Ciudăţeniile iubirii Domnului Hristos

(Ioan 11,6)

Cine vrea să înţeleagă tainele lui Dumnezeu
Trebuie să fie gata la tot pasul şi mereu,
Să găsească în Scriptură comportări tare ciudate,
Ale căror înţelesuri sunt total contrariate.
Cine însă rabdă criza şi aşteaptă cu răbdare
Va primi lumină sfântă, har şi binecuvântare.

Haideţi să vedem acuma un aspect foarte ciudat
Al împrejurării-n care Lazăr a fost înviat.
Surorile trimit vestea că cel pe care-1 iubea,
Era greu bolnav şi-L roagă să vină a-1 vindeca.
Iar Cuvântul precizează că Isus iubea la fel
Şi pe Marta şi Maria, cari erau surori cu el.
Acum luaţi, vă rog, aminte: după ce citim întâi
Că Isus iubea pe Lazăr şi pe surorile lui,
Atunci când primeşte vestea că Lazăr era pe moarte,
Nu dă nici un semn de grabă, ci rămâne mai departe
Încă două zile-n locul unde ucenicii Lui
Făceau slujba botezării în apa Iordanului.

Doamne, cum să înţelegem că iubeşti neţărmurit
Un om care-1 laşi să moară în durere chinuit?
Nu că ne-ndoim de Tine şi de dragostea Ta mare,
Prin care totul există şi rămâne în picioare;
Însă mintea noastră-ngustă nu poate să înţeleagă
Felul prea ciudat în care dragostea Ta operează.
Când a fost să vii din ceruri, ca să ne aduci salvare,
Ai zburat, Doamne, ca gândul, fără nici o amânare.
Iar acum, când era vorba de trei paşi mai la o parte,
Să salvezi pe un prieteni care se afla pe moarte,
După cum citim Scriptura, parcă nici nu Ţi-a păsat,
Ci-ai mai stat vreo două zile, şi-abia-n urmă ai plecat.
Şi ca Avraam îţi zicem: Doamne, nu Te mânia;
Încă o nedumerire, şi-apoi Te vom asculta:
Dacă, Doamne, Tu eşti gata să dai sfânta Ta răsplată
Până şi acelui care dă doar un pahar cu apă,
Cum le laşi Tu-acum pe Marta şi Maria-n disperare,
Să aştepte două zile până fratele lor moare?
Ele care-au avut uşa casei lor mereu deschisă,
Când acum sunt în nevoie s-o afle pe-a Ta închisă?...

Domnul a tăcut o vreme. Iar în timpu-acesta eu,
Reluând din nou citirea Scripturii lui Dumnezeu,
Am căutat să văd acolo dacă mai găsesc cumva
Situaţii ca acestea, ca să le pot compara.
Şi-am găsit două exemple: pe Corneliu, şi apoi
Pe Isus sus pe Golgota, cum I-ascultă pe-amândoi
Dumnezeul sfânt din ceruri. Să vorbim puţin acum
Despre felul cum ascultă Dumnezeu pe un păgân.

Întâlnim în cartea Sfântă pe Corneliu cel zelos,
Rugându-se zi şi noapte, tot ca şi un credincios.
Ce frumos se vede-aicea cât de prompt răspunde
Domnul Rugăciunilor pe care I le-nalţă oricând omul!
Nici n-a reuşit Corneliu să-şi termine ruga lui,
Că i-a şi sosit solia cu răspunsul cerului.
Când vezi cu câtă iuţeală se pogoară Domnul Sfânt
Să asculte rugăciunea unui om de pe pământ,
Ţi se pare că tot cerul e intens preocupat
Să răspundă celor care rugăciuni I-au înălţat.

Cu-acest gând frumos în minte şi foarte-ncurajator,
Haideţi să vedem acuma un contrast uluitor.
Suntem la Iordan cu Domnul. Iată-L, este botezat,
Şi în clip-aceea cerul s-a deschis şi-a declarat
Că Isus e din vecie Fiul Tatălui iubit,
În care Tatăl plăcerea, ca Fiu şi om, Şi-a găsit.
Iată-L iarăşi tot pe Domnul, sus, pe muntele schimbării,
Unde Tatăl Îl declară subiectul adorării.

Şi-acum, după toate-aceste mărturii copleşitoare
Ale dragostei de Tată pentru Fiul Său, Cel care
Plin de slavă-a fost şi sfânt Şi în cer, şi pe pământ,
Să mergem sus la Golgota unde, atârnat pe cruce,
Suferea Cel cărui vină nimeni n-a putut aduce.
Iată-L suferind acolo chinuri care niciodată
Nu pot încăpea în mintea noastră de păcat spurcată.
Asta e culmea mirării cea mai mare pe pământ:
Cum se poate ca atuncea când Se roagă acest sfânt
Nici un glas de nicăierea, ceru-ntreg să amuţească,
Ba chiar Dumnezeu din ceruri, Tatăl Lui, să-L părăsească?
Cum? Când un păgân îl strigă Dumnezeu n-a aşteptat
Să-şi sfârşească rugăciunea, ci-i răspunde imediat;
Iar când Fiul Său Preasfântul strigă-n mare disperare,
Ceru-ntreg tace ca plumbul!... Cum se poate asta oare?....

La-nceputul poeziei, am spus noi că doar cei care
Nu sunt repezi în verdicte, ci aşteaptă cu răbdare,
Vor primi lumină sfântă şi cerească-nvăţătură
Din ceea ce pentru alţii e un nonsens în Scriptură.
Urmărind pe-Acela cărui, părut, I S-ar fi făcut
Cea mai mare nedreptate când, strigând, ceru-a tăcut,
Îl găsim, după-nviere, într-o stare care-aduce
Perfectă iluminare peste ce-a-ndurat la cruce.
Ce-a fost El în toată viaţa, a fost Fiu ascultător.
Crucea însă, numai crucea L-a făcut Mântuitor.
Ca să îmi răspundă mie azi, când Îl strig din păcat,
Tatăl a tăcut când Fiul de pe cruce L-a strigat.
Şi dacă atunci la cruce Tatăl Sfânt L-a părăsit,
A fost numai ca să poată astăzi să fie primit
De un neam întreg de oameni, cu care în bucurie
Să petreacă veşnicia nesfârşită-n părtăşie.

*

Din exemplele acestea, cum ni le-a lăsat Scriptura,
Raportat la tema noastră, să găsim învăţătura!
Isus deci primind solia că cel pe care-1 iubea
E căzut din greu la boală, chinul morţii suferea,
În loc să se ducă-n grabă să-i arate că-1 iubeşte
Două zile nici cu vorba nu îi dă măcar de veste;
Ci abia după ce moare, cu vreo patru zile-n urmă,
Merge şi Isus acolo, însoţit de mica-I turmă.
Cele două surori plânse îi spun: "Doamne, e-n mormânt!"
La această veste Domnul le răspunde un cuvânt
Ce conţine-o taină-adâncă şi o-nvăţătură care
Poate fi considerată aproape ca cea mai mare.
Prima dată Domnul spune: "Lazăr va fi iar cu voi".
Ele zic: "O, da, ştim, Doamne, că în ziua de apoi".
Iar a doua oară Domnul le face descoperirea
Că El nu-i doar învierea, ci-i şi viaţa, nemurirea.

Iată deci pentru ce Domnul n-a venit imediat,
Ci-a lăsat să moară Lazăr şi nu l-a mai vindecat.
Dar deşi câteva zile ele-au suferit cumplit,
Cine poate spune-acuma câştigul de la sfârşit?
Ele-L cunoşteau pe Domnul doar ca sfânt vindecător;
Azi însă li se arată al vieţii-ntreţinător.
Li s-a luat nădejdea pusă într-un Lazăr trecător,
Ca să poată să şi-o pună într-al vieţii Făcător.
Ele-aflând acum că Domnul nu-i numai vindecător,
Ci El este însăşi viaţa şi al ei susţinător,
Au trăit o viaţă plină de nădejdi şi bucurie,
Căci trăiau prin Cel ce-i viaţa, şi acum, şi-n veşnicie.

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus şi Tatăl Sfânt

Nimeni n-a fost pe pământ
Despre Tatăl să suţină
Că vrea omu-n cerul sfânt
Şi-l vrea pururi o lumină

Nimeni altu n-a descris
Viaţa sfântă şi iubirea
Ca Mesia cel promis
Să ofere mântuirea

Şi nimeni nu a mai fost
Pe Dumnezeu să-l arate
Viaţă dându-i — scop şi rost
Inimii — încătuşate

Nimenea de pe pământ
Pe Tatăl nu l-a descris
Ca al Vieţii viu Cuvânt
Ce ne duce-n Paradis

Nici chiar Moise n-a putut
Pe Dumnezeu să-l arate
Cum Hristosl a făcut
Cu privirile curate

Moise a fost rob credincios
Dar Hristos e Fiul Sfânt
Al Tatălui Glorios
Ce dă viaţă pe pământ

De aceea El menirea
A avut-o să-l arate
Pe Tatăl ce e Iubirea
Sensul vieţii adevărate

El pe Tatăl l-a descris
Ca având toată puterea
Să ne ofere-n Paradis
Dragostea şi înfierea

Numai Mesia Hristos
L-a descris pe Tatăl Sfânt
Dumnezeu Sfânt Glorios
Ce iubeşte omul frânt

Că iubeşte şi dă viaţă
Omului cel păcătos
Şi spre Sine îl înalţă
Şi-l îmbracă aşa frumos

Însă-i cere ascultare
Şi supunere mereu
Să-i ofere-n veci iertare
Tatăl Sfânt şi Dumnezeu

Mesia cel Scump Isus
Ne-a spus că Tatăl e milă
Şi ne vrea în ceruri sus
Fiinţa noastră cea fragilă

Domnul Isus ne-a-nvăţat
Tatăl Sfânt că ne iubeşte
Şi vrea omul sfânt — curat
Viaţa ce nu-şi risipeşte

Ci se-ncrede-n Dumnezeu
Căcutând doar sfinţenia
Ca să fie-un — fiu al Său
Moştenind împărăţia

Tatăl este milă sfântă
Dar şi-un foc mistuitor
Ce vrea omu care-i cântă
Curat şi biruitor

Ce vrea omul prin credinţă
Să trăiască aici frumos
Prin Cuvânt şi-n biruiţă
Ascultând doar de Hristos

