
Imn basarabean
În codri 'nalți de aur, s-aud din nou topoare,
Care lovesc un neam la rădăcină...
O, Basarabie prinos de Spirit și Transfigurare,
Logos și Lacrimă, Rost și Lumină...
Gură de Rai și sublimă durere,
Mistuire de sine, Nădejde și Har,
Leagăn de aur, cu sânge și miere,
Câini fioroși hămăiesc din nou la hotar...
Matcă statornică în substanță și formă,
Tu, Basarabie, iar sângerezi,
Rusul nu-i om să respecte vreo normă,
Iar bolșevicul nu-i om în care să crezi.
În Bălți, la Lăpușna, Cahul și Tighina,
Din nou, graiul țării își plânge destinul,
Între Prut și Nistru, se stinge lumina,
Ni se fură Cerul și Pâinea, și Vinul...
La București, se înfiază jivine,
Se fredonează manele, viitorul geme,
Nimic despre Unire, nimic despre Tine,
Basarabie potir al rodirii și al jertfei supreme.
Dar, într-o zi, soră binecuvântată, vatră de dor,
Tu, Basarabie, care știi să învii și să mori,
Vei reveni... Ca albina la stup, ca râul la izvor,
Ca pasărea la cuib, ca pribeagul în... zori!
Într-o zi, de sacră și binemeritată hodină,
Când Cloșca-Mumă VA desluși al puilor mister,
Fi-va Logos și Lacrimă, fi-va Rost și Lumină,
Fi-va Patria-ntreagă, ca soarele sfânt de pe Cer...
Basarabie...
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citate similare

Basarabie, soră dragă
Basarabie, soră dragă,
Care ai fost de dușmani râvnită,
Ești ca o copilă orfană,
De mamă ei părăsită.
Basarabie iubită,
Care ai fost în sânge scăldată,
Ești ca un fir de iarbă
Sub o boltă înstelată.
Basarabie, floare de dor,
Care de mulți ai fost vândută,
Ești ca un izvor, cu apă limpede neîncepută.
Tu să nu cazi în disperare.
Basarabie, soră dragă,
Căci va veni și ziua cea mare,
În care dușmanul o să înțeleagă
Că nu ești singură și orfană,
Că ai o mama iubitoare,
Toți o știu cum o cheamă,
Acesta e România mare!
poezie de Vladimir Potlog (10 decembrie 2014)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!


Nu plânge, Basarabie...!
Sămânța Unirii-n iubire-ncolțită,
Săgeată-nmuiată-n al istoriei val,
Din coardă de arc de Carpați zămislită
Rodește stăpână pe-al Nistrului mal.
În pântec de mamă comun ne-a fost lutul
Și frământați am fost de-același aluat,
Samsarii lumii ne-au pus stavilă Prutul,
Ne-au umilit, ne-au separat, ne-au dezbinat.
Înstrăinată, fără de pod și fără punte,
Plutind în plâns pe-a timpului corabie,
Te-așteaptă mama să te mângâie pe frunte:
Te vrem acasă...! Nu plânge, Basarabie...!
poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Zbuciumată Basarabie
Atâtea zile scrise-au fost cu sânge,
În carnea ta, iubită Basarabie,
Pe trupul tău ce-au reușit a-l frânge
Mulți, când trecutu-l-au prin foc și sabie.
Bugeacu-ngenuncheat de Semilună
Când dat a fost Imperiului țarist,
Stăpânii ruși au reușit s-impună
Un trai amar, sărac, umil și trist.
Cedat-au turci puși pe căpătuială
Atunci și ce n-avut-au niciodat',
Iar Domnul a văzut, făr' îndoială,
Cum glia doar din lacrimi s-a udat.
Călcată în picioare dintr-odată
De cei mai mari ai vremii-ai fost, cum știi,
Făr' nicio vină, aspru condamnată,
Făr' niciun drept de-a te împotrivi!
Te-au pângărit, fecioară prea frumoasă,
Te-au umilit, bătut și schingiuit,
Doar ca să-ți uiți trecutul de acasă,
Să-i uiți pe-aceia dragi ce te-au iubit,
Să-i uiți pe Basarabi, să uiți Carpații,
Strămoșii cei viteji ce-au înălțat
Puternice cetăți, să-i uiți pe frații
Ce mult te-au plâns cu suflet înghețat.
