Poveste de peste mări

Cunosc o ţară undeva, prin lume,
Pe planiglob e greu s-o recunoşti,
Ce-ntre vecini avea un rău renume -
Că toţi locuitorii erau... proşti!

Cum bine cred că ştie orişicare,
Şi proştii pot fi foarte diferiţi:
Sunt unii nătărăi chiar din născare,
Iar alţii, rari, cu vremea convertiţi...

În ţara asta, tot ce se încearcă
E la mişto, scălâmb, împiedicat,
Cu fundu-n sus, anapoda, de parcă
S-ar da un premiu celui mai căscat!

Trecând pe-acolo-n drumurile mele,
Am nimerit într-un cumplit scandal,
Când ţara de neghiobi şi pui de lele
Era în plin proces electoral...

Zburdau cu mic şi mare pe jăratic,
Că evident, n-ar fi avut vrun rost
Să-l pună-n frunte simplu, democratic,
Pe cel mai vajnic, incurabil... prost!

Să caute un tip c-un strop de minte?
S-a discutat aspectul într-o doară...
Era un zvon că-i unu mai cuminte,
Dar se cărase, circumspect, afară!

Oricât de tonţi, problema rezolvară
Şi s-a întins poporu-ntreg la praznic,
C-au hotărât s-aleagă şef în ţară
Pe prostul dovedit cel mai... obraznic!

poezie de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce s-aleagă?

Românul e fără vină
Când săracu-i pus s-aleagă
Grâul bun, din rea neghină,
Viaţa vrând cumva s-o dreagă.

Stă chitit şi se gândeşte:
Ăla-i rău? Ăla-i curat?
Dar de bine socoteşte
Cam cu toţii l-au furat.

Ce s-aleagă? Ce s-aleagă?
Încă nu e hotărât.
Mai discută aşa în grabă
Dar e tare oţărât.

Vai de noi şi vai de ţară,
S-a distrus... şi ce-a mai fost!
Şi se-ntreabă într-o doară:
Oare, chiar mai are rost?

poezie de Carmen Pasat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau odată într-un sat doi fraţi, şi amândoi erau însuraţi. Cel mai mare era harnic, grijuliu şi chiabur, pentru că unde punea el mâna punea şi Dumnezeu mila, dar n-avea copii. Iară cel mai mic era sărac. De multe ori fugea el de noroc şi norocul de dânsul, căci era leneş, nechitit la minte şi nechibzuit la trebi; ş-apoi mai avea şi o mulţime de copii! Nevasta acestui sărac era muncitoare şi bună la inimă, iar a celui bogat era pestriţă la maţe şi foarte zgârcită. Vorba veche: "Tot un bou ş-o belea". Fratele cel sărac — sărac să fie de păcate! — tot avea şi el o pereche de boi, dar colè: porumbi la păr, tineri, nalţi de trup, ţepoşi la coarne, amândoi cudalbi, ţintaţi în frunte, ciolănoşi şi groşi, cum sunt mai buni de înjugat la car, de ieşit cu dânşii în lume şi de făcut treabă. Dar plug, grapă, teleagă, sanie, car, tânjală, cârceie, coasă, hreapcă, ţăpoi, greblă şi câte alte lucruri ce trebuiesc omului gospodar nici că se aflau la casa acestui om nesocotit. Şi când avea trebuinţă de asemene lucruri, totdeauna supăra pe alţii, iară mai ales pe frate-său, care avea de toate. Nevasta celui bogat de multe ori făcea zile fripte bărbatului, ca să-l poată descotorosi odată de frate-său.

Ion Creangă în Dănilă Prepeleac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost ce-a fost: dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat, un împărat mare şi puternic; împărăţia lui era atât de mare, încât nici nu se ştia unde se începe şi unde se sfârşeşte. Unii ziceau că ar fi fără de margini. Iar alţii spuneau că ţin minte de a fi auzit din bătrâni că s-ar fi bătut odinioară împăratul cu vecinii săi, din care unii erau şi mai mari şi mai puternici, iară alţii mai mici şi mai slabi decât dânsul. Despre împăratul acesta a fost mers vorba cât e lumea şi ţara, cum că cu ochiul cel de-a dreapta tot râde, iară cu cel de-a stânga tot lăcrămează neîncetat. În zadar se întreba ţara, că oare ce lucru să fie acela, că ochii împăratului nu se pot împăca unul cu altul. Dacă mergeau voinicii la împăratul, ca să-l întrebe, el zâmbea a râde şi nu le zicea nimic. Aşa rămase vrajba dintre ochii împăratului o taină mare despre care nu ştia nimeni nimic, afară de împăratul.

