Povestea omului

În ziua 8-a, Dumnezeu Prea Sfântul,
Care-a făcut şi cerul şi pământul,
Cu soare, flori, lumină, vânt şi ceaţă,
Să-Şi încunune această operă măreaţă,
A strâns vieţuitoarele-n grădină,
De la ihtiozaur la jivină...
Şi om şi leu şi flutur şi măgar
Şi elefant, mamut şi jaguar,

Hipopotam, furnică, zebră, miel,
Lăcustă, armăsar şi porumbel;
Şi arătându-li-se lor, de sus,
A pogorât şi omului i-a spus:

- Tu, Omule, micuţa Mea insectă,
Eşti creaţiunea Mea cea mai perfectă,
De-aceea tu eşti hărăzit, anume,
Să stăpâneşti de acum întreaga lume!

Ocean şi mare, câmp şi deal şi vale
Cu-ntregul nimb de fiori şi de minuni,
Şi-n toate ale tale!...
Vei spinteca văzduhuri şi genuni
Cu transatlantice şi cuirasate
Şi te vei bucura, iubitul meu, de toate:

Fecioare cu ochi plini de primăveri,
Ţi-or procura din amfore, plăceri
Şi vin şi fructe, nopţi cu mii de stele
Şi paji cu-aripi de vis şi peruzele.

Biruitor, a tot ce te-nconjoară,
Vei cuceri a lumilor comoară,
Tronind ca un titan printre titani...
Şi vei trăi-n total: 30 de ani.

- 30 de ani?, răspunse Omul, vai!
Pentru atâtea bunuri care-mi dai:
Comori de vis, de basm şi de festin,
Eu cred, mărite Doamne, că-i puţin!

Mă faci stăpân pe-o lume de poveşti
Şi când să-i sorb nectarul, mă jertfeşti...
Atâtea bucurii şi-atât senin...
E prea puţin, Stăpânul meu divin!

- O fi! Dar mai aşteaptă, zise 'Naltul,
Am să-ţi mai dau din ce iau de la altul!
Rotindu-şi blând privirea în careu,
Spre Bou se-ndreptă bunul Dumnezeu

Şi-i zise: Tu, pentru că eşti Bou, atunci,
Ţi-am hărăzit cele mai grele munci:
Să tragi la jug, o viaţă de durere,
Să suferi umilinţele-n tăcere.

Cu creierul, tu, să nu poţi gândi,
Cu limba ta lungă să nu poţi vorbi,
Să nu te-mbie nici soarele, nici luna,
S-ai ochii plini de lacrimi, totdeauna.

Nicicând să te-odihnească dimineaţa,
Să ragi, să rumegi iarba, ne-ncetat
Şi ca să-ţi fie viaţa şi mai grea,
Tu, Boule, să fii încornorat!

În suferinţă crâncenă şi mută,
Ca orice Bou, trăi-vei, ani, o sută!
- E prea mult, Doamne! Pentru-atâta jale,
Prea mare-i harul bunătăţii Tale!

Răspunse bietul bou, plin de suspine.
Mai ia din ei şi te-oi slăvi în veci...
- Bine - exclamă Dumnezeu - prea bine:
Dă-i Omului, din ei, vreo 20!

- Ham-ham! se auzi din bălării,
Iar Domnul către câine, rar, vorbi:
- Tu, câine, iată, cât ai să trăieşti,
Să dai din coadă şi să linguşeşti,

Să stai în două labe, tu vei ştii
Şi credincios stăpânului să fii!
Să mârâi şi să muşti pentr-un ciolan
Şi egoist, bănuitor, viclean

Să latri către lună, aiurit,
Să lingi nuiaua care te-a lovit.
Ţinut de unii-n puf, de alţii-n lanţ,
Să fii şi poliţist şi comediant,

Să urli şi să-ţi furi codrul de pâine...
Şi să mori singur, sigur ca un câine.
Şi astfel printre javre şi duşmani
Să-ţi duci întreaga viaţă 40 de ani!

- Ham-ham! (răspunse câinele Grivei),
E prea mult Doamne, zău, mai ia din ei!
- Bine, îţi iau, îi zise Domnul. Treci...
Şi Omului mai dă-i vreo 20!

Veni la rând maimuţa din poveste...
Văzând-o cât de şugubeaţă este,
Eternul Domn al Zărilor şi-al Humii
I-a zis: Tu ai să fii de râsul lumii.

În petice şi cu vopsea pe faţă,
Vei dănţui la circ ca o paiaţă.
Vei face tumbe-n cerc pe trambuline,
Să-şi bată joc copiii toţi de tine.

Zurlie să te caţeri, să faci saltul
Şi să te arunci dintr-un copac în altul.
Să joci, să cazi în cap şi în picioare
Şi dosul să-l arăţi la fiecare...

