Spovedanie

m-am îmbrăcat frumos,
aproape decent în ziua aceea
când preoţii făceau slujbe pentru cei duşi
pomelnice pline de nume neştiute
mi-am pus o pereche de blugi rupţi
în genunchi pesemne de la prea mult
mers pe cioturi de aripi
n-am comentat nimic
nimic nu i-am spus duhovnicului
ce aştepta de la mine o taină
am mers înapoi şi înainte
pe zidul plângerii
cu picioarele mele pline de bube
îmbrăcate în bumbacul ce da să fie
o sfântă spovedanie

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată-mă-s monitor pe banca a VII-a. (...)
- Banca a şaptea!... Cum a mers Mogâldea?
- Bine, domnule!
- Ce notă i-ai pus la geografie?
- Prima.
- Ce spui, frate? Ia ieşi, Mogâldea, la hartă, să văd şi eu minunea asta?
În clasă s-a făcut întuneric... şi n-am mai ştiut nimic. Când m-am deşteptat, eram în genunchi la tablă, urechile îmi ardeau ca focul, Michiduţă se strâmba la mine, iar eu aveam sentimentul că mor.

Alehandru Vlahuţă în Versuri şi proză, Mogâldea (1971)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit

Iubirii noastre i-ai pus gard
Tu, cea cu chip ca de păpuşă...
În timp ce-n flacără eu ard –
La tine-n suflet e cenuşă.

Din tot ce simt eu pentru tine
Nimic, nimic nu te-a mişcat
Mai mult mi-e rău decât mi-e bine –
Şi de tristeţe mă simt beat.

Ai fost un vis frumos, pesemne –
Un vis ce eu l-am înteţit...
De cicatrici şi rele semne
Mi-e sufletul prea mult ciuntit.

Cântarul dragostei spre tine
Arar – prea rar s-a înclinat,
Ce-ai însemnat tu pentru mine –
Cam niciodată n-a contat.

Eu ţi-am pus sufletul în palmă –
Tu cu cruzime l-ai strivit
Mi-e inima numai sudalmă
Şi ceva-n mine a murit.

Rămâi, urări numai de bine
Nu, n-am de gând ca să-ţi rostesc...
Vei fi cu cine te simţi bine –
Eu nu mai pot să te iubesc...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am nimic...

N-am nimic cu-americanii,
Însă simt, clar, româneşte
Şi de-aceea mă-ngrozeşte
Că-i tot copiem, cu anii.

N-am nimic cu Valentin,
Însă sunt atâtea fete
Ce-l iubesc pe Dragobete,
Iar în faţa lor mă-nclin.

N-am nimic cu... împrumutul,
Însă vă declar, deschis,
Că decât faimosul "kiss"
Parcă-i mai frumos sărutul.

N-am nimic cu toţi străinii,
Însă să ne lase-n pace
Pentru că noi ştim a face
Să-nflorească gustul pâinii.

Nu-s bolnav, nu am pelagră,
Dar îmi sunt aproape fraţii
Şi iubesc prea mult Carpaţii,
Dunărea şi Marea Neagră.

Şi pentru că... n-am nimic
Vă invit, păstrând mândria
De stăpâni în România,
Ca să medităm un pic!

poezie de Constantin Moldovan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autobiografie

Uneori
când venea vorba despre ea însăşi
mama spunea:
Viaţa mea e tristă şi liniştită,
eu întotdeauna am păşit în vârful picioarelor.
Dacă mă supăr un pic
şi bat din picior,
ceştile pe care le am de la mama,
încep să zdrăngăne pe şifonier
şi mă fac să râd.

Când m-am născut, aşa mi s-a spus,
un fluture a intrat pe fereastră
şi s-a aşezat pe patul mamei,
dar în acelaşi moment un câine a urlat în curte.
Mama s-a gândit
că e un semn rău.

Viaţa mea n-a fost chiar
aşa de liniştită ca a ei.
Dar când, cu mâhnire,
iau seama la ce se întâmplă-n zilele noastre,
privind prin nişte rame din care fotografia lipseşte,
şi tot ce văd e un zid prăfuit,
realizez că a fost, totuşi, minunată.