începutul de la Zâna Zorilor de Ioan Slavici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara mea (pamflet inspirat după Ion Pribeagu: În ţara mea, 1915)

În ţara mea-s câmpii şi munţi,
Cum nu mai sunt pe lume,
Şi oameni tineri şi cărunţi,
Şi mulţi se ţin de glume.

E plin Guvernul de inculţi,
Ce nu fac vrun efort,
Iar proşti avem atât de mulţi
Că dăm şi la export.

Toţi boii-s azi în Parlament
Şi-s foarte aroganţi,
Pe mintea lor nu dau un cent,
Iar proştii sunt savanţi.

În ţara mea, toţi politrucii,
Deşi-i europeană,
Toţi guvernanţii şi năucii
"Iau lefuri de pomană".

În ţara mea se spun poveşti
Cu soarele şi luna,
Dar nu ai voie să gândeşti
Şi-i adevăr minciuna.

În ţara mea, paradoxal,
De mulţi, mulţi ani, neîntrerupţi,
Hoţia-i sport naţional
Şi legi ne fac ce-i ce-s corupţi.

În ţara mea te îngrozeşti
De câte-s în zadar,
Iar cinstea azi o mai găseşti
Doar în dicţionar.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (5 iulie 2024)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prostul!

S-a tot vorbit de proşti şi de prostie.
S-au discutat şi-analizat pe rând.
Când ei, când ea... şi-o spun, fir-ar să fie,
Că nu ne lasă-n pace nici în gând.

Prostia e la fel... fără hotare,
E prima între toate, integral
Şi... de-ar durea, în lumea asta mare,
Ar fi un zgomot surd şi infernal.

El, prostul, însă, are o dilemă
De care pân'-acuma n-am scăpat
Şi bună-ar fi de studiat ca temă
Să poţi să ştii când e de condamnat.

Când el o spune singur... n-are rost
Să-l mai condamni, ci trage-nvăţăminte!
Că nu poţi să-ţi dai seama că eşti prost,
De n-ai avea măcar un strop de minte.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amu cică era odată într-o ţară un crai, care avea trei feciori. Şi craiul acela mai avea un frate mai mare, care era împărat într-o altă ţară, mai depărtată. Şi împăratul, fratele craiului, se numea Verde-împărat; şi împăratul Verde nu avea feciori, ci numai fete. Mulţi ani trecură la mijloc de când aceşti fraţi nu mai avură prilej a se întâlni amândoi. Iară verii, adică feciorii craiului şi fetele împăratului, nu se văzuse niciodată de când erau ei. Şi aşa veni împrejurarea de nici împăratul Verde nu cunoştea nepoţii săi, nici craiul nepoatele sale: pentru că ţara în care împărăţea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, şi crăia istuilalt la o altă margine.

Ion Creangă în Povestea lui Harap-Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praznic luminos

Praznic luminos,
Strălucit, frumos,
Astăzi ne-a sosit
Şi ne-a-nveselit
Că Mântuitorul
Şi izbăvitorul
În trup a venit

Raiul cel închis
Azi iar s-a deschis,
Şarpelui cumplit
Capul s-a zdrobit
Şi strămoşii iară
Prin sfânta Fecioară
Iar s-au înnoit

Îngerii cântau,
Păstorii fluierau
Magii se-nchinau,
Toţi se bucurau.
Dar Irod era
Că se tulbura
De naşterea sa.

El îl căuta
Voind morţii-al da,
Dar pruncul Isus
Din ţară s-a dus,
Fie lăudat,
Binecuvântat
În veacuri. Amin.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred că-i cel mai mare chin

Eu cred că-i cel mai mare chin
Să fii în ţara ta străin,
Să vezi pământul strămoşesc,
Din tot ţinutul românesc,

Vândut de-a lungul şi de-a latul
Străinilor, şi-acuma satul
E gol şi trist, dar cum să fie?
Când în frumoasa Românie

Au mai rămas, uitaţi de soartă,
Vreo câţiva bătrânei la poartă,
Cu gândul dus, privind în zare,
La câmpuri, cu durere mare,

Căci se închină-n toamna vieţii,
Când văd ciulinii şi scaieţii,
În locul holdelor de aur
Din ţara lor, ca un tezaur,

Doar cânt de jale şi de dor
Mai scaldă-n unde blând izvor,
Când eşti în ţara ta străin,
Eu cred că-i cel mai mare chin.

