Sub osândă
Neclintită-i veșnicia.
Domnul și-a aprins mânia.
Între om și Cel ce-i slava,
Stă păcatul, stă otrava.
Uite, cerul zăvorât e!
Cine poate spune câte
Veacuri, astfel, o să-și verse
Taina-n mări de vremi neșterse?
Șarpele tot dă târcoale
Conștiinței, s-o răscoale
Și necazul, ca o ceață,
Mușcă din întâia viață.
Nu-i scăpare. Heruvimii
Stau de strajă înălțimii,
Fulgerând spre largul zării
Săbiile răzbunării.
Unde să-ți apleci, zdrobită,
Inima nepocăită?
O lumină tristă-mbracă
Om și țarină săracă...
poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înălțime
- poezii despre șerpi
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre sărăcie
- poezii despre lumină
- poezii despre inimă
- poezii despre conștiință
Citate similare
Cine este Domnul?
Dragoste nepieritoare
Adevăr, Lumină, Soare
Creator de Univers
Al cuvântului scump vers
Luceafăr din Răsărit
Omul ce a pătimit
Izvorul ce dă iubire
Și mult așteptatul Mire.
E Stăpân al veșniciei
Părintele bucuriei
Îndurare și Cuvânt
Cel mai mare și mai sfânt
E izvor ce dă viață
Luceafăr de dimineață
Tată iubitor și bun
Și al florilor parfum.
E Stăpân al întregii lumi
Soarele din vârf de culmi
Far ce-i pus la mal de mare
A creștinilor cărare
Pavăză, Paloș, Scut
Pentru toate început
Păstor care paște turma
Începutul e și urma.
Stâncă ce-i în larg de mare
Turnul nostru de scăpare
Sprijinitor a vieții mele
Sângele ce-o să mă spele
Stânca mea ocrotitoare
Unde îmi găsesc salvare
Turnul și Ocrotitorul
Ziditorul, Creatorul.
Domnul e cetatea mea
Raza dulce ce mă ia
El este nădejdea mea
Ajutor ce m-o scăpa
E izvor de înțelepciune
Multe câte nu pot spune
Cel ce-I cu putere încins
Mare și de necuprins.
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre început
- poezii despre stânci
- poezii despre iubire
- poezii despre cuvinte
- poezii despre Soare
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre versuri
- poezii despre tată
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Tulpina de nimic
Lângă orice drum stă la pândă o cărare
ce face semne de mirare spre orice trecător,
lângă orice om stă o tulpină de nimic
ce strigă spre soare,
poate din tr-un nevăzut zbor a scăpat un scâncet
sau poate o uitată și neștearsă lacrimă
mai stăruie pe margine
unde priveghează o statornică lumină la umbra vremii
și de acolo tot scutură o neobosită flamură
ce și-a uitat zborul în spic.
Lângă orice om stăriue o răcoroasă și nevăzută ramură
ce aleargă spre un alt râvnit soare
sub a cărui necuprins popas
o nouă sămânță se naște,
un nou osândit ce va sta în a lumii cărare
ți va scoate o lumină din nimic.
poezie de Aurel Ștefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zbor, poezii despre uitare, poezii despre naștere sau poezii despre crengi
Omorul
Bate cu-a sa rază
Soarele-n amiază
Și prin iarbă-și lasă
Puntea de mătasă,
Prinsă toată-n cuie
Aurite. Suie
Pe sub verzi arcade
Liniștea; și roade
Cariul răutății,
Rădăcina vieții,
Floarea tinereții...
Dând prinos naturii,
Inima pădurii
N-o auzi? Măsoară
Timpul care zboară...
Cain n-are pace.
Se frământă. Zace.
Fața-i mohorâtă
Cată tot spre bâtă
Și spre locul, unde
Zvonul greu pătrunde:
Loc retras, sălbatec,
Vatră de jăratec,
Loc de taină-n care
Abel, trei mioare
Zilnic le jertfește
Celui ce-l păzește...
