Decizie

Ornitologii caută carii
Spre-a le marca.
Vor să cunoască adevărul
Despre mirajul acestei lumi.
În adâncuri, o altă lume explodează
De misterele ascunse.
În zona tidală, izopode îşi continuă rostul.
În adâncuri, păduri de alge brune
Ascund homari şi broaşte ţestoase,
Larve şi... rechinul pisică.
Planctonul păstrează larve ce mâine
Vor deveni suflete luptând
Pentru ca lanţul trofic
Să se păstreze întocmai moleculei de A. D. N.
Lumi subterane ni se deschid
În al pământului vid.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul iubirii

Nu întrebam adesea de ce atâta ură
Distruge universul iubirii
Şi de ce, umili, precum o pradă,
Îngenunchem şi plângem
Şi suferim adesea prea mult, din dragoste
Vântul speranţei noastre ne duce prea departe
În lumi necunoscute...
Dar oare nu-i prea mult?
De ce atâtea lacrimi acoperă cu umbre
Inexistenţa vieţii şi-a oricărui cuvânt
Suntem doar biete raze pierind în întuneric
Şi dacă nu iubim, atunci o vom lăsa
Din moştenirea noastră în suflete ascunse
Celor ce au credinţă, curând, ne vor urma?

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiţi că la fiecare două ore naţiunile acestei lumi cheltuiesc pe armament tot atât de mult cât o fac pentru copiii acestei lumi vreme de un an?

citat din Peter Ustinov
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărămizi de suflet

Ziditorii unei lumi noi,
Sunt calfe în faţa lui Dumnezeu.
Se sfarmă lumina sub apăsarea urii-liant.
Ca o Ană, suflete pure au fost zidite.
Mistria durerii le-a acoperit sentimente şi lacrimă...
Luaţi aminte!
Se strânge ca iedera în jurul trupului cast
Ura ce-a mai rămas...
Setea Anelor care plâng,
E potolită doar de mângâierea palmelor de copii.
Până-ntr-o zi,
Când prăbuşite la picioarele lor,
Anele vor evada din tăcere,
Oferind mângâiere.
Zidurilor li s-au dat anticoagulante –
Cianură de vise
Croind către moarte ziduri nescrise
De dorinţi. Aţi uitat
Că zidirea Anelor noastre, se face în cer...
Ce păcat!
Suntem cărămizi de suflete sculptate între ziduri,
Suntem carne de mituri...
Anele noastre etern vor trăi,
Vor ţese cămăşi şi vor face copii,
Îi vor lăia în postavă, să spele cenuşa
Şi praful din ochiul lor viu,
De plâns şi otravă.
Ziditorii de moarte îi vor trimite-n pustiu.
Vor coace-n cuptor
Lume nouă şi bună şi un alt viitor.
Pe pieptul ilicului vor sădi tricolorul...
Unit, cu gând de libertate şi pace
Va învinge poporul.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine

Mâine vor înflori trandafirii...
E toamna lungă! Aşa se spune după tradiţii.
Sfânta Maria aduce lumină în suflete.
Oamenii simpli se bucruă.
Şi eu mă bucur odată cu ei.
Toamna în care m-am născut
S-a scuturat ca o plângere de stele.
Dacă aş fi putut, aş fi creinat cu frunze îngălbenite
Iubirea mea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul prieteniei

"V" – puntea ce leagă lumea reală,
Nu de oniric, cum am fii înclinaţi să gândim,
Ci de paranormal.
Misticism sau real?!
Balanţa are pe acelaşi taler
Încorsetat de legile timpului
"R"-ul şi "C"-ul,
În timp ce "D"-ul se împotriveşte imaginarului adevăr.
Imparţial, relativ, chiar futil,
Acest răspuns juvenil.
Lumi paralele, oglinzi de suflete şi... tăceri
Secunde de mâine, clipe de azi, uitatele semne de ieri.
Motorul oglinzilor funcţionează,
Nu ca devorator de suflete,
Ci ca propulsor al paranormalului.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemăm eroii

