Gheata fierbinte

Ma apropii tacand
De fierbintele colt de gheata.
Eu clocotasc prin atingerea lui,
Dar el ramane rece si albastru intens.
Transparenta lui este sufletul meu.
Pe ochi m-i s-a lasat toamna.
Ascult clopotul,
Opresc ceasul de veacuri
Si ma duc...
In urma mea clocoteste
Singuraticul colt de gheata.
Poate, candva, va deveni o picatura
Si va cadea cu huiet
Acolo unde nimicul este tot
Iar totul este chemare.
Deci vantul si marea sunt frati.
Leagana-te, dar nu te lasa furat de valuri
Caci sufletul tau va ingheta.
Nu vreau sa te stiu o transparenta
Ci mereu un om!

poezie de Marilena Mihai
Adăugat de Maia Dulcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Guvernatorul meu este sufletul meu. Sufletul meu nu are legi. Are propria sa direcţie, ştie unde merge, eu sunt un suflet într-un trup fizic. Eu sunt sufletul. Sufletul este divin, desăvârşit, atotputernic. Şi sufletul ştie Adevărul. Orice altceva este minciună, este falsitate. Sufletul este real, este adevărat. Doar îmi ascult sufletul, mă supun lui. Totul este atât de simplu. Nouă ne place să complicăm. Dar nu e nimic complicat. Doar ascultă sufletul.

Ghislaine Lanctot în Yoga Magazin, interviu (4 noiembrie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daca...

Daca ar fi
Sa mai traiesc
Odata...
L-as ruga
pe Dumnezeu
Sa-mi dea un
Colt de Rai
Din sufletul tau
Si as ramane
Acolo
Pana
Toamna tarziu
Cand privirea ta
Se va topi
In mare!

poezie de Doina Ioneţ (3 februarie 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai stins

Inca o petala cade rostogolindu-se in gol
Facandu-si loc printre atatea vise
Pe care le zdrobeste in cadere...
Insa aceasta petala e unica in felul ei,
E ultima petala, ultima speranta.
Ultima speranata tocmai s-a desprins
Din inima mea care sa deprins
Doar cu speranta.
Inima mea, o floare plina de petale...
Si iata ca inca o petala s-a desprins
E ultima petala, ultima speranta
Ce imi mai ramasese. Dar acum ce mai am?
Si daca speranta moare ultima,
Oare in urma ei ce mai ramane?
Cine poate oare acum spune?
Ce mai ramane?
Caci aceasta e ultima speranata... Era,
Caci tocmai a murit...
Ultima petala a cazut...

Pe cer, o stea straluceste puternic, caci arde.
In stralucirea ei, osciland mereu, incalzeste totul in jur,
Dar aceasta stea arde, caci doar asa straluceste, arde
Putin cate putin, pana se mistuie, pana se consuma.
Acum straluceste tot mai putin, acum nu mai straluceste.
A obosit. I-a trecut timpul. Acum abia se mai vede.
Acum nu se mai vede: s-a stins.
A stralucit pana la ultima picatura de substanta ce continea,
Pana la sfarsit.
Acum a incetat!
S-a transformat intr-o amintire...

Asa si tu:
Chipul tau, plin de substanta, plin de prezenta,
Stralucea intens in inima si mintea mea...
Totul se transforma in bucurie si fericire,
Orice neimplinire, chipul tau o transforma in succes,
Si era bine...
Chiar daca te eclipsa cineva,
Eu tot asteptam plin de sperante, de petalele inimi mele inca pline,
Sa apari, iar tu, ca o sarbatoare apareai mereu.
Apareai, caci acum totul s-a schimbat.
Treptat, ai ajuns la epuizare, apoi te vedeam din ce in ce mai rar,
Iar uneori te vedeam doar in mintea si in inima mea,
O fictiune reala, apoi si mai rar,
Pana cand te-ai transformat intr-o amintire placuta.
Am incercat sa te astept neincetat, dar petalele au cazut,
Speranta a murit, asa cum steaua stralucitoare de altadata s-a stins,
Asa ai murit tu in inima mea.
Iar acum, mai tin o mica faclie aprinsa in a mea inima:
O amintire de la tine, asezata frumos intr-un coltisor
In mintea mea: imaginea chipului tau,
O stea ce candva a stralucit si pentru mine.
Acum s-a stins, iar odata cu ea, s-a stins si o parte din mine.
Soarele a apus, dar cerul plin de stele
A ramas gol,
Caci s-a stins acel astru arzator, acum inghetat.
S-a sfarsit...

