Imn basarabean

În codri 'nalţi de aur, s-aud din nou topoare,
Care lovesc un neam la rădăcină...
O, Basarabie – prinos de Spirit şi Transfigurare,
Logos şi Lacrimă, Rost şi Lumină...
Gură de Rai şi sublimă durere,
Mistuire de sine, Nădejde şi Har,
Leagăn de aur, cu sânge şi miere,
Câini fioroşi hămăiesc din nou la hotar...

Matcă statornică în substanţă şi formă,
Tu, Basarabie, iar sângerezi,
Rusul nu-i om să respecte vreo normă,
Iar bolşevicul nu-i om în care să crezi.

În Bălţi, la Lăpuşna, Cahul şi Tighina,
Din nou, graiul ţării îşi plânge destinul,
Între Prut şi Nistru, se stinge lumina,
Ni se fură Cerul şi Pâinea, şi Vinul...

La Bucureşti, se înfiază jivine,
Se fredonează manele, viitorul geme,
Nimic despre Unire, nimic despre Tine,
Basarabie – potir al rodirii şi al jertfei supreme.

Dar, într-o zi, soră binecuvântată, vatră de dor,
Tu, Basarabie, care ştii să învii şi să mori,
Vei reveni... Ca albina la stup, ca râul la izvor,
Ca pasărea la cuib, ca pribeagul în... zori!

Într-o zi, de sacră şi binemeritată hodină,
Când Cloşca-Mumă VA desluşi al puilor mister,
Fi-va Logos şi Lacrimă, fi-va Rost şi Lumină,
Fi-va Patria-ntreagă, ca soarele sfânt de pe Cer...

Basarabie...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basarabie, soră dragă

Basarabie, soră dragă,
Care ai fost de duşmani râvnită,
Eşti ca o copilă orfană,
De mamă ei părăsită.
Basarabie iubită,
Care ai fost în sânge scăldată,
Eşti ca un fir de iarbă
Sub o boltă înstelată.
Basarabie, floare de dor,
Care de mulţi ai fost vândută,
Eşti ca un izvor, cu apă limpede neîncepută.
Tu să nu cazi în disperare.
Basarabie, soră dragă,
Căci va veni şi ziua cea mare,
În care duşmanul o să înţeleagă
Că nu eşti singură şi orfană,
Că ai o mama iubitoare,
Toţi o ştiu cum o cheamă,
Acesta e România mare!

poezie de Vladimir Potlog (10 decembrie 2014)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge, Basarabie...!

Sămânţa Unirii-n iubire-ncolţită,
Săgeată-nmuiată-n al istoriei val,
Din coardă de arc de Carpaţi zămislită
Rodeşte stăpână pe-al Nistrului mal.

În pântec de mamă comun ne-a fost lutul
Şi frământaţi am fost de-acelaşi aluat,
Samsarii lumii ne-au pus stavilă Prutul,
Ne-au umilit, ne-au separat, ne-au dezbinat.

Înstrăinată, fără de pod şi fără punte,
Plutind în plâns pe-a timpului corabie,
Te-aşteaptă mama să te mângâie pe frunte:
Te vrem acasă...! Nu plânge, Basarabie...!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbuciumată Basarabie

Atâtea zile scrise-au fost cu sânge,
În carnea ta, iubită Basarabie,
Pe trupul tău ce-au reuşit a-l frânge
Mulţi, când trecutu-l-au prin foc şi sabie.

Bugeacu-ngenuncheat de Semilună
Când dat a fost Imperiului ţarist,
Stăpânii ruşi au reuşit s-impună
Un trai amar, sărac, umil şi trist.

Cedat-au turci puşi pe căpătuială
Atunci şi ce n-avut-au niciodat',
Iar Domnul a văzut, făr' îndoială,
Cum glia doar din lacrimi s-a udat.

Călcată în picioare dintr-odată
De cei mai mari ai vremii-ai fost, cum ştii,
Făr' nicio vină, aspru condamnată,
Făr' niciun drept de-a te împotrivi!

Te-au pângărit, fecioară prea frumoasă,
Te-au umilit, bătut şi schingiuit,
Doar ca să-ţi uiţi trecutul de acasă,
Să-i uiţi pe-aceia dragi ce te-au iubit,

Să-i uiţi pe Basarabi, să uiţi Carpaţii,
Strămoşii cei viteji ce-au înălţat
Puternice cetăţi, să-i uiţi pe fraţii
Ce mult te-au plâns cu suflet îngheţat.

