Binecuvântare

Când printr-o hotărâre a voilor din Slavă
Veni pe lume fiinţa psalmistului firavă,
Lăuză, -nspăimântată şi blestemându-şi ceasul,
Cu pumnii strânşi la ceruri îşi varsă tot necazul:

- "Cum nu-mi secaşi, Tu, sânii, ca să rămâie sterpi!
Şi nu-ncolţi mai bine în ei un cuib de şerpi!
Afurisită fie ispita trecătoare
Din noaptea când fui prinsă furiş de cingătoare.

Că m-ai ales din lume femeie de ruşine,
Să-i fie scârba tocmai bărbatului de mine,
Nu pot lepădătura s-o zvârl măcar în foc,
Ca un bilet de seară, ascuns, strâns glomotoc,

Aceeaşi ură, însă, cu care m-ai hulit,
Voi pune-o să-mi razbune greşela înzecit.
Spurcată buruiană, ieşită la lumină,
Îţi voi usca lăstarul bolnav, din rădăcină!"

Şi spumegându-şi fierea, şi împroşcând veninul,
Şi neputând pricepe ce-a întocmit destinul,
Ea singură aţâţă rugul nestins, de munci,
Păstrat, în Iad, pedeapsă, uciderii de prunci.

Păzit din Cer, ca bezna de jos să nu-l mânjească,
Dezmoştenitul simte beţia îngerească,
Şi-n tot ce-i gustă limba, în tot ce-i soarbe gura,
Sfinţit e dumicatul şi sfântă băutura.

Se zbenguie cu luna, vorbindu-i şi cântând,
Însufleţit de pilda Golgotei pe pământ,
Şi Sfântul Duh, ce-i poartă tot pasul şi-l îmbie,
Că-l vede vesel, plânge, ca pasărea zglobie.

Cine-i e drag se teme de el, şi fiecare,
Jignit de liniştita-i cu sine împăcare,
Şi căutând să-l cruţe şi să îl uite, parcă,
Răbdarea cu cruzime sălbatecă i-o-ncearcă.

Cu pâinea lui cinstită şi vinul din pahar
Amestecă cenuşe şi un scuipat murdar,
Faţărnicia-i face s-arunce tot ce-atinge.
Un ins îl dă în lături, şi altul îl împinge.

Femeia lui îl face-n răspântii de ocară:
-"Fiindcă mi se-nchină, şi-i sunt ca o comoară,
Îmi voi încinge fruntea, ca idolii, cu laur,
Căci vreau să-mi umple poala, silit, cu sălbi de aur.

Şi beată de tămâie, de smirnă şi căldură,
De saţiu, de metanii, de fum, de băutură,
Voi şti să iau şi locul, de la bărbatul meu,
Batjocorit al celui ce-i este Dumnezeu.

Şi când voi fi de glumă şi jocul meu sătulă,
În mâna mea gingaşă putere e destulă.
Voi pune-o apasată pe piept şi, cu cinci unghii,
Drept, inima,-n cinci locuri, prin coaste i-o înjunghii.

Ca pe un pui de mierlă ce-ncepe să se zbată,
Voi smulge-o dinlăuntru, din piept, însângerată,
Şi ca să-i dau o cină mai bună, mai aleasă,
Voi arunca. o vie caţelului subt masă"

Spre cer, unde zăreşte un jilţ şi o minune,
Psalmistul îşi ridică smerită rugăciune,
Şi lunga scăpărare a nimbului rotund
Priveliştile lumii duşmane i le-ascund.

-"Blagoslovit fii, Doamne că este cu putinţă
Un leac de curăţire adânc, prin suferinţă,
Şi că această dulce, curată doctorie
Ne dă îndrednicirea la sfânta bucurie.

Eu stiu că îl aşteaptă în văile senine,
În rând cu heruvimii prea fericiţi, la tine
Pe cântăreţ o strană la veşnicul ospăţ,
Al cetelor de îngeri, şi caut să mă-nvăţ.

Ştiu că durerea este cea mai înaltă treaptă
Spre care nici ţărâna, nici omul nu se-dreaptă,
Şi ca-mpletind cununa mea nouă, tu mă legi
Să birui lumea toată şi timpurile-ntregi.

Podoabele cu pietre de preţ şi cu metale,
Lucrate-n giuvaiere de chiar mâinile tale,
Nu-s de ajuns cereştei aprinse diademe,
Strălucitoare-n timpul de peste om si vreme.

Căci numai din lumină şi rouă s-a făcut,
Din razele din vatra de zări de la-nceput,
Faţă de care ochii nesemuiţi, ce mor,
Sunt cioburi de oglindă, în frumuseţea lor.

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răbdare şi destin

Păzit de Cer, cu pâinea în mâna şi vinul în pahar,
mi–s toate creier, carne şi amor divin.

