Mărturisire + Părăsire = Îndurare

(După Proverbe 28:13 şi Iacov 5:16)

Pe când mă aflam cu cititul în Pildele lui Solomon,
Un verset mă trezi dintr-o dată, ca pe-un om speriat dintr-un somn.
Versetul acesta-i o cheie pe care, de n-o foloseşti,
Nu poţi-nainta către ceruri şi nici milă n-ai să găseşti.
Iar dacă-i s-o luăm pe cinstite, vă spun adevărul curat:
Nici eu n-am ştiut până astăzi acest mijloc de căpătat.
Eu ştiam că împins de nevoie, te rogi, după-aceea aştepţi.
Dar azi am aflat cu mirare că-s daruri pe cari le primeşti
Pe-o cale aparte de rugă şi-anume: să te înjoseşti
Până-ntr-atât ca păcatul cu gura să-ţi mărturiseşti.

Am stat cu doi soţi pentru-o vreme, care se-aveau foarte rău.
Soţia voia să conducă, bărbatul zicea: "Şef sunt eu".
Făcea lucruri rele soţia, mâhnindu-l pe soţ ne'ncetat,
Iar sâmbăta lua o hârtie şi scria: "Dacă te-am supărat
Cu ceva, te rog să mă ierţi. Te iubesc, eşti un scump, te-am pupat."
Şi-apoi se ducea liniştită duminica la adunare,
Ca lunea să-şi ia de la capăt păcatul cu neruşinare.
Nu i-a păsat niciodată, dacă a iertat-o bărbatul,
Că-n mintea ei cea blestemată refuza să-şi cunoască păcatul.
Şi-apoi de, cum strigi în pădure, acelaşi răspuns îl primeşti;
Şi-aceea ce faci pentru alţii, tot cu-aia şi tu te hrăneşti.
Pe când bea şi ea din amarul ce soţului ei îi făcea,
S-o vezi cum plângea-n adunare că soţul îi e cruce grea.
S-au scurs ani mulţime de-atuncea şi soţii aceia-au murit,
Dar viaţa pe care-au trăit-o ne e un exemplu vădit
A vieţii pe care şi noi, mireasă în duh lui Hristos,
Adesea trăim pe pământ, în trecerea noastră-aici jos.
Alergăm săptămâna întreagă după pofte, pământ şi avere,
Şi-apoi plângem la rugăciune că viaţa e chin şi durere.
Şi-atuncea când Domnul încearcă să-arate în noi vreun păcat,
Ca să ne-ntoarcă la calea pe care şi El a umblat,
Rostim vorba ceea vicleană: "Isuse, de-mi ştii Tu păcate,
Ceva-n săptămâna trecută, mă iartă, căci Tu ştii pe toate!"
Închipuie-ţi scena aceasta: nea Ion, om bolnav de ficat,
Se ducea des să-l vadă un doctor. Dar ce crezi? Omu-acesta ciudat!
Se ducea, deschidea cabinetul şi plecând capul până-n pământ,
Începea: "Să trăiţi, domnu' doctor! Pentru mine sunteţi un om sfânt,
Sunteţi ne'ntrecut în cunoaşteri, şi-n practică fără egal.
Ce să spun? Sunteţi un magnific, sunteţi un fenomenal..."
Şi-aceasta cascadă de vorbe o-ncheia cu formula lui tip:
"... ăăă, ştiţi... dacă sufăr vreo boală, eu, de, nu vă contrazic.
Dumneavoastră îmi ştiţi slăbiciunea, că e vreme de când mă trataţi.
Am venit să-mi cer iertăciune şi-o reţetă mai bună să-mi daţi".
Medicul, luând pixul în mână ca să scrie reţeta dorită,
Întreba pe nea Ion ca să ştie în ce parte-i durerea simţită.
Dar nea Ion o ţinea una întruna: "Să trăiţi, că de când mă trataţi,
Dumneavoastră ştiţi toate-aşa bine! O reţetă vă rog deci să-mi daţi".
Răsucindu-se-apoi pe călcâie, fără alte cuvinte în plus,
Se-ntorcea nea Ion iar acasă, tot în starea în care s-a dus.
Şi-a murit în curând, căci microbul se cere tratat, nu iertat.

Dar să nu-l judecăm cu grăbire, ca pe-un om foarte necugetat.
Căci atunci când eu şi când tu nu spunem la Domnul păcatul,
Ci zicem: "Ai milă, ai milă!" şi-apoi facem altul şi altul;
Atuncea când tu şi când eu ne ducem la ruga cea dreaptă,
Dar nu ascultăm când Cuvântul ne mustră umblarea deşartă,
Ci cerem, strigăm, plângem tare, apoi ne sculăm şi plecăm,
Suntem noi mai buni ca nea Ion, pe care vrem să-l judecăm?

Haide-acuma, dragă suflet, din această prezentare,
Să-i prindem învăţătura şi practică aplicare.
Când te pleci la rugăciune şi ceri să fii curăţit,
Primeşti numai pentru-atâtea câte ai mărturisit.
Deci, când viaţa ţi-este plină de-alergare după-avere,
Opreşte din rugăciune; ăsta nu e timp de-a cere.
Căci versetul din Proverbe spune să mărturiseşti,
Nu să dai drumul la gură şi să tot bolboroseşti.
Iar după mărturisire, spune tot acest verset,
Părăseşte-ţi alergarea şi vino pe drumul drept.

Mai sunt unii cari se roagă: "Doamne, n-am pentru sărmani,
Că Tu ştii că niciodată omul nu-i sătul de bani!"
O astfel de rugăciune Domnul nu ascultă-n veac
Şi-i numeşte "răi" pe-aceia care-astfel de cereri fac.
Căci versetul din Proverbe ne învaţă mai întâi
Să mărturisim păcatul, pronunţând numele lui,
Şi să nu zic: "Doamne, omul este nesătul de ban",
Ci să zic: "Eu, Doamne, eu sunt un lacom şi-un şnapan;
Căci prin grija Ta, Isuse, am acum câştig mărit.
Dar în loc să-Ţi dau şi Ţie, şi mai rău m-am calicit.
Şi-apoi recunosc, Isuse, că din pungă niciodată
N-am dus lipsă de bănuţii daţi de văduva săracă.
Doamne, nu mai am nimica prin ce să mă justific;
Deci îmi recunosc păcatul: sunt un rău şi un zgârcit!"
Dup-această cercetare, te învaţă Domnul Sfântul
Să-ţi îndrepţi mersul în viaţă, după cum ţi-a fost cuvântul.
Deci de cum ajungi acasă, scoate-ţi cecul tău cu bani
Şi pe loc dă jumătate la săraci şi la orfani.
Dacă nu faci paşii-aceştia, cum cartea Proverbe-nvaţă,
Îndurările şi mila nu te-ajung în veci vreodată.

Apoi se mai roagă unii: "Doamne, sunt neputincios,
Nu pot să mă rabd ispitei, imediat mă pune jos".
Dar după ce-a zis acestea, se scoală din rugăciune
Şi se duce iar la troaca roşcovelor pentru lume.

Tu, acel din starea asta n-ai nădejdi de fericire,
Căci aceasta se plăteşte numai cu mărturisire.
C-am citit noi în Proverbe: cine îşi spune păcatul
Şi apoi îl părăseşte, ca să nu mai facă altul,
Acela găseşte mila, îndurări şi propăşire.
Deci trebui' să ai curajul să faci o mărturisire.
Zi-i păcatului pe nume, zi-i: "O, Doamne, sufăr tare
Să văd toată ziulica numai lucruri pieritoare.
Îmi pierd timpul cu programe de pe la televizor,
Şi când intru în ispită, Doamne, cum să mai am spor?
Tu-ai zis, Doamne, în Cartea Sfântă, că-i ferice de-acel care
Cugetă la Legea Ta, nu stă la televizoare.
Nu mă uit la lucruri rele, dar pentru că sunt de jos
Nu-mi hrăneşte cu nimica firea nouă din Hristos;
Şi-astfel omul nou din mine este slab, neputincios,
Cel vechi însă e puternic, că-i tot dau cele de jos.
Am pierdut atâta vreme urmărind în săpături
Cum găsesc arheologii pe Hristosul din Scripturi.
Dar când a venit ispita, ce putea să-mi folosească
O descoperire care este numai pământească?
Legea Ta este Scriptura, dar în loc s-o meditez,
Îmi plac tot documentare zilnic să vizionez".

Şi la o astfel de mărturisire, după cum chiar Scriptura porunceşte,
Aduci şi părăsirea în umblare a stării care viaţa nouă îţi slăbeşte.
Căci dacă nu-ncetezi cu practicile-acelea, mărturisirea nu-ţi va folosi deloc,
Căci ce folos să strigi că-ţi arde mâna, când tu o ţii cu îndărătnicie-n foc?

