Piramida

Ce multe ne învaţă piramida
din partea 'nvăţătorului suprem!
Stătea ascunsă-n piatră crisalida,
o taină aşteptînd un Nicodem.
Pe cei smeriţi ce pătrundeau să fure,
cu mîna goală i-a zvîrlit din sîn,
Dar fără margini vrea să se îndure
de cei ce văd în piatră pe Stăpîn.

Urcînd de pe pămînt spre nehotare
să puie mijlocirea într-un chip,
pe patru muchii ea purtă sub soare
o cruce în pustia de nisip.

Din patru culmi şi Biblia ne-aşteaptă
pe-ntîiul prag, ce-i lesne tuturor.
Ca să urcăm apoi din treaptă-n treaptă
spre Unul Nevăzut, dar Văzător!

Ce multe ne învaţă piramida
pe cei ce scriem pentru Har un vers!
Pe cei ce-n inimă purtăm firida
în care dibuim un univers.

Keops şi magii aşteptau Scriptura.
Şi un isvod a fost din Rai adus.
Ce e ceresc, ideea şi măsura,
nu-s de la noi, ci ni se dau de sus.

Şi-apoi ce dîrz au stăruit pietrarii
ducînd desăvârşirea spre atom.
Ce-i omenesc se-opreşte în fruntarii,
dar fiecare treaptă are-un om.

O, de-am putea şi noi cuprinde gînduri
ca în desenul piramidei pur,
cu nici o piatră răzvrătită-n rînduri,
cu nici un colţ mai moale său mai dur.

O, de-am cuprinde slăvile în haine
şi gîndul veşniciei într-un unghi!
Din miezul labirintului de taine
să scoatem simplitate de triunghi!

În şase zile a lucrat sublimul.
Şi-n şase zile-a frînt pe Belzebub.
Dar ce va fi-n etern Ierusalimul
cînd piramida Lui va fi un CUB!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piramida mea

E plăcut să spun:
"Piramida mea".
Sună grav, important.
E ceva conţinut aici, în
Piramida mea.

Pe de altă parte,
Nu mai pot scăpa de ea.
Toată lumea leagă numele meu
De piramida mea.

Toţi vorbesc numai
De Keops, cel cu piramida
Lui Keops.
Am făcut lucruri mai importante
În viaţă.
Poate mult mai măreţe, mai durabile.
De ce numai unora le e dat să absoarbă totul?
Să devină embleme?

Ah, numele
Nu-mi va ieşi nicicând din piramidă!

Am desenat în jurul ei un cerc
Şi-n fiecare dimineaţă controlez
Să văd dacă-a reuşit numele să treacă măcar cu un
Pas dincolo.
Dacă poate să existe singur,
Imposibil!

Totuşi piramida mea
Sună trăznitor,
(Pe silabe: Pi-ra-mi-da mea!)
Parcă-aş intra într-un imens clopot
De pământ şi cer.
Clopotul meu.

Dacă n-o înălţam atunci,
Cu toate că şi atunci erau vremuri grele,
Acum n-o mai puteam face.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei patru body-guarzi zâmbiră, amuzaţi de prezenţa păsării. Nero nu atrase atât de mult atenţia asupra lui, deşi nu mai stătea încolăcit la locul său, se ridicase, bucurându-se de sosirea tânărului său stăpân. El intră în cameră, urmat de cei patru body-guarzi. Văzându-l, chipul blondului se însenină; dispăruseră norii tristeţii. Băiatul o sărută pe Maria pe obraji, apoi îi salută pe părinţii acesteia, de abia după aceea trecând la cei ai casei, printre care se numărau şi bunicii lui. Acum, că sosise el, atmosfera se mai însufleţise puţin. Cei patru body-guarzi luară şi ei loc, la invitaţia tânărului comandant, deşi parcă se simţeau în plus pe acolo. Lucian îşi opri privirea asupra mesei din încăpere, pe care o zări goală. Privi dojenitor spre Diana Enka. Ataşă rapid şorţul de bucătar peste uniforma albastră şi reveni să-şi servească oaspeţii. Făcu mai multe asemenea drumuri, aducând mai întâi un platou cu prăjituri, pe care tot el le făcuse (îşi găsise timp, deşi nu avea foarte mult la dispoziţie), apoi cafele pentru toţi cei prezenţi, băuturi răcoritoare şi şampanie. Îi servi cu atenţie pe toţi, chiar şi pe cei patru body-guarzi, care-l priveau nedumeriţi; nu se aşteptau ca el să-i servească. Maria îl însoţi într-unul din drumurile spre bucătărie, deşi nu pentru a-l ajuta.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ne-ai adus

