi, pleacă...

Să ne-amintim de timp, să ne-amintim de noi
Şi-n suflet, de-i noroi,
Să îl spălăm în ploi!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a pus valul

S-a pus valul de uitare
Peste vremile trecute,
Si s-au stins ca intr-o mare
Chinurile petrecute.

Eu in vremile acele
Tainic am iubit un nume,
Ce rapind mintile mele
Pace nu aveam in lume.

Acum linistea e mare,
Pacea mea e nesfarsita
Si adesea mie-mi pare
Ca e lumea impietrita.

Dar ciudata mea gandire
Ce mereu tot pribegeste,
L-acel timp plin de iubire
Cand ajunge se opreste.

Si in suflet mi s-aprinde
Dor de vremile trecute,
Incat mintea-abia cuprinde
Jalea urmelor pierdute.

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţa

Ceaţa se lasă peste munţi.
Peste pădurile cu brazi cărunţi,
Peste florile de tei,
Se lasă şi peste ochii mei, ai tăi.

Pământul pare mai rece, mai stingher
Soarele a dispărut de pe cer.
Luna s-a ascuns după nori
Şi luceafărul nu mai luminează până în zori.

Dar să nu cădem, iubito, în disperare,
Căci iubirea care pe noi ne-a unit
Are o putere mare şi va risipi
Ceaţa de pe pământ.

poezie de Vladimir Potlog (23 ianuarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de vis

Cand flori de vis imi cad pe piept
Si se topeste timpul,
Iubito-n cantec te astept
Sa daramam Olimpul.

Ingusta pare departarea
Ingust pare si visul,
Dar vino! Sa uitam uitarea
Sa sugrumam abisul.

Sa ninga-ncet, cu flori tacute
Sa ninga peste tine,
Din ceruri noi, de noi tesute,
Din vise clandestine.

poezie de Andrada Ianosi
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul

sărutul ăsta e secunda care a venit din apusul lumii, e felul în care aş dori să
mă culc pe ape spre far, e fragmentul clipei albastre în noapte; sărutul
ăsta îmi zdrobeşte celulele, îmi desface pupilele, mă-nnebuneşte până la
fisurile anilor care trec chiar aici lângă noi, lângă far; sărutul
ăsta al mrejelor îmi răscoleşte marea, mă face-un val ce scufundă
oraşul, învârtindu-se în aripa stângă a lunii; sărutul ăsta îmi trezeşte simţurile, imprimă
milenii pe clipă, se tipăreşte în zori, se condamnă, nebuloasă a ochilor noştri de apă
sărutul ăsta e sărutul tuturor descendenţilor, străbunilor, nepoţilor, urmaşilor
e anul-lumină cambrat peste noi ca un arc suav, răcoritor ca o briză peste-amurg
mi-au amorţit paşii şi ochii, mi s-a oprit inima, mi-a picat cerul în ochii tăi,
sărutul ăsta este minunea pe care-o aşteaptă creştinii, e salvarea ce vine peste
noi ca un gând, e speranţa ce pâlpâie

poezie de Cristina Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au trecut atâtea clipe

Au trecut atâtea clipe în zadar!
Nisipul în clepsidră s-a topit
Şi timpul dintr-o dată s-a oprit
Căci sângerează iar... şi iar... şi iar.

La poarta unui vis a-ngenunchiat,
Bătrân şi singur, trist şi fără rost,
Uitând de timpul vieţii lui frumos...
Şi astfel suferinţa i-am aflat.

Au izvorât poeme de dureri,
Întunecare, lacrimi şi suspin.
S-au risipit luminile de ieri!

De-acuma nici copiii nu mai vin.
Sunt obosiţi, poate prea mult le ceri...
S-au dus în grabă, vezi, atâtea ierni!

rondel de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dac-ar fi fost...

Dac-ar fi fost... nici nu era... că eu...
Se pare că... deşi.... mai ştii.... erau...
Din contră, poate că... aşa... mereu...
Acum de ce să.... că tu zici că... sau...

Sunt sigur că.... de fapt... eu nu... în fine...
Se întâmpla sau... nu ştiu.... numai tu....
Îmi pare rău, cu toate că... ei bine,
Putea să fie... dacă noi... sau nu...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!