Te vei hrăni cu ierburi şi castani
Şi-ai să trăieşti... vreo 40 de ani!
- E prea mult, Doamne, şi-s atât de mică!...
A zis maimuţa, cu mişcări zevzece...

- De ţi se pare că-i prea mult, maimuţică,
Din anii tăi dă-i Omului vreo zece!..

Aşa că Omul nostru, cum vă spui,
Trăieşte cei 30 de ani ai lui,
Cei mai frumoşi, cu visul şi avântul
Cu care l-a învrednicit Prea Sfântul.

Iubeşte, înalţă imnuri către soare,
Femei şi vin şi flori şi sărbătoare.
Se-mbată de succes şi de noroc,
Se-avântă-n vraja culmilor de foc,

Trăindu-şi, după cum îi fuse scris,
30 de ani de cântec şi de vis...
Pe urmă-ncepe, lucrul nu e nou,
Să îşi trăiască anii cei de Bou...

Se-nsoară, un indiciu capital
C-a şi intrat în regnul animal.
Face copii şi-n pragul dimineţii
Trage amar la jugul greu al vieţii,

Se îndârjeşte lumea s-o răstoarne...
Şi ca tot boul, poarta-ades şi coarne.
După 50 de ani, de azi pe mâine,
Devine rău şi latră ca un câine...

Viclean şi egoist şi infidel,
I se tot pare că ai ceva cu el.
Te mârâie cu anasâna,
Te linguşeşte-apoi şi-ţi pupă mâna.

Şi bănuie, din toate câte-i spui,
Că vrei să te înfrupţi din ce-i al lui.
Devine, din dinam, degringoladă
Şi, ca un câine, dă şi el din coadă.

Apoi începe, bietul găgăuţă,
Să îşi trăiască anii de maimuţă.
Se-mpuţinează-n trup, încărunţeşte.
Ar vrea să zburde, dar se'mpleticeşte.

Se încovoie, jalnic, ca o drâmbă,
Face figuri frivole şi se strâmbă,
Din şolduri îi atârnă cărnuri vechi.
Îi creşte păr pe nas şi în urechi.

Îi iese-un neg, devine surd şi chel
Şi cei mai tineri îşi bat joc de el.
Copiii chicotesc cu el în cor
Şi mulţi şoptesc c-a dat în mintea lor...

Până-ntr-o zi, cu membrele inerte,
Închide ochii... Dumnezeu să-l ierte!
Aşa că, dacă judeci o lecuţă,
Te naşti un înger blond şi mori maimuţă...

poezie celebră de Ion Pribeagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a dus amorul...

S-a dus amorul, un amic
Supus amândurora,
Deci cânturilor mele zic
Adio tuturora.

Uitarea le închide-n scrin
Cu mâna ei cea rece,
Şi nici pe buze nu-mi mai vin,
Şi nici prin gând mi-or trece.

Atâta murmur de izvor,
Atât senin de stele,
Şi un atât de trist amor
Am îngropat în ele!

Din ce noian îndepărtat
Au răsărit în mine!
Cu câte lacrimi le-am udat,
Iubito, pentru tine!

Cum străbăteau atât de greu
Din jalea mea adâncă,
Şi cât de mult îmi pare rău
Că nu mai sufăr încă!

Că nu mai vrei să te araţi
Lumină de-ndeparte,
Cu ochii tăi întunecaţi
Renăscători din moarte!

Şi cu acel smerit surâs,
Cu acea blândă faţă,
Să faci din viaţa mea un vis,
Din visul meu o viaţă.

Să mi se pară cum că creşti
De cum răsare luna,
În umbra dulcilor poveşti
Din nopţi o mie una.

Era un vis misterios
Şi blând din cale-afară,
Şi prea era de tot frumos
De-au trebuit să piară.

Prea mult un înger mi-ai părut
Şi prea puţin femeie,
Ca fericirea ce-am avut
Să fi putut să steie.

Prea ne pierdusem tu şi eu
În al ei farmec poate,
Prea am uitat pe Dumnezeu
Precum uitarăm toate.

Şi poate că nici este loc
Pe-o lume de mizerii
Pentr-un atât de sfânt noroc
Străbătător durerii!

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea nu dispare

În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.

În lume se mai moare
fie că ai prea mulţi bani,
fie că ai prea mulţi ani.

În lume se mai moare
fie că din greu munceşti,
fie că doar leneveşti.

Tot în lume se mai moare
fie că eşti încă tânăr,
fie că eşti mai bătrân,
fie eşti copil pe umăr,
fie eşti cât un gorun.

Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-şi ia tainul său.

Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.

Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzeşte,
Aşa omul odrăsleşte.
Unul naşte, altul moare,
Toţi avem un timp sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pune semnul minus...

