Jertfă

Astăzi,
mai voiam să-mi spun ceva,
înainte ca astrul să sângereze peste faţa mea.
Culorile înfiorător de frumoase şi le jertfea,
şi-n zborul lui teluric, avea să se nască iar.
În palma mea s-a aşezat un cineva familiar.
Tot încercam să-l înveselesc pe solitar,
dar, el e un porumbel nespus de solitar.
Când şi-a desfăcut aripile,
şiroaiele albul i-l otrăveau şi iute a zburat
să nu-l mai văd.

În depărtare o pereche de aripi
sângera peste nihil.
Astrul şi porumbelul îşi priveau unul altuia
efemerul.
Ieri,
Să le fi spus ceva eu mai voiam...

poezie de Daniela Vizireanu (14 februarie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jertfă

Astăzi,
mai voiam să-mi spun ceva,
înainte ca astrul să sângereze peste faţa mea.
Culorile înfiorător de frumoase şi le jertfea,
şi-n zborul lui teluric, avea să se nască iar.
În palma mea s-a aşezat un cineva familiar.
Tot încercam să-l înveselesc pe solitar,
dar, el e un porumbel nespus de solitar.
Când şi-a desfăcut aripile,
şiroaiele albul i-l otrăveau şi iute a zburat
să nu-l mai văd.

În depărtare o pereche de aripi
sângerau peste nihil.
Astrul şi porumbelul îşi priveau unul altuia
efemerul.
Ieri,
Să le fi spus ceva eu mai voiam...

poezie de Daniela Vizireanu
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiam

Voiam să-mi fii mai mult decât un vers din poezie,
Voiam ca paşii mei cu-ai tăi să se-ntâlnească într-o zi!
Dar nu a fost...! Nu! Nu a fost să fie
Şi poate niciodată nu va fi!

Voiam să te cuprind, să nu te dau la nimeni!
Cu toate că,, în gânduri "... mai erai al meu!
Visam să te-ntâlnesc prin mii şi mii de oameni,
Dar nu s-a îndreptat spre mine pasul tău!

Şi starea mea de-acum se-neacă-n nostalgie,
Şi zilele se-mbracă în nuanţe gri.
Rămâi în viaţa mea - un vers din poezie,
Iar eu în viaţa ta... aşa şi nu voi şti!

poezie de Daniela Barbacari din Apusul din braţele ei
Adăugat de Daniela Barbacari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul şi porumbelul

Pe cumpăna de la fântână
S-a oprit un porumbel.
A vrut o clipă să rămână,
Să mai răsufle niţel.

Când am vrut să-i dau din mână
Mâncare la porumbel,
A poposit la fântână
Şi o cioară lângă el.

Era neagră şi urâtă.
Porumbelul, alb, frumos.
Am zvârlit cu o ciosvârtă
Ca să dărâm cioara jos.

Şi cioara şi porumbelul
De mine s-au speriat.
Şi, după cum le este felul,
În zbor lin s-au avântat.

Cioara s-a dus spre pădure,
Porumbelul către sat.
N-au putut ca să îndure
Legea ce le-am aplicat.

După păsări m-am uitat
Cum flutură aripile.
Aşa de iute au zburat,
Precum zboară clipele.

Porumbelul s-a-ndreptat
Spre un nor mare, pufos.
Eu după el am oftat
Şi m-am tăvălit pe jos.

Aş fi vrut să zbor cu el
În înaltul cerului,
Dar nu sunt un porumbel.
Sunt fiul pivnicerului.

poezie de Dumitru Delcă (29 septembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Telefon întâmplător

Alo, iubita mea, te deranjez,
Aş vrea să-ţi spun ceva, dar nu se poate,
Decât dacă e vreme să te văd.
Te-aştept la ceas la Universitate.

Doresc să-ţi spun ceva neapărat.
Alo, m-auzi? Te-aştept la ora 6,
Acolo unde toţi suntem frumoşi,
Iar voi cu toatele sunteţi frumoase.

