Cuget de seară

e o delăsarea a cerului zăpăcit
de emoţia de început a unui violet
zbânţuit prin împrejur.
e o posibilă traumă
a ierbii ce urcă în poezii.
acuşi fug numai stele pe bălţi
şi un glas apsidal
născut doar pentru încercuit,
va îngriji foloasele gleznei
lenii dispuse radial.

bubuie însingurarea, vâjâie mireasma
e o hoinăreală de gând neaciuat
ce sigur se va întrerupe
în spiţa ochiului peregrin
acum el depărtării convingere plecat
pentru a se înfrupta din senin.

mai trebuiesc nişte realităţi date în iubiri acum
nişte lustruiri de candori abstracte
învăţarea osului cu împuţinatul de lut
căci oricum strigătul lui de rânjit
va da într-un absolut
în coji de racle.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fug

fug prin sensuri albe
ştiind că nu dau peste tine
că nu mă pot împiedica în aşteptări
şi nici să ating confesiunea lunii în zări

fug între viziuni şi ispite
cu-n cântec furat din chitară
şi cu câteva cuvinte
de ultima iubire mototolite

fug prin ecuaţiile mele
mă ridic la pătrat
şi răstorn Carul Mare
cu gânduri cu tot şi ce mai are

fug prin astenii de timp
eu peregrin de intimidări
şi prin desene de aventuri instantanee fug
încât cu degete de celule exfoliate
mă prind de câteva axiome exacerbate

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

femeie,
ce tot nu înţelegi?
dezrobeşte-te de mine,
pleacă!
pleacă-mi din coarda sură
ce-i abandon, nu mai vrea acum să cânte
şi din vârtejul frunţii ce a dat acum în oraş,
înstrăinarea iubeşte-mi-o.

ţine în palmă bucata de cer ce-i în refuz de viaţă.
ţine şi ecoul de foame al zenitului
umblătorul lagărului de suspine.
ce tot deranjezi plusul şi minusul,
da-ul şi nu-l?
pune-ţi pasul între virgule
du gheata prin rouă,
spală-o de gânduri.

vezi ce faci cu lenea claviculei,
du-o lunecare prin mângâierea de muguri...
apoi, episodic înfige-ţi genele drept jaloane
prin aerul de împrejur,
fluturii să facă slalom
până-n singurătatea gurii tale.
trage-ţi rochia mai peste genunchi
se observă schiţa ultimilor iubiri
pe acolo.

te rog, iubeşte-mi însingurarea,
sunt pe patul aşteptării,
mi se face o perfuzie cu primăveri.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absolut...

mi-a fost absolut să te cunosc,
căci dacă nu te cunoşteam pe tine,
mi-erau atât de absolut,
singurătăţile cu mine

şi ce dacă ai plecat în alte zări,
aveam nevoie de o amintire
şi absolutul ăsta dintre noi,
n-ar îngâna acum o povestire

şi absolut o vom păstra,
într-un sertar, mai pitulată,
doar noi vom şti de ea şi luna rea,
ce-apare acum doar supărată

mi-a fost absolut să te cunosc
şi-mi este absolut şi-acum şi poate,
ne-om revedea cândva în absolut,
schimbând săruturi neîmpăcate

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu acum

ar fi trebuit să plâng
dar nu acum
căci nu am lacrimi

ar fi trebuit să beau
dar nu acum
căci n-am de unde

ar fi trebui s-aştep
dar nu acum
căci nu am loc

ar fi trebuit să-ţi fiu
dar nu acum
căci nu sunt eu

ar fi trebuit mai mult
dar nu acum
căci e puţin

ar fi trebuit un zâmbet
dar nu acum
căci sunt doar ploi

ar fi trebuit o zi
dar nu acum
căci este noapte

ar fi trebuit să stai
dar nu acum
căci ai plecat

ar fi trebuit să plec
dar nu acum
căci stau pe loc

ar fi trebuit odihnă
dar nu acum
căci sunt grăbit

ar fi trebuit ceva
dar nu acum
căci n-am nimic.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obişnuinţe

eu peregrin înaltelor tremuri
şi aspiraţilor ce vieţii nu mai contenesc,
nu mai cruţ pomii ce nu trec strada
când îi strig din spatele timpului degradat
şi pe gol înfăşurat.
şi nici nu renunţ la fugă pe orbita ochiului tău
până ce ideea nu se miră şi ea
chiar de este admiratoarea mele singurătăţi.

