Vara din suflet

E vară-n suflet, dar e toamnă-n inimi
Cu lacrimi calde plouă din cerul de bazalt
La colţuri de sprâncene stufoase, stare speranţe
Şi piere strălucirea din ochii tăi de jad

Furtuni neiertătoare ţi-au alungat credinţa
Şi steaua vieţii apune în fiecare zi
Neştearsă amintirea-i şi veşnicia, credinţa
Cât încă ai putea de-a crede şi-a iubi.

Cât umbre încă şterse revin în amintiri
Şi te ridici din valuri spre-a te-nălţa la cer
Tu şi-o întreagă lume sunteţi eternitatea
Mister şi echilibru, vis, viaţă, giuvaier.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecare

Privesc sclipirea neagră ascunsă-n ochii tăi
Şi plouă azi cu lacrimi de jar şi de argint,
Durerea-i sfărâmată cât veghe-ţi suntem noi.
Tu ai să duci cu tine tristeţe,-n infinit.

Sunt nori pe cerul vieţii şi-n suflet este noapte,
Furtuna strânsă-n suflet se zbuciumă, vibrează,
Comunică cu lumea... Departe, mai departe,
Cei care-s duşi din lume, prin timpu-ţi recreează.

M-ascund sub umbre stranii... Tăcere, suferinţă...
Aştepţi eliberarea... Sunt aripi fâlfâind,
Iisus, cu ochii-n lacrimi, te-aşteaptă-ntru căinţă,
Iar noi, măicuţă scumpă... noi te vedem murind.

E pleoapa grea de lacrimi... Tu, lacrimă de ceară,
Cerându-ţi drept la viaţă eternă, vei pleca...
Te aşteptăm în vise căci dulce,-o să apară,
Decât acolo, mamă, înfăţişarea ta.

Şi gândurile zboară, târziul va erupe
Şi stele-n semn de doliu pe cer or să se stingă,
Această clipă. mamă, de lacrimă ne umple...
Tu vei veni - un înger, pe umeri să ne-atingă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie

Cum să cumpăr fericirea
De-a păşi în calea voastră
Peste flori?! Femei şi mame,
Fericirea e a voastră!

Cum un zâmbet să picteze
Lacrimi, norii de furtună?!
Voi sunteţi nemărginirea,
Cânt cu inima română...

Din surâsul tău, femeie,
Fluturi au zburat spre cer.
Mâini de aur, chip de zee,
Vis, scânteie şi mister...

Tu eşti flacăra de veghe,
Înger smuls din Prometeu,
Evă fără de pereche,
Calea către Dumnezeu.

Eşti biserică şi rugă,
Păr de valuri, ochi de stea,
Ce-ntunericul alungă.
Tu eşti fericirea mea!

Cum să nu iubesc, femeie,
Ochii tăi, nemărginirea?!
Eşti în lumea asta totul!
Eşti speranţa şi iubirea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii, ici-colo, treceau ca nişte umbre frânte din amintiri. Gânduri fără cuvinte se simţeau din nou vibrând în fluiditatea timpului cast. Ancora vieţii rămânea încă fixată pe fundul Oceanului Univers.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum către apus

Omule,
brad falnic fost-ai cândva;
fruntea-ţi era sărutată de cer
iar curcubeul dragostei împlinite
îl aveai în braţe.
Scăldată faţa ta în fiecare dimineaţă
de bucuria trăirii.
Păreai a fi veşnic;
azi cerul şi-a lasat asfinţitul
pe umerii tăi.
Ochii abia mai zăresc drumul spre casă,
streaşină faci din mâna ta
să-ţi vezi nepoţii.
Furtunile ce ţi-au bătut cu putere,
te-au îndoit.
Poveri - troienind şi iar troienind
peste tine.
Auzi muzica, simţi ritmul şi Doamne,
cât de mult ţi-ai dori
să şi dansezi!
Inima- orologiu ieşit din garanţie
încă mai bate;
dar sufletul,
sufletul tău este încă atât de tânar!
Doar el sărută cerul
şi vede răsăritul în apusul vieţii!

poezie de Angelina Nădejde (4 februarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtăm în calde inimi

Purtăm în calde inimi speranţe şi dorinţi,
Ce dorm în noi de-a pururi, din moşi şi din părinţi,
Venind din neam în neam, în timp şi de departe,
Ne-am rupt din Univers, iar noi suntem o parte,
Cu tainice însuşiri, nedesluşite încă,
O apă care curge, tot limpede şi-adâncă.
Când ducem peste vremuri, sub bolţile albastre,
Un vis înaripat, făclia vieţii noastre.

