Tu, iubire, eşti în inimă şi-n suflet

Dumnezeu ţine în palme urgii şi dreptate,
Aşteptarea oricui este acea viziune
Care scaldă în faguri de miere şi lapte
Făptura românească, profundă minune.

Zilnic mut pietre superbe din purul lor loc,
Una e soarele, alta e luna iubită de stele,
Una sunt eu, alta eşti tu pătrunsă de marele joc.
Primăvara rezistă prin flori şi păsări rebele?

Nimeni nu varsă sămânţa de ură în van,
Linişte vrea ţara şi sufletul românului demn,
Nesiguri am fost de când Împăratul Traian
Îl tatua pe Decebal în Columnă, ca semn.

Boala dispreţului, din stradă, trebuie tratată
De mamele, de surorile noastre, de noi,
Să fim sănătoşi mintal, fără urme de pată,
În gândirea de-a merge-n Europa şi nu înapoi.

Ţara n-acceptă ciuntiri în propriul ei neam,
Ea vrea pâine din glie, mult peşte în ape,
Tinerii poartă soarele-n sânge, roade-s pe ram,
Tu, iubire, eşti în inimă şi-n suflet, aproape!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boala dispreţului

Boala dispreţului se-ntinde pe stradă,
Lozinci fluturând în necunoscut viitorul
Scapără lumini de licurici, de mare paradă.
Masa minusculă reprezintă poporul?

Dumnezeu ţine în palme urgii şi dreptate,
Aşteptarea oricui este acea viziune
Care scaldă în faguri de miere şi lapte
Făptura românească, profundă minune.

Zilnic mut pietre albastre din purul lor loc,
Una e soarele, alta e luna iubită de stele,
Una sunt eu, alta eşti tu pătrunsă de marele joc.
Primăvara rezistă prin flori şi păsări rebele?

Nimeni nu varsă sămânţa de ură în van,
Linişte vrea ţara şi sufletul românului demn,
Nesiguri am fost de când Împăratul Traian
Îl tatua pe Decebal în Columnă, ca semn.

Boala dispreţului, din stradă, trebuie tratată
De mamele, de surorile noastre, de noi,
Să fim sănătoşi mintal, fără urme de pată,
În gândirea de-a merge-n Europa şi nu înapoi.

Ţara n-acceptă ciuntiri în propriul ei neam,
Ea vrea pâine din glie, mult peşte în ape,
Tinerii poartă soarele-n sânge, roade-s pe ram,
Tu iubire eşti în inimă şi-n suflet, aproape!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impulsuri

În ţara mea ţâţele vacilor dau numai lapte şi miere
şi sânii femeilor se lasă sărutate de oricine
în ţara mea e apreciat oricare
drumurile sunt presărate în cale
Suntem bogaţi
din buzunare ne curge numai lapte şi miere
potecile, cărările, drumurile sunt pline
de lapte şi miere
dar ce folos, eşti născut diabetic şi mori de foame
degeaba ţâţele te îmbie, funcţiile curg
eşti dat la o parte dacă nu eşti cu cel mare şi tare
Eşti sufocat de cuvinte, de partide şi să fim serioşi
în ţara mea curge numai lapte şi miere
dar pentru alţii.
În ţara mea... aproape toţi au diabet.

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Ţara mea în cor de îngeri
Sentimentele ne cheamă
S-avem mersul prin lumină
Peste răni şi peste plângeri
Limpezind suflet de mamă
Clipei ce încă suspină.

Ţara mea bob de sudoare,
Sânge fulgerând sub stele,
Prutul poartă între noi
Rana care încă doare,
Schisma presărată-n grele
Mări de lacrimi şi puroi.

Ţara mea de flori şi muguri
Ce-ai trecut desculţ prin toate
Azi de Ziua Ta mă-nchin
Domnului ca să te bucuri
De virtute şi dreptate,
S-ai în lume-un nou destin!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacea din sânge

Tot mai nalt, creşte înalt
Torsul mândrului bărbat
Într-o inimă purtat,
În alta este-ncuiat.

Lacrimă şi mângâiere
Plănuiesc întru tăcere,
Una-i mama cu durere,
Alta-i floarea care-l cere.

Una fierbe-n sânu-i dor
Cât e soarele-n pridvor,
Alta vrea ce alte vor:
Izvor nesfârşit de-amor.