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet gol

Nu stiu cum s-a intamplat
Timpul de ne-a furat
Tot ce aveam, nici macar n-a intrebat
Caci atunci cand m-atingi
Parca nu esti aici
Si mi-e greu
Prea usor te-ai schimbat
Poate te-am sufocat
Poate n-am spus ce voiai sa auzi
Dar nu pot sa-nteleg
Acum chiar nu mai stiu cine esti.

Chiar nu vezi ca eu sufar din nou
Doar sa adorm langa sufletul tau
Caci eu mor zi de zi cand nu esti
Nici nu-ti pasa daca ma mai gasesti.

Totul e gol, cand nu esti
Iar eu ma sting stiind ca nu ma iubesti
Eu am gresit cu noi doi
Si lacrimi nu te mai aduc inapoi,
Iar viata mea, a ajuns
Doar un loc unde vise-am ascuns.

Nu vreau sa-ti mai explic
Nu vreau sa-mi spui nimic
N-am sa mai plang,
E deja mult prea mult
Visele am sa-mi strang
Si am sa mi le-arunc
Printre nori.

Chiar nu vezi ca eu sufar din nou
Doar sa adorm langa sufletul tau
Caci eu mor zi de zi cand nu esti
Nici nu-ti pasa daca ma mai gasesti.

Totul e gol, cand nu esti
Iar eu ma sting stiind ca nu ma iubesti
Eu am gresit cu noi doi
Si lacrimi nu te mai aduc inapoi,
Iar viata mea, a ajuns
Doar un loc unde vise-am ascuns.

Totul e gol, cand nu esti
Iar eu ma sting stiind ca nu ma iubesti
Eu am gresit cu noi doi
Si lacrimi nu te mai aduc inapoi,
Iar viata mea, a ajuns
Doar un loc unde vise-am ascuns.

cântec, versuri de Natalia Barbu (2009)
Adăugat de Margineanu Victoria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indiferenta...

Cum sa privesc in ochii tai, pradati de un fior ce trece?
Si cum s-ascult tacerea lor cand ma privesc atat de rece...
Cat sa pasesc in urma ta, cand tu mereu te-ndepartezi?
Si oare cum sa cred in noi, cand tu nu crezi...

Dar cum sa plang la pieptul tau cand sunt doar singura si trista
Si tu ai vrea sa sper, mereu ce nu exista
Cum sa pastrez in sinea mea atatea rani ce urme lasa
Cand tu te-afunzi in viata grea si nici nu-ti pasa...

Cat sa astept sa ma iubesti si sa tot iert greseli ce vin
Cand tu mereu te ratacesti lasandu-mi dulce chin
Si cum sa-nvat sa mai zambesc cand au ramas la tine toate
Tu ai plecat pe drumul tau... si le-ai facut uitate

Dar astazi toate sunt trecute si focul meu domol s-a stins
Cum am putut cu-atatea lacrimi sa-l tin aprins?
Si tu oftezi in sinea ta caci nu mai sunt sa te ador
Decat sa ma-njosesc din nou... mai bine mor...
De ce ma lasi in visul greu? m-ai intrebat candva in soapte
Caci nu mai esti in drumul meu cand eu merg mai departe!

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

Stiu ca existi, asa-i in legea firii,
E totul scris adesea prin destin.
Nu-i viata sa nu dea zalog iubirii,
Un cant, un vers, o floare si-un suspin.
Te-astept in capatul de seara,
C-asa e scris destinul pentru noi,
Din toamna sa ne facem primavara,
Cu flori, cu nopti, cu luna si cu ploi.
Sa stam asa un an, o vesnicie,
Indragostiti sub munti de-omat curat...
Si iarna noaptea nuntii sa ne fie,
Cand timpul despre noi va fi uitat...
Sa ninga aurora boreala, lumina lor sa patrunda
Adanc in sufletul tau....
Iar stelele de gheata mici petale,
Sa cada precum florile de mar....
Si cand te vei trezi de dimineata,
In visul alb, ametitor si cald,
Sa se topeasca florile de gheata
Si-afara sa tot ninga din inalt.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima de roua

Nu stiu cand vantul
m-a atins cu mangaierea lui…
Nu stiu cand tu,
steaua mea cazatoare,
ti-ai lasat culoarea
in sufletul meu.
Nu stiu cand merele domnesti
si-au copt aroma pe buzele mele
iar tu ai cules-o
ca o himera ratacitoare.