Purtăm în calde inimi dorinţe de mai bine,
În ochi nemărginirea din zările senine,
Cu razele de soare, când în lumini irumpe,
Acele giuvaeruri, bătute-n pietre scumpe.
În timpul ce se scurge, noi suntem fiinţă vie,
Pe-acest Pământ bătrân, păstrând o mărturie.

poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea, târziu

Apăsătoare umbre se-ntind pe cerul
Încă plin de suferinţă...
Şi-n aşteptarea strălucirii lunii
Se lasă noaptea, luând cu ea speranţe
Precum o mamă ce-şi doreşte
Lacrima pruncului în ochii ei
Şi totuşi, dintre petele prelungindu-se pare
Că o săgeată rupe cerul în două.
Ne zguduie visele şi gândurile un trecut...
Deodată plouă mai tare, mai tare
Până ce somnul se strecoară leneş
Printre genele obosite de-aşteptare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura

Natura parcă plânge şi în noapte
Se vaietă, cu ramuri aplecate-
-ndreptându-se spre pământescul trup...
Triste, se-ascund de noi ramuri pierdute
Şi-n colţuri rătăcesc, de mucegai pătate,
Sau pe trotoare goale, sălbatice şi ude
Măcar pentru o clipă, popasul îşi găsesc
E-n suflet încă toamnă, furtună e în inimi
Pe lespezi sângerânde, pătate de lumină
Se pierd speranţe, sentimente, umbre,
Pierind în ceaţa vremii, spre locul de odihnă

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară de vară

Se strâng rotocoale de nori peste cer
Şi tună-n mânia-i, salbaticul jder...
Alunecă râuri de fulgere-n noapte...
Se-aud în tăcere doar ramuri de şoapte...

Şi plouă... Şi plouă... Se strâng la picioare
-În şuvoi de săruturi, amare izvoare...
Simţim fierbinţeala în clopot de sânge
Şi plouă întruna... Şi plouă... Ajunge!...

Cad bulgări de sticlă sub clopote grave...
Se sfarmă pedeapsa naturii bolnave...
Noi plângem cu lacrimi de ploaie... Potopul
Ne-a luat prunci şi case, speranţa, norocul...

Sub grinzi sfărâmate de dalta pieirii,
Ne ducem pedeapsa, cerşind omenirii,
Fărâme de suflet... Pe cer, iese luna...
Se termină ziua, sfârşeşte furtuna...

Sub cerul speranţei, altar vieţii suntem...
Mai plouă cu vise... Adesea, mai plângem,
Dar veşnic credinţa ne e scut şi faclă,
Cu Domnul vom trece prin foc şi prin apă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii mei

Ochii mei ţi-au dăruit
sclipirea stelelor
prin albastrul infinit
din adâncul mărilor.

Ochii mei te-au dorit
vis de fată-ndrăgostită
prin reveria de argint
din privirea adormită.

Ochii mei ţi-au visat
dorinţele sufletului
prin aleile din parc
din rătăcirea gândului.

Ochii mei te-au urmărit
al primăverii zefir
prin zborul liniştit
din licuricii de safir.

Ochii mei ţi-au zâmbit
strălucirea soarelui
prin focul mocnit
din adâncul sufletului.

Ochii mei ţi-au dedicat
prin versuri rimate
cel mai preţios smarald
din poeziile create.

Ochii mei te-au adorat
iubite, înger – ireal
prin curcubeul desenat
din puritatea de cristal.

Ochii mei ţi-au lăcrimat
ploaia amintirii
prin suavul picurat
din tristeţea despărţirii.

Ochii mei acum sunt cenuşii
şi-au pierdut strălucirea
de umbre şi neguri fumurii
când le-ai furat tu iubirea.

poezie de Elena Seceleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

Moartea-i un somn adânc şi greu, din care,
Vreaodată, nimeni nu se va trezi
O noapte-ntreagă mult prea obositoare,
Dar dincolo de ea nu va mai fi o zi.

Timizi, creduli, păşim în calea-i... Încă,
Ne-ademeneşte. Drumul altei lumi,
De lacrimi plin e, şi-i o rouă-adâncă
Şi-i nu abis şi-s sute de furtuni...

