Familia lui Iacov se duce în Egipt

"Să cred, sau să nu cred?", gândea bătrânul.
Să mai trăiască Iosif cel pierdut?
E-adevărat, Neftali, Ruben, Iuda?
E-adevărat că voi mi l-aţi vândut?
Ce minunată dragoste divină
A transformat necazul în lumină
Şi-a pregătit o zi de revedere,
Care să şteargă doruri şi durere!

Ce veste pentru amărâtul Iacov!
Tot mai trăieşte Iosif, fiul meu?
Ba încă el a fost unealta sfântă
Prin care ne-a dat pâine Dumnezeu.

Înţelegând conducerea divină
Îşi strânge, patriarhul, tot poporul
Şi intră în Egipt, cu toată turma,
Privind trecutul său şi viitorul.

Bătrânul Iacov, şef de caravană,
Întinerea gândind la fiul său.
Atunci a cunoscut înţelepciunea
Şi planul tainic al lui Dumnezeu.

Priviţi apoi pe Iacov rezemat
Cu mâna pe toiag, şi-apoi pe moarte,
Culcat în pat, cu ultima suflare
Ce binecuvântări la fii împarte...

Şi cercetaţi în Biblie, la rând,
Căci profeţia lui s-a împlinit,
Şi încă mai rămâne să vedem
Cum ŞILO va veni, de toţi slăvit.

Apoi muri şi Iosif, ca tot omul.
La moarte, credincios, cu-acelaşi ţel,
Rugă pe-ai lui să-l ducă în pământul
Lui Avraam Isaac şi Israel.

Căci au voit, în toate, patriarhii,
Să împlinească-a cerului sentinţă:
Chiar ultimul lor drum să dea pe faţă
O ascultare plină de credinţă...

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosif, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: Iată, "Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui: Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu". Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat pe logodnica sa. Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.

Sfântul Matei în Sfânta Evanghelie după Matei, 1:18-25
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fraţii lui Iosif

Seceta ardea pământul,
Cum spuse-n vis Cuvântul.
Spre Egipt, ca să ia hrană,
Se porni o caravană
Dinspre-ale lui Iacov case.
Numai Beniamin rămase.
Iosif de cum i-a văzut
Pe toţi i-a recunoscut.

Dar, ţinându-şi bine firea,
Le-ascultă istorisirea
Şi, oprind din ei pe unul,
Le dădu spre casă drumul...

După ce grâul sfârşiră
Fraţii înapoi veniră,
De-astă dată însoţiţi
De Beniamin şi smeriţi.

Domnul pe vicleni i-ncurcă,
Iar pe cei smeriţi îi urcă.
Să-I păzim învăţătura,
S-alungăm din suflet ura!

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria lui Iosif

Cunoaşteţi voi, copii, povestea
Cu băieţelul cel cuminte,
Cu fraţii lui mânjiţi de sânge,
Invidioşi şi fără minte?
Aţi auzit cumva de-un tată
Albit de griji în cortul său?
Un tată bun cu toţi copiii
Ce seamănă cu Dumnezeu?

Aţi învăţat despre vânzare
Despre cămile şi arginţi?
De Ruben, Simeon şi Iuda
De Iosif, floare între sfinnţi?

Icoană vie a fost Iosif,
A lui Isus, smeritul Miel.
Acestea s-au numit, în Carte,
Istoria lui Israel.

Iosif, favoritul tatei,
Nu era, vai, şi al gloatei
,, Fraţii" l-au privit ciudos,
Pentru că era frumos.

Ei n-au înţeles decât
Că el trebuie-omorât,
Pentru că, din cer, un vis,
Măreţie i-a promis.

Providenţa l-a salvat
Şi pe aripi l-a purtat
Spre-mplinirea visului,
Căci nimic în lume nu-i

Să oprească un plan divin.
Lanţuri, umilinţă, chin
Toate-acestea l-au condus
Către patria de sus!
............
Plecând, supus, din cortul părintesc,
Pe câmpul plin de ierburi şi primejdii,
Ajuns apoi la groapa de gunoi,
Îngenunchiat, în umbra deznădejdii.

Apoi, cu nepăsaare aruncat
În groapa mai adâncă a sclaviei,
De-acolo şi mai jos a fost împins,
În ghierlă, şi mânjit de calomnie.

Dar să nu crezi că Domnul l-a uitat,
Căci toate au fost doar trepte către tron.
Cu darul său de prinţ şi de profet,
Ajunse Iosif domn, ca Faraon.

După mulţi ani de griji şi de uitări,
Mânaţi de lipsă mare şi de foame,
Cei zece fraţi pornesc către Egipt
S-aducă pâine la copii şi mame.