Căci Hristos e îndurarea
Jertfa Sfântă din Calvar
Ce ne oferă-n veci iertarea
Şi viaţa sfântă-n dar
08 martie 2019 mănştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din Infinit

cinste slavă şi mărire
Lui Isus Cel răstignit
care iată din iubire
pentru noi El a murit

pentru noi şi-a dat viaţa
sus pe cruce la Calvar
şi scuipată i-a fost faţa
să ne dea viaţa-n dar

cinste slavă şi onoare
îi aducem Lui Mesia
şi-i cântăm cu-nflăcărare
căci ne oferă veşnicia

pentru noi Isus şi-a dat
şi viaţa şi Fiinţa
când la moarte condamnat
i s-a dat atunci sentinţa

fără pată fără vină
El viaţa şi-a trăit
a fost unica Lumină
ce nouă s-a dăruit

doar Isus cel acuzat
de preoţi şi farisei
a trăit fără păcat
printre oamenii cei răi

căci doar El era iubirea
al vieţii Creator
ce-a trăit neprihănirea
chiar sub ochii tuturor

numai El a îndrăznit
să susţină că-i Viaţa
Lumina din Infinit
ce străluce dimineaţa

n-a fost nimeni pe pământ
ca şi El ca să susţină
că e Fiul Celui Sfânt
şi trăieşte fără vină

doar Isus Hristos Mesia
pe Tatăl ni l-a descris
căci El este bucuria
de-a intra în Paradis

Tatăl vrea ca omenirea
mântuirea s-o primească
şi să guste fericirea
sus în Slava Lui cerească

şi Hristos l-a înălţat
pe Tatăl dându-i onoare
Isus doar l-a lăudat
cinstind Numele Lui Mare

altul nimeni n-a vorbit
de Tatăl ca şi Isus
nimenea nu l-a slăvit
ca şi Fiul Lui supus

nici David nici Moise chiar
n-au vorbit de Dumnezeu
ca şi Mielul din Calvar
căci El este Tatăl Său

doar Isus în mod real
pe Tatăl l-a cunoscut
când pe-al vieţii veşnic val
ambii omul l-au făcut

din pământ şi din lumină
şi din apă şi din vis
să trăiască fără vină
omul chiar în Paradis

Isus doar ne e menirea
şi Iubirea din Cuvânt
prin El noi neprihănirea
o avem jos pe pământ

El pe braţe ne-a luat
când murise sus pe cruce
pentru al meu şi-al tău păcat
în rai să ne poată duce

El păcatu-a ispăşit
şi pedeapsa ne-a iertat
când pe Golgot-a murit
şi noi inima i-am dat

Tatăl Sfânt a hotărât
ispăşirea şi iertarea
omul iarăşi mântuit
să trăiască îndurarea

glorie Lui Dumnezeu
slavă-i fie Lui Mesia
căci acum prin planul Său
ni se oferă mântuirea

mulţumesc o Tată Sfânt
mulţumesc Isus iubit
căci eu astăzi prin Cuvânt
sunt pe veci dar mântuit

poezie de Ioan Daniel Bălan (4 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus vindecă în Israel

Isus iar cu ucenicii înspre mare s-a-ndreptat
Şi atâţia din Israel acolo s-au adunat
Cuvântu să i-l asculte căci vorbea de Dumnezeu
Cum Tatăl purta de grijă atunci la poporul Său
S-a strâns o mare mulţime şi din Siria vecină
Căci Isus Domnul vieţii era soare şi lumină
Din Ierusalim Idumea şi dincolo de Iordan
Au venit atâţia oameni poposind în Canaan
Să asculte de Cuvântul Solului ce-a fost trimis
Să deschidă iarăşi calea pentru om în Paradis

La Isus veniră atâţia să le ofere vindecare
Să scape de atâtea chinuri să primescă dar salvare
Şi Isus a poruncit ucenicilor să-i ţină
La-ndemână o corabie până când El o să vină
Îmbulzit de atât norod Domnul Isus să nu fie
Să poată vorbi atuncia de veşnica-mpărăţie
Căci atâţi se-nghesuiau vindecare să primească
Doar Isus avea putere tuturor să dăruiască
Vindecare sănătate pentru orice boală grea
Înaintea Lui Isus nimic nu putea să stea

Duhurile necurate pe Isus când îl vedeau
La pământ în Faţa Lui cu toate ele cădeau
Cu putere dar strigau Tu eşti Fiul Lui Dumnezeu
Însă Domnu atunci degrabă poruncea cu glasul Său
Să păstreze dar tăcerea să nu-l facă cunoscut
Căci lucrarea Lui Divină iată abia a început

Glorie dar Lui Mesia căci bolnavii a vindecat
Chiar şi orbilor vedere — atâtora El le-a dat
Şi-a scos duhurile rele din atâţia pe pământ
Căci doar El era din ceruri Fiul Tatălui cel Sfânt

Pe leproşi i-a curăţat pe ologi El i-a făcut
Ca să umble să alerge — El fiindu-le doar scut
Orbii şi-au primit vederea muţii iarăşi au vorbit
Căci Isus avea putere pentru cel nenorocit
Chiar şi morţii au înviat la porunca Lui Isus
Căci Hristosul Sfânt în toate Tatălui era supus
Glorie dar Lui Mesia pentru marea Lui lucrare
Căci în toate omenirii a fost şi ne e salvare

poezie de Ioan Daniel Bălan (29 martie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesia şi Adevărul

ca Hristos din Nazaret
n-a fost nimeni pe pământ
al vieţii Sfânt Profet
şi-al Lui Dumnezeu Cuvânt

n-a fost nimeni ca Mesia
Sfânt curat şi fără pată
El să umple veşnicia
cu lumina Sa curată

nimenea nu a trăit
fără pată fără vină
ca Cel Sfânt desăvârşit
veşnic ce este-o lumină

numai El ne-a învăţat
şi ne-a spus că Dumnezeu
iubeşte cu adevărat
pe cei din poporul Său

doar Isus ne-a arătat
Tatăl Sfânt că azi lucrează
că El vrea cu adevărat
omul — cu fiinţa trează

aşa frumos — de Dumnezeu
Domnul Isus ne-a vorbit
şi ne-a spus că-i Fiul Său
Fiul Tatălui slăvit

ca Isus din Galileea
nimenea n-a mai vorbit
despre Tatăl despre cheia
Lui ce i s-a oferit

Isus iată — a mărturisit
Tatăl Sfânt că l-a trimis
omul iarăşi mântuit
să fie în Paradis

Tatăl Meu lucrează
Eu de asemenea lucrez
să vă ţină mintea trează
Eu în Rai să vă aşez

şi-n Cuvântul Lui sublim
Domnul Vieţii ne-a vorbit
Eu din ceruri iată vin
să dau viaţă în sfârşit

Eu sunt Calea şi Viaţa
şi Adevăru iarăşi sunt
ce vă luminează faţa
şi în cer şi pe pământ

Adevăru azi de-l vreţi
Eu sunt iată pe pământ
pe Tatăl să îl vedeţi
puteţi numai prin Cuvânt

o veniţi acuma dar
astăzi dar să îl slujiţi
El vă-mbracă-n a Lui har
pe veci fii să-i deveniţi

adevărat adevărat vă zic
cine crede azi în Mine
în lume n-are nimic
ci viaţa-n veşnicie

căci în ziua de apoi
din morţi îl voi învia
şi-a iubirii sfinte ploi
în inimă-i voi turna

Eu sunt Învierea şi Viaţa
cine crede dar în Mine
va avea curată faţa
sus în slăvile senine

în Mine cine dar crede
iată chiar de-ar fi murit
va trăi — el nu îşi pierde
dreptul de-a fi răsplătit

cine crede-n Mine şi trăieşte
în veac el nu va muri
căci răsplata şi-o primeşte
iar când Eu voi reveni

Eu sunt Calea şi Adevăru
chiar şi viţa iată sânt
pentru oameni Eu sunt ţelul
al Vieţii Sfânt Cuvânt

mlădiţa aceea care
roadă astăzi nu aduce
va ajunge la pierzare
în foc Tatăl — o s-o arunce

fiţi de azi dar înţelepţi
şi ascultaţi de Tatăl Meu
ca în lumea celor drepţi
să fiţi fii de Dumnezeu

împliniţi învăţătura
ce Însumi v-o dăruiesc
trăiţi dar astăzi Scriptura
pentru Tatăl Vost" Ceresc

fiţi ca robii ce aşteaptă
să se-ntoarcă a lor stăpân
şi trăiesc cu judecată
căci faptele le rămân

Evanghelia cea vie
să vă fie doar sprijin
Mirelui din veşnicie
să-i cântaţi mai pe deplin

Eu la Tatăl dar mă duc
însă iar mă voi întoarce
vreau în braţe să v-apuc
să umblaţi în sfânta pace

să ştiţi Tatăl e mai mare
decât Mine-n Univers
înspre El vă tai cărare
să vi-l fac mai pe-nţeles

numai Eu vi l-am descris
şi ce face Tatăl Meu
vă arăt — ca-n Paradis
să păşiţi prin Harul Său

Tatăl Însuşi vă iubeşte
pentru că m-aţi ascultat
şi cu drag vă mântuieşte
prin sângele Meu curat

orice dar astăzi veţi cere
în Numele Meu voi face
să vă fie o mângâiere
şi când inima-n voi tace

când ceva în Numele Meu
voi cereţi ca să primiţi
slăviţi-l pe Dumnezeu
viaţa sfântă s-o trăiţi

se cere sinceritate
predare Lui Dumnezeu
Domnul să vă facă parte
tuturor de darul Său

apoi iată în tăcere
răspunsu să-l aşteptaţi
cu credinţă la vedere
Domnului să vă predaţi

Tatăl vrea sinceritate
şi o inimă curată
să aveţi cu Sine parte
sfinţenia v-a fost dată

glorie dar Lui Mesia
slavă Tatălui Cel Sfânt
căci Isus e bucuria
Adevărul din Cuvânt

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 noiembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea şi Viaţa veşnică

Domnul Isus ne-nvăţat cum viaţa s-o trăim
Fii ai Tatălui din ceruri noi astăzi cu toţi să fim
Şi ne-a dat ca Îndreptar Evanghelia cea Sfântă
Să putem intra o dată chiar în ceruri sus la nuntă
Prin Cuvântul Lui cel viu Domnul Isus ne-a-nvăţat
Să trăim neprihănirea să avem un duh curat
El ne-a spus că prin credinţă viaţa nouă o primim
Fii ai Tatălui din ceruri prin El doar aici să fim

Cine-n Mine se încrede Viaţa veşnică o are
Eu îi sunt dar pe vecie şi viaţă şi salvare
Prin credinţa în Hristos noi primim făgăduinţa
Nu prin Legea din Sinai avem aici biruinţa
Nu prin Legea ce s-a dat lui Israel în pustie
Ci prin harul vieţii noi vom intra în veşnicie
Căci Pavel aşa ne spune eu sunt mort faţă de Lege
Şi trăiesc pentru Hristos viaţa sfântă se-nţelege
Căci porunca din Sinai până la Ioan a fost