Hotarul dintre lumi ne-aşteaptă. –N noapte
Păşim sfioşi, în suflet, ducând eternitatea
Se-nclină munţii şi vuieşte marea
Căci viaţa e mai scurtă decât moartea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă cât sunt în viaţă

Iubeşte-mă fără reţineri,
Acum, cât suntem încă tineri.
Iubeşte-mă ca pe-o comoară
Descoperită prima oară.

Iubeşte-mă cât sunt în viaţă,
În fiecare dimineaţă,
Iubeşte-mă la prânz şi seara,
Cât încă nu mă plânge ceara.

Iubeşte-mă în miez de noapte,
Spunându-mi la ureche şoapte,
Iubeşte-mă în pat de rouă,
Cât încă Luna este nouă.

Iubeşte-mă cât încă soarta,
Deschide inimilor poarta,
Iubeşte-mă cât încă visul
Deschide-n suflet paradisul.

Iubeşte-mă ca pe-o magie
Cu vers şi ritm de poezie,
Iubeşte-mă, citindu-mi cartea,
Cât încă nu mă cheamă moartea.

Iubeşte-mă fără orgoliu,
Nu aştepta o zi de doliu,
Iubeşte-mă cât încă vântul
Ţi-oferă darul meu, cuvântul.

poezie de Ionuţ Caragea din din volumul în pregătire Căutătorul de amintiri (8 iunie 2022)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă în suflet cu găleata

A plouat atât de mult că mi-au răsărit florile
Pe straturile de celule
În care am plantat dragostea.
Încă plouă cu lacrimi, cu fluturi şi îngeri, cu stele şi dor.
Îmi curăţ tihna de întunecare, apoi în tăcere adorm

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus e cerul, jos pământul

Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne priveşte Sfântul.
Dumnezeu ne ocroteşte,
iar pământul ne hrăneşte.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit fiinţa,
tot din cer avem credinţa.
Noi ştim de unde venim,
ştim şi unde vieţuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuşi,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare
răspunsul îl poate da,
doar timpul în derulare
şi-n eternitatea sa.
Şi cerul, dar şi pământul
sunt părţi ale vieţii noastre.
Când ne vine la toţi rândul
călătorim printre astre.

poezie de Dumitru Delcă (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amar în cerul gurii...

Zăpada-şi depăna tăcerea sub paşi fragili... şi peste-un vis
Ningea cu soare şi speranţă, ningea da capo, interzis.
Era o iarnă indecisă în care noi ne furişam
Să prindem viaţa de picioare... şi cât de inocenţi eram!

Era o zi de vară-n iarnă, se rătăcise iarna-n drum,
Simţeam doar miere-n cerul gurii şi nu ştiam unde şi cum
Ne duce clipa-nlănţuirii din valsul mirilor... zâmbeam
Şi nu ştiam ce vifor vine şi nici măcar nu bănuiam,

Că soarta ne pândea din umbră, să-şi ia tainul său de chin,
Să-mi fie-amar în cerul gurii, să gust din frunza de pelin.
Era şi nu era departe deznodământul neştiut
Şi de-ar fi fost în faţa noastră, neputincioşi, n-am fi putut

Să metamorfozăm destinul, că ‘'ce e scris, în frunte-i pus''
Şi de ţi-e dat să-ţi rupi aripa, vei asfinţi, cât eşti de sus...
Am înflorit, am strâns şi toamne, dar timpul ne-a-nghimpat parşiv,
Şi-a aşteptat să ne condamne fragilul nostru rogvaiv.

Azi nu mai plâng şi nu sunt tristă, e vară-n iarnă ca şi-atunci,
Doar un oftat mai am sub gene, se scurge-n ridurile-adânci.
Şi răsfoiesc albumul vieţii cu amintiri şi cu poveşti,
Aştern o filă în poeme cât încă sunt... tu nu mai eşti...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire - ţel de neatins

Atingerile stranii alunecă pe coapse...
Pe trupul de femeie şi muză... Se desfac
În sute de sărutui, înfiorând uitarea
Când simţi doar din privire, ah, cât de mult te plac.

Le simţi înfiorarea... eternitatea-n gânduri,
Devine o secundă... Mai cere-mi un sărut!
Sunt însetat de vrajă şi trupul meu asudă...
Aş vrea întreaga viaţă s-o iau de la-nceput!

Pe sânii existenţei mi-alunecă privirea...
Trandafirie umbră, în patimă se-ascunde...
Mi-aluneci lin în braţe, se scutură salcâmii
Şi plouă c mireasmă pe trupurile ude...

