Cercul frunzelor

Gândind, nu ştiu unde leg
Adevărul când îl scriu
Când mă odinesc, nu ştiu
Stând la umbră.. ce culeg?

Întins pe pământ, sunt viu
Frunze moarte cad pe jos
Trosnind câte-un os şi-un os
Sec şi des şi în pustiu

Strâng în palme noii zori
Rupţi din vraja nopţilor
Îmi întind şira uşor
Mi-o trosnesc de două ori

Ţesut blândul ruginiu
Împletit versu-i citesc
Scrisul într-un mod firesc
E cu verde fumuriu

Gândind, nu ştiu unde leg
Viaţa, moartea, frunzelor
Cât e umbra pomilor?..
Cât e cercul?... nu-nţeleg

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti altfel

Cât te-ai schimbat iubită primăvară,
Pe lângă ploi ai şi ninsori,
Cât de-ncâlcită eşti spre seară,
Eşti cum n-ai fost pe vechii zori.

Acum eşti verde cu răceală,
Acum eşti caldă peste flori,
Apoi eşti albă de zăpadă,
Eşti cum n-ai fost pe ochişori.

Cât te-ai schimbat de astă vară,
Când ai plecat unde nu ştiu,
Lăsându-ţi sora tropicală,
Să ardă verdele cel viu.

Îmi pari atât de supărată,
Pe pomi, pe flori şi-apoi pe noi,
De-aş şti ce ţi-am făcut surato,
Cât m-aş certa întins sub ploi.

Cât te-ai schimbat iubită primăvară,
Te porţi de parcă te răzbuni,
Că ai găsit pădurea rară
Şi luncile ce nu mai sunt.

E timpul, scurs, să pleci surato,
E timpul tău să nu mai fii
Şi-ai să dispari îngândurată,
Cu stolul tău de păpădii.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândind...

Gândind o poezie, gândind la un absurd
Gândind o melodie, gândind spre un gând mai pur
Gândind o altă lume, gândind un alt destin
Gândind la o iubire, gândind la un crud şi veşnic chin

Gândind spre o gândire, o alta decât cea de acum
Gândind dacă e bine sau nu
Gândind şi tot parcă nu
Gândind dar nu ştim

Dar continui să cred că voi afla
Gândesc şi nu mă opresc
Căci doar sunt om
Gândind

poezie de Angelica Grecu din proprie (8 ianuarie 2009)
Adăugat de Angelica Grecu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să ştiu

n-am să ştiu acum cât braţ să-ţi întind,
cât pe contrasens aiurea să-ţi merg,
în ce răscruce de nevăzut să te aştept,
lutu-mi într-o doară de tine să-l leg.

prin ce aspiraţii sparte în uşi să aştept
şi-n ce fel respiraţia-mi pătrată sune
pe sub şanse speriate şi viralii caişi,
fruntea-mi în nesfârşit să se răzbune,

dar inventez fuga unui timp răsturnat
prin amiaza vieţii şi încruntata izolare;
mai jos de cercelul tău, mult mai jos
şi mai sus de stârcului picior relaxare.

sub influenţa cerului grav de calm
m-am internat umbră fără scăpare,
nopţilor fără garduri, fără ajunsuri
şi sfericelor foşnete perechi purtare.

n-am să ştiu niciodată cum să te trec,
ce iertări anume şi ce pasteluri...
cât de cosmic adâncul să ţi-l umplu
cu ieri şi azi, întors-reîntors în feluri.

nu ştiu acum cât braţ mi-a mai rămas,
cât cerc de ochi să lepăd şi să-ţi azvârl...
tăcut şi absent orelor popasuri-n derivă
cu pleoapa-mi mereu udă, mereu mâl.

nu ştiu în câte rotunde împart vederea
cea lungă, cea mare, aşa pe catedrale...
cum să divid anotimpul în blânde bucăţi,
de mine mai sus, de tine frumos mai în vale.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dependenta

Eu nu ştiu fără tine cum se cântă
când se aşază-n portativ diezi
de râs înalt şi nu ştiu cum cuvântă
glasul iubirii... Zborul mi-l retezi

de-mi iei nemărginirea ta albastră
şi-mi laşi doar o fărâmă de apus
să-mi îmblânzească cerul din fereastră.
Şi nu ştiu fără tine cât s-a spus

din gândul alb al iernii fără nume,
din cel al verii, încă auriu,
din cel lăsat pe margine de lume
să pârguiască roade de pustiu.