De atunci credinţa sfântă pentru noi dar are rost
Nici Avraam n-a avut Lege ci-a trăit doar prin credinţă
Şi-a fost gata să ucidă a fiului lui fiinţă
Dar Dumnezeu l-a oprit şi i-a spus că a văzut
Cât de tare dar în Sine Avraam s-a încrezut
Credinţa neprihănire Dumnezeu i-a scocotit
Şi Avraam în sfinţenie a fost iată mântuit
Nu prin Legea din Sinai ce-a fost dată mai târziu
Ci doar prin credinţa sfântă în Dumnezeu Sfânt şi viu
Tot aşa şi noi acum prin credinţă avem viaţă
Prin credinţa în Hristos Duhul Sfânt azi ne înalţă
Legea şi porunca a fost până a venit credinţa
Iar de atunci încoace pentru noi doar Hristos e biruinţa

Prin credinţa în Hristos primim dar neprihănirea
Nu prin Lege nu prin fapte ni se dă dar mântuirea
Însă după ce-am primit viaţa de Hristos toţi ascultăm
Şi fiinţa noastră-ntreagă pe vecie Lui i-o dăm
Trăind dar viaţa sfântă fără umbră de păcat
Evanghelia cea Sfântă cum pe noi ne-a învăţat
Iar când totuşi se întâmplă în greşeli să mai cădem
Domnului Isus chiar totul în rugă noi îi spunem
Şi îi cerem dar iertare fiinţa noastră să o spele
Căci avem viaţa sfântă cu toţi astăzi în vedere
În lumina mântuirii pentru veci noi vrem să fim
Dându-i cinste şi oanoare Mirelui ce îl iubim
11-02-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petru pe ape

După ce-a dat drumul la noroade Domnul Isus a urcat
Sus pe munte să se roage Tatălui Adevărat
Pe când iată ucenicii în corabie vâsleau
Căci trimişi atrunci de Domnul dioncolo ei se duceau
Dar Isus urcă pe munte să se afunde-n rugăciune
Tatălui Cel Sfânt din cer tot din inimă a-i supune
Şi pierdut în rugăcine iată noaptea cum îl prinse
Numai singur sus pe munte căci iubirea îl ajunse
Pentru Tatăl Sfânt din ceruri şi Părintele iubit
Care jos îl trimisese pentru omul cel pierdut

Dar în vremea aceasta iată ucenicii toţi pe mare
Nu-şi găseau atunci liniştea căci treceau prin încercare
S-a strârnit un vânt puternic marea era agitată
Şi veneau în şiruri valuri peste marea tulburată
Încă mai mari se făceau şi talazuri atunci grele
Se nălţau în nopatea neagră azvârlindu-se spre stele
Nu mai contenea furtuna şi nici vântul nicidecum
Ci-şi tăia prin apa mării atunci groaznicul ei drum
Pe când iată în furtună ucenicii greu luptau
Şi cu vântul şi cu marea — valurile îi loveau

Atunci iată deodată o nălucă au zărit
Cum aluneca pe valuri cu un chip abia zărit
Un om umblă acum pe valuri iată marea îl susţine
Deşi valurile-s mari înspre noi iată cum vine
Plini de frică ucenicii atunci iată au ţipat
Dar Isus atunci deodată înspre ei El a strigat
Îndrăzniţi şi nu vă temeţi căci Eu iată aici sânt
Doamne i-a zis Petru atunci vreau s-aud al Tău cuvânt
Dacă Tu eşti o Isuse porunceşte-mi ca să vin
Pân" la Tine peste ape să-ţi văd chipul Tău Divin
Vino Petre atunci i-a zis al nostru Mântuitor
Valurile când veneau şi talazu-ngrozitor
Însă Petru fără frică a păşit atunci pe mare
Căci privise spre Hristos şi-avea fermă-ncredinţare
Căci Domnul cel Sfânt din ceruri chiar pe valuri îl susţine
Şi deplin încredinţat nicio teamă n-avea-n sine
A păşit plin de credinţă peste ape peste valuri
Şi-a fost primul om pe ape — dincolo de idealuri
Petru a umblat pe ape aşa ca şi Domnul său
Când privi doar spre Hristos — Fiu Unic de Dumnezeu

Primul om de pe planetă apa ce l-a susţinut
Când deplin atunci în Isus ucenicu s-a-ncrezut
Dar aşa puţină vreme căci deodată şi-a luat
Privirea de la Hristos şi spre valul tulburat
A părivit Petru atunci şi groaza l-a năpădit
C-a-nceput să se scufunde şi de moarte îngrozit
A strigat atunci la Domnul — scapă-mă te rog Isus
Căci de ape Doamne iată sunt din nou acuma dus
Domnu-ndată şi-a-ntins mâna pe Petru l-a apucat
Până când ambii pe punte în corabie-au intrat

Astfel Petru cu Isus au umblat atunci pe ape
Ucenicului cel sfânt credinţa i-a fost aproape
Câtă vreme a crezut — peste valuri a păşit
A fost primul om de aici care mare-a biruit
Ţintă vie pe Hristos câtă vreme l-a avut
Apa mării ca uscatul pe Petru l-a susţinut
Şi Petru cu Domnul Isus în corabie-au păşit
Pe când iată chiar şi vântul de tot el s-a linişţtit
Şi furtuna a dispărut parcă nici n-ar mai fi fost
Căci Isus era din nou soare sfânt şi adăpost
Şi văzând schimbarea vie şi şi în ceruri şi pe mare
Au venit toţi la Isus să-i aducă închinare

Cu adevărat Fiul Lui Dumnezeu Tu eşti
Şi furtunii şi chiar mării de poţi Tu să porunceşti
Glorie dar Lui Isus — cinste slavă şi onoare
C-aduse dar tuturora dintre valuri mari salvare
Fie-i Numle slăvit şi de-a pururi lăudat
Căci El doar spre mântuirea omului dar a lucrat
Pentru Isus Tată Sfânt noi acum îţi mulţumim
Căci prin El ne-ai dat viaţa pururi fii Tăi să fim
22-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sincer ca Isus

Sincer ca Isus

Prea sincer e Domnul Isus
Şi e prea adevărat
Căci tot ce Hristos ne-a spus
Din Cuvântul Lui de sus
Tatăl Sfânt — totul i-a dat

Isus este curăţia
Şi de ea El ne-a vorbit
Să moştenim veşnicia
Trăind harul şi iubirea
Lumină ne-a dăruit

Nu ne-a spus Domnul odată
Eu Lumina lumii sânt
De vrei viaţa ta curată
Să intri pe-a vieţii poartă
Trăieşte al Lui Cuvânt

Nimenea pe acest pământ
Aşa sincer n-a vorbit
Despre Tatăl — de Cuvânt
Şi ne-a spus ades — Eu sânt
Cel de Tatăl rânduit

Cât de buimăciţi am fost
Să nu-l credem pe Isus
Pe Cel ce-a tăiat un rost
Să rămânem toţi la post
S-ajungem în ceruri sus

El ne-a spus doar Adevărul
Cu Viaţa împletit
Ne-a descoperit misterul
Şi ne e şi acum ţelul
De Tatăl doar rânduit

Numai El e legătura
Dintre Tatăl şi omenire
El a împlinit Scriptura
Şi ne schimbă azi făptura
Şi prin har şi prin iubire

Numai El — Hristos Mesia
Ne-a vorbit de Dumnezeu
Şi ne-a spus că veşnicia
Ne-o oferă — bucuria
Noi să fim poporul Său

Prea sincer şi-n modestie
Domnul Isus ne-a vorbit
De Tatăl de veşncie
Şi de-a Lui Împărăţie
Ce nu are dar sfârşit

El ne-a spus că Dumnezeu
Ne iubeşte chiar pe toţi
Şi ne vrea popor al Său
Să fugim de tot ce-i rău
Să fim — înviaţi din morţi

Nimeni altul n-a vorbit
Ca Isus Mântuitorul
Viaţă ce ne-a dăruit
Pe Golgota răstignit
Să ne înplinească dorul

Numai El e izbăvirea
De păcate — fărdelegi
El e Viaţa şi iubirea
De-asemeni — neprihănirea
Viaţa sfântă de-o-nţelegi

În Hristos doar se găseşte
Adevărul — sfinţenia
El la sânu-i ne primeşte
De ascultăm — ne mântuieşte
Şi ne oferă veşnicia
06-01-2022 Mănăştur

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

A luat pedeapsa lumii

A murit Isus pe cruce
De ostaşii Romei răstignit
El lumina ce străluce
Şi viaţa ce-o aduce
Căci păcatul ne-a plătit

A fost dat Isus la moarte
Să plătească al nost" păcat
Vina noastră să o poarte
Cu toţii să avem parte
Sus în cerul minunat

A purtat Isus ocara
Dat la moarte — biciuit
Şi-a luat pe veci povoara
Şi pedeapsa mea amara
Pe Golgota — răstignit

Pentru mine pentru tine
Morţii Domnul s-a lăsat
Fiul Sfânt din slăvi senine
Şi-a dat viaţa pentru mine
Eu să fiu nevinovat

El păcatul ne-a plătit
A luat pedeapsa lumii
Când pe Golgot-a păşit
Şi pe cruce a murit
Ca fiul deşărtăciunii

Fără pată — fără vină
Isus viaţa Lui şi-a dat
Căci era din veci Lumină
Însă dat i-a fost să vină
Omul pentru a fi răscumpărat

Isus este Adevărul
E Viaţa şi cărarea
Oamenilor le e ţelul
Rămânând El singur felul
Să ofere îndurarea

Prin Isus doar se mai poate
Ca să ieşi biruitor
Numai El hrana ne-mparte
Până dincolo de moarte
Căci e Domnul domnilor

poezie de Ioan Daniel Bălan (26 aprilie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

El domină Universul

A murit Învăţătorul sus pe cruce atârnat
Şi mormântul l-a primit de la omul cel bogat
Împlinindu-se cuvântul spus de vremuri prin Isaia
Ce-a văzut de mult în urmă moartea Domnului— văpaia
Sferinţelor cumplite prin care Isus va trece
Până trupul Lui ucis va vedea ţărâna rece
Iosif din Arimateea ucenic dar pe ascuns
I-a fost Domnului în viaţă ascultându-l pe Isus
El i-a oferit mormântul în care l-a aşezat
Pe Cel mort — ucis pe cruce — al vieţii împărat

Iar sabatul înfăşoară tot ce este-n Israel
Trupul Domnului rămâne în mormânt dar singurel
Sărbătoarea azi pulsează şi pe lamele de vânt
Se naşte o întrebare căci al vieţii Sfânt Cuvânt
A trecut din astă viaţă împlinind deplin Scriptura
Şi acum fără de suflare în mormânt îi e Făptura

