Natura
Natura parcă plânge și în noapte
Se vaietă, cu ramuri aplecate-
-ndreptându-se spre pământescul trup...
Triste, se-ascund de noi ramuri pierdute
Și-n colțuri rătăcesc, de mucegai pătate,
Sau pe trotoare goale, sălbatice și ude
Măcar pentru o clipă, popasul își găsesc
E-n suflet încă toamnă, furtună e în inimi
Pe lespezi sângerânde, pătate de lumină
Se pierd speranțe, sentimente, umbre,
Pierind în ceața vremii, spre locul de odihnă
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Luptă
Luptăm pentru viață cu viața
Și lupta ne pare mai grea,
Ne-nvăluie noaptea și ceața...
Suspansul ne va alunga...
În peșteri și văi lunecoase,
Un suflet la umbră de cruci,
În patimi de faptele noastre,
Străini, pe-ale cerului lunci.
Acolo, la loc de odihnă,
Cătând deseori închinare,
Pe-altare de flori și lumină,
Călcăm pe a tâmplei ninsoare.
Ne este un imn de iertare
Lumina din ramuri de mirt,
Căci nu vom mai știi că se moare
Din minus spre plus infinit...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La braț cu primăvara
Corăbii de sticlă, pătate de vin,
Spre soare-răsare alunecă lin.
Bătrân reumatic, un vânt trece iute,
Pe umerii-i poartă tăceri și secunde.
La cumpăna nopții cu ziua-ngânată,
Lumina, în dansuri de umbre așteaptă.
Se sting felinarele nopții și lampa
În suflet și-n casă, vezi, arde degeaba.
Trec îngeri în zboruri de păsări-comete,
Un suflet se naște, un altul se pierde,
Tu treci, primăvară secundă de vis,
Cu aripi de ceară, lumina-ai atins.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Univers
Se schimbă cerul a furtună... Linii de fulgere răsar
Pe cerul vinețiu și putred, în dansuri frânte, de cleștar...
Plâng ochi... Ai cui să fie oare?! Sub ce blestem au adormit
Și-acum, din umbre de furtună, ca un oracol s-au ivit?
Taie lumini întunecarea, vâltori de ramuri se ridică
Pe plumburii fâșii de ceruri, pe veșnice cărări de sticlă...
Nu-i pas să-și treacăneprezența,-n tăceri uitate și permise,
Căci au pierit în umbre stranii, atâtea ploi, atâtea vise...
Sălbatice toreadoare, secnunde-n goluri se răsfiră...
Câtă grandoare, câtă teamă, de-acum, pe mantia divină...
Și sufletul se risipește, se strânge, piere, se răsfrânge,
Înnobilat de suferință, în crud picături de sânge.
Veșmânt de lacrimi... Val de stele pierind în neagra-ntunecare...
Doar fulgerul lumină cerul îndoliat de așteptare..
Ridic un braț... Apare luna... se stinge în frânturi apusul...
Adorm sub umbra vineție și-n urma mea se stinge plânsul...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Univers
Se schimbă cerul a furtună... Linii de fulgere răsar
Pe cerul vinețiu și putred, în dansuri frânte, de cleștar...
Plâng ochi... Ai cui să fie oare?! Sub ce blestem au adormit
Și-acum, din umbre de furtună, ca un oracol s-au ivit?
Taie lumini întunecarea, vâltori de ramuri se ridică
Pe plumburii fâșii de ceruri, pe veșnice cărări de sticlă...
Nu-i pas să-și treacăne prezența-n tăceri uitate și permise,
Căci au pierit în umbre stranii, atâtea ploi, atâtea vise...
Sălbatice toreadoare, secnunde-n goluri se răsfiră...
Câtă grandoare, câtă teamă, de-acum, pe mantia divină...
Și sufletul se risipește, se strânge, piere, se răsfrânge,
Înnobilat de suferință, în crud picături de sânge.
Veșmânt de lacrimi... Val de stele pierind în neagra-ntunecare...
Doar fulgerul lumină cerul îndoliat de așteptare..
Ridic un braț... Apare luna... se stinge în frânturi apusul...
Adorm sub umbra vineție și-n urma mea se stinge plânsul...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tânguire
Se tânguie copacii... Un dans nebun, vulgar,
De ramuri dezgoliți... Cu frunzele de jar,
Alunecă spre mâine, în râuri de secunde
Cuvinte de lumină... Ce cioburi sângerânde!
Mai tremură-n oglinda tăcerilor de-o clipă
Și nori de praf! Și ploaia spre ceruri se ridică!
Cad plumburii poeme pe caldarâmul ud...
Adorm în simfonia acestui început.
Tăcerea doare, doare! Durerea se dezbină...
