Stafia Morţii...

În strălucirea neagră, inertă şi hidoasă,
Chiar unde niciodată o rază n-a pătruns
Aproape mi-e doar tihna, o ţâţă ticăloasă,
Din care storc cu sete pentru-al sorţii uns,
Să mă prefacă-n lume în fel şi chip ascuns...
În umbră albicioasă cu aura zdrelită,
În lacrimă de piatră, întindere de colb,
În teamă la vedere şi şoaptă ponegrită,
În cucuvea, păianjen, în liliac sau corb,
În cânt de despletire a unui glas de morb...

Şi cine sunt în faţa sorţii?...
Sunt nimeni sau sunt cineva,
Sunt peste tot şi nicăieri
Dar sunt Stafia Morţii!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (30 martie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o secundă

Sunt un fir de praf
Ridicat de pasul sorţii în grabă,
Sunt un vierme
Care priveşte lumea prin gaura unui măr,
Sunt un licur
Zărit din adâncitura unei caverne,
Sunt un ol
Ce se sparge în colorit de emoţii,
Sunt un strop
Pierdut într-un ocean de vise,
Sunt niscaiva vorbe
Ce-aşteaptă universul să le-asculte,
Sunt o groapă
Săpată pentru a o umple cu amintiri,
Sunt un pervaz
Pe care stă cu coatele gândul,
Sunt ca o glumă
Aruncată în mijlocul slujbei de duminică...

poezie de Vasile Zamolxeanu (23 noiembrie 2019)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Sunt fapte care nu se spun
Şi vorbe care nu se-aud,
Sunt şoapte tunete de tun,
Un adevăr ce poate-i crud.

Sunt visele ce nu visez,
Sau realitatea ce nu e,
Momentele când mai oftez,
Pot fi sub valuri, pot fi pe.

Adesea mă întorc plecând
Sau plec şi nu mă mai întorc,
Rămân în suflet sau în gând
Unde o lacrimă mai storc.

Sunt tresărire sau un spasm,
Fără să ştiu, fără s-aleg,
Devin o dramă sau un basm
Unde misterul mi-l dezleg.

Sunt aripi largi sau mă târăsc,
Prin ce va fi sau ce-a trecut,
Eu sunt acel ce mă cunosc,
Tot ce-am pierdut şi ce-am avut.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu? (Doar sunt sau chiar exist?)

Cine sunt eu în lipsa ta,
Când inima mea e ca un pendul,
Între a te pierde sau a te afla.
Cine sunt eu în lipsă de mine,
Când caut chipuri, dar
mă lovesc doar de măşti în mulţime.
Cine-s eu în trecerea timpului,
Un om sau doar o umbră-n amprentele zidului,
Ce uneşte, dar şi dezbină
Ţine de obişnuinţă sau de rutină?
Cine-s eu, atunci când nu mă recunosc,
Imagine proiectată de trăiri şi neaos.
Caut liniştea în haos,
Dar mă afund mai mult,
Doar simplu exist sau chiar sunt?
Cine sunt eu într-o lume imperfectă,
De valori defectă,
Al cărui preţ ţine doar de etichetă,
Un inadaptat(ă) ce-şi proiectează propria lume,
Ca un arhitect, într-o machetă.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt

Cine sunt?

Sunt ca un Hristos răstignit pe cruce,
Ori un om care cerşeşte la o răscruce!
Poate sunt un pom în floare,
Care aduce bucurie la fiecare.

Cine sunt?

Sunt un soare care apune
Poate o stea fără de nume,
Cine sunt eu,
Cine îmi spune?

Poate sunt tot sau nimic
În lume asta mare,
Ori sunt un om ca orişicare,
Care se naşte şi moare.

Cine sunt eu oare?

poezie de Vladimir Potlog (13 iunie 2009)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu las în "voia sorţii"

Nimic nu las în "voia sorţii"
Căci sunt nemuritor
Şi-n mine ia mereu proporţii
Un Chip divin, de Creator...
Sfidez întunecimea morţii,
Lumin spre veci biruitor
Şi Domnul îmi întinde sorţii
Ca unui fiu moştenitor

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de autoportret

Eu sunt cum trebuie să fiu.
Sunt aşa, şi sunt pe dincolo;
Sau sunt pe dincolo şi nu sunt aşa.
Dar, nici nu vreau să fiu
Cum trebuie acolo,
Ori sunt cum trebuie
Să fiu dincoace.
Dar cine ştie cum trebuie să fiu?
Şi cine vrea să fiu cum trebuie ;
Şi cine aşa şi pe dincolo,
Pe dinăuntru, pe dinafară,
Peste tot ce e, ce sunt,
Ce mă-nconjoară,
Ce mişcă, ce moare,
Ce-i bun, ce-i rău şi ce doare;
Ce naşte, ce duce
Pe dincolo şi dincoace de noi,
Din noi, şi pe dincolo şi pe dincoace,
În lumi stelare, milenare,
Ce sunt sau nu sunt?
Eu sunt cum sunt,
Că sunt sau nu sunt:
Pe dincoace, aşa şi pe dincolo!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invictus

Trecând de noaptea grea din jurul meu,
Neagră ca iadul, fără de sfârşit,
Îi mulţumesc oricărui Dumnezeu
Pentru sufletul meu necucerit.

