Sub osândă

Neclintită-i veşnicia.
Domnul şi-a aprins mânia.
Între om şi Cel ce-i slava,
Stă păcatul, stă otrava.
Uite, cerul zăvorât e!
Cine poate spune câte
Veacuri, astfel, o să-şi verse
Taina-n mări de vremi neşterse?

Şarpele tot dă târcoale
Conştiinţei, s-o răscoale —
Şi necazul, ca o ceaţă,
Muşcă din întâia viaţă.

Nu-i scăpare. Heruvimii
Stau de strajă înălţimii,
Fulgerând spre largul zării
Săbiile răzbunării.

Unde să-ţi apleci, zdrobită,
Inima nepocăită?
O lumină tristă-mbracă
Om şi ţarină săracă...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine este Domnul?

Dragoste nepieritoare
Adevăr, Lumină, Soare
Creator de Univers
Al cuvântului scump vers
Luceafăr din Răsărit
Omul ce a pătimit
Izvorul ce dă iubire
Şi mult aşteptatul Mire.
E Stăpân al veşniciei
Părintele bucuriei
Îndurare şi Cuvânt
Cel mai mare şi mai sfânt
E izvor ce dă viaţă
Luceafăr de dimineaţă
Tată iubitor şi bun
Şi al florilor parfum.

E Stăpân al întregii lumi
Soarele din vârf de culmi
Far ce-i pus la mal de mare
A creştinilor cărare
Pavăză, Paloş, Scut
Pentru toate început
Păstor care paşte turma
Începutul e şi urma.

Stâncă ce-i în larg de mare
Turnul nostru de scăpare
Sprijinitor a vieţii mele
Sângele ce-o să mă spele
Stânca mea ocrotitoare
Unde îmi găsesc salvare
Turnul şi Ocrotitorul
Ziditorul, Creatorul.

Domnul e cetatea mea
Raza dulce ce mă ia
El este nădejdea mea
Ajutor ce m-o scăpa
E izvor de înţelepciune
Multe câte nu pot spune
Cel ce-I cu putere încins
Mare şi de necuprins.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tulpina de nimic

Lângă orice drum stă la pândă o cărare
ce face semne de mirare spre orice trecător,
lângă orice om stă o tulpină de nimic
ce strigă spre soare,
poate din tr-un nevăzut zbor a scăpat un scâncet
sau poate o uitată şi neştearsă lacrimă
mai stăruie pe margine
unde priveghează o statornică lumină la umbra vremii
şi de acolo tot scutură o neobosită flamură
ce şi-a uitat zborul în spic.

Lângă orice om stăriue o răcoroasă şi nevăzută ramură
ce aleargă spre un alt râvnit soare
sub a cărui necuprins popas
o nouă sămânţă se naşte,
un nou osândit ce va sta în a lumii cărare
ţi va scoate o lumină din nimic.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omorul

Bate cu-a sa rază
Soarele-n amiază
Şi prin iarbă-şi lasă
Puntea de mătasă,
Prinsă toată-n cuie
Aurite. Suie
Pe sub verzi arcade
Liniştea; şi roade
Cariul răutăţii,
Rădăcina vieţii,
Floarea tinereţii...
Dând prinos naturii,
Inima pădurii
N-o auzi? Măsoară
Timpul care zboară...

Cain n-are pace.
Se frământă. Zace.
Faţa-i mohorâtă
Cată tot spre bâtă
Şi spre locul, unde
Zvonul greu pătrunde:
Loc retras, sălbatec,
Vatră de jăratec,
Loc de taină-n care
Abel, trei mioare
Zilnic le jertfeşte
Celui ce-l păzeşte...

— Uită, lasă ura
Caine! Arsura
Vindec-o prin rugă
Către cer! Îndrugă
Un cuvânt de slavă
Cel puţin! Bolnavă
N-are să-ţi mai fie
Mintea şi pustie; —
N-are să te fure
Şoaptele uşure,
Ci-ai să urci, cu fapta,
Până sus, pe treapta
Raiului...
— Degeaba!
Hai, găteşte-ţi treaba
Greu muncită mână,
Bulgăr de ţarină!
Sângele-n şiroaie
Ura să-ţi ogoaie,
Patima să-ţi frângă,
Arşiţa să-ţi stingă!...

