Strigăt către Eminescu

Din teiul eminescian am frânt un ram...
Ce sfânt balsam! Firească reverie!
Pământul tot... şi eu, eram un psalm
Şi era lumea imn de fericire.

O lebădă pe lacul de argint
Plutea - un vis - deplină încântare!
Şi cerul pentru îngeri s-a deschis...
Concert... şi eminesciana mea chemare.

Ca nişte zâne sălcii îşi plecau
Chipul de îngerească strălucire...
Adolescente,-n visuri le chemau
Să-mpărtăşască tainele divine.

Nuferi, pe cer, în fulg de păpădii,
Îşi risipeau eterna puritate,
Iar Eminescu ne putea privi
Din lumea sa de dincolo de moarte.

Din teiul prea devreme scuturat
Ne mai lăsa un gând firav în plamă,
Luceafăr ce spre cer s-a înălţat
Din laanuri sângerii. Amar... amară!

În limba românească plâng tăcut
Cuvintele... Şi-n stiluri literare
Pe care "teiul" nu le-a cunoscut
Se nasc poeme convenţionale.

Luceafăr viu, priveşte înapoi!
Dă ordinea firească limbii noastre!
Căci fără tine-n suflet suntem goi
Şi ne pândesc dureri, tristeţi, dezastre...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Eminescu

Sub teiul frunza-şi tremurând,
Mireasmă dulce-n gând se lasă
Şi pace peste-ntreg pământ...
Eminovici, la el acasă!
Adie-n triluri, pe poteci
De îngerească, sfântă floare...
Tu-ndrăgostitule, de treci,
La tâmpla vieţii cu ninsoare,

Sub teiul frunza-şi tremurând,
Cu Eminescu, vei privi
Păsări de aur din poveşti
Şi paji din mari împărăţii.
Vei fii şi tu, "Luceafăr blând"
Transcendental ducându-şi ţelul,
Un "Cătălin" trudind tăcut,
Iubirii dezlegând misterul.

Mireasmă dulce-n gând se lasă,
Pe creştet ninge teiul iar
Şi Eminescu trece iarăşi
Prin lumea noastră, triumfal.
Când "Somnoroase păsărele"
Îşi prind sub aripă căpşorul,
Sub puberi moi de praf de stele,
Plâng şi suspin... Amar mi-e dorul!

Şi pace peste-ntreg pământ...
O catedrală de lumini
Prin Dumnezeu şi Duhul Sfânt
A prins în mine rădăcini.
În mine candele s-au stins,
Mi-e Eminescu somnul lin,
Lac tremurând de dor şi vis,
Mir sufletului meu... Amin!

Eminovici la el acasă,
"Pe lângă plopii fără soţ",
Duce în suflet har... La masă,
Având o vorbă pentru toţi...
În versu-i - literă şi lege,
-N scrisori, ca sângele curgea,
Căci "vreme vine, vreme trece"
Un vis la tâmplele de nea.

Adie-n triluri, pe poteci
Cuvântul... Şi dac-ai să treci,
Cu Eminescu lângă tine,
Vei trece tu... Eu, ştiu prea bine,
În raze de luceafăr, blânde,
Iubirea lumii se ascunde,
Poteci de dor, poteci de vis,
Dorul de ţară - foc nestins.

De îngerească, sfântă floare,
Un voal de fragedă ninsoare,
Cu "ochi" lucind ca două stele,
Cu plâns de dor, cu rugi-mărgele,
O "Cătălină" trece-n gând
Frumosul june căutând.
Şi lacul tremură şi tace...
Luna, povestea ei o toarce...

Tu,-ndrăgostitule, de treci,
Cu Eminescu la plimbare,
Pe auritele poteci
Sfinţite-n lacrimile sale,
Ia gândul meu! Şi vocea mea!
În rugi celeste dă-le lui!
Lumina-i să o pot avea
Şi braţu-i, veşnic căpătâi.

La tâmpla vieţii cu ninsoare,
Un înger, dintre noi plecat,
Zâmbeşte trist... Literatura,
Doamne, s-a metamorfozat!
Unde sunt iambii şi troheii?!
Metafore pline de har?!
Doar versul alb cătându-şi ritmu-
N abisuri stranii, iar şi iar...

