Întunecarea

Se-nalţă drumuri lungi de fum
Şi plouă...
Şi lumea toată legănată-n vânt,
Visăm de-acum cu toţi o lume mare
Dar mare-ntunecare-i pe pământ.

Sufletul parcă plânge de durere...
Odată cu cerul s-a închis şi gândul
Ne întrebăm dacă e gând sau noapte
Şi-n vis plutim o clipă printre stele.
E-n toamnă-n noi şi-n lumea noastră este
Tot toamnă, dulce hibernare, apatie şi vis.

Stau şi privesc cu faţa-n sus
Cum aleargă prinşi de vârtejul vântului,
Pe păienjenişul albastru,
Ca nişte corăbieri, câţiva nori solitari,...
Vestitori ai dulcelor ploi, ai clipelor tandre, ale tainicelor vise,
Aduc iubiri rătăcite la margine de mare
Şi păstrează intactă urma de nepătruns a primei iubiri
Acoperă lumea cu valuri de cu valuri de ceaţă şi de răcoare
Lăsând în suflet linişte şi singurătate.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă la malul mării

E cerul azi îndoliat
Şi prins în ramuri de zăbrele...
Pe alte culmi s-a înălţat,
A semănat în noi durere.
Sălbatic vânt a tulburat
Lumina din adâncuri, iată!
Şi-n răsărit s-a-mbujorat
Deodată, parcă lumea toată.

E cerul azi îndoliat
Şi cad fluturi de mătasă,
Ca şi când s-ar fi-nnoptat
Pe întinderea albastră.
Printre degete de vânt,
Într-o plasă de lumină,
Trec, cuvânt lângă cuvânt,
Îngeri de peltea divină.

Şi prins în ramuri de zăbrele,
Eşti tu, un albatros rănit.
Sub rubinii ploi de mărgele,
Din depărtare ai sosit.
Ţi-e moartea înger şi amnar...
În spume de mătăsuri fine,
Nu mai zăreşti al vieţii far.
De astăzi, noaptea-ţi aparţine.

Pe alte culmi s-a înălţat
Privirea-ţi sacră, înger mării,
Candelă-aprinsă în înalt,
Încununând cu lacrimi zorii.
Şi marea-n ea s-a adâncit,
Sorbindu-ţi ultima suflare...
Te pieri, te pierzi în infinit
Şi viaţa ta e trecătoare.

A semănat în noi durere
Şi marea şi plecarea ta.
Te-ai stins, dar eu, eu nuţi pot cere
Răspuns la întrebarea mea.
De ce se plânge şi se moare?!
De ce cu nori ne-nvăluim?
De ce uitaţi în depărtare,
Zi după zi, ne irosim?!

Sălbatic vânt a tulburat
Secunde şi nisip... şi vise...
Dator în lume ai plecat.
Cuvintele-au rămas nescrise...
E moartea toc şi-n călimări,
Înţeapă verbele tăcerii,
Tu ai plecat cu paji călări,
N-ai aşteptat venirea serii.

Lumina din adâncuri, iată,
Ascunsă-i împotriva ta!
Dar tu, tu înger, trup de piatră,
Cu gândul meu vei lumina.
Şi curge lacrimă albastră,
Cu marea înfrăţit de-acum,
Te-ntorci tăcut, te-ntorci acasă,
Ţi se deschide un alt drum.

Şi-n răsărit s-a-mbujorat
Apus ucis... Însângerare...
Un ordin trist... Te-ai întrebat,
De ce se plânge şi se moare?
Prezenţa cărei entităţi
Ne cere sufletul răsplată?
Suntem însemnele din cărţi,
În lumea neeliberată.

Deodată parcă lumea toată
S-a stins – o lumânare arsă
Şi-n noi e-atâta înnoptare!
Nu ne putem întoarce-acasă...
Ni-i ochiul greu şi-n taină plânge
Ultimul pescăruş rănit.
Miroase a dureri şi-a sânge...
Povestea vieţii s-a- sfârşit!

Deodată parcă lumea toată
Şi-n răsărit s-a-mbujorat,
Lumina din adâncuri, iată,
Sălbatic vânt a tulburat.
A semănat în noi durere,
Pe alte culmi s-a înălţat
Şi prins în ramuri de zăbrele,
E cerul, azi, îndoliat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâierea razelor de lună

Se-nalţă-n zare munţii... printre dealuri
În iarbă pân-la brâu mă scald şi dorm
Şi gândul sărutat de soare-i parcă
Când mă desprind de trup şi-n lume zbor.

