Şi pescăruşii plâng

Dar lacrimile lor cu marea se unesc,
Spre a spăla nisipul cald şi sângeriu,
Pe care, ca o pată se ivesc,
Apoi se-ntind pe cerul vineţiu
Ţipătul lor cu vântul se uneşte
Şi în vulcanii, izbindu-se, se-nalţă
Pulsând în înălţimi... însingurare,
Din viaţa mea, mai dă-le-un strop de viaţă!
Ei vocea sufletului nostru sunt,
Ei sunt iubirea noastră pe pământ...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă condamaţi părinţii?!

Vă condamnaţi părinţii?! Ce păcat!
Cu moartea, ei, pe moarte au călcat.
Şi sânge de Iisus în ei se zbate
Şi s-ar întoarce repetat din moarte.

Trăind prin voi, grăbesc spre nemurire,
Ei sunt un strop din marea fericire
Şi între ei şi voi sunt ziduri stranii.
S-au dus în noaptea re-zidirii anii!

Voi sunteţi visul lor şi drum spre mâine,
O viaţă, cântul vieţii,-un colţ de pâine.
Îi condamnaţi tăcut la nepăsare?!
Aceasta e durerea cea mai mare!

Ei nu mai au puterea să zâmbească,
Sunt obosiţi de boală şi de timp,
Dar v-au lăsat cenuşa strămoşească
Şi obosiţi de chinuri, au plecat
Şi-n alte lumi grăbesc să strălucească,
Căci voi, copiii lor, i-aţi alungat.
Ei au zburat – o aripă, spre ceruri,
Adesea, de durere, sângerând.
Zădărnicie fi-va viaţa voastră
Când poposiţi, în lacrimi, la mormânt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teamă

Mă sperie nemărginirea morţii...
Gheţuri se-nalţă peste fruntea mea,
Cu albul de cristal mă înfăşoară
Întunecare tristă, crudă, grea.

Nu-mi pasă mie lacrima din urmă,
Mă doare al tăcerii aşternut,
Tăcerea cruntă şi singurătatea
În care tot mai tare mă afund.

Aici nu-s ploi şi vânturi, dar în mine,
De-acum, în veci, va ninge repetat
Şi pleoapa doarme-nchisă în iubire...
Iubirea care nici n-a existat...

Voi exila în lumi necunoscute,
Dar vezi, mă tem de măreţia lor...
N-am să vă las averi, căci sunt săracă,
Dar cu iubirea mea vă înconjor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Pe nisipul alergând, dureros de vizibil
Sunt urme ale trecutului nostru...
Ne pierdem în marea lacrimilor
Izbându-ne trupurile de valurile
Pălmuindu-ne-n noapte.
Ne goneşte furtuna unui sărut
Dar nu ustură tălpile întrepătrundu-se-n scoici,
Sângerăm cu inima şi din trupurile noastre
Aflându-se-n marea uitării,
Apururi soarele lăsând doliu peste o jumătate de lume.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un copil

Sunt un copil!
Nu-mi distrugeţi copilăria!
În lumea mea sunt îngeri cu aripi de catifea
Şi stelele au culoarea curcubeului...
E drept că dorm cu ursuleţul de pluş
Pe care bunica mi l-a dăruit
Să mă protejeze de lacrimi.
E drept că dorm cu broscoiul fermecat
Şi maimuţica de blană,
Dar ele sunt parte a copilăriei
De care nu mă voi despărţi în veci.
În lumea mea, florile au nectar de vise
Şi fluturii se înalţă spre Dumnezeu,
Aducându-ne pe pământ, Duhul Sfânt.
Copiii îl au pe Dumnezeu în sufletul lor!
De aceea sunt şi voi rămâne copil!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?!