Uită, lasă ura
Caine! Arsura
Vindec-o prin rugă
Către cer! Îndrugă
Un cuvânt de slavă
Cel puțin! Bolnavă
N-are să-ți mai fie
Mintea și pustie;
N-are să te fure
Șoaptele ușure,
Ci-ai să urci, cu fapta,
Până sus, pe treapta
Raiului...
Degeaba!
Hai, gătește-ți treaba
Greu muncită mână,
Bulgăr de țarină!
Sângele-n șiroaie
Ura să-ți ogoaie,
Patima să-ți frângă,
Arșița să-ți stingă!...
Și-a curs sânge. Sânge...
Cerul, parcă, plânge:
A murit iubirea!
Plânge toată firea...
Unde-i mântuirea?...
poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre verde, poezii despre tinerețe, poezii despre sânge, poezii despre răutate, poezii despre religie sau poezii despre rai
Filosofică
Floarea STĂ în apă,
Apa STĂ în vază,
Vaza STĂ pe masă,
Masa STĂ în casă,
Casa STĂ pe Terra,
Dar Terra se află
De la origină,
În dublă MIȘCARE
Și-n EXPANSIUNE,
Cu Calea Lactee
Și cu Universul,
Odată cu casa,
Iar casa cu masa
Și masa cu vaza
Și vaza cu apa,
Iar apa cu floarea,
Care nu mai STAU,
Ci STAU în MIȘCARE,
MIȘCAREA-n REPAOS,
REPAOSU-n MIȘCARE,
Deci... TOTUL SE MIȘCĂ,
Atuncea când STĂ
Și STĂ când se MIȘCĂ,
Dar noi nu simțim.
La fel și în lume,
La fel și în viață,
Tăcerea-i... Vorbire,
Vorbirea-i... Tăcere,
Mersul e... ședere,
Șederea e... mers,
Mâncatu-i... răbdare,
Răbdatu-i... mâncare,
Căderea-i... urcare,
Urcarea-i... cădere,
Curgerea e... stare,
Statu-i... curgere,
Moartea e... trăire,
Trăirea e... moarte.
Astfel putem spune
Că în Univers,
E ceva și nu e,
Omul nu percepe,
Dar s-o lămuri
Când va STA... MIȘCAREA.
poezie de Gheorghe Ionescu din Vifornița (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre mișcare, poezii despre apă, poezii despre vorbire, poezii despre tăcere, poezii despre mâncare, poezii despre flori sau poezii despre filozofie
Pe munte
Fugiți cu turma repede spre văi!
Pe culme-aleargă duhul răzbunării
Grozavul vânt se zbate-n largul zării
Și norii-mbracă haină de văpăi.
Sosește-acum! cu ochiul cât cuprinzi
Furtuna-n sârg scoboară-n jos pe coaste,
Și-n urma ei se-ntinde neagra oaste
Și urlă-n cor: Tu fulgere, s-aprinzi,
Tu nor, să-ntuneci; vânte, tu să-mprăștii!
Un brad se face țăndări, cel mai nalt:
Și prins de vârf, au smuls pe celălalt
Purtându-l roată-n largul chip al prăștii.
Pe sus se-ntinde-amestecul nespus,
Și Duh în Duh prin aer se frământă,
Iar grindina-n văzduh cumplit își cântă
Cântarea ei de-oțel, căzând de sus,
Pe codrul larg ce-n urlete se-ndoaie,
Și sare iar la loc apoi mugind.
Deodată stă. Și iată-l, răpăind
Potop din cer turnatul râu de ploaie.
Se rupe cerul, cade-acum! S-a rupt.
Sporite neguri hrană dau pieririi,
De-a valma geme-ntreg cuprinsul firii,
Și nu mai știi ce-i sus și dedesubt.
Acum nici Dumnezeu nimic nu poate.
Degeaba-ntind ei mâinile și cer
În negrul iad, și unul până-n cer,
Vârteju-i domn, el singur domn a toate.