Cu valuri zgomotoase parcă plânge
Peşana şi mă cheamă înapoi
Aş da tot ce-aş putea în lumea asta
Doar să ne-alinte valurile-n moi.

Oriunde-n lume aş pleca, pădurea
O simt şoptindu-mi numele şi plânge
O veşnicie aş trăi acolo
Şi nici atâtea clipe nu-mi ajung.

M-aş înfrăţi cu dealuri şi vâlcele
Soarele peste mine să apună.
Să simt sărutul zărilor vâlcele,
Şi mângâierea razelor de lună...

Şi să răsară-n suflet primăvara
În viaţă şi în gânduri şi în vise,
Pe câmp, în lan de grâu şi în Peşana
Şi-n toate amintirile nescrise.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valuri

Vom face printre valuri, valuri,
şi ne vom cufunda-n apus
atât de jos şi-atât de sus,
prin lumea noastră fără maluri.

Vom face dintr-un vis, un vis
şi-l vom petrece împreună
sub raze argintii de lună,
uitând ce-n stele ni s-a scris.

Vom înota prin fericire
spre malul inventat de noi,
de ieri sau azi ori de apoi.

Va fi o lume cu iubire,
vom fi acolo amândoi,
atât de plini şi-atât de goi.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păduri de brazi

Se luminează cerul dintr-odată
Plouă de-un timp şi vântul suflă tare
Această primăvară-i minunată

Plutesc tăcut pe-nrinderea albastră
Şi raze dulci de aur ma-nvelesc
Zbor peste grânele în flăcări... oare
Din drumul meu mai pot să mă opresc?

Speranţa şi durerea mi-o leagă infinitul
În vânturi calde, noaptea, o clipă mă-nfăşoară
Păduri de brazi în sânul lor mă cheamă
Din lumea mea de vise, ireală

Pătează răsăritul trupu-mbibat cu sânge
Şi în apus se-ascunde tristeţea acestei lumi
Strămoşii ne recheamă şi sufletul lor plânge,
Scut ne-am lăsat credinţa şi trupul căpătâi.

Se tânguie-n valuri de verde, pădurea
Şi albă ninsoare de flori se revarsă...
Pământul e sprijin şi-n noi se ridică
O dulce speranţă şi dorul de casă.

Coboară-n adâncul din sufletul nostru
Vuieşte de lacrimi şi râuri de dor
Se stinge în noapte pe cerul albastru
Un cântec de leagăn pe-aripi de cocor.

Mă simt ca o doină plutind printre stele
O umbră uitată de nori, printre stânci
Mă-ntorc iar acasă... Dulce eşti, revedere!
Lacrimi grele pe-obrajii scumpei măicuţei mele
Vin să spele durerea dintre cutele adânci.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă, iată!

Copacii-s dezbrăcaţi de frunze...
Dantele arămii, în zare
Se unduiesc. Şi stau ascunse
În nori, petalele de soare.

De-o vreme plouă mocăneşte,
Cum spun bătrânii... Şi e frig!
Prin şerpuielnice ferestre,
Privesc născându-se alt chip.

Un anotimp ridat... Pomada
De brumă l-a îmbătrânit.
De vÎnt, iar scârţâie portiţa
Şi-n sobă focul s-a-nteţit.

S-a-ntunecat, deşi-i devreme...
Tristeţea-n valuri se coboară
Şi ploaia-n valuri reci îşi cerne
Putrede umbre de aramă.

E gol în jur! Şi-n mine, golul,
Fuzionează, se dilată...
De-odată mă apucă somnul..
E toamnă, toamnă, toamnă... Iată!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea dintre noi

Se-ntinde ca o umbră iubirea dintre noi
Iar noi suntem un nour de tainică pedeapsă,
Niciunde-n lumea asta nu suntem amândoi,
Niciunde, împreună, nu ne simţim acasă.

Cu lacrima, cuvântul, îl scriem repetat...
Iubirea noastră este un semn de exclamare...
Se toarce în fuioare un suflet vinovat
Şi drumul către mâine, de-acum e tot mai mare.

Se toarce în fuioare, ucis de depărtări
Un suflet de femeie, de mamă, de iubită...
Sunt între noi castele de lacrimi şi de ploi,
De-aceea sunt, copile, aşa nefericită.