În gheara sorţii strâns fără cruţare
Nu am dat înapoi şi n-am strigat
Lovit de întâmplările amare
Capul mi-e-nsângerat, dar nu plecat.

Dincolo de blesteme şi de lacrimi,
Pe-acest tărâm de umbră subjugat,
În anii plini de-ameninţări şi patimi
Sunt şi voi fi la fel, neînfricat.

Nu mai contează cât de aspru-i drumul,
Ce liste cu pedepse vin mereu,
Eu, azi, al sorţii mele sunt stăpânul -
Sunt căpitanul sufletului meu.

poezie celebră de William Ernest Henley, traducere de Leonard Neculae
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul bastardului

Cine sunt? de ce mi-s paşii
Legănaţi în aritmie?
Mă alină ucigaşii
Sau de zile mă sfâşie?

Unde merg? De ce mi-s anii
Drumuri negre de leşie?
Mă încrâncenă tiranii,
Sau cu gerul mă sfâşie?

Cine sunteţi, triste umbre
Care staţi în straja nopţii?
Care-s drumurile sumbre,
Cine sunt luntraşii sorţii?

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu...

Pentru lume sunt doar o piesă
Pe această imensă masă de şah.
Un pion nevinovat amestecat
În planurile vieţii,
O frunză neînsemnată
În acest copac uriaş...
Dar poate, pentru cineva,
Sunt mai mult de atât.
Poate sunt răsăritul
Care îi aduce lumină în viaţă,
Sfidând puterea întunericului...
Sau poate doar un fior
Care îi tulbură noaptea somnul...
Nu ştiu cine sunt...
Sau poate nu vreau să ştiu
De frica a ceea ce s-ar putea sa aflu.

poezie de Elisa Mihaela Iordache
Adăugat de Marina Dinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar

Sunt doar un om, atât, un om,
Sunt trecător, sunt căutător,
Sunt într-o piesă un actor,
A unora şi-a tuturor.

Sunt ca şi alţii, bun sau rău,
Sunt suflet tainic, visător,
Sunt când în cer sau când în hău,
Sunt muritor şi sunt un dor.

Sunt pentru tine... de contează,
Sunt cum e timpul, sunt o frază,
Sunt ploaia rece sau o oază,
Sunt rimele care-mi dansează.

Sunt doar un om şi el e pom
Şi ea-i o floare, nu-i oricare,
Şi el e râu, curge spre vale,
Şi-aceeaşi piesă, râde, doare.

Sunt noaptea umbră sau visare,
Simt dimineaţa nor sau soare,
Sunt cum e roua de pe floare
Cu dulce-i rece... dulce oare?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pam-pam

Sunt umbra micii bucurii
şi a durerilor intense,
sunt tot ce-am fost şi nu voi fi
cu preţul vrunei recompense.

Sunt boare unui vis pierdut
ne'nsufleţit de cutezanţe
da's tot ce-am vrut şi am făcut
fără lacune şi uzanţe.

Sunt amintirea unui dor
ce-a prins contur pe o iubire
sunt coastă-abruptă, sunt ponor,
sunt ploaia fără păgubire.

Sunt nerostiri într-un surâs
ce nu-ţi va spune niciodată
dacă sub el am râs sau plâns,
sau amândouă deodată.

Sunt uneori, ahhh, cum mai sunt
sub o migrenă sufletească
când leacu-i amănunt mărunt:
îmbrăţişarea omenească.

Dar cine-s eu să spun ce sunt
când mintea mea patine poartă
pe gheaţa părului cărunt
doar valsul gândului mi-e soartă.

Nu mai scriu versuri... sau mai scriu?
cine mă simte, nu mai spună,
mi-e-atât de bine în pustiu
tăcută, tristă şi... nebună...

24.02.2022

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul ascuns

Sunt piatra cea neagră pierdută de zei
în lupta cu ultimii dintre titani,
ascunsă în peşteri de către acei
ce-au vrut măreţie, putere şi bani.

Am fost obligată să dau la mişei
puteri ce în lupte le-au fost de folos
făcându-i, din iepuri, sălbaticii zmei,
pe-oricare nevolnic, puternic, frumos.