Cine sunt eu?!
Sunt omul ce simţindu-se necesar
Uită de sine.
Iubirea de semeni
E cumpăna ce mă leagă
De Dumnezeu.
Braţul meu întins
În rugi spiralate spre transcendent
E poruncă divină.
Sfidez iadul
Spovedindu-mă dumnezeirii,
Suportându-mi povara...
Duhovnicească lumină
Din calendarul destinului
Se coboară peste pleoapa ochiului gri
În care a încolţit lutul.
Aripi de miere
Mă unesc cu infinitul solar...
Cine sunt eu?!
Nimicul călător spre mirare,
Privire de jar, destrămare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt... suntem

Sunt poem... suntem noi,
Poeme de vânt
Împărţite la doi,
Poeme de vânt
Coborând pe pământ
În tornade şi ploi.
Sunt tornadă – acoladă
Deschisă spre plus infinit...
Sunt ecoul fugit
Din mine, spre a te căuta
În poeme virgine
Sunt... sunt a ta.
Sunt tăcere şi sunt tic-tac-ul sângelui
Ce clocoteşte
În inima mea...
Sunt, eşti... goana spre stele
Sunt – ultima stea ce apune
În inima ta.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile de tristeţe sunt ca o fântână din care cu cât strângi mai multe, cu atât ţâşnesc mai multe. Lacrimile de fericire sunt un puţ aproape secat. Uiţi de ele, dispar...

aforism de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armonie fără sens

Frumoase sunt în adormire
Doar clipele ce înfrunzesc
Frumoase sunt în amorţire
Trăite gânduri ce gândesc.
Din fagure fără de miere
Clădit-am armonia toată
Am pus un bob pe lângă fiere
Clădind o viaţă fără pată.
Trezesc chemări din amorţire
Noian de fapte se despică
Mă simt pătruns doar de iubire
Nici vântul nu mai are frică.
Simptom de boală fără leac
E chipul tău amar
Aş da în urmă doar un veac
În viaţa ta să fie har.
Dar nu mai e decât abrupt
Ea moartea sufletului doare
Mai vino doar pentr-un sărut
Apoi să mergi doar către Mare.
Căci Cerul se îndepărtează
Iar Marea tot suspină
Din galaxie evadează
Fără a fi cândva de vină.

poezie de Stelian Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe plaja lacrimilor mele

Privesc pe cerul vieţii mele
Cum stelele se sting... Şi plâng...
E noaptea lor de suferinţă...
Poate şi-al vietii lor amurg.

Pe plaja lacrimilor mele -
- n nisipul gândurilor stranii
A răsărit precum o umbră
Şi-acum, când nu-şi mai ştie anii.

Pare că s-a-nfrăţit cu zarea
Şi-n zare veşnic rătăceşte,
Dar în adâncurile nopţii,
De-acuma, nu mai străluceşte...

De ce-a murit? De ce se moare?
Şi cu aperanţă se hrăneşte
Destinul. Trecerea spre mâine
De ce din trupuri îşi clădeşte.

Mormânt şi soclu? Nemurire
Visăm în orice clipă-a vieţii...
Dar cine să o aibă? Cine?

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de vară

Cerul e pătură de gri.
Doar fulgere lumină zarea...
Potecile sunt mai pustii...
Un fulger pare căi cărarea.

Se tânguie copaci... şi plâng.
O simfonie-aud în noapte...
Mi-e chipul încă, un amurg
Târându-se tăcut spre moarte.

Gene de ploaie se unesc
Cu tunete şi sentimente.
Vulcani, sub tălpi, îşi prelungesc
În vis, dorinţele ardente.

Şi iar mi-i fulgerul pământ
Şi-n tunet caut resemnare...
De astăzi sunt doar un cuvânt
Şi-un ultim semn de întrebare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catarge în derivă

Suntem catarge în furtună,
Am eşuat la malul unui mit,
Apoi am adormit sub clar de lună -
Un strop de viaţă smuls din infinit.

Cândva eram catarge în derivă,
Pe marea mea de lacrimi de rubin,
Ne-a înecat apusul suferinţei,
Cu fiecare val ne adâncim.

Ai fost un vis, eşti doar o amintire,
Eşti oază-ntr-un pustiu din viaţa mea,
Nu îmi doream să sufăr din iubire,
Ci val în suflet să te pot avea.

Doream să-mi speli, cu lacrima, tăcerea
Şi necuvântul să-mi săruţi, doream.
Ai gândul bun şi sufletul ca mierea,
Eu floarea ta de cais, îţi sunt, pe ram.

Se-ntorc din zare, iată, pescăruşii,
Ne vine S. O. S.-ul salvator,
Un zâmbet poposeşte printre alge....
Va lua cu el iubirea,-n viitor.