Nu pune semnul minus
stării mele!
Poţi să o numeşti cum vrei,
poţi să o pipăi,
poţi să o cântăreşti,
să o pui sub lupă,
poţi să o şi guşti, dacă vrei!
Poate că vei spune că e prea dulce,
că prea mult zahăr
face diabet.
Sau vei spune că lucrurile nu sunt
aşa dulci cum par,
că ar trebui să mai scormonesc puţin
în inima lor,
în plămânii lor,
în ficatul lor,
pentru că undeva,
sigur,
voi descoperi amărăciunea,
fierea lucrurilor şi a sentimentelor.
Poate vei face grimase de dezgust
pentru că am pus prea mult întuneric,
şi-mi vei scoate ochii cu lumina
pe care o vezi pretutindeni,
că aşa ar trebui să fac şi eu...
Poţi să faci ce vrei cu starea mea!
Ţi-o ofer pe tavă.
Ia-o!
Disec-o!
Poţi să fii unilateral,
multilateral,
univalent,
plurivalent,
dar să nu pui semnul minus
stării mele,
pe care o recompun
din greu,
mereu,
mereu,
din ochii tăi,
din ochii mei,
din vorba ta,
din vorba mea,
din inima ta,
din inima mea!...

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împrumută-mi un căţel

Îţi voi împrumuta un căţel, a spus Dumnezeu,
ca tu să-l iubeşti cât timp îl vei avea alături
şi să-l plângi când nu o să-l mai ai.
Poate unsprezece-doisprezece ani
ori, poate, doi sau trei...
Dar, te rog, până-l voi lua-înapoi
ocroteşte-l, vrei?

Te va înveseli cu giumbuşlucurile lui şi
(dacă timpul petrecut împreună va fi scurt )
vei rămâne cu nişte amintiri frumoase
care-or să te consoleze-n ceasul mohorât.
Nu-ţi promit că va rămâne cu tine zeci de ani,
pe lume-s hărăzite să vină şi să plece toate...
dar sunt lucruri simple pe care nu le ştii, şi-acest căţel
te va-învăţa cum să treci prin viaţă şi printr-o lungă noapte.

Am căutat în lumea largă îndelung
un suflet care să-i merite gingăşiile canine
şi din mulţimea-atâtor oameni,
iată, te-am ales pe tine.
Acum, îl vei iubi cât merită,
n-o să consideri efortul tău prea mare,
nu mă vei urî când va veni ziua să-mi iau căţelul
înapoi, aşa cum aş culege-o floare?

Mi-ar plăcea să te-aud spunând
"Sfinte Doamne,-împlinească-se-a Ta voie!"

Sau "pentru toate bucuriile pe care-acest căţel mi le aduce,
riscul de-a lăcrima la despărţire mi-l asum de bunăvoie."

Îi vei face adăpost, îl vei ocroti cu grijă şi blândeţe,
îl vei iubi atâta vreme cât îl ai şi poţi?
Iar pentru fericirea pe care-o vei afla
recunoştinţă oare o să-mi porţi?

Dar dacă va trebui să-l chem la Mine
mai repede decât te-aştepţi şi-alegi,
tu fii tare-n tristeţea pe care-o simţi
şi-încearcă să-înţelegi.
Dacă, prin iubirea ta, vei reuşi
dorinţa-Mi să-împlineşti, în amintirea lui
( care nu va scădea, ci va creşte înzecit )
fii vesel în fiecare zi pe care-o trăieşti sub soare
convins că şi el, de-asemeni, te-a iubit.

poezie de Autor necunoscut – SUA, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

Drag prieten care cânţi
vesel în credinţă,
fii prieten cu Isus
şi la suferinţă!
Dacă-n ceasul de temut,
vrei să fii la dreapta,
când Isus dă iar tribut,
mângâie-L cu fapta.

Dă-i acum din pâinea ta
foamea să-Şi destrame;
căci în cer în veci de veci
nu-I va mai fi foame!

Dă-I acum să bea din vas,
când e ars ce vrejul;
căci în veci de veci în cer
nu mai ai prilejul!

Dă-I acum haina ta
cât îi rupt veşmântul;
căci în cer nu-I va mai fi frig,
nu-L va bate vântul.

Dă-I acum când e bolnav
grija-nduioşată;
căci bolnav nu va mai fi
Domnul niciodată.

Ia-L în casa ta acum,
să-L aline somnul.
Azi e un sărac în drum,
dar în el e Domnul!

Azi Isus e-n mii de fraţi.
Azi îţi vrea El fapta.
Mâine toţi vom fi chemaţi.
Tu vei fi la dreapta!

Şi un glas, peste genuni,
va striga spre stele:
"Îl cunosc şi din ani buni;
şi din zile grele!"