La tâmpla vieţii cu ninsoare,
Tu, cititor, ades să treci,
Sub îngerească, sfântă floare
Adusă-n triluri, pe poteci...
Eminovici la el acasă
Şi pace peste-ntreg pământ,
Mireasmă dulce-n gând se lasă
Sub teiul frunza-şi tremurând.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pentru Eminescu

Ţi-e spiritul un înger vis şi val...
Pluteşti tăcut pe lacul de cleştar,
Eşti taina vieţii, blând Luceafăr eşti
Ivit în lumea noastră de poveşti.

Cu flori de tei ne-acoperi tâmpla ninsă,
De dorul tău, de lacrimă cuprinsă,
Cu Eminescu-n gând cutreieram
Şi în lumină, îngeri, alergam.

Lin cânt în suflet... Ploi de flori de tei,
Cad - o ofrandă, iar, din ochii mei.
Zi sfântă-avem de-acum în calendar,
Căci s-a născut poet român cu har.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafăr în ceruri, luceafăr pe pământ

Din Ipoteşti s-a ridicat
până dincolo de nori,
cel de Dumnezeu creat,
să strălucească în zori.
Cu voia Celui de sus,
un loc de cinste i s-a dat.
Luceafăr - nume i s-a pus
şi ceru-întreg a luminat.
De multă vreme el veghează
întreg cerul şi pământul.
Omenirii-i luminează
şi calea, dar şi cuvântul.
Luceafăr în ceruri,
luceafăr pe pământ.
Mihai Eminescu,
luceafăr cu nume sfânt.
Ambasador al poeziei româneşti
în cultura mondială,
mereu să străluceşti.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

La umbra mormântului...

In memoriam Mihai Eminescu

Pe statuia învechită
Teiul crengile îşi apleacă,
Spiritul lui Eminescu
Veşnic viu, vine şi pleacă.

Atât de fragedă-i chemarea,
La steaua care o urmăreşte,
Căci zeci de ani vor trece în timp,
Dar, alt Luceafăr greu va creşte.

Luna îi sărută ochii reci,
Teiul îi mângâie obrazul,
Spiritul lui Eminescu
Cântă versuri printre ramuri.

Flori şi lumânări aprinse
Îi împodobesc plecarea
Visând codrii de argint
Spiritul lui Eminescu
Îşi astâmpără chemarea.

Sus în ceruri printre stele
Luceafărul se învârte roată,
Iubirile îi deşteaptă...
Poate se va întoarce o dată,
În alt lan de poezii
Şi iubire mult visată.

poezie de Valeria Mahok (8 iunie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă Luceafărului poeziei româneşti

Trudind la sfânta devenire,
Prin sfinte rugi, Luceafăr blând,
Iar lăcrimează Eminescu!
Aleargă iar cu plânsu-n gând.

Se scutură de floare teii
Pe "lacul" liniştit şi sfânt,
Aleargă iambii şi troheii
Cuvântul metamorfozând.

S-au stins metaforele noastre
O altă lege-i - versul alb
În noi, români născuţi prin lege,
Luceafăr blând, luceafăr drag,

Se stinge... Candela uitării
Îl risipeşte în zenit,
Un val străin pe valul mării,
Un plâns în suflet pironit.

Analfabeţi, la colţ de stradă,
Îi vezi cerşind. Un vers în dar
Să daţi acelui ce-o să cadă
-N capcana stihului amar!

Nu ştie litera, nici plânsul
De veacuri eminescian,
Dar caută printre luceferi
Viaţa nu-i fie în zadar!

Oh, coborând pe plaiuri sfinte,
Luceafăr, versului dă iar,
Lumina scrierii divine
Cuvânt şi literă şi har!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Eminescu

Luceafăr ce cutreieri prin lumea mea de vers,
Eu am făcut din tine un vis, un Univers...
Cu flori de tei, din lacrimi, tu singur ţi-ai clădit,
Prin literă şi lege, alt timp în infinit.

Pe lac, o diademă de lebede se-arată...
Eşti cânt şi nemurire, eşti lumea noastră toată!
Eşti viers! Şi-n măiestria-ţi, virtute şi lumină.
Tu ai rămas de-a pururi a lumii rădăcină.