Şi-a curs sânge. Sânge...
Cerul, parcă, plânge:
— A murit iubirea!
Plânge toată firea...
Unde-i mântuirea?...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Filosofică

Floarea STĂ în apă,
Apa STĂ în vază,
Vaza STĂ pe masă,
Masa STĂ în casă,
Casa STĂ pe Terra,
Dar Terra se află
De la origină,
În dublă MIŞCARE
Şi-n EXPANSIUNE,
Cu Calea Lactee
Şi cu Universul,
Odată cu casa,
Iar casa cu masa
Şi masa cu vaza
Şi vaza cu apa,
Iar apa cu floarea,
Care nu mai STAU,
Ci STAU în MIŞCARE,
MIŞCAREA-n REPAOS,
REPAOSU-n MIŞCARE,
Deci... TOTUL SE MIŞCĂ,
Atuncea când STĂ
Şi STĂ când se MIŞCĂ,
Dar noi nu simţim.
La fel şi în lume,
La fel şi în viaţă,
Tăcerea-i... Vorbire,
Vorbirea-i... Tăcere,
Mersul e... şedere,
Şederea e... mers,
Mâncatu-i... răbdare,
Răbdatu-i... mâncare,
Căderea-i... urcare,
Urcarea-i... cădere,
Curgerea e... stare,
Statu-i... curgere,
Moartea e... trăire,
Trăirea e... moarte.
Astfel putem spune
Că în Univers,
E ceva şi nu e,
Omul nu percepe,
Dar s-o lămuri
Când va STA... MIŞCAREA.

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe munte

Fugiţi cu turma repede spre văi!
Pe culme-aleargă duhul răzbunării
Grozavul vânt se zbate-n largul zării
Şi norii-mbracă haină de văpăi.

Soseşte-acum! cu ochiul cât cuprinzi
Furtuna-n sârg scoboară-n jos pe coaste,
Şi-n urma ei se-ntinde neagra oaste
Şi urlă-n cor: Tu fulgere, s-aprinzi,

Tu nor, să-ntuneci; vânte, tu să-mprăştii!
Un brad se face ţăndări, cel mai nalt:
Şi prins de vârf, au smuls pe celălalt
Purtându-l roată-n largul chip al prăştii.

Pe sus se-ntinde-amestecul nespus,
Şi Duh în Duh prin aer se frământă,
Iar grindina-n văzduh cumplit îşi cântă
Cântarea ei de-oţel, căzând de sus,

Pe codrul larg ce-n urlete se-ndoaie,
Şi sare iar la loc apoi mugind.
Deodată stă. Şi iată-l, răpăind
Potop din cer turnatul râu de ploaie.

Se rupe cerul, cade-acum! S-a rupt.
Sporite neguri hrană dau pieririi,
De-a valma geme-ntreg cuprinsul firii,
Şi nu mai ştii ce-i sus şi dedesubt.

Acum nici Dumnezeu nimic nu poate.
Degeaba-ntind ei mâinile şi cer
În negrul iad, şi unul până-n cer,
Vârteju-i domn, el singur domn a toate.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din mări de adâncuri

Din mări de adâncuri Te chem, Domnul meu
Când noaptea-şi apasă povara de vise
Pa mâinile mele-ntinse spre Tine şi eu
Aştept la răspântii cu pleoapele-nchise.
Din mări de adâncuri Te chem, Dumnezeu
Când stau cu făptura bătută de stele
Când stelele-mi cântă şi-mi cântă mereu
Şi nu mă mai lasă ascunsă în ele.

Din mări de adâncuri Te chem, Dumnezeu,
Cu fruntea lovită de-un fulger spre seară
Şi ard în lumină când sufletul meu
Se-ndreaptă spre Tine, lumină să ceară.

Din mări de adâncuri Îţi strig, Domnul meu,
Ia-mi toată durerea şi pune-i un nume,
În braţele Tale să fie mereu
Uitată de toată durerea din lume...

poezie de Adriana Cristea (2 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru fiul meu

Când foamea n-are margini
Celui sărac nu-i spune
Să-şi verse peste suflet
Un cer de gânduri bune.

Când arde-ntreg pământul
Celui bogat nu-i cere
Să-şi verse peste rană
O lacrimă de miere.

Dar socoteşte-n taină
După tipicul minţii
De ce se sparge gheaţa,
De ce ne mor părinţii.

Şi-ai să descoperi singur
La cuvenita vreme
Că poate sta sub săbii
Doar cel ce nu se teme.

poezie clasică de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar poţi înţelege?