Mă-ntrebi de ce sub pleoape sunt lacrimi de mărgean
Şi mă-nfioară vântul cuvintelor nespuse?!
Ştii?! Eu în lumea asta, pe tine te mai am,
În rest, iubiri, speranţe în alte lumi sunt duse...

Iubirea nu se-nvaţă în şcoli, în suflet e,
Odată cu speranţa se-nalţă către mâine
Ea ne învaţă simplu, să fim, prin dragoste,
Lumina ce arzătoare spre sferele divine.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Te simt pierdut acolo-n depărtări,
În lumea mea de dincolo de zare...
La uşă vin şi-mi bat colindători,
E zvon şi zori de zi de sărbătoare.

La gura sobei galbene gutui
Se-nalţă în vapăi... E sărbătore...
Eu am rămas de-acum a nimănui
Şi-n sufletu-mi e ger... Şi gerul doare.

Privesc prin geamuri flăcări de lumini
Şi leru-n suflet încă mai colindă
În lumea-mi, mă întorc printre străini
Şi mă privesc cu lacrimi, în oglindă.

Mă-ntreb şi eu "de ce sunt sărbători?"
A cui e lumea asta minunată?
Şi noi am fost cândva colindători...
Această lume-a fost a noastră-odată.

Dar azi, doar tu îmi eşti singurătate
Reazem iubirii care o ofer
Aceluia ce a plecat departe...
La pieptul meu te am, te strâng, te chem.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mormântul

Te-ai gândit vreodată?
Existenţa-i noastră-i
Doar un epilog la veşnicie...
Sufletul ne poartă-n lume inexistente
Unde-am curs ca limpezi ape,
Clipele copilăriei...
Zâmbet? Lacrimi de tristeţe?
Toate-n valuri au pierit
Căci în lumea noastră, toate, început au şi sfârşit
Mai apoi, adolescenţa, dulce vis a apărut
Nu credeam ca soarta noastră
Să mai aibă-un început.
-ntr-un trecut-au anii şi se apropie de noi
Bătrâneţea, haine grele cu necazuri şi nevoi
Împânzim amnezici lumea,
Şi la tâmple argintii
Aşteptăm o nouă lume...
Dar aceasta va mai fi?
Ne rămâne doar speranţa, amintirea şi trecutul
Toate trec în lumea asta
Şi rămâne doar mormântul.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploi

Ploi de toamnă lungi şi grele,
Ploi de toamnă, plâns de stele,
Ploi de frunze pe cărare...
Ploi în inimi şi pe vale...

Vânturi reci, pustie toamnă!
Ne-aduci ploaie de aramă
Şi gutui împarfumate...
Ne aduci tăcere, noapte...

Foc în sobă, plâns pe drumuri,
Aripi de vrăjite fumuri,
Umbre de dureri şi şoapte,
Noapte, noapte, noapte, noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intr-o zi de toamna

Cum stă ascuns tot cerul sub plapuma de nori
Iar haite reci de vânturi aleargă printre noi
Şoptesc cuprinşi de gânduri copacii visători
Cum suflul rece-al toamnei i-a dezbrăcat de foi

Pe fata rece a zilei, slabă şi neclară
Îşi cern a lor apă izvoarele de sus
O frunză prinsă-n spasme leneş se coboară
Şi moare-ngenuncheata pe geana de apus

Stau amorţite păsări prinse-n crengi udate
Cu ciocurile-ascunse sub aripi de destin
Şi plouă agitat cu sunete ciudate
Pe lumea nemişcată şi pe pământ străin

Fuioare lungi de ceaţă albe pe spinare
Înghite-acum pustiul şi-un haos uluit
Iar tăcuta noapte şi-aşterne la picioare
Covor din lumea moartă cu suflet vlaguit

Marin Voicu

poezie de Marin Voicu (octombrie 2019)
Adăugat de Marin Voicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa zborului spre stele...

Zbor spre cerul plin de stele,
Candelă pe drum de noapte,
Toate-n lume-s efemere,
Toate-s dor, dureri sau şoapte.
Trec quasari prin lumea mare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Suntem stele căzătoare
Şi ne zbatem în noroi.

Zbor spre cerul plin de stele,
Pe pământul răsturnat,
Din fereastră, din oglindă,
Ca un vis m-am înălţat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
Trec cu îngerii – o şoaptă,
Către alte începuturi,
Parcă ne-nţeleşi deodată.

