Mi-am zidit casa pe stâncă
"A dat ploaia, an venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă." (Matei 7:25)
Tristeţea, poate, nu mi-o ştiţi. E gravă.
De ani de zile tot mereu zidesc.
Zidesc, în chinuri mari, un turn de slavă,
O casă pentru omul meu firesc.
Zidesc, ce-i dreptul, pe nisipuri ude,
Pe-un vârf de deal cu panta nisipoasă.
Din locul tainei mele se aude
Chemarea lumii vie, zgomotoasă...
Zidesc din răsputeri, zidesc într-una,
Să pot să las şi eu o dâră-n urmă.
Dar vântul, ploaia, apele, furtuna
Îmi prăbuşesc clădirea şi mi-o scurmă.
Zidesc. Vreau singur să zidesc. Mă latră
Plăcerile şi mă atrage balta.
Dar vai, a doua zi, o piatră
Nu mai găsesc, din ce-am tăiat cu dalta...
O, deznădejdea a-nceput să sape!
Gând totul, totul îmi părea pierdut,
Aud un glas... Isus umbla pe ape...
— Iubitul meu, mă lasă să-ţi ajut!
Zădărnicia îţi ucide Visul.
Nu simţi că-n neputinţă tu te scalzi
Şi-ţi pierzi, pe totdeauna, Paradisul?
Ce ochi senini avea Isus şi calzi...
O, vino, Doamne! Uite, bolovanii...
Te-aşteaptă viaţa mea înfrântă.
Vreau din molozul marilor strădanii
Să faci o casă trainică şi sfântă;
Să faci o casă, ca un cer curată,
Având ferestrele deschise larg spre soare,
Din jertfa Ta o casă, ridicată
Pe stânca dragostei, ce-n veci nu moare.
Degeaba, vântule, îmi tulbură odaia
Suflarea ta năprasnică şi rece!
Degeaba fantomele, ceaţa şi ploaia
Se luptă şi vor să mă-nece!
Degeaba, o, moarte, îţi fâlfâi aripa,
Pierzi vremea degeaba, Satan, lângă uşă!
Iubirea învinge şi veacul şi clipa
Şi-aprinde luceferi din stinsa cenuşă.
Nu mi-e teamă de voi, duhuri rele, furtunilor!
Nu mi-e teamă de tine, noapte adâncă!
Eu trăiesc minunea minunilor:
Mi-am zidit casa pe stâncă...
poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Soarele vieţii mele
Adevărul Tău îl vreau
Şi lumina Ta Isus
Viaţa-ntreagă să ţi-o dau
Ca să-ţi fiu în veci supus
În lumina mântuirii
Vreau viaţa să-mi zidesc
Şi pe aripa iubirii
Eu prin Tine să păşesc
Luminat de-a Ta privire
De Cuvântul Tău cel Sfânt
Doamne în neprihănire
Să-mi faci viaţa pe pământ
Fii Tu soarele vieţii
Care azi mă luminează
Şi-n câmpia tinereţii
Cu drag Isus mă aşează
Vreau un rob Isus să-ţi fiu
Cât aicea voi mai fi
Dumnezeul meu cel viu
Numele spre-a ţi-l cinsti
Pune-mă dar în măsura
Sfinţeniei pe pământ
Eu ca să trăiesc Scriptura
Să-mi fii soare şi avânt
O îmbracă-mă în Tine
Şi-n Cuvântul Tău curat
Până-n slăvile divine
Ca să-ţi cânt neâncetat
Latura iubirii Tale
Să mă-mbrace pe vecie
Tu Isuse să-mi fii Cale
Şi o Doamne Pâinea vie
Şi să-mi fii Isus izvorul
De-ndurare şi de har
Doamne Tu Mântuitorul
Să n-alerg dar în zadar
Cinste slavă şi mărire
Fii Isuse-n veci slăvit
Căci în marea Ta iubire
Ne-ai spălat ne-ai mântuit
poezie de Ioan Daniel Bălan (7 aprilie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se zidesc fiecare într-un turn
urcă deasupra de fiecare clipă trăită
la întâlnirea sufletului cu raţiunea
se plimbă prin viaţă cu toate obsesiile pe umeri
se coace în gânduri cu toate visele la izbândă
şi nimicul din mine se pierde treptat
tot ce mă învinge nu mă câştigă în luptă
o iubire izvor ca într-o fântână curată
îşi aşază inima pe ghizd
şi oamenii beau cu recunoştiinţa însetaţilor de viaţă
se zidesc fiecare într-un turn
să nu se mai dărâme
pentru ca ofranda lor să înalţe în veac nemurirea.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zidesc realitatea mea virtuală
Vântul mişcă frunzele
şi micile ramuri,
pictând pe cerul albastru
multicolore dansuri
în nuanţe de verde
stropit cu cristale de soare...