îmbrâncesc caii în vânzoleala fluturilor
nelegaţi de nimic
şi nimeni n-aş vrea să mă vadă că fac asta;
gândesc că numai aşa pot salva iarba
de sub boturile cailor amorţiţi de amintiri
ori de potcoavele grele de scântei.

mai pe urmă voi curăţa
grădina de lătratul câinelui lateral
asigurând liniştea cireşului de elită
spre hazardul ce ne face din mână alene.
cu odaia păzită de salcâmi m-am obişnuit,
ştiu că cerului nu-i mai permite cădere de niciun soi,
doar numai c-o programare anume
trecând prin articulaţii de paradis.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui zăpăcit

Este un tip năuc, greu de descris,
Un zăpăcit ce stă numai în cramă,
Chiar pe coliva mamei lui a scris:
"La mulţi ani, draga mea mamă!".

epigramă de Paul Constantin (30 mai 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senin

Senin îmi este sufletul acum
Gândindu-mă la tine puiule,
Senină Doamne îmi este inima,
Cu gândul la iubirea Lui mare.
Ce-a fost dovada marii Lui iubiri
În taină totul făcând pentru mine
Lăsând doar miere să-mi curgă-n vine.
Mulţumesc Doamne pentru a Ta iubire,
Ce este Doamne a mea fericire,
Mulţumesc Doamne Sfinte pentru tot,
Aş vrea să pot, dar Doamne nu mai pot.

poezie de Oana Alexandra Călin (17 iunie 2016)
Adăugat de Oana Alexandra Călin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buneii mei

Cu părul cărunt, dar cu ochii plini de bucurie,
Într-o zi s-au suit la cer buneii mei.
Ştiu bine că înapoi nu o să mai vie,
Dar pentru mine o să rămână ca nişte zei.

Cu mâinile trudite de muncă şi greutăţi,
Se odihnesc în pace acum buneii mei,
Că au crescut fete şi băieţi
Ca să se bucure lumea de ei.

Ei rămân nişte sfinţi care au trecut
Prin nevoi şi suferinţe,
Prin foamete şi război,
Buneii mei sunt nişte eroi.

Ca nişte îngeri s-au ridicat la Dumnezeu.
Şi acum viaţa îmi pare puţin mai tristă
Fără bunica mea, fără bunelul meu
Care de-acum nu mai există.

poezie de Vladimir Potlog (14 august 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nişte arbitrii arestaţi pentru mită, acum eliberaţi (probabil din accelaşi motiv)

Nu e nici o boscărie,
Zice-un avocat mai hâtru:
Nu i-am scos din puşcărie,
Am cerut... liber arbitru.

epigramă de Marius Bartiş
Adăugat de Marius Bartiş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alt ceva

fântâna ochiului mult se mai miră
pentru steaua căzută în ea
trofeu
şi pentru zborul întrerupt
în cochilia de atunci.

amintirile cer alte veşminte
mai de răscoală, mai de franjuri
spre serile ce în noi contururi se cer,
cu cerbii alături căzuţi în unghiuri
pe ierburi ce-şi trec gleznele
prin roua sorbită de întuneric.

acum e alt ceva:
eul îşi duce vrerea mai în dreapta realităţii,
ceva mai în deosebit -
cu furtunile sângelui degustate de fluxul de dor
iar celelalte neîmpliniri îs tratate
cu răşină de stânci căzătoare
din dimensiunea îngăduitoare a lui dumnezeu.