Ajunşi la domnitor i se închină
Ca stelele din visul dus cu anii,
Iar el cu gânduri bune îi încearcă
Le dă merinde dar le dă şi banii.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evreii sunt cel mai tenace popor din istorie. Hebron este o dovadă concretă. Este situat la 32 de kilometri de Ierusalim, la 1.000 de metri înălţime, pe dealurile Iudeei. Acolo, în peştera Macpela, se găsesc mormintele patriarhilor. Conform tradiţiei străvechi, un cavou în stâncă, el însuşi foarte vechi, adăposteşte rămăşiţele pământeşti ale lui Avraam, fondatorul religiei iudaice şi strămoş al colectivităţii iudaice. Alături de mormântul lui se află cel al Sarrei, soţia lui. În acelaşi loc se găsesc mormintele îngemănate al fiului său, Isaac, şi al soţiei sale, Rebeca. De partea cealaltă a curţii interioare – alte două morminte, al lui Iacov, nepotul lui Avraam, şi al soţiei lui, Lea. Iar în faţa construcţiei este îngropat fiul lor, Iosif. Aici a început – în măsura în care poate fi fixată în timp – istoria de patru mii de ani a evreilor.

începutul de la O istorie a evreilor, Israeliţii de Paul Johnson (1987), traducere de Irina Horea
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iosif devine sclav

Pentru vina de-a visa
Celor ce nu convenea,
Iosif sclav a fost făcut
Şi la Egipteni vândut.
Dar l-a ocrotit mereu
Bunul nostru Dumnezeu,
Astfel că stăpânul chiar,
Dregătorul Potifar,

L-a-nălţat peste averi
Şi i-a-ncredinţat puteri
Peste toată casa lui...
Fost-a voia Domnului,

Mai presus de gândul rău
Al oricărui frate-al său.
Tu, băiete, fii curat,
Şi vei fi, la fel, 'nălţat.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei doi gemeni

Esau şi Iacov, cei doi fraţi,
S-au despărţit chiar din pruncie:
Esau cu jocul şi mâncarea
Iar Israel la datorie.
Edom, lumesc şi fără frâu,
A devenit popor duşman.
Dar Israel a fost ales
Să împlinească sfântul plan.

Nici Iacov nu era un sfânt,
Căci a minţit şi a-nşelat,
Şi-apoi, de frica lui Esau,
Departe sa refugiat.

Dar Domnul nu l-a părăsit,
Ci i-a întins sub paşi o scară
Pe care harul minunat,
La cei descurajaţi, coboară.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Hristos cine îl are

1 Ioan 5:12,13
Cine-l are pe Fiul Lui Dumnezeu
Viaţa veşnică o are
Doar Isus e preţul său
El e Viaţa viitoare

Cine n-are pe Hristos
Pe fiul Lui Dumnezeu
N-are cerul glorios
Şi-nşelat e de cel rău

Aceste lucruri vi le-am scris
Ca să ştiţi acum că voi
Cei ce credeţi în Isus
Sunteţi sfinţi şi oameni noi

Viaţa veşnică-o aveţi
Prin Fiul Lui Dumnezeu
În El dacă vă încredeţi
Că-ntreg cerul e al Său

Deci să nu vă îndoiţi
În Hristos acei ce cred
În Rai toţi vor fi primiţi
Credinţa de nu şi-o pierd

Doar Hristos e preţul mare
Adus pentru omenire
El e-a omului salvare
De este-n — neprihănire

Domnul Isus e izvorul
De viaţă şi iubire
El este Mântuitorul
Cale înspre fericire

Numai El ne dă lumina
Să vedem tot ce e rău
Ca să fim întodeauna
Iubiţi chiar de Dumnezeu

În Hristos şi pentru El
Vrem viaţa s-o trăim
După al neprihănirii fel
Dragostea s-o moştenim

Căci dragostea-i Dumnezeu
De luce-n neprihănire
Noi să fim poporul Său
Plini de pace şi iubire

Fie Domnul proslăvit
Onorat între popoare
Căci doar El ne-a mânmtuit
Şi ne-a dat a Lui salvare

El— Isus Hristos Mesia
Mirele nostru cel Sfânt
Ce ne oferă veşnicia
De-mplinim al Lui Cuvânt

poezie de Ioan Daniel Bălan (15 iulie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus a fost vândut de Iuda, dicipolul Său, dar măcar Iuda n-a fost fratele Lui. Există un lucru şi mai cumplit: să fii vândut de fraţii tăi, cum a fost vândut Iosif, din invidie.

aforism de George Budoi din Trădarea şi Trădătorii (28 martie 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu a creat pe Adam şi pe Eva

În ziua-a cincea a creat
Şi peşti şi păsări zburătoare.
Pe toate El le-a inventat,
Din Duhul Lui le-a dat suflare.
A şasea zi e mult de lucru,
Căci este zi de pregătire.
Şi-a terminat întrânsa Domnul
Tot lucrul Său de la Zidire.