Ca un bilet de bal, de–a valma, cam ciudat,
răbdând şi fără plângeri, prin coaste înjungheat.
Vibrez asemeni unui cer pe săbii cocoţat
ce încinge cu cinci unghii un coif îmbălsămat.

Din talpa mea geroasă la pletele cernite
suspin prin ramuri dezgolite ca un izvor de ploaie.
Destinu–mi ca un câine, clipind privea departe
făcându–mi din răbdare un strop de miere mie.

Singur se aţâţă pe rugul plin de munci
şi tot ce–i gustă gura se amestecă cu fierea.
Ca o rană dintr–un sân cu lănci
îmi apăs pe piept dreptatea ce–mi răzbună firea.

Râd cu haz la viaţă, cu farmec înrămat,
la îngheţatul soare cu pupile seci.
Luând drept martori matrozi cu râsul cam ciudat
fără să mă plâng că au degetele reci.

Par un zugrav de soartă, de ziuă mohorâtă,
smulgând din pietre o linişte adâncă.
Dând unora nelinişti, altora ispită,
ca un bucătar funebru ce fierbe un colţ de stâncă.

Păzit de Cer, cu pâinea în mână şi vinul în pahar,
mi–s toate creier, carne şi amor divin.
Îmi fac răbdarea ibovnică şi dar,
Iubito, vei citi zâmbind în ultimul ziar!

Ca un bilet de bal, de–a valma, cam ciudat,
răbdând şi fără plângeri, prin coaste înjungheat.
Vibrez asemeni unui cer pe săbii cocoţat
ce încinge cu cinci unghii un coif îmbălsămat.

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune universală

Tată a toate! Adorat
În orice loc, mereu, mereu,
De înţelept, de ignorant,
Iehova, Zeus, Dumnezeu!

Cauză Primă, drag străbun
Ce minţii mele pui hotar
Vreau doar să ştiu că Tu eşti bun
Iar eu sunt orb şi n-am habar.

Dar chiar şi-n beznă tu ai vrut
Să văd ce-i rău şi ce e bine
Şi Trupu-n Soartă l-ai ţesut
Însă Voinţa mă susţine.

Şi ce-mi dictează Conştiinţa
Eu fac sau mă feresc a face
De Iad îmi protejez fiinţa
Şi caut Raiul care-mi place.

Îmi dai atâtea lucruri bune
Cum aş putea să le arunc?
Căci Dumnezeu mereu ne spune
Să fim supuşi precum un prunc.

Nu mă lăsa să fiu legat
De-acest pământ, fii bun cu mine!
Căci sigur sunt, nu m-ai uitat
Chiar dacă toate vin la Tine.

Să nu laşi mâna mea cea slabă
S-arunce fulgerul tău drept
Să-i pedepsesc pe-aceia în grabă
Care te-au scos din al lor piept.

De am dreptate Tu dă-mi har
Ca în dreptate să rămân
Iar de greşesc şi n-am habar
Arată-mi care-i drumul bun.

Şi scapă-mă de-a mea Trufie
Şi de Mâhnirea păcătoasă
Ce-nţelepciunea nu ţi-o ştie,
Nici bunătatea cea aleasă.

Ce-i jalea unui om mă-nvaţă
Şi cum să-ndrept ce e greşit
Să ofer milă şi povaţă
Ca să-mi revină însutit.

Deşi sunt rău, nu-s rău de tot
Căci duhul Tău este în mine
Tu poţi să mă îndrumi socot
În viaţă şi când moartea vine.

Pâine şi tihnă-i tot ce vreau
Căci toate câte-or exista
Tu ştii de-i bine să le iau
Eu fac mereu doar voia Ta.

Tu, care ai Spaţiul ca templu
Şi ca altar cerul, pământul
Ridică-ne, dă un exemplu!
Că toate-n lume-ţi ştiu Cuvântul.

poezie de Alexander Pope, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să ştii

Azi nu-i lumină pe pământ
Şi nici în fiinţa mea putere
Să sper că eşti, să simt că sunt
Dorită pentru-o mângâiere.

Azi e-ntuneric şi e trist
Şi inima-mi este pustie
Şi nu mai ştiu dacă exist,
Nu ştiu ce-a fost şi ce-o să fie.

Nu sper nimic, nu cred nimic;
Credinţa-i doar în Dumnezeu,
Curajul este tot mai mic,
Durerile le simt doar eu.

Aş vrea să nu ştii ce-i durerea,
Ce-i zbuciumul şi ce-i tristeţea
Aş vrea ca tu să ai puterea,
De a simţi ce-i frumuseţea.

Dar nu a celor trecătoare
Şi nu a celor ce le simţi
În clipe pline de-ncântare,
Când eşti minţit şi tu te minţi.