cad îmbrăţişări melomane de îngeri neaşteptaţi
pe genunchi când tocmai ne sorbim cafeaua
şi cu cârlige de degete amare,
tragem iluzii diplomatice spre noi
şi de viaţă ne agăţăm sărmani.
nădăjduim realităţi înflorite
în glastra din fereastră
spuzată de sunetele sării zilnice.
în valul poemului,
noi alandala jefuiţi de pastelul iubirii
întins pe trufia ciorapului de mătase,
şi rănit de sărutul prelung al dungii verticală.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu din Epigonisme (15 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu (6 februarie 2016)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Luci, ce te mai preocupă acum?
Lucian: Păi, în legătură cu dom' director...
Mihai: Ce-i cu dânsul?!
Lucian: Ai înregistrat cumva totul, adică, doar ceea ce am văzut noi?
Mihai: Sigur, am înregistrat. De fapt, oricum totul se înregistrează automat, fără a fi nevoie să înregistrez eu.
Lucian: Bine. Şi poţi găsi acele imagini?! Vreau să-ţi arăt ceva, poate înţelegi tu mai bine decât mine, sau, nu ştiu...
Mihai: Da, le pot găsi.
Lucian: Atunci, încearcă, de la momentul sosirii domnului director, cu maşina dumnealui, în curte...
Mihai: Bine, Luci. Hai să vedem despre ce e vorba!
Lucian: Uite! Acum dom' director ori într-adevăr nu găsea cadoul pentru mama, ori se prefăcea doar că nu-l găseşte, ca un pretext ca dom' profesor să nu-l aştepte în zăpadă... Oricum, aşa s-a asigurat că pe holul de la intrare nu va fi nimeni, după ce dom' profesor va fi intrat deja în casă, deci, vor rămâne doar mama şi dom' director... Şi acum ascultă cu atenţie ce-şi spun! La început, auzindu-i, mi se părea clar că dom' director flirtează cu mama, iar ea chiar îi răspundea avansurilor lui şi chestia asta mă umpluse de nervi; de abia m-am abţinut, să nu izbucnesc atunci, de faţă cu Ly... Dar am reuşit, m-am stăpânit! Apoi, discuţia a luat o întorsătură ciudată... Oricum, şi-au vorbit mereu de parcă ar fi fost doi buni prieteni, pe numele mic, tutuindu-se, doar până au intrat în camera în care erau şi ceilalţi musafiri... Ascultă doar, cu multă atenţie!
Mihai: Bine, ascult...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măsura

se ia măsura de destin
pentru copii, pentru nepoţi.
cămăşi nu vor mai fi, de in,
ci de nuiele şipci ori roţi.

sunt înfieraţi câte puţin
de pe acum ca nişte hoţi,
căci la trecutul în declin
e bun un viitor cu hăţ.

desigur, haine tot vărgate
ei vor purta pe trupul stors,
dar vor fi noi şi-adevărate:
dungile-s date la întors.

părinţii, înghiţindu-şi ura,
laudă metrul şi măsura.

poezie celebră de Marin Sorescu din "Poezii alese de cenzură" editura Roza Vânturilor - 1991
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sam: Aşadar, avem nişte schelete într-un mormânt nemarcat.
Dean: Da. Poate a fost o vânătoare. Nişte spirite înfuriate? Nişte socoteli neîncheiate?
Sam: Da, e posibil. Întrebarea este, de ce gândaci? Şi de ce acum?
Dean: De fapt sunt două întrebări.

replici din filmul serial Supernatural: Aventuri în lumea întunericului
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pentru Ylo

Basmul tău, cu elefantul, şi cu apa lui cu noroi,
ciudăţenia lui molcomă,
este deja
într-o carte, cu multe desene scrijelite cu mâna stângă
şi cu sunete de pian printre slove
copiii sigur vor bate din palme
şi vor gânguri
cu stele deasupra
pentru că basmul tău este nemuritor
iar elefantul
un animal pe placul copiilor
dacă eu spun totul, acum,
în noroi, acoperit pe jumătate de mâl,
elefantul este foarte sătul, este şi flămând,
este doar o tipologie a coşmarurilor tale nevinovate,
ori poate elefantul tău nici nu există
nici măcar ca idee,
ci a coborât, pântecos, dintr-o fotografie,
poate eşti tu,
sau nu,
poate este un alt elefant,
el îmi pofteşte lumea şi cireşele, pe care, cu mânuţa mea, le-am adunat,
dar tot felul de sărăciri,
şi de neînţelegeri,
colcăie, încă, de pildă, în gândul ei, mustul acela prea dulce,
de mică, nu este obişnuită cu vinul,
este doar,
gustul de toamnă
şi bogăţia picioarelor Lui,
acum, nu s-ar făcea, niciodată, vin pentru nunta miresei
căci El nu s-a mai înapoiat, niciodată, în ţinutul acela
ori la ţinătorii aceia de nuntă, care L-au chemat.

Viile sunt foarte dulci, de fapt, în anul acesta,
dar eu nu am poftit, niciodată, fără rost,
la prea mult vin,
rândurile cu mosc şi de smirnă
sunt cu două mii
de ani
mai bătrâne
iar de El îmi amintesc, astăzi, toate veacurile.
în Caana Galileii, o mireasă Îl aşteaptă să intre,
la nuntă,
după 2000 de ani, încă, pe pământ, şi oalele sunt pline cu apă curată
şi nu e, aici, nicio altă minune, ca să le răstoarne;
e, în schimb, atât de multă lumină în cer...
şi de stele...
Îi este, pesemne, foarte milă de stele...
Sunt ca nişte ulcioare cu apă...
În ele, pune Dumnezeu niţică sare, şi lacrimi amare, şi un izvor,
şi, atunci, ele cresc...