Au plâns şi ziduri roase de istorii
De la Cetatea Albă şi Hotin,
Tighina şi Soroca,-au plâns, şi norii,
Pământul, glia, totu-a fost suspin.

Şi Nistru-a plâns, în malurile sale,
Şi Prutu-nvolburat, şi Chişinăul;
Şi grânele ieşite-n brazda moale
Ştiut-au cine le va fi călăul.

Când s-a ivit o rază de la soare
Pe fruntea ta atât de încercată,
Păşit-ai drept spre România Mare,
Spre Ţara-Mamă binecuvântată.

În martie, pe douăzeci şi şapte
Ai lăcrimat mult, dar de bucurie,
Când Sfatul Ţării a trecut la fapte
Şi a votat Unirea, pe vecie.

S-a scurs un veac, dar binecuvântarea
Venită-atunci asupra ta ţi-a dat
Nădejdea că pământul tău, şi marea
N-or să mai fie triste niciodat'.

Cu flori în păr, cu chipul de lumină,
Sorbit-ai clipa ca pe apa vie
Şi revenind la draga-ţi rădăcină,
Ai tot sperat că bine o să-ţi fie.

Dar nu a fost aşa, că-i scris în stele
Că fost-ai zămislită din suspin,
Durere, suferinţă, lacrimi grele,
Amar, necazuri, cazne şi din chin.

N-a fost de-ajuns c-ai plâns atâta vreme,
Tu, soră, ci alături ţi-a venit
Şi Nordul Bucovinei care geme
Cu tine de atunci, în strai cernit,

Având aceeaşi nemiloasă soartă
De-a fi strivită sub călcâie reci,
Pe aria ce bogăţie poartă,
Doar paria fiind, sărmană-n veci,

Iar file-ngălbenite stau să spună
Mereu, cum vouă, cizma bolşevică
Cea aspră, v-a-mpletit pe dat' cunună
De spini, teroare, lacrimi şi de frică.

Cu sufletul zdrobit în bucăţele,
Tot Chişinău-n braţe-a strâns, ţinând
Un Cernăuţi strivit de roşii stele
Şi plâns-a iar, cu Bălţi, Orhei în rând,

Cu Bolgrad, cu Lăpuşna şi Chilia,
Cu Adâncata, Vijniţa, Boian,
Copii, bătrâni, părinţi şi toată glia,
Surori şi fraţi, şi preot şi mirean.

De-atuncea plâng cu lacrime de sânge
Zastavna, Sadagura, Văşcăuţi,
De-atuncea încontinuu glia plânge
La Ostriţa, Horecea, Şirăuţi.

Ai plâns tu, Basarabie, amar
Şi la Fântâna Albă ai jelit
Că-n gropile comune, în coşmar,
Şi trupul tău ţi l-ai văzut strivit.

Brăzdat ţi-a fost obrazul, chinuit
De lacrimi şiroind când neamu-ţi sfânt
A fost dus în Siberii-nlănţuit
Şi-aşa trăit-a, în destinu-i frânt.

O firavă nădejde în taifunu'
Sovietic pe-al tău chip a apărut
Când armia română,-n patru'ş'unu,
În iunie, trecut-a râul Prut.

Dar doar trei ani alăturea cu ţara
Ai stat şi-apoi ai fost tu ruptă iar
Brutal de la al mamei sân de gheara
Rusească ce n-avut-a stăvilar.

Trăit-ai iar ani de-agonii cumplite,
Teroare,-asasinate, deportări,
Cu-ai tăi mânaţi din spate ca pe vite
Înspre Siberii, înspre depărtări.

Luatu-ţi-au şi crucea, şi-alfabetul,
Ţi-au dărâmat biserici, te-au distrus,
Să te transforme-ncetul cu încetul,
Constrâns, cu forţa, din român, în rus.

Acei ce-au rezistat terorii roşii,
Ce cu destinul s-au luat la trântă,
Visează şi-astăzi moşii şi strămoşii
Şi ţarina română, veche, sfântă,

Visează apele cum şterg pe dată
Din cale graniţele dintre fraţi,
Visează că-şi şterg faţa-nlăcrimată,
Cu fraţii se visează-mbrăţişaţi.

Gândim şi noi la tine, soră, frate,
Cum ai trăit, cu suflet oropsit
Şi îl rugăm pe Domnul să ne-arate,
Unindu-ne, că nu te-a părăsit!

poezie de Cătălina Orşivschi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În 1812 ceea ce s-a patentat politiceşte ca "Basarabie" era, supt multe raporturi, în condiţii de rezistenţă mai bune decât Moldova de Sus, care, la anexarea din 1775, a devenit o Bucovină.

