Nicidecum
Nicidecum, nicăieri, niciodată
gândul meu altui domn nu-l aștern.
În Isus viața mea e bogată,
stea eternă în cerul etern!
Nicidecum, nicăieri, nici o clipă
nu pot fi fericit fără El.
Lâgă El, peste-a morții risipă,
voi zbura ca un alb porumbel!
Nicidecum, nici în foc, nici în moarte,
despărțire de Domnul meu nu-i.
Dacă inima nu mă desparte,
orice-ar fi, orice-ar fi, sunt al Lui!
Vom trăi veșnicii de iubire,
mii de ani, zeci de mii, mii de mii!
Când o clipă cu El e-o uimire,
ce va fi, ce va fi în vecii!
Va veni Prințul Păcii divine.
Hohotind Îi voi plânge la piept.
Cât mai bate-o inimă-n mine,
Îl doresc, Îl iubesc, Îl aștept.
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre moarte
- poezii despre iubire
- poezii despre zbor
- poezii despre timp
- poezii despre porumbei
- poezii despre plâns
- poezii despre pace
- poezii despre inimă
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Ce-i viața ta?
Ce-i viața ta? E o peniță
cu care scrii mereu pe-un drum.
Și-apoi la ultima portiță
tot ce-ai scris tu ca pe-o tăbliță,
nu se mai șterge nicidecum.
Și vorbe-n vînt și fapte rele
rămîn pe veci ca-ntr-un album.
Păzit e scrisul tău de stele.
De-ai pune mări întregi să-l spele,
nu se mai șterge nicidecum.
Să nu te minți că-n veșnicie
trecutul se preface-n scrum.
Căci Dumnezeu stă mărturie
că-n fața Lui tot ce se scrie
nu se mai șterge nicidecum.
În ceasul greu de judecată
îți vei citi întregul drum.
Și vei zbucni în plîns deodată.
Dar nici o slovă-nlăcrimată
nu se mai șterge nicidecum.
N-o poate șterge decît sînge,
dar sînge sfînt și nu oricum.
Ce înger trupul său va frînge?
Și-astfel, ce-ai scris, oricît ai plînge,
nu se mai șterge nicidecum.
Isus cel drag veni din zare
ca tu să scapi din foc și fum!
Prin El trecutul tău dispare.
Dar dacă azi nu-i ceri iertare,
nu se mai șterge nicidecum.
Isus pe lemn rabdă arșița.
Isus e prețul tău acum.
Prin El ești alb ca lămîița.
Și tot ce-a scris cîndva penița
nu se mai șterge nicidecum...
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre îngeri
- poezii despre trecut
- poezii despre stele
- poezii despre religie
- poezii despre prezent
- poezii despre minciună
- poezii despre lemn
- poezii despre lectură
Zeci si mii de cutite
Zeci si mii de cutite se apropie de mine
Toate isi cunosc atit de bine tinta,
Toate sunt de la tine,
Toate se apropie de mine cu viteza.
*
Zeci si mii de cutite
Toate bine ascutite
Toate numai bine de infipt in inima
Sunt bune...
Au viteza, iar eu trebuie sa alerg
Mi-au spus ca pot sa aleg...
M-au intrebat, le vreau in inima, in minte sau in suflet?
Le-am spus ca nu conteaza, oriunde...
*
Zeci si mii de cutite se indreapta spre mine
Apoi in fata-mi se opresc...
Zeci si mii de cutite,
Toate ruginite, insa bine ascutite
Se indreapta catre mine si in fata-mi se opresc,
Imi intra in inima, in suflet, in minte
Dar toate astea la ce folos?
Zeci si mii de cutite n-o sa ma faca sa uit
De tot ce simt si de tot ce-a fost...
poezie de Ana Cirlan
Adăugat de Alesia Moroianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viteză, poezii despre suflet sau poezii despre cunoaștere
Biruința
Isus a înviat din morți, biruitor,
din Însăsi viața Lui dând viață tuturor!
Si-acum în rând cu noi, ca frate și-mpărat,
trăiește, trăiește, e viu cu-adevărat!
Cu mii de flori, cu frunze noi în crâng
vin primăveri ce iarna iar înfrâng
Și toate spun că Cel Crucificat,
trăiește, trăiește, e viu cu-adevărat!
Isus a înviat cu trup de slavă plin,
așa cum vom trăi și noi prin har divin.
De două mii de ani în luptă ne'încetat,
trăiește, trăiește, e viu cu-adevărat!
Dar dacă-i drept că-nvie frunza iar
și florile când din pamânt răsar,
cu-atât mai mult Acel ce le-a creat
trăiește, trăiește, e viu cu-adevărat!
Isus a înviat, puternic și slăvit.
Și sutele de frați cu Domnul au vorbit.