Uneori, credeţi-mă, înţelepciunea luminii este o grădină
violet şi cu roşu
să mai zăbovim, aşadar, mult prea departe de lume!

animaţia unui bărbat care îmbrăţişează o femeie foarte simplă
sunt desene, iubiri şi culori,
ori copaci, purtători de culoare,
ai nevoie de stele, ori de vin,
ori de arătarea butoaielor,
când îi mângâi, femeii, obrajii?

Acesta este discursul copilei Ylo, de foarte mult timp te aştepta să apari,
vei veni, să apuci să mănânci din cireşele ei,
căci sunt bune şi dulci, iar, miercuri, vor bătea toate clopotele
coşul de răchită va cădea, atunci, pe jos, deşertat
limitele fericirilor pot fi depăşite, într-o dimineaţă.
căci
acum este seară, târziu,
şi nu noaptea se coc cireşele, pe creanga copacului
este doar un avatar cu cireşe
ylo
ylo
pânza pe care am pictat cireşul este binecuvântată şi acuarela
s-a aşezat minunat
deşi aceea care pictează, abia desluşeşte, tuşele care trebuiesc să apară;

Şi ea este, desigur, foarte tânără
nu are nevoie
decât ca o croitoreasă să îi taie drumul prin lume ca printr-o pânză de mătase foarte simplă şi scumpă
şi
pe deplin, desluşită
să se lucreze, prin pânză, cu foarfeca ei, mai departe,
şi,
din lume, să iese, desigur, o rochiţă frumoasă şi simplă,
un semi-voal,

un destin.

În ierburi, se trezesc, acum, greierii, cu viorile picioarelor,
cu câteva oceane, cu un poem şi cu păsări foarte frumoase deasupra
şi cu multe stele
care nu vor mai muri niciodată

nici basmele nopţii

este o (mândră) ondulare cu stele.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un glas duios, a ta zâmbire

La început doar o privire
A fost ce ne-a apropiat,
Un glas duios, a ta zâmbire,
Dorinţa mea de umil băiat.

La început nici tu, nici eu,
Nu am ştiut ce avea să fie,
Însă timid sufletul meu
Acum destinul nost îl ştie.

Mâinile tale şi-ale mele
Palmele şi le-au unit,
Şi au cuprins cerul cu stele
Într-un amor deosebit.

Amorul ce şi azi ne leagă,
A noastre suflete le umple,
Din totdeauna mi-ai fost dragă,
Aşa a fost să se întâmple.

poezie de Răzvan Isac (1 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

acum n-a mai rămas nimeni întreg-
suntem ca nişte vocabulare în care doar literele
se ciocnesc aleatoriu, nu mai avem cuvinte, sexe, cremvurşti,
fericire, unghii smulse, indiferenţe,
acum nişte pietre de moară ne macină
poftim Doamne la masă
această pâine este făcută din făina oaselor noastre
sângele nostru a fermentat pentru acest vin minunat
ne-+am pus la afumat cele mai intime ţesuturi biologice
pentru această tainică cină.
venim să batem la uşa Ta
întreaga specie ca o gaură neagră
aşteaptă - fiecare în spaţiile propriilor cromozomi-
- umple-o Doamne
Te rugăm Doamne

poezie de Ştefan Doru Dăncuş din Poeme hai hui (2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

acum n-a mai rămas nimeni întreg-
suntem ca nişte vocabulare în care doar literele
se ciocnesc aleatoriu, nu mai avem cuvinte, sexe, cremvurşti,
fericire, unghii smulse, indiferenţe,
acum nişte pietre de moară ne macină
poftim Doamne la masă
această pâine este făcută din făina oaselor noastre
sângele nostru a fermentat pentru acest vin minunat
ne-+am pus la afumat cele mai intime ţesuturi biologice
pentru această tainică cină.
venim să batem la uşa Ta
întreaga specie ca o gaură neagră
aşteaptă - fiecare în spaţiile propriilor cromozomi-
- umple-o Doamne
Te rugăm Doamne

poezie de Ştefan Doru Dăncuş din Poeme hai hui (2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!