El a făcut în acea zi
Orişice soi de animale
Şi pe Adam din lut trezit,
Spre gloria Măriei Sale.

Apoi a mai făcut pe Eva
Din coasta lui Adam luată,
Şi prima nuntă tot atunci
A fost îndată celebrată.

Ca o pecete a Zidirii,
În ziua-a şaptea, Dumnezeu
Făcu odihna împlinirii,
Sfinţind pe veci sabatul Său.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din Infinit

cinste slavă şi mărire
Lui Isus Cel răstignit
care iată din iubire
pentru noi El a murit

pentru noi şi-a dat viaţa
sus pe cruce la Calvar
şi scuipată i-a fost faţa
să ne dea viaţa-n dar

cinste slavă şi onoare
îi aducem Lui Mesia
şi-i cântăm cu-nflăcărare
căci ne oferă veşnicia

pentru noi Isus şi-a dat
şi viaţa şi Fiinţa
când la moarte condamnat
i s-a dat atunci sentinţa

fără pată fără vină
El viaţa şi-a trăit
a fost unica Lumină
ce nouă s-a dăruit

doar Isus cel acuzat
de preoţi şi farisei
a trăit fără păcat
printre oamenii cei răi

căci doar El era iubirea
al vieţii Creator
ce-a trăit neprihănirea
chiar sub ochii tuturor

numai El a îndrăznit
să susţină că-i Viaţa
Lumina din Infinit
ce străluce dimineaţa

n-a fost nimeni pe pământ
ca şi El ca să susţină
că e Fiul Celui Sfânt
şi trăieşte fără vină

doar Isus Hristos Mesia
pe Tatăl ni l-a descris
căci El este bucuria
de-a intra în Paradis

Tatăl vrea ca omenirea
mântuirea s-o primească
şi să guste fericirea
sus în Slava Lui cerească

şi Hristos l-a înălţat
pe Tatăl dându-i onoare
Isus doar l-a lăudat
cinstind Numele Lui Mare

altul nimeni n-a vorbit
de Tatăl ca şi Isus
nimenea nu l-a slăvit
ca şi Fiul Lui supus

nici David nici Moise chiar
n-au vorbit de Dumnezeu
ca şi Mielul din Calvar
căci El este Tatăl Său

doar Isus în mod real
pe Tatăl l-a cunoscut
când pe-al vieţii veşnic val
ambii omul l-au făcut

din pământ şi din lumină
şi din apă şi din vis
să trăiască fără vină
omul chiar în Paradis

Isus doar ne e menirea
şi Iubirea din Cuvânt
prin El noi neprihănirea
o avem jos pe pământ

El pe braţe ne-a luat
când murise sus pe cruce
pentru al meu şi-al tău păcat
în rai să ne poată duce

El păcatu-a ispăşit
şi pedeapsa ne-a iertat
când pe Golgot-a murit
şi noi inima i-am dat

Tatăl Sfânt a hotărât
ispăşirea şi iertarea
omul iarăşi mântuit
să trăiască îndurarea

glorie Lui Dumnezeu
slavă-i fie Lui Mesia
căci acum prin planul Său
ni se oferă mântuirea

mulţumesc o Tată Sfânt
mulţumesc Isus iubit
căci eu astăzi prin Cuvânt
sunt pe veci dar mântuit

poezie de Ioan Daniel Bălan (4 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă. Numele celor doisprezece apostoli sunt acestea: Întâi Simon, cel numit Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacov al lui Zevedeu şi Ioan, fratele lui; Filip şi Vartolomeu, Toma şi Matei vameşul, Iacov al lui Alfeu şi Levi ce se zice Tadeu; Simon Cananeul şi Iuda Iscarioteanul, cel care L-a vândut.

Sfântul Matei în Sfânta Evanghelie după Matei, Chemarea apostolilor şi trimiterea lor la propovăduire. - 10:1-4
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Israel şi Adevărul

Lui Israel i s-a pus
În faţă ca el s-aleagă
Un hoţ mare şi Isus
Care fiinţă-i e mai dragă

Atunci el plin de-ngâmfare
Hoţul iată l-a ales
Căci n-a vrut în ascultare
Să îşi ţeasă a lui mers

Şi cu hoţul a rămas
Pe Isus dându-l la moarte
Şi-a înscris al vieţii pas
Doar pe valuri tulburate

Cel mai scump dintre popoare
Mai ales — mai minunat
Şi-a ţesut a lui pierzare
Pe Hristos l-a condamnat

El Israelul iubit
Cel mai înţelept popor
Pe Isus l-a răstignit
Însuşi după placul lor