Nu ştiu măcar de unde până unde
hotarele poveştii se întind
căci fără tine răspândesc secunde
de timp confuz şi-n zbucium mă aprind...

poezie de Aura Popa
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste mine a venit toamna...

iubito, peste mine a venit toamna,
cu tot alaiul ei, cu toată gama
de melodii prea triste şi îngândurate,
iubito, ploaia ei de frunze ne desparte
şi unde eşti iubito? eşti departe...

la fel ca pomii când îşi pierd verdeaţa
pe chipul meu sunt riduri dimineaţa,
mai trag de timp, întind la maxim aţa,
deschid larg ochii să-mi gonească ceaţa
şi deapăn printre gânduri toată viaţa

atât mai fac, iubito şi mai scriu,
un rând aştern din visul meu pustiu,
el îmi zâmbeşte, este amărui,
îmi amintesc pe versuri cum te ştiu,
cu râsul tău mereu, mereu, zglobiu

şi toamna cea din mine mă apasă,
îmi cocoşează trupul, cui îi pasă?
sunt prins de boala ei ca într-o plasă,
îmi cade câte-un fir de păr, dar lasă,
tu cum mai eşti? erai cea mai frumoasă

mai am o prietenă, o ştii de-atâta vreme,
cafeaua dimineţilor eterne,
cu ea îmi aranjez atâtea teme,
rămase de azi- noapte printre gene
şi-mi simt picioarele cum dor, sunt semne...

şi mă gândesc la tine mai tot timpul,
te mai iubesc să ştii, îţi chem în vise chipul
iar când sunt treaz mă cotropeşte gândul
c-o întrebare ce nu-i ştiu răspunsul
ce ne-a gonit de noi lăsându-mi plânsul...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu

Eu nu ştiu cum să mă numesc,
Nici nu ştiu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viaţa ce o trăiesc.

Eu nu ştiu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreţine.

Eu nu ştiu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu ştiu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniştea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu ştiu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a ştiut.

Eu nu ştiu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârşit.
Nu ştiu unde am greşit, dacă am greşit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu ştiu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis... demult

Poate ploaia cade când prea multă-i secetă şi
de atâta arşiţă nu ne mai simte pământul, poate
de atâta foame nu mai simţim iubirea, poate nu
mai suntem... ne e mult... mult prea secetă!

Poate toamna domină iubirea, poate moartea
domina iubirea, poate,, carnea vie" să fie prea
moartă, oasele prea şubrede, cine poate ştie,
poate câteva scânduri sunt bătute-n cuie!

Nu ştiu, nimeni nu poate a şti când cad din
temeli... visele ori vieţile, cât am decăzut şi nu,
nu am reuşit a ne iubi, nu ştiu a regreta, cine
m-a adus, bătut în piept, chiar nu înţeleg, chiar...

Pot să mă reîntorc ori pot să plec, nu mai dor,
nimeni nu doare, aş fi spus de fericire... unde e,
unde ne doare, ce iluzie... ce timp pustiu, sunt...
devin absent, cine, cine te-ar mai vrea fecioară?!

Nimeni, nici Eu, îmi ajunge carnea toată
desfătată, desfirată, buză încreţită, tremuri
inimi, baţi în piept, suflet de oţel până dai în
fiert, cât mă fierbi, cât mă omori, nu te port...

Ai uitat de portul meu, de sărutul interzis, te-ai
pierdut pe acest pământ, Eu... sunt Cer acum,
Tu... chiar de nu ştii de Lună, Eu sunt de pe
acest pământ, Tu nu mai eşti demult... Lună!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde cad anii când se duc?

Unde cad anii când se duc, în noi, în cer sau în pământ?
Am început să–mi frământ visele sub scara ce urcă spre cer.
Poate vor fi şifonate.
Poate vor ieşi din chenar, dar cu siguranţă îmi vor umple gândurile.
Mari şi năstruşnice.
Fără să le poată muta cineva de sus în jos, de la est la vest.
Nu ştiu unde se duc când toate rămân departe, aşa cum sunt, până ziua întâlneşte moartea.
Cine stie?
Simt ceva! Parcă este adierea unei mâini peste genele care s–au contopit pentru o secundă în amfiteatrul gândurilor.
Teribilă treabă cu anii. Cu gândurile. Cu visele...
Şi totuşi, unde cad anii când se duc, în noi, în cer sau în pământ?

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când o să mai ştiu oare...

Când o să mai ştiu oare
Să vorbesc graiul pâinii
Ca atunci când alergam,
copilă
să culeg îmbrăţişări
din marea galbenă
despletită în pletele verii...

Când o să mai ştiu oare
să ascult şoapta pământului
ca atunci când închideam ochii
şi atingeam cu palma
obrazul pământului ud
înăsprit de zdrenţele ploii.

Când o să mai stiu oare
să hoinăresc fluierând prin padure
ca atunci când creşteam
doar o frunză în priviri
şi o plângeam verde
pe trunchiul unui copac
să-i panseze rănile
lăsate de naşterea frunzelor.