Sunt multe momente
pe care nu le pot uita,
momente ca strălucirea florilor
de toate culorile şi nuanţele,
seri pline de miresme,
asemeni strugurilor roşii
ascunşi în frunzele întunericului.

Am citit cu patimă poezii
şi am iubit muzica,
şi m-am aventurat, întotdeauna mirat,
dintr-o frumuseţe-n altă frumuseţe.
Iar când am văzut prima oară
fotografia unei femei goale
am început să cred în miracole.

Viaţa s-a desfăşurat repede.
A fost prea scurtă
pentru dorinţele mele
care erau fără limite.
Înainte să-mi fi dat seama,
sfârşitul vieţii mele era aproape.

Moarte-mi va bate curând la uşă
şi va intra.
Surprins şi îngrozit mi se va tăia respiraţia
şi voi uita să respir din nou.

Poate o să mai am fericirea
încă o dată să sărut mâinile
celei care cu răbdare şi-n pas cu mine
a mers şi-a mers şi-a mers,
şi care m-a iubit cel mai mult.

poezie clasică de Jaroslav Seifert, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versul toamnei

Mi-a şoptit, aseară, vântul,
La ureche, ca o boare:
"Mâine dorm, îţi dau cuvântul,
Va fi vreme de plimbare."

Şi a fost o zi de toamnă
Ca de vară – ce să zic? –
Păi, când vântul te îndeamnă,
Ştie el ce ştie, zic.

Mi-am luat în parc amicul
Şi am mers, am mers, am mers,
De simţeam prin auricul
Că mă chinuie un vers.

O să-l spun, dar mai încolo,
Iar acum – ce-o fi o fi! –
Recunosc: voiam mai solo
Pe-o alee cu copii

Şi cu-atât de colorate
Frunze, bone şi mămici
Tinere aproape toate,
De-aveam gândurile... ghici!

Ne-am oprit, că am tot mers
Într-un ritm mult prea vioi
Şi, în gând, cu-acelaşi vers:
"... Ce e scris şi pentru noi...".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

sufocat de cordon
puiul de om zâmbea
ca un adult

n-a obţinut scor agpar
la naştere

preoţii timpului
nu i-au dat nicio şansă
de-a fi

copilul sărac
al unei lumi sărăcite
de marile virtuţi

el
singur a rupt cu dinţii
giulgiul
a sângerat pe cruce
pentru ei
cei de atunci

el moare şi renaşte
în fiecare zi
pentru noi

el este destinul
în care mai credem
cei mulţi
rupţi din placentă

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fiară desăvârşită

I-am scris o mie de poeme, zece mii
De scrisori; i-am spus că e o felină desăvârşită,
Cu părul ei auriu şi picioarele de doi metri lungime,
Am stat în genunchi în faţa ei, am pus-o să guste
Din inima mea tăiată în bucăţi, adusă pe tipsie,
I-am dat să bea apă din ţeasta mea, cu gust de nucă de cocos,
I-am dăruit sufletul meu cel mai ascuns, din cămara cea mai îndepărtată,
I-am săpat numele pe zidul de piatră,
Mi-am făcut din ea chip cioplit şi i-am adus jertfe
Părăsind credinţa strămoşească,
Am rânjit în faţa păsării Arheopterix
Şi în faţa crucifixului, şi mi-am făcut din ea altar
Unde mă rugam noaptea. I-am întins covor roşu,
Umbră de catifea, noapte de ambră,
I-am vorbit în toate limbile Pământului,
M-am smerit, m-am umilit, m-am tăvălit prin smoală şi cenuşă,
Dar ea m-a privit în tăcere cu ochi ficşi,
N-a făcut niciun semn şi s-a pierdut în mulţime.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Horă în duminică

Ca şi cum nu ţi-aş mai spune nimic iau în schimb în mână
cana de apă şi o scufund adânc adânc acolo unde începe apa şovăitoare să se limpezească
din ce în ce mai tare
s-ar deschide peste ea baba nopţii ar curăţi-o cu o rază de lună care alunecă peste;
Îţi par pesemne mai frumoasă aşa... cu amândoi umerii dezgoliţi
cu o cămaşă
care să mă acopere trăiesc în cămaşa aceea care îmi cântă pe spate
nu îmi trebuieşte nimic peste umeri
îmi aduc aminte de tata cum îmi trimitea de ziua mea floarea cea mai roşie
apoi se gândea dacă picioarele mele ar încăpea deja în conduri
cum şi mama purta.
Îmi port mersul meu cum şi mama purta.