Şi oricât de multe pricim ar mai fi de discutat,
Toate-şi află rezolvarea în versetul enunţat.

Vreau acum în încheiere să expun în rezumat
Cele trei principii care din Scriptură le-am aflat:
Dacă vrei să capeţi mila care-o ceri în rugăciune,
Nu-i destul să plângi întruna, numai: "Doamne, iertăciune!",
Ci-n genunchi, pe cum te afli, respecţi cele trei principii:
Unul: faci mărturisire; doi: de tine, nu de alţii;
Iar al treilea din principii îşi găseşte-ndeplinire
În a părăsi-n mod practic ce-ai spus la mărturisire.

Cine-ncalcă-aceste reguli, stabilite de Isus,
Nu va-nainta pe calea care merge drept în sus.
Cine însă le respectă şi le-acordă grijă mare,
Află milă de la Domnul şi o veşnică-ndurare. Amin!

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cultele păgâne

La templu un fariseu
Şi un vameş au sosit
Se rugau Lui Dumnezeu
Cum de bine-au socotit

Fariseul ce ştia
Legea care i-a fost dată
Lui Dumnezeu îi mulţumea
Căci e singurul lui Tată

Tată scump îţi mulţumesc
De-a Ta Sfântă îndurare
Căci viaţa mi-o trăiesc
Şi umblu pe-a Ta cărare

Eu dau din izmă şi din toate
Cele ce Tu mi le dai
Cuvintele-ţi toate adevărate
La mine-n inimă — le ai

Eu postesc de două ori
Chiar Doamne pe săptămână
Şi îţi dărui multe flori
Căci viaţa-mi e lumină

Nu-s ca alţii pe pământ
Hărăpăreţi nedrepţi şi preacurvari
Căci eu ţin al Tău Cuvânt
Nu-s ca cei răi şi avari

Nu-s din cultele păgâne
Evanghelia ce n-o trăiesc
Ci eu Doamne penru Tine
Cultele azi le urăsc

Doamne eu trăiesc Cuvântul
Şi Scriptura o-mplinesc
Cultele fac doar pe sfântul
Eu o Doamne azi trăiesc

Iată fug de sărbători
Şi de atâtea lucruri rele
Eu Cuvântul Tău din zori
Îl înalţ azi printre stele

Toate cultele-s pierdute
Noi o Doamne împlinim
Ale Tale vii cuvinte
Şi mereu iată postim

Ei o Doamne s-au vândut
Noi suntem acuma sfinţi
Căci nu ţinem nici un cult
Cum ne-au spus vechii părinţi

Dar Scriptura ce vorbeşte
Să fii mândru şi-ngâmfat
Unde Domnul azi priveşte
La cel trufaş şi curat

Fariseul a trăit
Mult Cuvântul Celui Sfânt
Însă el nu s-a smerit
Trăind tot al Domnului Cuvânt

Vameşul însă stătea
Plin de groază şi de frică
Şi Domnului îi spunea
De-a lui viaţă rătăcită

De mine o Doamne ai
Milă azi şi mă ridică
Numai Tu viaţă dai
Inimii mele rănită

Fie-ţi milă dar de mine
Iartă-mi groaznicul păcat
Căci privesc acum la Tine
Doamne greu sunt vinovat

Iartă-mi vina şi păcatul
Căci Doamne sunt rătăcit
O ascultă-mă ca altul
Să nu fac Isus iubit

Cine dar a fost iertat
Vameşul sau fariseul
Ce era mult mai curat
Însă el îşi văzu eul

Toţi ceilaţi erau pierduţi
Numai el era curat
Unde vrei dar să te uiţi
Tot la alţii — nencetat

Să trăieşti ca fariseul
Tot pe alţii tu să-i vezi
Că-s pierduţi doar tu cu eul
De Domnul dar mai asculţi

Vameşul n-a mai văzut
Nici un om de pe pământ
Căci desigur el pierdut
N-avea al Domnului Cuvânt

Însă iată s-a smerit
Pe Domnul l-a implorat
Să-l ierte căci n-a trăit
Cuvântul ce ni s-a dat

Vameşul a fost iertat
Fariseul însă nu
Deşi el mult mai curat
Al lui suflet îl avu

Fariseul s-a mândrit
Cu viaţa lui curată
Însă vameşul smerit
L-a văzut pe Cel ce iartă

Domnul ne vrea azi smeriţi
Păcatul să ne vedem
Nu a altora c-atâţi
Cuvântu să n-ascultăm

Judecată ce o foloseşti
Cu ea vei fi judecat
Însă dacă te smereşti
Tu vei fi acel iertat

poezie de Ioan Daniel Bălan (12 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se mântuie o ţară (2 Cronici 7,12-14)

Şi eu vreau ca ţara-ntreagă să se-ntoarcă la Hristos,
Şi eu vreau ca preşedinte să fie un credincios.
Nu-i asta la urma urmei dorinţa lui Dumnezeu,
Ca tot omul să-L primească drept Mântuitorul său?
Da, aşa-i, dar când e vorba despre scopul nostru care
Urmărim când vrem s-aducem ţara pe sfânta cărare,
Ne-mpărţim în două cete: cei care sincer doresc
Pocăinţa ţării-n sine şi-un alt scop nu urmăresc;
Iar ceilalţi prin pocăinţa ţării urmăresc de fapt
Doar o viaţă mai comodă, într-o lume de păcat.
Când vezi un creştin politic plin de zel minune mare
Să-şi împingă toată ţara pe-a sfinţeniei cărare,
Dă-i Scriptura s-o deschidă la a doua Cronici şapte,
La versetul treisprezece şi de-acolo mai departe.
În a doua Cronici şapte, în versetul amintit,
Domnul spune cât se poate şi de clar şi lămurit:
"Când poporul Meu se roagă - zice Dumnezeu Preasfântul;
Când poporul Meu Mă caută - spune-aici iarăşi Cuvântul;
Când poporul Meu se-ntoarce de la căile lui rele,
Atunci Eu, Domnul din ceruri, Eu prin harurile Mele
Am să-ntorc ţara la Mine; dar nu ca să puteţi voi
Să vă lăfăiţi în bine într-o lume de nevoi".

După ce-a închis Scriptura, ai să-1 vezi că nu-i convine
Când e vorba să înceapă pocăinţa-ntâi cu sine.

Ceata doua sunt cei care nu se joacă cu Scriptura,
Nu-i schimonosesc Cuvântul, ca să-i schimbe-nvăţătura.
Sunt cei ce urăsc favorul lumii care-a prigonit
Şi L-a răstignit pe cruce pe Stăpânul lor iubit.
În iubirea lor curată pentru Domnul lor Hristos,
Scârbesc lumea trecătoare, dar iubesc pe păcătos.
Şi-n iubirea lor curată, văd prostească nebunie
Să-i ceri lumii să accepte a cerului armonie.
Iartă-ne, o, Doamne sfinte, mişeleasca viclenie
De a osândi în alţii propria noastră murdărie!
Căci noi necitind acasă la copii Sfântul Cuvânt,
Cerem la păgâni să-1 bage în scoli şi-n învăţământ.
Şi pentru că de asemeni n-avem timp de rugăciune,
O cerem ca o programă în învăţământ în Iume.
Iar de când Laodicea L-a-mpins pe Hristos de-o parte,
Vrea prin televiziune să-I facă publicitate.
Doamne, la-nceput creştinii se-adunau pe sub pământ,
Dar ce har şi ce putere răspândea al Tău Cuvânt!
Evanghelia atuncea era aspru prigonită,
Dar a fost ca niciodată mai sfânt şi mai drept trăită!
Se-nmulţeau atunci creştinii cu mare repeziciune,
Fără rugăciune-n şcoală, fără şcoli creştine-n lume.
Nu puteau nici să rostească numele Isus Hristos,
Dar trăiau din plin ca Dânsul printre oameni aici jos.
Nu vorbeau pe stadioane, dar trăindu-şi pocăinţa
Şi pecetluind cu sânge acest scump cuvânt "credinţa",
Ca bureţii după ploaie se-nmulţeau ducând Cuvântul
Pân' la marginile Terrei, căci lucra Domnul Preasfântul.

