Povestea basmului cel hâd

A fost, odată ca-n poveşti, ce-acuma-s basm "murdar-curat"
În ţara ce dintre iluştrii ajunsă-i rău dintr-un Regat,
O schimonositeală... strâmbă, un pleonasm de hidos rău
Dintr-un tărâm de Feţi-Frumoşi aleşi acum doar "nătărău"
Să ţină în buiestru' un neam, nu prin ce-i pisc de înălţime,
Căci "grota" e vândută "tron", "popor" e numai o "mulţime"
Şi-n două Camere-n Palate nu stau cei bravi de ştiinţă culmi,
Stau tolăniţi ne-aleşi de nimeni -din vechi stejari tari- molâii ulmi
Ce îşi vând "şarm", probat prostie, că proştii nu lipsesc deloc,
E-un glod întreg legat la ochi, cu ceara un timpan, glas ioc,
Sau doar ce-ar avea să spună ei, sunt doar minciuni răstălmăcite
Venite din auz confuz, din ochi închişi, minţi încâlcite
S-asculte de-un "chilot" imens, ordura veşnic repetentă
De şcoală nedusă la "cap", rămas hoţie incipientă
-Ce-o pune-n practică pe-o ţară- un retardat mintal scârnav
Ce împroşcă cuvânt nobil pus de "senator", făcându-l sclav
Sieşi inept de ADN, o spurcăciune recesată
Ce umple jilţul cu izmana-i cu siguranţă necurată,
Căci doar din spurcăciuni grăieşte, zicând că el ar fi popor
-Un biet neghiob ajuns nu'ş cum să aibă rol de vorbitor-
În cârdăşie c-un alt hoţ din altă "Cameră" celebră,
Zicându-şi "deputat", el şef, socotit nu'ş prin ce algebră
Din morţi, că ei l-ar fi ales de curvă sadică de neam,
Un paţachin, obială neagră din nespălat, iţar viclean
Ce se dă alb şi e tot zoaie scurse prin nări cu muci de creier,
Se vantând că doar el ne ştie cântul de ţară, imn de greier
Ce l-ar fi scris înspre-a cerşi să-şi umple haita, neam de traistă
Şi Patria s-o ia moşie, crezând-o tot c-a lui nevastă,
-Ce-ar tot schimba-o ca pe-o curvă- că tot alege mai cur-vite
C-al său fârtat, slip XXX... XXL, scrotumuri strivite...
Două tristeţi-caricaturi care-şi bat joc, horă sinistră,
În Patria ajunsă rău din plai de basm, o "basma" tristă,
Că din netrebnici lung e-alai, fetidul e-o scursură-n urmă
De împuţiciuni de minţi golite, de hoţi, pungaşi cu toţii o turmă,
Ajunsă fruntea... dintr-un anus, ce-n loc să arunce ce-i deject,
S-a pus să-şi spună c-ar fi "cap", 'nălţând prostia în erect,
Ducând un străbunit popor -din ce-ar fi fost pe veci sortit-
Să fie coadă-n continent, de lume să se vrea stârpit...

Ajuns-a, o Patrie de sânge -ce a înroşit pământ, erou-
Doar o paloare fadă surdă, un zid la nou, doar un ecou
Ce întoarce fără raţiune o împotrivire la progres
Ducând atâtea milioane într-un puhoi de-un neales...
Doi sceleraţi schizofrenetici ce ştiu că zoaie-i dedesubt
Şi zoaia şi ea se complace, iubeşte furtul şi corupt...
Aşa se închide plai de basm, adică "basm" ajuns real
Şi tot ce s-o-ntâmpla de-acum va fi un veşnic infern... al
Minciunii, hâd iresponsabil, laşul ascuns ce nu vrea luptă,
Doar toţi cât pot fura mai mult, c-aşa-i în Ţara ce n-ascultă,
Remorcă la străini, să-i ceară să fie-un reciproc respect...
În naţiunea degradată de doi mârşavi de intelect!

Să-i arză focul de bandiţi, cu sinonime, dialect,
Să moară de-azi în tată-n fiu, pân-o rămâne vreun "deştept",
Că-i rău, că-i şi sus un molâu, ales de-o ţară-n vârf... NEDREPT!!!