Cine dar l-a dat la moarte şi cine l-a osândit
Numai bine în viaţă când Isus a-nfăptuit
Pe cei prinşi de duhuri rele pe atâţi i-a dezlegat
Şi-o viaţă nouă viaţă sfântă la atâţia El le-a dat

Pe cei prinşi de atâtea boli crude şi înverşunate
Isus i-a scăpat de ele şi le-a dat iar sănătate
Celor orbi le-a dat vedere muţilor le-a dat cuvânt
Pe leproşi i-a curăţat — i-a salvat cu-a Lui Cuvânt
Orice boală şi durere El Isus a vindecat
Iar pe cei săraci în braţe Domnul Însuşi i-a luat
Numai bine orişiunde Hristos Domnu-a-nfăptuit
De ce oare dar atunci a fost iată răstignit
Când atâtea mii de oameni în pustie-a săturat
Pâine peşte din belşug l-atîţi Domnu atunci le-a dat
Şi-a făcut doar numai bine pentru atâţia din popor
De ce oare condamnat a fost iată de sobor

Unii dintre ei au spus că li-e frică de romani
Din a Lui Isus pricină s-or preface în duşmani
Şi-or veni ca să distrugă ţara-ntreagă chiar şi neamul
Asta este o acuză pentru care l-au ucis pe Domnul
Dar ce-a spus Hristos Mesia totul iată s-a împlinit
Israel atâta vreme în lume-a fost izgonit
Şi aproape două mii de ani Israel a fost exclus
Din a lui patrie sfântă după cum Domnu a spus
Căci Isus este în toate Creator şi Domn al vieţii
El domnină Universul dar şi zorii dimineţii
Mâna Lui ne-a plămădit din ţărână cu iubire
Cu Tatăl Lui Cel Prea Sfânt ca noi în neprihănire
Să trăim în ascultare viaţa noastră pe pământ
Căci am fost iubiţi în toate de al Tatălui Cuvânt

A murit Isus pe cruce plătind vina omenirii
Ca să fim salvaţi pe veci smulşi din apele pieirii
Hristos ne este salvare pe El de îl ascultăm
Evenghelia cea Sfântă Îndreptar de o avem
Căci un singur Nume este mântuirea s-o primim
E Isus Hristos Mesia fraţii Lui pe veci să fim

De ne-ncredem dar în El şi doar El ne este ţintă
Vom intra odată-n cer — cu Isus la a Sa nuntă

poezie de Ioan Daniel Bălan (7 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ne-a salvat

nu prin studii şi învăţătură
se nasc oameni pe pământ
ci se nasc după Scriptură
prin al Vieţii Sfânt Cuvânt

nu ştiinţa oameni face
nici măcar filozofia
ci Adevăru dacă-ţi place
îţi dă viaţa — veşnicia

a lumii învăţătură
uneori monştri crează
căutând altă alură
ea direcţia-şi gripează

nu ştiinţa e menirea
omului de pe pământ
ci sfinţenia — iubirea
voia sacră a Celui Sfânt

Evanghelia e drumul
şi astăzi spre fericire
de trăieşti aici Cuvântul
şi prin har şi prin iubire

omul doar este iubire
pentru bine şi frumos
şi nu pentru răzvlătire
împotriva Lui Hristos

căci Hristos e Creatorul
Meşterul Lui Dumnezeu
e Lumina — directorul
omului spre Tatăl Său

numai El ne dă viaţă
numai El ne dă lumină
El spre Tatăl ne înalţă
să trăim fără de vină

în Hristos şi pentru El
ferice cine trăieşte
căci al vieţii sfinte Miel
chiar pe braţe îl primeşte

doar Hristos astăzi ne cere
să fim toţi aici curaţi
nu numai doar la vedere
căci prin El am fost spălaţi

căutaţi înţelepciunea
care vine azi de sus
şi nu fiţi precum e lumea
trăiţi voia Lui Isus

nu vedeţi cum se-mplineşte
Cuvântul Acelui Sfânt
din rău lumea-n rău ţâşneşte
căci puterea i s-a frânt

puterea de curăţie
de-a trăi fără de vină
de Hristos nu vrea să ştie
nici nu vrea a Lui lumină

şi Hristos este izvorul
de lumină şi viaţă
numai El îţi prinde dorul
şi spre Tatăl te înalţă

voi încredeţi-vă-n El
în Isus Hristos Mesia
al iubirii sfinte Miel
ce dăruie veşnicia

căci numai Hristos a supus
Eu sunt Calea şi Viaţa
celui blând celui supus
Eu îi spăl de lacrimi faţa

nimeni altul n-a-ndrăznit
despre sine să susţină
căci din cer el a venit
şi-i viaţă — şi-i lumină

n-a fost nimeni pe pământ
să vorbească ca Hristos
despre Tatăl Lui Cel Sfânt
sau de oamenii de jos

El a fost în trup de om
însă ca oamenii n-a trăit
ci a fost aici erou
căci totul a biruit

întâi a fost Dumnezeu
fără pată fără vină
legat fiind — de Tatăl Său
căci Însuşi era Lumină

Dumnezeul Creator
coborât aicea jos
în toate învingător
a fost Domnul meu Hristos

la Caiafa când a fost
El ştia atât de bine
ce n-avea şi avea rost
să vorbească despre Sine

şi ce îi înfuria
dacă El mărturiseşte
Domnul toate le ştia
tăria — ce-o stăpâneşte

şi El a primit putere
chiar acolo-n Ghetsimani
căci se avea iată-n vedere
dat să fie la duşmani

nu ostaşii l-au ucis
pe Golgota răstignit
ci iubirea l-a împins
tot păcatul să fie plătit

a plătit nelegiuirea
omului de pe pământ
căci Isus era iubirea
şi Cuvântul Celui Sfânt

şi nu cuiele pe cruce
moartea iată i-au adus
ci iubirea Lui cea dulce
l-a dat morţii pe Isus

Cel ce soarele-a creat
şi atâtea mii de stele
Universu-n lung şi-n lat
şi planetele-ntre ele

nu putea doar un cuvânt
de pe cruce să rostească
şi ostaşii în mormânt
la picioare să-i trântească

ce uşor îns-ar fi fost
de pe cruce să dispară
părăsind pământul nost"
într-o clipă planetară

însă noi eram pierduţi
nu mai era mântuire
pentru oamenii cei mulţi
cu nădejde la răpire

asta l-a ţinut pe cruce
mântuirea omenirii
voia Tatălui ne aduce
pe cărările iubirii

Domnul nostru a pătit
plata pentru fiecare
şi omul e mântuit
e salvat de la pierzare

însă numai prin credinţă
dacă crede în Hristos
are-n sine biruinţă
din pierzare este scos

preţul este infinit
e viaţa Lui Isus
Mielul Sfânt şi răstignit
după cum Tatăl a spus

poezie de Ioan Daniel Bălan (10 iulie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Atunci" şi "Acolo"

(Geneza 18,17 şi 22)

Când citeşti Sfânta Scriptură luminat de Duhul Sfânt,
Găseşti taine mari pitite sub câte un mic cuvânt.
Iată unul spre exemplu: Avraam, privind odată
Cum fierbea-n văpaia zilei pustia înfierbântată,
A văzut trecând pe-acolo trei bărbaţi, trei călători,
Exponenţi sfinţi ai puterii, cu un rol executor.
Cum îi vede, li se pleacă şi le cere ca favor
Să îl lase să le facă spălarea picioarelor.
Iar după ce-i ospătează cu ce are şi ce poate,
Să îi lase să-şi urmeze drumul lor pe mai departe,
Îngerii primesc oferta, apoi Avraam grăbit
Pregăteşte iute cina şi începe la servit.
După ce termină masa, îngerii îi spun că vor
Să-şi vadă pe mai departe de călătoria lor.

Aici este punctul unde se consumă actul care
Justifică poezia căreia-i daţi ascultare.

Avraam nu se mulţumeşte doar cu timpul scurt în care
I-a avut părtaşi în casă, la odihnă şi mâncare,
Ci, fără să ia în seamă oboseala din pustie,
Se scoală să îşi petreacă oaspeţii-n călătorie.
Şi ATUNCI - zice Scriptura - când Avraam îi petrecea,
Din dorinţa lui cea sfântă lângă Domnul să mai stea,
ATUNCI îi conferă Domnul cinstea şi onorul care
Şi-azi le are pregătite pentru noi, când fiecare
Clocotim în inimi dorul lui Avraam cel credincios,
De-a petrece cât mai multă vreme cu Domnul Hristos.
ATUNCI când el a fost gata a-şi jertfi confortul său
Pentru câteva momente, să le stea cu Dumnezeu,
Domnul a fost şi El gata cu o dublă cinste, care
Nu fusese cunoscută până-atunci încă sub soare.
Iată-l deci chemat la rangul de înalt consilier,
Discutând cu Domnul planuri, sus alcătuite-n cer.
Iar al doilea har în urmă, la atâta dăruire,
Este sacrul privilegiu de a face mijlocire
Pentru Lot cel lacom care, în goana după avere,
Se-ndeletnicea în viaţă cu ce e pământ şi piere.

O, ce lecţie bogată şi plină de-nvăţăminte
Ne-a pus Duhul Sfânt în faţă, prin textul de mai-nainte!

Sunt creştini cari plâng cu jale că nu pot să înţeleagă
Voia Domnului în viaţă şi deci nu pot s-o aleagă.
Tu acel care eşti sincer şi cu-adevărat doreşti
Să cunoşti voinţa sfântă, pentru ca s-o împlineşti,
Află că de multă vreme chiar Domnul Se străduieşte
Să-ţi arate, însă, vezi tu, El nu Se dezvăluieşte
Decât să-ţi incendieze inima cu-n foc nestins
De-al cuprinde-n timp şi spaţiu pe Cel veşnic necuprins.
Dup-aceea însă pleacă, iar tu trebuie la fel
Ca Avram să ieşi cu Domnul şi să zăboveşti cu El.

Ziua când întâia oară ţi-a luat foc în suflet dorul
Să cunoşti în viaţă voia cum o vrea Mântuitorul,
Este ziua ta în care Domnul Cel de altădată
Vine să te viziteze, ca pe Avraam odată.
Dacă deci vine la tine, ca la Avraam la fel,
îl petreci şi tu pe Domnul? Faci şi tu ce-a făcut el?
Despre Avraam ne-arată Cuvântul că şi-a lăsat
Umbra rece şi plăcută şi cu Domnul a plecat;
Şi-abia numai în pustie, unde dogorea cuptorul,
Domnul Se destăinuieşte şi-Şi ridică slujitorul
La un rang ce până-atuncea nu fusese niciodată
Cunoscut aici pe Terra, după ce-a fost blestemată.