Apoi, în patru zări pornind, ei au strigat:
trăiește, trăiește, e viu cu-adevărat!
Eu n-am văzut cum a-nviat Isus,
nici mâna-n răni ca Toma nu I-am pus.
Dar simt mereu că-n viața ce mi-a dat
trăiește, trăiește, e viu cu-adevărat!
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre frunze, poezii despre flori, poezii despre înfrângere, poezii despre vorbire, poezii despre primăvară sau poezii despre iarnă
De dor...
Când te-o cuprinde dorul
La ceas târziu în noapte
Preschimbă-te în zborul
Care te-aduce-n șoapte.
Când nu-i mai ști de mine
Și de-al meu vers pribeag
Să mă ascunzi în tine
Cu tot ce-ți este drag.
Când ochii îți vor plânge
De dor că nu-ți voi fi
Zidește-mă în sânge
Să-ți curg cu versuri mii.
Când gura se va ofili
De dor și-al meu sărut
Compune-mă în stele mii
În versul cald și mut.
Când brațele mă vor căta
Și nu mă vei găsi
Să știi că TU mă vei afla
În tine, stele mii.
poezie de Mirela Crâșmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre poezie, poezii despre dor, poezii despre sărut, poezii despre sânge sau poezii despre ochi
Sunt mii de eu
Sunt mii de munți care ar vrea să urle
Sunt mii de vânturi ce ar vrea să stea
Sunt mii de gânduri ce aleargă glasul
Sunt mii de Eu ce ies din Karma mea.
Căci noi trăim într-o enigmă
E primul rid pe fața ta
E doar sarcasmul ce îndrumă pașii
Doar o dorință de a te crea.
poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simțurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, citate de Anabella Eliza Cotovanu despre viață, poezii despre sarcasm, poezii despre munți, poezii despre gânduri, citate de Anabella Eliza Cotovanu despre gânduri sau poezii despre dorințe
Când te vei trezi, spune: "Doamne, azi ce îmi vei descoperi? Spre Slava Ta doresc a trăi, iar oamenii pe care îi voi întâlni să simtă iubirea Ta prin mine în raze mii și mii!"
citat din Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre prezent, citate despre iubire sau citate despre dorințe
Deneb e într-adevăr un soare imens, deși noi îl vedem numai ca o simplă stea de mărimea 2. Lumina ne vine în peste 300 de ani de la acest soare, care se îndreptează spre noi cu o viteză de 35 km pe secundă. Un mare astronom american spune că va veni odată timpul când Deneb va fi cea mai strălucitoare stea de pe cerul nostru și că aceasta va dura câteva mii sau zeci de mii de ani, atâta timp cât Soarele nostru și soarele Deneb vor trece unul pe lângă altul.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate de Victor Anestin despre timp, citate despre lumină, citate de Victor Anestin despre lumină, citate despre Soare, citate de Victor Anestin despre Soare, citate despre viteză, citate despre superlative, citate de Victor Anestin despre superlative, citate despre secunde, citate de Victor Anestin despre secunde, citate despre Statele Unite ale Americii sau citate de Victor Anestin despre Statele Unite ale Americii
Imi ceri prea mult
îmi ceri prea mult;
nu cred că am să pot vreodată
să rup din cerul meu o stea
și-o lună, totodată.
pe cerul meul nu este lună,
a fost furată când îmi era aproape
însă am înțeles motivul,
era iarnă,... era noapte.
dar stele mii și mii se nasc
cu fiecare clipă care trece
și nu le vrei, nici nu îți plac
căci era iarnă,... era rece.
îți pot da soarele de vară
și stele-o mie legate într-un cult,
de nu le vrei, îți spun cu îndrăzneală,
îmi ceri prea mult.
poezie de Marta Carmen Ioana
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre naștere sau poezii despre Soare
Unui gurmand
În mine zac chintale de mezeluri
și cărnurile din mii de cirezi
știu, e destul de greu să crezi
dar le prepară ăștia-n mii de feluri...
În mine zac vagoane de brânzeturi,
sarmale, câte fire de nisip
legume, fructe, nici nu este chip
să vezi cum sunt produse de-arboreturi...
În mine zac oceanele de bere
și mări de whisky și de coniac
nu poți să crezi că mi-au venit de hac
ciroza e-un fel de răceală, vere!
În mine au intrat în cursul vieții
atâtea alimente, la grămadă,
că nu încape nicidecum tăgadă:
mi-am bătut joc de anii tinereții...
poezie de Petrică Conceatu din Haioșenii (6 martie 2008)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâncare, poezii despre whisky, poezii despre trenuri, poezii despre tinerețe, poezii despre ocean, poezii despre nisip sau poezii despre legume
Regula și excepția
De bună voie, orice-ar da,
Femeia, dacă te însori,
O dată doar va spune:"da"
Iar"NU" de zeci de mii de ori.
epigramă de Ion Cănăvoiu din Antologia epigramei românești, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre femei
De mii de ani aceleași
De mii de ani aceleași,
Înfipte-n locul lor,
Stau stelele pe boltă
Privindu-ne cu dor.