E doar povestea vorbii-n fond, un basm monden, cel hâd... ABJECT!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2018)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De basm

Tot aştept să se împlinească basmul, ce-l citeam odată,
cu ţara celui bun
mereu gata să învingă răul şi cu talpa... gloată
să se înveselească câteodată printre şotii de-un nebun
şi, să fiu poate din alaiul lung, atât de lung,
în care să-mi urmez, iubesc, curatul, purul prinţ din prinţi,
chiar fără gând vreodată să-l ajung,
să ştiu numai că-l am de neam, un neam de domni cuminţi,
să mi se-ncheie în feerie vruta mea poveste...
nu doar de moşi, ce am moşit nepot odată, ce încet, încep, o să-i urmez,
căci timp tot trece şi nu-s zâne,
nu pot regatul mult visat, dorit, să întemeiez...
şi răul care în poveste veşnic pierde, pare, el, rău să se răzbune...

să-mi strice bucuria de copil, maturului ce sunt, ce-apune.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

God bless you

Pentru tot ce-a trecut, va fi, posteritate,
Dorinţe mult visate şi amintiri de basm
Ce-ar merita popor pedepsit în marasm...
Să ne fiţi veşnic viu, iubită Majestate!

Pentru ce-a fost frumos, odată, libertate,
Ne-a îmbogăţit un neam pe frunte c-o coroană,
Aş vrea şi glas să-mi schimb; cu înaltul de-o soprană
Să strig din răsputeri... Trăiască Majestate!

Pentru iubita-mi ţară, a mea imensitate,
Ce ştiu cât o iubiţi mai sincer ca oricine
Să fie iar mândrie, să-i fie din nou bine...
God bess you, from my heart... La mulţi ani, Majestate!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 octombrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din file de basm...

A fost odată ca din file de basm
O tainică domniţă
Ce-mi cânta veşnic cu sarcasm
Din flaut o doiniţă

Păru-i curgea lung preste spate
Cum curge astăzi Crişul
Era unica în veci şi-n toate
Vădeai doar luminişul

Prin ochii blânzi şi mici ai dânsei
De mai mare fecioară
Şi tu în treacăt parcă îţi pierdusei
Cumpătu' odinioară

Căci frumuseţea–i lucie de crăiasă
În corp ca de albină
Zâmbetu' adormitor parcă-ţi lasă
Mintea pură şi lină

Departe în basm lăsat-am tot acolo
Prin foi de turnesol
Cântând verseturi În partitură solo
Aterizez din nou pe sol.

poezie de Adrian Dumitru
Adăugat de Adrian Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basm de ţară

A fost odată, în ţara sfântă ce respecta pe moş şi babă,
A fost ce-acum sunt doar poveşti,
Când se învăţau puţin istorii de neam silabă cu silabă
Şi crez era doar adevăr de voievozi... cinstiri regeşti.

Şi era mândră ţara în toate, în straie albe, toată ii
Îşi purta cinstea în blazon îşi onora strămoşii drepţi.
Cu frica urii se închina şi Dumnezei făcea copii...
Se saluta popor pe uliţi... şi asculta doar de înţelepţi.

Era demult, odat' şi odată, cuvânt blajin cu mult domol,
Iar munca grea era onoare, cum castul de nevastă-fată...
Doar aprig se curma la rău şi viaţa se dădea obol
Pentru pământu' între uluce... când neam întreg era o armată.

Era iubire pentru neaoş, primire caldă la străin
Şi la biserici închinări, pioase în genunchi, umil,
Feciorii îşi moşteneau părinţi, la fel şi bun şi, cel hain
Să se îndulcească înspre iubire... c-a fost la fel şi el copil.

În bătătură avea loc câine şi mielu' pentru Paşte sfânt,
Iar cumpăna de la fântână dădea gând bun către dreptate...
Şi uite am poposit trecutul să vă las gustul să vă încânt
De ţara mea, ce-o vreau iubită din nou de voi... posteritate.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Persona non grata

Trădarea în persoană cu gând în necroză,
Minciuna bisată să împlânte psihoză,
Hoţia ascunsă sub faţa de înger...
Călău serial de-un sublim, pus în sânger.
Demon de putere exersată-n excese
Din mult înşelat de naiv... făr' să-i pese.
Viol de speranţe induse-n parşiv,
Mizerii-n cuvinte înspre drept... laitmotiv!
Hienă ce roade, la os, interese
Şi-nfaşcă peşin, să-l exporte-n adrese...
Canalie scârbă ce-ar arde şi mamă,
Christos ar zidi, spânzura de-o năframă.
Veninul, ce piele străpunge cu ură,
Să vadă doar sânge, când inimă fură.
Pericol la ţară, ce-o vinde pe-un leu
Şi-n negru sfărâmă culori, curcubeu
De vis, năruit, al săracului biet,
Lăsând-i copiii pe drumuri... Ascet
Ce n-ar da la nimeni, că nu vrea să pară
Că are... Că lui nu paraua i-e chioară;
Averea neavută înainte-i căpuşă,
Făcută colos din cadou de mătuşă!
E el, asasinul din fund, malversatul
Rânjind că-i străjer pentru voi..." El e Statul"!?
Zăganul cu ochi de acvilă venală
Ce vrea ţara LUI, doar a lui toată, goală
Şi neam pustiit pe tărâmuri vecine...
Buboiul de rău, pretinzând "Vă vrea bine"!?
E bestia hâdă ce vinde chiar ţară
Şi voi, un popor, vă percepe în fiară;
Să moară oricine, doar el să respire...
Blestem de Satană, vă vrând nimicire!
E şi-un colectiv, o partidă, partid
Puroiul politic stârpind individ,
O hoardă infamă ce-n rob vrea popor
Să-l aibă unealtă în cozi de topor!!!...
E el, diplomat, te vânzând la duşmani;
La el nu-i onoare, e-un număr de bani,
E hidra ce ia, nici nu ştie ce-i plata...
Şi întinsă-i pe-o ţară... "Persona non grata"!