Eu am să port o floare la rever,
Te rog să porţi şi tu o floare-n mână,
Te-aştept la 6, nu cumva să uiţi,
În niciun caz, nimic nu se amână.

Alo, iubirea mea, iubirea mea,
Te-aştept în gară şi te-aştept acasă,
Te-aştept în Univers, pe-o canapea,
Te-aştept la Marea Neagră, pe-o terasă.

Alo, m-auzi? Nu-nchide, dă-mi răspuns,
Nu mă cunoşti, precum nici eu pe tine,
Dar eu te-aştept la 6 şi la 8,
La 5, la 1, când îţi va fi bine.

Voiam să-ţi spun că nu te mai aştept
Şi telefonul zace-n furca-nchisă.
Am fost sinucigaşul ce-a-ncercat
Norocul lui cu cea din urmă fisă.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber (1985)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiam

Voiam să-ţi spun că ninge şi te invit afară,
Afară din cetate către păduri, oriunde,
Să facem carnea noastră bolnavă să tresară
De ceea ce într-însa curat se mai ascunde.

Un mărunţiş din norii pământului, ninsoarea,
Clinchetitor şi tandru, dar cine să mai ştie
Şi viscolele sterpe incendiază marea,
Aş vrea să-ţi fiu Ovidiu în Getia pustie.

... Şi mai voiam să-ţi dărui un vechi cojoc de oaie,
Şi mai voiam să-ţi dărui un drum până la munte
Şi nişte flori de toamnă, ţinute-ntr-o odaie,
Dar nu ştiu câtă vreme avem de amănunte.

Te-am deranjat degeaba, probabil ai probleme,
Când eu, cu ochii-n lacrimi privesc ninsori de sânge,
Voiam să-ţi spun că-i bine şi n-ai de ce te teme,
Voiam să-ţi spun adio. Voiam să-ţi spun că ninge...

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiam să-ţi spun aseară

voiam să-ţi spun aseară că Marte s-a însurat
că oaia care mănîncă floarea a mai făcut nişte oi
că cei mai proşti sunt deştepţii şi că nimeni
nu mai are nevoie de noi

voiam să-ţi spun aseară că mi-am luat de băut
şi-am băut singură numai eu şi pisica
şi nimeni nu s-a-ntrebat de ce s-a-nsurat prostul
acela de Marte şi de ce l-au înţeles înţelepţii

voiam să-ţi spun aseară c-am obţinut un rang
de floare dispărută-n băşica unei oi că i-am
vîndut o sticlă de conţinut lui Marte care-a avut
curaj să schimbe-o duminică-a la carte

pe-o simplă zi de joi dar nu ţi-am spus aseară
c-am fost şi eu la nuntă şi ea era frumoasă
dar nu era a lui se şuşoteau mesenii mai strîmbii
şi mai drepţii c-ar fi numai amanta lui Pluto

sau Mercur şi a ajuns la Marte din greşeală
sau supărare nu ştiu căci ce ţi-am spus aseară
nu are legătură (din aia cauzală) cu ce am vrut să
spun – prostia-i generală şi fără de cusur

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La adio

Se află litere şi farduri
Şi nişte munţi sunt între noi
Dosare-nchise, triste garduri
Şi nici n-o să mai vină apoi.
În pragul iernii absolute
Sărută-mi tâmpla albă, hai
Şi-apoi scufundă-te şi du-te
În orizontul altui grai.

Nici nu pot nimic să-ţi spun
Pe curând sau rămas bun
Apăru, numai nu, la adio tu.

De ce să-ţi spun la revedere
N-aş mai avea nici un motiv
"Adio" drepturile-şi cere
Că te-am pierdut definitiv.
Şi de la mine până la tine
Cuvântul însuşi va-ngheţa
Nici să te strig nu ştiu prea bine
Iubita mea, pierduta mea.