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim în ţara cu cea mai mare creştere economică din lume

Au calculat bugetul astronomic
Prin care ţara va-nflori etern,
Bazându-se pe-avântul economic
Al fiecărui ţuţăr... din guvern!

epigramă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată o capră care avea trei iezi. Iedul cel mare şi cu cel mijlociu dau prin băţ de obraznici ce erau; iară cel mic era harnic şi cuminte. Vorba ceea: "Sunt cinci degete la o mână şi nu seamănă toate unul cu altul".

Ion Creangă în Capra cu trei iezi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karl s-a uitat la Crăiasă; era foarte frumoasă, o faţă mai cuminte şi mai drăgălaşă nici nu se putea închipui. Acuma nu i se mai părea de zăpadă, ca atunci când o văzuse la fereastră şi ea îi făcuse semn. Nu-i era frică de dânsa. A început să-i spuie că el ştie să facă socoteli în gând, chiar cu fracţii, că ştie ce întindere şi câţi locuitori are ţara şi ea zâmbea şi nu zicea nimic. Şi deodată băiatului i s-a părut că ce ştie el nu-i destul şi s-a uitat în văzduhul larg şi înalt şi atunci ea a zburat cu el sus de tot până în norii cei vineţii, şi vijelia vuia şi şuiera, şi în vuietul ei parcă se auzeau cântece străvechi. Şi au trecut în zbor peste păduri şi peste ape, peste mări şi peste ţări; dedesubtul lor vâjâia crivăţul, urlau lupii, sclipea zăpada; deasupra lor zburau ciori negre care croncăneau prelung şi sus de tot era luna mare şi luminoasă, şi o noapte întreagă Karl s-a uitat la lună şi în zorii zilei a adormit la picioarele Crăiesei Zăpezii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş

Cum, Doamne, nu Te-ai îndurat, ca omului, cel zămislit,
De la-nceput să îi fi dat să fi trăit la infinit,
Şi l-ai lăsat ca frunza-n vânt, calic, zgârcit, doar câţiva ani,
De parcă timpul pe Pământ, chiar şi la Tine costă bani!?

Şi-n plus, pân' să ajungă lut, deasupra lui să crească flori,
În viaţă Tu l-ai mai făcut să moară de atâtea ori
De ciudă, boală, de necaz, de oftică în mare chin,
Văzând pe altul că-i mai breaz, ori fată capra la vecin,

Moare de plâns, de of la fel, de râs mai tare când a dat
De-un fraier mai ceva ca el, ori este foarte gâdilat,
De gelozie,-ndrăgostit, cum am murit, de fapt, şi eu,
Pe câte-n viaţă am iubit, să am măcar de câte-un leu...

Dar multi, de bucurie mor, sărind în sus când, negreşit,
Cel mai bengos duşman al lor a dat de dracu' în sfârşit,
Alţii de sete, necăjiţi, şi... chiar de-i ger cumplit, nămeţi,
Ca buni consumatori, cinstiţi, ajung acasă morţi de beţi,

Mor şi de lene, puturoşi, frecând ridichea pe nevé,
Iar unii mor de curioşi, băgându-şi nasul prin orice,
Dar cel mai mult şi cel mai des, să-Ţi mai explic nu are rost,
În viaţa lui, pân' la deces, de mii de ori moare de prost,

Dar bai nu e, să îl deştepţi, de-ajuns e imnul naţional,
Că-n rest, Părinte, să mă ierţi, totul îi pare-n timp normal,
De aia-Ţi spun, chiar mort de prost, puteai să-l laşi la infinit...
Îi curmi Tu viaţa, fără rost, taman când s-a obişnuit!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dracul, în linii mari

e ceva ce nu se manifestă
decât prin contradicţii.
acest ceva nu este divin,
căci pare lipsit de raţiune,
nu este uman,
căci e lipsit de inteligenţă,
nu e drăcesc, căci nu e binefăcător,
nu e îngeresc,
căci arată plăcerea răutăcioasă
de a produce oarecare rău.
Napoleon era demonic,
ducele de Weimar era demonic,
doar Mefisto nu era demonic,
căci era o fiinţă mult prea negativă,
dracul e inteligent ca filosof,
dar, cam mărginit, în soluţii
şi s-a apucat dracul să facă treabă
a ajuns să pună mâna pe cărţi
dinadins s-a transformat în om
să scoată rodul omenesc din toată răutatea,
mai întâi, a împeliţat cuvântul
cel dinainte de veci în firea omenească,
apoi s-a împrietenit cu omul
sau cu forţele drăceşti din om
diavolul pierde dacă omul e năzdrăvan
când omul ajunge la dracul cu cărţi
el trebuie să-l gonească şi de acolo
şi să-i ia cărţile din mână
doar omul a ştiut să-i preia
şi să-i umanizeze mai toate rosturile
luându-i cărţile din mână
dracul a rămas să stea ca şi fără rost,
undeva prin ţara nimănui,
adică pe la hotare
dar, aşa izgonit de peste tot din lume,
de ţi-e mai mare mila
el ştie dintr-o dată să se întoarcă
în inima lucrurilor
şi dacă nici asta nu e ispravă de drac,
înseamnă că nu există de fel diavol în lume