Candelă pe drum de noapte...
Fulger – lanţ pentru furtună.
Drumul nostrutrist, prin noapte,
Gânduri şi secunde-adună.
Ca-ntr-o cofă,-n plânsul meu,
Strâng speranţe, strâng suspine...
Drumul, cât mi-ar fi de greu,
Las un zâmbet pentru tine.

Toate-n lume-s efemere...
Pe petalele de crini,
Dorm iar gândurile mele.
Sunt boboci de trandafiri.
Liliac pe cer cu stele,
Rădăcină de vulcan.
Pe cărarea vieţii mele,
Nici o lacrimă nu am.

Toate-s dor, dureri sau şoapte...
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape legănate,
Trec secunde argintii.
Dor de prunci, părinţi şi stele,
O durere, un blestem,
Şoapte, toate-s efemere...
Mâine nu le mai avem.

Trec quasari prin lumea mare,
Peste vămi. Prin cimitire,
Cruci vor străluci în soare,
Sub eterna amorţire.
De sub stâncile durerii,
Ca un sâmbure de nucă,
Sufletul – simbolul vieţii,
Către cer se-nalţă-n fugă.

Ca un vis se pierd sub noi
Fluturi albi de sărbătoare,
În al râului şuvoi.
Trecem – păsări călătoare.
În clepsidră s-a oprit
Timpul – pasăre albastră
Şi de-odată s-au sfârşit
Timpul şi povestea noastră.

Suntem stele căzătoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi vise scumpe,
În tăceri, le apărăm.
Curge lacrimă de gheaţă...
La mormântul pustiit,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Numai noi am mai venit.

Şi ne zbatem în noroi...
Într-o viaţă trecătoare,
Plâng tăcerile din noi.
Suflet biciuit ne doare...
Cerul s-a întunecat,
Pleoapa-i zbatere-n furtună.
Doamne, multe-am îndurat!
Nu-mi uraţi de noapte bună!

Şi ne zbatem în noroi,
Sutem stele căzătoare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Trec quasari prin lumea mare.
Toate-s dor, dureri sau şoapte,
Toate-n lume-s efemere,
Candelă pe drum de noapte,
Zbor spre cerul plin cu stele.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Vadim Tudor

Pleci, Vadime, dintre noi acum...
Câte vise şi speranţe-s scrum!
Bag de seamă - şi acolo-n cer
Stelele-au nevoie de mister.
Din a lumii mare strălucire,
Ai plecat - quasar - de-acum Vadime!
Un altar în ceruri ţi s-a pus
Şi spre închinare ai apus.

Pleci, Vadime, dintre noi acum...
Pleci! Te cheamă-n noapte un alt drum.
Nemurirea soră îţi va fii
Şi prin nemurirea dragostei vei ştii
Că românii tăi nu te-au uitat,
Patrioţi în cuget ne-mpăcat.
Ai plecat la cer... Strigarea ta,
Prinsă-n suflet, ne va înălţa.

Câte vise şi speranţe-s scrum!
Ai plecat de printre noi acum.
Suntem mai săraci cu-n patriot!
La cafea, cu moartea, în complot,
Ai gândit că vei pleca... Dar stai!
Vei Vei călători prin Iad, prin Rai,
Vei descoperi cărări de vis
Şi istorii care nu s-au scris...

Bag de seamă şi acolo-n cer
Se cunoaşte mâna ta de fier.
Lanţuri vrei să fereci... Să conjugi
Veşnicia altei lumi... Şi fugi!
Dar aici, în urmă, ai lăsat
Un pământ şi-un neam îndoliat,
Straie negre, lacrimi şi suspine,
Jerbe şi coroane, plâns, Vadime!

Stelele-au nevoie de mister...
La venirea-ţi, nuntă e în cer.
Trupul-lut va fi-nfiat de lut,
Fi-va peste timpuri doar pământ
Şi plămada altor timpuri care
În poeme, va rodi spre soare,
Pagina pe care tu ai scris
Pentru noi, cu litere de vis.

Din a lumii mare strălucire
A rămas de-acum un gol de tine,
Azi te plânge lumea şi prohodul,
Căci de-acum ne-ai sărăcit cu totul.
Steagul ţării coborât în bernă
Îţi va fii a nemuririi pernă.
Neam de daci şi de romani de-oadată...
Iată, azi te plânge lumea toată.