Care însă-a fost secretul ce-i făcea să se-nmulţească,
De-au ajuns întreg imperiul Romei să îl împânzească?
Iată-l: e doi Cronici şapte! Ei pe când se adunau,
Nu cu pocăinţa lumii, ci cu-a lor îşi începeau
Misiunea jos în lume, cum Isus i-a învăţat
Chiar în ziua cea din urmă, când la cer S-a înălţat.
El le-a zis atunci să-nceapă din Ierusalim întâi,
Apoi să meargă-n Iudea - zona-nvecinată lui,
În Samaria, şi de-acolo - tot o zonă-nvecinată,
S-ajungă cât mai departe, să-mpânzească lumea toată.
Noi începem tocmai invers, dinspre lume înapoi,
Şi vrem, pocăind pe alţii, să o ducem bine noi.
Cine-o ia însă-nainte de Hristos şi de Scriptura,
Dovedeşte că nu-L are, căci îi calcă-nvăţătura.
Doamne, vrem şi noi acuma, să ne-ntoarcem înapoi
Şi să-ncepem chiar de astăzi pocăinţa-ntâi cu noi,
Trăind morţi faţă de sine şi de poftele păgâne,
Ca s-aprindem pentru Tine, Doamne scump, întreaga lume! Amin!

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum mă văd azi ochii Tăi

Ce aş face eu Isuse
La mine dac-ai veni
Floarea lacrimilor scurse
Eu o Doamne te-aş primi

Te-aş primi Isus în casă
Însumi să te găzduiesc
Şi te-aş aşeza la masă
Cu drag eu — să te servesc

Cum o Doamne m-aş purta
O Isuse dar cu Tine
Din ce am — oare ţi-aş da
Privind spre ziua ce vine

Sunt modest la teorie
Dar la practică — cum sânt
Eu trăiesc viaţa vie
Împlinind al Tău Cuvânt

Fă-mă Isus să-ţi slujesc
Ascultând Doamne de Tine
Şi cum vrei — eu să trăiesc
Să fac numai ce e bine

Căci mă vreau să-ţi fiu plăcut
Să te bucuri azi de mine
Prunc în iesle — ce te-ai născut
Să-mi dai viaţa care vine

Cum sunt azi "naintea Ta
Doamne scump Mântuitor
Pot viaţ-a căpăta
Căci mă vreau ascultător

Mă mai prinzi Isus de mână
La izvoare să mă duci
Să-mi dai dragostea stăpână
Şi-n lumină să mă urci

Cum mă văd azi ochii Tăi
Sunt aşa cum Tu voieşti
Azi din lumea celor răi
O Isuse — mă primeşti

Fă-mă dar ca voia Ta
S-o trăiesc Doamne oriunde
Cununa spre-a căpăta
Prin a vieţii sfinte unde

Glorie Isuse Ţie
Slavă Tatălui Cel Sfânt
Căci ne vrem în veşnicie
Luaţi de pe acest pământ

Alt pământ să folosim
Pentru mers şi închinare
Numele să ţi-l cinstim
Fie-ţi Doamne-n veci onoare
20-12-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mogâldeaţa (Ps. 115, 4-8)

Mai să vezi
şi să nu crezi,
o-ntâmplare
cu haz mare
şi umor folositor.
Într-o zi, pe negândit,
uite-aşa, m-am găsit
la nea Mitu, om din sat,
cu ceva de discutat.
Cât stăteam şi vorbeam,
pufăia Mitu-n ţigară
ca locomotiva-n gară.
La un moment dat,
când am observat
o icoană atârnată
galbenă de afumată,
iar pe sfânt tăcând molcum
învălătucit în fum,
(în timp ce eu îmi spărgeam
plămânii de cât tuşeam),
am strigat cu voce tare:
"Breeee,
asta-i minune mare!
Buruiana dracului
pe la nasul sfântului!
Ori că sfântul are mască,
ori că are nas de iască.
Cum e, bre? E răbdător
sau este nesimţitor?
Că de când l-ai afumat
nici măcar n-a strănutat!
Nu vorbeşte,
nu clipeşte,
stai bre: la ce-ţi foloseşte?"

Tot vorbind cu el,
bietul nea Mitel
a tăcut chitic,
n-a mai zis nimic,
că-asta-i tot ce l-a-nvăţat
sfântul lui cel atârnat.
Cum e turcu-i şi pistolul,
elevul ca-nvăţătorul.
Nea Mitel şi-a vrut
un sfânt mut, tăcut,
care să nu-1 certe
şi să nu-1 îndrepte,
când îşi împlinea
pofta lui cea rea.
O momâie-a căutat,
peste o momâie-a dat.
De-o scuipa,
de-o săruta,
de-o-njura
au lăuda,
momâia chitic tăcea:
nu plângea, nici nu râdea.
Sfânt ca ăsta, mogâldeaţă,
care nicicum nu te ceartă,
breeee, e bun să ai în viaţă!
Dar vai, sfântul mogâldeaţă,
nu e bun nici de povaţă.
Cum o să poată
s-ajute vreodată
o momâie desenată
şi în cuie spânzurată?

Am văzut deci cum arată
sfântul cela mogâldeaţă.
Acum vine-altă-ntrebare:
Cum arată Hristos oare?
Biblia ne spune
că Hristos în lume
Îl descoperi prin lucrare;
căci unde are intrare,
smulge tot din rădăcină
ce ţine de vechea tină
şi plantează-n loc apoi
sămânţă de oameni noi,
cu dorinţe-nălţătoare
de lucruri nepieritoare.
Iar prin Duhul ne fereşte
de tot ce ne murdăreşte,
umplându-ne cu dorinţi
să umblăm ca oameni sfinţi.
Hristos deci unde-a intrat,
izbăveşte de păcat;
Şi deloc nu-ţi mai găseşti
loc în cele ce-s lumeşti,
unde-au răstignit
pe Domnul iubit,
nici dorinţă, nici plăcere
în nimic din tot ce piere.

Şi acum, să vedem:
Noi pe cine-avem?
Eu creştin drept ortodox,
tu urmaş al lui Hristos,
suntem
ce zicem?
Care-i sfântul nostru-n viaţă?
Hristos? Sau o mogâldeaţă?

Eu ca ortodox sadea
ţin religiunea mea.
Nu mănânc, Doamne fereşte,
carne-n zi de post, nici peşte.
Dar înjur şi drăcuiesc,
fur, mă-mbăt, mint şi curvesc;
că icoana mea de-acasă
nu mă vede şi nu-i pasă,
căci e numai... mogâldeaţă.

Iată-un credincios,
zis al lui Hristos.
Biblia îi spune
că tot ce e-n lume,
tot ce îti excită firea
şi-ţi coboară-n jos privirea,
nu e de la Dumnezeu,
ci vine de la cel rău.
Dar cum şi-a închis Scriptura,
i-a uitat învăţătura.
Şi-atras de televizor,
hrănind pofta ochilor,
stă în părtăşie frate
tot cu lucrurile moarte;
căci Hristosul lui din viaţă,
nu-i decât o... mogâldeaţă.

Altul, pocăit,
după ce-a citit
de Isus Mijlocitorul,
şi-a deschis televizorul.
Hristos în cer mediază,
iar el jos vizionează
meciul cupei mondiale
şi filme documentare.
Asta-i când Hristos din viaţă
nu-i decât o... mogâldeaţă.

Când ajungi acasă
ai pâine pe masă;
căci Isus, Cel de sus,
ţi-a trimis
ce-a promis.
Dar tu-n loc să vizitezi fraţii,
să-i îmbărbătezi,
lipsa să le completezi,
pleci să găseşti
iarăşi să munceşti,
căci Hristosul tău de-acasă
nu te mustră,
nu te ceartă,
că e numai... mogâldeaţă.

Ei, dar vezi, cine nu ceartă
nu poate da nici povaţă.
Şi-aşa cum te lasă-n pace
să faci tot ce vrei şi-ţi place,
nu se va clinti din loc
nici când ai s-o rogi cu foc.

Asta e
pentru ce
tu nu ai
stări de rai.
Zvârle mogâldeaţa-n drum
şi ia-L pe Isus acum!
Da, El te mustră,
dar şi-ascultă;
te ceartă,
dar te şi-ndreaptă;
te bate,
dar te şi scoate
când ajungi în lume
prin amărăciune
şi-ţi dă pacea Lui deplină,
bucurie şi lumină,
cu dulci simţăminte,
curate şi sfinte,
Făcând din orice-ncercare
râu de binecuvântare.

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am frică

Câte vise, câte ganduri,
Au trecut de-atunci prin noi
Câte planuri şi iluzii
Ne-am făcut noi despre... noi.

Insă zilele cum trec şi cum clipele se scurg,
Lucrul ce-mi e cel mai cert şi nu ştiu, cum să îţi spun,
Căci mi-e teama... nu de tine şi de vanitatea ta,
Ci de ce va zice, lumea imbecilă, crudă, rea.

