Adevărul ascuns

Sunt piatra cea neagră pierdută de zei
în lupta cu ultimii dintre titani,
ascunsă în peşteri de către acei
ce-au vrut măreţie, putere şi bani.

Am fost obligată să dau la mişei
puteri ce în lupte le-au fost de folos
făcându-i, din iepuri, sălbaticii zmei,
pe-oricare nevolnic, puternic, frumos.

Sunt piatra uscată, cea neagră şi rea,
ce-ascunde-adevărul în tainicul miez
şi-aşteaptă pe cel care poate s-o ia,
s-o poarte în lume ca unicul crez.

Aştept pe acela ce poate vedea,
plimbându-şi privirea pe jalnicu-mi trup
o formă ce vag şi cu greu ar părea
o inimă arsă în piatra calup.

Doar lui îi voi da tot ce-n miez am ascuns
şi nici chiar şi zeii că port n-au ştiut,
căci nimeni, vreodată, la el n-a pătruns:
iubirea, ca dar pentr-un nou început.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

şi piatra albă
are un destin
cum piatra neagră
are.

pe care s-o ador,
la care să mă-nchin,
pe care s-o ascult
între vibratii?

deasupra golului vecin
fac piruete
fără să-mi pese de culoare

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra Soarelui

Pământul sub el ascunde,
Fel de fel de piatră rară.
Una, după cum se-aude,
Este chiar piatra de moară.
Alta-i de granit, e mare.
Este piatra cea mai tare.
Una-i neagră, alta-i albă,
Se poartă-n formă de salbă.
Alta-i stâncă neclintită,
În ea crucea e cioplită.
Unele sunt scumpe perle,
Le poţi purta ca mărgele.
O alta are grad înalt
Şi se numeşte diamant.
Dar cea mai scumpă omului
Este Piatra Soarelui.
De mii de ani o căutăm
Şi niciodată n-o aflăm.
Piatra Soarelui, cea rară,
Pentru noi e o comoară.
Cu ea putem ca să vedem
Ce este dincolo de cer.
Dezlegăm orice blestem,
Nimic nu mai e mister.
Cu ea putem descoperi
Enigma Universului.
Iar pe pământ putem grăbi
Prezentul viitorului.

poezie de Dumitru Delcă (2 iulie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra pe piatra

piatra pe piatra nu va mai sta sangele tau
lucru de mana fara ochiuri
trage neonul de sub pleoape
sa-ti iasa indicatia dureroasa
a Luminii
nu-mi mai baga in ochi neajunsurile
psihologiei
nu ma intereseaza
nici meritele
aruncaturii de bat
sa ti-l apportez m-am saturat
n-are nici o meteahna oboseala mea
si nici tanar nu mai sunt, dar nici tu
n-ai habar ce vrajeala zace in acest calup de informatii
desarte

poezie de Corneliu Neculea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu inima neagră

Te am căutat la asfinţit
Plângeam că n-am să te mai văd
Eu am crezut că tu mai părăsit
Te-am căutat în râul de la pod

Nu am ştiut c-ai fost vrăjit
De omul cu o inimă neagră
In calul alb ai fost însufleţit
De ciudă că eu îţi sunt dragă

Te voi hrăni cu dragoste
Cu apă din lacrimile mele
Să fugă vraja e o pacoste
S-apară cerul senin cu stele

Îţi dau o parte din inimă mea
Vei fi din nou tânărul iubit
In doua zile te vei vindeca
Stai lângă mine acum eşti obosit

Sfoara-n lume sunt fericită
Feriţi-vă de omul cel hain
El nu poate oamenii iubi
El iubirea n-o pote defini

Perfid stăpân pe al tău destin
Sfarmă suflet bun curat
Sufletu-i de vrajitorii plin
Tot ce-i frumos e pentru măturat

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul magic

Când noaptea nu va fi nici neagră, nici albă
lumina din interior mă va înghiţi,

voi uita pe unde am fost şi dacă am fost
ori am lăsat la alţii ce am avut,

mă voi despărţi cu totul de trup
chiar şi gândurile mă vor părăsi,

o umbră poate să-şi aducă aminte
de soare când m-am ascuns,

voi întra într-un labirint fără ieşire
în care şi steaua mi se va topi.