Au plâns și ziduri roase de istorii
De la Cetatea Albă și Hotin,
Tighina și Soroca,-au plâns, și norii,
Pământul, glia, totu-a fost suspin.
Și Nistru-a plâns, în malurile sale,
Și Prutu-nvolburat, și Chișinăul;
Și grânele ieșite-n brazda moale
Știut-au cine le va fi călăul.
Când s-a ivit o rază de la soare
Pe fruntea ta atât de încercată,
Pășit-ai drept spre România Mare,
Spre Țara-Mamă binecuvântată.
În martie, pe douăzeci și șapte
Ai lăcrimat mult, dar de bucurie,
Când Sfatul Țării a trecut la fapte
Și a votat Unirea, pe vecie.
S-a scurs un veac, dar binecuvântarea
Venită-atunci asupra ta ți-a dat
Nădejdea că pământul tău, și marea
N-or să mai fie triste niciodat'.
Cu flori în păr, cu chipul de lumină,
Sorbit-ai clipa ca pe apa vie
Și revenind la draga-ți rădăcină,
Ai tot sperat că bine o să-ți fie.
Dar nu a fost așa, că-i scris în stele
Că fost-ai zămislită din suspin,
Durere, suferință, lacrimi grele,
Amar, necazuri, cazne și din chin.
N-a fost de-ajuns c-ai plâns atâta vreme,
Tu, soră, ci alături ți-a venit
Și Nordul Bucovinei care geme
Cu tine de atunci, în strai cernit,
Având aceeași nemiloasă soartă
De-a fi strivită sub călcâie reci,
Pe aria ce bogăție poartă,
Doar paria fiind, sărmană-n veci,
Iar file-ngălbenite stau să spună
Mereu, cum vouă, cizma bolșevică
Cea aspră, v-a-mpletit pe dat' cunună
De spini, teroare, lacrimi și de frică.
Cu sufletul zdrobit în bucățele,
Tot Chișinău-n brațe-a strâns, ținând
Un Cernăuți strivit de roșii stele
Și plâns-a iar, cu Bălți, Orhei în rând,
Cu Bolgrad, cu Lăpușna și Chilia,
Cu Adâncata, Vijnița, Boian,
Copii, bătrâni, părinți și toată glia,
Surori și frați, și preot și mirean.
De-atuncea plâng cu lacrime de sânge
Zastavna, Sadagura, Vășcăuți,
De-atuncea încontinuu glia plânge
La Ostrița, Horecea, Șirăuți.
Ai plâns tu, Basarabie, amar
Și la Fântâna Albă ai jelit
Că-n gropile comune, în coșmar,
Și trupul tău ți l-ai văzut strivit.
Brăzdat ți-a fost obrazul, chinuit
De lacrimi șiroind când neamu-ți sfânt
A fost dus în Siberii-nlănțuit
Și-așa trăit-a, în destinu-i frânt.
O firavă nădejde în taifunu'
Sovietic pe-al tău chip a apărut
Când armia română,-n patru'ș'unu,
În iunie, trecut-a râul Prut.
Dar doar trei ani alăturea cu țara
Ai stat și-apoi ai fost tu ruptă iar
Brutal de la al mamei sân de gheara
Rusească ce n-avut-a stăvilar.
Trăit-ai iar ani de-agonii cumplite,
Teroare,-asasinate, deportări,
Cu-ai tăi mânați din spate ca pe vite
Înspre Siberii, înspre depărtări.
Luatu-ți-au și crucea, și-alfabetul,
Ți-au dărâmat biserici, te-au distrus,
Să te transforme-ncetul cu încetul,
Constrâns, cu forța, din român, în rus.
Acei ce-au rezistat terorii roșii,
Ce cu destinul s-au luat la trântă,
Visează și-astăzi moșii și strămoșii
Și țarina română, veche, sfântă,
Visează apele cum șterg pe dată
Din cale granițele dintre frați,
Visează că-și șterg fața-nlăcrimată,
Cu frații se visează-mbrățișați.
Gândim și noi la tine, soră, frate,
Cum ai trăit, cu suflet oropsit
Și îl rugăm pe Domnul să ne-arate,
Unindu-ne, că nu te-a părăsit!
poezie de Cătălina Orșivschi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


În 1812 ceea ce s-a patentat politicește ca "Basarabie" era, supt multe raporturi, în condiții de rezistență mai bune decât Moldova de Sus, care, la anexarea din 1775, a devenit o Bucovină.
Nicolae Iorga în Continuitatea spiritului românesc în Basarabia (1918)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!