Dar n-am frică, of degeaba,
Staţi cu toţii şi-aşteptaţi,
Căci eu ştiu prea bine calea
Şi nu vreau ceva să-mi daţi.

Doar în mine este Domnul,
Şi oare cum aş putea
Să greşesc de-acuma drumul
Ce duce-n inima ta?

Doamne, în genunchi mă rog,
Ca-n parcursul vieţii mele,
Să mă păzesti de neghiobi,
Şi de toate cele rele.

Şi tot în genunchi, mai stau,
Doamne un lucru mai vreau,
Să ai grijă şi de mine
Căci fară tine, nu-i bine.

Şi o ultimă dorinta...
Doamne, să-mi dai umilintă,
Şi smerenie şi jale, să nu rătăcesc din cale
Luminează viata mea, Doamne TU îmi eşti calea!

poezie de Lusiana Drăguşin (13 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ce se hrăneşte omul cel nou

(După câteva gânduri de T.C. Upham)

Să nu aştepţi să vezi putere sfântă în viaţa-n care "eu" şi "mine" mai trăiesc,
Unde-i iubire numai pentru sine, dar ca să sufere sau ca să moară se feresc.
Aşa după cum nu aştepţi să vezi rodire de la un grâu ce nu l-ai semănat,
Să nu aştepţi nici roadă vieţii de sfinţire, unde viaţa veche nu ai îngropat.

Zoreşte deci şi dă-o-n grabă morţii, prin pironirea eului pe cruce
Şi vei găsi comori nebănuite, numai atunci când tu le-ai socotit pierdute.
Căci viaţa-n care eul şi firea lui cea veche n-au fost înjunghiate şi puse în mormânt,
Sămânţa învierii nu va avea de unde să încolţească, dacă nu-i mortul în pământ.

Să ştii: orice durere şi-amaruri înghiţite nu sunt decât putoarea fiinţei tale vechi,
E mortu-mbălsămat ce-l strângi cu drag la piept, în loc să-l laşi acolo, în groapa lui de veci.
Căci firea ta cea veche şi eul tău cel vechi sunt cuiul lui Pepelea, pe care vechiul şarpe,
Când ţi-e mai dragă lumea, atunci el îşi atârnă produsul lui ce-mparte miros şi iz de moarte.

Şi vrei să ştii concret ce-i "eu" şi "fire veche"? E timpul tău cel liber pe care-i cheltuieşti
Cu lucruri nelegate de cer şi de Isus; sunt banii tăi ce-i dai pentru plăceri lumeşti.
Şi este de asemeni şi ceea ce nu faci pentru nevoia celor din juru-ţi şi din lume,
E tot ce faci sau nu faci, pe care Dumnezeu ştii bine că n-ar pune însemn cu sfântu-I Nume.

Să nu uiţi deci că vine în inocente haine, ba chiar îţi va apare că e binevenit.
Dar întrebarea nu e cum este-n aparenţă, ci: care-i obârşia? De unde a sosit?
Iată deci cheia vieţii şi-a fericirii tale: viaţa nouă creşte din moartea celeilalte.
Grăbeşte deci de-ngraşă pământul vieţii noi, dând voia ta cea dârză, mereu, mereu la moarte.

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a dat şi are; dar eu?

(Ioan 3,16)

Minunată-i şi adâncă, Doamne, Sfânta Ta Scriptură!
Cât de plină e de taine şi de sfântă-nvăţătură!
Cât de minunat e Duhul pe care ni L-ai trimes
Să descuie-a' ei mistere, să ne dea nouă acces
La comoara cea ascunsă, la Domnul Isus Hristos,
Ca s-o facă pentru oameni de efect şi de folos.
Cât de plin e fundul mării şi-al oceanelor de ape,
Aşa ne-nconjori Tu, Doamne, cu Isus prin Sfânta Carte.
Dar ce trist, să vezi mulţime printre noi atât de seci,
Ca şi piatra care seacă-i de-o ţii-n apă pentru veci.

Mai deunăzi-ntr-o seară, cugetam cu-amărăciune
La atâta bogăţie, însă-n mine, goliciune.
Se-ntâmplă cumva atuncea să-mi răsune-n minte tare
Un verset pe care-i ştie tot creştinu-n lumea mare.
E versetul care spune despre Dumnezeu din cer,
C-a iubit cu-atât-ardoare bieţii oameni care pier,
"Că a dat...", suna în mintea-mi, tot mai clar şi răspicat.
Iar eu repetam mecanic: "Dumnezeu iubind a dat".
Şi pentru că mai-nainte cugetam chiar la Scriptură
Întristat că eu dintrânsa am puţină-nvăţătură,
M-am rugat zicând: "O, Tată, ce vrei Tu cu-alte cuvinte
Să mă-nveţi prin versul care mi l-ai pus acu-nainte?"
Şi-ncepui să văd mai bine că acest cuvânt "a dat",
Nu-i cuvânt de umplutură, ci-i o faptă, e un act.
El nu ne-a spus două vorbe, doar duminică şi joi,
Şi-apoi rămânând în slavă, să nu-l mai pese de noi;
N-a rămas acolo-n slavă de-unde deschizând un geam
Să ne cânte o cântare, să recite câte-un psalm;
Nici să facă declaraţii, cântând "O, ce vă iubesc!",
Nici să dea câte-un spectacol, sau concert după concert,
Ca apoi să-nchidă cerul şi trăind într-ale Sale,
Să mai vină să ne vadă duminica viitoare.

Nu! El n-a spus vorbe goale, ci a săvârşit un act:
S-a lipsit pe El de Isus, care nouă ni L-a dat.
Şi când ni L-a dat pe Isus, nu ne-a dat ceva spoire,
Doar să ne orbească ochii cu niscaiva poleire,
Ci ne-a dat tot ce-avea-n ceruri mai frumos şi mai plăcut,
Singura desăvârşire care L-a satisfăcut.
N-a vorbit, ci a făcut; n-a promis, ci-n fapt a DAT
Tot ce-avea mai scump şi drag, nu ceva de lepădat.

Nici Isus nu vorbea-n vânt, ci-a purces direct la fapt,
Căci mocnea în suflet dorul, dor de oameni, apăsat.
N-a rămas pe mai departe în palatul de cleştar,
Ca de-acolo să-mi trimită vorbe şi cântări de har,
Ci ca miel tăcut în strungă, sub strivirea de iubire,
El a DAT, S-a dat pe Sine, nu-n cuvânt, ci în jertfire.

Şi nu se opreşte-aicea tot ce Dumnezeu a dat,
Căci chiar Tatăl sus pe cruce loc în Fiul a luat.

Ba nici asta nu-i chiar totul, căci după-nălţare-apoi,
Ca să nu ne lase singuri, a trimis din cer la noi
Duhul Sfânt să ne păzească de cădere şi păcat;
Deci a treia oară spunem: "Dumnezeu din cer a DAT!"

O, adâncul bogăţiei, nesfârşit izvor de dar,
Cum Te dăruieşti şi astăzi tot mai nou, mai plin de har!

Eu-s făcut din dăruire: prin şi pentru m-ai format.
Azi trăiesc spre dăruirea Celui care mi S-a dat.
Tot aluatul vieţii mele şi întreaga-mi întocmire
E-ntru totul concepută din plămada "Dăruire".
De aceea vreau de astăzi ca din noua Ta plămadă
Să mă dărui şi eu Ţie, ca oamenii să-nţeleagă
Că iubirea Ta cea mare, prin care Te-ai dăruit,
E fapt dovedit prin mine, nu e basm meşteşugit.
Da, doresc la fel ca Tine să mă dăruiesc şi eu
Într-un chip cu totul vrednic de fiu al lui Dumnezeu.
Nu vreau să mai spun la alţii de virtutea "dăruire",
Câtă vreme ţin în viaţă la tot ce îmi place mie.
Dar nici Ţie chiar, o, Doamne, de-astăzi nu mă mai grăbesc
Să îţi cânt plângând cu lacrimi, că Isuse Te iubesc,
Iar apoi ştergându-mi faţa, mulţumit că am plâns bine,
Să-Ţi zic: "Doamne, Te mai văd săptămâna care vine".
Căci Tu, ca să mă răscumperi, ca să fiu cu Tine-n rai,
Trebui ca însăţi viaţa Ta pe cruce să o dai.

Crucea-i locul de-ntâlnire; moartea-i calea de unire,
Însă nu doar vorbe moarte, ci trăire prin jertfire,
Căci versetul din Scriptură scrie: "Dumnezeu a DAT
Însuşi Fiul Său pe cruce", nu vorbit, nici predicat.
Vreau şi eu de-acum-nainte ca murind faţă de mine,
Să trăiesc în întregime, Doamne, numai pentru Tine!