Şi totuşi, nimic nu există...
iar eu continui a inventa
lumina şi culorile!
Zidesc
realitatea mea virtuală!
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zidesc ca niciodată
cu mistria aşez cuvânt peste cuvânt
lângă cuvânt şi-n dreapta şi-n stânga
se înalţă scrierea măiastră în viteză
mistria e un stilou şi leg alte cuvinte
las pietroiul să văd verticalitatea zidită
ochiul vede şi citeşte odată curios
a doua oară are impresia că-i curge
scrisul pe lângă gene trece arogant
zidesc fără ana şi nu mă pot vindeca
noaptea visez că am făcut un turn
până la stele sunt cuvinte peste cuvinte
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zidesc poem
Zidesc poem din rodnice cuvinte,
Trudnic crescute-n ale minţii şesuri.
Ieşind învingătoare din eresuri,
Le-acoper trupu-n noile veşminte.
Cu glas plăpând, le salt pe metereze,
Pe-aripi de gând s-au adunat în stoluri,
Sfidând căderea în pustiu şi goluri,
Pe-al timpului răboj, ca să dureze.
Printre urzeli am împletit clipite,
Ce şubredele vorbe să-nfiripe-
Din hăuri de uitare iar să ţipe,
Rupându-şi lanţul gleznelor zdrelite.
poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Casa sufletului
Voi face iar o casă nouă
Cea veche s-a crăpat
Un uragan a rupt-o-n două
Un zid din ea s-a dărîmat
Nu mai incep din temelie
Căci timp eu nu mai am
Acoperişul pun din veselie
Pereţii din iubirea ce o am
Şi piatră peste piatră pun
Zidesc iubirea in granit
Iar timpul il măsor in pumn
Nu risipesc ceasul grăbit
Alerg cu gândul prin livadă
Privesc la pomii ce-nfloresc
Doi oameni pe o verandă
Privesc la cer si se iubesc
O casă a sufletul se înalţă
Fără pereţi si groase temelii
Un suflet să iubească învăţă
Aud în noapte luminile inimii
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Al luminii sfânt izvor
În iubirea Ta Isus
Iar fiinţa când îmi scald
Simt al firii mele apus
Şi cum poftele s-au dus
Căci în dorul Tău eu ard
Şi lumina se revarsă
Peste întreaga mea fiinţă
Ceru-mtreg îmi este casă
Căci de mine Doamne-ţi pasă
Şi-mi eşti viaţă — biruinţă
În a Ta neprihănire
Eu sufletu îmi zidesc
Căci sunt ars dse-a Ta iubire
Şi-ţi cânt Fiinţa în neştire
Căci Isuse te iubesc
Al luminii sfânt izvor
Tu eşti Isus pe vecie
Scumpul meu Mântuitor
Ce ne oferi azi tuturor
Pâinea Vieţii veşnic vie
Şi din Ea Isus ne-mparţi
Fiinţele să ne hrănim
Să îţi fim surori şi fraţi
Ţie doar în veci predaţi
Veşnic ca să te slujim
Căci ne legi Isus de Tine
Pâinea Vieţii când ne-o dai
Să trăim cum se cvuvine
Aşteptând ziua ce vine
Cu Tine să fim în Rai
Slavă cinste şi onoare
Al Nost" scump Mântuitor
Căci noi vrem a Ta cărare
A ta sfântă îndurare
Până-n vecii vecilor
Tu eşti stânca noastră vie
Şi lumina şi menirea
Îţi cântăm în veşnicie
Numele slăvit să-ţi fie
Căci ne dărui mântuirea
poezie de Ioan Daniel Bălan (25 martie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploaia
Ploaia răpăie pe casă,
Fulgere se văd pe cer,
Noaptea tot mai grea se lasă,
Câinii urlă a mister.