Cad flori de tei... şi lacrimi... şi litere-lumină.
Ai devenit un astru, ţi-am plâns la rădăcină.
Te-ai înălţat Luceafăr. cât stele vom avea,
Cărarea vieţii noastre, mereu vei lumina...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre cine înfloreşte teiul

Despre tine
înfloreşte
teiul
iubito

Şi-n
primul
rând
şi-n
fiecare
seară

Stelele
înmuguresc
pe
alte
ramuri
după
aceeaşi

Regulă
de
aur

Despre tine
înfloreşte
teiul
iubito

Despre
tine
luminează
stelele
spre
dimineaţă

Când
poeţii
se
retrag
spre
cer

Cu
tot
cu
poeme

Şi
iubite
în
braţă

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (15 iunie 1995)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Sfintele Paşti

S-au scuturat de floare caişii
Şi lumea toată-i vis şi cânt,
Sub umbra ochilor albaştrii,
În ploaie, cad către pământ.
Plâng ploi de frunze-n fapt de seară,
Sunt, Doame, doar un ram plăpând,
Mă nasc întru căinţă vară...
Sunt fluture! Şi taină sunt...

S-au scuturat de floare caişii
Iisuse blând, te-aştept să vii,
La umbra ochilor albaştrii
În plâns recad în nopţi târzii.
Mi-aleargă pruncii iar la tâmple,
Iisuse blând, Iisuse bun,
De Tine lumea iar se umple
Şi vine Paştele acum...

Şi lumea toată-i numai cânt...
Şi lumea toată-i floare, vis,
Noi suntem doar un gol mormânt,
Tu, poarta care s-a deschis.
Azi alergăm la crucea Ta
Şi-n dulci îngenuncheri picăm,
Căci, vezi, am învăţat ceva:
Să ne iubim şi să iertăm.

Sub umbra ochilor albaştrii
Cad flori din ramură de stea
Şi-n ceruri se întorc sihaştrii.
Trec cerşetori prin viaţa mea...
Oh, Ţie, Doamne, ne supunem,
Prin fapte bune îţi slujim,
Nădejdea-n Tine noi o punem,
Căci numai astfel biruim.

În ploaie cad, către pământ,
Iubirile de Dumnezeu,
Trec îngerii şi Duhul Sfânt
În noaptea mea, în gândul meu.
Ducem păcate spre mormânt,
Poveri şi chinuitul trup...
Diavol împătimit, azi pleci
Călcând sfios spre Raiul scump.

Plâng ploi de frunze-n fapt de seară.
Prin spovedanii sunt iertat,
Greşala fiinţei mi-i amară,
Amar al inimii păcat.
Trec, râu de nesfârşite vicii,
Dar poticnit, mă-ntorc din drum.
Dă-mi Doamne, tainice suplicii!
Iartă-mi greşelile de-acum!

Sunt, Doamne, doar un ram plăpând,
O candelă arzând mocnit...
Cu toţii-avem acelaşi gând,
Dar drumul, câţi n-am rătăcit?!
Îngenunchem – altar de rugi,
Dar repetat, nedrept, greşim,
Căci suntem nesupuse cruci
Şi timpul vieţii-l irosim.

Mă nasc întru căinţă, vară.
Transcend de-acum spre Dumnezeu.
Cât mi-a fost viaţa de amară!
Şi drumul cât a fost de greu...
Te chem în lumea mea, Iisuse,
Vreau lacrima-mi să-ţi fie mir!
Ştergem veninul de pe buze,
Din suflet şi din gând! Amin!

Sunt fluture şi taină sunt
Caut candoarea lumii Tale,
Zadarnic om pe-acest pământ
Fără de rugi şi închinare.
Oh, în zadar aş fi altar,
De-ar fierbe-n mine neputinţa
De a mă naşte an de an
Prin Tine, eu, cu toată fiinţa.

Sunt fluture şi taină sunt,
Mă nasc întru căinţă vară.
Sunt Doame, doar un ram plăpând,
Plând ploi de frunze-n fapt de seară...
În ploaie cad către pământ,
Sub umbra ochilor albaştrii
Şi lumea toată-i vis şi cânt.
s-au scuturat de floare caişii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rodica

Rodica - fruct de rodie, din care
S-a întrupat sămânţa roditoare,
Mamă şi fiică, tânără soţie
Purtând cu ea aleasă reverie.
Lumină, flori de sânger peste care
Din răsărituri, s-a prelins culoare,
O roză cu petale-mparfumate,
Firescul adevăr, sinceritate...
Aromă de gutui, de mere coapte,
Minune, fericire şi dreptate.
O curgere de nicăieri, spre mâine,
Mierea din bobul copt, colţul de pâine
Din pumnul unui prunc care-şi adună
Iubirea, dintr-o strângere de mână.
Mărinimia, farmecul vorbirii,
Un voal de vis din lumea fericirii
Şi-n cercuri luminoase îngeri, stele,
Printre atâtea nume efemere...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternitate

Spre veşnicia fără de hotar
E-un drum tăcut, istovitor, amar...
sunt timpuri gri, sunt lacrimi, e durere
Hotar de vers, poeme austere...