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împrăştiaţi, fără de întoarcere...

Ne-mprăştiem prin lume, uitându-ne strămoşii...
Ne-mprăştiem prin lume, ne-mprăştiem ca proştii.
Lăsăm în urmă mame, lăsăm în urmă taţi,
Lăsăm în urmă prunci, bătrâni rămân uitaţi...

Lăsăm în urmă totul – tradiţii, moşteniri...
Lăsăm hoţi să ne fure trăirea din simţiri...
Ne-mprăştiem prin lume, visând la "altceva",
La tot ce, de sub nas, ni s-a furat cândva...

La tot ce am avut şi nu vom mai avea...
Noi i-am lăsat să facă mai rău ce se putea.
Ne-mprăştiem prin lume, pentru c-aşa se vrea,
Că nu pot vinde ţara cu tot cu noi în ea...

Că nu ne pot seca când straja e acasă,
Că doar astfel se poate ca planul să le iasă.
Ne vor împrăştiaţi, prin lume rătăciţi,
Iar la întoarcere să nu mai fim primiţi...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (11 ianuarie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta împlineşte mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viaţa ei.
Lucian: Da, aşa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înţeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău şi n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur şi simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aştepte câţiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar priveşte partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i aşa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine ştie cine ar fi fost în locul tău şi cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubeşti foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puţin nu-mi amintesc să-i fi spus şi nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpăţânat şi nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi aminteşti şi tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Aşa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă proştilor

Motto:
Cu prostul care n-are şcoală
Te lupţi puţin şi-ai câştigat.
Dar duci o luptă colosală
Cu prostul care are şcoală!

De-ar fi să-i luăm pe toţi la rând,
Şi actualii, dar şi foştii,
Cei mai deştepţi de pe Pământ
Au fost întotdeauna... PROŞTII.

Nu te ruga la ursitoare
Să-ţi facă-n viaţa ta vreun rost,
Mai bine urlă-n gura mare:
"Iubite Doamne, fă-mă... PROST!"

De ce să tragi ca la galeră,
Să-nveţi atâtea fără rost,
De vrei să faci o carieră,
Ajunge numai să fii... PROST.

În lumea asta cu de toate,
Unde se-nvaţă contra cost,
Păcat că nici o facultate
Nu dă şi diploma de... PROST.

Avem impozite cu carul,
Dar înotăm în sărăcie
şi ce buget ar avea statul
Dintr-un impozit pe... PROSTIE...

Ei sunt ca iarba, cu duiumul,
Să nu-i jigneşti, să nu-i împroşti!
O, Doamne, de ne-ar creşte grâul
Cum cresc recoltele de... PROŞTI.

Şi-n lumea asta răsturnată,
Unde cei strâmbi sunt cei mai drepţi,
Savanţii noştri mor de foame
Şi numai PROŞTII sunt deştepţi.

poezie celebră de Ion Pribeagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necazuri familiare

Aţi văzut ce rău e când
Un bărbat nu vine-acas'
Şi-l găsiţi la crâşmă bând
Înspre ziuă plin de fas?!

Şi de mai ai şi noroc
De-ăl mai bun din ăi mai răi,
Dimineaţa, pe cojoc,
Te scoli şi cu vânătăi,

Dar să fie şi curvar,
Câte-o lună să nu-l vezi,
Ţi se pare chiar bizar
Măritată să te crezi,

Nu mai zic de bani, halal!
Cât ţi-ar fi soţul de drag,
Şi cafteală şi scandal,
Toate de la ei se trag,

Doar Lenuţa, mândră-n sat,
Cu ochi negri, diafani,
Nu s-a plâns de-al ei bărbat
Niciodat' în şapte ani,

N-a avut vorbe, scandal,
Că Ion, cum am dedus,
Era soţul ideal
Şi chiar foarte bine pus,

