În fiecare dimineaţă
În fiecare dimineaţă,
Când soarele zâmbeşte-n geam,
Privesc spre cer cu bucurie,
Mă-nchin şi-Ţi aduc slavă Ţie,
Şi fericit cu drag exclam:
O, slavă Ţie, Doamne mare,
Măreţ eşti, unic, drept şi sfânt,
Slăvesc şi laud Numele-Ţi mare,
Ce n-are-n lume asemănare,
Te laud cât voi fi pe pământ.
Îmi ridic mâinile spre Tine,
Te recunosc ca Dumnezeu,
Îţi mulţumesc căci eşti cu mine,
Tu eşti puterea ce mă ţine,
Laud şi slăvesc Numele Tău.
Tu meriţi lauda şi închinarea,
Eşti ţelul meu, tăria mea,
Prin Tine am primit iertarea,
Tu mi-ai adus eliberarea,
Mi-ai luat povara mea cea grea.
Povara mea apăsătoare,
La poala crucii am adus,
Prin Jertfa Ta, o, Doamne mare,
Am primit mântuirea care,
Mi-ai dat-o-n dar iubit Isus.
De aceea-n zori, de dimineaţă,
Mă plec smerit şi mă închin,
Eşti tot ce-i bun în astă viaţă,
Isus, Tu eşti a mea speranţă,
Te laud pe Tine-n veci, amin.
Amin!
poezie de Ica Drăgoi (19 martie 2018)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citate similare
Te simt aproape
Te simt aproape, Domnul meu,
În orice împrejurare,
În bucurii şi când mi-e greu,
Tu eşti cu mine tot mereu,
Laud şi slăvesc Numele Tău,
Ce n-are asemănare.
Te simt aproape-n orice ceas,
În fiecare clipă,
Înalţ spre Tine al meu glas,
Şi merg cu Tine pas cu pas,
Înaintez şi nu mă las,
Spre culmi, Tu mă ridică.
Te simt aproape, drag Isus,
Şi îţi simt ajutorul,
Mă las de braţul Tău condus,
Din zori de zi până-n apus,
Te laud şi-Ţi mulţumesc nespus,
Tu-mi eşti Mântuitorul.
Te simt aproape, mulţumesc,
Mă-nchin, îţi dau onoare,
Spre cerul Tău cu drag privesc,
La toţi din jur mărturisesc,
Şi spun sincer căci: Te iubesc,
O, Doamne, Tu eşti mare.
Amin!
poezie de Ica Drăgoi (12 martie 2018)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul meu cel cristalin
Glasul meu cel cristalin,
Domnului cu drag închin.
Poezii recit frumos,
Domnului Isus Hristos.
Laud, slăvesc Numele Său,
Căci e Dumnezeul meu.
Mă veghează neîncetat,
Numele-I fie lăudat.
El mă ţine-n mâna Sa,
Şi veghează asupra mea.
Mă păzeşte de orice rău,
Mă păstrează-n harul Său.
Chiar din fragedă pruncie,
Vreau să-Ţi slujesc, Doamne, Ţie.
Te rog, mare să mă creşti,
De ce-i rău, să mă păzeşti.
Eu Te laud şi Te slăvesc,
Bunătatea Ta vestesc.
Spun la toţi în jurul meu,
Căci eşti mare Dumnezeu.