Nu stiu de esti rasarit sau apus,
sarut sau durere,
necuvant sau iubire,
tacere au adevar.
…dar stiu
ca ma cauti
in fiecare dintre cerurile tale
atat de inalte
incat ceilalti nu pot intelege
ca DOAR NOI
putem visa acolo...
…dar stiu
ca soarele se aprinde
pentru ca intunericul din noi
sa devina mirarea primului sarut,
pentru ca verdele frunzelor
sa se raspfranga in apa ochilor tai,
pentru ca nespusele inca vorbe
sa atinga infinitul.

Nu stiu daca esti azi sau ieri…
Sau MAINE… care inseamna mereu
prezenta ta ce ma simte
ca pe o lacrima de roua
pe buzele
unui trandafir alb.

poezie de Lelia Mossora
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferice de cei cu inima...

Ferice de cei ce nu au simtit,
colt de inima, sfasiata.
Sfasiata de dintii reci ai fiarei,
ce a venit sa-ti fure, o parte
din inima.
Ferice de cei ce nu au trait,
durerea atat mare, in trup.
In trup sa-ti apese un fierastrau
rece, impartind iubirea in doua.
O bucata din tine sa urce spre
cer, si tu sa privesti neputincios
la ea.
Sa o conduci pe ultimul drum,
cu lacrima si floare, si sa vorbesti
cu celalta ramasa, inecata in potop
de suspine.
In suspine far' de raspuns si intrebare,
doar cu lumina si puterea, lui Dumnezeu.
Ferice de cei ce nu au trecut prin
marea de gheata, sparta doar cu
sufletul ingenunchiat, si lacrimi cat roua
pe frunze.
Ferice de cei ce nu au vazut perdele negre
in ochii lor, cand soarele varsa cupe cu aur.
Ferice de cei ce nu au facut din marginea
patului, un leagan in fiecare dimineata si
seara, sa-si legene sufletul, frant.
Ferice de cei ce nu au primit un crivat
in fata, in mijloc de vara, cand bucata
din tine, era inghetata in bratele tale,
si tu plangeai pe ea.
Ferice de cei ce nu stiu cum este sa ai,
ochii vesteji, si tulburi, de parca o sabie
a trecut cu toata toamna, prin ei.
Ferice de cei ce nu au lasat mainile
in poala, grele cat pietrele de rau,
ce se frecau una de alta, din zori
si pana in seara, de atata dor.
Ferice de cei ce nu au avut palme reci
si fierbinti, cum sunt potcoavele de cal,
cu care sa se loveasca in cap, din prea
multa pierdere si intuneric, stapan in ei.
Ferice de cei ce nu stiu drumul spre
locul de veci, unde urmeaza sa-si ingroape
o parte din inima.
Ferice de talpile ce nu ating potecile,
pline cu floare, si-un pamant in care,
stau sufletele tuturor adormitilor,
sarutati si imbratisati, doar de radacinile
pomilor, tineri si batrani.
Ferice de picioarele celor care,
nu stiu cum este sa nu poti merge,
chiar daca ai un sange in vene,
chiar daca ai toate degetele,
tu cersesti, carje si mila lui Dumnezeu.
Cersesti putere sa poti indura frigul
din oase, umerii plini de zapada pribegiei,
ce te apasa.
Ferice de cei ce nu au simtit,
promoroaca si turturi de gheata,
in inima lor, zi de zi, noapte de
noapte, din prea multa singuratate.
Ferice de cei ce nu au vorbit singuri
pe strada, din prea multa durere si dor.
Ferice de cei ce nu si-au dorit sa moara
niciodata, din prea multa durere,
ori in locul celor condusi pe ultimul
drum, zambind ori cu un ochi deschis.
Ferice de cei ce traiesc si acum,
far'de o inima intreaga, doar cu
lumina iubirii, si Dumnezeu.
Ferice de cei ce iubesc!
Aceasta este forta ce ajuta inima,
sa supravietuiasca, in viata asta,
plina de durere, si mister.
Iubeste, si poti trece peste orice!
Iubirea, este Dumnezeu!
Fotografia postată de Noapte Argintie.

poezie de Adelina Cojocaru (27 septembrie 2016)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodata

Cand am privit in urma mea,
Ce-am vazut stiu numai eu,
Lasand acolo dragostea,
Si tot ce-am vrut sa fie-al meu.

Am strabatut un continent,
Apoi o mare-am traversat,
Dar mi-amintesc si in prezent,
In urma mea ce am lasat.

Am pus picior in loc strain,
Am inchis ochii in alt pat,
Am schimbat sangele-n venin,
Afland ca si tu ai plecat.

Tu esti acolo, eu nu sunt,
Incep sa realizez ca-n viata,
Norocul omului marunt
Nu -i nicidecum un pas in fata.