Ţara mea, ce păcat... Şi le vreau judecata!

PS
Doar numiţi-i, c-aveţi definit... entitatea!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atentat la popor

Azi ţara mea a pierdut popor,
de azi noapte condamnat la moarte
de-o haită de tâlhari aparte...
ce vor ca tot să fie al lor!?

Şi haita toată îs infractori
ce prin minciuni i-a tot promis
poporului un trai de vis...
Mascaţi oneşti, din ce-s... orori!

Demult s-au adunat partid
scursuri abjecte de bandiţi
din nespălaţi, în preamăriţi
crescând... cum hoitu' umflat, putrid!

Toţi fără carte, huligani,
sau diplomaţi prin alţi parşivi
la fel de lepre... inventivi
şi-au reclădit moral... pe bani!...

... Bani luaţi din gura celor mulţi,
săraci, muncind din noapte-n noapte,
cei caşti, oneşti, cu multă carte
să ţină leneşii cu burţi?!?

Ciuma, cum mâzga, a invadat
tot Statul, demn de al său neam,
înhămând naţie cu ham,
s-o ducă-n hăţ... către mezat?!

Sunt spuma supei, de-aruncat,
mizeria, necomestibil,
sunt hoarda, sursa de oribil...
ce ne vor moarte... lor, regat!?

Ne-au făcut legi, făr' să dea seamă,
să fure ei nestingheriţi!
Cu barda au dat în necăjiţi,
să n-avem drept la ţara mamă!!!

Ne vor pe toţi, ca mine, afară,
să fie numai ei în hotar.
Pământul, patriei, de dar
şi-l vor doar lor... Bestia, fiară!!!

Câţi "proşti" om fi, cum ne cred ei,
dar mulţi, mai mulţi suntem şi, buni
să strângem cloaca de nebuni...
Să întemniţăm pe derbedei!!!

Cât încă avem patriotism,
mai ne iubim copii, părinţi,
să ne-adunăm şi muşchi şi minţi...
să jugulăm hoţi, cretinism!!!

Oh, Doamne, dă-ne Tu putere
s-aruncăm ochelari de cal
şi noi, poporul, ca un val
să nimicim zoaia de himere!!!...

... Să-i punem pe parşivi la zid,
la hoţi să le luăm ce-au furat!!!
Să fim, de ambiţii, dezlegat
popor din nou... El, nou partid!...

... Al celor mulţi, cu cultul legii
crescuţi toţi şapte ani de-acasă,
cât încă, Doamne, avem casă...
să stârpim hienele fărădelegii!

Să-i pedepsim, pentru popor!!!!!!!!

Să-i arză dracii-n iadul lor,
cu averi, să aibă foc s-aţâţe!
Tot neamul lor din lei, în mâţe
să-i îmblânzim... De nu, cu-omor!!!

Că morţii mei, străbuni, o vor,
căci criminalii... nu-s de-ai lor!!!

Of, ţara mea, al meu popor,
oh, drag ce-mi sunt, aş vrea să mor,
protest doar să rămân, un dor...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubit popor

Ar fi esenţă multă în acest iubit popor
-Cum timpu-i chintesenţă de alean, nespusul dor-
E plin de oameni buni, de caste, vii Mesii
De apostoli... Să-i răzbuni pe toţi, să-i reînvii!

Este deştept poporu-mi şi eu sunt doar fărâmă
Şi-ncerc ca şi pe mine să-l scot din greu, minciună!
Şi-i cald şi omenos, credincios surghiunitul...
Neputincios 'n milenii i-e sufletu-mi, iubitul!

Profundu-i greu la văz, că acela ce munceşte
Cu cap plecat, timp n-are; de grâu, de-ovăz speteşte,
Să ţină din fiertură o spumă gri-murdară
În loc s-o arunce c-ură şi să-şi salveze ţară?!

Şi genii are, atleţi, popor ce nu-i cântat,
Minţit că-i înţeles, că-i greu... Doar la votat
Evlavios naiv, cinstit se dă cu totul,
Neştiind că-i va fi luat, parşiv; născut şi mortul!?