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre negru, poezii despre muzică, poezii despre văi, poezii despre vânt, poezii despre vestimentație, poezii despre superlative, poezii despre râuri sau poezii despre păduri
Din mări de adâncuri
Din mări de adâncuri Te chem, Domnul meu
Când noaptea-și apasă povara de vise
Pa mâinile mele-ntinse spre Tine și eu
Aștept la răspântii cu pleoapele-nchise.
Din mări de adâncuri Te chem, Dumnezeu
Când stau cu făptura bătută de stele
Când stelele-mi cântă și-mi cântă mereu
Și nu mă mai lasă ascunsă în ele.
Din mări de adâncuri Te chem, Dumnezeu,
Cu fruntea lovită de-un fulger spre seară
Și ard în lumină când sufletul meu
Se-ndreaptă spre Tine, lumină să ceară.
Din mări de adâncuri Îți strig, Domnul meu,
Ia-mi toată durerea și pune-i un nume,
În brațele Tale să fie mereu
Uitată de toată durerea din lume...
poezie de Adriana Cristea (2 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre suflet, poezii despre stele, poezii despre seară sau poezii despre mâini
Cântec pentru fiul meu
Când foamea n-are margini
Celui sărac nu-i spune
Să-și verse peste suflet
Un cer de gânduri bune.
Când arde-ntreg pământul
Celui bogat nu-i cere
Să-și verse peste rană
O lacrimă de miere.
Dar socotește-n taină
După tipicul minții
De ce se sparge gheața,
De ce ne mor părinții.
Și-ai să descoperi singur
La cuvenita vreme
Că poate sta sub săbii
Doar cel ce nu se teme.
poezie clasică de George Țărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre miere, poezii despre gânduri, poezii despre gheață, poezii despre bogăție sau poezii despre apicultură
Dar poți înțelege?
Dar poți înțelege ce-ți spun
Cu buzele mele necoapte?
O, noaptea acestui Crăciun,
O, noaptea pierdută în noapte!
Privește! În Țara din Sud
O iesle de vite, săracă,
Și-un prunc, cât un lujer de crud,
Cu Tatăl Ceresc ne împacă.
Se sfarmă și ziduri de hat
Și grele sortiri milenare;
E-nfrânt strămoșescul păcat
Prin slava ce astăzi răsare!
Privește și-n inima ta
Și-n sufletul tău ce veghează,
Căci steaua ce-n timp strălucea
Te scaldă cu sfânta sa rază...
Căci steaua eternei Iubiri
Îți drumuie mersul, prin ceață,
Cu-aceiași, de foc, trandafiri,
Spre-o nouă, spre-o veșnică viață!
Iar îngerii, îngerii, sus
Dau veste pământului, tare:
Născutu-S-a astăzi, Isus,
A lumii deplină scăpare!
Dar poți înțelege ce-ți spun
Cu-aprinsele dragostei șoapte?
O, noaptea acestui Crăciun,
Sublima și unica noapte!...
poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre țări, poezii despre îngeri sau poezii despre trandafiri
Lăudați pe Domnul
Lăudați cu toți pe Domnul, altul ca El nu-i
Și în veșnicie ține blânda-I îndurare
Lăudați pe Cel ce ține-n stăpânirea Lui
Taina tainelor și-n lume este Cel mai mare.
Lăudați pe Cel ce singur face mari minuni,
Dumnezeu a pus pământul până peste mare
Domnul domnilor El este pentru toți cei buni
Și în veșnicie ține a Lui îndurare.
Cu pricepere și cerul tot El l-a întins
Soarele să lumineze peste-ntreaga zare
Luna, stelele pe bolta tot El le-a aprins
Și în veșnicie ține marea-i îndurare.