Amin
poezie de Ica Drăgoi (7 august 2013)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

îţi cânt Isuse azi Fiinţa
Te laud te laud o Domnul meu
Te laud şi Numele Tău îl cinstesc
Doar Tu eşti Domn şi Dumnezeu
Ce-mi ţii fiinţa mea mereu
În veci de veci să te slăvesc
Ţi-aduc azi cinste şi onoare
Şi-n faţa Ta Isus mă-nchin
Căci Tu-mi oferi pe veci salvare
Să umblu doar pe-a Ta cărare
Isuse drag şi Miel Divin
Te laud Doamne şi-ţi aduc
"Naintea Ta a mea fiinţă
Căci vreau spre Tine doar să urc
De dorul Tău să mă ususc
Ca Tu să-mi dărui birunţă
Mâna Ta de Dumnezeu
Eu o vreau mereu Isus
S-alerg numai pe drumul Tău
Ferit Isus de tot ce-i rău
Să-ţi fiu un rob Ţie supus
Aştept în Tine să mă-mbraci
Ca să trăiesc mai viu credinţa
Şi Tu Isuse să mă faci
Cum Tu voieşti şi Tu mă placi
Eu să trăiesc doar biruinţa
Mâna Ta de Dumnezeu
Eu o vreau în veşnicie
Ca să fiu un rob al Tău
Despărţit de tot ce-i rău
A Ta fiinţa mea să fie
Îţi cânt Isuse azi Fiinţa
Şi te laud te slăvesc
Tu-mi eşti Doamne biruinţa
Şi mă umplii de credinţa
Sfinţilor să te cinstesc
Doamne-ţi cânt a Ta iubire
Doar pe palma-ţi să mă pui
Viaţa în neprihănire
Să ţi-o dau — şi-a mea iubire
Căci nimeni ca Tine nu-i
Fă-mă Doamne un izvor
De milă şi îndurare
Ca în veacul viitor
Tu să-mi fii Mântuitor
Pentru veci de veci salvare
Doar prin Tine să trăiesc
Şi să umblu pe pământ
Fiinţa mea să-ţi dăruiesc
Şi în veci să te iubesc
Trăind Doamne al Tău Cuvânt
Glorie Isuse Ţie
Slavă cinste şi onoare
Şi-n a Ta împărăţie
Dă-mi Tu pacea Ta cea vie
Să-mi fii pururea salvare
01-03-2020 Betania
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Fiul Tău
Tată drag din cerul sfânt
Eu te laud şi-ţi cinstesc
Numele pe acest pământ
Căci în sfântu-ţi legământ
Şi eu iată azi trăiesc
Îţi aduc acum onoare
Te slăvesc şi iată-ţi cânt
Azi succesul Tău cel mare
Căci în sfânta Ta lucrare
Ai creat acest pământ
Dumnezeule Prea Înalt
Eu mă-nchin o Doamne Ţie
Căci viaţă Tu ne-ai dat
Şi te laud nencetat
Glorie în veşnicie
Mulţumesc o Doamne mare
Pentru planul Tău măreţ
Pentru gingaşa-ndurare
Ce ne oferi la fiecare
Prin planul Tău îndrăzneţ
Pentru Fiul Tău Hristos
Tată Doamne-ţi mulţumesc
Căci ne este de folos
Prin El să trăim frumos
Viaţa mea să-ţi dăruiesc
Îţi aduc cinste onoare
Şi te laud te slăvesc
Că-n Isus ne dai salvare
Pe a vieţii vii cărare
Numele eu ţi-l cinstesc
Şi te laud şi îţi cânt
A Ta Fiinţă minunată
Tată drag — o Tată Sfânt
Mulţumesc de-al Tău Cuvânt
De salvarea-ţi minunată
03-11-2021 m.
poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrem Isus să te slujim
Mesia — Isus Hristos
Eu te laud şi îţi cânt
Ce-ai făcut Doamne frumos
Viaţa — pe pământ aicea jos
Şi chiar Noul Legământ
Îţi aduc Isus onoare
Şi te laud te slăvesc
Căci Doamne de la pierzare
Ne-ai adus Isus salvare
Şi-n veci vreau să te iubesc
Mă închin Isuse Ţie
Fii în veci glorificat
Căci mi-ai dat Lumina vie
Să îţi cânt în veşnicie
Să am sufletul curat
Mâna Ta Isus întinsă
Lasă-o azi peste noi
Dă-ne dragostea aprinsă
Şi Lumina Ta nestinsă
Să trăim ca oameni noi
Cu privirea Ta de foc
Schimbă-ne chiar astăzi mersul
În lume să n-avem loc
Ci pe drumu-ţi la mijloc
Să ne-ntindem Doamne pasul
Vrem Isus să te slujim
Evanghelia Ta vie