Mi-e lacrima un răsărit de mare...
Te ţin în pieptul meu, încătuşat,
Vom fi mereu o unică culoare,
Iubirea noastră-i de nezdruncinat.

(dedic acest poem prietenei mele, Rădulescu Mihaela Leliana, de la care a pornit replica)

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea dintre noi

Se-ntinde ca o umbră iubirea dintre noi
Iar noi suntem un nour de tainică pedeapsă,
Niciunde-n lumea asta nu suntem amândoi,
Niciunde, împreună, nu ne simţim acasă.

Cu lacrima, cuvântul, îl scriem repetat...
Iubirea noastră este un semn de exclamare...
Se toarce în fuioare un suflet vinovat
Şi drumul către mâine, de-acum e tot mai mare.

Se toarce în fuioare, ucis de depărtări
Un suflet de femeie, de mamă, de iubită...
Sunt între noi castele de lacrimi şi de ploi,
De-aceea sunt, copile, aşa nefericită.

Mă-ntrebi de ce sub pleoape sunt lacrimi de mărgean
Şi mă-nfioară vântul cuvintelor nespuse?!
Ştii?! Eu în lumea asta, pe tine te mai am,
În rest, iubiri, speranţe în alte lumi sunt duse...

Iubirea nu se-nvaţă în şcoli, în suflet e,
Odată cu speranţa se-nalţă către mâine
Ea ne învaţă simplu, să fim, prin dragoste,
Lumina ce arzătoare spre sferele divine.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimp de iubire

Sângerează de jar
Vulcanii de nectar...
Arde mocnit, în afară şi în mine,
Anotimp de iubire.
Râu de stele coboară
Peste gânduri vibrând în cascade,
În ochi de fecioară.
Un univers de săruturi,
Un evantai de zâmbete calde,
Vioara-ncolţind din pământul
Ce freamăt de vară împarte...
Un semn izvorând din pământ,
Un imperiu-cuvânt.
Caleidescop de petale,
Doar spinii tăcerii
Aleargă pe tălpile goale.
Iubesc trandafirii!
Prin spini îmi împletesc vise...
Se-nalţă iubirea
Pe catafalc de poeme nescrise.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eros dual

Femeie,
Între polul nord şi sud,
Punte - pârghie de nud.
Sânii - bust de baricade...
Sub a clipelor arcade,
Fiori de amor, crescând
Din al braţelor pământ.
În al macilor săruturi
Trec împodobite umbre
De dorinţi... Ascunsă taină
De lumina lor se umple
Şi mai jos, pe dealul coapsei,
Unde dragostea se coace,
Lin alunecând, dorinţa,
Sufletului nu-i dă pace.
Nemişcare... gravă pândă
A plăcerilor deşarte, toate trec,
Se duc spre mâine
Până dincolo de moarte...
Un Adam şi-aceeaşi Evă,
Flămânzind de generaţii
De aroma de iubire...
Să vedem ce sunt bărbaţii!
El, acelaşi vânt de toamnă
Iertător şi de prisos,
Culegând cu lăcomie
Din al stelelor prinos,
Trece-n viaţă fără grabă,
Poposind din floare-n floare...
El ia mierea cea mai dulce
Şi esenţa cea mai tare...
Umbră revoluţionară,
Ca un nor te amăgeşte,
Apoi, sub lumini de stele,
Infidel, se risipeşte.
Ce-i iubirea?! O secundă -
Miere-n cupă de pelin...
Pentr-o clipă de plăcere,
Poate-o viaţă suferim.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt... priveşte!

Sunt cenuşa
Şi focul care mocneşte...
Nimeni nu mă iubeşte!
Nimeni nu-mi bate la uşă.
Uşa e-nchisă cu lacăte vechi, ruginite...
Aşteaptă în prag aduceri-aminte
Despre oameni rămaşi
În colţul ochiului drept.
Eu îi aştept...
Priviţi!
Ochii-mi sunt mări
Ce rătăcesc uneori
Pe cerul pudrat cu tristeţi şi oftat.
Lacrimile-mi sunt ploi,
Ochii-s de zâmbete goi.
Dar nu m-am schimbat...
Vă iubesc!
Peştera sufletului
Ascunde în ea,
Dragostea mea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul îşi scutură secundele pe la uşa sufletului meu... Şi nu sunt singură... Sunt un punct mobil, licurind ca o stea, pe cerul lipsit de senin al vârstei a treia. Şi iată cum pereţii camerei mele îmi dau deodată strania senzaţie de sufocare, dar şi de siguranţă în acelaşi timp, de rece, dar şi de odihnă, de lumină, dar şi de tăcere... Mă plimb fără sens prin camera goală, vorbind cu mine însămi despre toţi, despre toate. Zâmbesc, îmi amintesc de bătrânii nevrotici şi îmi imaginez că nu sunt departe de povestea lor.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te îndemn