Lăudați cu toți pe Domnul, bunătatea Lui
Lăudați-L și-I aduceți slava și-nchinare
Cum e Dumnezeul nostru nimeni altul nu-i
Și în veșnicie ține marea-i 1ndurare...
poezie de Adriana Cristea (3 martie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre laudă, poezii despre bunătate sau poezii despre Pământ
Peste răscoale
Poveștile-s bătrâne, dar ele au rămas,
Și sper că vor rămâne-n continuare.
Sunt hrană a oricărui suflet mare,
Ce știe ce e bun și îi oferă glas!
Sau poate că... nu este-o binecuvântare
Tot ce-a ajuns să dea peste răscoale.
Poate că, numai mie-mi dă târcoale
Ceea ce, nu oricui, poate aduce soare.
Poate că pentru unii este o povară,
Ceea ce altora le-aduce vindecare.
Poate că, unora, le-aduce-ngheț, oroare
Iubirile ce s-au născut în miez de vară.
Și care poate,-au ținut doar o seară,
Dar de ajuns încât să-și pună-amprenta,
Pentru-a putea inimii face fenta,
Încât s-o liniștească, sau s-o doară...
Cert e că nu mă pot preface că-s sătul,
Nici de ce e firesc, nici nebunesc.
Și sper ca-n continuare să iubesc
Tot ca și până-acum... Acesta-mi este oful.
poezie de Andrei Ș.L. Evelin din Începuturi (27 octombrie 2019)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bătrânețe
Învață
De la orbi învață
Și ia seama bine
Ce-i vederea-n viață
Și viața-n sine.
De la surzi învață
Și ascultă bine
Cum cheamă la viață
Cuvântul din tine.
De la prunci învață
Inima curată
Ce-ți aduce-n viață
Pace necurmată.
De la orice floare
Învață mereu
A vieții splendoare
Ce-o dă Dumnezeu.
Dumnezeu te învață
Viața din Scriptură
Căci Scriptura-i Viață,
Har fără măsură.
De la vînt și ceață
Ia învățătură;
Slava Lui măreață
Se vede-n natură.
Căci natura întreagă,
Cerul înstelat,
Face să Se vadă
Cel ce le-a creat.
De la tot ce vezi
Și auzi învață,
Învață să crezi
În Suprem și Viață.
Din toate învață
Că-n orice suflare
Se vede măreață
Mâna creatoare.
Tot ce-a fost creat
Este-n armonie
Cu-al vieții Împărat
Până-n veșnicie.
"Un Fiu ni S-a dat"
Din ceruri de Sus,
Domn și Împărat;
Viața eIsus!
Învață să-auzi
Șoapta Lui divină
Ajutând pe surzi
La Hristos să vină.
Fii un văzător
Care îl conduce
Pe nevăzător
Cu râvnă la cruce
Și-alege-n toate
Viața cea de Sus
Ce-i Eternitate
Cu Domnul Isus.
Traiul cu folos
Pe pământ să-ți fie,
Parte cu Hristos
Să-ai în veșnicie!
Ioan Hapca
10/01/2020 -Zaragoza
poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Marin Oprescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism, poezii despre învățătură, poezii despre natură, poezii despre Iisus Hristos, poezii despre vinovăție sau poezii despre pace
Mare este Domnul Psalm 48
Mare este Domnul, laude Îi cânt
Mare este Domnul în cetatea mare
Care stă pe munte, Muntele cel sfânt
Bucuria lumii, loc de închinare.
Înspre miazănoapte e lumina ei,
Împăratul nostru și-a ales-o casă,
Turnul de scăpare este pentru cei
Ce se-ncred în Dânsul lumea când o lasă.
Iată ca-mpărații toți s-au adunat
Au privit-o-n silă cum privești o slugă
Însă o durere când i-a apucat
S-au privit cu spaima și s-au pus pe fugă.
I-ai bătut cu vântul cel din răsărit,
Cu durerea celei care sta să nască
Tocmai cum din vremuri fost-am auzit
S-a-ntâmplat ca Domnul să Se proslăvească.