Alunecă pe sânii de rozalii poeme,
Pe coapsele-n mişcare, un braţ şi încă unul...
De secetoase patimi e plină-ntreaga zare
Şi-ţi tremură de doruri şi-nsingurare sânul.

În rochie de valuri de jad, se mai strecoară,
Lumina umbrei tale, tu, muză şi poveste...
Vreau să te ţin de mână în fiecare seară,
Să-ţi pun în podul palmei iubirile celeste!

Dar se desface gândul şi visul se sfărâmă...
Te mai păstrez în gânduri şi plâng, ah, dulce vis.
Aş da să fie-o noapte de-acum, întreaga viaţă
Dar astrele, lumină, în viaţă, mi-au decis.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire – ţel de neatins

Atingerile stranii alunecă pe coapse...
Pe trupul de femeie şi muză... Se desfac
În sute de sărutui, înfiorând uitarea
Când simţi doar din privire, ah, cât de mult te plac.

Le simţi înfiorarea... eternitatea-n gânduri,
Devine o secundă... Mai cere-mi un sărut!
Sunt însetat de vrajă şi trupul meu asudă...
Aş vrea întreaga viaţă s-o iau de la-nceput!

Pe sânii existenţei mi-alunecă privirea...
Trandafirie umbră, în patimă se-ascunde...
Mi-aluneci lin în braţe, se scutură salcâmii
Şi plouă cu mireasmă pe trupurile ude...

Alunecă pe sânii de rozalii poeme,
Pe coapsele-n mişcare, un braţ şi încă unul...
De secetoase patimi e plină-ntreaga zare
Şi-ţi tremură de doruri şi-nsingurare sânul.

În rochie de valuri de jad, se mai strecoară,
Lumina umbrei tale, tu, muză şi poveste...
Vreau să te ţin de mână în fiecare seară,
Să-ţi pun în podul palmei iubirile celeste!

Dar se desface gândul şi visul se sfărâmă...
Te mai păstrez în gânduri şi plâng, ah, dulce vis.
Aş da să fie-o noapte de-acum, întreaga viaţă
Dar astrele, lumină, în viaţă, mi-au decis.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ochii storşi de lacrimi

Când ochii storşi de lacrimi privesc în gol departe
şi nu mai vezi pe nimeni din câţi îţi trec prin faţă,
o, cine-ţi umple-n suflet un gol lăsat de moarte
şi cine-ţi dă privirii o rază de viaţă?

Credinţa, doar credinţa, ea-i singura putere
ce mântuie fiinţa prin Cruce spre-nviere.

Când, frânt, ţi-aduni tristeţea ca cioburile sparte
din viaţa răvăşită de-a urii vijelie,
o, cine-ţi mai întoarce nădejdile din moarte
şi cine-ţi dă vieţii o nouă temelie?

Când lupta ţi-e pierdută şi zările-s deşarte,
iar gheara disperării viaţa ţi-o sugrumă,
o, cine-ţi mai aduce o mântuire-n moarte
şi cine înspre-o altă iubire te îndrumă?

Credinţa, doar credinţa... ea singură împarte
viaţa, despicând-o în două pe vecie:
o parte, prin nădejde, 'nălţând-o peste moarte,
iar ceealaltă dând-o iubirii, pe vecie.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă unei iubiri pierdute

S-au dus şi toamnele târzii...
S-au dus, s-au dus! Şi tu nu vii...
Şi lacrimi-frunze au picat
Din cerul nostru înstelat.
Şi câte lacrimi or fi curs
Din cerul nostru nepătruns
Printre stihii, în zori de zi,
Nu vrei să ştii, nu vrei să ştii.

S-au dus şi toamnele târzii,
Dar tu, tu nu mai vrei să ştii
Şi-n alte zări te-ai rătăcit.
Cât te-am iubit! Cât te-am iubit!
În ochii tăi de jad acum
Eu văd doar capătul de drum.
Alte himere te-au furat.
Şi ai plecat... şi ai plecat!

S-au dus, s-au dus! Şi tu nu vii...
Atâtea clipe viorii,
Mirosul fin de liliac...
S-au dus şi lebede pe lac.
Pe buzele-ţi de trandafir
Plâng astăzi sângerându-mi chin.
Valuri de abanos te-au dus...
Tu ai apus! Tu ai apus!

Şi lacrimi-frunze au picat
Luceafăr! Cerul înstelat
S-a stins, vulcan sub jar pierind.
Eu aş fi vrut să te cuprind,
Să te sărut, să te iubesc
Şi-n dulce rai împărătesc
Pe pat de roze să te-alint.
Tu ai fugit, tu ai fugit!