Îngeri în negru, să ne-nalţe, vin...
Parcă am şi uitat să suferim.
E lumea doar un petec de hârtie.
Stingheri plecăm... Aşa a fost să fie!

Miroase ceru-a smirnă şi a toamnă...
Îngână, goi, copaci, un imn... Alarmă!
Copacul vieţii istovit se-apleacă.
Maiieri se înălţa spre ceruri parcă.

A milă-şi plâng copacul (azi - o umbră)
Şi alţi copaci în urmă-i se surupă
În vidul dintre două veşnicii...
Alt drum copacul vieţii-şi va croi.

Ce sfânt miros! Ce vis! Eternitate...
E taina care a unit cu moarte
Vis, întuneric, tihnă şi lumină,
Prin vrerea şi prin facerea divină.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veghezi

Se lasă peste timp nori de furtună...
Din lacrimi te-am creat, tu, trup de humă!
Iar când spre cer te-ai înălţat, te-ai stins...
Luceafăr, ai apus în zări de vis!

M-ai luat de mână, flacără arzând,
Din lacrimă, în nea m-ai prefăcut
Şi-am nins la tâmpla ta de vis, iubire,
Curgând în râu spumos de fericire.

Râu de lăptoase, albe stele, curge
Sticlind în miere tandră de apus...
Ce scurt acest poem de fericire!
Tu eşti departe şi veghezi de sus!!!!

Iar eu veghez, veghez acum din noapte,
Iubirea care veşnic ne desparte.
Sărut?! Zălog al fericirii noastre...
Pierdut... pierdut în zările albastre...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa copacilor goi

Dansează sufletul în noi,
Cad ploi la margine de geam,
Copaci, de astăzi iar sunt goi,
S-a scuturat frunza din ram.
E geamul pleoapă în amurg
Şi-nchis e între cruci de ram,
În mine şi-n afară plâng,
De plâns nici stele nu mai am.

Dansează sufletul în noi,
Chihlimbării poteci mi-apar...
Împerecheaţi doi câte doi,
Se-aprind îndrăgostiţi de jar.
Flori ruginii se-aprind pe ram –
Un suflet într-un dans etern...
Şi noi am fost... şi noi eram,
Taina aceluiaşi însemn.

Cad ploi la margine de geam,
Cad ploi în noi, este târziu,
Cad iarăşi frunzele din ram,
Eu iarăşi toamnă am să fiu.
Rubin din tainicul apus
Şi şerpuielnicul oftat,
Deodat' în mine s-au ascuns.
Eu plâng şi râd... s-a înserat!

Copaci, de astăzi iar sunt goi,
Toamna-n firimituri se strânge,
De plouă lacrima din noi,
Lumina-n albe râuri curge.
Ca nişte lampioane trec
Şi lin se pierd, se pierd în zare,
În suflet vânt sunt şi-am să plec
Chiar dacă sufletul mă doare.

S-a scuturat frunza din ram,
Plouă în suflete şi-n noapte
Cicatrici şi plăgi mai am...
Cioburi de clepsidră sparte.
Sângerândă în aval,
Bate inima în noapte.
Toamnă dacă nu eram,
Nu m-aş fi născut din şoapte.

E geamul pleoapă în amurg,
Iar eu o umbră risipită,
Mi-e dor de voi, în mine plâng,
Nu-mi este inima-mpietrită.
E somn de vânturi peste cer,
Vuiet... şi inima mi-e goală,
Căci flori şi ramuri iarăşi pier.
Parfumul de gutuie-amară...

Şi-nchis e între cruci de ram,
Chiar trupul zărilor plăpânde,
Toamnă, tu azi îmi baţi la geam
Cu degete de ploaie ude.
Prin părul tău de catifea
Lucesc iar muguri de aramă,
Ne-nchide-n umbre vremea rea,
Dar te iubim, frumoasă toamnă!