Aş vrea să ştii ce e iubirea
Ce-o port în suflet nepătată,
Aş vrea să ştii ce-i fericirea,
Ce-nseamnă dragostea curată.

poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărarea nopţilor de toamnă

Pe umbrele bătrânilor copaci,
mergând cu grija celui ce se-ascunde,
din ce în ce mai în adânc pătrunde
prin codrul căutat de cei dibaci.

Lumina Lunii-i este de ajuns,
căci razele-argintii se-aştern pe urme
pe care le-a făcut când a străpuns
desişul ce cărare-a vrut să curme.

E drumul nopţilor de-ndrăgostit
pe care calul său de-acum le ştie,
căci le parcurge,-n toamna ruginie
ca într-un ritual îndrituit.

Iubirea îl îndeamnă la un drept
ce-i doar al lui, căci şi ea îl iubeşte,
iar noaptea, pe cărarea ce-i uneşte,
îşi simte inima crescând în piept.

Îndeamnă calul, e nerăbdător
să îi audă vocea, să o simtă
la pieptul lui cu capul, să consimtă
şi să-i alunge dorul arzător.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.

replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii. - 17:6-26 de Sfântul Ioan Evanghelistul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoie am de tine, tată

Îmi mai este dor de-o zi,
De-o zi ce-a fost, şi nu mai vine...
Şi ştiu c-aproape nu-mi poţi fi,
Şi ştiu c-aproape nu-s de tine.

M-ai părăsit de copiliţă...
Eram micuţă, te iubeam...
Şi nu credeam că-i cu putinţă
Peste-o zi să nu te am.

Aveam planuri performante
Ambii de realizat,
Însă tu-ai uitat de toate
Şi-n altă lume ai plecat.

Am nevoie-atât de mult
Să te am şi azi cu mine,
Să te văd, să te ascult
Şi să fiu mereu cu tine.

Cinci ani aştept doar să-ţi văd chipul
În zile mari şi-n nopţi târzii,
Dar am înţeles cu timpul
Că te-ai dus şi nu mai vii.

Ai lumea ta – eternitate,
Eu lumea noastră o mai am,
Dar inima în piept îmi bate
Când fulgii îmi lovesc în geam.

Ştiu că vin din cer, din zare,
Poate tu chiar mi-i adii...
Când simt pe creştet fulgul moale
Poate cu mâna mă mângâi...

Poate azi tu zbori prin stele,
Mă însoţeşti când îmi e greu,
Îmi împleteşti în drum mistere
Ce nu le înţeleg nici eu...

Mă ridici la culmi înalte
Şi-mi dictezi chiar orice pas,
Să deschid uşi neumblate
Pentru visul meu de azi...

Îţi mulţumesc că eşti cu mine
Şi mă-nchin spre-ntreaga soartă,
Dar nevoie am de tine,
Să fii şi azi cu mine, tată!

Să mă cuprinzi la piept fierbinte,
Să-mi oferi un sfat în dar,
Să mă alinţi ca un părinte
Şi să mă cerăi de-i necesar...

poezie de Diana Enachii (5 aprilie 2005)
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă

Sunt eu de vină, mamă,
Sunt eu de vin-acum?
El m-a-ntâlnit odată
În zori de zi pe drum;
Glumind m-a strâns de mână,
Şi ce-i dacă m-a strâns?
Sunt eu copilă mică
Să-mi fac din glumă plâns?
Era să-l las, măicuţă,
Cu gluma şi să tac,
Era să ţip obraznic,
Ori ce era să fac?

Şi tot pe mine, biată,
Şi vină, şi ponos!
Eram chemaţi la nuntă
Şi n-aveam brâu frumos,
Că n-ai voit să-mi cumperi,
Dar el mi-a cumpărat,
Şi ce-i un brâu? Şi-n urmă,
Eu nici nu l-am rugat,
Era să merg la nuntă
Ca cei din neam sărac,
Să fiu de râs în lume?
Ori ce era sa fac?

De ce-mi arunci tu vină,
Tot vină cu păcat?
El m-a oprit în cale
Pe lunci şi m-a-ntrebat
Pe unde-i bietul tată,
Şi-i vesel, sănătos?
Şi m-a-ntrebat de tine,
Aşa de prietenos,
De bine când mă-ntreaba,
Eu cum era să tac?
Să-l las în drum cu vorba,
Ori ce era sa fac?