Mergeam deunăzi la biserică clopotarul lipsea pesemne şi clopotarii îşi ţin femeile
în braţe şi în tot felul de cămeşi. Pesemne clopotarii
care iubesc nu mor niciodată.
L-am văzut venind înspre mine ca un chip drept şi bălai de pe peretele cu sfinţi
cu un strop de apă sfinţită pe pleoapă, părul lui galben şi prelins la ureche lucea în soarele de duminică
treisprezece ani o singură bătaie de palme îmi părea ca un sfânt căprior cu ochii din cei mai neprihăniţi
mi-a părut că doar pentru mine a bătut băiatul din palme
că pentru mine au sunat clopoţeii de la gleznele lui
i-am spus
tu eşti moartea el mi-a spus da eu sunt moartea sunt
însă cea mai frumoasă din toate
am glas de copil
probabil tu ai avut odată o fiică dar nu ţi s-a născut nu ţi s-a născut nu ţi s-a născut
glumeşti nu glumesc
femeia are copii cât pântecul ei cât femeia e para are copii cât pântecul ei
şi i-am zis atunci sună din clopote şi el a bătut din nou din palme şi din picioarele lungi
auzeam clopoţeii de la picioarele lui dar mai voiam să trăiesc
nu pot muri la treizeci de ani
mai voiam să trăiesc
mi-a zis nu ai fost niciodată căsătorită eşti femeie pentru tine sunt clopoţeii aceştia
iar eu doar două glezne să am
în cer femeile tinere sunt mirese cu moartea
eu doar două glezne să am
şi a bătut din nou din picioare
mi-am adus aminte de Munch de strigătul acela şi mi s-a făcut frică.
Am auzit din nou clopotul în duminica aceasta
dar nu l-am ascultat
cling cling
sună o stea prea frumos
pesemne Iisus în cer este prunc pentru El să plâng eu dacă nu o să Îl găsesc cuminte în iesle.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept

pentru că eu exist şi am fost creat pentru tine
tu, ştiu, exişti undeva rătăcind în această lume

pentru că soarta ne-a creat diferite destine
eu te aştept sperând să te găsesc, minune

pentru că undeva sufăr simţind că prin privire
tu, ştiu, cauţi orizonturi rătăcite departe de tine

pentru că viaţa încă mult timp ne desparte
eu nădejde mi-am pus că nimic nu este departe

pentru că ştiu că nu mult va fi şi ziua este aproape
te aştept, mă-n-chin şi-n-mpreunate-mi ţin palmele

pentru că ştiu că dureros de nu vei fi, tot restul vieţii mele
te voi dori şi aştepta cu gândul sacru al existenţei tale, divine

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie

oriunde am mers
am purtat universul în mine
că am mers cu autobuzul, că am mers pe jos
l-am ţinut înfăşurat în umbră
să nu se topească la soare

cele patru puncte cardinale
le-am pus într-o lacrimă crudă
şi n-au simţit durerea când le-am smuls
din hotarele lor nesfârşite

am adunat totul în praful din suflet
şi acum de abia mă mai târăsc
printre gropi şi schelete de stele
ce au murit deodată cu Eva

mi-am câştigat libertatea
prin simplul fapt că exist,
port universul în mine
şi mor