Iată, anii trec, s-au dus.
Zilele-s ca spuma.
Fii prieten cu Isus,
nu uita, ACUMA!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vrei să faci ceva, înseamnă că îţi mai lipseşte ceva, dar ce anume îi lipseşte lui Dumnezeu, ce anume îi lipseşte aceluia ce e deja totul din întreg? Îi lipseşte lui vreo parte ca să facă vreo parte? Vorbeşte de "utilitatea" facerii ca şi cum ar fi vreo virtute şi nu cea mai cruntă deşertăciune? Când afirmi asta nici măcar nu bănui că îi condamni la suferinţă pe cei care sunt paralizaţi sau bolnavi, oare realizezi că exact asta era ideologia fascistă? Dumnezeul minţii este "a şti" şi Sfântul ei duh este "A face", dar te poţi face pe tine? Sau tu trebuie să exişti mai întâi ca apoi să faci? Află de ce exişti tu şi apoi vei vedea că întotdeauna şi fără nici o excepţie făcătorul nu-i decât o făcătură. Pentru că atâta timp cât nu realizezi că te afli într-un vis fals numit veghe, ego-ul tău îl va trimite pe Dumnezeu în concediu şi vei face tu lumea. Dar imediat ce vezi că facerea din visul din noapte este EXACTĂ cu facerea din visul din zi le vei da pe amândouă deşertăciunii în plata Domnului!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când poţi accepta că durează 15 ani să obţii orice lucru cu adevărat valoros, se întâmplă ceva magic: - îţi dai seama că nu poţi aştepta 15 ani ca să te bucuri de viaţă aşa că în timp ce faci munca aia, călătoria de 15 ani, începi să trăieşti mai mult micile bucurii ale vieţii. - îţi dai seama că drumul înseamnă fericirea şi nu destinaţia aşa că începi să aplici asta în toate aspectele vieţii. - înţelegi că te poţi face pe tine bogat făcându-ţi nevoile mai puţine, şi în acelaşi timp realizezi că dacă ai un vis mare pentru care să te trezeşti dimineaţa, toate poverile sunt mai uşor de dus. - după câteva luni din această călătorie realizezi ce simplu e să fii fericit şi parca nici nu mai îţi doreşti să ajungi la destinaţie asa repede pentru că nu mai vrei să scapi de propria ta viaţă mizerabilă care acum are sens, şi descoperi că îţi poţi iubi viaţa şi te întrebi cum de nu te-ai simţit atât de bine până acum, pentru că deşi nu ai mai multe în exterior, simţi că ai trezit în tine uriaşe comori interioare care au fost tot timpul acolo. Ce altceva ai mai învăţat din călătoria ta?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La un moment dat în viaţă ai de-a face cu diverse situaţii dificile. Cu toţii avem parte de astfel de situaţii, însă dacă eşti pregătit vei trece mai uşor peste şi nu te vei afunda şi mai tare în suferinţă. Una din strategiile pe care le aplic este următoarea: Să-ţi doreşti ca lucrurile să fi fost altfel şi sperând că va fi mai bine nu este o strategie. Lucrurile nu se vor îmbunătăţi de la sine. Petrecem prea mult timp plângându-ne despre situaţia în care ne aflăm încât nu mai avem energie să acţionăm. Fii realist şi priveşte viaţa aşa cum este, nu cum ar trebui să fie. Prin această strategie îţi vei schimba focusul de la a te plânge la a găsi soluţii pentru a trece peste situaţia în care eşti. Până la urmă viaţa nu este făcută doar din momente fericite, curcubee şi vată de zahăr, situaţiile dificile au rolul lor. Au rolul de a te face mai puternic, mai bun, mai înţelept. Iar data viitoare când viaţa nu este roz, fă un pas înapoi, înţelege că face parte din procesul evoluţiei tale şi cere mai mult, că doar poţi. Nu poţi fi doborît aşa uşor. Viaţa este precum anotimpurile: toate sunt trecătoare, important este să-ţi faci provizii vara ca să poţi trece peste iarnă.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decontul final

Pentru tot ce-ai pierdut în iubire cândva,
Îţi dau toţi aceşti ani, îţi dau viaţa mea.

Să mai vii într-o zi, să mai vii pe la noi,
C-am găsit nişte ani, să ţi-i dau înapoi,
Anii noştri frumoşi, anii noştri nebuni,
Am să-ţi dau săptămâni, anotimpuri şi luni.

Să mai treci pe la noi, cât nu e prea târziu,
Şi eu încă sunt viu,
Să mai treci să-ţi mai dau câtă jale am strâns
Pentru-o oră de plâns.

Să mai treci pe la noi, care sunt numai eu,
Anii vechi să ţi-i dau că m-apasă prea greu,
Să mai treci peste mări, să mai treci peste munţi,
Să-ţi aduc amintiri ca să poţi să mă-nfrunţi.

Să mai treci prin vreun loc unde-am stat şi-am visat,
Fără pic de păcat.
Să-mi mai iei cât de cât umilinţa tacând
Şi spitalul din gând.