Din cerul nostru înstelat,
Pierdut sub frunze, pe asfalt,
A mai rămas decât regret.
Eu te iubesc şi-am să te iert.
Şi amintirea ce-a rămas
În sufletu-mi făcând popas,
La piept o ţin - un talisman
Care-mi confirmă să te am.

Şi câte lacrimi or fi curs!
Dar ţie nu ţi-au fost de-ajuns.
N-ai vrut să te întorci... eu plâng!
La tine n-am să mai ajung.
Te-ai risipit spre transcendent,
Clipă de clipă eu te pierd.
Eu te iubesc, tu m-ai iubit
Şi în neant te-ai risipit.

Din cerul nostru nepătruns
În care astăzi te-ai ascuns,
Cu lacrimi-stele plouă, dar
Şi lacrimile-s în zadar,
Povestea noastră s-a sfârşit
În zborul lin spre infinit.
Tu aripile ţi le-ai frânt
Şi te-am pierdut! Şi te-am pierdut!

Printre stihii, în zori de zi,
Tu, dulce vis, n-ai să mai vii
Cât te iubesc! Adio, dar!
Doar amintirea o mai am...
Luceafăr, zorii te-au ascuns,
Toamne târzii, de nepătruns,
Obrazul bujorelnic, cast,
L-au pomadat. Eu, m-am retras...

Nu vrei să ştii, nu vrei să ştii
Pe ce cărări voi rătăci,
Sub lacrimi-frunze-nmormântat
Uitând c-am plâns şi-am aşteptat.
Nu vrei să ştii, iubita mea,
Că tu ai fost ultima stea
Ce-n sufletu-mi a strălucit.
Cât te-am iubit! Cât te-am iubit!

Nu vrei să ştii, nu vrei să ştii...
Printre stihii, în zori de zi,
Din cerul nostru nepătruns
Nici câte lacrimi or fi curs.
Din cerul nostru înstelat,
Oh, lacrimi-frunze au picat!
S-au dus, s-au dus! Şi tu nu vii...
S-au dus şi toamnele târzii!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fiecare dată

Adorm de fiecare dată
Pe plaja sufletului meu,
O adiere să răzbată,
Căci plâng şi plâng... şi plâng mereu...

Cad anotimpuri de speranţă
Şi ploi de lacrimi peste noi...
Te-am aşteptat o-ntragă viaţă,
Dar azi suntem în suflet goi.

Azi lacrima uitată-n mână
Ascunde pagina tristeţii.
Mă tem de clipa de furtună
Ce-mi va fura lumina vieţii.

Adorm de fiecare dată
Pe plaja sufletului meu.
E toamnă-n suflet. Lacrimi-frunze
Se strâng de-acum în pumnul meu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Timpul a stat o clipă-n loc şi plouă
În ochii noştrii, azi, cu stropi de rouă...
Ne săgetează amintiri şi vise,
Gânduri rămase-n noi atunci, nescrise.

Ne fulgeră-n priviri întâia clipă,
Când cu sfială, paşii ni-i opream
În faţa clasei şi lăsam în urmă,
Lumea în care încă mai credeam.

Apoi ne-am ridicat vlăstari sub stele...
Cerneau din ochii noştrii scânteiri...
Aveam speranţe, vise efemere...
Şi în minuni credeam... şi în iubiri...

Când ne-am întors privirea spre vărsare,
Aceiaşi paşi timizi ne-au însoţit
Şi-acelaşi crez ne-a înălţat sub soare
Şi în oglinda vieţii ne-am privit.

Aceiaşi vechi copii de altădată
Cu-acelaşi suflet, ne priveau tăcut...
Dar ochii lăcrimau... Trecuse timpul...
În noi simţeam că-mbătrânisem mult...

Azi i-am zâmbit copilului... Oglinda
Cărări de raze mi-a deschis sub soare
Şi-n mii de ani s-a despicat lumina
Şi mi-a adus în suflet sărbătoare.

Pluteau săruturi printre crizanteme...
S-au dus departe anii de liceu...
Acum sunt prunc, cu-a pruncilor pruncie
Şi mă întorc la ce am fost mereu.

Copilu-n mine încă mai trăieşte
Căci timpu-n loc a stat, dar n-a ucis
Această veche piatră preţioasă...
Copilăria- singurul meu vis...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!