Eu nu ma simt mai realizat,
Acum ca nu mai suntem doi,
Si -mi pare rau ca am plecat,
Si m-as intoarce inapoi.

Acas-acum ce as gasi?
Tu esti plecata, nu mai stiu,
Si ma gandesc cum ca ar fi
Regretul meu mult prea tarziu.

Nu incetez sa te iubesc,
Distanta n-o sa ma opreasca,
La ce-am lasat eu ma opresc,
Las inima sa te gaseasca.

La pieptu-mi iar o sa te culci,
Voi fi carne si oase,
Si-o sa -ti sarut buzele dulci,
Si mainile frumoase.

Ma simt de ce-am cladit legat,
Iubesc aceeasi fata,
Eu n-am sa uit ce am lasat
in urma niciodata.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad B
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dus

De langa tine am plecat,
Vreau sa-ti spun ca mi-a pasat,
Mi-e greu sa stiu ca in urma mea eu te-am lasat.

Dar acum nu am ce sa mai fac,
Stiu ca poate tie-ti este greu,
Eu o sa te iubesc mereu,
Nu am de ce sa tac,
Pentru ca inca te plac...

Imi pare rau ca nu ti-am spus,
Ca de langa tine voi fi dus,
Nu am avut de unde stii,
Ca in curand eu voi muri...

poezie de Dorin Teodorescu
Adăugat de Dorin Teodorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu gandul la tine...

Sunt singura.. acum jumatate de ceas ai plecat,
Cu fata spre tine si lacrima-n ochi m-ai lasat,
Dar mi-ai promis, vei reveni curand la mine,
Te vei intoarce acas' de pe meleaguri reci, straine...

Ascult vocea cuvantului de-adio, o mai am,
Si inima cum bate ca ploaia calda ce cade pe geam,
Privindu-ti in cui paltonul ce sade solitar,
Si praful din colt ce umbla-acum hoinar...

Pasesc pragul odaii si-ti simt vechiul parfum,
E-atat de efemer si atat de nu stiu cum,
Iar raza lunii palide, stinghere fuge,
Prin sticla ferestrei si nimeni n-o ajunge...

Deschid ochi negri intr-o alta dimineata,
Zaresc a ta zambire prin deasa alba ceata,
Si cerul prea albastru grabit inghite tot,
Nimic din ce-i al tau sa mai privesc nu pot...

Raman aceeasi eu cu-aceeasi singura iubire,
Simtind a ta prezenta din zilele senine,
Si astept plangand in taina cu cearcane adanci,
A ta imbratisare, sarutul cald din stanci...

poezie de Loredana Marcelina Pal (19 noiembrie 2010)
Adăugat de Loredana Marcelina Pal
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub aripă de vânt

De când mă ştiu
eu am iubit Vântul,
de-aceea am pornit drumeţ
să-i aflu adăpostul,
acolo unde...
cerul se uneşte cu marea.
Apoi,
mi-am culcat capul pe un nor
şi am rugat
Vântul de Miază-Noapte
să m-acopere cu aripa lui.
Am tot colindat
de la un pol la altul
şi de acolo m-am întors
schimbată...
Puţin dintr-o boreală auroră
s-a lipit de sufletul meu,
şi toate Vânturile...
m-au adoptat!
Acum, mamă îmi este Furtuna,
iar Viscolul - e tatăl meu!
Vântul ştie că-s de-a lui,
iar eu... sunt Vânt!

poezie de Maria Grosu
Adăugat de Nicoleta Ilade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu

Prietenul meu bun Prometeu... imi spune cine sunt eu
Sunt un simplu muritor foarte iubitor.
Ai linistit al meu suflet derbedeu
Cand m-ai privit cu atat de mult dor

Sufletul tau si al meu sfasietor
Se vindeca asa de usor
Eu te pot purta, spre raiul promis
Cu atingerea ta, ce m-a aprins

M-ai atins... atat de profund in interior
Unii imi spun ca-s inferior
Dar ei nu vad al meu zbor, pe deasupra lor
Caci te inconjor cu patima si dor... deci le sunt superior

poezie de Florin Găman (23 iunie 2019)
Adăugat de Florin Găman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire zadarnica