Căci asta-i ce-a rămas din ce încă e-al lui,
Fiindcă pământ i-au dat... un "tun"; de mort să pui!
Că n-are să-l muncească bătrân şi fără stare
Şi-atunci sunt "colectivi" să-l ia... Să nu-l mai... "are"!

Nici bun de gură nu-i şi i-au sărit doar ţambre
De gâlcevari haihui ce stau putori prin "chambre"
Şi-l judecă pe el, că nu-i-ndeajuns, nu face;
Deci biruri doar să aibă, de muls e... Să-l dezbrace!

I-au luat poveşti, că zâne avea... şi avea şi Rege
Şi hoţii-mpălătiţi din jilţuri zic că-s lege,
Ce-o strâmbă-n punga lor să-şi facă dinastie,
S-aibă popor ce vrea... Regat de ţigănie?!?

Păcat că Dumnezeu, oh, nu ne dă cu carul
Din heleşteul plin, popor să-şi ia paharul
Să-nchine crez că bine-i va fi cândva, o zi;
Nu lui, rând nu-i mai vine... Să roage la copii!

Stând în genunchi plecat, popor mă-nchin la tine
Să ridici fruntea sus şi tu să spui ce-i bine!
Cu barda, c-altădată să dai, nu să omori...
Doar să te-aduni iar gloată, că-i şti... Şi să-i dobori!

Din slaba-ţi cârcă, otreapă să-i faci... legaţi cu sfori!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perimabili organici

De "viul" ca să fie, să "existe" în timp... şi spaţiul să ocupe,
este cu chinul nesfârşit să-şi treacă "eu" de-o zi pe alta,
se consumând în energii doar să se ţină a nu se rupe...
deci nu "ştie" decât consum şi reprodus, cum tren vrea halta...
e clar, sau trebuie să fie, că anorganic, mineral
-ce e de sine stătător... şi umple întregul Univers
se trecând doar în propriul "său", pentru a rămâne "imortal",
etern pe veci, din "el" materii- acum... devine ergi ş-invers, revers,
fără a se pierde... e-un răspuns cert că "organism" nu-i nicio culme,
nu-i "el" extremul, nici vreun summum şi nu-i niciun evolutiv
-chiar de nu are nici conştiinţă, nu-şi pierde timp să-şi ia vreun nume,
să se identifice-n vreun fel-... nu-şi are gând, vise, motiv...
... pe când vrutul, de-"a fi", frugalul, îşi stoarce neîncetat din sine,
se sparge în clone nesfârşite, sau se acuplează să dureze,
îşi face minţi să prelucreze gânduri, să-şi aibă ce conţine,
făcându-şi neîncetat speranţe -ce-s aşa scurte- să creeze
un "nesfârşit" –ce nu-i oricum, că-i plin neantul de pieire-
ce doar ne pare; în fond doar suntem rău de "scurţi" la scara "este"
şi ne credem –c-o avem credinţă- că tot ce e, e-o povestire,
ce de n-o scriem noi, ea n-ar fi, doar material... Proaste celeste!!
Organic, fauna, viu fragil, floră, sunt "perisabil"... nişte teste!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între meridiane

Pe ţarina, meleag natal, când vii să stai,
Căci o visai cu gând copil, sau tânăr
Şi nu-i ce-a fost; nu ţi-e la cap, un umăr...
Nu poţi fi doar o ţintă, să tot dai!

Şi întors, în lumea largă acceptat,
Aşa cum eşti, cu tot, cu tarele etniei,
Revii –căutat, ştii- doritul meseriei;
Măcar eşti roata lipsă, din mers, neşchiopătat!

Doar gândul, iar himeră, îţi tot spune
În zile de amurg, cu altă, altă boltă,
Că suflet ţi-ar mai cere din nou, o altă voltă
Şi dor, uituc de toate, stupidul, te răpune?!

Iar vis, ca orice vis, îl crezi un schimbător
Şi laşi un zi de zi, câştig, amici leali,
Zburând cu minţi zălud, spre paria reali,
Din ţara, toată rană, ce-şi fură viitor...

Şi nu găseşti, iar, cine să-ţi fie ascultare,
Că nu-i decât mocirlă piscina de înot
Şi furtul de căciulă, cu mâna pân' la cot...
Nu e, decât narcisic, o rută... ci cărare!

Revii scârbit de tine, te pipăind ce eşti
Şi-ţi juri, a câta oară, doar logică să fii,
Îmbrăţişând pe-ai tăi şi alţi ferici, că vii
În ţara ce te aşteaptă; doar tu să o primeşti!?!

... Uitând de măscăricii, din naştere... prosteşti!!!