Cum stau lucrurile pare când e vorba despre mine:
Am lăsat şi eu ce-mi place şi ce-mi face mie bine,
Ca să pot rămâne singur cu Domnul ca în pustie
Şi să mi Se reveleze, ca lui Avraam, şi mie?
Aş vrea să mai spun o dată că în ceea ce priveşte
Cunoaşterea voii sfinte, faptul principal nu este
Să ştii pe de rost Scriptura, nici doar să fii credincios,
Ci să ieşi din tine-afară şi să stai lângă Hristos.
Căci precum se vede-n textul din Scriptura arătată,
Domnul nu a stat de vorbă cu Avram de prima dată,
Ci ATUNCI - spune Cuvântul - când Avram a părăsit
Umbra lui dulce de-acasă şi cu Domnul s-a-nsoţit,
ATUNCI îi împărtăşeşte Domnul voia Lui cerească
Şi ACOLO îl învaţă şi arta să mijlocească.

Aş vrea să revin acuma cu-ntrebarea de mai sus:
Cum stai tu când este vorba de rămasul cu Isus?
Să zicem că dimineaţa ai citit tu în Cuvânt
Că-i ferice credinciosul care-n viaţă pe pământ
Hrăneşte şi vizitează un sărac neputincios,
Că prin asta el petrece direct cu Domnul Hristos.
Mai târziu, înspre amiază, Hristos vrea să îţi vorbească
Indicându-ţi o adresă, unde vrea să te-ntâlnească.
Însă la adresa-aceea nu e cerul de cleştar,
Ci-i un Lazăr plin de bube, ce stă-ntr-un bordei murdar.
N-are bani nici pentru pâine şi mai şi miroase greu,
Că-i bolnav şi n-are cine să-l ducă nici la WC-eu.
Vai, cât de neprimitoare e pustia cea fierbinte,
Locu-n care însă Domnul vrea să-ţi spună taine sfinte!
Dar cât de ispititoare e şi umbra cea stufoasă
De-a rămâne să vezi meciul la televizor acasă!
Sau te-aşteaptă şi vecinul, să câştigi dolari la el...
Lasă-L pe Isus săracul, ai să-L vezi când mergi în cer.
Vizitându-L azi pe Domnul, sărac şi paralizat,
Pierzi venitul şi dolarul din pământul blestemat.

Iată, două voci te cheamă; însă tu să ştii, creştine:
Numai prima-i de la Domnul, cealaltă din iad îţi vine.
Rămâi astăzi lângă Domnul, cel bolnav şi-n sărăcie,
Ca să stea şi El cu tine în eterna veşnicie,
Căci numai "ATUNCI" şi-"ACOLO", lângă Domnul de petreci,

Vei cunoaşte fericirea, de acum şi până-n veci!

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cultele păgâne

La templu un fariseu
Şi un vameş au sosit
Se rugau Lui Dumnezeu
Cum de bine-au socotit

Fariseul ce ştia
Legea care i-a fost dată
Lui Dumnezeu îi mulţumea
Căci e singurul lui Tată

Tată scump îţi mulţumesc
De-a Ta Sfântă îndurare
Căci viaţa mi-o trăiesc
Şi umblu pe-a Ta cărare

Eu dau din izmă şi din toate
Cele ce Tu mi le dai
Cuvintele-ţi toate adevărate
La mine-n inimă — le ai

Eu postesc de două ori
Chiar Doamne pe săptămână
Şi îţi dărui multe flori
Căci viaţa-mi e lumină

Nu-s ca alţii pe pământ
Hărăpăreţi nedrepţi şi preacurvari
Căci eu ţin al Tău Cuvânt
Nu-s ca cei răi şi avari

Nu-s din cultele păgâne
Evanghelia ce n-o trăiesc
Ci eu Doamne penru Tine
Cultele azi le urăsc

Doamne eu trăiesc Cuvântul
Şi Scriptura o-mplinesc
Cultele fac doar pe sfântul
Eu o Doamne azi trăiesc

Iată fug de sărbători
Şi de atâtea lucruri rele
Eu Cuvântul Tău din zori
Îl înalţ azi printre stele

Toate cultele-s pierdute
Noi o Doamne împlinim
Ale Tale vii cuvinte
Şi mereu iată postim

Ei o Doamne s-au vândut
Noi suntem acuma sfinţi
Căci nu ţinem nici un cult
Cum ne-au spus vechii părinţi

Dar Scriptura ce vorbeşte
Să fii mândru şi-ngâmfat
Unde Domnul azi priveşte
La cel trufaş şi curat

Fariseul a trăit
Mult Cuvântul Celui Sfânt
Însă el nu s-a smerit
Trăind tot al Domnului Cuvânt

Vameşul însă stătea
Plin de groază şi de frică
Şi Domnului îi spunea
De-a lui viaţă rătăcită

De mine o Doamne ai
Milă azi şi mă ridică
Numai Tu viaţă dai
Inimii mele rănită

Fie-ţi milă dar de mine
Iartă-mi groaznicul păcat
Căci privesc acum la Tine
Doamne greu sunt vinovat

Iartă-mi vina şi păcatul
Căci Doamne sunt rătăcit
O ascultă-mă ca altul
Să nu fac Isus iubit

Cine dar a fost iertat
Vameşul sau fariseul
Ce era mult mai curat
Însă el îşi văzu eul

Toţi ceilaţi erau pierduţi
Numai el era curat
Unde vrei dar să te uiţi
Tot la alţii — nencetat

Să trăieşti ca fariseul
Tot pe alţii tu să-i vezi
Că-s pierduţi doar tu cu eul
De Domnul dar mai asculţi

Vameşul n-a mai văzut
Nici un om de pe pământ
Căci desigur el pierdut
N-avea al Domnului Cuvânt

Însă iată s-a smerit
Pe Domnul l-a implorat
Să-l ierte căci n-a trăit
Cuvântul ce ni s-a dat

Vameşul a fost iertat
Fariseul însă nu
Deşi el mult mai curat
Al lui suflet îl avu

Fariseul s-a mândrit
Cu viaţa lui curată
Însă vameşul smerit
L-a văzut pe Cel ce iartă

Domnul ne vrea azi smeriţi
Păcatul să ne vedem
Nu a altora c-atâţi
Cuvântu să n-ascultăm

Judecată ce o foloseşti
Cu ea vei fi judecat
Însă dacă te smereşti
Tu vei fi acel iertat

poezie de Ioan Daniel Bălan (12 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

A plătit Isus tot preţul

A venit Isus din cer
El Lumina şi Iubirea
Pentru oamenii ce pier
Să le aducă izbăbirea

Nici în înger de lumină
Nici arhanghel strălucit
Ci în om fără de vină
Creatorul a venit

Creatorul cel sublim
Însuşi El s-a coborât
Fiul slavei—Prinţ Divin
La noi iată a venit

El Acel ce ne-a iubit
Mai 'nainte de a fi
În plan când El ne-a zărit
De atunci El ne iubi

Şi cu Tatăl ce-mpreună
Lutul fin l-a frământat
Până când apoi în urmă
A Lor Chip iată i-au dat

Şi-a suflat în nări suflare
Şi omul a devenit
O fiinţă pe cărare
Cu um mers neobişnuit

Căci avea din Dumnezeu
El suflare din suflarea
Taină ce e-n empireu
Singură fiind lucrarea

Ce-avea taina nemuririi
Prin suflarea Celui Sfânt
Şi amprentele iubirii
Ale-Ntâiului Cuvânt

El Lumina şi Adevărul
Fiul Celui Prea Înalt
Ce-a rămas pentru om ţelul
Ce se vrea în veci curat

El e unica Fiinţă
Din Tatăl ce s-a născut
Şi-n toate e biruinţă
Tatălui fiind plăcut

Şi omul a devenit
Pe pământ stăpân pe toate
Totul i-a fost oferit
De Cel ce-i stăpân pe moarte

De Cel care a creat
Tot ce mişcă pe pământ
Şi ce e în lung şi-n lat
În imensul Infinit

Însă omul a căzut
În ispită şi-ncercare
Şi păcatul l-a umplut
Transferându-l la pierzare

De aceea a venit
Domnul Isus să-l salveze
Creatorul Cel slăvit
Iar viaţă să-i doneze

Fiinţa aceasta ce-i din lut
Din lumină şi iubire
Sub povoară a căzut
Morţii dată— la pieire

Ce-a creat Domnul mai scump
Mai curat şi în lumină
Totul pururea-i pierdut
Căci imensă i-a lui vină

Pe pământ iat-a sosit
La noi Însuşi Creatorul
Să-şi salveze în sfârşit
Omul— ce-i fură fiorul

Şi-i fură chiar şi iubirea
Chipul Lui— doar el îl poartă
Însă nu— neprihănirea
Căci el e-o fiinţă moartă

Domnul Isus a venit
Să-i redea iarăşi viaţa
Omul iar neprihănit
Să-i privească în veci faţa

A venit ca să plătească
El păcatul cel amar
Şi fiinţa omenească
Să fie-mbrăcată-n har

Iar Cuvântul Cel Divin
În smerenie-mbrăcat
S-a plecat spre cel în chin
Înspre omul vinovat

S-a plecat spre cel căzut
Şi rănit şi plin de sânge
Un rob iată s-a făcut
Boala— moartea spre învinge

Mâna ce a plămădit
Lutul umed cu fineţe
Iată astăzi s-a oprit
La rănit cu aşa tandreţe

Şi cu atâta gingăşie
Rănile i le-a spălat
Cum numai El singur ştie
Şi le-a uns şi le-a pansat

Nu există nicio mână
Ca a Sa pe acest pământ
Căci iubirea-i e stăpână
Şi e Fiul Celui Sfânt

Fericiţi au fost acei
Ce au fost de El atinşi
Ca oiţe şi ca miei
Şi-n Sine au fost ascunşi

Domnul este Dumnezeu
Şi e Viaţa viitoare
Viaţă la poporul Său
Salvare celui ce moare

Dar credinţă ni se cere
Să credem cu adevărat
Pe Isus doar în vedere
Să-l păstrăm şi-un duh curat

A venit Isus din cer
Raza sfântă de lumină
Pentru oamenii ce pier
Vinovaţi şi plini de vină

A venit ca El să moară
Pentru cei ce-s vinovaţi
Oamenii ca să nu piară
Ci să fie-n El spălaţi

El e preţul mântuirii
Preţul care e de ajuns
Ca viaţa omenirii
Să nu aibă-n veci apus