Un gol lichid dizolvă o secundă
Îmi zice de ere... Şi-n eroi chemăm
Bătaia sângelui ce încă, curge,
Cicatrizând roua fântânii
Ce păstrează rădăcinile tăiate ale trecutului.
Cu tălpi fierbinţi peste punţi nevăzute
Păşim în trecut,
Poposind îndelung la umbra tălpilor lor
Spre-a le cunoaşte izbânda şi visul,
Dar ei nu mai sunt decât o uşă deschisă
Prin care noi păşim cu teama
De a nu pângări tăcerea din ei
Şi de a le strica liniştea.
Când, într-un târziu, ei vor deveni noi,
Ne vom opri tăcuţi,
Aşteptând pe cei ce nu vor căuta
Pentru-a trece mai departe de noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Majoritatea oamenilor ar găsi ridicolă imaginea Universului nostru ca un turn infinit de broaşte ţestoase, dar de ce credem că noi ştim mai bine? Ce ştim despre Univers; şi cum o ştim? De unde vine Universul şi încotro merge? Are Universul un început şi dacă da, ce s-a întâmplat înainte de acesta? Care este natura timpului? Va ajunge el la un sfârşit? Progrese recente ale fizicii, posibile în parte datorită unor tehnologii fantastice, sugerează răspunsuri la unele dintre aceste întrebări vechi. Poate că într-o zi aceste răspunsuri vor părea tot atât de evidente ca şi mişcarea pământului în jurul soarelui – sau poate tot aşa de ridicole ca un turn de broaşte ţestoase. Numai timpul (oricare ar fi acesta) ne va spune.

Stephen Hawking în Scurtă istorie a timpului – de la Big Bang la găurile negre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă tem

Privindu-te, mă tem
Că lacrimi vor curge în cascadă
Şi se vor risipi în neant.
Vor alerga după lacrima-mamă,
Ascunzându-se de viforul arzător al durerii.
Chihlimbare vor dansa în irisul lepădat de satană,
Căci curcubeul de dincolo de cerul meu gri,
Caută să umbrească deşertul.
Nu pot plânge!
Nu am voie să evadez
Din sufletul meu...
Lumina îmi aparţine!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa ne va mai oferi şansa de a întâlni fericrea... Dar puţini vor vrea s-o cunoască cu adevărat. Pentru această şansă, ultima poate, speranţa mai bate, ca un clopot, în noi...

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimile curate care îl vor vedea pe Dumnezeu sunt singurele care deja în această lume văd cu adevărat lucrurile acestei lumi.

citat clasic din Vladimir Ghika
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă

viaţa a fost...
în rotund de geodă zămislită
floare de mină sculptată-n ere
unde...
glaciare coloane de stalactite
ascund taine de timpuri ruginite
ceruri de întuneric fără stele
lumină ce de mult nu mai este
ascunse de timp în praf de uitare
vietăţi ciudate cuaternare
venele pământului în subterane
din cristal de stâncă izvor răsare
rădăcina pădurii în ramificaţii infinite
şopteşte pămânutului ca ea trăieşte
lungi coloane vertebrate în adâncuri
negrul pamântului luându-le culoarea
suflarea lor uriaşă nu se mai simte
au rămas doar oseminte de fostă viaţă

poezie de Viorel Muha (iulie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea, nostalgie departe

Într-o zi toate acestea vor deveni pământ,
nu voi mai fi pentru a mă bucura, încă.
Voi face gălăgie de sus dintre stele
pentru că ele vor fi surorile mele.

Într-o zi voi fi tunet şi ploaie.
Într-o zi veţi cere aripi de înger cerului.
Într-o zi, ce va fi îndepărtată...

Cine ştie dacă voi avea ochi spre a privi
pe cei care vor falsifica chiar şi suspinul.

Într-o zi voi fi zefirul din depărtate universuri.
Într-o zi toate acestea vor avea un sens.

Vei vorbi de acest contribut la progres?
De voinţa de a ne înălţa din adâncuri întunecoase,
noi mergând prin noroi rupându-ne încălţările.

Într-o zi aceste cuvinte vor deveni lumină.

poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Luna
ca o meduză uriaşă
cade în văzul meu
spărgând
până şi ultima lacrimă
existenţială.

De mâine
în copaci vor creşte alge marine
iar peştii aurii
se vor lepăda de solzi

dar asta este
o altă poveste.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Potrivit unui teorii care a fost acceptată, fiecare atom se diferenţiază printr-o mişcare de rotaţie continuă de eter, întocmai ca un vârtej într-un lac liniştit. Eterul, atunci când este pus în mişcare, devine materie. O dată ce mişcarea se opreşte, eterul revine la starea sa normală. Apare astfel extraordinara posibilitate ca omul să poată să facă materia să apară şi să dispară, cu condiţia să aibă instrumentele potrivite pentru a iniţia şi a opri aceste vârtejuri de eter. La comanda sa, aproape fără nici un efort, vechile lumi vor dispărea şi altele noi vor înflori.

citat celebru din Nikola Tesla
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu loviţi!