PS
Când ţară n-are grijă de mine, individ
Şi Stat de vorbe goale, ce tot eu ţin, mă fură,
Iar un popor, ce-şi zice că e, e-o făcătură,
Căci se complace, vrea, să-i vină rând rapid
Şi "lui" să-i fie sus, la rându-i, să jupoaie...
Refuz, ca un berbec, să-i fiu în turmă... oaie!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o feminitate

De ce-ai înlănţuit tot, zile
Pe întreg Pământ, luându-i odihnă
Pierdut să te privească în tihnă
La nesfârşit, Evă, Dalile...

De ce te îmbraci mereu în floare
Făcând Pământ şip de parfumuri,
Urnind mulţimi alai pe drumuri,
De te-or găsi izvor, licoare.

De ce nici mintea nu secretă
Din tot Pământul alte forme
Să unduie visări enorme
De suavu-ţi gât fin, de egretă.

De ce nu-i oare în Univers
Un alt Pământ cu atât frumos,
Să înveţe scribi ce-i "drăgăstos"...
Neant, nu ştie liric, vers?

De ce idilele fac mame
Şi întreg Pământul e-o idilă
Din fete, fiecare o filă
De dragoste... cu suflet rame?

De ce doar tu aşterni alee
Pământ, de noi, să o parcurgă...
De ce doar tu eşti demiurgă
De-un basm, de-o lume... tu, femeie?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iunie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrei... Gheorghe

Avem toţi proprii Dumnezei,
Aşa cum Dumnezeu ne are,
Dar parcă un rus, român, e-n stare
Să fi fost unic... Gheorghe Andrei!

N-a fost timp 'ndeajuns, lachei
-De ştoarfe, false din popor-
Să-şi ia cu barda, cu topor
Ascuţit spirit... de-un Andrei!

Era, până mai ieri ce vrei
Din lumea sincer devotată
Să spună drept, cu judecată
Că-i doar un "fake"... ţara lu' Andrei!

Există, să ştiţi, porumbei
Ce duc mesaj d'eternitate
Că lume nu-i fără dreptate...
Spusă tăios, doar de-un Andrei!

Nu va mai fi uşor să iei
Adevăr pur în palme sparte
Şi să-l arunci 'nspre feţe moarte...
Să stropeşti falşii... cum Andrei?!

De azi vor fi doar derbedei
Mai mulţi, din adevăr să fure
Şi, mai puţini oneşti să înjure
Meschini şi hoţi... Era Andrei!

Ce rară-i lumea de idei
Şi va fi tot mai rar, mai rară
Să ţină sincer la a mea ţară,
Cum Gheorghe... Prenumit Andrei!

Mă închin la spirit de holtei
În gând şi în fizic, în credinţă,
Cum încă îl am, Gheorghe, conştiinţă
De-un neam... Ce l-aş vrea tot, Andrei!!!

Te salutăm cu toţii, ai mei...
Vă rog să-l plângem, 'n suflet grei!!!

In aeternum memoriam, Gheorghe... Andrei,
Un jurnalist, un om!!!... Sunt Zei?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 martie 2018)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urât popor

Urăsc popor fudul că-i prost, mândru netot
şi-mi ţine ţara în gropi şi glod de-atâta lene,
iar prizonier mă zbat să-mi pierd spurcate gene,
căci mi-a luat drept şi la ce-aveam şi drept la vot.

Urăsc popor needucat, fără ruşine
un cerşetor ce-şi vrea doar maţul cât mai plin,
furându-şi ţara să se-ndoape cu peşin...
copii şi-i vrea masteri şi doctori din jivine.

Urăsc popor ce se încântă din minciună,
ce se-mplineşte când pe altul îl distruge,
rânjind din spate de-un ghişeu şi de-i ceri fuge...
Că "nu e el şi de nu-ţi place... dă arvună!"?

Urăsc popor cu minţile-n hipnoză sumbră,
hrănindu-şi suflet din stropit cu apă chioară
din măturoaie, pupând moaşte... Pus pe-ocară
de-i spui de hoţi..."Că nu-s penali, au făcut... umbră"!?

Urăsc poporu' ce şi-a ars boieri, conace,
uzine, fabrici, mi-a lăsat ţară-n chirpici,
îşi pupă hidre comuniste, măscărici...
ce i-au dat gloanţe drept răsplată, gând rapace.

Urăsc popor ce-şi tot boceşte sărăcie
şi-n nesimţire nici s-aleagă nu se apleacă...
vrea-n jur o lume lui să-i dea, "măcar oleacă",
să-l omenească, doar pe el, cu "omenie"!?

Urăsc poporul mitocan cu înalte şcoli
pline de mentori pedofili, conturi bancare
nu-n bănci de studiu, în umplerea de buzunare
pe mâzgăliri, teanc de diplome... "Multe... coli!"?