Nicolae Iorga în Continuitatea spiritului românesc în Basarabia (1918)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basarabie

Pasăre fără picioare
Sortită veşnic să zboare.
Sculându-se Ştefan cel Mare
Cu cine ar fi la votare?

epigramă de Ion Berghia din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru Basarabia

Copil, mă uimea peste Prut o biserică

în care intra o căruţă cu cai,

grămada de grâu - o cocoaşă himerică -

vărsa un miros de făină de rai.

Nici cruce spre nori, nici odăjdii pe-afară,

doar saci şi-armăsari şi lumină de roţi

şi îngerii puberi zburând să nu moară

spre mine, prin valuri, prin flori în saboţi.

O rugă-am şoptit, un descântec de clipe

spre malul de ceaţă cu-armonici plângând,

şi îngerii zvelţi şi-mpuşcaţi în aripe

în mine primeau adăpost mai curând.

Să nu mă mai mir niciodată găsindu-mi

în fiece os câte-un sfânt prea curat

că-n trupu-mi cu ceaiuri umplut şi cu gându-mi

respiră-o biserică veche de sat.

Biserică-a mea ce-ai venit pe-o corabie

ca Noe în funii de spaimă încins.

Lumină de îngeri salvaţi, Basarabie,

altarul din inima mea neînvins.

poezie de Dumitru Ţiganiuc din Gazeta de Botoşani, Podul de flori de la Prut/Pro Basarabia (iunie 1991)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basarabiei

În memoria lui Grigore Vieru
Basarabie,
rapsozii tăi ţi-au ales
cele mai deplasate – pidosnice – rime:
rabie,
scabie,
tabie,
pe când tu
ai o singură şi
cea mai conformă
în lumea poetică rimă:
sabie,
pe care a ridicat-o
contra duşmanilor neamului său,
sus şi tare,
un mare poet
din cohorta talentelor tale:
Ştéfan cel Mare.
În faţa rimei tale perfecte
şi astăzi tremură
scursurile de pe toate coclaurile,
zoile tale de-acasă infecte.
Ca să nu mai rimezi
cu niscaiva spade din spanii sau ţărmi japonezi,
ţi-au schimbat numele tău în "Moldova",
confundând
apa vie cu apa nova,
tavlegul cu negul,
partea cu întregul.
De unde să ştie ei
că sabia ta se poate făuri
nu numai în fierăriile din Toledo sau în oţelăriile nipone,
ci şi
la focul inimii unui haiduc
din preajma Sorocii
sau codrii Tigheciului?
Fruntea sus, Basarabie,
lamă de sabie!
Câtă vreme există duşmani
înăuntru şi la hotare,
câtă vreme-asasinii morali ne doboară stegarii,
muzele nu tac,
poeţi ştefáni.
Sus rima oşteanului
Ştéfan cel Mare!

poezie de Nicolae Mătcaş din Din cartea "Vernale ploi" (2009)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru E.C..

... stai Basarabie puţin
să-l pomenim
pe cel plecat să-şi are
singurătatea măsurată în hectare
- poetul cel mai trist a Europei
mai ieri tributul ţi-a plătit cu ortul popei
noi am rămas să mai creăm singurătăţi
la fel ca el să le arăm
în alte vieţi...

poezie de Iurie Osoianu (14 octombrie 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La centenar

Nimic nu-i ca pământul ţării,
Ce poartă-n glia afânată,
Sub piatră, stavilă uitării,
De mamă trupuri şi de tată,

Nimic nu e ca munţii ţării,
Ce-s tainic leagăn şi cetate,
Când piaza rea din largul zării,
Asupră-ne cumplit se-abate,

Nimic ca Dunărea nu este,
Ce-n valurile-i liniştite,
Spre Mare duce o poveste,
Despre provincii înfrăţite,

Nimic nu e ca Marea Neagră,
Ce scaldă ţărmuri însorite,
Pe plaje de nisip să şteargă,
Dureri din trupuri ostenite,

Nimic nu e ca Bărăganul,
Scăldat în razele de soare,
Pe care, an de an, ţăranul,
Îl jilăveşte cu sudoare,

Nimic nu e amar ca Prutul,
Ce Basarabia separă,
Şi-i cald şi-nfiorat sărutul,
La revenirea lângă Ţară...

Nimic nu-i dulce cum e graiul,
În care ne răsună vrerea,
Şi-n care-n şoaptă, cântă naiul,
Şi fericirea şi durerea...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul celei care dă din gură ...