O mare de apa invaluie sufletul pierdut
In intunericul noptii ratacesc, am cazut
Ajuta-ma sa ma ridic, da-mi din puterea ta
Da-mi o parte din inima care o distruge pe a mea
Invata-ma si pe mine cum e sa fii de gheata
Simt durerea, ranile.. de un an…de o viata
Da-mi verile in care ploaia ne saruta buzele
Verile nesfarsite in care noi, muzele,
Iubeam noptile, luna, confidenta noastra
Veghea imensa peste noi, sfioasa.
Miezul noptii; ceasul nostru de intalnire
Se lasa asteptat, in final ramane o amintire
Acum realizez ce insemni pentru mine
Dar totul e in zadar, un vis, o naruire..
Nu recunoastem nimic si totusi simtim
Ne iubim dar si acum ne mintim.
De ce nu avem putere nici eu, nici tu?

poezie de Larisa Oancea (17 august 2008)
Adăugat de Larisa Oancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

In absenta cuvintelor

Dintii tai
Au stralucirea durerii.
Zambetul tau
Este atat de trist
In absenta cuvintelor....
Ochii tai
Fac sa devina transparenta
Rana din suflet,
Unde numai albul se coboara
Pentru iubire,
Albul incesibil,
Prin care intelegem ca
Doar prin iubire si durere
Putem deveni eterni....

poezie de Marieta Măglaş
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul

Ca frunza ce se lasa pe izvor iti tulbur sufletul c-o sarutare, si gura ta, sorbindu-ma, tresare cu valuri care nu mai stiu ce vor.

Nici focul nu cutremura mai tare, nici vantul nu imbata mai usor. primesti pe umeri un frunzis sonor care se scutura dintr-o cantare.

De ce suspini?
Ce nour te patrunde?
Pe frumusetea ta ca peste unde se lasa lenes un umbros vesmant.

Ah!
Frunza mea se face scrum pe gura
Dar, putrezind, salbatica nervura isi zgarie profilul
in pamant.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ma lasa sa-mi fie dor

Nu ma lasa sa-mi fie dor,
Sa plang la pieptul toamnei,
Ce o sa-mi stranga iute sufletul,
Sub cerul plumburiu si rece.
Nu ma lasa sa-mi fie dor,
Sa-mi lege inima in plete,
In pletele de vant nebun,
Ce sufla cu parfum de struguri.
Nu ma lasa iubirea mea,
Sa-mi poarte sufletul in ploaie,
Pribeaga sa oftez prin ea,
Sa numar lacrimile-amare.
Nu ma lasa in palmele ei reci,
Cu dansul frunzelor in gene,
Vreau mangaierea ta pe chip,
Cu dragostea de vara-aprinsa.
Nu ma lasa s-astept prea mult,
Sa prinda ea buzele mele,
In lamele de bruma si sageti,
Din fulgere ce crapa norii.
Nu ma lasa sa cad sub stele,
Pe piept de toamna aramiu,
S-adorm strigandu-te pe tine;
Nu ma lasa sa-mi fie dor!

poezie de Adelina Cojocaru (26 august 2016)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenta

Ma arde pielea de prea mult dor,
Atingerea ta m-a infierat pentru vecie
Caci prea fierbinte mana ai avut
Cand mangaierea ta mi-ai dat-o mie.
Am cicatrice pe toata pielea,
Pe peste tot pe unde m-ai atins,
Si nici zapada muntilor de la apus,
Nu m-a racorit de atata dor de tine.
Cu buzele cand m-ai atins,
M-ai ars pana la os, si atunci am plans.
Si poate n-ai stiut de unde vine,
Lacrima pe care ai vazut-o
Atunci, odata intr-un colt de ochi.
Ciudata e iubirea mea cu tine,
Si chiar si cand minciuna e un gaj
Surad cu fals desi stiu ca nu fac bine
Si plang desi ma chinui tot pe mine.

poezie de Sorana Topa
Adăugat de Nicoleta Denisescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stiu... nu stiu

stiu ca stiti ca stiu ca viata-i
o comoara pentru noi
insa-i dura ca si gheata
o stiu eu o stiti si voi.

dar nu stiti ca stiu ca viata-i
dependenta de amor
ce folos cand dimineata
ma trezesc si vreau sa mor.

si stiind atatea lucruri
despre rau si despre bine
ma gandesc ca toate-s trucuri
si ca nu ma stiu pe mine.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpurile sufletului

Ai intrat in toamna sufletului meu
Rascolind ruginiul trist
al frunzelor uscate...
de viata... de dor...
lacrima gandului tau,
picatura de dragoste
mi-a inmugurit
primavara unui zambet

de-acum,
valul din sufletul tau
imi uda tarmul cu drag
de-acum..
toamna din sufletul meu
isi va plange frunzele
a bucurie
ca o simfonie a sufletelor noastre
rascolind arpegii fierbinti!!

poezie de Tiberiu Varga
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!