Sunt simfonia toamnei... O aripă virgină
Alunecă-n clepsidra secundelor murdare.
Se tânguie copacii... Tăcerea doare, doare...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un suflet mai curat
Cu sufletul purificat de lumină,
Ne punem trupul ramură
Pe altarul pe care au curs lacrimi amare...
Ne-au înmugurit pe brațe
Ramuri de salcie, pregătite să plângă
Tristețea Mântuitorului.
Faptele noastre, ca plecăciunea mielului spre tăiere,
Au fost căutate.
Biserica ne-a căutat
Cu spaimă prin întunericul morții -
Oi rătăcite,
În timp ce Iisus ne striga
Spre revenirea la viață.
Am fost ramuri frânte,
Dar faptele noastre ne-au înviat
Din al morții păcat...
Cu Lumina vom face legământ
Și vom izvorî râuri de flori,
Spre a-i lumina calea
Celui ce S-a jertfit pentru noi.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbre de lumină
Vânt și ploaie rece, gânduri sprijinite
Pe a mâinii umbră, rece-acum și ea,
Ochi din care scapă goale, umilite,
Umbre de lumină peste o podea.
Lacrimile ploii se lungesc pe geamuri
Și se-ntind spre margini, parcă ireal,
Lasă loc privirii să se-aștearnă-n ramuri
Goale, reci și ude-n timpul agonal.
A-nghețat privirea și coboară-n iarba
Care-și culcă vârfuri galbene, sub vânt,
Spre piticii care își apleacă barba
C-o figură tristă, fără un cuvânt.
Printre norii negri, nu-i rost să pătrunză
Raze de lumină... soarele... un pic,
Pe o bancă veche s-a lipit o frunză,
Singură în moarte, așteaptând... nimic.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ianuarie
freamăt...
spațiul, tot, devine
leagănul pământului,
gânduri zăvorâte de nori,
puls zbătut,
puls roditor în ramuri.
alunec din zarea privirii,
din orizont cusut cu fire de sânge,
în pânza cerului
natură și eu,
trup și inimă,
muguri și ochi,
flori crescute ca palme
nuntă de zări cu floare
clipă frântă de secundă,
soartă lovită de tâmpla vremii
ușor zefir purtat pe clape de pian.
colb de soare,
ramuri golașe,
zi uitată
dincolo
dincolo pe lespedea secundei
ianuarie-jumătate,
acasă, Eminescu
aici, printre flori
luceafăr și stele ce curg din ramuri spre cer...
întoarse de oglinda pământului.
poezie de Mirela Nicoleta Toniță
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Durerea ploii
Reumatice ramuri
Își tânguie durerea ploii
Căzută pe umeri de frunze sentimente ascunse.
Pamblici de fulgere
Lovesc așternutul de umbre
Ireal foșnitor.
De tunete dor și gândurile
Și uitatele verbe
Căzute în lupte acerbe...
Cerul este o pătură gri.
La margini de zi
Corbi înfometați de lumină
Au prins rădăcină.
Ca un clopot de voci
Ramuri se lovesc între ele,
Duelându-și tăcerea.
Și plouă... și grindina bate în geam.
În furtuna de oameni,
Eu sunt singurul ram...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vara din suflet
E vară-n suflet, dar e toamnă-n inimi
Cu lacrimi calde plouă din cerul de bazalt
La colțuri de sprâncene stufoase, stare speranțe
Și piere strălucirea din ochii tăi de jad
Furtuni neiertătoare ți-au alungat credința
Și steaua vieții apune în fiecare zi
Neștearsă amintirea-i și veșnicia, credința
Cât încă ai putea de-a crede și-a iubi.
Cât umbre încă șterse revin în amintiri
Și te ridici din valuri spre-a te-nălța la cer
Tu și-o întreagă lume sunteți eternitatea
Mister și echilibru, vis, viață, giuvaier.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pastel în penel
Păsări albe- coliere de aripi, pătează clipa...
De întinăciunea sorții mi s-a murdărit aripa,
Mă înalț în curcubee și lumina mă-mpresoară.
Trec lumină spre înalturi fluturi cu aripi de ceară.
Anotimpuri disecate, sângerânde, pier în noapte.
Puerilă amintire, veșnicia ne desparte.
Nu sunt limite ce-ar frânge lumea morții în dureri,
Nu-i nici zi, nu e nici noapte, nu-i nici mâine, azi sau ieri.
Nu există întuneric, nici lumină, nici culoare,
Este-o noapte mai adâncă, de tăceri, întreaga zare.
Universul ni se-arată fără de sfârșit deodată,
Căci e suflet lângă suflet, parcă,-n lumea cealălaltă...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un cer de smoală
Un picur pe braț, încă unul pe nas
Și cerul sărac cu doi stropi a rămas.