Doamn-n veșnicie toate le-ai supus
Numele și slava fă-le să răsune
Dincolo de mare și de cer mai sus
Dumnezeul nostru imn și rugăciune.
Sfântul munte strigă plin de bucurii
Vesele sunt toate a lui Iuda fiice
Când cu judecată dreaptă temelii
Pui Cetății Tale ca să se ridice.
Să se-ntindă faima-i dincolo de nori,
Cercetați palate, turnuri în lumină
Să-L vedeți pe Domnul îmbrăcați în flori
Să-L vestiți pe Domnul celor ce-or să vină...
poezie de Adriana Cristea (30 mai 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre munți, poezii despre durere, poezii despre bucurie, poezii despre spaimă sau poezii despre sfințenie
Dun spiro spero
Cât trăiește, omul speră, dar ce speră... Domnul știe,
Aleargă dup-o himeră din zori până la chindie.
Nici noaptea, cât stă de veghe, nu găsește alinare,
Și se simte ca în zeghe fără sprijin ori scăpare.
Speră că de când se naște să-și trăiască viața viață,
Bâjbâie spre a cunoaște, dar orbecăie prin ceață.
Dacă-i e cinstită vrerea și curată vrednicia,
Cel de Sus îi dă puterea de-a învinge silnicia.
Nu spera și nu ai teamă, ursita e stabilită,
Dumnezeu te bagă-n seamă, soarta îți e hărăzită.
Dacă somnul rațiunii totdeauna naște monștri,
Dă frâu liber ficțiunii de-a te măsura cu proștii.
Căci norocul doar o dată îți trece grabnic prin poartă,
Și din traista lui bogată, ce-ți dorești doar îți arată,
Apoi umbli viața toată să-l prinzi să-ți iei amăgirea,
Socotind că din cea gloată numai tu gândești mărirea.
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre victorie, poezii despre somn, poezii despre prostie, poezii despre noroc sau poezii despre libertate
Ptolomeu
În timp de ani și ani de contemplare
Cum veacuri peste veacuri ne atestă,
Cunoscătorul tainelor stelare
Concepe minunata Almagestă.
Pământul stă în mijlocul tăriei.
El centrul lumei este și rămâne,
Ah! fericită vreme a poeziei
Și tu Egipt frumos din vremi păgâne!
Planetele sunt candele aprinse
Cu fire lungi de firmament legate,
Planete, soare, toate fermecate,
Pământului ocol îi dă nestinse,
Cum cortului ocol îi dă arabul...
Căci lângă Ptolomeu stă astrolabul...
sonet de Dimitrie Teleor din revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre planete, poezii despre poezie, poezii despre frumusețe, poezii despre fericire sau poezii despre Egipt
Cu adevărat cu El?
"Cine zice că rămâne în El, TREBUIE să trăiască și el cum a trăit Isus." (1 Ioan 2,6)
Cărările spre slăvile-aurite nu au sfârșit, dar au un început -
În grajdurile Betleemului Iudeii - acolo-au luat ființă și-nceput.
Ai cunoscut și tu, creștine, umilința acelei pocăinți zguduitoare,
Primind s-apuci, batjocorit fiind, să mergi și tu pe-a grajdului cărare?
Acel ce a creat și timp, și spațiu a trebuit să fugă urmărit
De-un fir de praf, de un nimic, de-un nimeni, dar care totuși îl ura cumplit.
Ai cunoscut și tu, creștine, această ură stârnită de viața ta divină?
De nu, ai grijă: n-ai să-mparți nici pacea din veșnicia care stă acum să vină.
Acel ce le-a făcut și e dispecer, veghind de veacuri peste lumi și stele,
Și-a așteptat chemarea în lucrare, treizeci de ani tot adunând surcele.
Ai cunoscut și tu această așteptare, făcând un lucru foarte ne'nsemnat,
În timp ce-o mare misiune-ți sta în față? Putut-ai tu s-aștepți să fii chemat?