Şi-acum întreaga vină
Pe mine tu o pui!
El m-a-ntâlnit pe punte
Şi ştii tu felul lui;
M-a strâns de peste braţe
Să nu le pot mişca,
Şi nu-mi lăsa răsuflet,
Aşa mă săruta.
Te zbaţi, dar tu esti slabă,
Şi puntea toată sloi;
Cădeam, fereste Doamne,
Sub ghiaţă amândoi!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea mea e Isus

-poem-
Doamne
Tu care ţii legământul
şi umbra
Cuvintelor Tale
nu vrei
pe palma Ta azi să mă iei
şi
viaţa să-mi schimbi
subtil

şi-n umbra Ta să mă transformi
după
propria-ţi dorinţă
o umbră
din propria-ţi umbră
să înfloresc
o dată cu ziua pe care Tu Însuţi mi-o
dai
cu Tine în Rai
odată să fiu
Isus

Mâna Ta
eu mâna Ta
o vreau
mâna
străpunsă pe Golgota
şi azi ce dăruie viaţă
şi
atâta mângăiere

pe
Tine te vreau
Isuse
Miel şi Mire
la umbra aripilor Tale
eu vreau să m-odihnesc
şi
odihna să-mi găsesc

pe degetele
curcubeului mă culc
dar ochii
spre Tine îmi fug Isus
ca limbile unui ceas fără linişte

vreau
să-ţi văd ochii ca para focului cum mă
urmăresc
şi ochii mei mi-i caută

Doamne
eu nu mi-am găsit odihna
aici pe pământ în
lipsa Ta
ci doar
pe
palmele Tale
şi-n
lumina ochilor Tăi ca para focului ce ard orice taină
căci
odihna mea
în Tine s-a ascuns Isus

Tu
eşti viaţa
şi fericirea mea Isus

n-am găsit
nici pacea
nici liniştea
şi nici fericirea
pe palmele lumii acesteia
şi nici în poala hainei ei

pentru mine
nici măcar literatura
şi nici poezia
nu
sunt
nu sunt

fericirea mea
ci
numai Tu Isus
Tu
Isus
eşti fericirea mea

fericirea
numai Tu Isuse eşti
aşa
a hotărât
Cel Prea Înalt
s-ascundă
în Tine tot ce există bun în Univers

Isuse
Ţie mă închin
Şi
pe degetele Tale îţi pun
fiinţa mea
primeşte-o
te rog
şi
dă-i Tu frumuseţea Ta
aşa cum voieşti
să
fiu şi eu o lumină
şi
să mă aseamăn cu Tine

fă-mă
umbra Ta pe
degetele zilei de azi
înflorită

cu privirea ochilor Tăi ca
poara focului

cât de scump
Isuse eşti
cât de scump
uită-te
Tu Însuţi uită-te
şi vezi-ţi Propria-ţi Fiinţă
prin ochii mei
căci pentru Tine e simplu
Tu
eşti Dumnezeu
şi nu eşti un om ca mine lipsit
de
putere
şi atâta-nţelepciune
căci
numai chipul zilei îl pot prinde în
privirile mele

Tu
prinzi în
privirea Ta
şi gândul şi umbra
în umbră ascunsă
şi tainele toate doar Tu le pătrunzi şi le ştii
şi ochii Tăi vii
toate le văd
înmugurindu-ne şi ochii şi paşii pe măgura timpului
tivită cu picuri de floare
pe
aripile vântului
uşor
ce încă mai bate

Isuse
vreau degetele Tale
umbra să-mi prindă
şi odihna mea
Tu
să-mi fii un izvor de cuvinte
cum
numai Tu Însuţi ştii să le spui

Lumina
Şi viaţa mea
Pururi
Isuse să fii
04-12-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum mă văd azi ochii Tăi

Ce aş face eu Isuse
La mine dac-ai veni
Floarea lacrimilor scurse
Eu o Doamne te-aş primi

Te-aş primi Isus în casă
Însumi să te găzduiesc
Şi te-aş aşeza la masă
Cu drag eu — să te servesc

Cum o Doamne m-aş purta
O Isuse dar cu Tine
Din ce am — oare ţi-aş da
Privind spre ziua ce vine

Sunt modest la teorie
Dar la practică — cum sânt
Eu trăiesc viaţa vie
Împlinind al Tău Cuvânt

Fă-mă Isus să-ţi slujesc
Ascultând Doamne de Tine
Şi cum vrei — eu să trăiesc
Să fac numai ce e bine

Căci mă vreau să-ţi fiu plăcut
Să te bucuri azi de mine
Prunc în iesle — ce te-ai născut
Să-mi dai viaţa care vine

Cum sunt azi "naintea Ta
Doamne scump Mântuitor
Pot viaţ-a căpăta
Căci mă vreau ascultător

Mă mai prinzi Isus de mână
La izvoare să mă duci
Să-mi dai dragostea stăpână
Şi-n lumină să mă urci

Cum mă văd azi ochii Tăi
Sunt aşa cum Tu voieşti
Azi din lumea celor răi
O Isuse — mă primeşti