Nu voi mai simţi nici vântul, nici ploaia
somnul nu-mi va mai fi somn,

voi iubi altfel decât am ştiut
fiindcă inimă nu voi avea,

doar un ochi mă va călăuzi
de voi vedea universul întreg.

Tu, iubito, dacă vei fi undeva prin el
am să te recunosc cu ochiul magic.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul

Ca o muşcătură de viperă
mi-ai subjugat buzele.
În undele-ntrupării
a humei cu piatra
iubirea n-a putut fugii

A încălzit mai departe piatra
cu torţa lăuntricului far
şi-n veşnicia timpului
nimeni n-a putut s-o urnească.

poezie de Melania Manta din Albumul cenaclului buzoian prin corenspodenţă "Prietenia" (1977)
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mila celor care pier

De mila celor care pier
departe de-al Tău nume
Tu-ai dat tot ce-aveai în cer
şi tot ce-aveai în lume!
Ce-aveai acolo-n cer...
Şi tot ce-aveai în lume!
De mila celor care pier
departe de-al Tău nume.

Tu Cel prin care s-au făcut
toţi aştri spre-ai conduce,
într-un biet staul Te-ai născut
şi ai murit pe-o cruce!

În staul Te-ai născut
şi ai murit pe-o cruce...
Tu Cel prin care s-au făcut
toţi aştri spre-ai conduce.

Chiar piatra ce Ţi-a fost mormînt
era şi ea străină.
Şi n-a mai fost în cer Cuvint
nici pe pămînt Lumină...

Şi n-a mai fost Cuvînt,
nici pe pămînt Lumină.
Chiar piatra ce Ţi-a fost mormînt
era şi ea străină.

Aşa ai vrut Tu să plăteşti,
Să cumperi lumea-ntreagă.
Dar Tu pe nimeni nu sileşti,
ci laşi pe toţi s-aleagă.

Pe nimeni nu sileşti
ci laşi pe toţi s-aleagă.
Aşa ai vrut Tu să plăteşti,
căci Ţi-a fost lumea dragă.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra arsă

Se scurge-n noapte -o altă zi
pierdută-n paşi lăsaţi pe drum
de nerăbdarea lui de-a fi
în casa ce-i, demult, doar scrum.

E vie, încă, -n mintea lui
şi îi vorbeşte tot mai des,
dar el nu spune nimănui
ce, numai el, a înţeles.

Şi merge, merge unde-a fost
o casă-n care a iubit,
iar viaţa lui avea un rost:
era atât de fericit.

Păşeşte, zilnic, pe un drum
cu ochii goi, privirea ştearsă,
şi nu ar renunţa nicicum
la clipele pe-o piatră arsă.

Acolo doar, privind senin,
spre Soarele ce dă-n apus
se simte, iar, de viaţă plin
în amintiri de nerăpus.

E-acolo el, e-acolo ea,
cu ochii înspre depărtare,
spre cerul care ar putea
să le aştearnă iar cărare

Pe care-n amintiri, în vis,
o vede şi o vrea întoarsă
aici, la el, în Paradis,
pe-un ciot de lângă piatra arsă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea cavalerului

Am fost, preasfinte, într-o cruciadă
în ţări păgâne – cum le ziceţi voi –
şi multe trupuri am făcut să cadă
în anii tineri, daţi pe un război.

V-am ascultat dorinţele "creştine"
şi vorbele cu care ne-aţi minţit,
dar ştiu acum şi nu mă pot abţine
să nu vă spun, de răni acoperit,

că voi aţi fost şacalii, profitorii,
voi, ce aveţi un singur ideal:
puterea! – iar cuvintele notorii
sunt doar un fals discurs teologal.

Ce spuneţi, voi nu credeţi, dar prostimea
v-ascultă, boi "cucernici" fără duh!
căci le greu să vadă-n în voi micimea
când le-arătaţi nimicul din văzduh.