Totu-i pulbere, hău mare,
Valuri, zbor, cutremurare
Îşi dă seama ca bărbat
Ce e vis, ce e păcat...

Aşa gânduri se combină,
Devin de Florii lumină
Mişcând greu pacea din sânge:
Cine râde, cine plânge?

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străchini şi străchinari

Ţara-i o strachină mare,
Hotarele ei sunt râuri de lacrimi.
Noi, străchinarii, dăm forme
Şi ardem pământul.
Aplaudăm când
Suspuşii zilei
Calcă prin străchini.

Justiţia îi aduce
Cu picioarele
Pe linia de plutire
Tot cu străchini:
Una cu banii delapidaţi
Şi nerestituiţi,
Alta cu lichidări de pedepse.

Toată lumea bate din palme!

Europa aleargă să se delecteze
Din străchinile strămoşeşti
De la Orăştie
Sau de la Tărtăria.

Am spus, nu mai repet,
Ţara-i o strachină mare,
În ea oasele noastre
Sunt pulbere de stele
Care miroase a lacrimi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi punct, eşti primăvara mea!

Râd ochii vieţii-n ochii tăi
Când florile urcă în văi
Şi eu aburc să nimeresc
Stele din ochi-ţi să culeg.

O clipă frământată-n fluturi
Uşor în mine tu o scuturi,
În inimă-mi devii lumină,
Vers fulgerat, poem retină.

Eşti unică în versuri crude,
Clepsidra crapă în secunde,
Zâmbesc pe umărul tău fin,
Eşti anotimpul meu divin,

Eşti primăvara care strânge
Cartezian puncte din sânge,
Pictezi cu sânge flori şi stea
Şi punct, eşti primăvara mea!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dincolo de suflet... mai e loc

Nu judeca... o lume, după tine,
Când eşti cuprins de griji şi de dureri,
În noapte, te-au târât atâtea seri,
Şi peste rău... nu mai încape bine.

Când pe altarul vieţii arde foc
Şi te-a cuprins, puţin câte puţin,
Iar sufletul îţi pare că e plin...
Şi dincolo de suflet... mai e loc.

Şi dincolo de suflet cresc iubiri,
Sămânţa lor... răsare fără ploi,
Ajunge hrana inimii din noi...
Şi zâmbetul, tăcut, de trandafiri.

Şi dincolo de suflet umblă dor
Ascuns între iubire şi tăceri.
Lumină vie,-a gândului de ieri,
Prin soarele de dincolo de nori.

Şi dincolo de suflet... multe flori,
Mai pun culori pe umbrele din noi,
Oricât am fi de rătăciţi... şi goi.
Şi după nopţi... se mai ivesc şi zori.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn lui Zamolxe

Aprindem rugul sacru, vorbim cu Dumnezeu.
La focul lui Zamolxe, s-or aduna mereu,
în nemurirea lor, străbunii daci eroi,
îşi vor găsi sălaşuri de suflete în noi.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Stăpâne Doamne, stăpâne, noi ne gândim la tine,
punând la cruce soare, scăpat-am de suspine.
Şi falnic stirpea noastră, aşa o să rodească,
din rug sacru ne-ntoarcem la legea strămoşească.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Când soarele răsare pe creste în Carpaţi,
nemuritorii daci în noi sunt întrupaţi.
Avem inimi de foc căci stirpea strămoşească,
a înviat acuma în stirpea românească.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Duşmanii să se teamă de focul din cuvinte.
Cine suntem? Le spunem să ia acum aminte
că lunga asuprire de-acuma s-a-ncheiat,
străbunii daco-geţi în noi au înviat.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Vom înălţa altare şi temple, sanctuare,
în cele patru colţuri, din munte pân-la mare.
Aşa Îl vom cunoaşte din nou pe Dumnezeu,
din ceruri ne-o privi bătrânul Deceneu.

(Refren 2) Zamolxe-i Domnul nostru, aşa a înviat
suflarea românească, din daci s-a întrupat.

Poporul nostru-i mândru, suntem un neam de soi,
cu toţii luaţi aminte, e stirpe de eroi.
Zamolxe ţine treaz al zeilor popor,
nemuritor ne este scutul Carpaţilor.

(Refren 2) Zamolxe-i Domnul nostru, aşa a înviat
suflarea românească, din daci s-a întrupat.