N-a sosit o noapte beat,
Fără bani, şi-apoi, atins,
Ca oricare urecheat,
S-o mai ia şi la încins,

Nici pe zi, el umblăreţ,
Nu s-a agăţat, haihui,
De vreo fustă prin judeţ,
Stând în pătrăţica lui,

Până ieri, să vezi necaz!
Calculând după venit,
A făcut Lenuţa caz
Cât de scump a devenit,

C-a sărit, tot de la bani (!)
Leana,-n sus, aproape-un ceas...
Ştiţi cum fac, la şapte ani,
Ale noastre... parastas!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabula păduchelui parvenit

Prin ce-ntâmplare a ajuns în cocul
Domniţei X, e greu de precizat,
Dar a-nceput să exploreze locul
Şi-nţelegând că-i sus, s-a bucurat,
Căci el, un biet păduche prăpădit,
Era la înălţimea mult visată
Şi, dacă tot e sus, ce s-a gândit?
Că n-ar fi rău să-l vadă lumea toată.
Din părul des, el a ieşit pe gât,
Spre tâmplă, a urcat încetişor
Şi, fără mult efort, numaidecât,
În frunte s-a oprit, învingător.

Morala e o lecţie de viaţă,
Căci şi-ntre oameni observăm, ades,
Atâţia parveniţi ce se cocoaţă
Şi care, ca păduchii,-n frunte, ies!

fabulă de Petronela Slavu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declaraţie tendenţioasă

O, hâdă bătrâneţe, dar nedorit al firii
Ce-apari în viaţa noastră mai iute decât vrem,
Ne urmăreşti avidă pe toţi - ca un blestem
Etern şi implacabil, osânda omenirii...

Elanul şi vigoarea le ştergi, nu mai putem
Să alergăm prin visuri, pe căile-amăgirii,
Ne stingi în piepturi sacra făclie a iubirii
Vestindu-ne ursuză că-i vremea s-o-ncheiem!

Te-amuzi când suferim, dorind ursiri mai bune
Şi rău suprem: în loc s-avem la tinereţe,
Ne dai zâmbind viclean, acum - înţelepciune!

La ce-o mai folosim, când e vecină moartea?
O lume te urăşte, hapsână bătrâneţe!!
Eu singur te respect şi vajnic îţi ţin partea...

sonet de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România Pitorească

România-i ţara noastră
A celor, ce sunt Români
Şi în veci va fi a voastră
Dragii noşti', Dacoromâni.

Astăzi, este ziua ta
Slavă ţie! ţară dragă
Noi cu drag te vom cânta
Ca să ştie o lumea întreagă.

Eşti ţara cea mai bogată
De aceea eşti râvnită
Te-ajutăm să fii,, bărbată,,
Să devii iar împlinită.

O ţară mai frumoasă, în lume nu există
Tu Românie, ţara mea de dor
Arată-ne, că eşti,, unionistă,,
Să fim cu toţi românii, un singur popor.

Întâi Decembrie, este ziua ta
Bogată ţară,,, dar săracă,,
Tu ai avut cumplita soartă
Aceea, de-a fi mereu furată.

Parveniţi făr' de origini
Aciuaţi, pe-aici vremelnic
Hrăpereţi far'de ruşine
Ne-au furat în mod sistemic.

Ţara noast' nu-i de vânzare
Cum vor unii ca s-o vândă
Să le spunem c-un glas tare
Nu mai staţi duşmani la pândă!

Bate vântul de unire
Dinspre Bucureşti spre Prut
E visul nost' de reîntregire
De toţi românii, acum cerut.

Acum mai mult ca întotdeauna
Să fim uniţi şi patrioţi
Din cele două ţări, să facem una
Haide Române! Că sigur o să poţi.

Dacă acum unirea nu o facem
Poate, mai târziu va fi mai greu
România Mare s-o refacem
Haideţi acum! Să ne urmăm acest traseu.

Români!, prin noi acelaşi sânge curge
De ne unim, vom fi mult mai puternici
Doar împreună vom putea învinge
Că doar uniţi, putem rămâne veşnici.

Din Chişinău şi Bucureşti
Să se audă tonul de unire
Române! De vrei într-adevăr să te uneşti
E necesară o scânteie, sa-avem acea pornire.

Românie! chiar de-ai fost de unii sărăcită
Să ştii că toţi românii te iubim
Astăzi de ziua ta, sa fii mai fericită
Nu e departe ziua, când noi vom izbuti.

La mulţi ani! România.
01.12. 2022
Angelin Leru

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Angelin Leru
Comentează! | Votează! | Copiază!