Dar poţi înţelege ce-ţi spun
Cu buzele mele necoapte?
O, noaptea acestui Crăciun,
O, noaptea pierdută în noapte!
Priveşte! În Ţara din Sud
O iesle de vite, săracă,
Şi-un prunc, cât un lujer de crud,
Cu Tatăl Ceresc ne împacă.

Se sfarmă şi ziduri de hat
Şi grele sortiri milenare;
E-nfrânt strămoşescul păcat
Prin slava ce astăzi răsare!

Priveşte şi-n inima ta
Şi-n sufletul tău ce veghează,
Căci steaua ce-n timp strălucea
Te scaldă cu sfânta sa rază...

Căci steaua eternei Iubiri
Îţi drumuie mersul, prin ceaţă,
Cu-aceiaşi, de foc, trandafiri,
Spre-o nouă, spre-o veşnică viaţă!

Iar îngerii, îngerii, sus
Dau veste pământului, tare:
— Născutu-S-a astăzi, Isus,
A lumii deplină scăpare!

Dar poţi înţelege ce-ţi spun
Cu-aprinsele dragostei şoapte?
O, noaptea acestui Crăciun,
Sublima şi unica noapte!...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăudaţi pe Domnul

Lăudaţi cu toţi pe Domnul, altul ca El nu-i
Şi în veşnicie ţine blânda-I îndurare
Lăudaţi pe Cel ce ţine-n stăpânirea Lui
Taina tainelor şi-n lume este Cel mai mare.
Lăudaţi pe Cel ce singur face mari minuni,
Dumnezeu a pus pământul până peste mare
Domnul domnilor El este pentru toţi cei buni
Şi în veşnicie ţine a Lui îndurare.

Cu pricepere şi cerul tot El l-a întins
Soarele să lumineze peste-ntreaga zare
Luna, stelele pe bolta tot El le-a aprins
Şi în veşnicie ţine marea-i îndurare.

Lăudaţi cu toţi pe Domnul, bunătatea Lui
Lăudaţi-L şi-I aduceţi slava şi-nchinare
Cum e Dumnezeul nostru nimeni altul nu-i
Şi în veşnicie ţine marea-i 1ndurare...

poezie de Adriana Cristea (3 martie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste răscoale

Poveştile-s bătrâne, dar ele au rămas,
Şi sper că vor rămâne-n continuare.
Sunt hrană a oricărui suflet mare,
Ce ştie ce e bun şi îi oferă glas!

Sau poate că... nu este-o binecuvântare
Tot ce-a ajuns să dea peste răscoale.
Poate că, numai mie-mi dă târcoale
Ceea ce, nu oricui, poate aduce soare.

Poate că pentru unii este o povară,
Ceea ce altora le-aduce vindecare.
Poate că, unora, le-aduce-ngheţ, oroare
Iubirile ce s-au născut în miez de vară.

Şi care poate,-au ţinut doar o seară,
Dar de ajuns încât să-şi pună-amprenta,
Pentru-a putea inimii face fenta,
Încât s-o liniştească, sau s-o doară...

Cert e că nu mă pot preface că-s sătul,
Nici de ce e firesc, nici nebunesc.
Şi sper ca-n continuare să iubesc
Tot ca şi până-acum... Acesta-mi este oful.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (27 octombrie 2019)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă

De la orbi învaţă
Şi ia seama bine
Ce-i vederea-n viaţă
Şi viaţa-n sine.

De la surzi învaţă
Şi ascultă bine
Cum cheamă la viaţă
Cuvântul din tine.

De la prunci învaţă
Inima curată
Ce-ţi aduce-n viaţă
Pace necurmată.

De la orice floare
Învaţă mereu
A vieţii splendoare
Ce-o dă Dumnezeu.

Dumnezeu te învaţă
Viaţa din Scriptură
Căci Scriptura-i Viaţă,
Har fără măsură.

De la vînt şi ceaţă
Ia învăţătură;
Slava Lui măreaţă
Se vede-n natură.

Căci natura întreagă,
Cerul înstelat,
Face să Se vadă
Cel ce le-a creat.

De la tot ce vezi
Şi auzi învaţă,
Învaţă să crezi
În Suprem şi Viaţă.

Din toate învaţă
Că-n orice suflare
Se vede măreaţă
Mâna creatoare.