Ai plecat - quasar - de-acum, Vadime!
Te-au chemat spre cetele divine
Îngeri însetaţi de firea ta,
Dar şi noi, mereu, te vom avea.
România mare, neamul tău,
Toţi te poartă-n suflet - un erou.
Dăltuit în cruce, vei sfinţi
Amintirea-acestei triste zi.

Un altar în ceruri ţi s-a pus.
Tu, Vadime, să te-nchini te-ai dus,
Să te rogi, acest popor să fie
Veşnic cânt şi vis şi poezie.
Tu de-acolo vei veghea. Aici,
Prinşi în rădăcină, mari şi mici,
În zidiri istorice să stea,
Veşnic să-şi iubească patria.

Şi spre închinare ai apus...
Vei nunti cu îngerii. Şi sus
Mănăăstire azi se va-nălţa -
Ziduri sfinte-ntru-nălţarea ta.
Trecători, în lumea asta mică,
Sute de morminte se ridică,
Cruci şi jerbe, lacrimi şi coroane...
Toţi ne întrebăm: " De ce se moare?!"

Şi spre închinare ai apus...
Un altar în ceruri ţi s-a pus.
Ai plecat - quasar - de-acum, Vadime,
Din a lumii noastre strălucire.
Stelele-au nevoie de mister,
Bag de seamă... şi acolo-n cer.
Câte vise şi speranţe-s scrum!
Pleci Vadime, dintre noi, acum...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa copacilor goi

Dansează sufletul în noi,
Cad ploi la margine de geam,
Copaci, de astăzi iar sunt goi,
S-a scuturat frunza din ram.
E geamul pleoapă în amurg
Şi-nchis e între cruci de ram,
În mine şi-n afară plâng,
De plâns nici stele nu mai am.

Dansează sufletul în noi,
Chihlimbării poteci mi-apar...
Împerecheaţi doi câte doi,
Se-aprind îndrăgostiţi de jar.
Flori ruginii se-aprind pe ram –
Un suflet într-un dans etern...
Şi noi am fost... şi noi eram,
Taina aceluiaşi însemn.

Cad ploi la margine de geam,
Cad ploi în noi, este târziu,
Cad iarăşi frunzele din ram,
Eu iarăşi toamnă am să fiu.
Rubin din tainicul apus
Şi şerpuielnicul oftat,
Deodat' în mine s-au ascuns.
Eu plâng şi râd... s-a înserat!

Copaci, de astăzi iar sunt goi,
Toamna-n firimituri se strânge,
De plouă lacrima din noi,
Lumina-n albe râuri curge.
Ca nişte lampioane trec
Şi lin se pierd, se pierd în zare,
În suflet vânt sunt şi-am să plec
Chiar dacă sufletul mă doare.

S-a scuturat frunza din ram,
Plouă în suflete şi-n noapte
Cicatrici şi plăgi mai am...
Cioburi de clepsidră sparte.
Sângerândă în aval,
Bate inima în noapte.
Toamnă dacă nu eram,
Nu m-aş fi născut din şoapte.

E geamul pleoapă în amurg,
Iar eu o umbră risipită,
Mi-e dor de voi, în mine plâng,
Nu-mi este inima-mpietrită.
E somn de vânturi peste cer,
Vuiet... şi inima mi-e goală,
Căci flori şi ramuri iarăşi pier.
Parfumul de gutuie-amară...

Şi-nchis e între cruci de ram,
Chiar trupul zărilor plăpânde,
Toamnă, tu azi îmi baţi la geam
Cu degete de ploaie ude.
Prin părul tău de catifea
Lucesc iar muguri de aramă,
Ne-nchide-n umbre vremea rea,
Dar te iubim, frumoasă toamnă!

În mine şi-n afară plâng,
Cenuşa-n fulgi de jar se-mparte,
În braţe toamnă-am să te strâng,
Să ne-nfrăţim până la moarte.
Se-nalţă-n noi nămeţi de ger
Şi ramul tremură-n oglindă,
De al genunilor blestem,
Mai curge-o lacrimă în tindă.

De plâns nici stele nu mai am,
E doliul risipit în noapte.
Stau şi privesc... Pe lângă geam
Trec râuri lungi de frunze moarte.
S-a stins şi ultimul poem,
E iar explozie-n cuvinte,
Azi îţi las ultimul însemn,
Apoi voi adormi cuminte...