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a dat şi are; dar eu?

(Ioan 3,16)

Minunată-i şi adâncă, Doamne, Sfânta Ta Scriptură!
Cât de plină e de taine şi de sfântă-nvăţătură!
Cât de minunat e Duhul pe care ni L-ai trimes
Să descuie-a' ei mistere, să ne dea nouă acces
La comoara cea ascunsă, la Domnul Isus Hristos,
Ca s-o facă pentru oameni de efect şi de folos.
Cât de plin e fundul mării şi-al oceanelor de ape,
Aşa ne-nconjori Tu, Doamne, cu Isus prin Sfânta Carte.
Dar ce trist, să vezi mulţime printre noi atât de seci,
Ca şi piatra care seacă-i de-o ţii-n apă pentru veci.

Mai deunăzi-ntr-o seară, cugetam cu-amărăciune
La atâta bogăţie, însă-n mine, goliciune.
Se-ntâmplă cumva atuncea să-mi răsune-n minte tare
Un verset pe care-i ştie tot creştinu-n lumea mare.
E versetul care spune despre Dumnezeu din cer,
C-a iubit cu-atât-ardoare bieţii oameni care pier,
"Că a dat...", suna în mintea-mi, tot mai clar şi răspicat.
Iar eu repetam mecanic: "Dumnezeu iubind a dat".
Şi pentru că mai-nainte cugetam chiar la Scriptură
Întristat că eu dintrânsa am puţină-nvăţătură,
M-am rugat zicând: "O, Tată, ce vrei Tu cu-alte cuvinte
Să mă-nveţi prin versul care mi l-ai pus acu-nainte?"
Şi-ncepui să văd mai bine că acest cuvânt "a dat",
Nu-i cuvânt de umplutură, ci-i o faptă, e un act.
El nu ne-a spus două vorbe, doar duminică şi joi,
Şi-apoi rămânând în slavă, să nu-l mai pese de noi;
N-a rămas acolo-n slavă de-unde deschizând un geam
Să ne cânte o cântare, să recite câte-un psalm;
Nici să facă declaraţii, cântând "O, ce vă iubesc!",
Nici să dea câte-un spectacol, sau concert după concert,
Ca apoi să-nchidă cerul şi trăind într-ale Sale,
Să mai vină să ne vadă duminica viitoare.

Nu! El n-a spus vorbe goale, ci a săvârşit un act:
S-a lipsit pe El de Isus, care nouă ni L-a dat.
Şi când ni L-a dat pe Isus, nu ne-a dat ceva spoire,
Doar să ne orbească ochii cu niscaiva poleire,
Ci ne-a dat tot ce-avea-n ceruri mai frumos şi mai plăcut,
Singura desăvârşire care L-a satisfăcut.
N-a vorbit, ci a făcut; n-a promis, ci-n fapt a DAT
Tot ce-avea mai scump şi drag, nu ceva de lepădat.

Nici Isus nu vorbea-n vânt, ci-a purces direct la fapt,
Căci mocnea în suflet dorul, dor de oameni, apăsat.
N-a rămas pe mai departe în palatul de cleştar,
Ca de-acolo să-mi trimită vorbe şi cântări de har,
Ci ca miel tăcut în strungă, sub strivirea de iubire,
El a DAT, S-a dat pe Sine, nu-n cuvânt, ci în jertfire.

Şi nu se opreşte-aicea tot ce Dumnezeu a dat,
Căci chiar Tatăl sus pe cruce loc în Fiul a luat.

Ba nici asta nu-i chiar totul, căci după-nălţare-apoi,
Ca să nu ne lase singuri, a trimis din cer la noi
Duhul Sfânt să ne păzească de cădere şi păcat;
Deci a treia oară spunem: "Dumnezeu din cer a DAT!"

O, adâncul bogăţiei, nesfârşit izvor de dar,
Cum Te dăruieşti şi astăzi tot mai nou, mai plin de har!

Eu-s făcut din dăruire: prin şi pentru m-ai format.
Azi trăiesc spre dăruirea Celui care mi S-a dat.
Tot aluatul vieţii mele şi întreaga-mi întocmire
E-ntru totul concepută din plămada "Dăruire".
De aceea vreau de astăzi ca din noua Ta plămadă
Să mă dărui şi eu Ţie, ca oamenii să-nţeleagă
Că iubirea Ta cea mare, prin care Te-ai dăruit,
E fapt dovedit prin mine, nu e basm meşteşugit.
Da, doresc la fel ca Tine să mă dăruiesc şi eu
Într-un chip cu totul vrednic de fiu al lui Dumnezeu.
Nu vreau să mai spun la alţii de virtutea "dăruire",
Câtă vreme ţin în viaţă la tot ce îmi place mie.
Dar nici Ţie chiar, o, Doamne, de-astăzi nu mă mai grăbesc
Să îţi cânt plângând cu lacrimi, că Isuse Te iubesc,
Iar apoi ştergându-mi faţa, mulţumit că am plâns bine,
Să-Ţi zic: "Doamne, Te mai văd săptămâna care vine".
Căci Tu, ca să mă răscumperi, ca să fiu cu Tine-n rai,
Trebui ca însăţi viaţa Ta pe cruce să o dai.

Crucea-i locul de-ntâlnire; moartea-i calea de unire,
Însă nu doar vorbe moarte, ci trăire prin jertfire,
Căci versetul din Scriptură scrie: "Dumnezeu a DAT
Însuşi Fiul Său pe cruce", nu vorbit, nici predicat.
Vreau şi eu de-acum-nainte ca murind faţă de mine,
Să trăiesc în întregime, Doamne, numai pentru Tine!

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leucemia... în domeniul spiritual

(După ce fetiţa mea a fost vindecată de leucemie în 1989 prin bunătatea lui Dumnezeu, am găsit această adaptare spirituală a încercării.)

Multe trece omu-n viaţă - şi mai rele, şi mai bune,
După cum i-e scris de Domnul când este trimis pe lume.

Se făcu în scursul vremii să îmi poposească-n casă
Musafirul care este peste tot la el acasă,
Şi-mi aduse paşaportul fiicei mele de 3 ani,
Care mi-o dăduse Domnul, după cei trei băietani.
Boala când în om pătrunde, nu vorbeşte un cuvânt,
Ci se luptă să-1 coboare cât mai grabnic în pământ.
Zdruncinat profund de vestea bolii de leucemie,
L-am rugat atunci pe doctor să-mi explice-un pic şi mie.
Când spunea că boala asta nu-i microb neapărat,
Ci-s celule bune care se-nmulţesc necontrolat.
Am strigat cu-o scânteiere de speranţă în privire:
"Dacă sunt celule bune, ce e rău într-o-nmulţire?"
El mi-a spus: "Problema nu e că sunt bune sau sunt rele,
Ci de unde-şi iau comanda: de la trup sau de la ele.
Ele negreşit sunt bune; dar atunci când se-nmulţesc
Fără să mai ţină seama de comanda ce primesc,
Vor împiedica procesul ciclic de oxigenare,
Prin modificarea ratei înmulţirii celulare.
Nu-i nici pe departe vorba de microbi sau c-ar fi rele,
Ci n-ascultă organismul căruia aparţin ele".

Medicul tăcu o clipă. Şi atunci l-am întrebat:
"Spune-mi, doctore, nu este nici o şansă de scăpat?"
"O, ba da - răspunse dânsul - e un procedeu prin care
Omorâm pe răzvrătite, adică pe-acelea care
S-au înstrăinat de sursa de-unde viaţa le parvine,
Şi se înmulţesc de-a valma, fiecare cum le vine."
"Doctore, i-am zis eu iară, cum se poate-aşa ceva,
Să omori celulă vie, fără nici un rău în ea?"
Mă privi atent maestrul, şi-n răspunsul ce mi-a dat
Am găsit o-nvăţătură foarte demnă de-ascultat.
Mi-arăta el că celula care-ascultă de-a ei voie,
Ignorând să se supună la a trupului nevoie,
Nu mai are viaţă-n sine, căci când îşi dispreţuieşte
Voia trupului din care seva vieţii îşi primeşte,
Singură se sinucide, căci când trupu-şi neglijează,
Trupul moare, iar cu el şi celula încetează.
"De aceea - îmi spunea doctoru-n continuare,
Orişicât de plină este o celulă de vigoare,
Dacă nu ascultă trupul ce-i dă viaţă şi putere,
O omor, căci moartă este când trăieşte propria-i vrere."