Tot ce-a fost creat
Este-n armonie
Cu-al vieţii Împărat
Până-n veşnicie.

"Un Fiu ni S-a dat"
Din ceruri de Sus,
Domn şi Împărat;
Viaţa eIsus!

Învaţă să-auzi
Şoapta Lui divină
Ajutând pe surzi
La Hristos să vină.

Fii un văzător
Care îl conduce
Pe nevăzător
Cu râvnă la cruce

Şi-alege-n toate
Viaţa cea de Sus
Ce-i Eternitate
Cu Domnul Isus.

Traiul cu folos
Pe pământ să-ţi fie,
Parte cu Hristos
Să-ai în veşnicie!

Ioan Hapca
10/01/2020 -Zaragoza

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Marin Oprescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare este Domnul Psalm 48

Mare este Domnul, laude Îi cânt
Mare este Domnul în cetatea mare
Care stă pe munte, Muntele cel sfânt
Bucuria lumii, loc de închinare.
Înspre miazănoapte e lumina ei,
Împăratul nostru şi-a ales-o casă,
Turnul de scăpare este pentru cei
Ce se-ncred în Dânsul lumea când o lasă.

Iată ca-mpăraţii toţi s-au adunat
Au privit-o-n silă cum priveşti o slugă
Însă o durere când i-a apucat
S-au privit cu spaima şi s-au pus pe fugă.

I-ai bătut cu vântul cel din răsărit,
Cu durerea celei care sta să nască
Tocmai cum din vremuri fost-am auzit
S-a-ntâmplat ca Domnul să Se proslăvească.

Doamn-n veşnicie toate le-ai supus
Numele şi slava fă-le să răsune
Dincolo de mare şi de cer mai sus
Dumnezeul nostru imn şi rugăciune.

Sfântul munte strigă plin de bucurii
Vesele sunt toate a lui Iuda fiice
Când cu judecată dreaptă temelii
Pui Cetăţii Tale ca să se ridice.

Să se-ntindă faima-i dincolo de nori,
Cercetaţi palate, turnuri în lumină
Să-L vedeţi pe Domnul îmbrăcaţi în flori
Să-L vestiţi pe Domnul celor ce-or să vină...

poezie de Adriana Cristea (30 mai 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dun spiro spero

Cât trăieşte, omul speră, dar ce speră... Domnul ştie,
Aleargă dup-o himeră din zori până la chindie.
Nici noaptea, cât stă de veghe, nu găseşte alinare,
Şi se simte ca în zeghe fără sprijin ori scăpare.
Speră că de când se naşte să-şi trăiască viaţa viaţă,
Bâjbâie spre a cunoaşte, dar orbecăie prin ceaţă.
Dacă-i e cinstită vrerea şi curată vrednicia,
Cel de Sus îi dă puterea de-a învinge silnicia.
Nu spera şi nu ai teamă, ursita e stabilită,
Dumnezeu te bagă-n seamă, soarta îţi e hărăzită.
Dacă somnul raţiunii totdeauna naşte monştri,
Dă frâu liber ficţiunii de-a te măsura cu proştii.
Căci norocul doar o dată îţi trece grabnic prin poartă,
Şi din traista lui bogată, ce-ţi doreşti doar îţi arată,
Apoi umbli viaţa toată să-l prinzi să-ţi iei amăgirea,
Socotind că din cea gloată numai tu gândeşti mărirea.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ptolomeu

În timp de ani şi ani de contemplare
Cum veacuri peste veacuri ne atestă,
Cunoscătorul tainelor stelare
Concepe minunata Almagestă.

Pământul stă în mijlocul tăriei.
El centrul lumei este şi rămâne,
Ah! fericită vreme a poeziei
Şi tu Egipt frumos din vremi păgâne!

Planetele sunt candele aprinse
Cu fire lungi de firmament legate,
Planete, soare, toate fermecate,

Pământului ocol îi dă nestinse,
Cum cortului ocol îi dă arabul...
Căci lângă Ptolomeu stă astrolabul...

sonet de Dimitrie Teleor din revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu adevărat cu El?

