Curcubeul
Cerul s-a-ntristat deodată...
Vrăbii gureșe aleargă,
Pentru pui, s-adun hrană,
Rătăcind din creangă-n creangă
Dintr-o clipă-n alta parcă
Stă să plouă. E pustiu
Tot pământul... Numai vântul
-și poartă trenciul vinețiu
Trena frunzelor, cu ramuri
Își urzește, întristată
Existența și un fulger
Rătăcește-n lumea toată
Tunetul, din amorțeală
Ne trezește... E furtună...
Iat-o! Trece în vârtejuri
Și în jocu-i ne adună
Curcubeu, din vinețiul
Cer, ce s-a deschis în două
Și cu razele de soare
Să promiți o lume nouă.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din La braț cu crocodilul, printre catrene și epigrame
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Aurul unui fulger
Aurul unui fulger pe cer s-a aruncat
Pentru a lumina întreg pământul
Și-n clipa aceea, urma i-am luat
Pășind în universul lui cu gândul.
Lacrimi ascunse calea mi-au tăiat
Și-n întunericul din nori țesut deodată,
Raze de soare dulci au apărut
Și viata mi-a părut mai minunată.
Sub curcubeu încă pășesc și-n suflet
Încă mai simt cum soarele răsare
Mă pierd printre speranțe, flori și cântec
Și de dorință mă trezesc în zare.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Merge dintr-o lume în alta
Acum ori niciodată
In lumea asta nouă.. dată!
Să trăim iubirea adevărată
In lumea cealaltă
Plecăm cu ce inima e invățată
Și așa va merge dintr-o lume in alta
De aici nu simte o iubire adevărată..
Rămâne intunecată
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întunecarea
Se-nalță drumuri lungi de fum
Și plouă...
Și lumea toată legănată-n vânt,
Visăm de-acum cu toți o lume mare
Dar mare-ntunecare-i pe pământ.
Sufletul parcă plânge de durere...
Odată cu cerul s-a închis și gândul
Ne întrebăm dacă e gând sau noapte
Și-n vis plutim o clipă printre stele.
E-n toamnă-n noi și-n lumea noastră este
Tot toamnă, dulce hibernare, apatie și vis.
Stau și privesc cu fața-n sus
Cum aleargă prinși de vârtejul vântului,
Pe păienjenișul albastru,
Ca niște corăbieri, câțiva nori solitari,...
Vestitori ai dulcelor ploi, ai clipelor tandre, ale tainicelor vise,
Aduc iubiri rătăcite la margine de mare
Și păstrează intactă urma de nepătruns a primei iubiri
Acoperă lumea cu valuri de cu valuri de ceață și de răcoare
Lăsând în suflet liniște și singurătate.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploaie de primăvară
Un picur pe nas, încă unul pe braț
Și cerul sărac cu doi stropi a rămas...
Îi râde lumina cu-un sărut răsturnat
Și petecul alb e de-un timp destrămat.
Se strâng în ciorchini, spadasini, rând pe rând,
Sunt roze de lacrimi și vis pe pământ,
Ne fulgeră taină cocorii și plâng
Și-și șuieră plânsul din codrul plăpând.
Lumină și vânturi, pe cer curcubeu...
Furtună e-n lume, furtună sunt eu.
Yadarnic alb petec pe irisul mat!
E-un cer de furtună! Regina de alb a cedat...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apus
Pe cerul cu pești de argint,
Văd cum se ascunde
În marea înfometată
Rana sângerândă a soarelui.
Zarea este o mare în flăcări,
Tulbure și dezinteresată
De trena de neguri.
Tainele nopții o ascund sub doliul
Pătat de stelele-lacrimi.
Și când cerul tot devine mormânt
Iar zarea se coboară ca o pleoapă
Peste truda pământului,
Adormim în lumea speranței
Alergând spre o nouă zi -
Mântuire.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumea rece
În noaptea neagră, dincolo de lume
Se-mbrățișează două suflete și... plâng
De-atâta dor și atâta așteptare.
Timpul a trecut, parc-au trecut milenii
Nimic n-a-mbătrânit, doar s-au oprit
Clipele-n loc de-atâta întristare
Și-au așteptat în la venirea serii.