Fă-mă dar ca voia Ta
S-o trăiesc Doamne oriunde
Cununa spre-a căpăta
Prin a vieţii sfinte unde

Glorie Isuse Ţie
Slavă Tatălui Cel Sfânt
Căci ne vrem în veşnicie
Luaţi de pe acest pământ

Alt pământ să folosim
Pentru mers şi închinare
Numele să ţi-l cinstim
Fie-ţi Doamne-n veci onoare
20-12-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă că te caut

Iartă-mă că te caut atât de stângaci
în cugetul tău.
Iartă-mi durerea ce ţi-o trezesc.
Vreau să ridic la lumină
ce e-n tine mai bun,
ceea ce nu văzusem, să văd,
ca un scafandru-n adâncuri,
să iau
ce-i mai de preţ în tine,
şi să duc în lumină, cum duce copacul
cea din urmă lumină
cu care soarele l-a mângâiat.
Atunci tu
vei veni în tărie să cauţi
bunul de preţ;
ca să-l ajungi,
deasupra ta însăţi ai să te-nalţi,
aşa cum de vreau,
de-abia atingând pamântul, în trecerea ta,
cu vârful înrourat al picioarelor tale,
cu trupul tot încordat, într-un elan,
din tine, spre tine însuţi.

Pentru ca dragostei mele să-i răspundă atunci
făptura cea nouă ce vei fi tu.

poezie clasică de Pedro Salinas
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum se mântuie o ţară (2 Cronici 7,12-14)

Şi eu vreau ca ţara-ntreagă să se-ntoarcă la Hristos,
Şi eu vreau ca preşedinte să fie un credincios.
Nu-i asta la urma urmei dorinţa lui Dumnezeu,
Ca tot omul să-L primească drept Mântuitorul său?
Da, aşa-i, dar când e vorba despre scopul nostru care
Urmărim când vrem s-aducem ţara pe sfânta cărare,
Ne-mpărţim în două cete: cei care sincer doresc
Pocăinţa ţării-n sine şi-un alt scop nu urmăresc;
Iar ceilalţi prin pocăinţa ţării urmăresc de fapt
Doar o viaţă mai comodă, într-o lume de păcat.
Când vezi un creştin politic plin de zel minune mare
Să-şi împingă toată ţara pe-a sfinţeniei cărare,
Dă-i Scriptura s-o deschidă la a doua Cronici şapte,
La versetul treisprezece şi de-acolo mai departe.
În a doua Cronici şapte, în versetul amintit,
Domnul spune cât se poate şi de clar şi lămurit:
"Când poporul Meu se roagă - zice Dumnezeu Preasfântul;
Când poporul Meu Mă caută - spune-aici iarăşi Cuvântul;
Când poporul Meu se-ntoarce de la căile lui rele,
Atunci Eu, Domnul din ceruri, Eu prin harurile Mele
Am să-ntorc ţara la Mine; dar nu ca să puteţi voi
Să vă lăfăiţi în bine într-o lume de nevoi".

După ce-a închis Scriptura, ai să-1 vezi că nu-i convine
Când e vorba să înceapă pocăinţa-ntâi cu sine.

Ceata doua sunt cei care nu se joacă cu Scriptura,
Nu-i schimonosesc Cuvântul, ca să-i schimbe-nvăţătura.
Sunt cei ce urăsc favorul lumii care-a prigonit
Şi L-a răstignit pe cruce pe Stăpânul lor iubit.
În iubirea lor curată pentru Domnul lor Hristos,
Scârbesc lumea trecătoare, dar iubesc pe păcătos.
Şi-n iubirea lor curată, văd prostească nebunie
Să-i ceri lumii să accepte a cerului armonie.
Iartă-ne, o, Doamne sfinte, mişeleasca viclenie
De a osândi în alţii propria noastră murdărie!
Căci noi necitind acasă la copii Sfântul Cuvânt,
Cerem la păgâni să-1 bage în scoli şi-n învăţământ.
Şi pentru că de asemeni n-avem timp de rugăciune,
O cerem ca o programă în învăţământ în Iume.
Iar de când Laodicea L-a-mpins pe Hristos de-o parte,
Vrea prin televiziune să-I facă publicitate.
Doamne, la-nceput creştinii se-adunau pe sub pământ,
Dar ce har şi ce putere răspândea al Tău Cuvânt!
Evanghelia atuncea era aspru prigonită,
Dar a fost ca niciodată mai sfânt şi mai drept trăită!
Se-nmulţeau atunci creştinii cu mare repeziciune,
Fără rugăciune-n şcoală, fără şcoli creştine-n lume.
Nu puteau nici să rostească numele Isus Hristos,
Dar trăiau din plin ca Dânsul printre oameni aici jos.
Nu vorbeau pe stadioane, dar trăindu-şi pocăinţa
Şi pecetluind cu sânge acest scump cuvânt "credinţa",
Ca bureţii după ploaie se-nmulţeau ducând Cuvântul
Pân' la marginile Terrei, căci lucra Domnul Preasfântul.