Urăsc popor, un autist ce nu se vede
orb, surd la tot ce omenirea a exersat,
că el e geniul, ce "Iisus l-a şi lăsat"...
Făr' să-nţeleagă că-i lăsat... nu că l-ar crede.

E premiant poporul meu, "cel mai deştept",
dar n-a luat Oscar, e bun hacker, trage tunuri,
clonează cărţi, ce nu citeşte... Bunu' îs bunuri
ce nu mai face... "E bunul ţării...", un inept!!!

Bai nu-i că-i snob şi că mă-njură... în înţelept.
12.12.2016

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 decembrie 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cuvânt

Cât fals este-n enunţul "de cuvânt",
Cu aluzie la cel ce îl respectă;
Cum leac la rana ce-i infectă
Şi leacu-i doar o vorbă, legământ!

Căci nu cuvânt, golit de sensuri, e zălog,
Doar fapta ce-i urmează-i -dacă este,
În ziua când cuvânt este-o poveste,
Pentru naivi-... minciună-n epilog!

Zboară cuvintele-n eter cum anestezic
Pentru dureri avute, împărtăşite
La popi diverşi, fără sutană, cu vrăjitorite
Clinciuri în bule de cristal... Este pandemic!

Şi fapte-i drept că le urmează apoi,
Dar nu purced cuvântului ce-i dat
-Cu bună ştiinţă întors, tot amânat, uitat-
Doar plasture pe abcesul de buboi!

Este legat din vechi, cuvânt cu onoare
Şi cinste, azi cuvinte aproape dispărute
Din uzul celor ce destin pot rupe,
Zâmbind linguşitor, pervers... "Tot e-ntâmplare!"?

Şi cum se-ntâmplă într-una doar dezastre,
Orice minciună trece, tot; cuvânt e gol
Şi la prieteni, ori iubită, magistrat pe rol...
Căci flori sunt şi uscăturile din mocirloase glastre!?!

Să-şi schimbe şi popor din triste obiceiuri
Şi "om de fapte" să-şi asume drept proverb
Nu gând, ascuns în vorbă... purul verb
Să fie el, chezaş cât încă-şi mânuie condeiuri!...

... Să-şi scrie singur soarta, mirul din uleiuri!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feminitate

De ce-ai înlănţuit, tot zile,
Pe întreg Pământ, luându-i odihnă,
Pierdut să te privească în tihnă
La nesfârşit, Evă, Dalile...

De ce te îmbraci mereu în floare,
Făcând Pământ şip de parfumuri,
Urnind mulţimi, alai pe drumuri,
De te-or găsi izvor, licoare.

De ce nici mintea nu secretă
Din tot Pământul alte forme,
Să unduie visări enorme
De suavu-ţi gât, fin, de egretă.

De ce nu-i oare în Univers
Un alt Pământ cu atât frumos,
Să înveţe scribi ce-i "drăgăstos"...
Neant, nu ştie liric, vers?

De ce idilele fac mame
Şi întreg Pământul e-o idilă
Din fete, fiecare o filă
De dragoste, cu suflet rame?

De ce doar tu aşterni alee
Pământ de noi, să o parcurgă...
De ce doar tu eşti demiurgă
De-un basm, de-o lume... tu, femeie?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iad

Cererea este uriaşă, deci sunt foarte mulţi pe un loc,
locul unde se arde... fiecare
într-o smoliciune de trupuri cu limbile lungi,
mai ales cu cât sunt mai negri...
toţi păziţi de-alţii cu furci,
ca să-i prindă pe cei ce sar rândul, de zboară
din dansul ce tot ţine într-o horă, într-una, un fel de erotic de joc
pe parale murdare
şi unde-i tot o frecare între toţi, dezgoliţi, de sar fulgi...
Toţi cu afişe pe frunţi, unde scrie c-au tot... Sunt "integri"!...

... iar muzica-i tot drăcescul de ritm, un fel de rap
mai mult vorbă goală,
cu povestea cu capra... să moară, o manel... iadă
şi-i coadă la înfipt...
din sărut se înmulţesc,
că-i un lins reciproc printre fese, în spate, sau faţă... nu scap
nici eu, ce doar am ajuns, că e liber să intre cu tot, cu coada cea lungă, poznaşă
şi chiar de plâng toţi de durere... de toi, să nu scadă...
sunt tot mângâiat să-i mai las tot mai fript
şi în genunchi dive scumpe, în scris sau oral, mulţumesc...