Vuiesc în furtună cuvinte și rugi,
Oh, vară de miere, degrabă te duci!
Se-alungă lumina. În petece gri,
Ades te-nfășori, prin orașe pustii
Și voaluri de frunze de miere foșnesc,
Eu, lacrimă toamnă, prin tine grăbesc.
M-ascund în tăcere, în noapte de smoală...
Ce ramuri mă-ngână! Ce frig e afară!
De-atâta tăcere, mă uit și mă chem.
Simt vara cum curge în rugi și-n blestem.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mireasă îmbrăcată-n mov
A înflorit în suflet liliacul!
Sunt picuri moi, catifelați, lila...
În oglindiri de stele plânge lacul...
Dulce mireasmă... Când te voi avea
La brațul meu de vis, ramură frântă,
Un ametist din veșnicul poem,
Painită-n voal de floare risipită,
Spre sărutarea timpului, te chem.
Voal de lumină, musgravit... prin părul
De flori de liliac, iubita mea,
Mireasă îmbrăcată-n mov, spre stele,
O veșnicie-n vise vom zbura.
Și-n ochii mei acvamarin, în noapte,
Mireasă-n mov, pe pat de catifea,
Mă vei ademeni cu mii de șoapte...
Și rouă între buzele lila,
Mă vei sorbi. Eu, crupier de stele
Mă voi lăsa ademenit, pierind
Sub voalul tău de violet, același,
Ca-n brațe să pot iar să te cuprind.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploi
Ploi de toamnă lungi și grele,
Ploi de toamnă, plâns de stele,
Ploi de frunze pe cărare...
Ploi în inimi și pe vale...
Vânturi reci, pustie toamnă!
Ne-aduci ploaie de aramă
Și gutui împarfumate...
Ne aduci tăcere, noapte...
Foc în sobă, plâns pe drumuri,
Aripi de vrăjite fumuri,
Umbre de dureri și șoapte,
Noapte, noapte, noapte, noapte...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă toamnei ruginii
Aleargă-n vânt, chihlimbării,
De sângeri și de jad pătate.
Iar, pe poteca dintre vii,
Voal foșnitor de frunze moarte...
Pe cer aleargă nori... Pustiu
De păsări este cerul, azi
Și în apusul sângeriu
Dansează cetele de brazi.
Aleargă-n vânt, chihlimbării,
Printre mătăniile de stele,
Frunze și fluturi. Tu nu știi
Că voi pleca și eu cu ele?!
Nu știi că în tăcerea grea,
Sub pleoapa vremii plumburie,
Ca un cocor eu voi zbura?!
Unde anume?! Cine știe...
De sângeri și de jad pătate
Mi-s tâmplele... Ce toamnă grea!
E-un drum, același... către noapte...
În toamnă iar voi evada...
Nemărginirile solare
În valuri plumburii s-au dus.
Mai tare toamna asta doare!
Lumina-n noapte s-a ascuns.
Iar pe poteca dintre vii,
Cănd trec aducerile-aminte,
Miros gutuile-arămii,
De bruma toamnei ceruite.
Copaci de-acum atât de goi,
Se-apleacă-n plângeri. Timpul trece
Și plouă, plouă zi de zi
Și-i tot mai rece, tot mai rece...
Voal foșnitor de frunze moarte
Se-apleacă peste chipul meu
Și sunt un fluture de noapte
Căzând străin la pieptul tău.
Mă dor aripile întinse,
Cerșesc solarul jurământ,
Dar toate, de acum, sunt vise.
De mâine-am să devin pământ.
Pe cer aleargă nori. Pustiu
Se desenează în adâncuri
Și pentru mine-i prea târziu.
Voi alergați către-nceputuri!
Pictați o altă primăvară
Pe pleoapa ochiului bolnav
De alb, de roșu, de lumină...
Plânge în toamnă ochiul cav...
De păsări, este cerul azi,
Gol precum cerul de furtună.
O pasăre te-nalți și cazi
Și mii de cioburi se adună
Din carnea care a rămas
Plutind fâșii pe putred cer
Și trupu-n rug de frunze-a ars...
Ce crud destin! Ce greu blestem!
Și în apusul sângeriu
Se-nalță rugi de inimi frânte.
Voal de mătasă ruginiu,
Bătând precum un ceas, ascunde
Lumina-n falduri de argint.
Și tâmpla în zvâcniri se pierde
Precum un clopot... E târziu!
Se scurge toamna-n noi, se pierde...
Dansează cetele de brazi
Jad și cleștar, în dulci poeme.
Tu, taină,-n adormire cazi!