Care însă-a fost secretul ce-i făcea să se-nmulţească,
De-au ajuns întreg imperiul Romei să îl împânzească?
Iată-l: e doi Cronici şapte! Ei pe când se adunau,
Nu cu pocăinţa lumii, ci cu-a lor îşi începeau
Misiunea jos în lume, cum Isus i-a învăţat
Chiar în ziua cea din urmă, când la cer S-a înălţat.
El le-a zis atunci să-nceapă din Ierusalim întâi,
Apoi să meargă-n Iudea - zona-nvecinată lui,
În Samaria, şi de-acolo - tot o zonă-nvecinată,
S-ajungă cât mai departe, să-mpânzească lumea toată.
Noi începem tocmai invers, dinspre lume înapoi,
Şi vrem, pocăind pe alţii, să o ducem bine noi.
Cine-o ia însă-nainte de Hristos şi de Scriptura,
Dovedeşte că nu-L are, căci îi calcă-nvăţătura.
Doamne, vrem şi noi acuma, să ne-ntoarcem înapoi
Şi să-ncepem chiar de astăzi pocăinţa-ntâi cu noi,
Trăind morţi faţă de sine şi de poftele păgâne,
Ca s-aprindem pentru Tine, Doamne scump, întreaga lume! Amin!

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura lumină

cât de scumpă e Fiinţa
Mielului Lui Dumnezeu
ce a pus în noi credinţa
ca să fim poporul Său

cât de scumpă-nvăţătură
El Isus Hristos ne-a dat
să trăim după Scriptură
păstrând sufletul curat

numai El ne-ntinde mâna
şi ne este de-ajutor
să-i cântăm întodeauna
scumpului Mântuitor

El ne-a rânduit menirea
noastră astăzi pe pământ
să umblăm doar în iubirea
şi Cuvântul Lui cel Sfânt

în Hristos azi ni se arată
tot ce-i scump şi e curat
viaţa sfântă fără pată
un duh nou şi nepătat

Domnul doar este lumina
şi Adevărul pe pământ
El ne vrea să îi fim turma
cea născută prin Cuvânt

legăturile iubirii
să lucească viu în noi
pe cărarea mântuirii
plin de-ai Duhului Sfânt ploi

prin Hristos ni se deschide
uşa sfântă — înspre Dumnezeu
El iubirea ne-o aprinde
ca să-i fim poporul Său

mâna Lui doar ne susţine
să intrăm în Paradis
să trăim cum se cuvine
pasul cum ne e admis

în Isus ni se oferă
tot ce-i bun şi e frumos
a vieţii sfântă eră
s-o-mbrăcăm de aici de jos

numai El ne e menirea
harul binecuvântat
să trăim neprihănirea
Tatăl Sfânt cum ne-a-nvăţat

Mielul Sfânt de pe Calvar
cât de scump azi ne îndrumă
să trăim prin al Lui har
chiar şi clipa de pe urmă

numai El azi ne-mpleteşte
în lumina mântuirii
şi cu drag ne dăruieşte
căile neprihănirii

ca să fim cu toţi curaţi
toţi să fim aici lumini
prin credinţă dar salvaţi
şi-n sfinţenie deplini

Hristos ne e-nvăţătura
biruinţa pe pământ
El ne-nvaţă azi Scriptura
al Vieţii viu Cuvânt

nimenea nu ne-nţelege
nu ne ajută pe cărare
doar Hristos ne este lege
uşa vie de scăpare

El ne-mbracă-n biruinţă
ne preface-n oameni noi
viaţa nouă prin credinţă
s-o trăim de fire goi

a Lui mână ne susţine
şi ne face viaţa vis
să umblăm cum se cuvine
păşind înspre Paradis

nici un om de pe pământ
nu ne-nvaţă în lumină
să umblăm azi prin Cuvânt
veşnic să fim fără vină

doar Isus Hristos Mesia
iată astăzi — El ne cere
fii să-i fim în bucuria
celor sfinţi chiar la vedere

oamenii cei mari ai lumii
nu mai vor omul curat
ci vor căile minciunii
nu cum Isus ne-a-nvăţat

noi îl vrem dar pe Hristos
singura lumină sfântă
ce ne arată chiar de jos
până-n cer drumul la nuntă

Mirele curând apare
El Isus Hristos Mesia
gata eşti dar de plecare
să te-mbraci în veşnicia