În mine şi-n afară plâng,
Cenuşa-n fulgi de jar se-mparte,
În braţe toamnă-am să te strâng,
Să ne-nfrăţim până la moarte.
Se-nalţă-n noi nămeţi de ger
Şi ramul tremură-n oglindă,
De al genunilor blestem,
Mai curge-o lacrimă în tindă.

De plâns nici stele nu mai am,
E doliul risipit în noapte.
Stau şi privesc... Pe lângă geam
Trec râuri lungi de frunze moarte.
S-a stins şi ultimul poem,
E iar explozie-n cuvinte,
Azi îţi las ultimul însemn,
Apoi voi adormi cuminte...

De plâns nici stele nu mai am,
În mine şi-n afară plâng,
Şi-nchis e între cruci de ram...
E geamul pleoapă în amurg...
S-a scuturat frunza din ram,
Copaci, de astăzi iar sunt goi,
Cad ploi la margine de geam,
Dansează sufletul în noi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul

Cerul s-a-ntristat deodată...
Vrăbii gureşe aleargă,
Pentru pui, s-adun hrană,
Rătăcind din creangă-n creangă

Dintr-o clipă-n alta parcă
Stă să plouă. E pustiu
Tot pământul... Numai vântul
-şi poartă trenciul vineţiu

Trena frunzelor, cu ramuri
Îşi urzeşte, întristată
Existenţa şi un fulger
Rătăceşte-n lumea toată

Tunetul, din amorţeală
Ne trezeşte... E furtună...
Iat-o! Trece în vârtejuri
Şi în jocu-i ne adună

Curcubeu, din vineţiul
Cer, ce s-a deschis în două
Şi cu razele de soare
Să promiţi o lume nouă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din La braţ cu crocodilul, printre catrene şi epigrame
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a scris...

S-a scris în cer, cu gură de blesteme,
Să plece iar la infinit, poeţi
Şi ne-a lăsat azi, Demiurgul, semne...
Rămân, trăind prin noi, atâtea vieţii.

Nici n-a plouat. E secetă de lacrimi
Şi parcă-i pandemie peste vieţi...
De-un timp au prins poeţii noştri aripi
Şi s-au retras în infinit, asceţi.

A plâns cuvântul... Jale şi tăcere,
Căci moartea ca o boare a venit.
Poetul-nepereche, printre stele,
Ca o cometă-a vieţii a pierit.

Au curs din noi metafore şi verbe,
Am tot cinstit în scris poeţi-amnar,
Dar zborul către îngeri, vis, ni-i pierde...
Rămâd decât în mediul virtual.

Şi îngerii în Ceruri au pedeapsă -
Să-i ia cu ei pe cei de pe pământ
Când s-a sfârşit povestea lor, acasă,
Să-i poarte-n tihnă către Cerul Sfânt.

Poate că şi acolo sunt tablete,
Îngeri-poeţi şi îngeri-scriitori,
Ce spun în loc de bună dimineaţa,
Poeme de lumină şi ninsori.

Să-mparţi din Ceruri harul tău, poete!
Să ne lumine dragostea de neam,
Aici suntem doar biete amulete,
Cu gânduri prinse în al morţii ham.

Nu este timpu-a plânge de pieire,
Căci ca un vis tu vei trăi prin noi.
De azi te vom numi nemărginire
Dar vom rămâne-n suflete mai goi.

Să-mparţi din Ceruri, harul tău, în pulberi,
Peste poeţii ce-au rămas aici
Şi tolerant, dezastrele să spulberi,
Căci noi suntem prea simpli şi prea mici.

Tu, un Luceafăr uns cu modestie,
Ne luminează calea spre Înalt.
Prin tine să urcăm spre veşnicie,
Poeţi-opaiţ ce-n cupa vremii ard...

dedic acest poem, cu lacrimi în suflet, celui ce a fost Constantin Trita, rugând odihnă veşnică. Domnul să îl odihnească!
Vei rămâne o stea în sufletele tuturor celor ce te-au cunoscut...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schije de alb...