Să dai din gură nu-i uşor,
Când tu nimic nu ai a spune.
Ba vrei s-o faci şi cu umor
Din vreo circumvoluţiune.
Eşti ca un accelerator
Ce-ncet dar sigur ne răpune.
Să dai din gură nu-i uşor,
Când tu nimic nu ai a spune.
Ştiu că-ţi doreşti auditor
Pe noi şi-ntreaga naţiune.
Şi crezi, ca orice orator,
In neaoşa vocaţiune.
Să dai din gură nu-i uşor...

rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină lină

Lumină lină lini lumini
Răsar din codrii mari de crini
Lumină lină cuib de cară
Scorburi cu miere milenară

De dincolo de luni venind
Si niciodată poposind
Un răsărit ce nu se mai termină
Lină lumină din lumină lină

Cine te-aşteaptă te iubeşte
Iubindu-te nădăjduieşte
Căci într-o zi lumină lină
Vei răsării la noi deplină
Cine primeşte să te creadă
Trei oameni vor venii sz-l vadă

Lumină lină lini lumini
Răsari din codrii mari de crini
I-atâta noapte şi uitare
Si lumile au perit în zare
Au mai rămas din vechea lor
Luminile luminilor

Lumină lină lini lumini
Instrăinându-i pe străini
Lumină lină, nuntă leac
Tămăduind veac după veac
Cel întristat şi szrăcit
Cel plâns şi cel nedreptătit
Si pelerinul însetat
In vatra ta au înoptat
Lumină lină leac divin
Incununându-l pe străin
Deasupra stiinsului pământ
Lumină lină Logos sfânt.

poezie clasică de Ioan Alexandru
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

La bustul Eminescului...

de ziua ta, eterna Basarabie
la bustul tău aşterne flori şi ibertate
şi capul aplecat mereu sub sabie
timid şi-l saltă că de-ACUM se poate

s-a năruit epoca micilor balauri
începe veacul altor trădători de ţară
şi spinii din coroană se transformă-n lauri
şi iar iuda e cu El ca întia oară

iar tu priveşti nepăsător din veşnicie
la vălul care azi ca valul trece
şi libertate pentru dulcea Românie
cerşeşti Aceluia-şi nemuritor şi rece...

poezie de Iurie Osoianu (15 iunie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unire în cuvânt (baladă)

UNIRE ÎN CUVÂNT
(baladă)

Între Cer şi Pământ,
glasul duce-n grai sfânt,
al gândurilor cânt,
de unire-n cuvânt.

Glas de poezie
ca o ciocârlie
răsună-n câmpie,
sufletul să-mbie.

Străbună chemare
strigă la hotare,
spre unificare:
România Mare!

Prutul învolburat
în maluri a săpat
şi-n val a legănat
neamu-n lacrimi scăldat.

Uniţi pe vecie,
fraţi din Românie
şi Basarabie,
să-şi apere glie.

Unirea să fie
pentru veşnicie,
las în poezie,
dorul de frăţie.

Gânduri legănate
pun ca semn de carte,
de-a nu fi uitate,
nici înstrăinate.

Dor de plai pitoresc
voi duce-n Rai ceresc,
în stih să-l ntâlnesc
pe plai dumnezeiesc.

Inimi înfrăţite
de neamul părinte,
vor cânta unite
şi nedespărţite.

În destin înfrăţiţi
şi în suflet smeriţi,
veşnic să fim uniti
şi-n Paradis cu sfinţi.

21 Martie, Ziua Mondială a Poeziei
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Omagii Poeziei (21 martie 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă aflu într-o vâltoare care mă stânjeneşte: m-am pomenit în viaţă fără încuviinţarea mea; trebuie să plec din ea şi asta mă face nenorocită. Şi cum voi pleca? Pe unde? Pe care poartă? Când fi-va asta? Şi în ce stare? Voi suferi oare mii de chinuri, murind în deznădejde? Voi avea o congestie la creier? Voi muri într-un accident? Fi-voi împăcată întru Domnul? Cum mă voi înfăţişa dinaintea Lui? Mă voi întoarce către el, din teamă, din nevoie? Oare singurul meu simţământ fi-va frica? Ce pot nădăjdui? Voi ajunge în Rai? Voi merge în Iad?

Madame de Sevigne în Scrisori
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păşi-vom spre neant...

Trăim plutind uşor, în versul alb al vieţii,
În dogme hrănitoare şi utopii duioase,
Cu dragostea în sânge şi, implicit, în oase,
Nefericiţi cum suntem, iubito, noi poeţii.