Sunt piatra uscată, cea neagră şi rea,
ce-ascunde-adevărul în tainicul miez
şi-aşteaptă pe cel care poate s-o ia,
s-o poarte în lume ca unicul crez.

Aştept pe acela ce poate vedea,
plimbându-şi privirea pe jalnicu-mi trup
o formă ce vag şi cu greu ar părea
o inimă arsă în piatra calup.

Doar lui îi voi da tot ce-n miez am ascuns
şi nici chiar şi zeii că port n-au ştiut,
căci nimeni, vreodată, la el n-a pătruns:
iubirea, ca dar pentr-un nou început.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu sunt un om în adevăratul înţeles al cuvîntului. Nu sunt un om ca toţi ceilalţi, un om în carne şi oase, un bărbat născut din femeie. Nu am venit pe lume precum semenii mei. Nimeni nu mi-a vegheat leagănul, nici primii ani de viaţă. Nu am cunoscut nerăbdarea adolescenţei sau siguranţa legăturilor de familie. Eu – şi voi spune asta în auzul întregii lumi, fie că mă credeţi sau nu – sunt doar o figură născută dintr-un vis... Exist numai pentru că cineva mă visează, cineva care, dormind, mă vede mişcându-mă, actionând şi trăind – sau, chiar acum, rostind aceste cuvinte.

citat clasic din Giovanni Papini
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere...

Şi sunt momente în care nu vorbesc...
Nu vreau să mă audă nimenea.
Nimeni să ştie ce simţăminte eu nutresc,
Şi câte lacrimi vărs doar pentru ea...

Şi sunt momente de tăcere şi ascuns...
În care harul se revarsă-n veselie...
De nimeni nu mă las pătruns,
Sunt ca un cântec mut pe o hârtie.

Şi sunt momente când nu mă înţeleg,
Deşi cunosc motivele străine...
Şi plâng în inimă ca să mă dezleg,
Să zbor spre înălţimile divine.

Şi sunt şi clipe-n care-mi este dor...
Dar dorul e departe mult de mine!...
Şi iar mă nasc, renasc şi mor
În ce mi-e destinat... să-mi fie bine!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi învia, prin Cruce, pe pământ!

Poate sunt doar o stea care cuvântă,
Sub chip de om vremelnic pe pământ,
Poate-s ecou dintr-o iubire sfântă
Ce n-a putut a se-ntrupa-ntr-un sfânt.

Poate c-a vrut, în taină, Creatorul
Să-şi modeleze dragostea-ntr-un chip,
Care să-i poarte doar spre El tot dorul,
Când o clepsidră-l curge din nisip.

Nu ştiu ce sunt, când dragostea mi-e chinul
Dar nu pentru o Evă de la Cer,
Ci pentru Crucea-n care mi-e destinul
Şi de pe care la-nviere sper,

E sigur însă că-ntr-o zi anume,
Eu, lutul dintr-o stea care mai sunt,
Chiar dispărut, cum e firesc, din lume
Voi învia, prin Cruce, pe pământ!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

sunt roşul trandafirilor cu spini
sunt inima cioplită în copac
sunt transparenţa cerului opac
şi simplitatea vechilor elini

sunt verdele copacului în iarnă
sunt albul mării negre-ascuns în spumă
sunt polul nord al iernilor cu brumă
ninsoarea care-ncepe să se cearnă

sunt galbenul trecutelor codane
în lungă despletire peste tâmplă
întortochere-n iarna asta simplă
şi ţipăt neştiut de buzdugane

sunt primul jind şi cel din urmă dor
născute-n vechi căuşe rătăcite
calc nebunia veche în copite
şi mă înclin prin sete – muritor

poezie de Nicoleta Tase
Adăugat de Anemarie Ionita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spitalul de sănătoşi

Încă o dată sunt eu şi sper...
În spitalul acesta de sănătoşi îmi fac veacul
şi tremur la auzul fiecărei lacrimi
pe care moartea o varsă în surdină.
Niciodată n-am să mai pot păşi pe buzele de asfalt ale vieţii,
niciodată n-am să mai culeg din nori razele ce cresc ca nişte spice de grâu
pe spinarea cenuşie a Dumnezeului pierdut în peisaj,
niciodată n-am să mai fac toate aceste lucruri şi multe altele...
la fel!

Încă o dată sunt eu şi cred
că-n spatele fiecărei întâmplări există un motiv pentru a nu privi mai departe,
sau mai aproape de tot ceea ce se întrupează în linişte
pe la colţuri de stradă, prin paturi de amanţi ajunşi la vârsta raţiunii,
prin pahare de vin ciocnite la petreceri de novici într-ale vieţii,
pe sub cerul cutanat al zilelor şi nopţilor
ce trec şi ele cum mai trec şi eu şi cum mai treci şi tu,
prieten grav, pe care umbra sorţii te-a ascuns
într-o lacrimă vărsată în surdină.