Vorbesc o limbă rară,
Frumoasă și bogată,
Ce nu pot filologii
S-o-nvețe niciodată.
Dar eu am învățat-o
Și n-o mai pot uita,
Gramatica, iubito,
Mi-a fost făptura ta.
poezie celebră de Heinrich Heine din Poezii: Călătorie în Harz (2000), traducere de Ion Bentoiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gramatică, poezii despre frumusețe sau poezii despre bogăție
Vulpea: Tu nu ești încă pentru mine decât un băiețaș, aidoma cu o sută de mii de alți băiețași. Iar eu nu am nevoie de tine. Și nici tu n-ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decât o vulpe, aidoma cu o sută de mii de alte vulpi. Dar dacă tu mă îmblânzești, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi, pentru mine, fără seamăn în lume. Eu voi fi, pentru tine, fără seamăn în lume...
replică celebră din Micul Prinț, Capitolul XXI de Antoine de Saint-Exupery (1943)
Adăugat de Mihaela Dejeu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Capella fuge de noi cu o iuțeală de 32 de kilometri pe secundă, dar vor trece mii de ani și tot nu se va observa o mare schimbare în strălucirea ei. Peste sute de veacuri însă, poate că omenirea pământească va constata că această frumoasă stea și-a micșorat lumina și va putea astfel să controleze cele spuse cu zeci de mii de ani mai înainte. Dar peste zeci de mii de ani aspectul cerului va fi mult schimbat și multe presupuneri de azi vor fi atunci adevăruri eterne.
Marta Evans Martin în revista "Orion"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre schimbare, citate despre metrologie, citate despre lungime, citate despre frumusețe sau citate despre adevăr
Sonetul 141
De fapt, eu nu cu ochii te iubesc,
Căci ei îți văd cusururi mii și mii,
Dar tot ceea ce ei disprețuiesc,
Cu inima eu îndrăgesc, tu știi.
Și-urechii nu îi place vocea ta,
Nici pielii când m-atingi așa meschin,
Nici gustul, nici mirosul nu ar vrea
Din tine să se-nfrupte la festin.
Cinci simțuri, cinci percepții, tot nu pot
Să mă convingă să nu te slujesc,
Căci nu mai sunt bărbat, ci un netot,
Vasal și rob, să scap nu izbutesc.
Cad în păcat, pentru că-s dependent,
Și-s răsplătit cu chinuri permanent.
poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre simțuri, poezii despre sclavie, poezii despre răsplată, poezii despre declarații de dragoste sau poezii despre bărbați
TRISTE FLORI
Crezi că am să uit vreodată
Acele clipe care au fost?
Când cu privirea ta curată
Te uitai la chipul meu anost.
Gândul te va căuta mereu
Înconjurând-te cu drag.
Fără tine îmi va fi mai greu
Dar nu voi putea nimic să fac.
Mă voi roti mai monoton
În jurul meu va fi tăcere,
Cu stilul meu, oricum afon
Nu voi simți nici-o plăcere.
Voi trepida de mii de ori
Când mă voi gândi la tine,
Trandafirii vor fi triste flori
Înconjurându-mă pe mine.
N-am să te uit nicicând
Cât voi mai fi în viață,
Voi muri cu tine-n gând
Te voi avea mereu în față.
Valea Călugărească Martie 1966
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre tăcere, poezii despre tristețe, poezii despre trandafiri sau poezii despre plăcere
Eu sunt femeie
Eu sunt femeie, și-nseamnă că-s actriță.
Joc mii de roluri și am si mii de fețe,
Eu sunt femie, sunt cea mai rea ființă
Aleg drumurile scurte si istețe.
Eu sunt femeie, și mint fară să vreau
Și fac orice pentru a cuceri
Pot într-o clipă sufletul să-ți iau
Eu sunt femeie, iubesc și pot urî...
Eu sunt femeie, și sunt ca și pustiul
Pot să sufoc, și pot să-ți ard privirea,
Și pot sa fiu și apa, atunci când îți e sete
Dar să nu mă bei, de vrei să simți iubirea.
Eu sunt femie, mai pot și ajuta
Pot să gasesc răspuns, când cineva mă-ntreabă,
Fiind femeie multe aș putea...
Dar sunt femeie, și pot să fiu și slabă...
Eu sunt femeie, și multe ori bârfesc,
Și câteodată mă prefac că-s tristă,
Cu aceleași chip al meu cel îngeresc
Sunt atât de multe ori și egoistă.