Când te-am văzut ultima oară
Ştiai şi tu, plângeai şi tu
Şi-ai plecat cu tot cu gară
Nici tren nu mai există, nu.
Eu m-am întors încă o dată
Voiam să vin pe urma ta
Dar unde-i linia ferată
Parcă a luat-o cineva.

Eu ţi-aş mai spune amănunte
Destinul de-aş putea să-l schimb
Iubita mea de peste munte
Iubita mea de peste timp.
Pe cea de-atunci n-o voi găsi-o
Şi eu acela am murit
Sub cinic nuclear adio
Noi bietul cuplu pârjolit.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joey: Dawson, nu am spus niciodată că o să fie uşor.
Dawson: Atunci spune-mi un lucru pe care îl ştii.
Joey: Ştiu că voiam să fii acolo. La sfârşitul zilei, cănd mă întorceam în camera mea, voiam să fii acolo.
Dawson: De ce?
Joey: Nu ştiu de ce. Nu ştiu ce voiam să spun. Ştiu doar că te voiam acolo.
Dawson: Joey, sunt aici. Sunt aici de două zile şi abia acum am reuşit să vorbim despre lucruri care contează cu adevărat. Ca de exemplu de ce mi-ai lăsat acel mesaj. Bine? Şi poate că acesta este sfârşitul nostru. Poate că ne simţim atraşi unul de celălalt din teama de a merge mai departe, de a ne maturiza.
Joey: Chiar crezi asta?
Dawson: Nu ştiu, dar ştiu că, dacă mă urc în avionul ăsta, nu o să aflu niciodată. Pentru că o să mergem mai departe, o să ne maturizăm şi peste patru ani o să ne trezim că ne-am înstrăinat. Singurul lucru pe care îl ştiu cu siguranţă este că nu vreau să se întâmple asta.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergi înainte şi e foarte probabil că te vei da peste ceva, poate atunci când nu te aştepţi. N-am mai auzit de cineva să dea peste ceva stând jos.

citat din Charles F. Kettering
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiam să rămân în septembrie

Voiam să rămân în septembrie
pe plaja pustie şi palidă,
voiam să mă-ncarc de cenuşa
cocorilor mei nestatornici
şi vântul greoi să-mi adoarmă
în plete cu apă năvoade;

voiam să-mi aprind într-o noapte
ţigara mai albă ca luna,
şi-n jurul meu – nimeni, doar marea
cu forţa-i ascunsa şi gravă;

voiam să rămân în septembrie,
prezentă la trecerea timpului,
cu-o mână în arbori, cu alta-n
nisipul cărunt – şi să lunec
odată cu vara în toamnă...

Dar mie îmi sunt sorocite,
pesemne, plecări mai dramatice.
Mi-e dat să mă smulg din privelişti
cu sufletul nepregătit,
cum dat mi-e să plec din iubire
când încă mai am de iubit...

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice cuvânt azi este Nichita

dragule
ai să te superi dacă
azi te mângâi nichita
şi nu-ţi dau voie să-mi săruţi talpa

lasă-mă numai să îţi trec ploaia peste frunte
oval cerul
să ne ia drept pereche

surâzi şi mă mir
aproape că te uit în ochii mei
aproape că nu mai pleci

inima mea are culoarea
aleasă
am ştiut dintotdeauna că
va avea doar această culoare

glasul tău lângă tâmplele mele
o apă în susur

ce voiam să spun

cuvintele reazem
când trupurile nu mai ascultă
devenim ceea ce
poetul o spune
iubim

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Fată frumoasă, cu suflet acru,
M-ai făcut să te iubesc
Proiectându-mi amintirea-ţi
Şi constat, nimic nu-i sacru
Fiindcă m-ai tratat prea aspru,
De curând.

Noaptea văd c-am rătăcit
Voiam să uit c-ai greşit,
Când privesc la răsărit,
Vreau să uit că ai greşit.