(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

(Refren 3) Zamolxe-i Domnul nostru, de-a pururi să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

(Refren 3) Zamolxe-i Domnul nostru, de-a pururi să renască
Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

Ardealul, Moldova şi Ţara Românească.

cântec, versuri de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din uluirea mea...

Din uluirea mea văd ţara în asalt,
Noroiul plin cu sânge e botezat asfalt,
Pâinea cu chimicale e hrana declarată,
Pensionarii foamea ca jertfă încă poartă.

Saliva urii ţâşneşte printre dinţi,
De-atâta supărare şi ceru-i fără sfinţi,
Nu mă întreb de sunt evenimente
Sau fapte bune, cu înclinaţii drepte.

Văd evaziv tâmpenii cu obrazul pătat,
Deşartă e menirea cuvântului brăzdat
De ură, de-ntuneric; apucături adverse
Excavează ochii, lumina să şi-o verse.

De-aceea-s hotărât în cearcăne de nori
Să pun boabe de soare, nenumărate flori,
Din lecţia de viaţă o vorbă-am să preiau:
De voi muri e una, în rest dreptate vreau!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dan Voiculescu, zis Varanul, puşcăriaşul care refuză să plătească cele 60 de milioane de euro de care a jefuit ţara, este omul cu 1000 de feţe (pamflet)

Una e de turnător,
Alta e de trădător,
Una e de securist,
Alta-i de oportunist,
Una e de ventriloc,
Alta este de escroc,
Una este de pungaş,
Alta-i de puşcăriaş.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (10 iulie 2017)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea să pătrund
din nou în tainele primăverii,
aş vrea să iau soarele de mână
să-l mângâi ca să dea mai multă căldură
şi apoi să ne jucăm cu razele lui
pe iarba verde din grădină
culegând flori multicolore.
Aş vrea să alergăm prin văi
şi se ne bălăcim în râurile limpezi,
să curăţăm murdăria din sufletele noastre
care s-a acumulat în noi de atâta vreme.
Aş vrea să ne jucăm noaptea
cu luna şi stelele plimbându-ne uşor,
alături de îngeri, la lumina licuricilor,
printre stelele din carul mare în calea lactee.
Aş vrea să ştiu ce e fericirea
alunecând pe pământ în iarba verde,
scăldându-mă în roua dimineţii
şi dansând cu un buchet de flori în braţe.
Aş vrea s-avem aripi imaginare,
să putem zbura odată cu păsările în înaltul cerului
şi s-ascultăm cântecele lor prin livezi.
Aş vrea să fim tot timpul cu zâmbetul pe buze
să uităm de griji, să fim ca o primăvară
plină de muguri şi flori parfumate
şi să aruncăm steagurile singurătăţii,
să fim învăluiţi de îmbrăţişarile noastre.

poezie de Eugenia Calancea (26 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ţară, pentru neam

De la daci, de la romani,
Am primit tot ce n-aveam.
Am primit glie şi ram,
Şi ne-am zămislit ca neam.

Eşti dator să lupţi, române,
Pentru ţară, pentru neam.
Pentru glie, pentru grâne,
Pentru frunza de pe ram.

Să păstrezi ţara şi neamul!
Că sunt tot ce ai mai sfânt.
Aprig să înfrunţi duşmanul,
Când calcă al tău pamânt.

poezie de Dumitru Delcă (30 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pruncului român

Ţi-am dat în dar viaţa, copilăria,
Ţi-am dat lumină,-n har te-am botezat.
Tu te-ai născut copil, în România
Şi taina României ai aflat.
În ţara ta ai munţi, păduri şi ape,
Câmpii şi mări şi peşti şi flori şi stele,
Aici mereu ai cerul mai aproape,
Aici ai dragostea măicuţei tele.

Ţi-am dat în dar viaţa, copilăria,
Prolog la veşnicie, vis spre-nalt,
Ţi-am dat copile,-n suflet poezia,
Apoi, cuminte, m-am îndepărtat.
Mi-s paşii grei, de-acum sunt o epavă
Trecând prin viaţa toată înapoi.
Furtuni mă-ntorc din drum. O luptă dreaptă
Se poartă între ele şi-ntre noi.

Ţi-am dat lumină,-n har te-am botezat,
Iubiri de semeni, ţară şi dreptate,
Un înger înspre cer m-am înălţat,
Am plâns şi am rămas captivă-n moarte.
Dar am lăsat însemne... Cei ce vin
Să ia aminte cu înţelepciune,
Să nu îşi uite neamul lor. Amin!
Mândrii şi demni poată păşi în lume...