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre ingeri

Care îngeri omule?
Care îngeri?
N-am mai văzut un înger adevărat
de pe vremea când trăia bunica...
Ei da, pe vremea aceea
îngerii umblau în vârful degetelor
să nu ne distragă atenţia
de la poveştile ei,
ba chiar îşi ţineau răsuflarea
să nu piardă nici ei vreun cuvânt.
Ai să zici acum “care bunică”?
Cum care, aia unică,
i-am pus doar un “b” înainte
ca o candelă
să vadă toţi cât era de bună.
Atunci a venit îngerul
şi-a luat-o cu aripa de braţ, de stângul,
să fie mai aproape
de centrul ei de greutate
cu limbă de clopot...
şi-au plecat împreună...
de-atunci, de câte ori aud un fâlfâit de aripi
mă uit în toate părţile
doar, doar îl mai văd...
nu, nu pe ea, că mi-am pierdut
perechea de urechi pentru poveşti,
nici candele nu cred să mai am prin cămară,
dar mai am în portmoneu o iconiţă,
pe înger vreau eu să-l văd.
Păi nu-ţi spuneam eu - care înger?
M-au trimis pe mine.
Îngerii nu mai sunt la modă.
Azi nici în Valea Plângerii
nu se mai poartă îngerii.

poezie de Adina Stoicescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tânăr cinic este aproape cea mai tristă privelişte ce poate fi văzută, pentru că înseamnă că el sau ea au mers din a nu şti nimic în a crede în nimic.

citat din Maya Angelou
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Deci, te-a deranjat propria atitudine pe care o adoptasei faţă de el?
Iulian: Da... Aveam mustrări de conştiinţă, pentru că ştiu că el nu-i deloc un băiat rău, nu poate fi indisciplinat, dar nu-ţi fie teamă, m-am revanşat faţă de el azi; sper...
Diana: Cum?!
Iulian: I-am spus unele lucruri pe care nu le-a auzit prea des de la mine.
Diana: Ce i-ai spus?
Iulian: Nu-ţi fie teamă; nimic rău.
Diana: Vai, Iuli, mă bucur nespus de mult că eşti din nou în relaţii bune cu el; şi cu mine... Poate că meriţi chiar şi o recompensă pentru asta, măcar din partea mea.
Iulian: Te iubesc, Diana... Şi pe Luci, evident; voi sunteţi familia mea. Ce altceva mi-aş putea dori? Am o soţie fermecătoare şi un fiu minunat. N-aş putea suporta nici gândul că v-aş pierde... Hai însă să intrăm; prea le dăm subiecte de comentat celor de afară. De ce-or sta şi în ploaie aici? N-au altceva mai bun de făcut oare?

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biserica Anglicană... părea o tiranie îngustă, la fel de detestabilă ca cea a Frăţiei Plymouth; mai puţin logică şi mult mai ipocrită. Când mi-am dat seama că mersul la biserică e ca un reflex pentru majoritatea oamenilor, am ripostat imediat. Am fost mustrat de către vicar pentru că nu am mers la slujbe, ceea ce cu siguranţă nici nu avea să se întâmple, deoarece ar fi însemnat să mă scol foarte devreme. M-am scuzat, aducând ca argument faptul că am fost crescut în cadrul Frăţiei. Vicarul m-a rugat să mă duc din când în când să-l văd, ca să mai discutăm problema, iar eu am avut tupeul să-i scriu că "Sămânţa plantată de tatăl meu, udată cu lacrimile mamei mele s-ar dovedi prea rezistentă pentru a putea fi dezrădăcinată chiar şi de un om cu asemenea elocvenţă şi erudiţie".

Aleister Crowley în The Confessions of Aleister Crowley (1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul ingerilor morti

conventii ciudate si-nrauriri de stele
se-amesteca de ieri in patul de cristal,
astept un uragan cu nume de fecioara,
ma daruiesc aiurea intr-un sonet banal.

plang irisi la fereastra deschisa de val,
singuratatea toata o poti cuprinde-afara,
cuvintele-s prea goale sa fie de final,
gandurile prea pline sa poti uita de ele.

ea nu mi-a spus nimic din ce-ar fi trebuit,
ea doar mi-a mangaiat visele rebele
si m-a facut sa simt ce nu am mai simtit
din vremea cand m-am coborat din stele
sa-i fiu strain, sa-i fiu iubit
si s-o acopar noaptea cu aripile mele.

sonet de Florin Deroxas (2006)
Adăugat de paladi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu gândul, mâine