Cine crede în Hristos
Viaţă nouă să primească
Ca în cerul glorios
Şi în Rai el să păşască

Căci Isus ne e menirea
Viaţa noastră şi destinul
El ne e în veci iubirea
Ne e Viaţa şi stăpânul

N-avem altă fericire
Şi n-avem un alt destin
Căci Hristos ne este Mire
În El totu avem deplin

Mâna ce ne-a plămădit
Dându-ne înfăţişarea
Din cer iată a venit
Crucii dând îmbrăţişarea

Pironită a fost pe cruce
De cuiul cel ucigaş
În lumina ce străluce
Pentru orişice vrăşmaş

Lumea nu l-a cunoscut
Deşi El i-a dat fiinţă
A Lui mână i-a făcut
Bucuroasă a ei fiinţă

Iar ai Săi nu l-au primit
Deşi printre ei veni
Domnul Vieţii cel slăvit
A lor Săi— se oferi

Însă ei iat-au respins
Şi oferta şi salvarea
Lucrarea nu i-au admis
Ci i-au dăruit pierzarea

Cum a fost planificat
El pe cruce îşi sfârşi
Viaţa fără de păcat
Şi prin jertfa Lui plăti

Tot păcatul omenirii
Şi a ei nelegiuire
Ca din apele pieirii
Omul să aibă ieşire

A plătit Isus tot preţul
Omul liber e acum
De taie din el dispreţul
Şi în viaţă-şi taie drum

Prin credinţa în Hristos
El fiindu-i singur ţel
Mirele cel glorios
Îl ia-n ceruri lângă El

În lumina mântuirii
Dacă omul se îmbracă
Şi Isus Domnul iubirii
Cu Sine îl ia în barcă

Credeţi dar în Mielul Sfânt
Şi în jertfa din Calvar
Ca răpţi de pe pămât
Să fiţi toţi prin al Lui har

Domnul Isus e salvarea
E viaţa şi lumina
Numai El e îndurarea
Uşa Vieţii-ntodeauna

E nădejdea noastră vie
Preţul care ni s-a dat
Să intrăm în veşnicie
Fie Tatăl lăudat

Fie Tatăl proslăvit
Pentru planul Lui cel sfânt
Căci în Isus am primit
Viaţa nouă pe pământ

Cinste slavă şi mărire
Tatălui Cel Sfânt din cer
Căci în marea Sa iubire
I-a salvat pe cei ce pier

I-a salvat pe cei ce vor
Iar viaţa s-o primească
Să aibe Mântuitor
Până-n patria cerească

Prin credinţă nu prin fapte
Şi iubirea de Cel Sfânt
Noi salvaţi suntem de moarte
Deşi nu azi de mormânt

Glorie şi Lui Hristos
Şi onoare-n veşnicie
Căci Isus de aici de jos
Ne dă viaţa-n veşnicie

Să-i cântăm a Lui iubire
Domnul Isus ne-a salvat
Dacă în neprihănire
Trăim cum ne-a învăţat

poezie de Ioan Daniel Bălan (19 mai 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti Domnul meu

Eşti ruga purtată pe aripi de vânt
Eşti soare în ceruri şi jos pe pământ
Eşti pâinea vieţii, eşti pâinea de sus
Ce Tatăl ne-a dat-o prin Tine, Isus.
Când sufletul plânge zdrobit şi înfrânt
O rugă se-nalţă şi zboară pe vânt
Tu vii lângă mine mă treci peste hău
Durerea mi-o poartă doar umărul Tău.

Eşti inima toată, eşti viaţa din ea
Tu, Doamne Isuse, eşti dragostea mea,
Mă du lângă Tine în cerul Tău sfânt
Acolo mi-e casa, nu jos pe pământ.

Tu eşti Domnul meu
Tu eşti Dumnezeu
Cu Tine să zbor spre cer e uşor
Îmi dai mâna Ta
Mă sprijini cu ea
De veghe mereu
Eşti Tu, Domnul meu.

Tu eşti Doamne sfânt
Stăpân pe pământ
La Tatăl ceresc
Cu Tine-ndrăznesc
Pe drumul cel lung
Cu Tine ajung
Eşti Tu, Domnul meu
Isus Dumnezeu...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să intrăm pe poarta strâmtă

Cât de limpede-i Scriptura
Cartea Vieţii pe pământ
Ce îţi schimbă aici făptura
De iubeşti al ei cuvânt

Evanghelia Divină
Ce putere-n sine are
De-ţi dă viaţa cea deplină
Pe-a vieţii vii cărare

Cât de scump este cuvântul
Semănat azi în Scriptură
De îţi schimbă-n bine drumul
Şi-ţi transformă a ta făptură

Nici o carte nu îndeamnă
Omenirea pe pământ
Să schimbe a vieţii haină
Ca al ei— veşnic Cuvânt

Doar Scriptura-i cartea vie
Dată aici de Creator
Să conducă-n veşnicie
Pe tot omul muritor

Să conducă la viaţă
Orice om de pe pământ
Care ochii şi-i înalţă
Înspre Dumnezeul Sfânt

Scriptura doar ne aduce
Şi lumina şi-Adevărul
Prin ea oamenii să urce
Hristos să le fie ţelul

Prin credinţă şi iubire
Viaţa nouă s-o trăiască
Umblând în neprihănire
Până-n patria cerească

Căci Isus este lumina
Ce emană din Scriptură
Lui să-i dai pe todeauna
A ta gingaşă făptură

Şi Isus e calea vie
Ce te duce-n cerul sfânt
De trăieşti în veşnicie
Chiar al Domnului Cuvânt

Doar Isus totul ne-nvaţă
Cum aicea să trăim
O cu totul altă viaţă
Pe Tatăl să îl cinstim

Numai El e legătura
Dintre om şi Dumnezeu
Dacă răsfoieşti Scriptura
Să salvezi sufletul tău

Un alt drum nu mai există
Înspre Tatăl Cel din cer
Isus e singura pistă
Poentru oamenii ce pier

Doar un singur Nume ni s-a dat
E Isus Hristos Mesia
Mielul Sfânt crucificat
S-avem iarăşi veşnicia

Tatăl Sfânt a hotărât
Hristos Calea să ne fie
Şi iată ne-a dăruit
Chiar pe Fiul— Pâinea vie

Numai el este Lumina
Şi Viaţa pe pământ
Isus doar— întodeauna
Ne salvează prin Cuvânt

El Hristos e Creatorul
Meşterul Lui Dumnezeu
Ce a întocmit izvorul
Tot ce vede ochiul tău

Când în noaptea cea senină
Înspre cer ochii-i ridici
Mii de stele de lumină
De-ţi par nişte licurici

Isus doar— El a creat
Aici zborul şi privirea
Chiar surâsul cel curat
Ce ascunde-n piept iubirea

Minunatul Creator
E Isus Hristos Mesia
Şi-i e scut ocrotitor
Celui ce vrea veşnicia

Şi tăieşte prin credinţă
Viaţa şi neprihănirea
Dându-şi unica fiinţă
Lui Isus ce e iubirea

El e Creatorul Sfânt
Ce crease Universul
Însă iată pe pământ
Şi-a înscris El Însuşi mersul

A venit în lumea noastră
Ca să moară sus pe cruce
Iarăşi zarea cea albastră
Veşnic s-o vedem cum luce

Să primim din nou viaţa
Ce-am pierdut-o prin păcat
Ca şi roua dimineaţa
S-avem sufletul curat

Doar Isus ne e menire
Şi salvare şi Cuvânt
Milă şi neprihănire
Până-n cerul pururi sfânt

Doar prin el ne e deschis
Ceru-ntreg pentru vecie
Să intrăm în Paradis
Căci El este Pâinea Vie

Nu e nimenea sub soare
Ca Isus Mântuitorul
El e veşnica salvare
Învierea şi izvorul

E izvorul de viaţă
Prin care noi azi trăim
Soarele ce se înalţă
Tot mai credincioşi să fim

În lumina lui Isus
Primim azi neprihănirea
Soarele fără apus
Ce revarsă-n noi iubirea

Singura cărare vie
Înspre viaţă şi lumină
E Isus din veşnicie
El e viaţa fără vină

Căci prin El trăim iubirea
Adevărul pe pământ
Dragostea— neprihănirea
Al vieţii viu Cuvânt

Numai El pe toţi ne leagă
De aici— de Paradis
Oamenii să înţeleagă
Căci o uşă s-a deschis

El e Uşa şi cărarea
Pentru orice păcătos
Ce doreşte îndurarea
Din lume să fie scos

O soluţie s-a dat
Prin El pentru fiecare
Ca să fie-n veci spălat
De păcatele amare

Este jertfa din Calvar
Sângele nepriănirii
Prin care viaţa-n dar
O-avem pe drumul iubirii

Drumul sfânt al Lui Hristos
Care singur l-a trasat
Pentru omul păcătos
Ce se vrea iarăşi curat

Doar prin El se dăruieşte
Iarăşi viaţa cea pierdută
Cine-o vrea iar o găseşte
Şi primit va fi la nuntă

Domnul Isus a murit
Şi prin sângele Lui sfânt
Este omul curăţit
Şi-mbrăcat azi în Cuvânt

Numai El dă mântuirea
Să intrăm pe poarta strâmtă
S-avem parte de iubirea
Mirelui ceresc la nuntă

Glorie dar Lui Mesia
Pentru jertfa din Calvar
Prin care iar veşnicia
Omul o primeşte-n dar

poezie de Ioan Daniel Bălan (4 decembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a fost nimeni şi nu este

Ca Isus Hristos Mesia
N-am găsit nicio fiinţă
Să-mi aşeze bucuria
În inimă prin credinţă

N-am găsit pe nimeni chiar
Fiinţa să-mi îmbălsămeze
Ca prin dragoste şi har
Sus pe stâncă să m-aşeze

N-a fost nimeni şi nu este
Asemenea cu Hristos
Să suie a vieţii creste
Dar trăind aşa frumos

Nimenea nu a iubit
Omenirea ca şi El
Pân" pe cruce răstignit
Al Lui Dumnezeu Sfânt Miel

Ca Isus Hristos Mesia
Nimenea nu a vorbit
Despre Tatăl— veşnicia
Ce Însuşi ne-a dăruit

N-a fost nimeni pe pământ
Pe Tatăl să îl descrie
C-al Lui Dumnezeu Cuvânt
Coborât din veşnicie

El ne-a spus că Tatăl Său
El iubeşte omenirea
Şi vrea omul din ce-i rău
Să-i ofere izbăvirea

De aceea l-a trimis
Pe Fiul Său jos în lume
Ca să-l ducă-n paradis
Pe cel care se supune