Tu te-ai născut, copil, în România,
Din viţă strămoşască ai mustit
Şi cu mândrie-ţi porţi fota şi ia.
În tricolor şi-n imn ai retrăit
Istoria trecutei generaţii.
Şi la un semn ai devenit lumină.
Tu te-ai unit pe veci aici cu fraţii,
În muncă, în iubire şi în tihnă.

Şi taina României ai aflat...
Pe glia sa însămânţai cuvântul...
Cu sângele strămoşii au udat
Prin jertfa lor şi portul şi pământul.
În tricolor, cu florile de măr,
Ţi-am pus un ram de salcie, copile,
Spre-a nu uita să creşti în adevăr,
Om de cuvânt şi fără-asemuire.

În ţară tu ai munţi, păduri şi ape,
Eşti flamură, iubire şi altar,
Strămoşii,-n ziduri stânşi, îţi sunt aproape!
Iubirea lor e fără de hotar.
Aici ţi-e neamul, cerul de smarald
Şi simetria-n cercuri se coboară...
Te-aşezi pe aşternuturi moi de jad
Şi pui poveşti de dor în călimară.

Câmpii şi mări şi peşti şi flori şi stele,
Fiu de român, doar ţie-ţi aparţin,
Din moşi-strămoşi, acestea-s ale tele...
Şi pită, sare, cozonac şi vin...
A ta-i de veci şi cumpăna fântânii,
Biserica de timpuri aplecată
Şi valea-n care,-nmormântaţi, străbunii,
Rămân o amintire ancorată.

Aici mereu ai cerul mai aproape
Şi sună-n noapte tulnicul furtunii.
Cuvânt şi toc, vor în pământ să sape
Spre a sădi în brazdă toţi românii.
Aici ţi-i ia, fota şi opinca,
Lumina şi biserica creştină,
Aici rămâi copilul lui mamica,
Legat de carte, sate şi ţărână.

Aici ai dragostea măicuţei tale,
Cuvântul, portul, dragostea de neam.
Aici, la tâmple,-mi cade plâns de stele.
Stăpân şi demn, eu doar aici eram.
Te-am botezat în adevăr, copile
Şi în credinţă visul mi-am urmat,
Aici e cel mai dulce gust de pâine,
Aici e vinul roşu şi curat...

Aici ai dragostea măicuţei tele,
Aici mereu ai cerul mai aproape,
Câmpii şi mări şi peşti şi flori şi stele...
În ţara ta ai munţi, păduri şi ape.
Şi taina României ai aflat.
Tu te-ai născut, copil, în România!
Ţi-am dat lumină,-n har te-am botezat,
Ţi-am dat în dar viaţa, copilăria...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe

Aş vrea să mă întrec cu peştii
În ape de cleştar,
Aş vrea să mă înalţ cu păsări
În albastru zbor,
Aş vrea să cânt la cer
Ca Lia ciocârlia,
Aş vrea să fiu iubită
De toţi ca şi Maria,
Aş vrea să fiu din nou
Copil nevinovat,
Să mai trăiesc nemuritoare
Clipe de altădată.
Aş vrea să înţeleg
Izvorul dulce când vorbeşte,
Şi vântul, când este turbat,
Şi în geamuri vuieşte.
Aş vrea să am rochiţe,
Ţesute cu mândre flori de mai
Şi să dansez cu fluturii-n alai,
Aş vrea să înţeleg,
Limbajul şi verdele pădurii,
Aş vrea să fiu copilul
Sălbatic al naturii.
Aş vrea să fiu prietenă
Cu luna şi cu mândrul soare
Căci ele ştiu de dor,
Când inima mă doare.
Aş vrea să pot muta
Măreţii munţi din loc,
Oamenilor să le aduc noroc,
Aş vrea să cânt, să scriu,
Cu-atâta măiestrie,
Şi inima de piatră,
Cântul şi versul să-l mângâie.
Şi câte nu aş vrea...
Dar poate cineva să-mi ia
Dreptul minunii de-a visa?

poezie de Valeria Mahok (20 septembrie 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-avem sub tălpi, nu apă, ci pământ

În derivă sufletul naufragiază,
Lumea-i oceanul în care vibrează
Şi când e furtună, şi când e comoară,
Pusă-n palme pentru prima oară.