Basarabie
Pasăre fără picioare
Sortită veșnic să zboare.
Sculându-se Ștefan cel Mare
Cu cine ar fi la votare?
epigramă de Ion Berghia din Reflexe (și reflecții) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru Basarabia
Copil, mă uimea peste Prut o biserică
în care intra o căruță cu cai,
grămada de grâu - o cocoașă himerică -
vărsa un miros de făină de rai.
Nici cruce spre nori, nici odăjdii pe-afară,
doar saci și-armăsari și lumină de roți
și îngerii puberi zburând să nu moară
spre mine, prin valuri, prin flori în saboți.
O rugă-am șoptit, un descântec de clipe
spre malul de ceață cu-armonici plângând,
și îngerii zvelți și-mpușcați în aripe
în mine primeau adăpost mai curând.
Să nu mă mai mir niciodată găsindu-mi
în fiece os câte-un sfânt prea curat
că-n trupu-mi cu ceaiuri umplut și cu gându-mi
respiră-o biserică veche de sat.
Biserică-a mea ce-ai venit pe-o corabie
ca Noe în funii de spaimă încins.
Lumină de îngeri salvați, Basarabie,
altarul din inima mea neînvins.
poezie de Dumitru Țiganiuc din Gazeta de Botoșani, Podul de flori de la Prut/Pro Basarabia (iunie 1991)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!


Basarabiei
În memoria lui Grigore Vieru
Basarabie,
rapsozii tăi ți-au ales
cele mai deplasate pidosnice rime:
rabie,
scabie,
tabie,
pe când tu
ai o singură și
cea mai conformă
în lumea poetică rimă:
sabie,
pe care a ridicat-o
contra dușmanilor neamului său,
sus și tare,
un mare poet
din cohorta talentelor tale:
Ștéfan cel Mare.
În fața rimei tale perfecte
și astăzi tremură
scursurile de pe toate coclaurile,
zoile tale de-acasă infecte.
Ca să nu mai rimezi
cu niscaiva spade din spanii sau țărmi japonezi,
ți-au schimbat numele tău în "Moldova",
confundând
apa vie cu apa nova,
tavlegul cu negul,
partea cu întregul.
De unde să știe ei
că sabia ta se poate făuri
nu numai în fierăriile din Toledo sau în oțelăriile nipone,
ci și
la focul inimii unui haiduc
din preajma Sorocii
sau codrii Tigheciului?
Fruntea sus, Basarabie,
lamă de sabie!
Câtă vreme există dușmani
înăuntru și la hotare,
câtă vreme-asasinii morali ne doboară stegarii,
muzele nu tac,
poeți ștefáni.
Sus rima oșteanului
Ștéfan cel Mare!
poezie de Nicolae Mătcaș din Din cartea "Vernale ploi" (2009)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru E.C..
... stai Basarabie puțin
să-l pomenim
pe cel plecat să-și are
singurătatea măsurată în hectare
- poetul cel mai trist a Europei
mai ieri tributul ți-a plătit cu ortul popei
noi am rămas să mai creăm singurătăți
la fel ca el să le arăm
în alte vieți...
poezie de Iurie Osoianu (14 octombrie 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!


La centenar
Nimic nu-i ca pământul țării,
Ce poartă-n glia afânată,
Sub piatră, stavilă uitării,
De mamă trupuri și de tată,
Nimic nu e ca munții țării,
Ce-s tainic leagăn și cetate,
Când piaza rea din largul zării,
Asupră-ne cumplit se-abate,
Nimic ca Dunărea nu este,
Ce-n valurile-i liniștite,
Spre Mare duce o poveste,
Despre provincii înfrățite,
Nimic nu e ca Marea Neagră,
Ce scaldă țărmuri însorite,
Pe plaje de nisip să șteargă,
Dureri din trupuri ostenite,
Nimic nu e ca Bărăganul,
Scăldat în razele de soare,
Pe care, an de an, țăranul,
Îl jilăvește cu sudoare,
Nimic nu e amar ca Prutul,
Ce Basarabia separă,
Și-i cald și-nfiorat sărutul,
La revenirea lângă Țară...
Nimic nu-i dulce cum e graiul,
În care ne răsună vrerea,
Și-n care-n șoaptă, cântă naiul,
Și fericirea și durerea...
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Rondelul celei care dă din gură ...
Să dai din gură nu-i ușor,
Când tu nimic nu ai a spune.