Când o să mai stiu oare
că dorul nu e o rană.
Când o mai ştiu oare
că amintirea nu e o lacrimă tristă.
Când o să mai ştiu oare
că nu o să mai ştiu...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu

Îmi cunosc trecutul,
ştiu motivul pentru alegerile mele,
ştiu ce am în interior.
Ştiu cât de mult am suferit,
ştiu cât de puternică sunt
ştiu cât de fragilă sunt
şi nimeni altcineva nu ştie asta.
Ştiu de ce am făcut un lucru în loc de altul,
dar cei care se uită la mine nu cred
în dreptul de a nu judeca propriile mele obţiuni.
Numai eu pot judeca.

poezie de Eugenia Calancea (21 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuiesc într-un cerc

Locuiesc într-un cerc
Şi mă simt în el ca-ntr-o cuşcă.
Cerberii nopţii fruntea îmi muşcă,
Gânduri către tine când incerc.

Locuiesc într-un cerc.
Lanţuri de-aramă îmi strâng piciorul,
Focul din mine s-a stins demult
Ochii mei încă îţi mai duc dorul.

Degeaba încerci flori să-mi arunci,
Amintirile mele privesc din-afară,
Cercul de gheaţă nu are punţi,
Frigul din mine mă înfioară.

Cercul e strâmt, cât aş vrea să-l lărgesc,
Înauntrul lui încerc să te prind,
Dar cerberii zilei de pază îmi sunt
Şi cine sunt, unde sunt îmi reamintesc.

Locuiesc într-un cerc.
Aici începutul şi sfârşitul se confundă,
Încât, acum, nici eu nu mai ştiu:
m-am născut sau am murit acum o secundă?

poezie de Mariana Pancu
Adăugat de Carla Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înscris

Scriu când mor pentru a rămâne
prin flori, prin frunze, prin tei,
e liberă lumea să mă îngâne,
e liberă lumea să creadă în zmei.
Sunt criticat şi iubit deopotrivă
si uneori îngenuncheat
de stele, de drumuri, de lună,
sunt pentru viaţă un fel de ciudat!
Ştiu şi nu ştiu multele rosturi
şi mai ştiu şi pe unde-am călcat,
lăsând ruptă iubirea de iarbă,
lăsând noroiul sub tălpi îngropat!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafăr blând...

cât a trecut, mult sau puţin,
dar eşti aici şi te simţim,
eşti printre frunze, eşti în iarnă,
eşti o dorinţă care cheamă

de sus din cer cobori lumină
şi-acum ne e raza divină
şi-n noapte eşti Luceafăr blând,
ne mângâi cu un vers, pe rând

te doare totul pe pământ,
pământul României Sfânt,
priveşti plângând din ochii tăi,
te dor de-atâţia derbedei

îi vezi câţi sunt, sunt încă mulţi,
sunt mulţi şi cei ce sunt desculţi,
doar tu îi mângâi când şi când,
cu poezia ta vorbind

ţi-s versurile toate actuale,
nu s-a schimbat nimic şi cât te doare,
dar vreau să ştii că cei români,
citesc ce-ai scris şi tu i-aduni

ştiu foarte mulţi cum sună doina,
când te citesc le-aduci odihna
şi îi trezeşti să se gândească,
la ţara noastră românească

cât a trecut, puţin sau mult,
dar şi-astăzi eşti în noi un cult,
un cult ce nu se dă bătut
şi cultul tău ne este scut

ţi-am îngrijit teiul cu flori,
venim la el de-atâtea ori,
aici la umbra lui de-acum,
te recitim, poet român

te rechemăm şi-n seri, şi-n nopţi
şi când oftăm la câte porţi,
unde ne chemi iubirile,
citindu-ţi poeziile

Luceafăr blând, Luceafăr drag,
cum străluceşti la noi pe prag,
cum te iubeşte România,
cu toată inima, cu toată glia.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleacă

nu ştiu unde şi adu
nu ştiu ce - a poruncit
regele supusu
lui nu-i păsa, nu ştia ce
nu ştia de unde
supusul a plecat nu ştiu
unde şi să aducă
nu ştiu ce
s-o pună sau să-l pună
în cutie? - nu ştiu ce
de nu ştiu unde -
se mai întreabă şi azi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să-ţi spun...