Acei "păgâni" aveau, şi ei, un suflet,
erau ca noi, aveau un dumnezeu,
dar, ce ştiţi voi ce-nseamnă un răsuflet,
de nu e de creştin sau de evreu.

Am fost, preasfinte, într-o cruciadă
căci voi m-aţi îndreptat spre un păcat
pe care vi-l dau vouă ca dovadă
că tot ce-aţi vrut să fac, am blestemat.

Eu mi-am ales o cale de lumină
şi port în suflet al iubirii crez.
Ce spuneţi voi, e strâmb şi nu alină
durerile din lume. Eu cutez.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturie

În privinţa numelui tău,
sunt destui care pot depune mărturie
că îl cunosc, ba chiar că l-au folosit adeseori,
însă nici unul n-a îndrăznit să îl transforme vreodată
într-un sunet al dragostei.

În privinţa ochilor tăi,
sunt destui capabili să depună mărturie
că au fost văzuţi de ei, că ei i-au admirat,
însă nici unul nu poate afirma că
a putut rămâne întipărit ca o fotografie
în adâncimea lor neagră.

În privinţa trupului tău,
mulţi, desigur, pot să-i ateste prin mărturie
frumuseţea lui exterioară, însă nimeni,
nimeni nu-l va fi putut simţi evoluând
superb în adâncul lui misterios.

Despre iluzia fiinţei tale
nu se mai poate spune acum nimic,
şi, în această privinţă, sunt singurul care
poate depune cea mai autentică mărturie,
eu, cel pentru care tu nu ai fost, dintotdeauna,
decât o amintire.

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să fac aur şi să caut piatra filosofală. Dar n-a fost cumva descoperită? A fost, numai că voi nu ştiţi s-o folosiţi: e vorba de iubire.

Leonid Andreev în Jurnalul Satanei (2004)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce mă ocoleşti ?

Aseară am trecut din nou pe strada ta,
Gândind că, poate, măcar o clipă te-oi vedea,
Dar în zadar până târziu am aşteptat
Căci gândurile mele din nou s-au spulberat.
Poate-ai ştiut că vin şi ţi-ai schimbat cărarea,
Sau poate că destinul, îmi ocoleşte vrerea.
Nu ştiu, şi nu pot să-nţeleg
Cum aş putea vreodată enigma să-ţi dezleg.
Sunt întrebări cu temă ce-adesea ţi le pui,
Dar nimeni nu le aude, căci sunt al nimănui.
M-au părăsit amicii şi tu m-ai “lepădat”,
Unii, le uită toate dar eu... nu le-am uitat.

Nu ştiu de ce blestemul s-a-nfiripat în mine,
Căci n-am greşit cu voia nici măcar unui câine.

O.. Doamne! Fă-mi plăcerea, dacă şi mâine vin
Şi scoate-mi-o în cale s-o văd măcar puţin,
Să o privesc în faţă, în ochii ei verzui,
Să-i răscolesc în suflet iubirea cea dintâi.
Obrajii să-i roşească, privirea să-i tresară,
Să n-aibă timp să-mi spună o vorbă de ocară.
Apoi... S-o strâng în braţe, acolo în “Dudeşti”,
S-o-ntreb cu nostalgie: De ce mă ocoleşti?

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (1994)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De piatră

De-ar fi atât de dură, ca piatra, îngheţată,
Ar însemna că-n mine e-un frig ce nu mai trece,
Că sângele îşi plânge culoarea alterată
De sloiuri ce se-adună şi nu mai pot să plece.

De-ai şti că, încă, poate să fie cum a fost:
Fierbinte, exaltată, puternică şi vie,
Bătând în ritmul vieţii cu singurul ei rost,
Ai încălzi-o-n palme şi... ţi-ai păstra-o, ţie?