Încă o dată, şi încă o dată, şi încă o dată,
când nu mai sunt eu nu mai este nimeni care să răsară în noaptea
din spatele ochilor împovăraţi de-atâtea imagini aruncate la întâmplare.
Şi în spitalul acesta de sănătoşi, din care nimeni nu ştie când o să iasă,
nu mi-am făcut titlu de glorie decât din scurtele vizite la băile comune
în care-am asistat la succesul vostru răsunător, prieteni dragi,
cu care n-am schimbat niciun cuvânt,
exceptând clipele când ne-am înţeles de minune...
în surdină.

Şi iar sunt eu,
dar poate nu mai sunt,
căci legat de tot ce nu poate fi dezlegat
mă plimb de colo până colo, fără umbră,
căutând un "ce" sau poate un "când".
Şi-ncep să cânt, şi-ncep să... când,
la fel ca un nomad ce va pleca din nou, curând,
voi trece pe sub podul ridicat de visele voastre.
Şi când mai ies prin curtea îngrădită de zâmbete a spitalului de sănătoşi,
ca să-mi las amintirile să zburde în voie şi să strig după ele în surdină,
mă cuprinde un fior şi tremur
ca şi când aş mai fi trecut pe-acolo
şi iar nu am spălat cu lacrimile morţii niciun regret.

poezie de Ionuţ Popa (2014)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu

Eu sunt ce sunt şi scriu mereu,
Îndrăgostită-ntruna de himere.
Sunt o culoare-n curcubeu
Sau steaua ce se stinge in durere.

Sunt şoapta-nlăcrimată-a unui val,
Ce antice epave pe dedesubt ascunde,
Şi chiar suspinul inecaţilor aduşi la mal,
De liniştea periculoasă-a unei unde.

Eu sunt un drum către mistere,
Sunt fulgul mic de nea topit în gene,
Sunt viaţa născuta din durere,
Şi încă sunt stăpana visurilor mele.

Mai sunt ceva ce încă voi nu ştiţi,
Sunt susurul de apă ce curge liniştit,
Sunt spaima acelora mereu minţiţi,
Acelora ce plâng şi nu mai vor nimic.

Eu sunt...

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (ianuarie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un anotimp recunoscător

îmi prind mâinile de umerii serii
spre o altă zi ce se naşte
la cumpăna dintre trecut şi viitor
cuprinsă-n metaforă
o şoaptă

înţelege prudenţa din propria-i soartă
într-o iubire de lungă durată
trăire - şoaptă

o îmbrac în veşmântul memoriei
cu metafora simplităţii
naufragiez în mine de parcă nu aş şti cine sunt
unde sunt şi de ce sunt
pentru ce mai sunt şi cât voi mai fi
ca-ntr-o reclamă din viaţă
adeseori o şoaptă

un spectacol într-o palmă se-nchide
fredonând refrenul unui timp
peste cortina ce cade
cândva acolo un vis
acum o şoaptă.

poezie de Vali Niţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt femeie

Eu sunt femeie, şi-nseamnă că-s actriţă.
Joc mii de roluri şi am si mii de feţe,
Eu sunt femie, sunt cea mai rea fiinţă
Aleg drumurile scurte si isteţe.

Eu sunt femeie, şi mint fară să vreau
Şi fac orice pentru a cuceri
Pot într-o clipă sufletul să-ţi iau
Eu sunt femeie, iubesc şi pot urî...

Eu sunt femeie, şi sunt ca şi pustiul
Pot să sufoc, şi pot să-ţi ard privirea,
Şi pot sa fiu şi apa, atunci când îţi e sete
Dar să nu mă bei, de vrei să simţi iubirea.

Eu sunt femie, mai pot şi ajuta
Pot să gasesc răspuns, când cineva mă-ntreabă,
Fiind femeie multe aş putea...
Dar sunt femeie, şi pot să fiu şi slabă...

Eu sunt femeie, şi multe ori bârfesc,
Şi câteodată mă prefac că-s tristă,
Cu aceleaşi chip al meu cel îngeresc
Sunt atât de multe ori şi egoistă.

Eu sunt femeie, sunt marea fericire
Pe care bărbaţii nu o preţuiesc
De-s dură sau sunt rea, toate-s din iubire
Şi din iubire pot să şi urăsc.

Puternică sunt azi, mâine răzbunătoare
Aşa că fugi de mine când sunt ca o scânteie,
Şi chiar de slabă sunt şi plâng fără-ncetare
Eu sunt şi voi rămâne tot femeie...

poezie de Anna Panovici (14 iulie 2008)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!