Preoţii cei mai de seamă
Pe Hristos l-au condamnat
Şi sentinţa lor umană
Prin Pilat au aplicat

Moartea crudă — răstignirea
Adevărului curat
Celui care e iubirea
Şi e sfânt — nevinovat

Hristos dacă va trăi
Vor veni atunci romanii
Pe noi ne va nimici
Căci noi îi vom fi duşmanii

Iată dar că Israel
Pe Hristos l-a condamnat
El să scape — numai el
Morţii Isus a fost dat

Şi prin moartea Lui Hristos
Au crezut că au salvarea
Dar văzură tot pe dos
Au primit doar condamnarea

Creatorul răstignit
A murit apoi pe cruce
Căci păcatul ne-a plătit
El lumina ce străluce

Singurul fără păcat
Fără umbră de greşală
La moartea-a fost condamnat
De fiinţa noastră goală

De lumină şi dreptate
Însă plină doar de ură
Isus a fost dat la moarte
Însă doar după Scriptură

Pentru noi Domnu-a murit
Pentru toată omenirea
Căci păcatu-ntreg plătit
Trebuia — şi-ntreagă firea

Noi suntem cei vinovaţi
Noi — întreagă omenirea
Şi am fost doar morţii daţi
Pentru veci s-avem pieirea

Israel a căutat
Să scape de deportare
Să nu fie alungat
Izgonit în depărtare

Dar iată de ce-a fugit
Peste asta el a dat
Căci apoi s-a răzvlătit
Şi romanii-au atacat

A rămas Ierusalimul
Mai pe urmă asediat
L-a înconjurat vrăşmaşul
Cu care el a luptat

Şi-a căzut oraşu-ntreg
Cum Hristos a prorocit
Şi-atâţia cum nu-nţelg
A fost iată nimicit

Două mii de ani aproape
Israel doar fără ţară
A sorbit a lumii ape
Trecând prin foc şi prin pară

Vine vremea când Hristos
Din nou îl va ridica
Ca poporul glorios
Cinste care îi va da

Căci Mesia aşteptat
Va veni a doua oară
Israel fiind curat
Locuind în a lui ţară

Domnul îl va curăţa
Prin furtuni şi valuri grele
De el grijă va avea
Ca luceafăr între stele

Atunci va fi bucuria
Ca o mană-n Israel
Căci Domn le va fi Mesia
Din Ber-Şeba la Betel
18-mai 2018 cluj

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată ceata

Toată ceata creştinească
Astăzi să se veselească
C-o stea mare s-a ivit
Sus, la mândrul răsărit.

Şi strălucea cu tărie
Vestind marea bucurie.
Că veşnicul Dumnezeu
A trimis pe fiul său

Să se nască-n Viflaem
Precum prorocit avem
Şi sa-i facă mântuire
De la veşnica pieire.

Lui Adam celui căzut
Cu tot neamul de demult
Şi cu-a Lui celui cel sfânt
Următori a lui nepoţi.

Mântuirea se vesteşte
Precum steaua străluceşte,
Sus la sfântul răsărit
Sfânta lege s-a ivit.

Legea sfântă-a Domnului,
Mântuirea omului.
La apus şi miazănoapte
Era întunerec foarte

Iar la răsărit lumina
Sfânta lege, rădăcina,
Sădită de Dumnezeu
Prin cel iubit fiul său.

Astăzi Mesia cel sfânt
S-a născut jos, pe pământ
Şi asta ne-a dovedit
Trei crai de la răsărit.

Aur, smirnă şi tămâie
S-au adus cu bucurie
Şi cu smirnă s-a-nchinat
Cerescului împărat.

Păstorii ţin mărturie
C-au văzut ce va să fie
Şi-aleargă ca să vază
Ce s-arată atâta rază.

Şi-l aflară înfăşat,
Pruncu-n iesle îi culcat,
Iar Maica sa preacurată
Lângă El stă supărată

Căci în Viflaem oraş
Nu şi-a căpătat sălaş
Şi-a născut pe fiul sfânt
În iesle, jos, pe pământ

Irod marele-mpărat
Foarte rău s-a supărat
De vorba celor trei crai,
S-a făcut un mare vai.

Dar şi Iuda cel viclean
S-a făcut mare duşman
Vrând pe Hristos, fiul sfânt
Să-l piardă de pe pământ.

Pe toţi pruncii i-a tăiat
Ce împrejur a aflat,
Dar Tatăl sfânt minunat
Pe Hristos l-a apărat

Căci un înger a trimis
De-a spus lui Iosif în vis
De-a lui Irod cuget rău
Spre Fiul lui Dumnezeu.