Eu sunt femeie, sunt marea fericire
Pe care bărbații nu o prețuiesc
De-s dură sau sunt rea, toate-s din iubire
Și din iubire pot să și urăsc.
Puternică sunt azi, mâine răzbunătoare
Așa că fugi de mine când sunt ca o scânteie,
Și chiar de slabă sunt și plâng fără-ncetare
Eu sunt și voi rămâne tot femeie...
poezie de Anna Panovici (14 iulie 2008)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre viitor sau poezii despre superlative
Veniți, popoare!
Veniți, popoare, veniți!
Așa vorbește Dumnezeu:
V-am dat ce-aveam mai bun în cerul Meu,
ce-aveam mai bun,
ce-aveam mai scump,
ce-aveam mai drag.
Voi erați ca niște oi a' nimănui.
Fiecare își vedea de drumul lui.
El povara tuturor a purtat.
Nu puteam să vă mai iert, nu puteam.
Altă cale pentru voi nu aveam.
L-am jertfit pe Fiul Meu, l-am jertfit.
Voi nu puteți să știți cu ce durere
l-am părăsit pe drumul spre Calvar.
Veniți, popoare, veniți!
Așa vorbește Domnul Dumnezeu:
V-am dat ce-aveam mai bun în cerul Meu.
V-am dat pe Fiul Meu,
pe singurul Meu Fiu! pe singurul Meu Fiu!
Iată, două mii de ani au trecut.
Solii Mei pămîntu-ntreg l-au străbătut.
Azi e cea din urmă zi cînd vă chem.
Iată-n ceruri Fiul Meu preaiubit
stă cu trîmbița în mîini pregătit,
în adînc o gură neagră s-a deschis.
Veniți, popoare, veniți!
Așa vorbește Domnul Dumnezeu:
Cuvîntul ultim e cuvîntul Meu.
Veniți în ceasul cel din urmă,
azi, veniți!
Veniți, popoare, veniți!
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre negru, poezii despre jertfă, poezii despre iertare sau poezii despre gură
Era înainte o părere greșită, că toate stelele cele mai strălucitoare sunt cele mai apropiate. Arcturus se află la o depărtare ce trebuie să fie mai mare de 100 de ani lumină și prin urmare, e un soare de mii de ori mai strălucitor decât Soarele nostru. De prin împrejurimile acestui soare enorm, Soarele nostru nici nu s'ar vedea cu ochii liberi. Deși, de mii și mii de ani, steaua aceasta se apropie de noi cu zeci de km pe fiecare secundă, cu toate acestea depărtarea la care ne aflăm de el e imensă.
Victor Anestin în Cum să înveți stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre stele, citate despre ochi, citate despre libertate sau citate despre greșeli
Sunt incapabil de-a gândi ceva, incapabil de-a lucra și mii de idei care de care mai curioase și mai nerealizabile îmi străbat capul întunecându-mi hotărârea. Un lucru știu și voi hotărât: să fii a mea și pentru totdeauna. Nici nu îmi pot închipui altă viață decât în apropierea ta și numai sub condiția aceasta voi în genere să trăiesc. Altfel la ce-aș mai târâi o existență de care mi-a fost silă, de la care n-am avut nimic decât dureri și în cazul cel mai bun urât. Știu că-ți scriu lucruri fără nici o legătură și c-aș vrea mai bine să te țin de mână decât să-ți scriu și... Dar tu știi toate, ce să-ți mai spun ceea ce știm de mult amândoi, ceea ce pururea vom ști, ceea ce spus și nespus între noi are cu toate acestea totdeauna un farmec renăscând. De mii, de mii de ori! Te rog mult nu mai uita.
Mihai Eminescu în Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle (29 august 1879)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Mihai Eminescu despre viață, citate despre idei, citate de Mihai Eminescu despre idei, citate despre existență, citate de Mihai Eminescu despre existență, citate despre durere, citate de Mihai Eminescu despre durere sau citate despre altă viață
Noi doi și... norii
Te iubesc... ș'-acum
Și te voi iubii mereu
Cu-o teamă de nebun
Și chiar de vei fugi,
Eu în urma Ta... voi rătăci
Și nu o clipă doar,
O secundă, sau o viață!
Voi rătăci și Eu și Tu
Prin lumea fără Noi
Prin nopți fără de vise
Prin inimi tot mai înghețate,
Prin timpul fără de hotar,
Prin mii de lacrimi și amar
Până ne vom regăsi din nou!
Iar Noi...
Vom fi cu-o clipă mai târzii,
Cu-o clipă mai bătrâni,
Cu-o viață mai pustii
Cu ochii plânși,
Secătuiți de atâtea lacrimi.
Ne vom întoarce la izvoare,
În alte vieți trecute-n asfințit!
Vom asfinți în depărtări
Doar Noi, Noi doi și... norii!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre secunde, poezii despre nori sau poezii despre nebunie