Ne lași ale tăcerii semne...
Melancolie, vis, căderi,
În haosul ce ne-nconjoară
În pragul fiecărei seri,
În gerul aspru de afară.
Dansează cetele de brazi
Și în apusul sângeriu,
De păsări, este cerul azi,
Pe ceru-nnourat, pustiu.
Voal foșnitor de frunze moarte...
Iar pe poteca dintre vii,
De sângeri și de jad pătate,
Aleargă-n vânt, chihlimbării...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe drumul vieții
Desculț și fără de păcat,
Pe drumul vieții-nsingurat,
Aleargă sufletul și plânge...
Din el cad picuri albi de sânge...
Din el curg râuri de lumină...
Dar viața nu-i o zi senină!
Se pierde în mătăsuri fine,
Spre lumi visate și virgine.
Pe valul cast, transcendentale
Poteci urcând, spre neuitare,
Suntem spirala ruptă-n mii
De suflete, spre-a ne hrăni...
Suntem vulcan ce clocotește
Și ca un val în noapte crește...
Maree măturând destinul,
Plaja de roze și seninul...
...........................................
În inimile-nsângerate,
Acum, de creștineasca noapte,
Sunt drumul mântuirii mele...
Altar de vise, cânt de stele...
Și-n pastorala uniune,
Când trup și suflet ne unim,
Sunt plânsul de îngropăciune
Și crucea lui Hristos. AMIN!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chihlimbarul ochilor
În păienjeniș de ramuri, încerzite,
Țes păienjeni, printre stele arginții
Gânduri nerostite încă, vise încă ne-mplinite
Și la margine de lume, te aștept, din nou, să vii
Valuri trec ducând spre mâine, de la mal, secunde stranii
Rubiniu nisipul este și apusul s-a sfârșit
Risipiți în ceața, unde s-au pierdut de-acuma anii
Pe aripi de vânt se lasă umbra ta în infinit.
Catifea din chihlimbarul ochilor mi-au smuls trăirea
Și in pletele-ți de aur, rătăcită-i fericirea
Unde esti? De ce în noapte mă aștepți și te ascunzi
Râu de lacrimi curg din ochi-mi și de lacrimi ochi-ți-s uzi.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A înmugurit tăcerea
Parcă și tăcerea-n noi a-nmugurit...
Plouă peste oameni, plouă-n noapte peste
Ploaie de tăcere, ploaie de granit...
Plouă în neștire, frunze la ferestre.
Scârțâie fântâna imn de neputință
În tăcerea nopții șubredă și grea.
Cumpăna se-apleacă iar, întru căință
Și-ngenunche-n noapte, ca o boală grea.
Se cutremur ramuri... Plâng cu stele-n noapte,
Toamnă ni-i în suflet, frunze arămii...
Trec, sobor de clipe, zile lungi, deșarte,
Pe un cer de sticlă, pe alei pustii...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Simfonie de toamnă
Lacrima cerului coboară peste viață...
Un albatrros peste valuri verzi, înspumate,
Purtând în adânc durerea, spaima și noaptea,
Amărăciunea și tristețea din noi,
Afundând-o în șoapte,
Sinistre, dureros de murdare,
Pătate cu resturi de leșuri de scoici,
Cu umbre filiforme de roci...
Cerul mai jos s-a plecat,
Ca o rugăciune, ca o mătanie...
Sfântă lumină! Covor de frunze
Pudrat cu aur și miere,
Cu rouă arămie,
Picurând în mormânt
Taina sângerilor lăsată peste pleoape
Ca o pelerină de lacrimi.
O noapte continuă tânjind
După taina ascunsă
În lacrima cerului coborâtă tăcut
Peste viață.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doliu de toamnă
E doliu în noapte și-n golul privirii
Și plânge-n adâncuri și astrul Luminii.
Miroase a toamnă, cad frunze de ploi
În gânduri, în suflet, ades peste noi.
Miroase a rânced, a nuci și-a sarmale,
Miroase a ploaie în gânduri... și doare
Sub pleoapele-n neguri ascunsa durere,
Când vântul zvâcnește, în lanțuri, spre stele.
Cărări de tăcere, sub stropi sidefii,
Își plimbă sub ramuri, etern simfonii.
Se-nvârte umbrela în cercuri de vis
E doliu în noapte... lumina s-a stins.
Mai trec tufănele pe strada de jar...
Sculptată în răni de uitat chihlimbar,
Rămâne-n memorii, în numele meu
Și toamna aceasta zăcând pe traseu.
Cuptorul și pâinea făcând juământ,
Sub crucea plecată de-al toamnei cuvânt,
Rămân plecăciune în nopțile reci...
Miroase a pâine pe-a toamnei poteci...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!