* * *

Mama plângând face cărări prin zăpada uitării,
Prin uitarea uitării, mai bine scris.
Să plec spre casa ei mi-i interzis,
O casă-a tuturor şi-a-nsingurării.

Azi clopotele-n sinea lor mai bat cu-nverşunare,
Oamenii fug de sine în păcat
Şi-apoi vor să revină-n cer, plîngînd cu-adevărat,
Dar Dumnezeu iertări în El nu are.

poezie de Traian Vasilcău din Regăsit în Cer (8 septembrie 2003)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bat clopotele

Bat clopotele-n turlă, bat:
— Creştini, Cristos a înviat!
Şi toate cântă-n limba lor
Pe-al nostru scump Mântuitor...
Bat clopotele, bat şi azi,
Răsună fără de răgaz:
— Cât vrei să stărui în păcat
Tu, suflet frânt, nemângâiat,
Tu, inimă cu greu zăvor,
Tu, ochi aprins, tu, sâlnic dor,
Tu, gând de patimi lănţuit?
Isus pe cruce a murit
Să capeţi aripi, nu să cazi...

Bat clopotele, bat şi azi:
— Trezeşte-te, trezeşte-te,
Prin Domnul înnoieşte-te,
Înalţă-ţi fruntea visului
Spre poarta Paradisului,
Spre-mpărăţia Harului,
Asemenea tâlharului,
Spre-mpărăţia Cerului,
Asemeni temnicerului, —
Înalţă-te, înalţă-te,
Îmbracă-te, încalţă-te,
Şi hai să-ncepem fuga, hai
Spre mult făgăduitul Rai...

Căci clopotele-n turlă bat:
— Cristos din morţi a înviat!

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinele este ultima redută pe care uitarea o mai are de cucerit, căci uitarea de sine este ceea ce revoluţia uitării caută să instituie prin toate mijloacele posibile, iar înstrăinarea spiritului de propria-i conştiinţă morală este posibilă prin suprasolicitarea "capacităţii" umane de a uita.

Ionuţ Popa în Revoluţia uitării
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitării mă vei da

Înot prin ape zbuciumate
Cu ochii închişi, cu faţa într-o parte,
Cu mâinile ce te-au atins,
Înotând spre pace, spre abis.
Uitării mă vei da când vei privi faleza;
Eu voi fi departe, nu mă vei vedea.
Ţinându-te de mână cu o altă trecătoare,
Uitării maă vei da.

poezie de Maria Neski (noiembrie 2017)
Adăugat de Maria Neski
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a rătăcit şi urma...

Pe cărarea de la Rediu mi-am pierdut paşii în timp,
Mi s-a rătăcit şi urma către casa părintească,
De vreo şapte ani încoace pe cărarea de pe câmp
Nu mai trec şi-au început spini şi bălării să crească

Am bătătorit cărarea-n ierni cu ger şi-n veri fierbinţi
Prin mireasma de răşină de la crengile de pin
Nu simţeam nici ger, nici ploi când mergeam către părinţi
Ca să fac din toamna mea, toamna lor cu cer senin

Parcă-i văd cum aşteptau cu privirea înduioşată
Şi împovăraţi de ani păreau umbre a tot ce-au fost
Aveau ochii plini de rouă aţintiţi mereu spre poartă
Doar ca să-şi vadă copiii... altfel viaţa n-avea rost...

Dar s-au dus în zbor cu îngeri lăsând umbrele sub cruce
Împăcaţi cu soarta lor şi credinţa-n Dumnezeu
Au lăsat a nimănui casa lor de la răscruce,
Eu am rătăcit cărarea, dar îi port în gând mereu...

Astăzi fac cărări spre stele cu privirea către cer
Şi prin casă ard tămâie cu miros ca de răşină
Dar nu pot oricât aş vrea să-i mai protejez de ger
Doar aprind o lumânare şi plec capul spre ţărână...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cazul uitării numelor proprii de persoane, se înţelege de la sine, pentru oameni diferiţi au, prin forţa lucrurilor, o valoare psihică cu totul diferită. Să luăm, spre exemplu, prenumele Teodor. El nu semnifică nimic pentru unele persoane, pentru alţii, este prenumele tatălui, al unui frate, al unui prieten, sau chiar prenumele lor. Experienţa analitică va dovedi că primii nu riscă să uite că o anumită persoană străină poartă acest nume, pe când ceilalţi vor avea mereu tendinţa de a fuza altuia un nume care li se pare rezervat relaţiilor lor personale. Deoarece la acest obstacol asociativ se adaugă acţiunea principiului neplăcerii şi aceea a unui mecanism indirect, în acest caz, vă veţi putea face o idee adecvată despre gradul de complexitate al cauzelor uitării momentane a unui nume. Dar o analiză riguroasă este capabilă să descurce în întregime iţele acestui scul încâlcit.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mă uitării precum te-am mai rugat, căci numai uitarea face viaţa suportabilă.