Acel ce a hrănit pe mii de oameni, El însuși fu din greu înfometat,
Deși numai dorind putea să aibă; nu-i totul oare tot prin El creat?
Ai cunoscut și tu, creștine, lipsa și ai răbdat în timp ce-ai fi putut
Să ieși din ea neascultând de Domnul, oricând, dacă aceasta ai fi vrut?
Acel ce prin cuvântul gurii Sale a pregătit la oameni locuință,
El însuși n-avea unde-Și pune capul, să-Și odihnească sfânta Lui ființă.
Ai practicat și tu această renunțare la vreo nevoie legitimă pentru viață,
Lipsindu-te de bani, de somn sau de confort, pentru măreața misiune care-ți sta în față?
"Mâncarea Mea - spunea odată Domnul - e să fac voia Tatălui ceresc
Și-o noapte-ntreagă-am stat în rugăciune, s-o aflu, iar acum vreau s-o-mplinesc."
Te-a ars vreodată și pe tine focul dorinței de-a cunoaște voia sfântă
Până-ntr-atât să-nchizi televizorul, ca să petreci o oră-n plus de părtășie sfântă?
Acel ce-n viața Lui n-a cunoscut păcatul rosti în timpul cruntei morți pe cruce
Cuvântul cel mai scump prin care vestea iertării de păcate ne-o aduce.
De câte ori întins pe stâlpul infamiei, deși erai complet nevinovat,
Rostit-ai rugăciunea de iertare pentru acel ce cinstea ți-a mâncat?
El a murit, dar nu ca să rămână-n groapă, ci devenind izvor de viață dătător.
Ai înviat și tu, trăind acuma din putrezirea eului tău muritor?
Ori mort, ori viu; ori moarte, ori viață dai.
Nu-i cale de mijloc. Răspunde-acum: în care dintre ele ești și stai?
poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iertare sau poezii despre spațiu și timp
Psalm
"Doamne, Tu mă cercetezi de aproape și mă cunoști, știi când stau jos și când mă scol și de departe îmi pătrunzi gândul" (Psalm 139:1-2)
Doamne, Tu mă cercetezi de aproape
Și-mi cunoști adâncile, sufleteștile ape...
Știi când ispitele înfrâng zăgazurile,
Știi toate bucuriile și toate necazurile,
Știi cântecul, dorul și visele,
Știi amintirile mele, ucisele,
Știi piscurile înalte și căile,
Știi ghețurile și văpăile.
Știi când mă arde trufia
Tăgăduindu-Ți Cerul și sfidând Veșnicia;
Știi când fărădelegea m-apasă
Ca o pâclă amară și deasă;
Știi când mă urc și când mă prăbușesc
În neputința omului firesc
Știi când Te vând și când Te răstignesc...
Încotro mă voi duce departe de Tine?
La cine voi alerga, Doamne, la cine?
Spre care zări, pașii goni-vor și unde
Să-ncerc, de ochiul Tău, a mă ascunde?
Ca și pe Cain de odinioară
Osânda conștiinței mă doboară.
N-am tihnă, n-am puteri, n-am adăpost
Sunt doar o biată navă fără rost,
Ce-alunecă-ncărcată de păcate
Pe valurile vieții zbuciumate...
Doamne, Tu mă cercetezi de aproape:
Nu lăsa întunericul să mă-ngroape...
Răpește-mă, Doamne, păcatului,
Pune piedici Vrăjmașului, blestematului,
Strecoară-mi în suflet luminile,
Aprinde-mi dragostea, înflorește-mi grădinile
Și-nalță-mă, Doamne, și crește-mă,
Cu nașterea a doua-nnoiește-mă,
Să-Ți pot cânta slavă cu îngerii,
Chiar și-n valea aceasta a plângerii...
poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric sau poezii despre înfrângere
Coloana fără sfârșit
Oul e infinitul care se multiplică,
își păstrează forma perfectă.
Păsările sunt ideea
care iese din inima lui vie,
cu lecția de zbor în aripi.