Celui care a creat
cerurile şi pământul
să-i cântăm neâncetat
trăind doar aici Cuvântul

cât de scumpă e lucrarea
Celui care ne-a iubit
dăruindu-ne-ndurarea
când pe Golgot-a murit

El Hristos ne e speranţa
şi tot ce e bun în noi
căci prin Sine avem viaţa
până-n ziua de apoi

numai El este Lumina
şi Adevărul Sfânt al Vieţii
El ne arată-ntodeauna
luceafărul dimineţii

noi cu Sine şi prin Sine
pentru veci ne vrem să fim
viaţa cum doar se cuvine
Lui Isus să-i dăruim

El ne leagă — El ne ţine
şi ne face viaţa vis
căci iată-n curând revine
să ne ia în Paradis

însă noi azi în Mesia
pentru veci ne-am ancorat
să-i dăm toată bucuria
fie-n veci glorificat

fie-n veci dar preamărit
căci în marea Lui iubire
viaţă iar ne-a dăruit
prin a Lui neprihănire

Tatălui din cerul sfânt
ne plecăm şi-i mulţumim
că-n Isus al Lui Cuvânt
viaţa nouă o trăim

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 august 2018, Cluj, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea Ta o cânt -- Isus

Îţi cânt Doamne o Isus
Şi viaţa şi Fiinţa
Căci lumină ne-ai adus
Chiar din cerul Tău de sus
Să trăim astăzi credinţa

Eu te laud te slăvesc
Şi ţi-aduc Isus onoare
Căci pe Tine te iubesc
Doamne cât o să trăiesc
Şi-o să umblu pe picioare

Şi iubirea Ta o cânt
Slava Ta de Dumnezeu
Paşii Tăi de pe pământ
Pentru veci al Tău Cuvânt
Căci eşti Domn — eu sunt al Tău

Cânt Isus a Ta privire
Ca o flacără de foc
Viaţa de neprihănire
Ce ne-ai dat-o prin iubire
În Tine să-mi aflu loc

Mersul Tău Isus îl cânt
Şi lucrarea Ta Divină
Trecerea pe acest pământ
Căci al Vieţii Sfânt Cuvânt
Ne e soare şi lumină

Îţi cânt Doamne a Ta-ndurare
Şi smerenia ţi-o cânt
Chiar Isus a Ta plimbare
Când ai fost Doamne pe mare
Însă plin de Duhul Sfânt

Şi-ţi mai cânt a Ta lucrare
Ce-ai făcut-o pentru noi
Să ne acoperi cu-ndurare
Noi de azi dar fiecare
Să fim toţi — de lume goi

Azi blândeţea Ta o cânt
Mila Ta de Dumnezeu
Şi al Tău Isus Cuvânt
Nouă dat pe acest pământ
Să-ţi dăm slavă toţi mereu

Îţi cânt Doamne stăruinţa
Cu care Tu ai lucrat
Să ne mântui dar fiinţa
Cei de azi s-avem credinţa
Prin Tine — un duh curat

Vrem Isus a Ta lumină
Mâna Ta de Dumnezeu
Pentru veci ca să ne ţină
Toţi să fim fără de vină
Unde totul — e al Tău

Glorie Isuse Ţie
Vreau de-a pururi să îţi cânt
A Ta slava-ntreagă fie
În imensa veşnicie
Şi în cer şi pe pământ
02-11-2021 m.

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 noiembrie 2021)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slavă

Îţi aduc slavă Ţie, preadulcele meu gând,
În vremi de bucurie şi când adorm plângând
Să Te măresc mă-nghesui, să Îţi urmez alerg
Căci Tu mereu mă păsui pe calea Ta când merg.

M-ai ferit azi de rele şi ieri şi-n fiecare
Zi şi noapte, ale mele purtări spre-mbărbătare
Le-ai îndemnat cu milă şi Drept, aşa cu Eşti
Tu mi-ai făcut utilă voinţa ce mi-o creşti.

Mereu mi-ai dat în cale persoana cea mai bună
Cu care-am mers agale sau repede-mpreună
Spre bucuria celui de Tine pus aici
Sau spre a mea trezire de lângă cei demonici.

Păzeşte-o, Doamne, iarăşi cum ştii mai bine Tu
Şi dă-i îngeri tovarăşi să-i ţină sufletu'
Alb ca haina de nuntă în care-ai înfăşat-o
În clipa-aceea sfântă când lumii ai predat-o.

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirii toţi din lume...

Trandafirii toţi din lume
Am să-i adun încet, încet,
Văzându-te ei îţi vor spune
Cuvinte-n şoaptă şi discret.

Cei cu roşiile petale
Simbolul veşnic al iubirii,
Vor fi în gândurile tale
Prin însăşi trandafirii.