Se coboară din veşnicii
Îngeri, risipindu-se pe pământ.
Ori poate sunt părţi din aripile lor
Sfârtecate în drumul spre moarte.
Se-ndoliază pământul
Cu petece zdrenţuite de nori...
Tăcerea din zori,
Ne arde ca jarul din vatră...
Dureros de mizer
Noaptea-şi continuă drumul
Pe un petec de cer.
Se unesc răsărit cu apus
Alungându-se repetat... Cine-i Eminescu?" vă-ntreb,
Dar voi nu cunoaşteţi răspunsul...
El este călimara în care s-au strâns
Toate cuvintele de iubire -
Iubire de semeni, de ţară, de pace,
Iubire, în taină, de grai strămoşesc,
De ia ţesută în noaptea geroasă.
Luceafăr lucind pe un cer de cuvinte,
Te privesc, tu-mi luminezi
Cuvântul şi litera vieţii,
De-aceea mereu te cinstesc.
Tu-mi curgi în sângele prin care
Aleargă spre mâine şi
Cenuşa strămoşilor mei,
Dar şi mugurii-prunci.
Aminteş-ţi aduci
De lupta strămoşilor mei
Prin tine curgând?
La tine-ngenunchi şi mă-ntorc,
Cu lacrimi plângând.
Ninge lacrima de Eminescu
Peste mine de-acum,
Croiesc cu plugul cuvântului
Alt capăt de drum...
"Cine-i Eminescu?" vă-ntreb,
Dar răspunsul vostru-i tăcere.
Eu mă hrănesc cu el prin fiecare cuvânt
Ce il las să plutească
Pe cerul lui sfânt.
Eminescu, Eminescu... se aude clopotul
Bisericii-n vale...
Eminescu e-al nostru, române!
Tu urmează-i trezirea...
Nu lăsa nerecunoştinţa
Să-i ucidă menirea!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost cuvântul – glossă

Şi mai întâi a fost cuvântul...
Atât de aspru judecat!
Ploua pe cer cu jar de stele...
Şi litera s-a întrupat
În versuri, cânturi şi poeme,
Miraje-n suflet de natură
Şi mai întâi a fost cuvântul
A universului măsură.

Şi mai întâi a fost cuvântul...
Ardea sub sabia-i pământul.
Eu - scut şi liturghie sfântă,
Un vis şi-o aripă plăpândă,
O frunză-n ram, un roi de stele,
Un amalgam de flori... Şi... semne
Atâtea câte pot să-ncapă.
Un plâns de unduiri de arcă.

Atât de aspru judecat...
De linişte şi farmec beat,
Miraj al serilor târzii
Sub voal de puf de păpădii
Adorm... Din firele de lună
Ţes o poveste... Şi se-adună
Atâta pace în cuvânt,
În noi, în vis, pe cerul sfânt.

Plouă pe cer cu jar de stele,
În taină, în jardiniere...
Plouă-n priviri, căci el, cuvântul,
Doar el va rupe legământul
Sălbăticunii şi-al uitării,
Al morţii,-al analfabetizării.
În el e roua, pacea, taina
De-a spune pur şi simplu mama.

Şi litera s-a întrupat
În fraze... Oh, ce minunat!
Ce licăr, cânt şi sărbătoare,
Ce lacrimi de mărgăritare!
Ce sfânt sobor! Ce rugăciune!
Un tainic început de lume...
Toate-n cuvinte-s întrupate,
Călcând peste dureri şi moarte.

În versuri, cânturi şii poeme,
Un veşnic dans de ploi de stele...
În vaduri vezi trecute umbre,
De lacrimi ochiul ţi se umple,
Durerea lor în noi se-apleacă,
Sortiţi suntem pieirii parcă...
Eu sunt quasar lucind în zare,
Dar tu, străine, ce eşti oare?!

Miraje-n suflet de natură...
Un vânt pe buzele de zgură,
Sărut de sângeri peste sâni,
Furtună-n suflet... Şi-n plămâni
Ecosisteme prăfuite
Târziu, de-aducerile-aminte.
Sinteza unui "azi" şi-un "ieri"
La malul fiecărei seri.

Şi mai întâi a fost cuvântul,
Plămada lutului lumesc,
Trudind prin alpha şi omega
Cu-acelaşi braţ dumnezeiesc.
Din trupuri ne-a croit biserici...
Şi închinându-se la noi -
Idoli de pământeană carne,
Suntem din ce în ce mai goi.

A universului măsură,
A timpului eternitate...
Sunt ca un strop de cianură
Stropind a morţii mele noapte.
S-au stins luminile iubirii!
Uitare şi singurătate,
Străin, pe calea fericirii
Sunt eu... şi cât sunt de departe!