Cu sete s-o împlinim
Fraţii Tăi Isus să fim
Doamne pentru veşnicie
Fă-ne dar noi să-ţi cântăm
Şi-ndurarea şi iubirea
În veci Mire să te avem
Pe Tine să te urmăm
Căci Doamne eşti fericirea
17 -01-2020 mănăştur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi aduc Isus onoare
mă închin Isuse Ţie
şi te laud şi îţi cânt
fii slăvit în veşnicie
de aici de pe pământ
în lumina Ta Divină
vreau Isuse să mă-nchin
de har cu inima plină
înaintea Ta eu vin
îţi aduc Isus onoare
şi te laud te slăvesc
căci îmi dai a Ta salvare
pentru veci eu te iubesc
o Isuse scump şi drag
îţi cânt azi Numele Tău
şi-ţi dau inima din prag
că-mi eşti Domn şi Dumnezeu
Doamne-ţi cânt a Ta iubire
şi te laud — te slăvesc
că-n a Ta neprihănire
eu şi azi mă adâncesc
vin acum în faţa ta
o Isuse prin credinţă
îţi dau ochii — inima
şi întreaga mea fiinţă
fă-mă Isus cum Tu ştii
viaţa-ntreagă mi o schimbă
ca să-ţi cânt în veşnicii
păcatul — să nu mă frângă
fă-mă Doamne un izvor
de milă şi îndurare
Tu să-mi fii Mângăitor
pentru veci de veci salvare
Ţie Isus mă închin
iată azi din Mănăştur
fă-mă Domne mai deplin
să-mi fie sufletul pur
pune-ţi Doamne Isus mâna
chiar acum pe fruntea mea
ca să-ţi cânt întodeauna
Tu îmi eşti neprihănirea
Tu — al vieţii Sfânt Cuvânt
şi-al vieţii Creator
de iubirea Ta înfrânt
vreau să fiu — în vecii vecilor
eu să cad la umbra Ta
sub privirea Ta Divină
să-ţi dau viaţa —inima
ca s-o umpli de lumină
fii slăvit în veşnicie
o Isuse scump iubit
căci ne dai lumina-ţi vie
doar Isus — ne-ai mântuit
poezie de Ioan Daniel Bălan (7 august 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi aduc, Isus,m onoare
eu te laud şi îţi cânt
dragostea de Dumnezeu
a Celui Prea Înalt Cuvânt
şi în veci Mirele meu
mă închin în faţa Ta
şi ţi-aduc Isus onoare
lumii Tu nu mă lăsa
ci în veci să-mi fii salvare
sub aripa Ta Divină
Doamne astăzi Tu mă ia
şi mă fă să fiu lumină
să trăiesc doar voia Ta
vreau lumina să îmi fie
scut şi pavăză mereu
Mire drag din veşnicie
să-mi fii Domn şi Dumnezeu
o Isuse îţi slăvesc
Numele şi-a Ta Fiinţă
eu te laud Domn Ceresc
umple-mă de-a Ta credinţă
fă-mă să-ţi fiu slujitor
să-ţi cânt gloria iubirea
pe veci dar îţi sunt dator
căci îmi dărui mântuirea
eu te laud te slăvesc
Mire scump şi minunat
fiinţa mea îţi dăruiesc
fă-mă dar în veci curat
fă-mă dar să mă supun
să trăiesc Cuvântul Tău
căci Isus atât de bun
eşti Tu-n veci Mirele meu
îţi cânt Doamne îndurarea
pentru fiinţa omenească
căci ne eşti pururi salvarea
drum spre patria cerească
glorie Isuse Ţie
slavă cinste şi onoare
îţi cântăm în veşnicie
pentru marea Ta-ndurare
03 octombrie 2018 mănăştur
poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ncred în Tine
Mă-ncred în Tine, Domnul meu divin,
Smerit mă plec şi-n faţa Ta mă-nchin,
Din cerul Tău măreţ mă cercetează,
Şi calea către Tine-mi luminează.
Condu-mă Tu pe calea Ta mereu,
Cu Tine vreau, căci singur 'mi-este greu,
Singur nu pot înainta, ştii bine,
Tăria mea eşti Tu, puterea ce mă ţine.
Mă-ncred în Tine, Doamne Dumnezeu,
Sprijin mi-ai fost în ceasul cel mai greu,
Când am crezut că nu mai am scăpare,
Mi-ai arătat să văd puterea-Ţi mare.
M-ai ridicat din pulbere, de jos,
Mi-ai spus: Cu Mine eşti victorios.