De plâns nici stele nu mai am,
În mine şi-n afară plâng,
Şi-nchis e între cruci de ram...
E geamul pleoapă în amurg...
S-a scuturat frunza din ram,
Copaci, de astăzi iar sunt goi,
Cad ploi la margine de geam,
Dansează sufletul în noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna visurilor mele

S-a întins o noapte pe lumea ostenită
Şi-n urma ei ascuns şi îndoit de şale
Somnul se târăşte pe calea-i încâlcită
Risipind puzderii de vise ireale

Dar desprins din ele un vis molâu urzeşte
Ascuns sub pleoapa mea, o veştedă petală
Imagini de poveste, iar una tot mai creşte
Ca albă arătare în rochie de gală

Cu trupul său mlădiu, o mare de mistere
Şi mersul senzual, mişcări înrobitoare
Stau îngerii în loc privind fără putere
Cum necunoscuta are tot raiul la picioare

Necunoscuta mea din vis pe ce drum călcând
Ai putea veni prin câmpuri cu zorele
Din lumea ta de vise în lumea mea trecând
Ca pe veci să-mi fii Doamna visurilor mele!?

Marin Voicu

poezie de Marin Voicu (octombrie 2019)
Adăugat de Marin Voicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă toamnă

E toamnă! Strânse, stau roadele pe câmpuri...
Căpiţele, spre transcendent se-nalţă
Un pat de frunze ard în rânduri-rânduri
Altui poem îi dă de-acuma viaţă.

Se vede-n zare casa bătrânească...
Copaci de chihlimbar, în tânguiri,
Îşi caută pe zarea fermecată
Betea de nori... Uitaţii pelerini,

Aleargă-n vânturi, pe arcuş de stele
Şi dansul lor se toarce şi se frânge.
Şi lumea toată trece peste semne
De neguri, de tăcere şi de sânge...

Zadarnic sub umbrelele de nouri,
Împrumutând un aer ruginiu
Apare, roşu, soarele în pâlcuri...
E toamnă şi-i atâta de târziu!

Albinele trudesc din zori în seară...
Se-nalţă peste câmpuri ca un fum,
Miroase-a vin şi a gutuie-amară...
O altă toamnă va veni de-acum.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa ploilor de toamnă

De-azi noapte plouă liniştit...
Bate ploaie mocănească,
Frunze bat la geam şoptit,
Timpuri vechi m-aşteaptă-acasă.
Râu de lacrimi şipotind,
Dans de ramuri, plâns şi teamă
A gutuie mirosind...
Vii din nou, iubită toamnă!

De-azi noapte plouă liniştit...
Şi-n noi lumina se ascunde...
Toamna-n tufişuri s-a pitit
Şi bat la geamuri ramuri ude.
Altele-n viaţă scormonesc,
În a-ntunericului plasă.
Eu, ca un prunc mă rătăcesc
Şi nu ştiu unde sunt acasă.

Bate ploaie mocănească,
Zboară-n vaiete de vânt
Frunza cu lucirea arsă,
Peste pietre de mormânt.
Cad grei stropi pe caldarâmul
Gri şi-n nenutite ploi,
Plânge-n linişte românul...
Plânge lacrima din noi.

Frunze bat la geam şoptit
O aleasă sindrofie...
Ploi de versuri s-au ivit
Pe o coală de hârtie.
Dorm cuvinte-n palma mea –
Un surâs de trandafir,
Cad petale de peltea
Peste frunţile cu mir.

Timpuri vechi m-aşteaptă-acasă,
Azi sunt tot mai obosit,
Amitirea, ca o mască,
Timpul vieţii mi-a cernit.
Merg cuvintele în şiruri,
Cartea vieţii s-a deschis,
Bate vântul frunza – triluri...
Viaţa este doar un vis.

Râu de lacrimi şipotind,
Râu de verbe şi de temeri,
Ne trezim îmbătrânind,
Râu de plângeri printre semeni.
Bate inimă de clopot,
Toamna-n noi s-a deşteptat,
Trec secundele în ropot
Peste ceru-ndoliat.

Dans de ramuri, plâns şi teamă,
Chipuri triste, umeri goi,
Doar o cruce de aramă
Şi-o mulţime de nevoi.
Fruze,-n verbe clătinate,
Ploi de vis în călimară,
Toamnă dincolo de moarte,
Toamnă-n noi, toamnă-n afară.

A gutuie mirosind,
Toamna – o fecioară-n gri,
Se aude iar foşnind...
În papucii aurii,
Trece-n grabă pe cărări...
Stau bătrânii la fereastră,
Plâng, cu gândul, uneori,
La întoarcerea acasă.