Ai vrea să se întoarcă acela, dinainte,
Cel ce-ţi revine-n visuri, acela ce eram:
Îndrăgostit de tine şi, poate, fără minte,
C-o inimă prea mare? A fost, dar... n-o mai am.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe urmele mele

ca şi Pavel cel din Tars
n-a fost nimeni pe pământ
să ghideze al nostru pas
înspre cerul Celui Sfânt

n-a fost nimeni să ne-nveţe
să călcăm pe a lui urmă
pe cărările răzleţe
să facem parte din turmă

ca apostolul cel mare
al neamurilor ales
n-a fost nimeni pe cărare
viaţa aşa — s-o fi-nţeles

Pavel — cel întors la Domnul
pe drumul înspre Damasc
a ales să-ndrepte omul
pe-al iubirii sfinte teasc

călcaţi pe urmele mele
căci şi eu calc pe-a Lui Hristos
de vreţi şi voi să fiţi stele
pentru Domnul — aici jos

înspre Isus dar privirea
de aici să v-o-ndreptaţi
să trăiţi mai viu iubirea
de surori şi-ai voştri fraţi

Evanghelia iubirii
fraţilor — voi s-o trăiţi
pe cărarea mântuirii
să fiţi cu toţii azi sfinţi

luaţi dar învăţătură
şi trăiţi Cuvântul Sfânt
viaţa doar după Scriptură
s-o aveţi aici oricând

căci sunt mort faţă de Lege
dar sunt viu pentru Hristos
El de Sine să mă lege
să-i slujesc aici frumos

Legea doar pân" la Ioan
şi prorocii au ţinut
dar noi vrem ca şi Avraam
al credinţei veşnic scut

căci viaţa prin credinţă
o primim şi nu prin Lege
de-n a Domnului Fiinţă
ne-ncredem — să ne dezlege

chiar de firea pământească
de pământ — de astă lume
ca-nspre patria cerească
să umblăm prin rugăciune

cea mai amplă-nvăţătură
iată Pavel ne-a lăsat
ca a noastră azi făptură
să aleagă ce-i curat

Legea el doar ne-o descrie
ca fiind îndrumător
înspre patria cea vie
şi-al nostru Mântuitor

spre Isus Hristos Mesia
Martorul cel credincios
ce zidise veşnicia
şi din lume El ne-a scos

profunzimile Scripturii
prin Pavel azi ne sunt date
pe cărarea mântuirii
s-avem hainele curate

nu prin Lge ci prin har
mântuirea ni se oferă
prin credinţa asta dar
şi-a vieţii sfinte eră

altă Evanghelie nu vrem
ci vrem cea propovăduită
de Pavel prin sfânt îndemn
s-avem viaţa-n noi sfinţită

doar prin mila Lui Isus
şi prin sfânta-i îndurare
să vedem al nost" apus
prin al Domnului sfânt soare

linia desăvârşirii
să ne fie ca o ţintă
prin Isus Domnul iubirii
dar trăind viaţa sfântă

glorie azi Lui Hristos
fie-i slavă şi onoare
căci din lume El ne-a scos
să ne fie-n veci salvare

poezie de Ioan Daniel Bălan (21 octombrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra

Ridic această piatră către culmi
Prin chin, prin sângele vărsat
Şi prin sudoare
Predestinată viitoarei lumi
Ca un simbol intercalat
În tot ce doare...

Ştiu, dacă am s-o scap cumva
Şi piatra mea
Va fi din nou acolo, undeva
Devale
Voi toţi veţi afirma că e demult aşa
Şi stă ca orice piatră
Ocolind o cale...

poezie de Iurie Osoianu (26 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carrighfergus

Aş fi vrut să fiu
În Carrighfergus,
Doar pentru nopţi,
În Ballygran.
Să-not în ocean,
În cel fără fund,
Să-mi găsesc iubirea,
În braţe s-o strâng.

Marea-i mult prea largă,
Nu pot s-o cuprind
Şi nu am nici aripi,
În zbor să-mi întind.
Să-mi găsesc degrabă
Un vâslaş frumos,
La ea să mă poarte,
Spre moarte, în jos.

Şi în Kilkenny,
Precum s-a zvonit,
Marmura-i cerneală
În strai cernit.
În argint şi aur
Vreau acum s-o port.
Nu mai cânt un cântec,
Vreau doar să mă-mbăt.