Medicu-şi luă dosarul ca să meargă mai departe.
Eu-am rămas purtat de gânduri, la Ioan din Sfânta Carte,
Unde zice-Nvăţătorul: "În Mine de nu rodiţi,
Sunteţi scoşi, tăiaţi afară, şi apoi de foc topiţi".

*

Vai, noi cel mai mult în viaţă ne gândim la rău şi bine
Însă-aproape niciodată la sursa din care vine.
Zic că dacă nu fac rele, adică nici un păcat,
Pot să-nu satisfac în voie orice voie, orice plac.
Astăzi aflu cu mirare că-ntrebarea nu se pune
Dacă-n ce fac e vreun bine sau este vreun rău anume;
Nici în slujba pentru Domnul nu se pune întrebare
Dacă este rău sau bine, ci atât: e-n ascultare?
Nu ne spune chiar Scriptura că în vremea cea din urmă
Vor veni unii la Domnul, pretinzând că sunt din turmă
Şi vor zice: "Doamne, Doamne, noi am predicat Cuvântul
Şi-am făcut minuni şi semne, de-am uimit întreg pământul!"
Dar ce le răspunde Domnul? El le spune: "Blestemaţi!
Niciodată-n viaţa voastră nu v-am cunoscut. Plecaţi!"
Vai, dar cum? E rău să predici Cuvântul lui Dumnezeu
Şi să faci minuni şi semne, ba chiar în Numele Său?
Da, chiar cea mai sfântă slujbă, dacă nu-i din ascultare,
Te transformă în celulă de cancer aducătoare.
Doamne, vreau ca de acuma să nu mă mai liniştesc
Sprijinindu-mă pe fapte, ci la Tine să privesc.
Căci şi Tu ca om aicea, când trăiai jos pe pământ,
Nu făceai decât atâta - ce vedeai pe Tatăl Sfânt.
Când Te-ai dezbrăcat de slavă, ca să Te îmbraci cu mine,
N-a fost temerea de rău care Te-a mânat pe Tine,
Ci nesăţioasa foame, ce Te-a stăpânit mereu,
Să-mplineşti voinţa sfântă a Tatălui Dumnezeu.
Doamne, viaţa ce-mi rămâne nu mai vreau să o trăiesc
Doar punându-mi întrebarea cum să nu păcătuiesc.
Ci vreau fiecare clipă s-o trăiesc direct din Tine,
Şi atunci cu siguranţă că tot ce-am să fac e bine.
Nu vreau să-mi mai cheltui banii nici pe rău, dar nici pe bine,
Ci doar în ce-Ţi place Ţie. Nu-i am oare de la Tine?
Şi de-acuma înainte vreau ca-n tot ce cheltuiesc
Să nu mă intereseze doar să nu păcătuiesc.
Căci şi Tu, din ceruri încă, pe când Tatăl Te-a rugat
Să vii jos să mă răscumperi din pierzare şi păcat,
Nu Ţi-ai făcut socoteala dacă este rău sau bine,
Ci-ai zis: "Tată, Mă voi duce, căci Eu te iubesc pe Tine".
De aceea, sănătate, timp, avere, tot ce sunt
Vreau să fie cheltuite numai după-al Tău Cuvânt.
Nu vreau să mai fac de-acuma nici un lucrul mic, nici mare,
Decât ce-i venit din Tine şi de Tine-n ascultare.

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea Ta o cânt -- Isus

Îţi cânt Doamne o Isus
Şi viaţa şi Fiinţa
Căci lumină ne-ai adus
Chiar din cerul Tău de sus
Să trăim astăzi credinţa

Eu te laud te slăvesc
Şi ţi-aduc Isus onoare
Căci pe Tine te iubesc
Doamne cât o să trăiesc
Şi-o să umblu pe picioare

Şi iubirea Ta o cânt
Slava Ta de Dumnezeu
Paşii Tăi de pe pământ
Pentru veci al Tău Cuvânt
Căci eşti Domn — eu sunt al Tău

Cânt Isus a Ta privire
Ca o flacără de foc
Viaţa de neprihănire
Ce ne-ai dat-o prin iubire
În Tine să-mi aflu loc

Mersul Tău Isus îl cânt
Şi lucrarea Ta Divină
Trecerea pe acest pământ
Căci al Vieţii Sfânt Cuvânt
Ne e soare şi lumină

Îţi cânt Doamne a Ta-ndurare
Şi smerenia ţi-o cânt
Chiar Isus a Ta plimbare
Când ai fost Doamne pe mare
Însă plin de Duhul Sfânt

Şi-ţi mai cânt a Ta lucrare
Ce-ai făcut-o pentru noi
Să ne acoperi cu-ndurare
Noi de azi dar fiecare
Să fim toţi — de lume goi

Azi blândeţea Ta o cânt
Mila Ta de Dumnezeu
Şi al Tău Isus Cuvânt
Nouă dat pe acest pământ
Să-ţi dăm slavă toţi mereu

Îţi cânt Doamne stăruinţa
Cu care Tu ai lucrat
Să ne mântui dar fiinţa
Cei de azi s-avem credinţa
Prin Tine — un duh curat

Vrem Isus a Ta lumină
Mâna Ta de Dumnezeu
Pentru veci ca să ne ţină
Toţi să fim fără de vină
Unde totul — e al Tău

Glorie Isuse Ţie
Vreau de-a pururi să îţi cânt
A Ta slava-ntreagă fie
În imensa veşnicie
Şi în cer şi pe pământ
02-11-2021 m.

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 noiembrie 2021)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii lui Dumnezeu (1 Ioan 3)

Ce dragoste ne-a arătat
Ce dragoste Tatăl ne-a dat
Copii Lui să ne numim
Şi suntem după câte ştim.
Lumea nu ne ştie cum nu L-a ştiut
Cum şi pe Isus nu L-a cunoscut
Preaiubiţi suntem copii
Al Celui din veşnicii.
Ce vom fi nu ni s-a dat
Încă nu s-a arătat
Dar când se va arăta
Toate atuncea vom vedea.
Vom fi ca El, vom fi aşa
Cum este noi Îl vom vedea
Nădejdea asta dacă o ai
Te pregăteşti şi nu mai stai.
Cel care păcatul face
În fărădelege zace
Isus, El s-a arătat
Pentru ca să fii salvat.
În El nu este păcat
Jertfă ştiţi că El s-a dat
Cine-n Domnul se opreşte
El nu mai păcătuieşte.
Păcătosul nu L-a ştiut
Nici văzut, nici cunoscut
Copilaşi, nu vă-nşelaţi
Mintea voi vă luminaţi.
Cine stă-n neprihănire
Nu trăieşte după fire
Ci ca Isus ce-a venit
Adecă neprihănit.
Cel care păcătuieşte
Pentru diavolul munceşte
Este pentru el venit
Şi îl are la sfârşit.
Hristos, care ni s-a dat
Cel care s-a arătat
A venit ca să-l oprească
Lucrarea să-I nimicească.
Cel din Dumnezeu născut
Omul care a crezut
Sămânţă din Domnul are
Nu mai poate face greşale.
Şi-i a Lui şi pe pământ
Fără de păcat şi sfânt
Deci vedeţi deosebirea
Unii seamănă cu firea.
Ai diavolului se numesc
Căci pentru el, ei muncesc
Alţii au altă trăire
Nu în pofte şi în fire.
Vi s-a arătat mai sus
Ei trăiesc pentru Isus
Sunt ai Domnului copii
Trăiesc pentru veşnicii.
Cine pe pământ trăieşte
Şi pe frate nu iubeşte
Nu este neprihănit
Ce atâta de vorbit.
Vestea de la început
Ea făcut-a cunoscut
Fraţilor, să vă iubiţi
Pentru Domnul să trăiţi.
Nu fi Cain la gândire
Fă la fapte cântărire
A lui Cain sunt pieire
La Abel – neprihănire.
Şi mai spun nu te mira
Dacă lumea nu te vrea
Şi că lumea te urăşte
Ci pe Domnul îl slăveşte.
Noi fraţi trebuie ştiut
Că din moarte am trecut
Da, din moarte la viaţă
Am primit o nouă faţă.
Cine fratele-şi urăşte
Din moarte nu se trezeşte
Este rău, pierdut şi laş
Biblia-i spune ucigaş.
Noi ce dragoste avem
Şi în Domnul noi suntem
Care ştim că S-a jertfit
Fiinţa ce şi-a pocăit.
Trebuie a-L imita
Pentru fraţi viaţa a-şi da
Fraţi, să nu iubiţi cu limbă
Şi cu vorbe ce se schimbă.
Ci cu fapta, adevărat
Cu sufletul transformat
Astfel ştim la ce suntem
Şi că adevăr avem.
Inima ne-om linişti
Înaintea Lui de-om fi
Inima ne osândeşte
În ea Domnul de nu este.
Dacă inima nu-nşală
Ai la Domnul îndrăzneală
Ceri s-atunci vei căpăta
Dacă frate faci aşa.
Dacă porunca-I păzim
Atunci ai Domnului fim
Şi porunca aşa spune
Să credem în Sfântu-I nume.
S-aşa cum ne-a poruncit
Frate să facem iubit
Cine porunca păzeşte
Crede-n Isus nu greşeşte.
Isus ştim că-n noi a stat
Prin Duhul ce ni s-a dat