... când, se strigă, cu toţii se ştiu, se cunosc, s-ar cunoaşte,
c-au braţe deschise să ia... să cuprindă
îşi dau tot, suflet vând...
că nu e, nu se vede, nu costă
şi femei şi le lasă, le dau după un timp, plictisiţi,
se ciocnesc în orice zi între ouă, ca-n Paşte,
întind mâna s-apuce, că ştiu doar să prindă
ce e nou, doar stau rând,
îşi împrumută ce-a... fostă...
şi tot, ce-au mai luat -de se dă- să ţin, eu, loc, la... iubiţi.
Fugi satană, că lasă, n-o să-i las... neplătiţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerere în pretenţii

Cum s-o plăti, cum oare,
necesitatea, stare
de-a fi cinstiţi normali,
când alţii-s criminali
şi mame, taţi, copii
stau nopţi pe străzi, veghii
la bunul plac de-un monstru
incult, cu-averea-i rostu'
şi-alţi doi, scârnavi valeţi,
ce n-au-ndeajuns găleţi,
împart doar vorbe goale
şi-şi vor şi-alţi, puşlamale
să fie liberi, toţi
în hora lor de hoţi...
Ne ameninţă ce vine,
că ală, tu şi mine,
n-om mai avea pretenţii,
c-ai lor -proşti, repetenţii-
în loc de sârg, servicii,
ne-or fi sudalme, bicii,
scuipatul din ghişeu
şi pumnul să-ţi ia leu
şi, nu oricât, un pol...
te vrea otreapă, gol,
să-i dai tot ce mai ai
-cu legea-n mână, scai-
să nu mai scapi în veci
de sărăcii, poteci,
să-ţi iei din nou căruţă
să-ţi duci la târg drăguţă,
cum şi străbunii au fost...
că lor, ce-i neam... e-un prost!
Nu văd, ce tineri culţi,
cu fete, mame... mulţi
din case în prag de seară
vă strigă-n ger de-afară
că sunteţi mizerabili
în gând, abominabili
în fapt, nişte putori
ce ţara o vreţi comori,
doar pentru voi, o pleavă
ce dramă ne-o vreţi gravă...
să pierd onoare-n lume,
la ţară spurcaţi nume
să vă detest, canalii,
să vă fim noi şacalii
de ne-aţâţaţi... la sânge
pedepsele vom strânge
să ne plătiţi ruşine
şi, popor să se-nchine
să fiţi mai rău ca el,
să-i suportaţi măcel...
de-nvăţături, nu moarte,
că vă vrem parte, parte
s-aveţi de furt şi crimă...
Să ştiţi... ce e victimă!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perplex

Mă întreb degeaba, din reflex,
De ce omoru-i de doi bani;
Se pedepsind vreo şapte ani
În ţara mea... pământ perplex?

Că-n timp ce hoţii-s în conex
La vârf de neam; prin dregători
Se leagă la dosar cu sfori!!!...
Nu cu cătuşe! Nu-i perplex?

De arăt cu degetul convex
Eu "hoţ", scârbit de judecată;
Că ou, ce am pe-un an, nu-i vacă...
Şi-a mea-i găina! Nu-i perplex?

Dar totu-i bine, în scris Codex,
Că toţi ce "pot" sunt imuabili,
De neclintit; ba conţi contabili,
Ba romi, rege, împărat perplex?...

Primarii îs primii la anex
De tot ce-n timpuri nu visau;
Că azi nu-i "Sfat", e un bau-bau
"Popular"... Democrat, perplex!

Tot dau în gropi, sau urc apex
Pe neaoşe căi ca-n savane;
Că şi bordura-i milioane...
Aici, cu asfalt căscat perplex!

Mă pierd de proşti fără complex
Parlamentând, mulţi, şase sute...
Şi alţi de-ai mei, de şcoli prea multe,
Stau toţi cruciş, tâmpiţi perplex!

Cu amenzi din neavut, latex
Mi se întinde pielea goală...
Şi hoţi din puşcării, ce-s şcoală,
Ies tot bogaţi! Că-i văd! Perplex!

Viaţa-i divertisment, doar sex
Cu trei de "X" mânjind ecrane;
Nuvele tele, nu romane,
La burta goală... Ce perplex!

De limbă nu mai zic, de "dex",
Că "alfa", bete" azi sunt rare;
Ceva grecesc, de prin fanare...
Deci scris şi vorbă îs prea... perplex!?!

Iar dacă încerc la ziar telex
-Să mă plâng lui de nedreptate-
N-aude nimeni; surditate
E laitmotiv, motiv perplex!

Nici scară nu-i după cortex,
Că nu sunt trepte de valori;
La vârf stând cei cu capu-n nori,
Întunecaţi pân' la perplex!

Mi-e mintea în două, un duplex;
C-o parte-i vis, primit minciună,
Cât ochii îi ţin închişi... Ca lună;
Ce-i văd doar nevăzut, perplex.

Oi fi eu singurul index
Cu ţară... neam, un individ,
Sau traşi în piept, toţi apatrid,
Ne-au dat-o gol? Un tun per... plex?!