Ba vrei s-o faci și cu umor
Din vreo circumvoluțiune.
Ești ca un accelerator
Ce-ncet dar sigur ne răpune.
Să dai din gură nu-i ușor,
Când tu nimic nu ai a spune.
Știu că-ți dorești auditor
Pe noi și-ntreaga națiune.
Și crezi, ca orice orator,
In neaoșa vocațiune.
Să dai din gură nu-i ușor...
rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină lină
Lumină lină lini lumini
Răsar din codrii mari de crini
Lumină lină cuib de cară
Scorburi cu miere milenară
De dincolo de luni venind
Si niciodată poposind
Un răsărit ce nu se mai termină
Lină lumină din lumină lină
Cine te-așteaptă te iubește
Iubindu-te nădăjduiește
Căci într-o zi lumină lină
Vei răsării la noi deplină
Cine primește să te creadă
Trei oameni vor venii sz-l vadă
Lumină lină lini lumini
Răsari din codrii mari de crini
I-atâta noapte și uitare
Si lumile au perit în zare
Au mai rămas din vechea lor
Luminile luminilor
Lumină lină lini lumini
Instrăinându-i pe străini
Lumină lină, nuntă leac
Tămăduind veac după veac
Cel întristat și szrăcit
Cel plâns și cel nedreptătit
Si pelerinul însetat
In vatra ta au înoptat
Lumină lină leac divin
Incununându-l pe străin
Deasupra stiinsului pământ
Lumină lină Logos sfânt.
poezie clasică de Ioan Alexandru
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!


La bustul Eminescului...
de ziua ta, eterna Basarabie
la bustul tău așterne flori și ibertate
și capul aplecat mereu sub sabie
timid și-l saltă că de-ACUM se poate
s-a năruit epoca micilor balauri
începe veacul altor trădători de țară
și spinii din coroană se transformă-n lauri
și iar iuda e cu El ca întia oară
iar tu privești nepăsător din veșnicie
la vălul care azi ca valul trece
și libertate pentru dulcea Românie
cerșești Aceluia-și nemuritor și rece...
poezie de Iurie Osoianu (15 iunie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unire în cuvânt (baladă)
UNIRE ÎN CUVÂNT
(baladă)
Între Cer și Pământ,
glasul duce-n grai sfânt,
al gândurilor cânt,
de unire-n cuvânt.
Glas de poezie
ca o ciocârlie
răsună-n câmpie,
sufletul să-mbie.
Străbună chemare
strigă la hotare,
spre unificare:
România Mare!
Prutul învolburat
în maluri a săpat
și-n val a legănat
neamu-n lacrimi scăldat.
Uniți pe vecie,
frați din Românie
și Basarabie,
să-și apere glie.
Unirea să fie
pentru veșnicie,
las în poezie,
dorul de frăție.
Gânduri legănate
pun ca semn de carte,
de-a nu fi uitate,
nici înstrăinate.
Dor de plai pitoresc
voi duce-n Rai ceresc,
în stih să-l ntâlnesc
pe plai dumnezeiesc.
Inimi înfrățite
de neamul părinte,
vor cânta unite
și nedespărțite.
În destin înfrățiți
și în suflet smeriți,
veșnic să fim uniti
și-n Paradis cu sfinți.
21 Martie, Ziua Mondială a Poeziei
Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu din Omagii Poeziei (21 martie 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă aflu într-o vâltoare care mă stânjenește: m-am pomenit în viață fără încuviințarea mea; trebuie să plec din ea și asta mă face nenorocită. Și cum voi pleca? Pe unde? Pe care poartă? Când fi-va asta? Și în ce stare? Voi suferi oare mii de chinuri, murind în deznădejde? Voi avea o congestie la creier? Voi muri într-un accident? Fi-voi împăcată întru Domnul? Cum mă voi înfățișa dinaintea Lui? Mă voi întoarce către el, din teamă, din nevoie? Oare singurul meu simțământ fi-va frica? Ce pot nădăjdui? Voi ajunge în Rai? Voi merge în Iad?
Madame de Sevigne în Scrisori
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Păși-vom spre neant...
Trăim plutind ușor, în versul alb al vieții,
În dogme hrănitoare și utopii duioase,
Cu dragostea în sânge și, implicit, în oase,
Nefericiți cum suntem, iubito, noi poeții.