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau Isuse

Vreau Isuse să-ţi cinstesc
Numele şi-a Ta Fiinţă
Căci o Domne te iubesc
Şi vreau ca să te slujesc
Dup-a Ta Isus credinţă

Vreau să laud al Tău Nume
Să-ţi dau cinste şi onoare
Biblia Doamne cum spune
Eu să las această lume
Tu să-mi dai Isus salvare

Vreau Isuse să trăiesc
Evanghelia Ta Sfântă
Ţie să mă dăruiesc
Şi în veci să te iubesc
S-aud îngerii cum cântă

În lumina Ta curată
Doamne veşnic să mă scald
Să trăiesc fără de pată
Aici viaţa cum mi-e dată
După Tine eu să ard

Dorul Tău să ardă-n mine
Toată viaţa pe pământ
Până-n ziua care vine
Să te văd Isus pe Tine
Al vieţii Sfânt Cuvânt

Şi apoi în veşnicie
Lângă Tine eu să fiu
Ca să-ţi cânt lumina vie
A Ta scumpă părtăşie
Domn al vieţii pururi viu

Vreau Isuse să îţi cânt
Şi lumina şi umblarea
Dragostea şi-al Tău Cuvânt
Nouă lăsat pe pământ
Să primim dar îndurarea

În lumina Ta cea vie
Vreau Isus să mă zideşti
Toată slava a Ta fie
Şi onoarea ţi-o dau Ţie
Domn al slăvilor cereşti

Singurul ce ai trăit
Viaţa pe acest pământ
De păcat însă lipsit
Căci nimica n-ai greşit
Din al vieţii sfânt Cuvânt

Singurul fără păcat
Pe pământ fără de vină
În toate ai fost curat
Şi nouă Doamne ne-ai dat
Un exemplu în lumină

N-a fost nimeni ca şi Tine
Nici n-a fost nici nu va fi
Nici în slăvile Divine
Să ofere la oricine
Dreptul de-a se pocăi

Dreptul astăzi la viaţă
La odihnă-n veşnicie
Cu iubirea faţă-n faţă
Şi cu mersu ce ne-nhaţă
Să cântăm mărire Ţie

Slavă cinste şi onoare
Mire drag din infinit
Ce ne oferi şi azi salvare
Chiar în Numele Tău mare
Prin care ne-ai mântuit

Glorie Isus Ţie
Astăzi Doamne îţi cântăm
Şi onoarea a Ta fie
Doamne până-n veşnicie
Noi Isus te lăudăm
18-12-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anul Nou

Un an s-a dus din viaţa mea
S-a dus usor, încet s-a stins,
Contur alt an să prindă vrea
Şi trece totul ca un vis...

Mă-ntreb de anul ce-a trecut
L-am dedicat lui Dumnezeu?
Fapte de laudă am avut
Sau am făcut mai mult ce-i rău?

Mă-ntreb de Domnu-I mulţumit
De jertfa, care I-am adus?
Dacă mă mustră c-am greşit
Şi nu am fost în tot supus?

Să meditez încerc acum
La toate, câte le-am făcut
Căci am atâtea să Îi spun
Şi vreau s-o iau de la-nceput,

Să fiu pe placul lui Isus
Căci El e Dumnezeul meu,
Să împlinesc tot ce mi-a spus
Chiar dacă, uneori mi-e greu...

În fiecare an promit
Că voi fi altul, bun şi drept,
Dar apoi uit ce am vorbit
Şi nu mai sunt cel înţelept

Îmi cer iertare de la Tine
Isuse blând şi iubitor
Ai milă astăzi şi de mine
Te-ndură, drag Mântuitor,

Pe Tine, vreau să Te slujesc
Aşa cum sunt eu păcătos
Promit de azi, mă străduiesc,
Să fac doar ce e de folos

Şi plină candela să-mi fie
Cu undelemn, eu îmi doresc
Căci vreau a Ta Împărăţie
Cu ai mei cei dragi, s-o stăpânesc.

Anul acesta care vine
În toate am să chibzuiesc
Căci Doamne, ştiu, că fără Tine
Nimic nu pot să izbutesc.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan (27 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea şi Viaţa veşnică

Domnul Isus ne-nvăţat cum viaţa s-o trăim
Fii ai Tatălui din ceruri noi astăzi cu toţi să fim
Şi ne-a dat ca Îndreptar Evanghelia cea Sfântă
Să putem intra o dată chiar în ceruri sus la nuntă
Prin Cuvântul Lui cel viu Domnul Isus ne-a-nvăţat
Să trăim neprihănirea să avem un duh curat
El ne-a spus că prin credinţă viaţa nouă o primim
Fii ai Tatălui din ceruri prin El doar aici să fim

Cine-n Mine se încrede Viaţa veşnică o are
Eu îi sunt dar pe vecie şi viaţă şi salvare
Prin credinţa în Hristos noi primim făgăduinţa
Nu prin Legea din Sinai avem aici biruinţa
Nu prin Legea ce s-a dat lui Israel în pustie
Ci prin harul vieţii noi vom intra în veşnicie
Căci Pavel aşa ne spune eu sunt mort faţă de Lege
Şi trăiesc pentru Hristos viaţa sfântă se-nţelege
Căci porunca din Sinai până la Ioan a fost

De atunci credinţa sfântă pentru noi dar are rost
Nici Avraam n-a avut Lege ci-a trăit doar prin credinţă
Şi-a fost gata să ucidă a fiului lui fiinţă
Dar Dumnezeu l-a oprit şi i-a spus că a văzut
Cât de tare dar în Sine Avraam s-a încrezut
Credinţa neprihănire Dumnezeu i-a scocotit
Şi Avraam în sfinţenie a fost iată mântuit
Nu prin Legea din Sinai ce-a fost dată mai târziu
Ci doar prin credinţa sfântă în Dumnezeu Sfânt şi viu
Tot aşa şi noi acum prin credinţă avem viaţă
Prin credinţa în Hristos Duhul Sfânt azi ne înalţă
Legea şi porunca a fost până a venit credinţa
Iar de atunci încoace pentru noi doar Hristos e biruinţa

Prin credinţa în Hristos primim dar neprihănirea
Nu prin Lege nu prin fapte ni se dă dar mântuirea
Însă după ce-am primit viaţa de Hristos toţi ascultăm
Şi fiinţa noastră-ntreagă pe vecie Lui i-o dăm
Trăind dar viaţa sfântă fără umbră de păcat
Evanghelia cea Sfântă cum pe noi ne-a învăţat
Iar când totuşi se întâmplă în greşeli să mai cădem
Domnului Isus chiar totul în rugă noi îi spunem
Şi îi cerem dar iertare fiinţa noastră să o spele
Căci avem viaţa sfântă cu toţi astăzi în vedere
În lumina mântuirii pentru veci noi vrem să fim
Dându-i cinste şi oanoare Mirelui ce îl iubim
11-02-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cuget neîntinat

Evanghelia cea Sfântă cine astăzi o trăieşte
E ferice acum de el căci viaţa o primeşte
Cine dar azi se hrăneşte din al Domnului Cuvânt
El trăieşte în lumină şi merge spre cerul sfânt
Căci se-ncrede-n Dumnezeu şi Scriptura o trăieşte
În viaţa lui de aici tot mai mult se curăţeşte
A lui cuget nentinat spre Cuvântul Celui Sfânt
Zi şi noapte se îndreaptă de aici de pe pământ
Evanghelia iubirii lui îi este căpătâi
Şi aleargă-n sfinţenie doar spre dragostea dintâi
Adevărul Sfânt al vieţii cine-l caută acum
E pe-a vieţii vii cărare şi Hristos îi este drum
Căci lumina sfânt-a vieţii prin Hristos doar ni se arată
Să trăim neprihănirea o viaţă fără pată

Numai cine dar veghează să trăiască viu Cuvântul
Are astăzi biruinţă căci Hristos îi este drumul
Evanghelia cea Sfântă nouă ne e azi destin
De aceea în lumină Domnului eu mă închin
Vreau a Ta împărăţie Tu Isuse să domneşti
Să ne fii stăpân în viaţă — odată să ne primeşti
Sus în cerurile sfinte pentru veci noi să-ţi slujim
Cei ce astăzi te chemăm vrem mireasă să îţi fim
Căci în inimă o Doamne pentru veci noi te dorim
Betania 10-11-2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vreme de calvar

Din cerul Tău căzând, cel mai de jos,
Doamne, eu sunt cel mai păcătos
Că după sfântul Tău supliciu
Nu Ţi-am adus un cât de mic serviciu

La vreme de Calvar eram alături
Cu fariseii, cerşetorii, alte pături
Ce Te huleau parcă ieşiţi din minţi,
Cum fiii-i persecută pe Părinţi

Când universul şi-a fost frânt o roată
Am strigat şi eu cu-această gloată:
Crucificaţi-L pe Iisus
Căci gloria Lui astăzi a apus!