aş vrea să-ţi spun secretul toamnei,
e arămiu şi plin de flori,
e plin de amintirile iubirii,
e plin de cei rămaşi, ca noi

rămân în toamnă doar copacii,
ce au avut şi au puţin noroc,
aceştia plâng din când în când pe alţii,
ce-au dispărut răpiţi de nenoroc

se cerne cerul peste frunze,
încet cu albul sclipitor,
copacii goi mai tremură în muget,
trosnesc în ramuri, singuri, goi

aş vrea să-ţi spun secretul iernii,
dar nu îl ştiu căci încă nu-l pătrund,
ştiu doar atât că tainic gerul,
ne fură viaţa coborându-ne-n pământ

nu ştiu secretul nemuririi,
căci ţi l-aş spune, nu l-aş ţine ascuns,
e drept că taina vieţuirii,
e totuşi grea, chinuitoare-n rozul ei plăpând

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De trei zile-s nebună-ntre lumi

De trei zile-ntre lumi
Eu culeg vocea ta albăstruie,
Şi-aş zidi un spital de nebuni,
Dar n-am lemne şi nu am nici cuie.

De trei zile mă rog la apus,
Din aripa lui să îmi dea vreo trei fulgi,
Căci nu ştiu pe ai mei unde i-am pus
Şi nu ştiu, când mă vezi de ce fugi?

De trei zile zidesc un altar
Şi dărâm o biserică-apoi,
Că de mult nu mai am eu habar,
Cât rai şi cât iad se ascunde în noi.

De trei nopţi privesc la o stea,
Sunt nebună, şi nu-mi vine-a crede,
Cum din ochi îmi curge culoarea,
Picurând peste lume doar verde.

De-o veşnicie pictez o zi şi o noapte,
Să îţi fiu numai ţie aleasă,
Căci mă asemăn prea mult cu o moarte
Şi-am să-i fiu numai nopţii mireasă!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolnav de moarte

Cât de greu îmi e să-mi car, anii adunaţi în spate
Până-n ultimul hotar, până unde scap de toate
Simt piciorele uscate, sângele îl simt uscat
Curge sec, napoi, nainte, greu la vale, la urcat

Ceasul trage limbile, orele alergătoare
Cum se scurg secundele, cum sunt ele sfidătoare
Îmi sunt scurte zilele, nopţile-s lungite tare
Nu-mi sunt albe zările, prea puţin mai îmi e soare

Sacul meu e tot mai greu, câte toamne car în spate
Câte ierni şi câte veri, câte primăveri uitate
Urc cu ele către cer, pe o scară nevăzută
Mă dor zilele de ieri, mă dor tâmplele şi-mi urlă

De când sunt pe-această lume, zi de zi şi ceas de ceas
M-am îmbolnăvit de moarte, mă îndrept spre ea la pas
Unde duce drumul ăsta, eu nu ştiu, doar bănuiesc
Bănuiala e în mine şi nu vreau s-o răvăşesc

M-am îmbolnăvit de moarte, nu m-am vindecat de ea
Chiar din prima zi de viaţă, boala asta îmi e grea

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa ştiu, ce vreau să ştiu

Nici nu ştiu ce vreau să ştiu:
Dacă raiul este viu,
Dacă iadul este trist,
Îndoielnic futurist.

Ştiu că raiu-i pe pământ
Şi cu ploaie şi cu vânt,
Şi cu soare şi cu miei,
Cu stoluri de porumbei.

Ştiu că stânca este stâncă,
Veşnic înspre ceruri urcă,
Finisează-n curcubeie
Tors de înger, de femeie

Cu ochii de căprioare,
Genele fluturi în soare,
Nasul fin ca un surâs,
Gura un izvor de râs,

Gâtul suplu, pieptul plin,
Cu rădăcini în destin,
Braţele-s pline cu flori
Unde m-ascund uneori.

Asta e femeia, eu
Sprijinul ei sunt la greu,
Muză mi-i şi poezia
Cât trăiesc în România.

O sculptez pentru vecie,
În statui cu gingăşie,
Aşa ştiu, ce vreau să ştiu,
Raiul este prin ea viu!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea când...

Unde te ascunzi
de unde să te chem să-mi răspunzi
din oceane din viroage din stânci,
din tăcerile mele adânci,
de unde să-ţi dau formă lumească,
te aştept cu ochii ruguri de iască,
câteodată la răspântia unei ore neclare
te-am bănuit ca o plantă umbritoare
dar când am întins mâna ai dispărut
în ce licoare stranie te-am băut,

de unde-ţi ştiu cuvintele, răspunde,
de unde te ştiu, că nu te găsesc niciunde?

poezie clasică de Mihu Dragomir din Dor (1969)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Copil fiind, adesea mă-ntrebam
Când voi putea să scriu scrisori?
Ce sunt acelea sărbători?
De răutăţi habar n-aveam.

Acuma scriu, dar nu scrisori,
Citesc, dar nu-nţeleg nimic,
Adesea cad, dar mă ridic
Şi ştiu ce-s alea sărbători!

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!