"Cine zice că rămâne în El, TREBUIE să trăiască şi el cum a trăit Isus." (1 Ioan 2,6)

Cărările spre slăvile-aurite nu au sfârşit, dar au un început -
În grajdurile Betleemului Iudeii - acolo-au luat fiinţă şi-nceput.
Ai cunoscut şi tu, creştine, umilinţa acelei pocăinţi zguduitoare,
Primind s-apuci, batjocorit fiind, să mergi şi tu pe-a grajdului cărare?
Acel ce a creat şi timp, şi spaţiu a trebuit să fugă urmărit
De-un fir de praf, de un nimic, de-un nimeni, dar care totuşi îl ura cumplit.
Ai cunoscut şi tu, creştine, această ură stârnită de viaţa ta divină?
De nu, ai grijă: n-ai să-mparţi nici pacea din veşnicia care stă acum să vină.

Acel ce le-a făcut şi e dispecer, veghind de veacuri peste lumi şi stele,
Şi-a aşteptat chemarea în lucrare, treizeci de ani tot adunând surcele.
Ai cunoscut şi tu această aşteptare, făcând un lucru foarte ne'nsemnat,
În timp ce-o mare misiune-ţi sta în faţă? Putut-ai tu s-aştepţi să fii chemat?

Acel ce a hrănit pe mii de oameni, El însuşi fu din greu înfometat,
Deşi numai dorind putea să aibă; nu-i totul oare tot prin El creat?
Ai cunoscut şi tu, creştine, lipsa şi ai răbdat în timp ce-ai fi putut
Să ieşi din ea neascultând de Domnul, oricând, dacă aceasta ai fi vrut?

Acel ce prin cuvântul gurii Sale a pregătit la oameni locuinţă,
El însuşi n-avea unde-Şi pune capul, să-Şi odihnească sfânta Lui fiinţă.
Ai practicat şi tu această renunţare la vreo nevoie legitimă pentru viaţă,
Lipsindu-te de bani, de somn sau de confort, pentru măreaţa misiune care-ţi sta în faţă?

"Mâncarea Mea - spunea odată Domnul - e să fac voia Tatălui ceresc
Şi-o noapte-ntreagă-am stat în rugăciune, s-o aflu, iar acum vreau s-o-mplinesc."
Te-a ars vreodată şi pe tine focul dorinţei de-a cunoaşte voia sfântă
Până-ntr-atât să-nchizi televizorul, ca să petreci o oră-n plus de părtăşie sfântă?

Acel ce-n viaţa Lui n-a cunoscut păcatul rosti în timpul cruntei morţi pe cruce
Cuvântul cel mai scump prin care vestea iertării de păcate ne-o aduce.
De câte ori întins pe stâlpul infamiei, deşi erai complet nevinovat,
Rostit-ai rugăciunea de iertare pentru acel ce cinstea ţi-a mâncat?

El a murit, dar nu ca să rămână-n groapă, ci devenind izvor de viaţă dătător.
Ai înviat şi tu, trăind acuma din putrezirea eului tău muritor?
Ori mort, ori viu; ori moarte, ori viaţă dai.
Nu-i cale de mijloc. Răspunde-acum: în care dintre ele eşti şi stai?

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm

"Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoşti, ştii când stau jos şi când mă scol şi de departe îmi pătrunzi gândul" (Psalm 139:1-2)

Doamne, Tu mă cercetezi de aproape
Şi-mi cunoşti adâncile, sufleteştile ape...

Ştii când ispitele înfrâng zăgazurile,
Ştii toate bucuriile şi toate necazurile,
Ştii cântecul, dorul şi visele,
Ştii amintirile mele, ucisele,
Ştii piscurile înalte şi căile,
Ştii gheţurile şi văpăile.
Ştii când mă arde trufia
Tăgăduindu-Ţi Cerul şi sfidând Veşnicia;
Ştii când fărădelegea m-apasă
Ca o pâclă amară şi deasă;
Ştii când mă urc şi când mă prăbuşesc
În neputinţa omului firesc —
Ştii când Te vând şi când Te răstignesc...

Încotro mă voi duce departe de Tine?
La cine voi alerga, Doamne, la cine?
Spre care zări, paşii goni-vor şi unde
Să-ncerc, de ochiul Tău, a mă ascunde?
Ca şi pe Cain de odinioară
Osânda conştiinţei mă doboară.
N-am tihnă, n-am puteri, n-am adăpost —
Sunt doar o biată navă fără rost,
Ce-alunecă-ncărcată de păcate
Pe valurile vieţii zbuciumate...