Un singur loc mă ţine ancorat
La pieptul tău fierbinte şi-ncărcat
Cu stele ce plutesc din cer în ochii tăi:
Cărarea amintirii din ascunse văi.

Poteca cea flămândă a iubirii noastre
Întinde stindardul din iedere albastre,
Ne pune leac în vise pentru trăinicie
Unde heruvimii cer sângelui moşie,

Cu iarbă verde, cu păsări prinse-n zbor,
Cu floarea fericirii ce-aduce vieţii dor,
Cu prinderea de mână şi intrarea-n joc
Să înălţăm derivei altarul de noroc.

S-avem vatră de jar în suflet şi în gând,
S-avem sub tălpi, nu apă, ci pământ,
S-avem sufletul sub candele aprinse
În iubirea scrisă prin fapte şi prin vise!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Una şi alta

doresc să infectez
venit din italia
poporul român poporul român
doresc
să murim cu iubire
să ne luăm
patria înapoi cum ar fi
bucile goale
şi un
pic mai murdare
şi un
mai mare în gol pendulare
şi un
creier să moară puţin
în ciuda priceperii la
una şi alta

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dar de ziua ta, erou născut de Românie

(Dedic acest poem Nanei Ileana Filip, născută în ziua de 1 Decembrie)

Sunt plămadă sfântă acestui pământ,
Mă înalţă ţara, ţara m-a născut!
35 de stele, pe cer strălucesc,
Scumpă Românie, ţară, te iubesc!
Învelit mi-e pieptul cu alai de grâne,
Soare blând şi miere, dragule române...
Sângele se lasă în cascade calde,
Dragostea de ţară, blând vulcan, mă arde.
Cerul ce se-ntinde ca un vis, e-al meu!
Ţara mă iubeşte, ţara sunt chiar eu.
Cântec de biserici către Dumnezeu,
Clopotul cântării e-n sufletul meu.
Pieptul scut îmi este - steagul tricolor.
Soră-s pentru oameni fără ajutor,
Horă a unirii, ie şi ilic,
Un cuptor de pâine, din tot câte-un pic.
Cumpăna fântânii, sânge strămoşesc,
Viaţă, libertate, plai duhovnicesc.
Clopot de dreptate, spirit de dreptate,
Un petec de ţară, un izvor în moarte,
Imn şi dor de glie, graiul românesc.
De aceea ţară, scumpă Românie,
Veşnic, ca pe-o fiică, am să te iubesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt aproape convins acum că omul are, de fapt, trei vieţi relativ distincte. Una, publică. Alta, particulară. Şi alta pe care – în lipsa unei formule mai bune – aş numi-o "secretă". Prin "viaţă secretă" înţelegând nu ceea ce ascundem de ceilalţi, din pudoare sau din interes, ci acea parte din noi asupra căreia nu avem niciun control – cum ar fi obsesiile, fantasmele, visele, subconştientul – şi unde nu ne putem minţi.

Octavian Paler în Deşertul pentru totdeauna
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stelele ne luminează

Iubirea prin iubire e iubire,
Eu prin mine sunt tot eu
Şi iubindu-mă cu tine,
Sunt coastă din Dumnezeu.

Tu eşti coasta mea, se spune,
Eşti inima şi eşti focul
Care purifică visul
Presărând vieţii norocul.

Cum iubim iubind iubirea
Eu şi tu, două-amintiri,
Stelele ne luminează
Coastele noastre subţiri!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cadou de Ziua Ta

Un cadou de Ziua Ta,
Când lunecă zarea-n lumină,
Ţi se cuvine ţie, floare,
O metaforă divină.

Tu eşti visul meu de viaţă,
Tu eşti roua fericirii,
Tu eşti focul ce aprinde
Rugul aprig de iubire.

Tu eşti urma din cărare
Care vine către mine,
Tu eşti gândul care-nalţă
Bucuria din suspine.

Tu eşti cerul plin de stele,
Eşti şi marea frământată
În fermentul care-aduce
Zbor de inimă curată.

Iată darul meu, rămâne,
Un simbol, floare prin floare,
Dragostea şi-mbrăţişarea
Ce rămân nemuritoare!

Un sărut pus ca pecete
În destinul nostru-i scris
De-a înfăptui în bine
Şi speranţă dar şi vis.

Un cadou ţi se cuvine,
Ca poet mă dăruiesc,
Semn înalt de preţuire,
Semnul sfânt că te iubesc!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!