M-ai luat la pieptul Tău, m-ai mângâiat,
Iertare, mântuire, Tu mi-ai dat.
Mă-ncred în Tine azi şi-n veci de veci,
Din viaţa mea Te rog să nu mai pleci,
Nu mă lăsa să rătăcesc pribeag,
Cu Tine vreau să merg Isuse drag.
Amin!
poezie de Ica Drăgoi (26 septembrie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce-i mai de preţ în lume
Tot ce-i mai de preţ în lume,
Eşti Tu, Doamne Dumnezeu,
Ne-ai creat şi ne-ai dat viaţă,
Preamărim Numele Tău.
Ne-nchinăm smeriţi doar Ţie,
Îţi slujim neîncetat,
Eşti a noastră bucurie,
Fie-Ţi Numele lăudat.
Tu, eşti Dumnezeul care,
Prin Isus ne-ai dăruit,
Viaţă veşnică, iertare,
Doamne, fii în veci slăvit.
Eşti puterea ce ne ţine,
Călăuză pe pământ,
Doamne, ne-ai făcut mult bine,
Mare eşti, puternic, sfânt.
Cu Tine avem biruinţă,
În această lume rea,
Doar cu Tine prin credinţă,
Vom putea înainta.
Amin
poezie de Ica Dragoi (7 februarie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât Doamne
Cu cât Doamne eu mă vreau
Să fiu Isus lângă Tine
Cu atât fiinţa-ţi dau
Doar cu Tine eu să stau
Prinţ al slăvilor divine
Cu cât Isus eu doresc
Tu în braţe să mă prinzi
Cu atât eu te slăvesc
Căci Fiinţa îţi iubesc
Şi în Duhul mă cuprinzi
Cu cât Doamne pe cărare
Umblu numai după Tine
Eu prin har şi îndurare
Îţi slăvesc Numele-ţi mare
Onorat să fii de mine
Căci îţi cânt a Ta Fiinţă
Şi te laud te cinstesc
În a Ta făgăduinţă
Vreau să umblu prin credinţă
Veşnic dar să te slăvesc
Cu cât Doamne Tu îmi eşti
Azi şi ţintă şi izvor
Cu atât mă însoţeşti
Mila Ta îmi dăruieşti
Chiar şi-n vecul viitor
Cu cât Doamne eu ascult
Mai profund Cuvântul Tău
Eu Isuse nevăzut
Cu atât sunt mai pierdut
De fire — şi sunt al Tău
Cu cât eu fac azi din cer
O fereastră către Tine
Cu atât de Lucifer
Sunt pierdut Doamne-n etern
Că-s păzit — şi-s tot mai bine
Cu atâta Tu mă ţii
Doar în jertfa milei Tale
Cu atât spre veşnicii
Zbor spre ţara celor vii
Căci Isuse îmi eşti cale
07-11-2021 Bet.
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată Sfânt te onorez
Îţi aduc cinste — onoare Dumnezeule slăvit
Căci ne-ai dat aici viaţa — Chipul Tău ne-ai dăruit
Eu te laud şi îţi cânt în veci Doamne a Ta Fiinţă
Căci ne-ai dat lumina sfântă ne-ai dat har şi biruinţă
Mă închin o Doamne Ţie şi te laud te slăvesc
Veşnic închinare Tată — eu o iată-ţi dăruiesc
Doar prin Tine în picioare toţi stăm pe acest pământ
Tu eşti Tată Arhitectul — Proiectantul nostru Sfânt
Ne-nchinăm dar astăzi Ţie şi iată îţi mulţumim
De creaţia Ta amplă noi o Tată te slăvim
Tată drag şi scump din ceruri în veci fii glorificat
Căci Însuşi Chipul Tău Sfânt — omenirii Tu ne-ai dat
Glorie în veşnicie — Tată Sfânt te onorez
Căci de-a pururi şi-n vecie Doamne-n Tine mă încrez
Şi iată a mea fiinţă Doamne-ţi cântă şi acum
Că-n Hristos Isus Iubirea ne-ai tăiat o Tată drum
Ia-ne Tu dar mai aproape ca să fim ai Tăi copii
Să-ţi cântăm gloria sfântă Doamne chiar în veşnicii