Pe cel care prin credinţă
Vrea să fie-n veci curat
Îi oferă biruinţă
Căci prin sânge e spălat

Ca Hristos nimenea nu-i
Nici în cer nici pe pământ
El e Fiul Omului
Al Lui Dumnezeu Cuvânt

Ca Isus din Nazaret
Nu există vreo fiinţă
Să trăiască aşa de drept
Viaţa asta-n biruinţă

Singurul ce-a biruit
Aici orişice-ncercare
Este Mielul răstignit
Ce ne oferă aici iertare

Numai El s-a ridicat
Mult deasupra tuturora
Şi-n lumină s-a-mbrăcat
Arătându-ne-aurora

A trăit ca nimeni altul
Niciun om cum n-a mai fost
Străpungând însuşi înaltul
A dat omului un rost

Numai El ne-a învăţat
Pe vrăşmaş să îl iubim
Din sufletul cel curat
Şi aşa— să-l biruim

Biruind rău prin bine
Viaţa nouă s-o trăim
Aplicând-o la oricine
Fii ai Tatălui să fim

Isus e Lumina lumii
Însuşi El a susţinut
Sub privirile mulţimii
Căci pe oameni i-a iubit

Numai el este iubirea
Omului care s-a dat
Să ne aducă mântuirea
Şi un suflet nou curat

În lumină eşti lumină
Chiar în noapte noi să fim
Ca pe braţe să ne ţină
Mitrele ce îl iubim

Despărţiţi de jugul lumii
Însă nu de-a Lui Hristos
Pe aripa-nţelepciunii
Vrem viaţa cu folos

Ascultând azi de Mesia
Ca El vrem ca să umblăm
Să ne ofere veşnicia
Noi viaţa să i-o dăm

Ca Isus nimenea nu-i
Nici în cer nici pe pământ
Vrem de aceea harul Lui
Chiar şi robi în cerul sfânt

poezie de Ioan Daniel Bălan (18 noiembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul meu!

(Ioan 20,13)

De câte ori citesc la rând Scriptura şi-ajung la misterul cel sfânt al învierii,
Un licăr tainic de sclipiri mă-nvăluieşte, ca adierea-nmiresmată-a primăverii.
Citeam deunăzi despre Maria, întâmpinată de Isus după-nviere,
Şi mi-a sărit în ochi, ca o străfulgerare, un cuvinţel micuţ, dar unul dintre-acele
Fără de care ai atât folos citind Scriptura, cât are-un peşte căruia i-ai dat
Mâncărurile lui cele mai bune, dar nu în apă, ci afară pe uscat.
Spune Ioan că-n zorii neuitaţi ai învierii, când întunericul îşi disputa supremaţia,
Grăbea cu paşi precipitaţi de spaima nopţii, dinspre cetate spre mormânt, sfânta Maria.
Colţoase pietre, mici bucăţi de stâncă, se-ngrămădeau izbind-o pe cărare;
Iar zgomote sinistre clocoteau văzduhul, ca lava din vulcan în revărsare.
Dar cum nu-i cine-mpiedica lumina zilei să spulbere ai beznei reci fiori,
Nici cine să oprească alergarea vreunuia din miliardele de sori,
Nu s-a găsit nici cin' să stânjenească nestăvilita-naintare a Mariei,
Căci sursa ce-o purta era o rază a dragostei din înălţimile veciei.
Ajunge în sfârşit până la grotă. Dar ce-i văd ochii? Piatra nu mai este!
Şi-n spaima disperării-acum aleargă la ucenici ca să le dea şi lor de veste.
Şi după cum în cursa nopţii înspre grotă n-a fost nimic care să-i poată sta-n cărare,
N-a fost obstacol nici de astă dată care s-o poată-mpiedica din alergare.
Cu ochii plânşi, cu vorbe-ntretăiate de-adânci sughiţuri care-i zguduiau tot corpul,
Le strigă: "Petre, Ioane, L-au luat, pe-Acela care şi mort îmi este mie TOTUL!"
Ca trăznetul din nori loveşte-această veste pe ucenicii care, fără vreun cuvânt,
Aleargă ca taifunul, căci vrea fiecare să fie cel dintâi ce-ajunge la mormânt.
Ajunşi, se pleacă, intră în mormânt şi văd. Ce-a spus Maria, da, era adevărat.
Iată fâşiile de pânză şi ştergarul. Dar El? Să fie oare-aşa că grădinarul L-a luat?
Şi-apoi cu o nedumerire şi mai mare-n ei decât aceea care pân-aici pe drum i-a ros,
Cei doi, miraţi de-atâtea taine ne' nţelese, spre casa lor acuma iau agale drum întors.

Maria însă stă şi plânge-afară, lângă mormântul Prinţului vieţii,
Până când noaptea se topi ca ceara-n soare şi-o-nvălui aureola dimineţii.
Ştia, era adevărat tot ce văzuse, şi-n mintea ei Isus rămâne încă mort.
Dar vezi, în tainiţa sfântă a iubirii se află un magnet acolo ca şi un resort....
Trec clipele. Şi-n jalea ei crescândă priveşte iar prin gura de mormânt,
Căci pe Isus, chiar mort ea-L preţuieşte mai mult ca pe toţi viii pe pământ.

La provocarea-aceasta de acuma, Isus nu poate să reziste mai departe,
Ci îi trimite soli ce-i spun că Prinţul vieţii nu se putea să fie înghiţit de moarte.
Aici urmează testul cel mai mare, prin care dragostea cea sfântă a Mariei
Recucereşte, după actul învierii, pe scumpul ei, Hristosul, pe Prinţul veşniciei.
Priviţi acum cât de feeric străluceşte această dragoste-a Mariei Magdalina,
Căci nu-L dă pe Isus cel mort nici pe toţi viii, nici chiar pe îngerii care-i aduc din cer lumina.
Această dragoste atât de neînduplecată, ce nu admite nici un fel de surogat,
L-a copleşit şi pe Isus până-ntr-atâta că, biruit, până la urmă şi El a cedat.
Când a văzut Isus că nici pe îngeri ea nu-i preferă-n locul Lui, chiar dacă-L ştie mort,
I Se-arătă şi-i zise: "O, Marie! M-ai biruit! Mă las acuma cunoscut, căci nu mai pot!"

*

Când am citit împrejurare-aceasta în Scriptură, m-am minunat şi am rămas pe gânduri dus...
Cum de-i posibil oare ca un om să poată să-L copleşească, biruindu-L, pe Isus?
Dar când privirea mi-a căzut din nou pe Cartea Sfântă, şi-am întâlnit cuvântul "meu" din "Domnul meu";
Am prins atunci adâncul înţeles cum poate omul să-L biruie până chiar şi pe Dumnezeu.

Interesant aici e că Maria nu plânge că-i luat Domnul Hristos;
Nu-I spune nici Domnul Isus - deşi El este, ci-I spune-n chipul cel mai personal şi mai frumos:
"E Domnul meu! E şi Hristos, şi Isus, dar dacă fără El, nici când Îl ştiu chiar mort, nu pot,
E pentru că, fiind şi Domnul vieţii me1e, EI mi-este suflul vieţii, El mi-este pulsul inimii în tot."

O, binecuvântată fii şi astăzi tu, Marie, căci focul dragostei venit din cer, prin care
L-ai preţuit pe Domnul tău atunci cu-atâta foc, are-nceput, dar n-are terminare.
Iubirea ta, necunoscută pân-atunci pe Terra, a scânteiat întâia oară din Hristos,
Căci El prin cruce a născut iubirea ce poate-mbrăţişa pe cel mai păcătos.
Isuse scump, focar etern al veşnicei iubiri, aprinde-ne şi pe noi azi ca pe Maria,
Să stăm lângă Cuvânt chiar când se pare sec şi mort, iar Tu ne-apari departe cât e veşnicia.
Noi azi avem un har mai mare ca Maria, care Te căuta mort în mormânt,
Că-n timp ce ea nu Te mai socotea printre cei vii, noi Te ştim viu, însoţitor al nostru pe pământ.
O, lasă-ne, Isuse, să-nvăţăm şi noi că dacă vrem să Te cunoaştem înviat şi bine,
Nu vom putea decât dacă atunci când Te ascunzi, chiar când pari mort, noi sta-vom totuşi lângă Tine.
Şi după cum Tu ne-ai iubit când eram morţi, ca să ne poţi avea în veşnică-nviere,
Noi iubim chipul Tău azi fără să-L vedem, ca să-L putem avea aievea-n veşnicia ce nu piere.

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii lui Dumnezeu (1 Ioan 3)

Ce dragoste ne-a arătat
Ce dragoste Tatăl ne-a dat
Copii Lui să ne numim
Şi suntem după câte ştim.
Lumea nu ne ştie cum nu L-a ştiut
Cum şi pe Isus nu L-a cunoscut
Preaiubiţi suntem copii
Al Celui din veşnicii.
Ce vom fi nu ni s-a dat
Încă nu s-a arătat
Dar când se va arăta
Toate atuncea vom vedea.
Vom fi ca El, vom fi aşa
Cum este noi Îl vom vedea
Nădejdea asta dacă o ai
Te pregăteşti şi nu mai stai.
Cel care păcatul face
În fărădelege zace
Isus, El s-a arătat
Pentru ca să fii salvat.
În El nu este păcat
Jertfă ştiţi că El s-a dat
Cine-n Domnul se opreşte
El nu mai păcătuieşte.
Păcătosul nu L-a ştiut
Nici văzut, nici cunoscut
Copilaşi, nu vă-nşelaţi
Mintea voi vă luminaţi.
Cine stă-n neprihănire
Nu trăieşte după fire
Ci ca Isus ce-a venit
Adecă neprihănit.
Cel care păcătuieşte
Pentru diavolul munceşte
Este pentru el venit
Şi îl are la sfârşit.
Hristos, care ni s-a dat
Cel care s-a arătat
A venit ca să-l oprească
Lucrarea să-I nimicească.
Cel din Dumnezeu născut
Omul care a crezut
Sămânţă din Domnul are
Nu mai poate face greşale.
Şi-i a Lui şi pe pământ
Fără de păcat şi sfânt
Deci vedeţi deosebirea
Unii seamănă cu firea.
Ai diavolului se numesc
Căci pentru el, ei muncesc
Alţii au altă trăire
Nu în pofte şi în fire.
Vi s-a arătat mai sus
Ei trăiesc pentru Isus
Sunt ai Domnului copii
Trăiesc pentru veşnicii.
Cine pe pământ trăieşte
Şi pe frate nu iubeşte
Nu este neprihănit
Ce atâta de vorbit.
Vestea de la început
Ea făcut-a cunoscut
Fraţilor, să vă iubiţi
Pentru Domnul să trăiţi.
Nu fi Cain la gândire
Fă la fapte cântărire
A lui Cain sunt pieire
La Abel – neprihănire.
Şi mai spun nu te mira
Dacă lumea nu te vrea
Şi că lumea te urăşte
Ci pe Domnul îl slăveşte.
Noi fraţi trebuie ştiut
Că din moarte am trecut
Da, din moarte la viaţă
Am primit o nouă faţă.
Cine fratele-şi urăşte
Din moarte nu se trezeşte
Este rău, pierdut şi laş
Biblia-i spune ucigaş.
Noi ce dragoste avem
Şi în Domnul noi suntem
Care ştim că S-a jertfit
Fiinţa ce şi-a pocăit.
Trebuie a-L imita
Pentru fraţi viaţa a-şi da
Fraţi, să nu iubiţi cu limbă
Şi cu vorbe ce se schimbă.
Ci cu fapta, adevărat
Cu sufletul transformat
Astfel ştim la ce suntem
Şi că adevăr avem.
Inima ne-om linişti
Înaintea Lui de-om fi
Inima ne osândeşte
În ea Domnul de nu este.
Dacă inima nu-nşală
Ai la Domnul îndrăzneală
Ceri s-atunci vei căpăta
Dacă frate faci aşa.
Dacă porunca-I păzim
Atunci ai Domnului fim
Şi porunca aşa spune
Să credem în Sfântu-I nume.
S-aşa cum ne-a poruncit
Frate să facem iubit
Cine porunca păzeşte
Crede-n Isus nu greşeşte.
Isus ştim că-n noi a stat
Prin Duhul ce ni s-a dat