Vi din nou iubită toamnă...
S-a răcit cafeaua-n ceaşcă!
Pe sub muguri de aramă
Trece iute o caleaşcă.
Fragezi paşi troznesc pe stradă...
Picuri duşi pe umeri dragi...
Se aude o baladă,
Plânge ramură de fagi.

Vi din nou iubită toamnă,
A gutuie mirosind,
Dans de ramuri, plâns şi teamă,
Râu de lacrimi şipotind.
Timpuri vechi m-aşteaptă-acasă,
Frunze bat la geam şoptit,
Bate ploaie mocănească...
De-azi noapte, plouă liniştit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă îngerilor din pustiu

E cerul senin câmp cu flori
Şi lumea e doar un pustiu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi,
E toamnă şi-atât de târziu.
Trec prunci fără mamă prin timp,
Săraci de părinţi şi iubiri,
Trec pruncii cu tată la schimb
Şi lumii aduc mulţumiri.

E cerul senin câmp cu flori –
O lume de simple minuni.
Ei trec prin vulcanice zări,
Prin lacrimi şi peste furtuni.
Străini în amonte plecaţi,
Aval de dureri luând în piept,
În noaptea de doliu sunt fraţi,
Legaţi prin destinul nedrept.

Şi lumea e doar un pustiu,
Tăcere şi lacrimi şi ploi.
Sărmani prunci, cu voi vreau să fiu,
Să ştiu de-ale voastre nevoi.
Pe străzi insalubre şi reci,
Dezbrăcaţi, înfometaţi, goi,
În liniştea nopţii de treci,
Doar Domnul e-alături de voi.

Din pleoape curg lacrimi de ploi,
În suflet e-un râu de dorinţi,
Spre Tatăl Ceresc numai voi
Înălţaţi repetat rugi fierbinţi.
Făeă voi lumea toată ar fii
Un pustiu şi un timp în zadar,
Căci ne-am naşte în goluri de zi
Şi prin noapte vom trece arar.

E toamnă şi-atât de târziu,
Voi plângeţi cu toamna deodat',
O ramură udă să fiu,
O pleoapă, un vis... m-am rugat.
S-acopăr cu sufletul meu
Durerea ce-n voi a-ncolţit,
Să fiţi pentru mine, mereu,
Un drum către plus infinit.

Trec prunci fără mamă prin timp
Popasul din ceasul târziu,
O flacără slab pâlpâind
Pierind prin abstractul pustiu.
O clipă din binele ieri,
Speranţa eternului mâine,
Un vis – piedestal altor veri,
Flămânzilor colţul de pâine.

Săraci de părinţi şi iubiri...
Să-mi trec peste timp sărăcia,
În carnea aceleiaşi firi,
Să încolţească-omenia.
Un gând pâlpâind hrănitor
În suflet cerşindu-şi dreptate,
O ploaie, un tremur uşor,
Un pas, încă unul spre moarte.

Trec pruncii cu tată la schimb,
Îşi plâng neiertarea prin noi,
O poartă spre-al timpului nimb
Mânjită de-a grijilor ploi,
Nevoi repetat le urzesc
Durerea şi dreptul de-a fi...
Se-ntreabă de ce mai trăiesc,
De ce mai există o zi.

Şi lumii aduc mulţumiri –
Acelaşi ecou repetat,
Aceleaşi dureri, tânguiri
Ce-n noi, ca un cânt s-au creat.
Fiţi, oameni, mai buni şi mai drepţi!
Daţi celor ce plâng – cei ce n-au
Lumină, etern înţelepţi...
Făclii de dreptate vă vreau!

Şi lumii aduc mulţumiri...
Trec pruncii cu tată la schimb,
Săraci de părinţi şi iubiri,
Trec punci fără mamă prin timp.
E toamnă şi-atât de târziu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi
Şi lumea e doar un pustiu...
E cerul senin câmp cu flori...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad...