Voiau şi ei, voiam şi eu
Să-L omorâm pe Dumnezeu
Izvorul cel de-viaţă-dătător
De-atuncea plâng şi mă-nfior!

Mă tângui, Te caut întruna
Inima-mi suspină precum struna
Care-a rămas atâta: cu o coardă
Tu Doamne ai iertat această hoardă!

Dar am aflat de învierea-Ţi sfântă
Ca un cuţit ce lama şi-o împlântă
În carnea noastră plină de păcat
Când toţi rosteau: Iisus a înviat!

Azi Îţi ofer în suflet adăpost
Că nu mai sunt acel care am fost
Acceptă-mă oricât de nefiresc
Tot restul vieţii voi să Te slujesc!

Te-am supărat şi mă-nspăimânt
Că văd şi astăzi Sângele Tău Sfânt
Cum picură din ceruri pe destine
Şi-mi este tare, tare dor de Tine!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e tare, tare dor

Din cerul Tău căzând, cel mai de jos,
Doamne, eu sunt cel mai păcătos
Că după sfântul Tău supliciu
Nu Ţi-am adus un cât de mic serviciu

La vreme de Calvar eram alături
Cu farisei, cu cerşetori şi alte pături
Ce Te huleau parcă ieşiţi din minţi,
Cum fiii-i persecută pe Părinţi;

Când universul şi-a fost frânt o roată
Am strigat şi eu cu-această gloată:
- Crucificaţi-L pe Iisus
Căci gloria Lui astăzi a apus!

Voiau şi ei, voiam şi eu
Să-L omorâm pe Dumnezeu
Izvorul cel de-viaţă-dătător
De-atuncea plâng şi mă-nfior!

Mă tângui şi Te cat întruna
Inima-mi suspină precum struna
Care-a rămas atâta: cu o coardă
Tu Doamne ai iertat această hoardă!

Dar am aflat de învierea-Ţi sfântă
Ca un cuţit ce lama şi-o împlântă
În carnea noastră plină de păcat
Când toţi rosteau: Iisus a înviat!

Îţi ofer în suflet adăpost
Că nu mai sunt acel care am fost
Acceptă-mă oricât de nefiresc
Tot restul vieţii voi să Te slujesc!

Te-am supărat şi mă-nspăimânt
Că văd şi astăzi Sângele Tău Sfânt
Cum picură din ceruri pe destine
Şi-mi este tare, tare dor de Tine!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aşteptăm Isus venirea

Ţi-aşteptăm Isus venirea

Doamne jos pe acest pământ

Iarăşi să ne dai iubirea

Să trăim neprihănirea

Mire drag şi Mire Sfânt

.

Te aşteptăm Isus să vii

Să schimbi viaţa asta-n care

Noi privim spre veşnicii

Căci noi Domn te verm să fii

Îmbrăcat în sărbătoare

.

Te aşteptăm Tu să domneşti

Aici Doamne oripeunde

Pământul să-l stăpâneşti

Să faci din el ce doreşti

Dragostea spre-a ne pătrunde

.

Vino te rugăm Mesia

Şi ia-l Tu dar în primire

Să aşezi iar bucuria

Peste-ntreagă omenirea

Să trăiască-n fericire

.

Tu Isuse totul ştii

Căci doar Tu eşti Creatorul

Vino Tu Domn să ne fii

Pe pământul celor vii

Pentru veci — Mântuitorul

.

Fă din noi dar slujitori

Şi Tu Doamne-mpărăţeşte

Să îţi fim ascultători

De Cuvânt împlinitori

Viaţă Tu ne dăruieşte

.

Cât de minunat va fi

În a Ta Împărăţie

Isuse când vei domni

Şi omul te va slăvi

Cântându-ţi cu bucurie

.

Căci Tu Doamne vei schimba

Viaţa-ntreagă pe pământ

Altă faţă îi vei da

Şi-o vei binecuvânta

Isuse o Mire Sfânt

.

Omul în neprihănire

Aici viaţa va trăi

Şi cu atâta fericire

Înspre Domnu a lui privire

Atunci îşi va aţinti

.

Va fi a Ta Împărăţie

Pe mare şi pe uscat

Şi atâţi cu bucurie

Îţi vor da ascultare Ţie

Căci o Doamne i-ai salvat

.

Şi va fi doar o cântare

Munţi şi ape văi şi dealuri

Ploaia va veni din zare

Şi-şi va face a ei lucrare

În a vieţii idealuri

.

Căci Tu Doamne Împărat

Vei fi pe întreg pământul

Omul binecuvântat

Va trăi tot mai curat

Împlinind aici Cuvântul

.

Va trăi în ascultare

De Isus Hristos Mesia

Pe-a vieţii vii cărare

Vor umbla dar fiecare

Trăind harul — bucuria

08-01-2021 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vrem Isus ai Tăi

NE VREM ISUS AI TĂI

Cât de scump este Cuvântul
Tău Isus ce ni-l mai dai
Noi să moştenim pământul
Când va fi întreg un rai

Cât de scumpă ţi-e Fiinţa
Ta Isus iubit Hristos
Când trăim deplin credinţa
Şi-ţi simţim prezenţa jos

Şi ce adânc se împlineşte
Tot ce-ai spus al meu Isus
Inima-mi când te slăveşte
Şi îţi sunt Doamne supus

În Cuvântul Tău Divin
Toate Tu le-ai aşezat
Să trăim toţi mai deplin
Şi cum Tu ne-ai învăţat

Doamne Tu ne eşti menirea
Când pe palma Ta ne ţii
Şi ne scalzi doar în iubirea
De-aţi sluji în veşnicii

În adâncul voii Tale
Când Isuse ne zideşti
Tu ne eşti izvor şi cale
Căci pe braţe ne primeşti

Tu ne eşti de aici destinul
Lege Viaţă călăuză
Căci noi îţi iubim Cuvântul
Dragostea-ţi să ne pătrunză

Ai Tăi ochi Isus de foc
Îi vrem azi în cercetare
Să n-avem în lume loc
Ci în har şi-n îndurare

Căci ne vrem Isus ai Tăi
Slava Ta să o vedem
Despărţiţi de toţi cei răi
Pe Tine să te urmăm

Din lume dar dinafară
Viaţa nouă s-o trăim
Adevărul — piatră rară
Să-l trăim să te cinstim

O Isus Hristos Mesia
Tu eşti soarele iubirii
Ce ne oferi azi veşnicia
Hainele neprihănirii

Fie-ţi glorie mărire
Oamenii să te cinstească
Sfinţi şi în neprihănire
Fiinţa lor să-ţi dăruiască

Tu un soare să ne fii
Şi aici şi-n veşnicie
Să-ţi cântăm în simfonii
A Ta omenirea fie
27 martie 2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutarea adevărului

-Alo! Ce faci? Eu sunt cam supărată:
N-am Net şi nici mobilul nu-l mai am,
Sunt singură, mă simt abandonată...
Ce-o fi cu mine, chiar habar nu am!

C-am mai făcut-o noi, ţi-aduci aminte?
Era atunci când n-am avut curent,
Tu ai venit şi... n-am prea fost cuminte,
Dar - cum să zic? – a fost un accident,

Iar vina cred c-a fost a lumânării,
Căci pâlpâia de m-am crezut în vis...
Şi-acolo nu-i păcatul înşelării,
Căci toţi visează la... ce nu-i permis.

Acum nu vreau decât să mai verific,
Să ştiu şi eu ce-a fost sau ce n-a fost,
Iar adevărul vreau să-l identific,
Deci... n-ai veni degeaba, vii c-un rost.

Iar, dacă vii, s-aduci şi-o sticlă de-aia
Cum ai adus. Mai ştii, când s-a golit,
Că ne credeam pe plajă la Mamaia,
Iar tu-mi spuneai că eşti îndrăgostit?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!