Și-acum, iată! A sosit al lor amurg.
Acolo așteptarea n-are margini,
Aici făcuți suntem spre a pleca
Și dincolo de lumea noastră rece
Toți cei de-aici, ne vom îmbrățișa.
Straniu, precum o umbră
Care-adăpostește însângerate trupuri, în pustiu,
Veghează peste nisipurile arămii
Valuri de ceață, vise, suferințe...
Copiii mor, hrănindu-se cu lacrimi,
Și cu dorința-n suflet de-o ploua
Bătrânii mor scăldându-se în valul de nisip
Sub valul de căldură,
Du lumea veșnicului foc de catifea...
O lume de nisipuri,...
Fir cu fir de-am căuta,
Mormintele-au ajuns un crematoriu
Și trecând prin pustiu, adâncindu-ne-n secetă,
Înfrățindu-ne cu ea,
Plutim către oaza pe care am visat-o cândva
Râul de lacrimi al supraviețuitorilor
Va străluci pe cerul vinețiu
Care promite ploaie, speranțe, iubire.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossa zborului spre stele...
Zbor spre cerul plin de stele,
Candelă pe drum de noapte,
Toate-n lume-s efemere,
Toate-s dor, dureri sau șoapte.
Trec quasari prin lumea mare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Suntem stele căzătoare
Și ne zbatem în noroi.
Zbor spre cerul plin de stele,
Pe pământul răsturnat,
Din fereastră, din oglindă,
Ca un vis m-am înălțat.
Viața-i zbor! Aripi de fluturi,
Trec cu îngerii o șoaptă,
Către alte începuturi,
Parcă ne-nțeleși deodată.
Candelă pe drum de noapte...
Fulger lanț pentru furtună.
Drumul nostrutrist, prin noapte,
Gânduri și secunde-adună.
Ca-ntr-o cofă,-n plânsul meu,
Strâng speranțe, strâng suspine...
Drumul, cât mi-ar fi de greu,
Las un zâmbet pentru tine.
Toate-n lume-s efemere...
Pe petalele de crini,
Dorm iar gândurile mele.
Sunt boboci de trandafiri.
Liliac pe cer cu stele,
Rădăcină de vulcan.
Pe cărarea vieții mele,
Nici o lacrimă nu am.
Toate-s dor, dureri sau șoapte...
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape legănate,
Trec secunde argintii.
Dor de prunci, părinți și stele,
O durere, un blestem,
Șoapte, toate-s efemere...
Mâine nu le mai avem.
Trec quasari prin lumea mare,
Peste vămi. Prin cimitire,
Cruci vor străluci în soare,
Sub eterna amorțire.
De sub stâncile durerii,
Ca un sâmbure de nucă,
Sufletul simbolul vieții,
Către cer se-nalță-n fugă.
Ca un vis se pierd sub noi
Fluturi albi de sărbătoare,
În al râului șuvoi.
Trecem păsări călătoare.
În clepsidră s-a oprit
Timpul pasăre albastră
Și de-odată s-au sfârșit
Timpul și povestea noastră.
Suntem stele căzătoare,
Strălucim, ne înălțăm,
Ființe dragi și vise scumpe,
În tăceri, le apărăm.
Curge lacrimă de gheață...
La mormântul pustiit,
Parcă dintr-o altă viață,
Numai noi am mai venit.
Și ne zbatem în noroi...
Într-o viață trecătoare,
Plâng tăcerile din noi.
Suflet biciuit ne doare...
Cerul s-a întunecat,
Pleoapa-i zbatere-n furtună.
Doamne, multe-am îndurat!
Nu-mi urați de noapte bună!
Și ne zbatem în noroi,
Sutem stele căzătoare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Trec quasari prin lumea mare.
Toate-s dor, dureri sau șoapte,
Toate-n lume-s efemere,
Candelă pe drum de noapte,
Zbor spre cerul plin cu stele.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Curcubeul
(după ploaie și furtună, împarți cerul în două, știi tu omule de unde apare?...)
Curcubeu pe cer aprins
Roșu galben parcă-i nins
Verde și alte culori
Toate prinse-n lumea lor.