Tăcerea rămâne un gest
de împărtășire a gândurilor;
nu stă la masă,
caută un scaun de timp,
să-și mărturisească taina-n sărut
înflorind stâlpii porții.
O bucurie dăltuită-n durere
rugăciunea
spusă de cumințenia pământului,
domnișoarei Pogany
înainte de a se ridica la cer.
Pe urmele recunoștinței,
Brâncuși înduioșat a zidit
mineralele pământului
într-o coloană fără sfârșit,
să-și sprijine cerul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre sfârșit, poezii despre recunoștință, poezii despre păsări, poezii despre perfecțiune sau lecții de engleză
8 Martie
Femeie, ești o lacrimă pe geana zării,
În sufletul copiilor ești o scânteie;
Tu ai în inimă luminile visării,
Când tot asculți o-ncântătoare melopee.
Ești raza lucitoare ce ne luminează
Și inima și sufletul arzând de dor...
Când versurile toate-n mintea ta vibrează,
Spre tine se îndreaptă scumpul tău odor.
Ești mamă bună și soție iubitoare,
Tu te îndrepți întotdeauna spre credință,
Alături de familia ta ești răbdătoare
Și inima ți-e plină de bunăvoință.
Femeie, ești născută din iubire mare
Și ai tăi dragi părinți în brațe te-au purtat,
Iar sufletul ți-e plin de binecuvântare,
Că și copiii de speranță n-au uitat.
Ești floare simțitoare și înmiresmată,
Te mlădiezi în adierea vântului
Și te înalți spre soare ca o nestemată,
Când vezi verdeața ierbii și-a pământului.
Tu te îmbraci, mereu, în haina-nțelepciunii...
Ești minunată-n colțul tău de verde rai;
Când te apleci spre frumusețea rugăciunii,
În suflet dragostea pentru copii o ai.
Femeie, în această viață ești Lumină
Iar inima de binecuvântare-i plină...
poezie de Bombonica Curelciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie
Altar și jertfă
Se ridică aburi pe pământul
Scos din vremi, când porunci Cuvântul.
Căprioare sprintene se-avântă
Prin desișuri sure. Codrul cântă.
Universul are astăzi, parcă,
Altă-nfățișare. Ca o arcă
Inima lui Abel, îndrăzneață,
Lin plutește-n mândra dimineață!
Pe altarul dragostei, în soare,
A adus, drept jertfă, trei mioare;
Vreascurile ard și arde, spornic,
Sufletul ciobanului datornic.
Ochii lui frământă bobi de rouă.
Mâinile-s spre ceruri, amândouă.
Cum să-și spurce mintea cu revolta,
Când privește! fumul e cât bolta?
"Caine, de-ai ști ce-i rugăciunea,
Ai goni, pe veci, amărăciunea!"
Și-n genunchi smerindu-se și-n coate:
Te slăvesc, Stăpâne, pentru toate...
poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre revoltă, poezii despre oi, poezii despre rouă, poezii despre prezent, poezii despre ochi sau poezii despre mândrie
Ți-am trimis un înger
ți-am trimis un înger
să-ți culeagă spinii
să oprească faza plină-a lunii
să-ți mângâie steaua dis-de -dimineață
coama cea zbârlită a furtunii
sunt aici pe-o margine de stea
ți-am trimis un înger
și inima mea
zidul de mândrie a crăpat în zori
stai închis acolo-n lumea ta
șarpele trufiei stă ascuns în flori
amăgiri și morți fost-au deajuns
nopți cu ierni petrec și-acum
prin suflet pe la noi
lupii albi ne urlă goi
și ne mușcă luna din ferești
te privește-un înger
nu știu unde mi-ești
se tot uită cum te miști
cu aripi tăiate tot plutești
nu mai ești nici muză
cum cazi printre oameni
semeni cu o frunză
suflet ce te prăbușești
printre ploi și fameni.
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie sau poezii despre lupi