Şi de-acum prin vecie
Mila Domnului să fie
Tuturor de-o bucurie
Şi de-o mare veselie

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea, biet, care ştia ce este necazul şi lipsa, îşi plecă urechea la rugăciunile cele viclene ale zmeului şi, făcându-i-se milă de nenorocirile lui, îi făgădui că va vorbi fiului ei de dânsul. Cum veni fiul său de unde era dus, ea îi spuse toată şiretenia nenorocirei omului ce năzuia la mila lor, şi îl rugă să aibă milă de ticăloşia lui, căci, zicea ea, nu ştim cum ne va mai aduce şi pe noi Dumnezeu. Voinicului îi păru bine de astă întâmplare, mai cu seamă, gândea el, că va fi barim o slugă în curte care să ţie de urât mă-sii, în lipsa lui, şi să-i dea ajutor în trebile casei. Nu-l cunoscu că este zmeu, când îl văzu, atât de bine ştiu procletul a se schimba. Îi spuse ce are de făcut şi îl primi să şează la curtea lui.

Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

mirare

Îmi arde inima în mine
Cum arde febra lui pe tâmple
Fără de pată mi-a slujit
Mulţi ani curaţi...
Şi-acuma s-a îmbolnăvit.
Dar nu-ndrăznesc să-L chem la mine
Şi i-am trimis pe ai lui Iacov
Cum arde inima-n nădejde,
Că ei au zis c’a zis că vine.
Dar ce rost are osteneala?
Daţi fuga prieteni pe alee
Şi-i spuneţi doar ca să şoptească...
Că şi eu sunt sub stăpânire:
Şi când zic unuia se duce
Şi când zic vino, iute vine
Ascultă fără să crâcnească!
Să zică doar o simplă vorbă
E plânsul meu şi a mea rugă
E tot ce-l rog pentru-al meu prieten
Căci El e domn iar eu sunt slugă.

Iar Domnul se opreşte-n stradă
Mirat grăieşte spre-a lui Iacov:
De multe zile sunt cu voi
Şi nu ştiu cum e cu putinţă
c-am căutat şi n-am găsit
de ani, în voi asemenea credinţă.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea şi Viaţa veşnică

Domnul Isus ne-nvăţat cum viaţa s-o trăim
Fii ai Tatălui din ceruri noi astăzi cu toţi să fim
Şi ne-a dat ca Îndreptar Evanghelia cea Sfântă
Să putem intra o dată chiar în ceruri sus la nuntă
Prin Cuvântul Lui cel viu Domnul Isus ne-a-nvăţat
Să trăim neprihănirea să avem un duh curat
El ne-a spus că prin credinţă viaţa nouă o primim
Fii ai Tatălui din ceruri prin El doar aici să fim

Cine-n Mine se încrede Viaţa veşnică o are
Eu îi sunt dar pe vecie şi viaţă şi salvare
Prin credinţa în Hristos noi primim făgăduinţa
Nu prin Legea din Sinai avem aici biruinţa
Nu prin Legea ce s-a dat lui Israel în pustie
Ci prin harul vieţii noi vom intra în veşnicie
Căci Pavel aşa ne spune eu sunt mort faţă de Lege
Şi trăiesc pentru Hristos viaţa sfântă se-nţelege
Căci porunca din Sinai până la Ioan a fost

De atunci credinţa sfântă pentru noi dar are rost
Nici Avraam n-a avut Lege ci-a trăit doar prin credinţă
Şi-a fost gata să ucidă a fiului lui fiinţă
Dar Dumnezeu l-a oprit şi i-a spus că a văzut
Cât de tare dar în Sine Avraam s-a încrezut
Credinţa neprihănire Dumnezeu i-a scocotit
Şi Avraam în sfinţenie a fost iată mântuit
Nu prin Legea din Sinai ce-a fost dată mai târziu
Ci doar prin credinţa sfântă în Dumnezeu Sfânt şi viu
Tot aşa şi noi acum prin credinţă avem viaţă
Prin credinţa în Hristos Duhul Sfânt azi ne înalţă
Legea şi porunca a fost până a venit credinţa
Iar de atunci încoace pentru noi doar Hristos e biruinţa

Prin credinţa în Hristos primim dar neprihănirea
Nu prin Lege nu prin fapte ni se dă dar mântuirea
Însă după ce-am primit viaţa de Hristos toţi ascultăm
Şi fiinţa noastră-ntreagă pe vecie Lui i-o dăm
Trăind dar viaţa sfântă fără umbră de păcat
Evanghelia cea Sfântă cum pe noi ne-a învăţat
Iar când totuşi se întâmplă în greşeli să mai cădem
Domnului Isus chiar totul în rugă noi îi spunem
Şi îi cerem dar iertare fiinţa noastră să o spele
Căci avem viaţa sfântă cu toţi astăzi în vedere
În lumina mântuirii pentru veci noi vrem să fim
Dându-i cinste şi oanoare Mirelui ce îl iubim
11-02-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată legea creştinească