Ochii-ţi căprui, socotesc,
Fură inima oricui
Cum şi pe-a mea au furat-o
Şi-acum, trist, dacă privesc,
Constat că, chiar eu plătesc,
Mult.

Noaptea văd c-am rătăcit
Voiam să uit c-ai greşit,
Când privesc la răsărit,
Vreau să uit că ai greşit.

Sufletul e negru şi la mine-acum,
Dar ştiu c-aşa nu se putea
Să mergem mai departe
Şi că-mi voi reveni şi că voi reuşi, oricum,
Să-mi văd de viaţa mea, de propriul drum,
Mai mult.

Noaptea văd c-am rătăcit
Voiam să uit c-ai greşit,
Când privesc la răsărit,
Vreau să uit că ai greşit.

Dar nu pot.

poezie de Adrian Moroşan din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solidar şi solitar

înserarea asta răcoroasă
are ceva tandru în ea
un fel de emoţie umedă a ochiului înlăcrimat
privind un apus oranj sub un cer prea albastru,
ca-n copilăria mea.

am văzut la asfinţit cum soarele îşi rememora traseul şi sincopele avute:
- un gând negru noros de la oamenii
cufundaţi în criza lor de timp şi fără să mai vadă răsăritul
gonind cu 50 mile pe oră să ajungă urgent la joburi;
- o îndepărtare de comtemplare, o apropiere de acumulare,
- şi-o întunecare friguroasă a inimiilor
când căldura zilei a cuprins oraşul...

însoţeam soarele în toate fazele şi răsucirile zilei
solidar şi solitar îi povesteam şi eu traseele vieţii
cântând, visând şi derulând în minte locuri şi clipe

şi ca să nu se simtă singur, când răsare în cealaltă jumătate a lumii,
şi ca să nu mă simt singur, când adorm în jumătatea mea de lume,
las geamul deschis ca visurile mele să se strecoare afară şi să-i însoţească mersul
iar razele lui, imperceptibile, să-mi invadeze feeriile

poezie de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aseară, în parcarea de la Selgros, am omorât un înger

aseară, în parcarea de la selgros,
am omorât un înger.

pe când mergeam liniştit să-mi iau ceva de băut
un înger mi-a sărit în cale în parcarea imensă a supermarketului
de la capătul liniei de autobuz 22.

s-a aşezat brusc în faţa mea şi a început să-mi vorbească repede,
într-o limbă stranie şi guturală.
iritat, am încercat să-l dau la o parte -
dar îngerul nu vroia, cu niciun preţ, să mă lase să trec.

pe nesimţite, mintea mi-a fost cuprinsă de o furie animalică
şi am început să-l lovesc cu sălbăticie
plin de ură
de entuziasm
nebunie...

loviturile mele curgeau năvalnic
peste faţa... pieptul... peste mâinile... şi picioarele îngerului
care s-a umplut curând de sânge.

în mod ciudat -
el nu se ferea deloc de izbiturile mele repetate -
continua să-mi spună, în aceeaşi limbă necunoscută, lucruri pe care nu le pricepeam,
în timp ce furia mea creştea tot mai mult.
până când îngerul s-a prăbuşit sub loviturile mele
şi a murit.

gâfâind, mi-am ridicat privirile şi am privit în jur -
o linişte adâncă se aşezase peste tot.
am inspirat adânc în piept aerul călduţ al serii
cu miros de benzină şi iarbă proaspătă din parcarea pustie de la selgros.

cerul senin era străbătut pe alocuri de fâşii roşiatice -
precum rănile deschise
ale îngerului mort
care zăcea nemişcat la picioarele mele

mi-am tras respiraţia pentru câteva momente
apoi m-am căutat în buzunarele blugilor după o monedă de 5 mii pentru căruciorul de cumpărături
şi am intrat să-mi iau ceva de băut.