Mihai Eminescu în corespondenţă cu Veronica Micle (septembrie 1882)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitarea

mă mir de inima noastră
care încă mai poate
să ducă tristeţea în doi

pe noi culmi (?!) de acolo
se aruncă în stolul
ce trece munţii spre sud

cu gâturi sucite şi crud
privind către inima noastră
în pragul de sus al uitării

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul uitării

Acesta-i un cântec de bard ostenit,
De bard din pământul uitării.
Strămoşii-mi acolo pe stâlpi de granit
Cu albe portaluri un templu-au clădit
De marmură-n marginea mării.

Să-l aibă nepoţii prin veacuri de-acum
Spre-a lor şi spre-a noastră mărire!
Dar mută veni nepăsarea pe-un drum,
Iar pe-altul stârni înecătoru-i samum
Atotucigaşa hulire.

Azi templu-i ruină; prin curţile lui
Culcuşuri îşi caută cerbii,
Prin mândrele ganguri scot viezurii pui,
Se joacă pe lespezi de altare ale lui
Şopârle tăcute-ale ierbii.

Cu galbene oase-ale moşilor mei
S-amestecă în praful cărării
Strivite statui ale marilor zei.
Azi râdeţi, şi vai, cum veţi plânge, o, mişei,
Cu hohot la ziua-nfruntării!

Dar noaptea din frântele marmure răsar
Luciri ca de fulger, şi şoapte:
Stau jalnicii zei la ruine, şi par
Cuprinşi de mânie şi galbeni de-amar
Şi zboară cu vaiuri prin noapte.

Şi iese-al lor bard şi s-aşează plângând
Pe-o piatră sub zidul de-afară,
Şi cântă şi plânge, ghitara bătând,
Iar alba lui barbă ca râul curgând
Se-mprăştie peste ghitară.

Prin lanuri obsiga şi sterpul odos
Şi-n pieptul lor inimi nebune!
Batjocura-i astăzi al nostru prinos.
Ei uită, voind, cu ce trudă i-am scos
Din jalnica morţii genune!

Ascultă proroci ai minciunii, şi plini
De-al lor o nebună-nvrăjbire,
Le-alunecă gândul spre zeii străini,
Fac neamului nostru cunună de spini:
Spre-a lor şi spre-a noastră mărire!

Eu nu mă voi plânge nepoţilor tăi,
Pământule sfinte-al uitării!
Desfă-te tu singur şi-nghite pe răi,
Căci iată-i pe toate gătitele căi
Răsar conjuraţii pierzării!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărări pietruite cu frunze

Prin frunzele ce pietruiesc cărări
Dispare urma ce-am lăsat-o-n timp
Iar paşii mei pierduţi devin iertări
Pentru greşeli făcute în Olimp,

Când rădăcini se caţără spre cer
Să strângă norii într-un tainic loc,
Voi construi un templu efemer
În care clipele se sting în foc,

Şi frunzele căzute-n curcubeu
Devin romanţe pentru mai târziu
Iar băncile rezistă tot mai greu
Pe-aleile pierdute în pustiu,

Chiar dacă plouă şi afară-i frig
Mă plimb tăcut pe-aleile pustii
Dar uneori mai plâng şi-ncep să strig
Durerea ce mă roade când nu vii,

Iar frunzele tot pietruiesc cărări
Aleile dispar prin rădăcini
Şi felinarele se-aprind pe mări
Să scoată trandafirii dintre spini.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul meu spre Dumnezeu

Când voi pleca în călătoria
din care n-am să
mai mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
deasupra pe cuptor
a măturat casa şi curtea
apoi a plecat...

unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata

nu ştiu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
ştiu că acum
am anii
care mă vor face
să înţeleg de ce a plecat tata...

poezie de Teodor Dume (17 aprilie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul meu spre Dumnezeu

Când voi pleca în călătoria
din care n-am să
mai mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
deasupra pe cuptor
a măturat casa şi curtea
apoi a plecat...

unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata

nu ştiu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
ştiu că acum
am anii
care mă vor face
să înţeleg de ce a plecat tata...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi noapte te-am visat

Noaptea a trecut
În visuri grele m-am zbătut
Şi nu pot visul hoinăresc
Să-l tălmăcesc

Gânduri mă cuprind
Lumini în suflet mi se-aprind
Şi fiindcă gândul mi-e pustiu
De-aceea-ţi scriu

Azi noapte te-am visat
Şi m-am trezit din somn plângând
Visam că ai plecat râzând
Şi-apoi m-ai înşelat

Minciunile din vis
Eu niciodată n-am crezut
Dar noaptea asta m-am temut
De-aceea eu ţi-am scris

Răspunde-mi tu sau să-mi răspundă orişicine
Care din voi, visul sau tu, minţiţi mai bine

Azi noapte te-am visat
Şi m-am trezit din somn plângând
Visam că ai plecat râzând
Şi-apoi m-ai înşelat

Răspunde-mi tu sau să-mi răspundă orişicine
Care din voi, visul sau tu, minţiţi mai bine

Azi noapte te-am visat
Şi m-am trezit din somn plângând
Visam că ai plecat râzând
Şi-apoi m-ai înşelat.

cântec interpretat de Titi Botez
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul mai devreme sau mai târziu va fi supus uitării, niciodată Liniştea nu poate să fie supusă uitării.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul meu spre Dumnezeu...