Dumnezeule Prea Înalt eu te laud şi îţi cânt
Planul Tău şi-Nţelepciunea din al Tău veşnic Cuvânt
Prin care ne-ai dat viaţa şi în ochi ne-ai pus lumină
Părtăşia şi-nchinarea pentru veci Doamne să ţină
Slavă Ţie şi mărire Tată Sfânt şi Minunat
Căci prin Fiul Tău Isus viaţă veşnică ne-ai dat
Îmbrăcaţi în mulţumire Tată noi te lăudăm
Cinste slavă şi mărire ţi-aducem — te onorăm
Şi a noastră fiinţă Doamne pentru veci noi ţi o dăm
Ţie dar în veşnicie Sfinte Tată ne-nchinăm
Prin Isus Mântuitorul vrem să fim pururi ai Tăi
Pe veci smulşi şi-n veşnicie din lumea acelor răi
Slavă Ţie — slavă Ţie căci Tu Tată ne-ai iubit
Şi prin Fiul Tău Isus pentru veci ne-ai mântuit
10 sept. 2019 balcon Mănăştur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te laud Tată
Te laud Tată scump din cer
Te laud azi şi te cinstesc
În lumea celor care pier
Din neamul acesta omenesc
Te laud Tată şi onoare
Acum ţi-aduc o Tată Sfânt
Căci ne-ai adus pe-a Ta cărare
Noi să umblăm pe acest pământ
Ţi-aduc glorie şi cinste
Şi Numele ţi-l proslăvesc
În dragostea cea mai fiebinte
Aş vrea o Tată să-ţi slujesc
Prin Domnul Isus vreau s-ascult
De-al Tău Cuvânt în veşnicie
Şi să lucrez azi tot mai mult
Ca Numele slăvit să-ţi fie
Îl vreau pe Domnul Isus Tată
Ca Domn şi Mire-n infinit
Prin El viaţa mi-e curată
În locul meu doar Isus a murit
Mărire Ţie eu îţi cânt
O Tată iată a Ta Fiinţă
Şi te cinstesc de pe pământ
O umple-mă dar de credinţă
Şi dă-mi o Tată biruinţă
În luptele prin care trec
Întăreşte-mi dar a mea fiinţă
Să nu mai fiu de Duhul sec
Căci Ţie Tată mă închin
Şi iată îţi aduc onoare
Prin credinţă acum vin
M-arunc la sfinţele-ţi picioare
Căci Tu-mi eşti Doamne Dumnezeu
Şi-mi eşti stăpân în veşnicie
La umbra Ta mă vreau mereu
Slăvit dar Numele îţi fie
Ţi-aduc azi cinste — te slăvesc
Iată de pe acest pământ
Căci eu o Tată te măresc
Pe Tine şi pe-al Tău Cuvânt
04-11-2021
poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi aduc Isus onoare
Îţi aduc Isus onoare
Şi te laud şi îţi cânt
Căci ne-ai dat a Ta salvare
Oamenilor pe pământ
Cânt iubirea ta Divină
Şi eu Numele-ţi cinstesc
C-o viaţă fără vină
Tu mi-ai dat şi te iubesc
A ta milă eu o cânt
Şi iubirea Ta cea vie
Cât voi fi pe acest pământ
Căci privesc spre veşnicie
Îţi cânt Doamne a Ta Fiinţă
Pururea eu te slăvesc
Şi Isuse prin credinţă
Fiinţa mea îţi dăruiesc
Cânt Isus a Ta lumină
Al Tău har ce mi l-ai dat
Căci mă vreau fără de vină
Să fiu Doamne mai curat
Mai aproape azi de Tine
Şi Isus de-al Tău Cuvânt
Să văd ziua care vine
Când ne duci în cerul sfânt
În Lumina Feţei Tale
Fiinţele să ne zideşti
Să ne fii izvor şi cale
Pe braţe să ne primeşti
Să fim Doamne o lumină
Din Lumina Ta Isus
Cu-o viaţă fără vină
Şi un duh Ţie supus
Umple-ne de-al Tău Cuvânt
Să trăim neprihănirea
Viaţa-ntreagă pe pământ
Să ne dărui mântuirea
Ca să fim ai Tăi Isus
În veci şi în veşnicie
Să-ţi cântăm în ceruri sus