Mi-e ţara toată un circum... flex,
Adică un fel de circ; c-o droaie
Ce fac orice, ce cap nu-i taie...
Tăind de la toţi, lor... Perplex!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ană... de basm

In memoriam Anne Antoinette Francoise Charlotte Zita Marguerite, Reine de Roumanie.

E atât de mult predestinat, în ţara ce mi-o am icoană,
S-am veşnic modestia blândă întruchipată-ntr-un supliciu
Mereu femeie, toată amor lângă un bărbat etern capriciu,
Să-i fie floare... nu mlădie. Mândria demnă de-a fi Ană!

E iar legenda, ce-o credeam că-i doar trecut, nestinsă rană,
De-un meşter, tot un dregător de sfinte, dârz, curat, viteaz...
Un' din popor, pe atunci Manole, un truditor fără răgaz
Să tot clădească, în van, helas... de n-ar fi fost zidul de-o Ană!

Acum sunt parcă eu erou, un figurant fără prihană
Tot aşteptând din multe basme să-mi fac din visul meu Regat...
Cu o Domniţă de-altădată ce n-a avut în veci Palat,
Tot dăruindu-şi picuri viaţa la crez, viteji... O jună Ană!

Atât de nobilă în sămânţă, în fel de-a fi, de piatră stană
Să-i dea, o zi, la al său soţ, tot ce-a pierdut, furat de seameni;
Tronul de drept, smuls de parşivi, ce sunt şi-acum, clonaj de "oameni"...
La al său nestins iubit Mihai... ţara pierdută. Sfântă Ană!

Aproape un secol, plin de zbucium, n-a fost 'ndeajuns s-aibă Coroană
Din ţara ce şi-a adoptat cu suflet, minte şi speranţa
Că haru-i demn de-ai fi alături, la al său Rege... dar balanţa
Şi-a lăsat tasul, cuib Reginei, în somn de veci... de zbor de Ană!

Mă întreb de-i etalon durerii şi cât de multă e-n prigoană,
Cât-a rămas în trup inert şi câtă a luat cu ea să îndure
Şi aşa să uşureze în juru-i tot ce-a rămas, să lase pure
Zile de-urmaşi, blajin cast Rege... Regina noastră, dragă Ană!

S-a sfâşiat în două vremea, ce plânge picur, o broboană
Ce demnul răbdător, vlăstar, odată un Rege puşti, o pierde
Pe-obraz, brăzdat de-atât amar, acum doar gându' o să-l dezmierde...
Într-un sfârşit şi el de secol... Mihai, ce-avea Regină Ană!

Poate-s şi eu vlăstar de-un dac şi de-o cucernică romană...
La fel Regatu' îmi e român, Mihai... şi sânge gal, o Ană!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 august 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă fără cuvinte

Tânjesc, tânjesc aproape până la durere
Să-mi găsesc visatul, rarul, fostul companion
Fără perdea, cu zâmbet larg, fără fason...
Să mă deschid mimoz mascul, să-i cer părere.

Pierdut îs de-o lume tot mai multă mută,
Ce-şi spune doar cuvinte neauzite, goale,
Schimbând auz cu idiferenţă-n veşnice târcoale,
Să afle ca-ntr-o doară pe ascuns ştirea pierdută.

Cât bine răscolit mi-ar face confesatul
Din amintiri veninde de un prevăzut trecut;
Să nu se-adune cronic, dintr-un recent acut...
C-un dialog burlesc, boem, mult aşteptatul.

Nici vidul nu mai este să se umple din plin,
Căci nu mai e intrare, e doar zid de-un refuz
C-un plictisit apatic, căscatul de mofluz...
Ca-n sihăstria vieţii ce ne e pan-destin...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chestionar de inepţie

Săpăm pentru antichităţi, deci şi Pământ îşi creşte masă,
Că tot depune peste ce i-a fost demult, odată, coajă
Şi tot mă întreb, ce e în loc de iarba ce se taie-n coasă...
Deci ce la fund se pune-n plus, din frunzele de-un verde-vrajă?

Şi munţi, de ce nu se tocesc, chiar de pâraie mâl îi fac,
Căci chiar de cresc din încreţire, rămâne gol din ce încreţeşte,
Iar apa din oceane, mări, cum de nu scade cât un lac,
Curgându-se-n pământ, pe fund, că doar metalic... cert, nu este?

Iar dacă masa tot ar creşte, Planetei, de la cosmic praf,
Nu se va întâmpla o zi să-şi piardă drumul pe orbită
Şi, doar atunci periplu începe şi ce-a fost scris vechi, caligraf,
Se va împlini... vis călător. Vom fi alţi, lume, o desinepţită?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!