Din drumul nostru drept, înlăturăm scaieții
De depărtare suntem, în doi, tot mai aproape,
Ne sărutăm, din când în când, pe pleoape,
C-o fantă de lumină, scurtăm unda tristeții...
Tot inventând delicii și voluptăți candide,
Noi, surâzând, ieșim din crudul vid al vremii,
Și, reciproc, iubito, ne oferim chiar premii
Și-n duhu-ți de silfidă, îți jur că m-aș inchide.
Ce grea și ce ușoară ne fi-va despărțirea,
În sensuri, vai!, opuse, păși-vom spre neant,
Pe marginea genunii nimic vivifiant,
Din care să renască, fuior, Buna-Vestirea!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întru voia Sa
Fost-am mare
și mărirea m-a decăzut
fi-va semn al smereniei.
Fost-am frumoasă
și frumusețea m-a urâțit
fi-va semn al curățeniei.
Fost-am bogată
și avuția m-a sărăcit
fi-va semn al milosteniei.
Fost-am învățată
și rațiunea m-a depersonalizat.
Facă-se voia Sa!
poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Nimic nu-i dor
Nimic nu-i alb... opacitate,
Cuvinte gri, fără de rost,
Culese cu tenacitate
Pentru a fi falsificate
De un eretic anagnost.
Nimic nu-i nou... butaforie,
Decor de anotimp vital,
Când pică frunzele în vie
Și pana... de la pălărie
A unui ins, proverbial.
Nimic nu-i clar... nesiguranță,
Nervi, ignoranță, refulări,
Puse adesea în balanță
Cu o anume inconstanță
A verbelor... fără cărări.
Nimic nu-i vis... ilaritate,
Viața-i cu timpul în consens
Și pune numere la toate,
Ca semn pentru eternitate
A lacrimei, ca un condens.
Nimic nu-i dor... fără durere,
Bătăi de inimă ce fug
Spre indecentele himere
Care incită la plăcere
Și arde sufletul, pe rug.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basarabie
dintre toate florile din lume tu ești floarea cea mai ofilită
uneori scăldată-n foc de brume alteori de arșiță cumplită
dintre toate sorțile din lume, tu ești soarta cea mai oropsită
și când duci în spate al tău nume și când altă cruce prorocită
dintre toate sorțile din lume tu ești floarea cea mai hărăzită
ba din când în când să mă sugrume, ba mereu-mereu a fi iubită...
poezie de Iurie Osoianu (7 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul și pământul
Trece-vor graiurile universului
Se va stinge-n țărână seara
Pământului. Lămpile vor orbi
Și-n văzduh va amuți larma
Cucuvăilor. Vulturii se vor retrage
În nevăzut și tăria vederii
Se va preface-n amurg. Toate
Se vor aduna în acea matca
Ușoară de nimic din care
Smulse-au fost de Duh la începuturi.
Atunci te voi vedea pe Tine
Cum mă vezi și ne-om cunoaște
Îndeaproape cuvânt din cuvânt
Putere din putere. Dimineață fi-va,
Fi-vor ani fi-va și reveni-vor blânde
-N veșted vânt aprinsele tulburătoare zări
Ce ne hrăneau nădejdea altădată.
Pământ și cer vor trece ca o faclă
Din umbra sfântului mormânt
Rămâne-va lumina din văpaie
Rămâne-va uitarea din cuvânt
Rămâne-va iubirea iubitoare
Din sărăciile ce sunt.
poezie de Ioan Alexandru din Imnele bucuriei (1973)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul si pământul
Trece-vor graiurile universului
Se va stinge-n tarana seara
Pamantului. Lampile vor orbi
Si-n vazduh va amuti larma
Cucuvailor. Vulturii se vor retrage
In nevazut si taria vederii
Se va preface-n amurg. Toate
Se vor aduna in acea matca
Usoara de nimic din care
Smulse-au fost de Duh la inceputuri.
Atunci te voi vedea pe Tine
Cum ma vezi si ne-om cunoaste
Indeaproape cuvant din cuvant
Putere din putere. Dimineata fi-va,
Fi-vor ani fi-va si reveni-vor blande
-N vested vant aprinsele tulburatoarele zari
Ce ne hraneau nadejdea altadata.
Pamant si cer vor trece ca o facla
Din umbra sfantului mormant
Ramane-va lumina din vapaie
Ramane-va uitarea din cuvant
Ramane-va iubirea iubitoare
Din saraciile ce sunt.
poezie clasică de Ioan Alexandru
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