Slăvit Numele îţi fie
21,21-01-2020 mănăştur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânt Isus a Ta Fiinţă
Doamne eu îţi onorez
Numele şi-a Ta Fiinţă
Vreau Isus să te urmez
Dă-mi aceea biruinţă
Mă închin Isuse Ţie
Şi te laud şi îţi cânt
Fiinţa Ta din veşnicie
Cât voi fi pe acest pământ
Mesia — o Domnul meu
Îţi cânt dar a Ta Fiinţă
Domn te vreau şi Dumnezeu
Umple-mă dar de credinţă
Căci eu iată te cinstesc
Şi îţi laud al Tău Nume
Doamne vreau să te iubesc
Chiar Isus din astă lume
Fie-ţi slavă şi onoare
Glorie Isus iubit
Căci ne-ai scos de la pierzare
Pentru veci ne-ai mântuit
Doamne-ţi cânt a Ta iubire
Unic Fiu de Dumnezeu
Ce prin har — neprihănire
Ne-ai făcut poporul Tău
Azi te laud şi îţi cânt
Numele şi-a Ta Fiinţă
Şi-ţi dau cinste Mire Sfânt
Căci îmi dărui biruinţă
Cânt Isus a Ta umblare
Când ai fost pe acest pământ
Şi mai cânt a Ta-ndurare
Cânt măreţul Tău Cuvânt
Doamne-ţi cânt a Ta privire
Ochii Tăi de Dumnezeu
Prin har şi-n neprihănire
Să ne iai pe braţul Tău
Mila Ta Isus o cânt
Îndurarea Ta Divină
Mire drag — Isuse Sfânt
Umple-ne de-a Ta lumină
Îmbrăcaţi în sfinţenie
Fiinţa Ta să o cântăm
A Ta gloria să fie
Noi Isus te lăudăm
Glorie şi-n veci onoare
Ceru-ntreg acum să-ţi cânte
Şi mireasa viitoare
Înspre Tine să se avânte
Numai Tu dar ne-ai plătit
Şi greşala şi păcatul
Şi Isus ne-ai mântuit
Coborând din tot înaltul
Fie-ţi slavă şi mărire
Glorie Isus iubit
Căci prin marea Ta iubire
Ne-ai spălat ne-ai mântuit
30-01-2020 mănăştur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea Ta o cânt -- Isus
Îţi cânt Doamne o Isus
Şi viaţa şi Fiinţa
Căci lumină ne-ai adus
Chiar din cerul Tău de sus
Să trăim astăzi credinţa
Eu te laud te slăvesc
Şi ţi-aduc Isus onoare
Căci pe Tine te iubesc
Doamne cât o să trăiesc
Şi-o să umblu pe picioare
Şi iubirea Ta o cânt
Slava Ta de Dumnezeu
Paşii Tăi de pe pământ
Pentru veci al Tău Cuvânt
Căci eşti Domn — eu sunt al Tău
Cânt Isus a Ta privire
Ca o flacără de foc
Viaţa de neprihănire
Ce ne-ai dat-o prin iubire
În Tine să-mi aflu loc
Mersul Tău Isus îl cânt
Şi lucrarea Ta Divină
Trecerea pe acest pământ
Căci al Vieţii Sfânt Cuvânt
Ne e soare şi lumină
Îţi cânt Doamne a Ta-ndurare
Şi smerenia ţi-o cânt
Chiar Isus a Ta plimbare
Când ai fost Doamne pe mare
Însă plin de Duhul Sfânt
Şi-ţi mai cânt a Ta lucrare
Ce-ai făcut-o pentru noi
Să ne acoperi cu-ndurare
Noi de azi dar fiecare
Să fim toţi — de lume goi
Azi blândeţea Ta o cânt
Mila Ta de Dumnezeu
Şi al Tău Isus Cuvânt
Nouă dat pe acest pământ
Să-ţi dăm slavă toţi mereu
Îţi cânt Doamne stăruinţa
Cu care Tu ai lucrat
Să ne mântui dar fiinţa
Cei de azi s-avem credinţa
Prin Tine — un duh curat
Vrem Isus a Ta lumină
Mâna Ta de Dumnezeu
Pentru veci ca să ne ţină
Toţi să fim fără de vină
Unde totul — e al Tău
Glorie Isuse Ţie
Vreau de-a pururi să îţi cânt
A Ta slava-ntreagă fie
În imensa veşnicie
Şi în cer şi pe pământ
02-11-2021 m.