(dedicaţie specială pentru Vio)

Staţi! Nu loviţi în cei ce n-au şi plâng
Căci lacrimile nu le mai ajung
Durerea se ascunde-n ei ca fiara
Hrănindu-se când sângerează rana

În universul larg al burţii plouă
Numai cu sentimente şi speranţă
Acestea toate vor ajunge vouă?
Nu au şi ei precum aveţi şi voi, o viaţă

Ei mâna vă întind, vă cer frăţie
Sau hrană-n lumea lor de mult pustie
Cum vouă vă e frig le e şi lor,
Daţi-le cât puteţi un ajutor.

Ei sunt cei ce cu luare-aminte spală
Tălpile voastre pline de nămol
Căci doar a lor va fi împărăţia
Acestei lumi. Priviţi în viitor!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Electorală

Ne inundă anotimpul
Astei toamne-electorale...
Unii vor funcţii şi fală,
Alţii vor conturi bancare.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Auschwitz

La Auschwitz e ploaie de lacrimi...
Dosarele s-au închis.
Gropile comune sunt dovada ororilor.
Camera de tortură
Are uşa deschisă.
Doar întunericul poposeşte
La fereastra spălată cu lacrimi.
Camera de gazare îşi cheamă pruncii şi mamele.
Adormiţi în osoare,
Morţii se strigă pe nume.
Îşi caută locul în lume...
Dinţii de aur şi de argint
Stau mărturie atâtor poveşti nerostite.
Prin ochelari prăfuiţi
Priveşte moartea
Spre cel mai întunecat veac.
Plete blonde se zbuciumă
În vântul tăcerii.
Se strigă la ceasu-nvierii...
Cel mai mare cimitir al Poloniei
Şi-a închis porţile,
Scriindu-şi istoria
Din urmele crucilor împodobite cu sânge,
Poposind pe carnea în care s-au sădit
Durerile sufletelor.
Morminte comune
Ascund durerea celor ce printre morţi
Şi-au aflat moartea.
Spânzurătoarea este o cumpănă
Între două ere.
Scheletele eliberate se tem de lumină,
Dar cred în ea.
O numesc libertate...
Fiţi lumina ce arde
Spre a le lumina calea!
Speranţa lor a fost mult timp un vis...
Voi sădiţi pacea, adevărul şi dreptatea
La care ei nu au avut acces!
În semn de mulţumire,
Vor fii cete de îngeri şi suflete
Ce vă vor susţine
Din univers...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impodii

Impodii adulmecă gustul iubirii
Dar albia morţii le ascunde lumina.
Săgetează din adâncuri
Colţii de fiară...
Setea lor de sânge-i amară.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspuns poeziei "Ca valurile lumii" scrisă de Ion Vanghele

Corăbii de lumină plutesc spre necuprins...
Lumina, ca un viscol, oceanul l-a cuprins.
Sunt mări de sărutare sub patimi sfâşiate...
Mă-ntreb, când se sfârşeşte neiertătoarea noapte?

Pe stânci încolţurate văd rozele de spumă
Unindu-se-n poeme... Se pierd şi se adună!
Nevolnici, albatroşii au încolţit... Şi ţipă!
Şi valuri de lumină în lume se ridică...

O stâncă fermecată, precum un sân de vată,
Te cheamă spre adâncuri... Se va sfârşi vreodată
Apusu-n răsărituri?! Vor creşte-n univers
Poeme foşnitoare cu dublu înţeles?!

Respiră în iubirii a devenirii stâncă
Ca un plămân de stele, o patimă adâncă.
Pulsează, se ascunde... În sunetele reci
Bătând precum un clopot, te-aşteaptă să mai treci.

Pe valuri, mângâiere... O scoică dezbrăcată
Înfiptă-n carnea plajei, cu un surâs te-aşteaptă...
O clip, viaţa-mi pare un zeu trudind tăcut
La temelia morţii... De-aceea mă ascund.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daca aş putea, aş aduce întreaga lume în agonie, pentru a realiza o purificare din rădăcini a vieţii, aş pune flăcări arzătoare şi insinuante la aceste rădăcini, nu pentru a le distruge, ci pentru a le da altă sevă şi altă caldură. Focul pe care l-aş pune eu acestei lumi n-ar aduce ruine, ci o transfigurare cosmică, esenţială.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Stingaciu Ciprian
Comentează! | Votează! | Copiază!