Tu ne-ai adus iertarea.
Ne-ai dat Salvarea-n dar.
Ne-ai scos din închisoarea
păcatului murdar.
Ne-ai dat o nouă fire
şi un veştmînt curat.
Dar noi, ca mulţumire,
Isuse, ce ţi-am dat?

Tu ne-ai adus putere,
scîntei din focul tău,
o sfîntă-nvăpăiere
ce mistuie ce-i rău.

Spre veşnica cetate
o cale ne-ai tăiat.
Dar, pentru-acestea toate,
Isuse, ce ţi-am dat?

Tu tot ce-aveai în lume
şi-n cer ne-ai dăruit:
şi inimă, şi nume,
şi Duh nemărginit.

Şi-n zarea albăstruie
Tu ce-ai luat şi cît?
... Doar patru răni de cuie
şi-o rană-n piept. Atît...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea să fiu ce azi n-am fost
În ziua mea pierdută:
Înţelegînd al vieţii rost,
Aş vrea să fiu străjer în post,
Şi chiar plătind al jertfei cost,
Eu să rămîn în luptă.
Aş vrea să fiu ce n-am fost ieri
Şi nicicînd înainte:
Prin lumea plină de plăceri,
Să fiu aşa cum Tu îmi ceri:
Să nu m-abat spre nicăieri
Din drumul vieţii sfinte.

Aş vrea să fiu ce alţii nu-s
Şi nici nu vor să fie:
Mergînd prin viaţă spre apus,
Să nu mă las de valuri dus,
Şi să mă 'nalţ mereu mai sus,
Din timp spre veşnicie.

Aproape-aş vrea să fiu oricînd
De cei ce trec prin lume
Sub greul crucii suspinînd,
Dar şi de cei căzuţi din rînd,
Rămaşi în urmă, sîngerînd,
Răniţi fără de nume.

Aş vrea să fiu un simplu glas
Care să strige-ntruna,
Că din al mîntuirii ceas
Secunde doar au mai rămas.
Iar cei de azi nu vin pe vas,
Se pierd pe totdeauna.

Aş vrea să fiu acel argat
La care El să-i spună
Cînd Se va-ntoarce ca-Mpărat,
Privind la tot ce am lucrat
Cu-acei talanţi ce mi-i i-a dat:
"O, bine, slugă bună!"

Şi aş mai vrea să fiu ceva:
O rază lucitoare!
Şi strălucind în lumea rea,
Să duc lumină undeva,
Să încălzesc pe cineva,
Şi să mă-ntorc în soare.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am căzut din cei în ce-i...

Am căzut din cei în ce-i...
Şi m-ai îndrumat pe loc,
Între noi este tăcere,
Dar în fond suntem în joc.

Tu la capăt de lumină,
Eu de întuneric stors
Din durerile din suflet
Şi din măduva de os.

Nu mai judec clipa-n care
M-ai ţinut în lacrimi grele,
Despărţindu-te de mine
Ai prins înălţimi de stele.

Mă priveşti din cerul nalt,
Te admir de pe pământ,
Am căzut din cei în ce-i...
Lipsa-n care mă frământ!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învierea

Tu ai ştiut tot ce ne doare, griji, suferinţe şi nevoi
Tu, care te-ai sacrificat şi-ai fost cruce vie pentru noi,
Ne-aduci lumina sfântă, să putem găsi calea dreaptă
Ne-nalţi spre Dumnezeu,, conducându-ne treaptă cu treaptă.

Venim cu sufletul deschis, de Paşti să ne împarţi lumină
Să pogoare peste noi har şi milostenie divină;
De sacrificiu-ţi suprem şi azi tresaltă mânăstirea,
Iar clopotele umplu cerul, vestindu-ţi nemurirea!