poezie de Adrian Creţu din Orice om este un cântec fără rimă (2012)
Adăugat de Adrian Creţu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 10 ani voiam să fiu mai mare, Doamne,

cu mult mai mare
poate cu 10 ani
sau cu 20 de ani
îţi ceream să mă înveţi să cresc
cât ai bate din palme
uite aşa
să pun vis peste vis
şi să rodească

la 20 de ani voiam să mai păstrez din copilărie
să dorm mai mult
să nu mă înec în plâns din pricina iubirilor nereuşite
să fiu cu 5 sau cu 10 ani mai mică
deja îmi era teamă de ziduri
voiam să rămân
cu pumnul meu de ţărână
nelucrat
pus într-o parte a lumii

la 30 de ani voiam să opresc timpul
cu inima îmblânzită
ca un arc de cerc
şi obrajii mângâiaţi de începutul firesc
al poeziei

la 40 de ani voiam să nu intru în panică
să văd totul atât de clar
nu mai pot avea 10 ani
nici 20
nici 30
şi aşa voi spune şi despre 40
au devenit nişte cifre
pe un segment
aparent neliniştit
numit...

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Mergeam pe strada pustie luminată de luna strălucitoare
Privind cerul înnegurat şi stelele încântătoare
Un gând m-a străpuns, ce pace nu-mi dădea.
"De ce trăim, oare, în viaţa asta grea?"

Încercam şi încercam să găsesc răspuns
Însă nimic nu părea să fie potrivit
Şi atunci un singur lucru mi-am spus:
"Fiecare are un scop ce trebuie îndeplinit."

Continuând să merg prin bezna cea tăcută
Pe o bancă mai micuţă, aflată-n faţa mea
Stătea o fetiţă ce părea că ascultă
Şuierăturile vântului care lin bătea.

Fără vreo idee, lângă ea m-am aşezat,
Am privit-o în ochi un timp îndelungat
Am văzut în ei doar suferinţă,
Nici pic de iubire sau dorinţă.

Vrând să par politicos, am întrebat:
"Micuţo, eşti bine, ce s-a întâmplat?"
Şi fără vreo expresie pe chip, mi-a răspuns:
"Poţi să mă faci să ajung acolo sus?"

Rămas fără cuvinte de ceea ce mi-a spus,
Am continuat să vorbesc, punându-i o altă întrebare:
"Eşti bine? Ce sa întâmplat de eşti supărată aşa de tare?"
Tăcere, dar am avut răbdare.

Trecuse ceva timp, cine mai ştie cât....
Dar atunci şi-a ridicat capul din pământ
Mi-a şoptit încet, dar m-a marcat tare:
"Mama mea e înger, cum pot să fiu şi eu, oare?"

Nu i-am răspuns, am aşteptat continuarea.
"Lumea mea s-a prăpădit, vreau doar să ajung în cer,
Acolo e mama mea, prea multe cer?"
Lacrimi care nu îşi găseau alinarea.

Ceea ce mi-a zis, pe viaţa m-a marcat.
"Fetiţo, viaţa merge înainte, să nu-ţi para rău.
Nu se va mai întoarce, e adevărat,
Dar ea va fi de acum îngerul tău."

S-a uitat cu ochii ei înlăcrimaţi către mine:
"Cum mai pot trăi când tot ce iubeam a murit?
Nu voi mai fi niciodată bine,
Iubirea de mamă era tot ce mi-am dorit."

Asta este tot ce mi-a mai putut spune.
A luat-o la fugă fără să-i mai pese,
Însă ochii, inima şi mintea mi-a deschis
Şi am ştiut ca întâlnirea cu ea a fost ceva prescris.

Acum, întrebarea mea avea răspuns:
"De ce trăim, oare, în viaţa asta grea?"
Ei bine, un singur cuvânt e de ajuns:
"Iubirea - de familie, de prieteni, de tot ce înseamnă ea."

poezie de Alexandra Marinescu
Adăugat de Alexandra Marinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La adio tu !

