Vulcanul

Se vede în zare, ca o lampă de foc
Un vulcan, gravând
Pe lava abia răcită urmele
Sufletelor rătăcite, plângând, suspinând...
Se spulberă cenuşa lor în fiecare atom
Pierzându-se liniştea
În vuiet de valuri încinse, până dispare...
Apoi tăcere... tăcere...
Până ce ploaia, spală-ne cu lacrimile ei,
În zeci de anotimpuri, umbrele urmelor rămase vii.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcatul

Păcatul plătit este pe jumătate iertat.
Ca o lampă de petrol ardem – flacără vie...
Ardem până ce devenim un atom
Petrecându-şi secundele spre ultima frontieră.
O funie de păcate ne leagă de moarte...
A. D. N.-ul durerii!
Martiri ai cuvintelor,
Altare de lacrimi,
Ascunsele patimi...
Şi toate din păcat revărsate,
Din tăcere, în moarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mă iubeşti cu ochii

Iubeşte-mă cu ochii,
Lăsând lumina să respire prin toţi porii,
Chiar şi fără stelele de pe cer!
Iubeşte-mă!
Mă vor lumina ochii tăi...
Buzele tale devin petale de foc.
Iar eu voi fi vulcan erupând,
Vorbindu-ţi cu lava ce se prelinge,
Ca un râu de crini izvorât la picioarele tale.
Nisip însetat de valul încins,
Vibrând ca o inimă sub tălpile goale.
Ţipă universul,
Ascuns sub lava topită a cuvintelor,
Ca un pescăruş rănit de tăcere.
Cenuşa amintirii renaşte în copaci de lumină.
Rogvaiv – mângâiere...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul... tăcere

Fiecare cuvânt are un nume...
Şi numele meu e tăcere,
Căci dincolo de ea nu pătrunde
Decât umbra morţii,
Adăpostindu-te în valuri reci,
Sub răni sângerânde, înfăşurate de doliu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de mamă

Se auzea un cântec
când mai aproape când mai departe
un cântec de mamă de cântec
spre liniştea copilului ei.
Şi eu îmi smulgeam urechile
şi le aruncam
când mai aproape când mai departe
cu ochii mei întinşi ca o praştie.
Şi-am început mai întâi să murmur
apoi când mai încet când mai tare
până am ţipat
un ţipăt de tată de ţipăt
spre liniştea copilului lui.
Apoi a fost tăcere, o tăcere
de moarte de tăcere...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Prin metropole tăcute
Dusă e, de vânt, cenuşa
Rătăcitor secunde
Şi deodată, iată, pare
La Biserica uitată
Ce abia se vede-n zare,
Că se va deschide-o uşă...
Vântul, mângâindu-i trupul
Timpului ce balansează
Într-o clipă şi-ntr-alta,
Cu unduioare frunze
Îi şopteşte ca să intre,
Liniştit, fără cuvinte,
Spre-a uni cerul cu marea
Şi-n biserica tăcută, unde nimeni nu-i,
Tăcerea timpului se mai aude,
Cum îşi pierde mângâierea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

într-un oraş bolnav, un suflet bolnav
tic-tac, tic-tac
apoi tace
s-a terminat
e linişte
prea multă linişte
nu-mi dă pace
şi tace
clopotele bat în tăcere
o imensă tăcere se loveşte de imensitatea cerului
şi tace
ne căutam în tăcere
ieri si mâine
desigur, nu ne găsim
paşii erau prea tăcuţi
stăm şi tăcem
fiindcă putem, nu
uneori vorbim, în adâncă tăcere
să nu tulburăm lacrimile de pe caldarâm
păşesc pe aleile tăcute ale vieţii
mă izbesc de tăcerea gândurilor
tac în cuvinte nerostite
liniştea curge agale, în tăcere
mi-s ochi atât de obosiţi
de trăit în tăcere
e sufletul gol, umplut cu noroi
să tacă, vorbea prea mult
astăzi, amara tăcere
s-a aşternut peste oraş
şi tace...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tăcere

Cuvinte nespuse
rătăcite priviri
şi tăceri...

Pierdute iubiri
vorbe fără rost,
în acorduri
de tăceri...

copilul,
un scâncet
şi zâmbetul lui
şi tăceri...

Un poet plângând în tăcere

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

soare la apus
ţâşnesc valuri spre plajă -
tăcere şi melci

haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţeam secundele zgâriindu-mi timpanul obosit de atâta tăcere... această tăcere de sticlă.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere!

Tăcere!
Vreau să aud secundele
Rostogolindu-se în albia timpului.
Să le cunosc fărămiţarea,
Spre a le putea înţelege.
Să le aud căderea ca pe a unui cristal
Căzut pe treptele vieţii.
Răsărit şi apus,
Anotimpuri transferându-şi misterele,
Fluturi şi flori,
Păsări şi susur de ape,
Toate prinse într-un curubeu
Pe care doar ochiul pineal îl percepe...
Atât de aproape
Şi totuşi... atât de departe...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În negura din jurul meu...