Toată legea creştinească
Astăzi să se veselească
Că stea mare s-a ivit
Sus la sfântul răsărit
Şi străluce cu tărie
Vestind mare bucurie,
Că veşnicul Dumnezeu
A trimis pe fiul său
Să se nască-n Viflaem
Precum prorociri avem
Şi să facă o mântuire
De la veşnica perire
Lui Adam celui căzut
Cu tot neamul de demult
Şi cu celălalţi cu toţii,
Următori ai lumii, nepoţii
Legea sfânt-a Domnului,
Mântuirea omului.
La apus şi miazănoapte
Era întuneric foarte
Şi-n părţile luminate
Precum şi la miazănoapte
Că s-a născut pe pământ
Astăzi Mesia cel sfânt.
Ei au alergat să vadă
De ce e atâta rază
Şi l-au aflat înfăşat
Pruncul în iesle culcat,
Iar Fecioara lăudată
Lângă el sta suparată
Căci în Viflaem oraş
Nu şi-o căpătat sălaş.
Şi-a născut pe fiul sfânt
În iesle, jos pe pământ.
Irod, marele-mpărat
Auzind s-a supărat,
Din vorba celor trei crai
S-a făcut un mare vai
El toţi pruncii i-a tăiat
Câţi imprejur au aflat.
Găndită cu tiranie
Fiind mare la mânie
Gândită fară folos
Să taie şi pe Hristos.
Pe Hristos nu l-a tăiat,
Tatăl sfânt l-a apărat
Căci un înger i-a trimis
De-a spus lui Iosif in vis
De-a lui Irod cuget rău
Spre fiul lui Dumnezeu
Si-a zis către Maria
De s-a dus în Iudeia.
Până la Egipt s-aud dus
Cu dulcele prunc Isus.
Şi-a scăpat de moarte grea
Pe care Irod făcea.
Noi dorim ca să vă fie
La mulţi ani cu bucurie
La mulţi ani s-aveţi noroc
De naşterea lui Hristos.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus vindecă în Israel

Isus iar cu ucenicii înspre mare s-a-ndreptat
Şi atâţia din Israel acolo s-au adunat
Cuvântu să i-l asculte căci vorbea de Dumnezeu
Cum Tatăl purta de grijă atunci la poporul Său
S-a strâns o mare mulţime şi din Siria vecină
Căci Isus Domnul vieţii era soare şi lumină
Din Ierusalim Idumea şi dincolo de Iordan
Au venit atâţia oameni poposind în Canaan
Să asculte de Cuvântul Solului ce-a fost trimis
Să deschidă iarăşi calea pentru om în Paradis

La Isus veniră atâţia să le ofere vindecare
Să scape de atâtea chinuri să primescă dar salvare
Şi Isus a poruncit ucenicilor să-i ţină
La-ndemână o corabie până când El o să vină
Îmbulzit de atât norod Domnul Isus să nu fie
Să poată vorbi atuncia de veşnica-mpărăţie
Căci atâţi se-nghesuiau vindecare să primească
Doar Isus avea putere tuturor să dăruiască
Vindecare sănătate pentru orice boală grea
Înaintea Lui Isus nimic nu putea să stea

Duhurile necurate pe Isus când îl vedeau
La pământ în Faţa Lui cu toate ele cădeau
Cu putere dar strigau Tu eşti Fiul Lui Dumnezeu
Însă Domnu atunci degrabă poruncea cu glasul Său
Să păstreze dar tăcerea să nu-l facă cunoscut
Căci lucrarea Lui Divină iată abia a început

Glorie dar Lui Mesia căci bolnavii a vindecat
Chiar şi orbilor vedere — atâtora El le-a dat
Şi-a scos duhurile rele din atâţia pe pământ
Căci doar El era din ceruri Fiul Tatălui cel Sfânt

Pe leproşi i-a curăţat pe ologi El i-a făcut
Ca să umble să alerge — El fiindu-le doar scut
Orbii şi-au primit vederea muţii iarăşi au vorbit
Căci Isus avea putere pentru cel nenorocit
Chiar şi morţii au înviat la porunca Lui Isus
Căci Hristosul Sfânt în toate Tatălui era supus
Glorie dar Lui Mesia pentru marea Lui lucrare
Căci în toate omenirii a fost şi ne e salvare

poezie de Ioan Daniel Bălan (29 martie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine crede dar în Mine

Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată
Şi cine se-ncrede în Mine sus în cer are un Tată
Căci din cer m-am pogorât nu să fac dar voia Mea
Ci a scumpului Părinte — să-mplinesc doar voia Sa
Voia Lui acesta este din tot ce dar El mi-a dat
Să nu pierd aici nimica cum dar El m-a învăţat
Voia Tatălui Meu este pe Fiu cine îl vede
Să nu piară pe vecie — în El cine se încrede
Şi aşa Mântuitorul ne-a vorbit de Fiinţa Sa
Pe acel ce crede-n Mine din morţi îl voi învia

Eu sunt Pâinea — din cer ce s-a pogorât
Domnu aşa odinioară despre Sine ne-a vorbit
Dar iudeii nu credeau şi-i vorbiră împotrivă
Căci a lor viaţă atunci — era-o barcă în derivă
Nu-i acesta Fiul lui Iosif între noi care trăieşte
Cum dar El acum ne spune din cer că El Însuşi este

Însă Doamnul le-a vorbit — între voi să nu cârtiţi
La Mine nimeni nu vine viaţa de nu o sfinţiţi
Dacă Tatăl nu v-atrage şi nu locuieşte-n voi
Nu puteţi veni la Mine să vă-nvii în ziua de apoi
În proroci e scris — toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu
Cine dar de Tatăl ascultă va primi Cuvântul Meu
Iar în ziua de apoi Eu fiinţa îi voi învia
Şi de-a pururi şi-n vecie viaţă el va căpăta
Adevărat adevărat vă spun — cine crede dar în Mine
Viaţa veşnică o are şi el de la moarte — la viaţă vine
Căci Eu sunt Pâinea Vieţii din cer care se coboară
Şi din Ea cine mănâncă în veci dar ca să nu moară
Cine dar din Ea mănâncă în veci dar — el va trăi
Şi Pâinea pe care o dau este trupul Meu să ştiţi
Pentru voi dar iată-l dau fraţii Mei cu toţi să fiţi
Cine crede dar în Mine Viaţa veşnică o are
Căci Eu îi ofer un nume şi îi dau pe veci salvare
O veniţi dar prin credinţă — Evanghelia o urmaţi
Ca să fiţi cu toţi de aicea şi surori şi să-mi fiţi fraţi
11-02-2020- mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să se fi "stricat" Busola?