Să mai schimbi drumul tău, că şi-aşa n-are rost,
Nişte cioburi să-ţi las din iubirea ce-a fost,
Să te-ntorci, auzind că mai sunt printre vii
Şi de dragă ce-mi eşti mai trăiesc până vii.

Nici dovezi nu-ţi pretind, nici chitanţe nu-ţi cer,
Te aştept sus în cer,
Şapte ani te-am închis în iubirea ce-ţi port,
Să mă ierţi ca pe-un mort.

Să mai cazi dinspre cer, când sunt strugurii copţi,
C-am să-ţi dau nişte ani, strânşi în zile şi nopţi,
Să mai vii prin trecut, prin grădina de foc,
Unde-a fost să te văd şi să-ţi fiu nenoroc.

Dar te rog să mai vii într-o zi pe la noi,
Să-ţi dau anii-napoi,
Ca pe tot ce-ai pierdut pentru că m-ai iubit,
Eu să mor, să fim chit

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne ajută

E plin de flori şi de culoare pe câmpuri şi în lumea toată,
Dar tu nu vezi decât un gri şi puţin verde, câteodată.
Eu ce să-ţi fac? Tu ai ales să îl iubeşti pe el. Îţi place.
Ţi-a spus de-atâtea ori să pleci, să-ţi vezi de drum, să îi dai pace.

Nu înţelegi că-n viaţa asta, nu toţi sunt cum ai vrea să fie?
Că dacă scrii din când în când câte un vers, nu faci din ele-o poezie.
Îţi trebuie şi ritm si rimă, mai multe strofe ca să ai succes.
Cu el, nu vei putea vreodată să faci asta. N-ai de-ales.

Va trebui s-asculţi ce-ţi spune, să renunţi.
Tu vrei să muţi din loc un lucru, dar sunt munţi.
Nu e nici deal şi nici câmpie, n-ai cum să reuşeşti.
Acceptă. Mai bine fugi si lasă-l. Îl iubeşti?

Atunci să-ţi dea Dumnezeu bine, să te păzească, roagă-l tu,
Că mintea ta deşi îţi spune să m-asculţi, inima nu.
Şi tu cu sufletul trăieşti mai mult, gândeşti puţin.
Mai sunt minuni pe lumea asta. Doamne ajută. Mă închin.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetiţei mele

Fetiţei mele, Corina, cu dragoste

Te-am adorat din clipa-n care
În astă lume-ai răsărit
Şi, ca pe o gingaşă floare,
Cu dragoste te-am îngrijit.

Îmi amintesc, fetiţa mea,
Cum gângureai, neobosită
Şi, Doamne, bine mai era.
Erai atât de fericită!

Văd chipul tău de îngeraş
Şi glasul dulce ţi-l ascult.
Tu, dragul mamei copilaş,
Când ai crescut atât de mult?

Apoi, să mergi ai învăţat
Şi teamă nu-ţi era deloc
Şi câte trânte ai luat...
De inima-mi stătea în loc.

Şi râdeai mult, fetiţa mea,
Tot chipul tău era lumină
Şi ai rămas şi azi aşa:
Veselă, dulce şi senină.

Să faci surprize îţi plăcea,
Să ne faci daruri, bucurii
Şi ne făceai, fetiţa mea,
Să ne simţim din nou copii.

Ne-ai dat atâta fericire
Câtă nu-ncape în cuvinte.
Ai fost şi eşti şi vei rămâne
Fetiţa noastră cea cuminte.

Cea care ştie ce te doare,
Cea care-ţi sare-n ajutor,
Un trup micuţ cu suflet mare
Tu, dragul mamei scump odor.

Viaţa va-ncepe pentru tine
Abia acum, cu-adevărat
Şi vei pleca de lângă mine
Tu, suflet dulce şi curat.

Îţi vei începe al tău zbor
Spre culmi pe care tu le-alegi
Şi nu va fi mereu uşor,
Însă nicicând să nu te-apleci.

Să rămâi dreaptă, fiica mea!
De vei cădea, să te ridici,
Să-ţi faci viaţa cum vei vrea,
Dar s-o clădeşti cu paşii mici.

Da, pas cu pas, cu-nţelepciune,
Ca să ai timp să-nveţi din ea
Şi toate lucrurile bune
Să se aştearnă-n viaţa ta.

Să nu te pierzi în amănunte,
În lucruri care nu contează.
Poţi să faci vrute şi nevrute,
Dar mintea să-ţi rămână trează!

Să îţi aşterni, fetiţa mea,
Viaţa aşa cum ţi-o doreşti.
Să dai mereu, fetiţa mea,
Şi înzecit ai să primeşti.

Să îi alegi cu-nţelepciune
Pe cei de care te-conjori
Şi să faci multe fapte bune,
Chiar de vei pierde uneori.