când voi pleca în călătoria din care
n-am să mă mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
deasupra pe cuptor
a măturat casa şi curtea
apoi a plecat...

unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata

nu ştiu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
ştiu că acum
am anii
care mă vor face
să înţeleg de ce a plecat tata...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

În drumul meu spre Dumnezeu...

când voi pleca în călătoria din care
n-am să mă mai întorc niciodată
o să-i las fetiţei mele
un bileţel
prin care o să o rog
să nu stingă lumina
din când în când
să măture prin casă şi prin curte
să-mi scoată de la curăţătorie
costumul negru pe care
l-am îmbrăcat
în ziua în care a murit mama
duminica
să dea de pomană săracilor
câte un cozonac şi câteva sarmale
pentru că şi mama
înainte de a pleca
mi-a lăsat cu limbă de moarte
să dau săracilor
câte un cozonac şi din sarmalele
ce le lăsase în oala de tuci
de-asupra pe cuptor
a măturat casa şi curtea
apoi a plecat...

unii spun că s-a dus
să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l întrebe de ce mi l-a luat pe tata

nu ştiu dacă în drumul meu
o voi întâlni pe mama dar
ştiu că acum
am anii care mă vor face
să înţeleg de ce a plecat tata...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel de jos nu se teme de cădere

Cel de jos nu se teme de cădere,
Şi nici cel mic de mândrie şi de-al ei păcat;
Cel smerit va fi întotdeauna
De Domnul Dumnezeu binecuvântat.

Sunt împăcat cu ceea ce-am primit şi am,
Chiar dacă buzunarul nu mi-e plin;
Doamne, mi-i dor de-o lumină bună, caldă,
De aceea bat smerit la poarta harului divin.

Răsplata poverilor purtate mă aşteaptă
La capătul tuturor drumurilor mele către Tine.
Ofer puţin acum, dar voi primi curând o împărăţie –
Şi-aşa-i pentru toţi oamenii mai bine.

poezie de John Bunyan, 1628 - 1688, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De sub zăpezile uitării

De- aş mai fi rămas în satul meu
să-ţi ţin de cald, să-ţi ţin de sete
ne binecuvânta chiar Dumnezeu
iubita mea cu blonde plete...

Ne-am despărţit sub salcia pletoasă
şi am pornit pe ale vieţii valuri;
eu spre departe, tu pe lângă casă,
eu prin armată, tu şi pe la baluri.

Mă sfâşiau prin depărtări haine
dulci amintiri din satu-ndepărtat,
mă ucidea şi dorul după tine
şi câte şi mai câte-am îndurat...

N-am mai găsit un strop de fericire
sub uniforma verde, militară,
prin roua dimineţii n-am găsit iubire
nici trenul nostru din bătrâna gară.

Scriam scrisori ce nu-ţi ţineau de sete
iar peste noi s-a aşternut uitarea
iubita mea din sat, cu blonde plete...
cu altul ţi-ai urmat destinul şi cărarea.

Mi te-am pierdut, frumoasă, prea devreme
când peste sat se aşterneau ninsori,
pe frunzele iubiri ţi-am mai scris poeme
şi, încă, mă visez cu tine... uneori!

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie pierdută

Mi-e tot mai dor de casa părintescă,
de mama şi de tatăl meu,
căci am plecat, demult, în lumea largă,
având alăturea pe Dumnezeu...

Anii au trecut pe nu ştiu unde
şi mă trezesc privind în depărtare,
cu gândul către casa părintească,
de multe ori plângând lângă o floare...

O floare care seamănă cu alta
de prin grădina casei părinteşti,
unde mi-am petrecut copilăria
acolo, pe meleaguri olteneşti...

Dar, casa părintească stă să cadă,
sub ploaie, vânt şi vijelie
şi niciodată n-am să mai găsesc,
pierduta mea copilărie...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tresărirea

iau prânzul şi plec
numai cu el
la o iarbă mai verde
decât zăpada de azi
tresărită
în salata de ghiocei

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu este lumină, bunătate, blândeţe. Mai presus de întuneric, felurite ispite care mustesc în noi în fiecare clipă de soare. Poate tot şi toate. Nu renunţă la sufletele noastre, e ancoră, far şi călăuză în moartea uitării şi a păcatelor. Când plângi, Dumnezeu îţi şterge lacrimile, te ridică din adâncul suferinţelor, pierderilor, deznădejdei. Pleacă la luptă alături de tine prin îngeri cu aripi de Cer. E definiţia curajului, celor mai mari şi alese virţuiţi, Adevăr şi nemărginită Înţelepciune. Dumnezeu este mesajul dăruirii de sine, în toate formele, iubire extraordinară, inepuizabilă. Dacă sufletul ar înţelege chemarea aceasta de Har ar căuta doar să-şi stingă setea nebiruită de esenţă.
Port cu mine dor de Dumnezeu. Sunt puţin şi dau puţin dar am un bob de credinţă şi cer iertare.
Ştiu că deşi uneori rătăcim drumul, Dumnezeu nu ne pierde şi aşteaptă întoarcerea noastră Acasă.

Andreea Palasescu (31 octombrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!