În mila-ţi nemărginită i-ai iubit pe cei ce te-au trădat
Pentru mântuirea lor, tu crucea pe Golgota ai purtat;
Poate că lumea mult mai frumoasă şi mai curată-ar fi
De n-ar fi cei care te răstignesc în fiecare zi!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe urmele noastre

Pe urmele noastre mergînd,
ei coboară mereu spre centrul pămîntului,
apa noroioasă devine povestea însoţitoare,
la răscruci, cocoşaţi aruncă în sus cu buchete
sinistre, de nuntă.

Nimic nu dospeşte mai bine ca sufletul,
ca amintirea. Aveam odată vase de lut,
fiecare lucra noaptea, în vis, vasul lui
şi dimineaţa el era gata de a-şi primi uleiul,
vinul ori grîul.

De ce merg ei acum tăcînd? Cine sînt ei, de fapt?
Umerii noştri au fost odată de fier,
păsările noastre au fost odată de piatră,
dar noi, cei cu umeri de fier, cine am fost?
Dar noi, cei cu păsări de piatră, cine am fost?

Şi, în fond, de ce ei parcă ne urmăresc
şi calcă mereu pe urmele noastre,
coborînd, fără voia lor,
spre centrul necunoscut al pămîntului?

poezie de Dragoş Niculescu din Cinci vreascuri şi fapta de mâine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măsura

De-am fi vieţuit noi în zilele strămoşilor
ce fost-au părtaşi la martiriul proorocilor
am fi întrecut măsura barbariei lor?
De-am fi judecat noi în zilele strămoşilor
ce greutate au mila şi credinţa cărturarilor
am fi întrecut măsura nechibzuinţei lor?
De-am fi călăuzit noi în zilele strămoşilor
pe cei ce căutau ieşirea din orbirea fariseilor
am fi întrecut măsura fărădelegii lor?
De-am mărturisi noi din zilele strămoşilor
calea izbăvirii de flăcările gheenei a fiilor
am şti cum să-ntrecem măsura măsurii lor?

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtăm în noi...

Fiecare
purtăm în noi...
o mare de dureri,
dar... urcăm cu ele
în Templul iubiri...
Alungăm din când în când
tristeţea,
căutăm... uneori
să uităm de caii sălbatici
ce-au bântuit...
prin grădina florilor
cu crizanteme mioritice...
Fiecare,
purtăm în noi...
o mare de dureri,
dar în aceeaşi zi,
urcăm, câte o treaptă,
în Constelaţia Universului!

poezie de Lucian Drând Luce din O petală de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La săvârşitu' lumii

La săvârşitu' lumii
Trâmbiţa-ş-or înjerii
În patru cornuri de lume,
La tăt omu p-a lui nume.
Şi or trâmbiţa cu frice,
Domnii şi-mpăraţ' or plânje,
D-apoi noi ce-om pute zâce?
Ne-om răscumpăra cu sânge.
Nu cu aur, nici cu-arjint,
Ce cu suflet drept şi sfânt.

- Pă cei buni unde i-or pune?
I-or încuie într-un nor
La binele tuturor.
- Pă cei răi unde i-or pune?
I-or încuie într-o piatră,
Lumina să nu o vadă;
Şi pă piatră muşchi or creşte,
De lumină nu-i nădejde.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie fără muzică

Eu nu-s de-acord ca inimile iubitoare să fie-închise-n lut profan.
Dar aşa au stat şi stau lucrurile, două capete şi-un pod:
În întuneric intră toţi, cei înţelepţi, cei frumoşi, cei cu suflet diafan,
Împodobiţi cu flori în ora de plecare; dar eu cu asta nu-s de-acord.

Iubiţii şi filozofii se pierd în nicăieri, asemeni, laolaltă,
Devenind bulgăre de ţărână anostă, inertă, insenzitivă.
Rămâne din ceea ce ai fost, din ce-ai ştiut şi ce-ai simţit odată
Doar un enunţ – iar din ce-aveai mai bun, bomboana pe colivă.
Răpunsurile iuţi, tăiose, privirile oneste, surâsul, al iubirii cod
Au dispărut. Sunt azi hrană pentru trandafiri. Cârlionţat şi elegant
Este bobocul. Parfumată floarea. Ştiu. Dar cu asta nu-s de-acord.
Mai preţioasă-a fost privirea ta decât tot balsamul rozelor fragrant.