poezie de Ioan Daniel Bălan (2 noiembrie 2021)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi mulţumesc, Isus
Cu adâncă mulţumire
Eu în faţa Ta azi vin
Şi-ţi aduc Isus cinstire
Pentru groaznicul Tău chin
Căci o Doamne-ai suferit
Pentru mine vai — bătaia
Ai fost morţii dăruit
Şi-ai răbdat Isus văpaia
Chinului cel mai amar
Şi dispreţul şi ocara
Când cu crucea pe Calvar
Ne-ai luat Isus povoara
Şi plesnit şi biciuit
Zbura sângele din Tine
Pentru mine-ai suferit
Mire-al slăvilor Divine
Căci păcatul meu Isus
Apăsa a Ta Fiinţă
Mire drag venit de sus
Să îmi dai mie credinţă
Cât de groaznic ai răbdat
Doamne a mea nelegiuire
Când ostaşii te-au luat
Şi te-au bătut în neştire
Pentru mine ai purtat
Şi ocara şi dispreţul
Şi bătai-ai suportat
Să-mi plăteşti Isuse preţul
Al păcatului amar
Şi Doamne-al nelegiuirii
Ai dus crucea pe Calvar
Tu Părintele iubirii
Doamne cum să-ţi mulţumesc
Pentru tot ce-ai suferit
Cum Isus să te cinstesc
Căci Tu moartea ai primit
Ca să-mi ierţi Isuse vina
Şi viaţa mea stricată
Eu de azi întodeauna
Să am inima curată
Mă închin Isuse Ţie
Şi ţi-aduc acum onoare
Glorie în veşnicie
Căci Tu eşti a mea salvare
Îţi cânt astăzi biruinţa
Şi te laud Mire al meu
Căci mi-ai pus în duh credinţa
Şi-mi eşti Mire — Dumnezeu
poezie de Ioan Daniel Bălan (26 aprilie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, Doamne, eşti totul
Tu, Doamne, eşti totul în inima mea
Pe Tine Te laud, te chem cu credinţă
Din tot ce am astăzi nimic n-aş avea
De n-ai fi Tu, Doamne, să-mi dai biruinţă.
Şi viaţa din mine şi sufletul meu,
Lumina din rugul ce-mi arde-nainte,
În toate acestea eşti Tu, Dumnezeu
În toate acestea eşti Tu, Doamne Sfinte.
Şi-atât eşti de mare şi-atunci când mă cerţi
Când stau cu durerea şi vina în pleoape
Şi-atâta mă mângâi şi-atâta mă ierţi
Şi-atâta-n necazuri Te simt de aproape.
Şi-atâta eşti Doamne în sufletul meu
Că nu mai încape nimica în mine
Tu, Doamne, Tu, Sfinte ce eşti Dumnezeu
Ajuta-mă, ia-mă şi du-mă la Tine!...
Amin!