Şi să înveţi, fetiţa mea,
Mereu, constant, de la oricine
Că învăţând devii om bun
Şi implicit îţi va fi bine.

Şi chiar dacă vei da de greu
Să nu renunţi, fetiţa mea.
Alături îţi vom fi mereu
Şi dornici de-a te ajuta.

Cât te iubesc, fetiţa mea....
Tu pentru mine nu ai seamăn
Şi e aşa precum ai spus:
Da, tu eşti "sufletul meu geamăn".

Cu dragoste noi te-am crescut,
Aşa cum am ştiut mai bine.
Ţi-am dăruit tot ce-am putut
Şi ne-am mândrit mereu cu tine.

Ai 18 ani acum.
Când au zburat? Unde s-au dus?
Tu vei porni pe al tău drum
Să urci, Corina, cât mai sus.

Să ai curajul de-a visa,
Şi-ambiţia de a-ţi dori,
Să ai puterea de-a lupta
Şi mintea pentru-a reuşi.

Oriunde şi oricum vei fi,
De vei fi tristă sau voioasă,
Necazuri, griji şi bucurii
Să le împarţi cu cei de-acasă.

Îi vei găsi o vreme-aici,
În acest sat un pic mai mare,
Pe-ai tăi părinţi şi pe bunici
Iubindu-te fără-ncetare.

La mulţi ani, Corina!

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cele mai gingaşe mame...

Voi femeile înainte să fiţi doamne,
Voi sunteţi pentru noi mame.
O viaţă primiţi şi o viaţă daţi,
Tot cei mai scump voi meritaţi.
Din buchetul de flori
Tu eşti cea mai frumoasă floare
Şi azi pentru tine e sărbătoare,
Vreau să-ţi urez sănătate,
Şi ani frumoşi cât se poate,
Fericirea aş vrea să vă fie,
În sufletul tău cu bucurie,
Trandafiri cu miresme să primiţi,
S-aveţi anii fericiţi!
La mulţi ani, pentru ale noastre mame,
Voi rămâneţi şi veţi fi,
Cele mai mai gingaşe doamne.

poezie de Eugenia Calancea (8 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

A Ta domnie

Cum va fi a Ta domnie
Doamne când vei reveni
Şi-o să iei în stăpânire
Chiar întreaga omenire
Şi-Mpărat — Doamne vei fi

Cum va fi a Ta sosire
Aici Isus pe pământ
Când oştiri lângă oştire
Vor urî a ta venire
Ca să nu vii Mire Sfânt

Şi-mpotriva Ta cu arme
Vor fi strânşi l-Armaghedon
Planul Tău să ţi-l răstoarne
Chiar şi-n bătălii amare
Aici să nu mai fii Domn

Toate oştile atunci — când
Ţi se vor împotrivi
Să nu vii pe acest pământ
Mire drag — o Mire Sfânt
Nicidecum de-a-l stăpâni

Însă nu vei mai veni ca Miel
Ci ca Leu — atunci din Iuda
Căci Pământu-ţi va fi ţel
Omenirea de pe el
Pentru care-ai depus truda

Când Doamne Tu te-ai jertfit
Plătind pentru omenire
Tot omul ca mântuit
Să poată fi-n cer primit
Prin credinţă şi iubire

Şi oştirile cumplite
Ce ţi s-or împotrivi
Vor cădea atunci în lupte
Ca un trăznet începute
Căci uşor vei birui

Morţii vor cădea în stive
De sabia gurii Tale
Cei rămaşi ca să se mire
Căci a Ta împărăţie
Va avea aici o cale

Doamne Tu eşti Creatorul
Al Pământului şi-al vieţii
Şi ne eşti Mântuitorul
Cum să nu fii Domnitorul
Chiar din flarea dimineţii

Cine-ţi poate sta-mpotrivă
Când eşti Domn şi Dumnezeu
O oştire în derivă
Fără dragoste şi milă
Ce-ţi calcă Cuvântul Tău

Tu eşti singurul Stăpân
Şi a Ta este puterea
Doamne Ţie eu mă-nchin
Să mă faci mai pe deplin
Ca să-ţi gust doar mângăierea

Căci Pământul e al Tău
Chiar şi vântul şi cu marea
Tu eşti Isus Dumnezeu
Şi-aici vei — domni mereu
Împlinindu-ţi dar lucrarea

După ce vei nimici
Oştile l-Armaghedon
Doamne Tu vei rândui
Judecaţi oamenii a fi
Căci Isuse vei fi Domn

Şi martirii-or învia
Fiara — ce n-au ascultat
Căci Tu Doamne le vei da
Să fie-naintea Ta
Şi ei iat-au înviat

Va începe o nouă viaţă
Doamne ca la început
Când Isuse a Ta faţă
Vor privi de dimineaţă
Căci doar Tu ne vei fi scut