De nimic nu mai îmi pasă,
Totul pare efemer;
Ploaia răpăie pe casă,
Fulgere se văd pe cer.
Atmosfera mă apasă,
Nu mi-e teamă, însă sper
S-o destind c-o Tămâioasă
Scoasă de la frigider.
Ploaia răpăie pe casă.
poezie de Mitică Ion din Şah etern (2007)
Adăugat de Mitică Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!
Azi nu-ţi mai scriu poeme ca unui bărbat de rând
unul care se bucură de cuvinte puţine
nu
azi îţi ating carnea şi te zidesc între gânduri
te aduc în faţa lumii
te pregătesc de iubit
că poemele cresc din sânge
şi tu nu poţi să trăieşti mereu aşa
ca un bărbat de rând
nu
nu pot să îţi arunc în grabă câteva imagini
şi apoi să mă întorc la viaţa mea de toate zilele
pe tine vreau să te zidesc între gânduri
să te obişnuiesc cu trecerile
iar ceilalţi să te citească
nu
de azi nu-ţi mai scriu poeme
ca unui bărbat oarecare
ce îşi priveşte mâinile pline de carne
nu
pe mâinile tale voi aşeza lumina
puţin câte puţin
şi vei învăţa trecerile
iar ceilalţi se vor bucura să te descopere
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Ninge în Rai
În grădina Lumii, Ceru-ngenunchează
Dumnezeu cu alb iarna o pictează
El o zugrăveşte cu lumini perlate
Ca pe un tablou din vremuri uitate.
Ninge în Rai cu aripi de înger
Şi-adie un colind, leru-i ler
Sfântă-i ninsoarea ce cade-n icoane
Şi cei ce zidesc troiene în Cer.
Lumânări din soare se aprind în zare
Munţii se gătesc ca de sărbătoare
Zboară lin în stoluri albe flori de smirnă
Ca-ntr-o rugăciune, brazii se închină.
Ninge în Rai cu aripi de înger
Şi-adie un colind, leru-i ler
Sfântă-i ninsoarea ce cade-n icoane
Şi cei ce zidesc troiene în Cer.
Iarnă, rugăciune, tu, albă minune
Zăpezile tale sunt veşminte rare
Straie de mătase, Dumnezeu îţi coase
Şi te înfăşoară-n broderii frumoase.
Ninge în Rai cu aripi de înger
Şi-adie un colind, leru-i ler
Sfântă-i ninsoarea ce cade-n icoane
Şi cei ce zidesc troiene în Cer.
cântec interpretat de Paul Surugiu - Fuego, versuri de Adrian Artene (11 decembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ană
De-atât alean abia mai prididesc,
Ană te-aştept, vino degrabă,
Să-mi dai puteri ca să îţi dăruiesc
Iubirea mea ca pe-o podoabă.
Pe tine n-am de gând să te zidesc
În nici un dom, în nici o turlă,
Dar un castel pe lună-ţi construiesc
S-auzi cum clopotele urlă.
N-am să te-mbrac în cărămizi de foc
Să-ţi ardă trupul, să te frângă,
Cu doruri te voi prinde de mijloc
Pe veci în mine să te strângă.