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai Tu eşti fericirea
cum Isuse să-ţi cinstesc
Numele şi-a Ta Fiinţă
Ţie doar să-ţi dăruiesc
a mea viaţă prin credinţă
cum să-ţi cânt a Ta iubire
să te laud Domnul meu
că-n a Ta neprihănire
îmi eşti Domn şi Dumnezeu
cum Doamne să-ţi dăruiesc
şi iubirea şi credinţa
tot mai mult să mă sfinţesc
să îmi dărui biruinţa
numai Tu eşti fericirea
omului de pe pământ
Tu ne dărui azi iubirea
doar prin Sfântul Tău Cuvânt
şi-n lumina Ta cea sfântă
sufletul ni-l înconjori
căci ne vrei Isus la nuntă
arşi de sfinţii Tăi fiori
numai Tu şi azi ne dai
Evanghelia Ta Sfântă
să intrăm o dată-n Rai
unde îngerii Tăi cântă
Tu Isus ne împleteşti
cu lumina şi cântarea
şi pe veci ne dăruieşti
harul Tău şi îndurarea
Doamne Ţie mă închin
şi îţi dau a mea fiinţă
să o umpli pe deplin
de-al Tău har şi biruinţă
dintre valurile vieţii
cât Tu ai îngăduit
eu în zorii dimineţii
strig Isus o fii slăvit
iată Numele-ţi slăvesc
şi-ţi aduc Isus onoare
căci o Doamne te iubesc
doar îmi eşti a mea salvare
mult mai mult eu aş dori
să te laud Domnul meu
de-aş putea şi de aş şti
să îţi cânt şi chipul Tău
vreau în mijlocul iubirii
eu Isuse să mă scald
în jarul neprihănirii
plin de dorul Tău să ard
fă-mă dar să fiu cântare
laudă Numelui Tău
Tu Isus să-mi fii salvare
şi pe veci Mirele meu
în lumina Ta curată
eu să umblu eu să cânt
în iubirea fără pată
să trăiesc al Tău Cuvânt
dezlegat de jugul firii
dar legat Isus de-al Tău
aripa neprihănirii
drum să-mi fie dinspre rău
să mă-mbrac în curăţie
şi-n lumina mântuirii
Adevăru-n veci să-mi fie
chiar în floarea mulţumirii
fii slăvit — o fii slăvit
lăudat între popoare
căci pe noi ne-ai mântuit
pentru veci ne-ai dat iertare
Mire drag te onorăm
cinste salvă şi mărire
Numele ţi-l înălţăm
veşnic dar Ţie cinstire
tot pământul să îţi cânte
să ţi-aducă închinare
şi în laudele sfinte
să-ţi dea cinste şi onoare
glorie Isuse Ţie
slavă Tatălui Cel Sfânt
să cânte în veşnicie
ceru-ntreg şi acest pământ
poezie de Ioan Daniel Bălan (21 septembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru veci Mire iubit
Cât de scumpă ţi-e Fiinţa
Scumpul meu Mântuitor
Pe veci Domn al domnilor
Ce ne dărui biruinţa
Cât de scump o Doamne eşti
Tu al vieţii Sfânt Cuvânt
Ce dai viaţă pe pământ
Şi în ceruri ne primeşti
Prin Lumina Ta vedem lumina
Şi ne-mbraci în curăţie
Slăvit Numele îţi fie
De acum şi-ntodeauna
Slavă Ţie scump Isus
Slavă cinste şi onoare
Căci dai omului salvare
Şi-l ridici în ceruri sus
Cât de scumpă ţi-e-ndurarea
Mâna Ta de Dumnezeu
Sprijinul nostru mereu
Celor ce-am ales cărarea
Cărarea care azi duce
Prin credinţă spre Hristos
Să vezi cerul glorios
Chiar prin jertfa de pe cruce
Cât de scumpă ni-e menirea
Oferită de Isus
S-avem sufletul supus
Şi prin Isus — mântuirea
Mântuirea de păcate
Şi de tot ce este rău
Isus Domn şi Dumnezeu
Să ne fie pân" la moarte
Ne-nchinăm azi Lui Hristos
Şi i-aducem azi onoare
Căci ni-e viaţă şi cărare
Mielul Sfânt şi glorios
Cinste slavă şi mărire
Pentru veci Mire iubit
Căci Doamne ne-ai mântuit
Şi ne eşti — azi ocrotire
17-01-2020 mănăştur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am auzit despre Isus
Am auzit despre Isus vorbindu-se mereu,
Mama şi tata îmi spuneau că-i Fiu de Dumnezeu.
M-au învăţat despre Isus că-i viu şi adevărat,
Cerul Său sfânt a părăsit şi viaţă El ne-a dat.
Acum sunt încă un copil curat şi nepătat,
În inima mea e Isus părinţii mi l-au dat.
Te rog, o, Domnul meu iubit, rămâi în viaţa mea,
Ajută-mă în orice zi să fac doar voia Ta.
Îţi mulţumesc de-ai mei părinţi căci ei m-au învăţat,
Să merg la Casa Ta voios să Te laud neîncetat.
Slăvesc şi laud Numele Tău, iubitul meu Isus,
Păstrează-mă în harul Tău căci te iubesc nespus.
Amin
poezie de Ica Dragoi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