Atunci în zilele Tale
Cel neprihănit va înflori
Căci Isus îi vei fi cale
De pe munte până-n vale
Pacea ta o vom trăi

Şi va fi belşug de har
Până nu va mai fi lună
Al sfinţeniei gingaş pahar
Ne va fi în buzunar
Mai în vremea de pe urmă

De la o mare pân" la alta
Doamne Tu vei stăpâni
Şi săracu-n lumea asta
El îşi va vedea năpasta
Dar Tu îl vei ocroti

Vei avea grijă şi milă
De acei nenorociţi
Întorcând a vieţii filă
Spre fiinţa lor umilă
Şi ei vor fi fericiţi

De-ndurarea Ta cea mare
Şi al Tău scump ajutor
Izbăviţi din încercare
Vor cânta în gura mare
Pe al lor Mântuitor

Toţi împăraţii se vor
Închina înaintea Ta
Înaintea Singurului Domnitor
Ce e viu — în vecii vecilor
Şi Numele-ţi vor cânta

Glorie Isus — onoare
Nu vei mai fi Mielul din Calvar
Ci Leul — îmbrăcat în slavă mare
Ce dă omului salvare
Când se-mbracă iar în har

Astăzi Doamne-ţi mulţumim
De ce-ai planificat
Şi ochii ţi-i dăruim
Căci noi vrem ai Tăi să fim
Pururi fii glorificat
07-03-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu faci niciodată o femeie să plângă...

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că ochii ei sunt făcuţi să te privească cu drag,
Când vii acasă.
Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că va uita să-ţi mai zâmbească;
Îşi va pune pecete gurii şi nu va mai putea rosti,
Cuvinte de dragoste.

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că-i vei ucide visele;
Iar daca visele mor, îi va fi greu sa trăiască
Fără speranţă.
Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că -i vei răni inima;
Iar inima ei este făcută doar pentru iubire....
Pentru copiii ei şi pentru tine.

Să nu faci niciodată o femeie să plângă
Pentru că va privi prea des către moarte;
Şi-i va muri mai intâi sufletul apoi trupul....
Atunci, vei dori să-i auzi paşii venind către tine.
Iţi va fi dor de zâmbetul ei şi de cuvintele de dragoste...
Dar ea va fi atunci mult prea departe de tine...

poezie de Angelina Nădejde (1 iulie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

În loc de "La mulţi ani!", doar o rugăciune îţi putem rosti, Octavian... Fie lumina de partea ta! (Trei ani de când cerul îţi este "casă"...)

Te-ai scurs printre zăpezi de vis
şi ne-ai lăsat cu lacrima pe faţă...
Credeam în zilele cu tine, cu noi,
în ochii tăi prea plini de viaţă!

La masă, e o farfurie în plus
şi poate un înger ne vei trimite
să stea cu noi, vorbind de tine-
icoană a amintirii în cele sfinte.

Ne doare şi ne arde dorul,
iar copacii când ne ies în cale,
ne dau bineţe, apoi ne întrebăm:
va mai creşte iarba palmei tale?

Cămaşa albă pe care-i îmbrăcat-o
e de acum un roi de fluturi,
un colţ de cer ce te-a înfăşat,
ridicându-te din grele luturi.

Ştim că prin rostiri de rugăciuni
ne vom face sufletele scară
şi Dumnezeu, în fiecare iarnă,
ni te va trimite ca pe o primăvară.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare

Aho! aho! prieten bun
Stai puţin s-auzi ce-ţi spun!
Să-mi asculţi urările
Că vin sărbătorile!
L-am rugat pe Dumnezeu
Să facă cum gândesc eu!
Să-ţi aducă sănătate
Masa plină cu de toate
S-ai noroc şi fericire
Ce munceşti să-ţi dea-mplinire
S-ai noroc, să fii iubit
Şi de lume preţuit
Şi orice tu ţi-ai dori
Să poţi a înfăptui
Drumul să-ţi fie deschis
Să-mplineşti tot ce-ai promis
Să ai sufletul frumos
Să faci totul cu folos
Să faci şi să trăieşti bine
Ca să-ţi aminteşti de mine
Să trăieşti cu spor mulţi ani
Şi pe coş să-ţi curgă bani
S-ai nepoţi să-ţi calce pragul
Şi să fi fălos ca bradul
Cum e-n noaptea de Craciun
Că eşti prietenul meu bun!
Să-ţi dea Domnul ce-ţi doreşti
La mulţi ani să îmi trăieşti!