Jos, jos, jos în bezna fără nici un fel de ai şi nici un fel de am
Coboară cei buni, cei blânzi şi cei frumoşi, într-un nesfârşit exod;
Tăcuţi, se duc toţi, cei viteji, cei inteligenţi, cei plini de şarm.
Ştiu. Dar nu accept deloc. Ştiu, dar eu cu asta nu-s de-acord.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub bolta cerului, stropul din lacul Sfînta Ana se întîlneşte cu cei din spicele de grîu, cei din frunzişul pădurilor cu cei de pe frunţile omeneşti, şi toţi împreună cu cei de pe nemăsurata mare. Dar, oricît de mulţi, şi de oriunde ar fi venit, nici unul nu se va pierde. După ce vor trăi, în infinit, o fantastică aventură, se vor întoarce pe pămînt. Şi vor fi Olt

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 8 iunie 1924, în timp ce Mallory şi Irvine înaintau cu greu spre vârf, ceaţa se ridica spre partea de sus a piramidei, împiedicându-i pe cei de jos să monitorizeze progresul alpiniştilor. La 12.50 norii s-au risipit pentru o scurtă vreme, iar Noel Odell, un coechipier, a putut să-i vadă clar pe Mallory şi Irvine sus pe culme, cu aproape cinci ore întârziere faţă de programul stabilit, dar "urcând precaut şi hotărât" spre vârf. Cei doi alpinişti nu s-au întors în noaptea respectivă la corturi, şi nici Mallory, nici Irvine nu au mai fost văzuţi niciodată. De atunci se dezbate cu înflăcărare dacă unul din ei sau amândoi au atins vârful înainte să piară pe munte şi să se transforme în legende. În 1999, bine-cunoscutul alpinist american Conrad Anker a descoperit corpul lui Mallory într-un povârniş la 8.200 de metri, unde căzuse în urmă cu şaptezeci şi cinci de ani. Pe lângă rămăşiţele lui Mallory au mai găsit şi nişte artefacte curioase, dar uimitoarea descoperire a lui Anker a dat naştere mai multor întrebări decât răspunsuri. Dovezile sugerau că Mallory şi Irvine nu atinseseră vârful înainte să moară.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima bucurie

Prima bucurie
ce mi-a dat Isus,
primul ghiocel
de mîna lui adus,
prima zi cu soare,
soare-adevărat,
a fost ziua cînd mi-a spus
că m-a iertat!
Cea dintîi minune
care m-a uimit,
nu-i nici foc din cer,
nici apă din granit.
Cea dintîi minune,
un etern ecou,
e că-n mine s-a născut
un suflet nou!

Ultima dorinţă
care-o am de spus
e să vie toată lumea
la Isus!
Şi cînd El ne duce
Sus la Dumnezeu,
vai...
să nu rămînă nimeni.
Dar nici eu...

Prima bucurie
ce mi-a dat Isus,
primul ghiocel
de mîna lui adus,
prima zi cu soare,
soare-adevărat,
a fost ziua cînd mi-a spus
că m-a iertat!

Cea dintîi minune
care m-a uimit,
nu-i nici foc din cer,
nici apă din granit.
Cea dintîi minune,
un etern ecou,
e că-n mine s-a născut
un suflet nou!

Ultima dorinţă
care-o am de spus
e să vie toată lumea
la Isus!
Şi cînd El ne duce
Sus la Dumnezeu,
vai...
să nu rămînă nimeni.
Dar nici eu...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi

Cu primitive graţii te-adulmecam ca un
sălbatic ce stârneşte cenuşile din vatră,
dar mă târăsc spre tine din epoca de piatră!
(de piatră preţioasă, dar asta nu-ţi mai spun...)

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regim... sechestru

Umflaţi de bani, putere chioară
Uitând de lumea din prejur.
Îşi strâng recolta dintr-o seară
Iar totul li se pare pur.

Rămas în umbră, văd afaceri
Ce alţii nici că bănuiesc
În jur se dau mereu petreceri
Şi prostii stau doar ei plătesc.