Dar voi clădi pe trupul tău un vis
Cu jar de vorbe şi cuvi'nţă,
Mă voi jertfi de dragoste ucis
Fără regret sau suferinţă.
Mai vreau să şti că-n noi am să creez
Altar de vis în năzuinţă,
Milenii-n şir am să aniversez
Jertfa iubirii în credinţă.
poezie de Ştefan Doroftei Doimneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cămaşa de borangic
când totul îmi pare a fi
o negură albă
plâng şi râd
mă izbesc cu tâmpla
de toate stihiile nopţii
şi tac şi râd
în cămaşa asta de forţă
Doamne
cât mi-e de bine
cu mâinile strânse la piept
de toţi neiubiţii
neştiuţii
nevăzuţii vreodată
de om sau fiară
picioarele mele
sunt ca vulpile
ce merg chiorâş
o iau înaintea ochilor
şi merg
pe panta abruptă
a vulnerabilităţii
din părul strâns
în coadă de cal
îmi zidesc un altar
la care şă mă-nchin
să plâng din ochi de fluturi
tot ce-am văzut eu
ştii cât mi-e de bine
să port pe suflet
o grea moştenire
cămaşa de borangic
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pune-mă în palma Ta
Doamne în Numele Tău
Vreau Isuse să trăiesc
Să-mi fii Domn şi Dumnezeu
Despărţit de orice rău
Viaţa eu să-ţi dăruiesc
.
Al Tău Nume Doamne vreau
Să îmi fie o cunună
Ţie dar să mă predau
Şi la masa Ta să stau
Până viaţa o să-mi apună
.
Numai Ţie o Isus
Vreau să-ţi dau a mea fiinţă
Rob să-ţi fiu — să-ţi fiu supus
Să-ţi cânt slava Ta de sus
Trăind dar sfânta credinţă
.
Pentru veci de veci eu vreau
Isuse să-mi fii stăpân
Ţie Însuţi să mă dau
Căci în Tine ochii mi-au
Găsit Doamne doar sprijin
.
Pune-mă în palma Ta
Viaţa Doamne să-mi trăiesc
Pe Tine a te avea
Isus în inima mea
Ţie numai să-ţi slujesc
.
Legământul Tău Divin
Să îmi fie o comoară
Eu de Tine să fiu plin
Şi cu sufletul senin
Să-ţi dau a mea inimioară
.
Pentru Tine dar să-mi bată
Inima Isus în piept
Viaţa mea în veci curată
Să mi-o faci Doamne îndată
Cu duhul mai înţelept
.
Pune-mă de acum să-ţi cânt
O Isus a Ta Fiinţă
Prin al Tău măreţ Cuvânt
Şi prin Duhul Tău Cel Sfânt
Ca să am dar biruinţă
.
Fă-mă să-ţi fiu o cântare
Uin imn Doamne pe vecie
Căci îmi eşti Isus cărare
Şi un munte de-ndurare
Slăvit Numele îţi fie
10-01-2021 mănăştur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Psalm 127
Şi dacă nu zideşte Domnul casă
Degeaba mai lucrează ziditorii
Şi pe-o cetate mâna de n-o lasă
Degeaba mai veghează veghetorii.
Degeaba va sculaţi de dimineaţă
Şi va culcaţi când noaptea e târzie
Degeaba va trudiţi întreaga viaţă
Să câştigaţi o pâine şi-o simbrie.
Pe cei iubiţi, El, Domnul Îi ajuta
Le pune pâinea ca-ntr-un vis pe masă
Şi să munciţi cât zece sau o sută
Doar Domnul poate să zideasc-o casă...
poezie de Adriana Cristea (15 februarie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suntem...
Suntem atât de mari
În clipe de ardoare,
Suntem atât de mici
În clipa ce ne doare,
Suntem străini de tot
În clipa solitară,
Suntem cu toţi copii
Ai lumii omnimare!
Vin pescăruşii în zbor
Şi iar mă strecoară fiori,
Pe umeri se aşează grei nori...