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea lacrimilor

N-am găsit nici-o fiinţă
Nici în cer nici pe pământ
Să-i dau viaţa prin credinţă
Decât Fiul Celui Sfânt

Domnul este Dumnezeu
El Isus Hristos Mesia
Ce mă ia pe braţul Său
Şi-mi e pacea — bucuria

N-am găsit nici-o făptură
Pe acest pământ străin
A cărui învăţătură
Să ne abată de la chin

Omul gingaş să-l salveze
Curăţindu-l de păcat
Şi în rai să îl aşeze
Cu chipul imaculat

Nimenea de pe pământ
Nu a fost şi nu e-n stare
Cuvântul Acelui Sfânt
Să îl pună-n aplicare

Fără pată în lumină
Să fie ca un izvor
Cu vorbirea fără vină
Pentru omul muritor

Caut un om să stea în spărtură
Dar omul vai — nu-i nicăieri
Ca să trăiască Sfânta Scriptură
Viu în lumină — nu în păreri

Caut un om dar nimenea nu-i
Sfinţenia — el s-o păstreze
Imaculat — în faţa Domnului
Cu drag el să se aşeze

Dar nimeni nu-i nimeni n-a fost
Curat sfânt şi fără vină
Să rămâie crin la post
Îmbrăcat doar în lumină

Şi astfel a trebuit
Domnul Vieţii să coboare
Singurul neprihănit
Şi războinic de sub soare

Domnul Vieţii — El Lumina
Şi Adevăru absolut
Cel ce dăruie cununa
Celui sfânt neprihănit

Fiul Celui Prea Înalt
Creatorul plin de slavă
El viaţa Lui şi-a dat
Pentru fiinţa omului — bolnavă

Dezbrăcat de-a Lui mărire
Şi de gloria cerească
Străpuns de-a noastră iubire
I-a fost dat jos să păşească

Să ne-nveţe ce-i iubirea
Ce-i Lumina şi Cuvântul
Ca trăind neprihănirea
Noi să părăsim pământul

A Lui Sfântă-nvăţătură
De aici totu-a dărâmat
Nefiind o umplutură
Ci Cuvântu — adevărat

Cuvântul Cel din vecie
Al Celui Sfânt —şi Prea Înalt
Veşnic ce e Pâinea Vie
Şi viaţa ce s-a dat

Cu ochii — cum o vedem
Şi cum e în veşnicie
Doar de El să ascultăm
A Lui goria să fie

Toţi au fost hoţi şi tâlhari
Înainte ce-au venit
Numai Domnul celor mari
Şi al tuturor — ne-a oferit

Şi iubirea şi credinţa
Tatălui de-a se arăta
Curată păstrând fiinţa
Şi-mplinind doar voia Sa

Cât de scump ne eşti Isuse
Al Lui Dumnezeu Sfânt Fiu
Floarea lacrimilor scurse
Pe acest pământ pustiu

Tu eşti lacrima iubirii
Pentru omul muritor
Fiinţa — desăvârşirii
Al vieţii sfânt izvor

Numai Tu şi azi ne scalzi
Şi-n lumină şi-n cântare
Şi de dorul nost"Tu arzi
Să ne vezi cântând onoare

Să ne vezi în palma Ta
Plini Isus de-a Ta iubire
Împlinind făgăduinţa
Însă în nepihănire

Doar Isus ne e destinul
Şi viaţa şi menirea
Ne e Calea ne e drumul
Dacă vrem desăvârşirea

poezie de Ioan Daniel Bălan (25 martie 2018, Betania Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghetsimani - grădină

a fost odată o grădină
şi ea prin veacuri a rămas
în care veşnica Lumină
gosi în ea un scurt popas

a fost odată o grădină
în care Domnul cu amar
cu faţa Lui cea de lumină
vedea sfârşitul pe Calvar

o Ghetsimani grădină neuitată
în care Domnul s-a rugat
cu Faţa Lui înspăimântată
căci jugul greu l-a-mpovorat

Ghetsimani — grădină înflorită
de atâtea lacrimi şi durere
în tine Fiinţa cea iubită
n-a găsit o mângăiere

în tine a stat chiar Creatorul
îngenunchiat strigând la Tatăl
ca El să-i fie ajutorul
să pună suferinţei capăt

Acel ce ne-a creat din lut
cu mâini gingaşe de lumină
în tine Domnul a zăcut
cu Fiinţa de chinuri plină

grădină sacră cu măsline
cu strigăte ce se-nălţară
spre cer odată chiar din tine
pe-a rugăciunii sfântă scară

aici rămâneţi El le-a spus
uncenicilor cu faţa întristată
Eu mai departe a spus Isus
alerg să strig — la Sfântul Tată

şi sudoarea i s-a prefăcut
ca nişte picuri mari de sânge
pe acolo Domnul a trecut
doar singur moartea — a învinge

cât de amar i-a fost în noapte
acolo Domnu-n rugăciune
înălţa a Sale şoapte
sus spre cer pentru-o minune

căci El atâtea a făcut
şi pe atâţia i-a salvat
chipul Său însă de lut
parc-a fost abandonat

dacă este cu putinţă
Doamne-nlătură paharul
însă Tată a Ta voinţă
să se facă cu Calvarul

Tată toţi m-au părăsit
adormiţi plini de-ntristare
Eu te strig azi chinuit
în sudoarea Mea cea mare

Tată — înspre Tine strig
de aicea din grădină
deşi iată este frig
îmi arde a Mea Inimă

căci Viaţa-mi s-a sfârşit
Eu trebuie să plătesc
omul veşnic mântuit
să fie Tată Ceresc

prea amar este Calvarul
Tată drag acum te rog
de se poate — înlătură paharul
păcatele să nu port

totuşi Doamne voia Ta
să se facă pentru Mine
pe Tine a Te-asculta
vreau o Tată şi-n suspine

vai durerea cum se suie
înspre cerul infinit
şi Hristos cum vrea să-i spuie
totul Tatălui iubit

o grădină cu măsline
cum în tine s-a scăldat
Domnu-n rugă şi suspine
pentru al meu cumplit păcat

El era curat şi sfânt
noi eram cei vinovaţi
condamnaţi pe acest pământ
toţi să fim executaţi

căci noi am păcătuit
şi-am călcat porunca sfântă
şi Domnu iat-a venit
pentru a noastră grea osândă

morţii daţi pentru vecie
noi am fost cu toţi sortiţi
despărţiţi pentru vecie
de Tatăl şi toţi cei sfinţi

numai Isus dar putea
să ne ia pe veci povoara
plătind El cu Viaţa Sa
şi să sufere ocara

de aceea El Hristos
a văzut întreg păcatul
omului cel păcătos
dar nimeni nu era altul

decât El ca să îl poarte
să-l plătească pe Calvar
şi să treacă apoi prin moarte
pe drumul cel mai amar

nimenea n-a fost în stare
decât numai El — Isus Mesia
prin moarte atunci salvare
să ne ofere — veşnicia

de aceea-n chinuri grele
Domnu s-a rugat în Ghetsimani
văzând oştile rebele
cu atâţi de mulţi duşmani

Ghetsimani grădină iscodită
de atâtea amintiri
ne-ai fost nouă sorocită
prin mulţimi de-nchipuiri

Tatăl drag din cerul sfânt
un înger El a trimis
să-ntărească al Său Cuvânt
să-mplinească ce e scris

El să fie jertfa vie
pentru întreaga omenire
omul iar în veşnicie
să ajungă prin iubire

prin credinţa în Hristos
şi trăind în ascultare
în Isus deplin folos
el să aibă pe cărare

şi Domnul fu întărit
ca să ia povoara lumii
pe Golgota răstignit
sus pe Dealul Căpăţânii

cum Isus să-ţi mulţumesc
c-ai luat povoara noastră
Numele să ţi-l slăvesc
până-n zarea cea albastră

Doamne ne plecăm genunchii
Ţie Isus ne-nchinăm
şi-ţi dăm inima rărunchii
fiinţa-ntreagă noi îţi dăm

eu te laud Tată Sfânt
şi ţi-aduc azi mulţumire
căci Isus al Tău Cuvânt
ne-a dat nouă mântuire

prin El doar s-au împlinit
prorociile din Carte
Domnul nostru a plătit
vina noastră chiar prin moarte

şi moartea a biruit
lumea-ntreagă şi păcatul
Mielul Sfânt şi proslăvit
îl cinstim în tot înaltul

ne plecăm Isus acum
şi-ţi aducem închinare
căci viaţă ne eşti — drum
şi pe veci Doamne salvare

Tu ne dai împărăţia
fii şi fice toţi să fim
moştenind dar veşnicia
pururi să te proslăvim

slavă cinste şi onoare
Mesia căci ne-ai salvat
dându-ne a Ta iertare
pe veci ne-ai răscumpărat

venim dar şi-ţi mulţumim
Tată Sfânt astăzi din cer
Numele ţi-l proslăvim
unde atâţia-n valuri pier

glorie în veşnicie
Tată Sfânt şi-n veci iubit
căci a Ta împărăţie
prin Hristos ne-ai dăruit

poezie de Ioan Daniel Bălan (10 noiembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!