Să semeni sămânţă ce va rodi stele,
Să ari pământul
Ce hrăneşte cu duh şi cu adevăr,
Să porţi în pântecul sufletului
Toleranţa şi iubirea de semeni!
Să alungi nelinişte şi norii din preajmă!
Să te aliezi cu înţelepciunea
Şi cu lumina,
Născând prin pruncii tăi fericire!
Căci lor li se cuvinte ninsoarea de flori
Şi curcubeul de stele...
Al lor este altarul pe care au adormit îngerii...
Un frontispiciu al tăcerii
Şi al reveriei.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magnolii plâng (dialog cu Ion Grigoraş şi Liliana Trif)

Magnolii plâng şi ramurile lor,
În unduiri, parcă se simt cum dor,,,
Mi-am sfărâmat iubirea pe trotuar...
Îmi plânge doina vieţii-un felinar.

Cu marea ta de roz, de mov şi alb
Sunt pregătită-n noapte să mă-mbrac.
Miros a floare şi-a parfum de vis,
Numai iubirea mea s-a stins... s-a stins...

Cum nu sunt un destoinic marinar,
Mă-nalţ pe val, mai sus mă-nalţ pe val,
O lotcă fără şansa de a fi,
Mă-nalţ mereu cu fiecare zi.

Dar lotca mea-i în doliu şi-n derivă,
În urmă nimeni parcă nu-mi mai strigă,
Oh, nici un far nu-i să mă-ndrepte, vezi?!
Când spun că n-am noroc, acum mă crezi?!

Sălbatică şi îmbrăcată-n foc,
Pierind în valul greu de nenoroc,
Mi-a mai rămas un sentiment - speranţa.
................................................
Deci vă întreb: "cum vi se pare viaţa?!"

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica flautelor

a sosit în oraşul
ăla cu 50 de locuitori
avea o sabie şi câteva cuţite
venea din asia în deşert
cerul era roşu nisipul era roşu
avea trupul unui asasin
şi sufletul unui preot
a jurat să nu mai scoată sabia
din teacă din cauza sufletelor oamenilor ucişi
pe care le-ar putea auzi
cum se tânguiesc de atâta sânge
cerul era roşu nisipul era roşu
vântul duce zgomotul la urechile
celorlalţi membri
vor veni după el cu săniile lor
sunt asasinii flautelor
ei interpretează muzica asta
dar nu este ceva plăcut
aşa sună tăietura sabiei
numai ei percep tristeţea
morţii instalate în trupul din care a curs
ultima picătură de viaţă
lacrimile cad în stropi
războinicul se vede căzut
în somnul lui veşnic
ascultând muzica flautelor
care a cântat pentru el
zâmbetul se întipăreşte pe faţă
e fericit pentru prima dată
cerul e roşu nisipul e roşu
de la fereastra mea îl văd
vine odată cu apusul soarelui
hotărât să nu scoată sabia din teacă
ar aduce moartea în oraşul
unde a venit să-l viziteze
pe prietenul său mort

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa noastră?!

Viaţa noastră?! Spumă de lumină,
Condensată în baloane ce ascund curcubeul
Sentimentelor pure, înălţătoare.
Dans de secunde şi păsări risipindu-se-n zare...
Petale de trandafiri, ori aduceri-aminte,
Caleidoscop de impresii
Pe care oglinda destinului le impozitează,
Re-direcţionându-le spre eter.
Pleoapă peste care roua dansează
Cu rochia albă a luminii.
Viaţa noastră?! O amazoană
Alunecând dinspre istorii, devenind istorie,
Privindu-se în oglinda unui alt timp.
Un timp ce nu este al nostru,
Un timp în care sălbatica lupta a vieţii
Învaţă să se lase rănită,
Spre a cunoaşte fericirea deplină.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!