O lume nu prea minunată
În care şi eu m-am născut.
Credeam că ea va fi schimbată?
Dar revine iute spre trecut.

Un scârţâit se mai aude
A unui suflet părăsit.
Acolo soare nu pătrunde,
Şi pleacă-n ceruri liniştit.

O fi cumva ciumat pământul?
Om fi lăsaţi să chinuim?
Sau toate le va duce vântul
Şi noi degeaba mai trăim.

Priviţi în jur... ştiu n-aveţi voie,
Dar ochii îi puteţi deschide.
Pleacă corabia lui NOE
Dar chiar pe toţi nu ne cuprinde

Vom fi aleşi de bună seamă
Cei drepţi vor merge în pământ.
Cei care nu au mamă
Conduc... şi n-au nimica sfânt.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte, cu testamentul căpitanului!

Prin marea bântuită de furtuni,
Nu ştim de vom ajunge la liman,
Căci l-am pierdut în zori pe Căpitan
Şi au pierit în valuri cei mai buni...

Dar vom plini un drum din "Testament"
Ce ni l-a scris pe foi de veşnicie,
Ca să-l predăm urmaşilor, solie
Şi să rămâie ţării, fundament.

Ca alte generaţii, după noi,
Să puie pe el piatră peste piatră
Şi să zidească cuibul de eroi,

Sub steagul său, prin jertfă miruit,
În care Neamul să-şi găsească vatră
Şi marele destin ce i-a dorit...

poezie clasică de Demetrius Leonties
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţeleptul învaţă din propria-i gândire, oamenii obişnuiţi învaţă din experienţă, cei proşti învaţă de nevoie, iar cei răi învaţă din instinct.

citat din Daniel Webster
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem filozofic pentru S

III

Mă gândesc că de aci am putea începe, aci ne-am putea găsi învestirea
într-o lume în care toate s-au făcut şi noi venim prea târziu la ospăţ.
Am putea să ne rugăm pentru cei ce ne biruie din toate părţile şi în toate felurile,
şi să ne rugăm nu numai cu inima, ca măicuţele ce pomenesc la fiecare slujbă pe ofiţerul comandant vrăjmaş,
dar şi cu gândul, cu înţelesurile noastre mai liniştite, cu punerea noastră mai cumpătată
în rost a lucrurilor. Am putea să ne rugăm pentru cei ce ne dau maşini de calculat,
pentru cei ce ne învaţă să facem unităţi industriale care să funcţioneze mai bine,
pentru lumea care aduce toate noutăţile şi toate poluările, pentru cei ce au spus: "Dumnezeu a murit".

poezie celebră de Constantin Noica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe de cercetare... 1 Cor. 11,28

În clipe-adînci de cercetare,
cu dorul sfînt de-a mă-ndrepta,
îmi judec starea mea, Stăpîne,
în Faţa Ta.
Prin harul Tău Tu mi-ai dat dreptul
ca să mă fac un fiu curat.
Dar oare m-am făcut eu, Doamne,
cu-adevărat?

Prin harul Tău ai frînt robia,
ai rupt cătuşa celui rău.
Dar oare port eu azi în deget
inelul Tău?

Tu m-ai chemat să port cunună
ca rege-n veşnicul Tău cort.
Dar oare eu mă port ca rege?
Sau cum mă port?

Sînt eu un fiu născut din ceruri?
Sînt eu un frate-al lui Hristos?
Sau tot un rob, trudind cu teamă,
născut de jos?

Cînd sub păcat şi cînd sub lege,
robeam sub două vechi robii.
Dar Duhul Tău nu robi doreşte,
ci vrea copii.

Căci dacă n-ai găsit mireasă
pentru Adam la cei ce pier,
pentru Isus, nici jos în lume,
nici sus în cer!

Şi-ai vrut atunci din suferinţă
din rana cea din piept să-nchegi
o fiică mai presus de fire,
mai sus de legi.

O, Doamne Sfînt, eu nu sînt vrednic
nici robul robilor să-Ţi fiu,
şi totuşi, Tu, cu mii de lacrimi,
m-aştepţi ca fiu.

Isuse drag, spre-a Ta iubire
nu pot nici ochii-a-mi ridica.
Şi totuşi, Tu aştepţi şi-n mine
Mireasa Ta.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!