Se afla litere si farduri
Si niste munti sunt intre noi
Dosare inchise triste garduri
Si nici nu o sa mai vi inapoi.

In prgul iernii absolute
Saruta-mi tampla alb balai
Si apoi scufunda-te si du-te
In orizontul altui grai.

De ce sa iti spun la revedere
Nu as mai avea nici un motiv
Adio drepturile isi cere
Caci te-am pierdut definitiv.

Si de la mine pan` la tine
Cuvantul insusi va ingheta
Nici sa te strig nu stiu prea bine
Iubita mea, pierduta mea.

Cand te-am vazut ultima oara
Stiai si tu, plangeai si tu
Si ai plecat cu tot cu gara
Nici tren nu mai exista, nu.

Eu m-am intors inca o data
Voiam sa vin pe urma ta
Dar unde-i linia ferata ?
Parca a luat-o cineva !

Eu ti-as mai spune amanunte
Destinul de-as putea sa il schimb
Iubita mea de peste munte,
Iubita mea de peste timp.

Pe cea de atunci nu o voi gasi-o
Si eu acela am murit
Sub cinic nuclear adio
Noi bietul cuplu parjolit.

Nici nu pot nimic sa iti spun
Pe curand sau ramas bun
Aparu numai nu
La adio tu !

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte cu tata...

nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn şi de ce
îşi ţinea mâinile sub cap în aceeaşi poziţie
noapte de noapte
poate că mamei i-a şoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp

de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima şi
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în braţe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile şi vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească şi
deseori îşi schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...

în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile aşezate sub cap
avea mâinile încrucişate peste piept
şi dormea
dimineaţă când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustaţă ca de fiecare dată
mama m-a aşezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi şi mi-a şoptit ca şi când
tata şi-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
şi mi-a dat de grijă să-ţi spun că tu
îi vei ţine locul

poezie de Teodor Dume din carte: Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă (2020)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte cu tata

nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn şi de ce
îşi ţinea mâinile sub cap în aceeaşi poziţie
noapte de noapte
poate că mamei i-a şoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp
de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima şi
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în braţe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile şi vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească şi
deseori îşi schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...
în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile aşezate sub cap
avea mâinile încrucişate peste piept
şi dormea
dimineaţă când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustaţă ca de fiecare dată
mama m-a aşezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi şi mi-a şoptit ca şi când
tata şi-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
şi mi-a dat de grijă să-ţi spun că tu
îi vei ţine locul.

poezie de Teodor Dume din Ultima noapte cu tata (2021)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte cu tata

nu am aflat niciodată de ce tata
plângea în somn şi de ce
îşi ţinea mâinile sub cap în aceeaşi poziţie
noapte de noapte
poate că mamei i-a şoptit
înainte de a stinge lumina
când îi cosea buzunarele
găurite de timp

de câte ori îi săream la gât
seara înainte de culcare
lăcrima şi
în răstimpul dintre lacrimi
mă strângea în braţe
dar niciodată
nu mi-a spus te iubesc
îi tremurau mâinile şi vocea
ori de câte ori
încerca să-mi vorbească şi
deseori îşi schimba vorba
cu o întrebare
ai mâncat...

în ultima seară când ar fi trebuit
să-l văd cu mâinile aşezate sub cap
avea mâinile încrucişate peste piept
şi dormea
dimineaţă când am dat fuga la patul lui
să-l trag de mustaţă ca de fiecare dată
mama m-a aşezat pe genunchi
mi-a luat capul între palmele ridate de timp
m-a privit în ochi şi mi-a şoptit ca şi când
tata şi-ar fi continuat somnul
tatăl tău s-a dus să-l întâlnească
pe Dumnezeu
şi mi-a dat de grijă să-ţi spun că tu
îi vei ţine locul

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!