Doamne, Tu mă cercetezi de aproape:
Nu lăsa întunericul să mă-ngroape...
Răpeşte-mă, Doamne, păcatului,
Pune piedici Vrăjmaşului, blestematului,
Strecoară-mi în suflet luminile,
Aprinde-mi dragostea, înfloreşte-mi grădinile
Şi-nalţă-mă, Doamne, şi creşte-mă,
Cu naşterea a doua-nnoieşte-mă,
Să-Ţi pot cânta slavă cu îngerii,
Chiar şi-n valea aceasta a plângerii...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloana fără sfârşit

Oul e infinitul care se multiplică,
îşi păstrează forma perfectă.
Păsările sunt ideea
care iese din inima lui vie,
cu lecţia de zbor în aripi.

Tăcerea rămâne un gest
de împărtăşire a gândurilor;
nu stă la masă,
caută un scaun de timp,
să-şi mărturisească taina-n sărut
înflorind stâlpii porţii.
O bucurie dăltuită-n durere
rugăciunea
spusă de cuminţenia pământului,
domnişoarei Pogany
înainte de a se ridica la cer.

Pe urmele recunoştinţei,
Brâncuşi înduioşat a zidit
mineralele pământului
într-o coloană fără sfârşit,
să-şi sprijine cerul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

8 Martie

Femeie, eşti o lacrimă pe geana zării,
În sufletul copiilor eşti o scânteie;
Tu ai în inimă luminile visării,
Când tot asculţi o-ncântătoare melopee.

Eşti raza lucitoare ce ne luminează
Şi inima şi sufletul arzând de dor...
Când versurile toate-n mintea ta vibrează,
Spre tine se îndreaptă scumpul tău odor.

Eşti mamă bună şi soţie iubitoare,
Tu te îndrepţi întotdeauna spre credinţă,
Alături de familia ta eşti răbdătoare
Şi inima ţi-e plină de bunăvoinţă.

Femeie, eşti născută din iubire mare
Şi ai tăi dragi părinţi în braţe te-au purtat,
Iar sufletul ţi-e plin de binecuvântare,
Că şi copiii de speranţă n-au uitat.

Eşti floare simţitoare şi înmiresmată,
Te mlădiezi în adierea vântului
Şi te înalţi spre soare ca o nestemată,
Când vezi verdeaţa ierbii şi-a pământului.

Tu te îmbraci, mereu, în haina-nţelepciunii...
Eşti minunată-n colţul tău de verde rai;
Când te apleci spre frumuseţea rugăciunii,
În suflet dragostea pentru copii o ai.

Femeie, în această viaţă eşti Lumină
Iar inima de binecuvântare-i plină...

poezie de Bombonica Curelciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altar şi jertfă

Se ridică aburi pe pământul
Scos din vremi, când porunci Cuvântul.
Căprioare sprintene se-avântă
Prin desişuri sure. Codrul cântă.
Universul are astăzi, parcă,
Altă-nfăţişare. Ca o arcă
Inima lui Abel, îndrăzneaţă,
Lin pluteşte-n mândra dimineaţă!

Pe altarul dragostei, în soare,
A adus, drept jertfă, trei mioare;
Vreascurile ard şi arde, spornic,
Sufletul ciobanului datornic.

Ochii lui frământă bobi de rouă.
Mâinile-s spre ceruri, amândouă.
Cum să-şi spurce mintea cu revolta,
Când — priveşte! — fumul e cât bolta?

"Caine, de-ai şti ce-i rugăciunea,
Ai goni, pe veci, amărăciunea!"
Şi-n genunchi smerindu-se şi-n coate:
— Te slăvesc, Stăpâne, pentru toate...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am trimis un înger

ţi-am trimis un înger
să-ţi culeagă spinii
să oprească faza plină-a lunii
să-ţi mângâie steaua dis-de -dimineaţă
coama cea zbârlită a furtunii
sunt aici pe-o margine de stea
ţi-am trimis un înger
şi inima mea
zidul de mândrie a crăpat în zori
stai închis acolo-n lumea ta
şarpele trufiei stă ascuns în flori
amăgiri şi morţi fost-au deajuns
nopţi cu ierni petrec şi-acum
prin suflet pe la noi
lupii albi ne urlă goi
şi ne muşcă luna din fereşti
te priveşte-un înger
nu ştiu unde mi-eşti
se tot uită cum te mişti
cu aripi tăiate tot pluteşti
nu mai eşti nici muză
cum cazi printre oameni
semeni cu o frunză
suflet ce te prăbuşeşti
printre ploi şi fameni.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!