În negura din jurul meu,
Plutesc adesea numai eu,
Copac cu ramura de nea.
La tâmple am nămeţi de stea...
În suflet verile mi-au ars...
Pomada verbelor, în ceas
S-a scuturat şi mă întreb:
Sunt om, sunt pasăre sau cerb?
Sunt floare, stea, quasar sau râu?
Sunt lacrima în spic de grâu?
Pot fi din toate câte-un pic,
Ori poate nu pot fi nimic.
Sunt un atom! Clepsidra-i spartă
Eu sunt doar o pictură moartă,
O cifră în statistici cave
Mai insalubre, mai bolnave!
Cenuşa risipită-n zori
Apoi tăcere şi... ninsori,
Vaier şi clopote, mormânt.
Şi-atunci ce sunt?! Nimic nu sunt!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât mă rătăceam mai mult în arhiva sufletelor adormite, făceam abstracţie de fiinţa reală ce încă sălăşluia în mine şi viaţa lăsa loc trecutului, imaginaţiei, amintirilor, gravând în istoria gândurilor, un roman nescris încă.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

An învăţat

Am pansat spinii trandafirilor cu maci
până când am invăţat că iubirea este.

Am fabricat dulcegării afumate,
hrană pentru o inimă exilată în aburul norilor,
până când gheaţa realitaţii m-a învăţat
că a fi
este
Nu a fost...

Am contopit lacrimile cu trupul mării
până am învăţat că sarea durerii
curată alb o rană însângerată.

Am ars suflet cu focul deznădejdii
până am înţeles că cenuşa
zămisleşte sâmburele renaşterii.

Am căutat zborul în stoluri de păsări
până am înţeles că aripile mele
cresc inimii cu fiecare răsărit de soare.

Voi coborî în abisul fiinţei
până când sfârşitul lui a fi
va începe cu a fost...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţimi

da te-am iubit
în acele timpuri imemoriale
în care amândoi eram făpturi
de aer şi de tăcere
săream de pe un munte pe altul
cu paşi elastici şi hotărâţi
ne sprijineam de brazi şi de nori
alergând alergând
lumea era diafană şi fără de pată
niciun ochi nu ne suliţa cu reproş
soarele apunea mai des pe atunci
şi umbrele ni se alungeau subţiate
până dincolo de zenit
căutând un gheţar pe care să poposească
acolo e steaua polară îmi arătai
înălţându-ţi braţul spre noapte
iar eu te priveam
plângând plângând
vom mai fi vreodată atât de fericiţi
ca acum
când nu avem nimic
decât întunericul
şi liniştea de granit?

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme de căprioară

Frumos, dragoste nebună, abia mai răsufli...
apoi să zaci în tăcere asemeni urmelor de căprioară
pe zăpada proaspăt căzută – alături de cineva
pe care îl iubeşti. Asta-i tot.

poezie celebră de Richard Brautigan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lelianei...

Este o fire expansivă din punct de vedere sentimental,
Căci sentimentele evadează din ea
Într-un vulcan de cuvinte ce ne mângâie,
Scurgându-se în noi, în fiecare,
Cu mărinimie şi har – Leliana.
Târziu a devenit vulcan, arzând
Liniştea compusă cu trudă.
Râuri de lavă se înalţă ca nişte trandafiri de lavă
Pe cerul durerii.
Prietenia se clatină şi... asudă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de primăvară

Mi-am pus în gând să-ţi scriu de primăvară...
De părul meu în vânturi risipit,
Când rătăceam în fiecare seară
Cărări necunoscute-n infinit.

Plângând, m-am înălţat vulcan arzând.
Tu din cenuşa nopţilor de ceară,
Te-ai avântat spre mine, aruncând
În vis, atâtea flori de primăvară.

Şi s-a umplut aleea de istorii
Şi fiecare pas era un veac...
Trăiam în noi, din vise iluzorii,
Miros pierdut de flori de liliac.

Înmugurise caisul... De candoare,
Dansam pe albele alei... Mai ştii?!
Dar n-am uitat că stele căzătoare,
În părul meu, cândva, vor răsări...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desfac braţele şi îmbrăţişez tăcut orizontul

ca şi cum dumnezeu s-ar tot naşte acolo
din fecioare şi fluturi albi
apoi îmi strig prin inimă iubirile
de se cutremură furnicile şi pleacă
cumva aliniate
în cadenţă marş
spre vârful degetelor
de unde îmi place să te simt
ca pe o dovadă bătută în cuie
pe un perete veşnic nehotărât
......................
în mine doarme
lin de tot
o tăcere
pur şi simplu
ca o frumoasă adormită
nesfârşire
.......................
de atâta tăcere îmi tot vin cuvinte
cum clocoteşte lava într-un vulcan
pe care încerc să le sufoc
cumva responsabil
precum un funcţionar de la stat
care doar mimează
eficienţa

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În jungla oceanică

În jungla oceanică,
Departe de lumina pământeană şi caldă,
O meduză cu coamă de leu,
Ca un foc de lumini se arată.
Un roşu de jar
Şi zeci de tentacule căutând
Să se strecoare în decorul de valuri, uşor tremurând.
Explozie de bule, ca o trenă,
O plasă de argint, un drum fluorescent,
Apoi, meduza dispare.
Nu există limite,
Niisipos, universul o înfiază,
Întocmai cum pământul şi cerul,
Se succed
Într-o eternă îmbrăţişare,
Coabitează.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De s-ar lăsa cândva tăcere mare

De s-ar lăsa cândva tăcere mare,
Si dacă tot ce-i vag şi întâmplare
Şi râs vecin ar fi să înceteze,
Şi dacă simţurile-n vuiet, treze,
Nu m-ar opri din veghea mea prea tare –:

Atunci cu gândul meu aş fi în stare,
până la margini, tot, să te gândesc,
şi să te am (cât zâmbetu-n durată),
şi iarăşi vieţii să te dăruiesc,
ca pe-o răsplată.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!