Cad stele... Buze de ametist
Sângerează petale de vis.
Cu tălpile goale,
Calc pe mormântul de umbre.
Mă doare tăcerea...
Şi întunericul, când pe rând,
Se surupă,
În lumea impură şi râncedă.
Mortea lor devine o luptă.
Ca nişte eroi înveşmântaţi
Cu zale de aur şi de cuvânt,
Se întorc spre pământ.
Cad frunzele - poeme chihlimbării
Şi călimara e goală.
Doar gândurile foşnesc
La fereastra pe care
Ploile le-au lăsat întâia cărare.
Cad stele... şi frunze... şi ploi...
În inimă s-a strâns mâlul durerilor...
Este toamnă!
Poate ultima toamnă din noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa ploilor de vară

Liane de verde s-au strâns...
Veghează al ploilor plâns!
Veghează tăcerea din noi,
Iubirea-mpărţită la doi.
Şi-n tainica noapte de vis,
Doar eu sunt poemul nescris
Sunt plaja cu valuri ce dor,
Ocean şi nisip mişcător...

Liane de verde s-au strâns...
Îmi pare că-i ultimul plâns.
În mine ard ploi de furtuni,
Ard frunze de jad în cununi...
Foşnesc pe sub băncile goale
Doar paşi de lumini - fulgerare.
Şi ploaia în râuri de sticlă,
Din nou, către cer, se ridică.

Veghează al ploilor plâns,
Tăceri, răsărit şi apus...
Clepsidra se sparge în trei,
Nisipul, sub pulberea ei,
Ucide secundele pline
De dor, de dureri şi de tine.
Mai lasă-mi în plânsul meu gând,
Mai lasă-mi un ultim sărut!

Veghează tăcerea din noi...
Sub sâni rubinii, ochii goi,
În goluri, pândind lumea toată,
Ne plâng şi ne cheamă, ne iartă.
Ne-acoperă glezna-ncrustată
Furtuni nenuntite de piatră
Şi lanţuri ne strâng tot mai tare
Şi ploaia ne doare, ne doare...

Iubirea-mpărţită la doi -
Un pumn de amar, de gunoi
Şi malul scurgându-se lent
Spre un sfârşit iminent.
Un tunet, un clopot de vis,
Pierdut şi uitat, încă scris...
Un an, univers, galaxii,
Etern, numai verbul "a fi".

Şi-n tainica noapte de vis,
Când stelele toate s-au stins
Şi plouă şi plouă şi-n noapte
Se-aude o ploaie de şoapte,
Se-aude un imn de furtună
Şi fulgeră, fulgeră, tună!
Te-ntreb unde pleci, de ce vii
La ore atât de târzii...

Doar eu sunt poemul nescris
Şi flamura-aceluiaşi vis.
Etern peste umbre de cruci,
Doar mie-nchinare mi-aduci...
Sunt râu tulburat de dorinţi!
Vulcanice gânduri, fierbinţi,
Coboară prin mine, în ploi
Şi plângem de vis amândoi.

Sunt plaja cu valuri ce dor.
Mereu ancorată... În zbor,
În ploi risipindu-mă sunt.
Sunt farmec şi-adesea cuvânt.
Vă temeţi de mine?! Plecaţi?!
De stâncă şi val depărtaţi,
Cu paşi risipindu-se-n vânt,
Fugiţi de-al furtunilor cânt.

Ocean şi nisip mişcător,
În inima ta mă strecor,
Se tulbură lumea şi plângi,
De ploaie aminte-ţi aduci,
De paparude, de Sfântul Ilie,
Dar nimeni nu pare să ştie,
Că-n seceta evului trist,
Doar eu, ploaia vieţii, m-am stins.

Ocean şi nisip mişcător,
Sunt plaja cu valuri ce dor,
Doar eu sunt poemul nescris
Şi-n tainica noapte de vis
Iubirea-mpărţită la doi.
Veghează tăcerea din noi,
Veghează al ploilor plâns....
Liane de verde s-au strâns...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum?!

Cum se lasă-ntunecarea peste suflete şi-n viaţă?!
Cum apar râuri de lacrimi şi de riduri peste faţă?!
Cum cuprinşi de întristare, de atâta-amărăciune
Ne sunt gândurile noapte şi ni-i inima tăciune!

Cum în valuri mişcătoare, totul piere ca o umbră,
Cum trec anii, ani de-a rândul... şi destinul se surupă
Precum un castel de spumă risipindu-se în ape
Se retrage în nisipuri şi dispare-n rugi de noapte...

Vezi, în lampioane sacre pier frânturi din viaţa noastră,
Iar noi suntem lotci tăcute, prin furtuni, pe marea-albastră,
Cum prinşi între sentimente, clătinaţi şi-n remuşcare,
Aşteptăm un semn - iubirea, între valuri călătoare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!