Vântul ți-e tată străin
Ploaia mamă din vecini
Soarele frate holtei
Ziua sora ce o vrei.
După ploaie și furtună
Ieși zâmbind tinând în mână
Un mănunchi de viorele
Sus pe cer te joci cu ele.
Altă ploaie și furtună
Îți faci drum ca o nălucă
Și te-așezi cu fală mare
Unde-i locul dumnitale
Și râzând privești la soare.
poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cerere de aducere-aminte
Creangă potrivește vorba
ninge molcom la Moldova
vertical sau dintr-o parte
ninge viața peste moarte
Totu-i alb ca o hârtie
cerul iată parcă scrie
iarna rupe lumea-n două
să facă alta mai nouă
Fir-ar timpului să-ți fie
ninge ca-n copilărie
oamenii-s de multe feluri
hai cu sania în ceruri
Să ne dăm frumos la vale
iubire printre țâțele tale
sonet de Costel Zăgan din Cezeisme II (2017)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Plânsul este ploaia care mângâie pustiul tristeții...
RĂTĂCIND...
Sunt trist și la fel de cenușiu,
Ca un nor pe cerul pustiu,
Și vântul îmi suflă din fața,
Ce greu se-naintează în viață!
Ce drumuri cu gropi și hârtoape!
Sfârșitul e tot mai aproape.
Când vroiam să-mi iau lumea în cap,
Când în piele nu puteam să-mi încap,
Ca să-mi facă în ciudă acum,
Mi se-arată și netedul drum.
Dar mi-e teamă că-i mult prea târziu,
Doar cărarea cea strâmbă o știu...
Și-s la fel ca un nor cenușiu,
Rătăcind pe cerul pustiu.
de Ion Ene Meteleu
poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Ion Ene Meteleu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tunetul
Tunetul căzut din norul strâmb
mi-amintea că încă este vară,
luna prinsă-n colțul unui dâmb
cobora pe umbra de la scară.
Dar deodată, parcă din senin,
dinspre munți venea o vijelie
aducând cu ea numai venin
peste așteptarea mea târzie.
Și în roata vântului cuprins,
auzeam urări venind din flintă
în adâncul gândului desprins
din zăpezi căzute peste nuntă.
Am simțit cum cerul se rupea
peste umbra ei întârziată,
vântul peste umăr îmi striga:
nu se va întoarce niciodată!
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondel sărac
Și plouă, plouă, plouă,
Pentru câmpia nouă,
Ce-mi crește în odaie,
De rouă și de ploaie.
Cu mâinile-amândouă,
Vă dau din rouă vouă;
O stea din două-n două
Se-aprinde în văpaie
Și plouă, plouă, plouă,
Pentru câmpia nouă.
Cu mâinile-amândouă,
Aprind stele-n odaie,
Pe ceasul meu de paie,
Ce-arată ora nouă;
Și plouă, plouă, plouă...
rondel de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A urmat o zi obișnuită... și alta... și alta... Parcă nimic nu se mai întâmpla, doar liniștea căzuse în ploaie de stropi de argint peste lume. O liniște încărcată de lumină și bucurie.
Rodica Nicoleta Ion în Crina
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fuziunea lumilor
Am fuzionat cu lumea vie -
O lume moartă pentru care
Mormintele s-au deschis...
Sălășluiește în vis
Dublura eului meu,
Ori poate sunt propria ființă
Ce s-a desprins de cochilia cunoașterii
Spre a se întrupa
Într-o altă identitate.
Și atunci cine sunt?! Ori unde?!
Ce realitate m-ascunde?!
Imaginea ce se ascunde în ape,
Ori cerul ce a făcut din om cumpănă între
Două infinituri secunde?!
Luceferi pe câmpul cerului sfânt...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe vreme de furtună
Când plouă rău și e furtună,
Vecina noastră cea nebună,
De ai "noroc" și-i ieși în cale,
Îți iei umbrele... pe spinare.
epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Furtună de vară
Aleargă nebună
Se zbate și urlă,
Crengi le apleacă
Nori se adună,
Lumina o fură,
Nu știu unde tună
Pământul îl udă,
Se zbuciumă tare
Liniște n_are
Vânt se-ntețește,
Cerul troznește,
Fulgere cad,
Cer despicat,
Frunzele zboară,
Haos afară.