Azi m-am îmbătat,
Treaz sunt tot mai rar,
Un chipeş hoinar
Prin oraş umblat.
Ah, dar sunt bolnav,
Viaţa mi se scurge.
Veniţi voi, cei tineri
Şi pune-ţi-mi cruce.

Ah, dar sunt bolnav,
Viaţa mi se scurge.
Veniţi voi, cei tineri
Şi pune-ţi-mi cruce.

Aş fi vrut să fiu
În Carrighfergus,
Doar pentru nopţi,
În Ballygran.
Să-not în ocean,
În cel fără fund,
Să-mi găsesc iubirea,
În braţe s-o strâng.

Marea-i mult prea largă,
Nu pot s-o cuprind
Şi nu am nici aripi,
În zbor să-mi întind.
Să-mi găsesc degrabă
Un vâslaş frumos,
La ea să mă poarte,
Spre moarte, în jos.

Ah, dar sunt bolnav,
Viaţa mi se scurge.
Veniţi voi, cei tineri
Şi pune-ţi-mi cruce.

folclor irlandez, traducere de Eduard Zalle
Adăugat de Eduard Zalle
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorba

A fost doar o vorbă
- nimic important –
a fost doar o simplă-ntâmplare,
dar piatra ajunsă la mijloc de lac
a pus în mişcare,
de cercuri străpunsă,
o apă în care durerea mocnită
a fost tulburată
de vorba rostită.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea unei Cenuşărese

"A fost odată", da, şi îmi plăcea!
Trăiam poveşti în marile castele
Sau prin păduri cu vrăjitori şi iele,
Iar viaţa o poveste îmi părea.

Eram cu o prinţesă uneori,
Şi, mult mai des, cu regii, cavalerii,
Dând dezlegare minţii şi puterii,
Doar binelui să-i fim apărători.

Eram copil, eram în lumea mea,
Credeam în feţi-frumoşii din poveste,
Dar totul a trecut şi, fără veste,
Am căpătat o eroină-a mea:

Cenuşăreasa ce-n al nopţii miez,
Temându-se de calda mea privire,
Cu inima bătându-i în neştire,
N-a vrut ca în poveste s-o urmez.

Eram acolo, însă n-au putut
Privirile-mi să îi găsească urmă.
A dispărut... şi uite-aşa se curmă
Povestea ce-am lăsat-o în trecut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puls în viitor

Iubirea noastră a trecut prin toate:
neînţelegeri, lacrimi, bariere
pe care am văzut că nu se poate
să le lăsăm când mintea, doar, o cere.

Au fost şi nori, dar zilele senine
le-au depăşit ca număr şi valoare,
iar dacă-n viaţa asta a fost bine,
aş vrea să cred că-n alta, viitoare,

slujindu-ne de cele învăţate,
să ne încredem în iubirea noastră,
pe-un drum din care nimeni nu ne-abate,
mergând spre-o zare ce-i mereu albastră.

Mai vreau să cred că-n vara ce urmează
tot ce dorim îşi va afla-mplinire,
iar ce simţim în cea care pulsează
va fi ce-a fost şi pân-acum: iubire.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus

Isus a fost în slavă
cel mai înalt străjer.
Dar, când veni să moară
mai-nalt a fost ca-n cer.
Isus a fost la Tatăl
sublimul vieţii rost.
Dar, când S-a dat ca jertfă
şi mai sublim a fost.

Isus a fost în ceruri
divinul slavei crin.
Dar, când S-a-ntins pe cruce,
a fost şi mai divin.

Căci nici un om pe lume,
nici Iuda, nici Pilat,
n-au înţeles că Domnul
de voia Lui S-a dat.

N-au înţeles că Mielul
S-a dat El însuşi prins,
dar Şi-a ascuns ofranda
sub haină de învins.

Şi-astfel ne-a dat o pildă,
din gându-I nepătruns,
că fapta cea mai-naltă
e jertfa din ascuns.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!