Din drumul nostru drept, înlăturăm scaieţii
De depărtare suntem, în doi, tot mai aproape,
Ne sărutăm, din când în când, pe pleoape,
C-o fantă de lumină, scurtăm unda tristeţii...

Tot inventând delicii şi voluptăţi candide,
Noi, surâzând, ieşim din crudul vid al vremii,
Şi, reciproc, iubito, ne oferim chiar premii
Şi-n duhu-ţi de silfidă, îţi jur că m-aş inchide.

Ce grea şi ce uşoară ne fi-va despărţirea,
În sensuri, vai!, opuse, păşi-vom spre neant,
Pe marginea genunii – nimic vivifiant,
Din care să renască, fuior, Buna-Vestirea!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întru voia Sa

Fost-am mare
şi mărirea m-a decăzut –
fi-va semn al smereniei.
Fost-am frumoasă
şi frumuseţea m-a urâţit –
fi-va semn al curăţeniei.
Fost-am bogată
şi avuţia m-a sărăcit –
fi-va semn al milosteniei.
Fost-am învăţată
şi raţiunea m-a depersonalizat.
Facă-se voia Sa!

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu-i dor

Nimic nu-i alb... opacitate,
Cuvinte gri, fără de rost,
Culese cu tenacitate
Pentru a fi falsificate
De un eretic anagnost.

Nimic nu-i nou... butaforie,
Decor de anotimp vital,
Când pică frunzele în vie
Şi pana... de la pălărie
A unui ins, proverbial.

Nimic nu-i clar... nesiguranţă,
Nervi, ignoranţă, refulări,
Puse adesea în balanţă
Cu o anume inconstanţă
A verbelor... fără cărări.

Nimic nu-i vis... ilaritate,
Viaţa-i cu timpul în consens
Şi pune numere la toate,
Ca semn pentru eternitate
A lacrimei, ca un condens.

Nimic nu-i dor... fără durere,
Bătăi de inimă ce fug
Spre indecentele himere
Care incită la plăcere
Şi arde sufletul, pe rug.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basarabie

dintre toate florile din lume tu eşti floarea cea mai ofilită
uneori scăldată-n foc de brume alteori de arşiţă cumplită

dintre toate sorţile din lume, tu eşti soarta cea mai oropsită
şi când duci în spate al tău nume şi când altă cruce prorocită

dintre toate sorţile din lume tu eşti floarea cea mai hărăzită
ba din când în când să mă sugrume, ba mereu-mereu a fi iubită...

poezie de Iurie Osoianu (7 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul şi pământul

Trece-vor graiurile universului
Se va stinge-n ţărână seara
Pământului. Lămpile vor orbi
Şi-n văzduh va amuţi larma
Cucuvăilor. Vulturii se vor retrage
În nevăzut şi tăria vederii
Se va preface-n amurg. Toate
Se vor aduna în acea matca
Uşoară de nimic din care
Smulse-au fost de Duh la începuturi.
Atunci te voi vedea pe Tine
Cum mă vezi şi ne-om cunoaşte
Îndeaproape cuvânt din cuvânt
Putere din putere. Dimineaţă fi-va,
Fi-vor ani fi-va şi reveni-vor blânde
-N veşted vânt aprinsele tulburătoare zări
Ce ne hrăneau nădejdea altădată.
Pământ şi cer vor trece ca o faclă
Din umbra sfântului mormânt
Rămâne-va lumina din văpaie
Rămâne-va uitarea din cuvânt
Rămâne-va iubirea iubitoare
Din sărăciile ce sunt.

poezie de Ioan Alexandru din Imnele bucuriei (1973)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul si pământul

Trece-vor graiurile universului
Se va stinge-n tarana seara
Pamantului. Lampile vor orbi
Si-n vazduh va amuti larma
Cucuvailor. Vulturii se vor retrage
In nevazut si taria vederii
Se va preface-n amurg. Toate
Se vor aduna in acea matca
Usoara de nimic din care
Smulse-au fost de Duh la inceputuri.
Atunci te voi vedea pe Tine
Cum ma vezi si ne-om cunoaste
Indeaproape cuvant din cuvant
Putere din putere. Dimineata fi-va,
Fi-vor ani fi-va si reveni-vor blande
-N vested vant aprinsele tulburatoarele zari
Ce ne hraneau nadejdea altadata.
Pamant si cer vor trece ca o facla
Din umbra sfantului mormant
Ramane-va lumina din vapaie
Ramane-va uitarea din cuvant
Ramane-va iubirea iubitoare
Din saraciile ce sunt.

poezie clasică de Ioan Alexandru
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!