Si brusc s_a oprit,
Cer limpezit
Furtună de vară...
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă pentru toamnă
Nori pe cerul de mătasă se cunună cu pământul,
Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră,
Sub catapetesme stranii se așterne iarăși vântul,
Printre vise de lumină la întoarcerea acasă.
Curge lacrimă de jale, sângerii apusuri urlă,
Bate vânt de întristare peste străvezii ogoare.
Rod și muguri, vise, îngeri, rătăcesc... se-aude-n turlă,
Veste peste lumea toată, cum că toamna iar apare.
Nori pe cerul de mătasă se cunună cu pământul,
Lacrima izvor îmi pare. Albii-n frunze împletite,
Toamna-și pleacă iar copacii și amar i-e jurământul,
Trec în dansuri păsări negre... Trec aducerile-aminte...
Dulcele alai de toamnă, de gutui și mere coapte,
Bujorelnice fecioare, coliere de cuvinte,
Toamna trece pe cărare, trece în alai de șoapte,
Dulce ploaie mocănească, vis de doruri ne-mplinite.
Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereasă....
Bat în ritm ramuri și inimi într-o horă de cuvinte,
Stau privind prin ceața vremii, stau privind prin ceață deasă,
De nimic din timpul verii nu îmi mai aduc aminte.
Macii-au înflorit în palnul dintre pliurile serii,
Sub un evantai de pleoape gri, adesea-nlăcrimate,
Îngeri caută lumina și căldura dulce-a verii,
Și prin ploaia din privire, rătăcesc plângând în noapte.
Sub catapetesme stranii se așterne iarăși vântul,
Dans de stele, dans de frunze, dans de ramuri și de ceas,
Clopot frământând lumina, clopot frământând cuvântul,
Ce-n uitate călimare, în repaus a rămas.
Trec secundele și-n treceri, pașii risipiți în toamnă.
Ruginii, ca-ntr-un ospiciu, trecători îi strâng în pumn,
Curg pe chipuri, curg de-o vreme, lacrimi calde de aramă,
Cianotice poeme, pentru capătul de drum.
Printre vise de lumină, la întoarcerea acasă,
Când din dealuri trec vierii cu poveri de struguri copți,
Curge mustu-n verbe simple. Peste luciul de la coasă,
Luna-și varsă dinți de sticlă, prinși în scrâșnetul de roți.
O povară-i peste lume bruma, frunzele ce pică...
Ca bătrânii, pustielnici, satu-i foc și fum deodată.
Luna, ca o amazoană, cu privirile de sticlă,
Peste focul de pe creste, printre lacrimi, se arată.
Curge lacrimă de jale, sângerii apusuri urlă,
Vuietul prelung în noapte, ca un clocot se aude,
Ca un plâns de anotimpuri, trece imnul de furtună,
Vine-n goană și-ntristează tainicul sobor de ciute.
Corbi cu trenă de cărbune stau la sfadă. Ce orori!
Vor veni mai albi în timpuri, sub priviri de catifea,
Drumuri albe de lumină, drumuri albe de ninsori,
Le vor crește în privire și pe-aripi îi vor păta.
Bate vânt de întristare peste străvezii ogoare,
Pâinea-n arămii poeme, frământându-se se-arată,
O sprânceană de lumină înălțându-se spre soare,
În amonte râu de lacrimi, în aval gutuie coaptă.
Prin zăbrelele de nouri, licăriri de stea fugare,
Apoi gerul ne cuprinde, clipele apasă trist,
Frunze peste umeri poartă voal de cânturi arzătare,
Cum își poartă biruința cel mai mare pugilist.
Rod și muguri, vise, îngeri rătăcesc... Se-aude-n turlă
Clopot ce-nfioară gândul și ne doare și ne cheamă.
Toamna, ca o gospodină, iute turmele-și adună,
Cum și-adună de la joacă, pruncii, cea mai bună mamă.