Mâna mea e un fel de
bună ziua,
nu ştiu ce mai faci cum îţi mai sunt vechile diamante iscate din zăpadă
eclatările magice,
ninse,
cred, mai ninge încă, mai zemuieşte zăpada,
în depărtare se văd mănăstiri şi mame în negru-
îi va învăţa pe ei măicuţa le va spune despre rugăciune,
astăzi m-am trezit cu faţa în palme,
pesemne în somn am ştiut ceva mare,
nu îmi mai aduc aminte -
poate erau doar caii sălbatici
libertatea trecea prin coamele lor, sufla vântul, tremurau apele peste toate,
văzusem
un mag în haine albe, pe cer, driade lăudându-l ori poate nu erau
zâne driade ci preotese nordice, foarte vechi, ajunsesem cu gândurile în nord,
m-am îndepărtat de biserică,
de mamele-n negru, dulcile mele maici, florile milei,
văzusem magul acela alb
înţeleptul,
şi nu m-am mai întors niciodată înapoi.
Dar nu mi-a părut prea rău după aceea,
îmi rămăsese o lumină mică în piept,
de care îmi aduceam aminte,
Şi-apoi am fost foarte fericită, tata mă ţinea pe genunchi, şi mă legăna
eram din nou mică şi frumoasă, cu picioarele legate, cu frângii,
ca să îi rămână fata aproape.

În depărtare vedeam o cruce din lemn stropi de vopsea
să mai cadă,
care-mi amintea că lumina e încă frumoasă. senină.
Sute de persoane în acelaşi timp, pe un singur bidiviu,
Nu ştiam de ce caii sunt înhămaţi li se pune zăbala şi trec pe carele-sănii tot satul,
Cum să crez? Cum să creez?
Vorbesc pesemne o limbă prea/veche/şi/tânără/ pentru picioarele mele legate
la asiatici se legau picioruşele fetiţelor şi se trângeau legăturile
pentru ca fetiţele să fie frumoase

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic şi nimic

eşti cea mai frumoasă
din toate câte sunt

nimic nu rămâne
mi-ai spus

toate nopţile curg
în frumuseţea ce piere
spre un statornic tărâm

tărâmul damnării

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă

vă mulţumesc prieteni pentru toate
şi vouă, neprieteni tot vă mulţumesc
c-aţi mers şi voi cu crucea mea în spate
şi eu cu crucea voastră tot am mers

pe mulţi i-am ajutat să se ridice
indiferent că din jenunchi sau din mormînt
şi răsplătit c-o amplă cicatrice
cu amintire mă mângâi din când în când

că am ajuns la starea de etate
să înţeleg un adevăr paradoxal
că Dumnezeu din mine şi din toate
a rânduit doar existenţial...

a amplasat pe drumul vieţii mele
numai răspunsuri fără întrebări
să nu mă sperii că-ntrebările sunt grele
şi n-au în ele nici un adevăr

vă mulţumesc prieteni pentru toate
şi vouă, neprieteni tot vă mulţumesc
c-aţi mers şi voi cu crucea mea în spate
şi eu cu crucea voastră am tot mers...

poezie de Iurie Osoianu (30 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scarlett: Aveam dreptate când am spus că nu vreau să privesc înapoi. Te doare prea mult, ţi se sfâşie inima şi nu mai poţi după aceea decât să priveşti înapoi. Acesta e defectul lui Ashley. Nu poate privi înainte. Nu poate vedea prezentul, se teme de viitor aşa că se uită înapoi.

replică din romanul Pe aripile vântului de Margaret Mitchell
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

dacă poţi
dansează cu mine
până la capăt
chiar de faţa-mi va fi
câmpul brăzdat
de şrapnele
iar braţele crengi
doar cioturi vinete şi reci
pe scena libertăţii promise
dansează cu mine
aproape
la cumpăna simţurilor
dincolo de zăpezi
flori născute din vânt
muguri de piatră
fii partenerul meu de dans
acum şi atunci
când nu voi mai şti cine sunt
să duci dansul nostru
cu mult mai departe

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!