Mi-e dor! De acasă mi-e dor!..
Şi las să mă cheme în zori
Din ceruri un strigăt uşor,
Totul e vis trecător,
Doar dorul rămâne a fi dor!
Măi dorule!..
Vântule, vântule tu,
Ia-mă de aici şi mă du,
Du-mă pe aripi de stea,
Ascultă ce-mi vrea inima!
Nu vreau nimic ce-i al tău,
Lasă-mi, te rog,
Ce-i al meu!..
Ploaia îmi bate în ani,
Schimbă clepsidre-n noian:
Totul e vis trecător!...
Mi-e dor!
De casă mi-e dor!..
Măi dorule,
Vântule, Timpule!..
Suntem atât de mari
În clipe triumfale!..
Suntem atât de mici
În clipa ce ne doare!..
Suntem
Şi nu suntem
În clipe
Infernale!
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e tulbură viaţa...grozav
Mi-e tulbură viaţa... grozav
Pentru că nu-mi cunosc graniţa şi asta-i grav,
Dar poate nici graniţa, nu vrea să mă cunoască,
Ce vină-mi are mintea ca-nceput să doarească
Ceea cei frumos, nu ceea ce cred eu că-i frumos,
Doar pentru că e plăcut, pentru că-mi doresc atât de mult
Să ajung acolo unde mulţi şi-ar dori să ajungă
Pe un drum lung sau pe o cale scurtă
Pornesc cu-n gând pietros... aşa...
Pentru că eu vreau sa-l zidesc în piatră,
Pentru că vreau să cunosc,
Ceea ce nu am mai cunoscut vreodată
Şi de multe ori mă întreb
Cum aş putea să dezleg
Răspunsul întrebărilor, ce mi le pun,
Atunci când pe mine mă cred stăpân,
Dar tot de multe ori răspunsul e tăcere
Şi tăcerea e un raspuns,
Dar oare visele născute din durere
Măîmplinesc deajuns?
poezie de Cristian Harhătă (6 octombrie 2005)
Adăugat de Cristian Harhătă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viaţă
Vreau să-mi zidesc la umbra fiinţei tale
Un adăpost de ploaie şi de vânt,
Iar lângă ea, unde privirea-ţi cade,
Aş vrea să-mi sap o groapă de mormânt.
poezie de Alexandru Devia din Două cuvinte (7 iulie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvântul
mereu vorbesc
nimeni nu ascultă
ascultă dar nu aud
aud dar nu înţeleg
uneori adun gânduri din tâmpla timpului
în roua pură a dimineţilor ce trec
din ploi clădesc o lume
târziu am văzut
era un ocean de lacrimi
la răsărit sau la apus
asta nu ştiu acum a spune
pe deal am pus o cruce
pentru a ne ruga
pentru cel ce azi se duce
am chemat timpul
în ropotul ultimului cuvânt nerostit
rătăcit în urma spaţiului irosit
am zgâriat pe cer cuvântul
aşa a apărut omul
apoi am plecat să zidesc o casă în cer
la răsărit de soare
pentru cei ce vin
pe masă am pus trupul
în pahare am turnat sângele meu
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Printre gânduri desculţe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De nu aş fi stricat tot, nu aş fi putut să mă zidesc.
citat din Avva Alonie
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
eşti frumoasă ca un câmp nearat
din care ciulinii îşi deschid floarea
să ardă sălbatic sub soare
eşti frumoasă ca o pânză de apă
ce se arată celor care sapă cu trudă
din zori până la marea cea moartă
pentru o gură de adevăr
eşti mai frumoasă chiar decât stânca
alintată de copite subţiri
ale caprelor negre ce trec fantomatic
dinspre noapte spre zi
eşti cea mai frumoasă lume a mea
în care trăiesc pânză şi pictor deopotrivă
atât de trist şi singur mi te zidesc în suflet
pe tine cea mai pură din marea de minuni a lumii
poezie
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!