Cuvântul scris e-a Tatălui din cer scrisoare, trimisă nouă celor jos de pe pământ,
Busola pelerinilor care-au pornit pe drumul ce duce-n patria de sus, în cerul sfânt.
Dar cât de curioasă e de-atâtea ori busola, că-ţi vine tot să crezi că-i eronată,
Căci tocmai când te-aştepţi cel mai puţin, atunci primeşti un fel de pedepsire drept răsplată.
Păi să vedeţi: din doisprezece fii ai lui Israel, Iosif a fost şi fiu, şi frate cel mai bun din toţi.
Ceilalţi ai lui s-au dovedit a fi până la urmă răi şi ca fii, răi şi ca fraţi - şi pe deasupra hoţi şi mincinoşi.
Şi într-o zi, îl cheamă Israel pe Iosif şi îl roagă: "Te du în câmp la fraţii tăi şi-mi adu veşti;
Ei sunt plecaţi cu turma la păscut de multă vreme; mergi dar, te rog, şi vezi cum îi găseşti".
Iosif n-a stat la gânduri, nici să-şi facă socoteala la drumul lung şi soarele fierbinte din pustie.
Căci el iubindu-şi deopotrivă tatăl lui şi fraţii, tot ce făcea legat de ei făcea cu bucurie.
Şi-acum priviţi: răsplata Domnului pentru-altruismul lui e-o groapă cu noroi. Apoi, urgie,
Vândut ca sclav la nişte trecători călări pe drum, o ceată de ismaeliţi, de negustori.
Dar bine, Doamne, nu Te supăra că-Ţi facem întrebare: aşa cinsteşti Tu pe copiii Tăi ascultători?
Şi în sfârşit, ajunge sclav la domnul Potifar. Aici din nou, se dovedeşte credincios în ascultare.
Anii-au trecut şi Iosif e de-acum un tânăr chipeş, căruia doamna Potifar îi da mereu târcoale.
A încercat tot ce i-a stat ei şi în gând, şi-n minte, dar nu i-a reuşit deloc să-l tragă la curvie,
Căci chiar de nu erau evrei să-l urmărească-acolo, sfinţenia-i era lui Iosif totuşi vie.
Şi într-o zi, cucoana Potifar, pândind prilejul, îl prinde pe evreu să-l tragă iară;
Dar ce credeţi că face-atunci tânărul Iosif? Îşi lasă haina-n mâna ei şi fuge-afară
Plin de nădejdea sfântă şi îndreptăţită a unei răsplătiri, dar mai ales o-ncurajare.
Ştiţi ce-i trimite Dumnezeul lui din cer şi-acum? Ruşine, suferinţă pe nedrept şi închisoare.
Acum, uitaţi-vă voi singuri şi gândiţi: ce-ar fi putut să facă Iosif mai frumos şi mai dumnezeiesc
Şi cum altfel ar fi putut mai bine să cinstească Cuvântul Sfânt al Tatălui de sus, ceresc?
Desigur, nici chiar Tatăl cel ceresc veghind din ceruri n-ar fi pretins o biruinţă mai încununată.
Şi totuşi, pentru ce atuncea, Doamne, Tu-i dai ruşine, durere şi închisoare drept răsplată?
Cu întrebare-aceasta şi nedumerirea-n gând, să-l urmărim pe Iosif şi o să vedem că nu Scriptura
E eronată şi ne-apare-atât de curioasă, ci noi, că nu-i citim până la capăt toată-nvăţătura.
În închisoare, Iosif şi aici o duce bine, căci Domnul poate să îţi facă prieteni chiar şi pe vrăjmaşi
Dacă atunci când orişicât de curios S-ar comporta cu tine, nu te revolţi, ci tot ce vrea, aceea tu îl laşi.
Şi iată, o speranţă de eliberare se iveşte, dar vai, ce trist! Şi-aceasta, ca şi celelalte, l-a-nşelat.
Paharnicul, când s-a văzut din nou afară-n libertate, de Iosif şi de rugămintea lui fierbinte a uitat.
Acum, vă rog, să fiţi cu multă luare-aminte, căci cele ce urmează s-auzim pe mai departe,
Va fi lumina care unora din cititorii-acestor versuri de-un mare ajutor şi har le face parte.
Vedeţi? De-a lungul celor treisprezece ani de nedreptăţi, tânărul Iosif le-a-ndurat pe toate
fără-mpotrivire. Dar în străfund, acolo unde numai Domnul vede şi cunoaşte, ca o speranţă, ca un fel de licărire
Mocnea nestins, dar totdeauna gata să învie, nu răzbunare, ci să-şi scape viaţa căuta,
Necunoscând secretul tainic al păstrării vieţii, că numai cei ce ştiu s-o dea o pot păstra.
Şi-acum, când experimentează ultimul eşec în închisoare, întâia oară în cei treisprezece ani de încercare
Dă Domnului nu doar voinţa vieţii, ci însăşi viaţa, lăsând ca Domnul să-i aducă El când vrea eliberare.
Abandonându-şi Iosif planuri, acţiuni şi scheme de-ale sale, iată că intervine Domnul cu-ale Lui,
Şi ce n-a putut Iosif demonstra în treisprezece ani, arată Domnul într-o clipă prin lumina cerului.
Iar Domnul face mult mai mult, nespus mai mult acuma, căci El nu-l dovedeşte numai că-i curat,
Şi-apoi nici nu Se-opreşte după-aceea numai la simplul fapt că de-nchisoare şi sclavie l-a scăpat,
Ci-l face domn, stăpânilor peste imperiul mondial, salvând prin el pe lumea de atunci de la pieire.
Iar toţi ce care până-atuncea l-au nedreptăţit, şi dâra carului care-i purta i-o sărutau cu umilire.
Dar toate-acestea, orişicât de minunate ni s-ar prezenta, când ne gândim la ce-a putut să-l folosească Dumnezeu apoi,
Muţi de uimire, vom striga şi noi cuprinşi de adorare: "O Doamne, ia-ne-n şcoala asta şi pe noi, da, şi pe noi!"
Iosif ajunge să salveze viaţa-ntregului Israel din foametea ce bântuia atuncea pe pământ cumplit,
Simbolizând pe-Acela care-aduce lumii viaţa, din sfânta viaţă care la Golgota S-a jertfit.
Ajuns ca cel mai mare demnitar în fruntea ţării, după cei treisprezece ani de încercări,
Se dumireşte că răbdarea nedreptăţilor e calea a tot ce este har divin şi binecuvântări.
Abia acum, făcând retrospectiv o analiză, el vede cât de înţelept Domnu-a lucrat,
Când îl trimite rob la Faraonul care, altfel, evrei la curte n-ar fi acceptat.
Şi-apoi, când vede că nu fraţii lui, ci Domnul, i-a rânduit tot drumul ne'nţeles la început şi greu,
Le spune: "Domnul m-a trimis ca să vă scap de moarte. El m-a făcut să fiu aici ca Dumnezeu".
O, Doamne! Vrem să învăţăm şi noi de astăzi să pierdem propria noastră viaţă, ca apoi,
Reînviind-o Tu, s-o reproduci prin înmulţire-n alţii, făcându-ne un Iosif pentru cei de lângă noi.

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!