Sărbători fericite!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: La mulţi ani, bătrâne! De ce nu mi-ai spus nimic? Te rog, scuză-mă, uitasem...
Alex: Luci, te înţeleg, nu trebuie să te scuzi.
Lucian: Dar n-am pregătit nici măcar un cadou pentru tine.
Alex: Nici nu ţi-am cerut nimic. Cadoul din partea ta poate fi considerat faptul că te simţi bine; dacă nu ţi-ai fi revenit, nu puteam serba nimic, pentru că am fi fost toţi mult prea trişti, ca să petrecem. Aşa însă, eşti printre noi, din nou, tu însuţi, deci, putem fi veseli. E un cadou plăcut din partea ta. Serios, Luci!
Lucian: Posibil... Şi deci, cât împlineşti?
Alex: Ha... Prea mult ca să mai şi spun.
Lucian: Păi, să vedem...
Alex: Te rog, Luci, nu pronunţa numărul!
Lucian: De ce?! Sunt doar 32.
Alex: Ah, răule... De abia te rugasem să nu pronunţi numărul! Mă faci să mă simt cu adevărat bătrân...
Lucian: Glumeşti cumva, sau ce-i cu tine?! Nu te simţi bine?! Bătrân te vei putea considera de abia după vreo 90 şi ceva de ani de acum încolo... Acum eşti încă nepermis de tânăr şi de fapt, indiferent de vârstă, dacă sufletul ţi-e tânăr, te vei simţi mereu tânăr, chiar şi după mai mult de 90 şi ceva de ani.
Alex: Ştiu şi eu?! Poate că ai dreptate. Dar, atunci, de ce-mi zici mereu "bătrâne"?!
Lucian: Hai că la asta nu mă aşteptam, să-mi reproşezi... E doar un fel de-a spune; nu ştiam că te-ar deranja. Dar bine, de acord, de acum încolo, nu-ţi mai spun aşa, dacă nu-ţi place.
Alex: Nu, Luci... Ştii ce?! Las-o baltă! Nu mă deranjează deloc, nimic; poţi să-mi spui oricum vrei tu.
Lucian: Cum vreau?! Atunci ce-ar fi să schimb formula anterioară cu "moşule", "moşulică"... Sau cum?! Dă-mi o sugestie!
Alex: Hmm... Ştii ce?! Prefer "bătrâne"...
Lucian: Atunci, aşa rămâne; dar fără supărare. De acord, bătrâne?
Alex: Fără supărări; ce naiba?!

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mult prea scumpă

E mult prea scumpă viaţa asta
ca s-o petreci nepăsător;
e mult prea scumpă orice clipă
s-o laşi să treacă fără spor.
E mult prea scump Cuvîntul Vieţii
să-l poţi uita şi-un ceas măcar;
e mult prea scumpă rugăciunea
să-i poţi nesocoti vreun har.

E mult prea scumpă adunarea
să nu faci totul pentru ea;
e mult prea scumpă-mbrăţişarea
să-ţi pară vreo iertare grea.

E mult prea scumpă răsplătirea
statorniciei la sfîrşit,
să-ţi par-acum prea grea-ncercarea
pe care-o ai de suferit.

E mult prea scumpă mîntuirea
să nu-i dai totul pe pămînt,
şi pacea inimii şi slava
statornicului legămînt.

E mult prea scumpă veşnicia
s-o dai pe-o umbră şi pe-un fum;
E mult prea scump Cristos şi Raiul
să nu dai tot să-L ai acum.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artista

Eşti înger, demon şi artistă,
Le joci pe toate magistral,
În viaţă ai rol de elitistă,
Să fii o divă, e banal.

Te aplaudăm de cum apari,
Chiar din culise, când repeţi,
Păcat, prea repede dispari
Când trag cortina cei şireţi.

Mă vor aproape, ca trofeu,
Cei din elită se mândresc,
Dar prompt îi paşte un bufeu
Când despre viaţă le grăiesc.

Îmi vând talentul pe nimic,
Mă vor cu totul, temporar,
Accept când rolul e mai mic
Dar nu pot vinde şi din har.

Artista-i zâmbet şi întristare,
Nu ştii nimic din viaţa ei,
Îţi dă mai mult chiar decât are
Iar tu îi dai cât poţi, când vrei.

Şi uite aşa se adună anii,
Artista mea îşi cară sacii,
N-au prea iubit-o gologanii;
Acum pe scena sunt cârmacii.

poezie de Gabriel Stănciulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la α din Centaurul, stea ce nu se vede din ţara noastră, lumina ne vine în 4 ani; de la o stea mică, de mărimea 8, din constelaţia Ursa Mare, ne vine lumina în 7 ani. Acestea sunt stelele cele mai apropiate pe cari le cunoaştem noi; s'ar putea însă întâmpla să fie vreo stea mai apropiată de noi, dar fiind prea mică, nu am luat-o încă în seamă. Celelalte stele sunt depărtate până la 40 ani lumină, vreo 30 de stele cu toate; iar restul se află la sute şi mii de ani lumină. Acum vă puteţi face o ideie de depărtările la cari se găsesc cele mai multe dintre stele. Polara e aceea care se găseşte la 44 ani lumină.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!