A universului măsură...
Şi mai întâi a fost cuvântul
Miraje-n suflet de natură,
În versuri, cântec şi poeme.
Şi litera s-a întrupat...
Plouă pe cer cu jar de stele.
Atât de aspru judecat...
Şi mai întâi a fost cuvântul.
............................................
Din cer a încolţit pământul...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atins de duhul sfânt

A fost luceafăr pe pământ,
Copil de ţară, la-nceput,
A fost atins de duhul sfânt,
În ţara mea când s-a născut.

A fost frumos, în versuri blând,
Le-a scris cu suflet, ca pe-un cânt,
Iubind, sau pe mişei călcând,
A fost luceafăr pe pământ.

Trăind în lumea de poveşti
A codrilor de netrecut,
A fost, acolo-n Ipoteşti,
Copil de ţară, la-nceput.

Şi, poate, în copilăria sa,
Voios şi liber alergând
Cu alţi copii de seama sa,
A fost atins de duhul sfânt.

Iar versul lui mai e cântat,
Chiar dacă vremea a trecut,
Căci a fost binecuvântat
În ţara mea când s-a născut.

În ţara mea când s-a născut,
A fost atins de duhul sfânt,
Copil de ţară, la-nceput,
A fost luceafăr pe pământ.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iaşul lui Eminescu

Prin Iaşul cu multă floare de tei
Parcă se aud şi acum paşii tăi
Iar banca, veche, pe care ai stat
E tristă, de-atâta aşteptat...

Tu, trubadur cu lira-ţi sfântă
Mai vin-o dată şi colindă
Toate cărările de prin Copou
Căci, Teiul tău are un ram nou!

Vino, mai dă o raită prin Ţicău
Te-aşteaptă şi acum amicul tău
Creangă Ion, să vă-ntâlniţi
Că aveţi multe să vă povestiţi!

Şi Plopii fără Soţ au mai crescut
Ne spun de câte ori, tu ai trecut
Când aşteptai nebun, de dor, pe ea
Şi ai fi vrut, măcar un semn să-ţi dea...

Dar, nu-i nimic, ţie îţi duc dorul
Codrul, ţara, neamul şi izvorul
Pe tine te iubeşte Universul
Aşa, cum tu ai scris şi ai iubit versul.

Iar când soarta, prea devreme, te-a învins
Şi timpul, prea repede, s-a scurs
Luceafăr viu, de-acolo ne priveşti
Prin Codrii de Aramă, tu trăieşti!

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atins de duhul sfânt

- glossă madrigal -

A fost luceafăr pe pământ,
Copil de ţară, la-nceput,
A fost atins de duhul sfânt,
În ţara mea când s-a născut.

A fost frumos, în versuri blând,
Le-a scris cu suflet, ca pe-un cânt,
Iubind, sau pe mişei călcând,
A fost luceafăr pe pământ.

Trăind în lumea de poveşti
A codrilor de netrecut,
A fost, acolo-n Ipoteşti,
Copil de ţară, la-nceput.

Şi, poate, în copilăria sa,
Voios şi liber alergând
Cu alţi copii de seama sa,
A fost atins de duhul sfânt.

Iar versul lui mai e cântat,
Chiar dacă vremea a trecut,
Căci a fost binecuvântat
În ţara mea când s-a născut.

În ţara mea când s-a născut,
A fost atins de duhul sfânt,
Copil de ţară, la-nceput,
A fost luceafăr pe pământ.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Teiul

Închinare lui Eminescu

La Teiul Sfânt ce-şi cerne floarea,
Când se luminează Universul,
Cu dalbe raze-nfiorarea,
Ne cheamă să-i culegem versul.

E Teiul ce-a crescut cu timpul
De când a adormit poetul,
Care-a urcat prin el Olimpul
În veac, încetul cu încetul.

Şi-n liniştea nemărginită,
Încremenindu-i nemişcarea,
Trăiesc doar clipa infinită
Şi-mi arede-n suflet lin, chemarea.

Ascult sfios ca-n alte dăţi
Poemul ce îmi pare-a spune
În taina de singurătăţi
A timpului dimensiune.

La Teiul care floare-şi cerne
Nu-i nici o forţă dor să sfarme,
E vraja liniştii eterne,
Păşiţi încet. Poetul doarme.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!