Cânt de frunze-ngălbenite, șopot, dansuri de izvoare,
Brumării cercei de struguri, zeci de păsări care pleacă,
Ca un gând uitat în timpuri, ca un vis, peste hotare,
Lebede de sticlă peste cerul tulburat de apă.
Veste peste lumea toată cum că toamna iar apare...
Sus, pe cer, opaițul vremii, noaptea-n ramuri se ascunde.
Adormim. E iarăși toamnă! Ca o dulce clătinare,
Risipiți ne-ntoarcem, clipe, în clepsidre, tremurânde...
Plâng pe brațe de aramă lujeri. Și la geam, gutui,
Ca o flacără veghează candela, precum un soare.
Sunt copii prinzând-o-n palme. Gustul dulce-amărui
E-al bunicii, e-al icoanei... poate că e resemnare.
Veste peste lumea toată cum că toamna iar apare,
Rod și muguri, vise, îngeri rărăcesc. Se-aude-n turlă...
Bate vânt de întristare peste străvezii ogoare,
Cade lacrimă de jale, sângerii apusuri urlă.
Printre vise de lumină, la întoarcerea acasă,
Sub catapetesme stranii se așterne iarăși vântul,
Ca o pătură de sticlă ploaia bate la fereastră,
Nori pe cerul de mătasă se cunună cu pământul.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sentimente în oglindă
Tună, fulgeră și plouă
Teamă și fiori, durere...
Ceru-i pâine frântă-n două,
Vântul umbră și mistere.
Meșter-norul se arată
Furios... O noapte neagră!
În mânia-i se ascunde...
A plouat o noapte-ntreagă.
Dulce ropot, ropot dulce,
Vis de flori de primăvară
Râuri de lumini aduce
Viață, curcubeu, fecioară.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Univers
Se schimbă cerul a furtună... Linii de fulgere răsar
Pe cerul vinețiu și putred, în dansuri frânte, de cleștar...
Plâng ochi... Ai cui să fie oare?! Sub ce blestem au adormit
Și-acum, din umbre de furtună, ca un oracol s-au ivit?
Taie lumini întunecarea, vâltori de ramuri se ridică
Pe plumburii fâșii de ceruri, pe veșnice cărări de sticlă...
Nu-i pas să-și treacăneprezența,-n tăceri uitate și permise,
Căci au pierit în umbre stranii, atâtea ploi, atâtea vise...
Sălbatice toreadoare, secnunde-n goluri se răsfiră...
Câtă grandoare, câtă teamă, de-acum, pe mantia divină...
Și sufletul se risipește, se strânge, piere, se răsfrânge,
Înnobilat de suferință, în crud picături de sânge.
Veșmânt de lacrimi... Val de stele pierind în neagra-ntunecare...
Doar fulgerul lumină cerul îndoliat de așteptare..
Ridic un braț... Apare luna... se stinge în frânturi apusul...
Adorm sub umbra vineție și-n urma mea se stinge plânsul...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Univers
Se schimbă cerul a furtună... Linii de fulgere răsar
Pe cerul vinețiu și putred, în dansuri frânte, de cleștar...
Plâng ochi... Ai cui să fie oare?! Sub ce blestem au adormit
Și-acum, din umbre de furtună, ca un oracol s-au ivit?
Taie lumini întunecarea, vâltori de ramuri se ridică
Pe plumburii fâșii de ceruri, pe veșnice cărări de sticlă...
Nu-i pas să-și treacăne prezența-n tăceri uitate și permise,
Căci au pierit în umbre stranii, atâtea ploi, atâtea vise...
Sălbatice toreadoare, secnunde-n goluri se răsfiră...
Câtă grandoare, câtă teamă, de-acum, pe mantia divină...
Și sufletul se risipește, se strânge, piere, se răsfrânge,
Înnobilat de suferință, în crud picături de sânge.
Veșmânt de lacrimi... Val de stele pierind în neagra-ntunecare...
Doar fulgerul lumină cerul îndoliat de așteptare..
Ridic un braț... Apare luna... se stinge în frânturi apusul...
Adorm sub umbra vineție și-n urma mea se stinge plânsul...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!