Sunt trandafiri ce se agaţă
Căutându-şi un zenit,
Cu dorinţă veşnică de viaţă
Spre-nălţimi, spre infinit.

Nu vreau în juru-mi un suport
Mă ridic treaptă cu treaptă,
Să mă mişc mai dezinvolt
Căci viitorul mă aşteaptă.

Cum! Nu ştii ce-i viitorul?
Este primăvara care vine,
Prin care nouă Creatorul
Ne-a trimis ziua de mâine.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a fost nimeni şi nu este

Ca Isus Hristos Mesia
N-am găsit nicio fiinţă
Să-mi aşeze bucuria
În inimă prin credinţă

N-am găsit pe nimeni chiar
Fiinţa să-mi îmbălsămeze
Ca prin dragoste şi har
Sus pe stâncă să m-aşeze

N-a fost nimeni şi nu este
Asemenea cu Hristos
Să suie a vieţii creste
Dar trăind aşa frumos

Nimenea nu a iubit
Omenirea ca şi El
Pân" pe cruce răstignit
Al Lui Dumnezeu Sfânt Miel

Ca Isus Hristos Mesia
Nimenea nu a vorbit
Despre Tatăl— veşnicia
Ce Însuşi ne-a dăruit

N-a fost nimeni pe pământ
Pe Tatăl să îl descrie
C-al Lui Dumnezeu Cuvânt
Coborât din veşnicie

El ne-a spus că Tatăl Său
El iubeşte omenirea
Şi vrea omul din ce-i rău
Să-i ofere izbăvirea

De aceea l-a trimis
Pe Fiul Său jos în lume
Ca să-l ducă-n paradis
Pe cel care se supune

Pe cel care prin credinţă
Vrea să fie-n veci curat
Îi oferă biruinţă
Căci prin sânge e spălat

Ca Hristos nimenea nu-i
Nici în cer nici pe pământ
El e Fiul Omului
Al Lui Dumnezeu Cuvânt

Ca Isus din Nazaret
Nu există vreo fiinţă
Să trăiască aşa de drept
Viaţa asta-n biruinţă

Singurul ce-a biruit
Aici orişice-ncercare
Este Mielul răstignit
Ce ne oferă aici iertare

Numai El s-a ridicat
Mult deasupra tuturora
Şi-n lumină s-a-mbrăcat
Arătându-ne-aurora

A trăit ca nimeni altul
Niciun om cum n-a mai fost
Străpungând însuşi înaltul
A dat omului un rost

Numai El ne-a învăţat
Pe vrăşmaş să îl iubim
Din sufletul cel curat
Şi aşa— să-l biruim

Biruind rău prin bine
Viaţa nouă s-o trăim
Aplicând-o la oricine
Fii ai Tatălui să fim

Isus e Lumina lumii
Însuşi El a susţinut
Sub privirile mulţimii
Căci pe oameni i-a iubit

Numai el este iubirea
Omului care s-a dat
Să ne aducă mântuirea
Şi un suflet nou curat

În lumină eşti lumină
Chiar în noapte noi să fim
Ca pe braţe să ne ţină
Mitrele ce îl iubim

Despărţiţi de jugul lumii
Însă nu de-a Lui Hristos
Pe aripa-nţelepciunii
Vrem viaţa cu folos

Ascultând azi de Mesia
Ca El vrem ca să umblăm
Să ne ofere veşnicia
Noi viaţa să i-o dăm

Ca Isus nimenea nu-i
Nici în cer nici pe pământ
Vrem de aceea harul Lui
Chiar şi robi în cerul sfânt

poezie de Ioan Daniel Bălan (18 noiembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gnomi

Regatul gnomilor din era-n care
luptau cu spiriduşi sau vrăjitoare,
se întindea pe sub pământ departe,
în locuri neumblate şi deşarte.

Trăia, pe-atunci, Dasufis, un goblin
c-un spirit liber, vesel şi blajin
îndrăgostit de gnoma Anakis,
cu care să se-nsoare a decis.

Iar Anakis, frumoasă ca o zână,
a hotărât să-i fie lui stăpână,
căci lumea lor era matriarhat
în care n-avea funcţii vreun bărbat.

Şi, uite-aşa, au pus de pirostrii,
cu invitaţii sub pământ, solii,
cu pregătirea vechilor costume,
şi daruri adunate de prin hume.

A fost o nuntă mare, dar surpriza
ce i-a uimit pe toţi, a fost franciza
cu care i-a blagoslovit regina
când le-a-nmânat papirusul cu mina.

De-acum, cei doi puteau să scoată aur
şi să-şi creeze singuri un tezaur,
căci gnomii şi goblinii îşi adună,
din focuri ce se văd sub clar de lună,

Şi numai cerului ridică rugă
ei, ce-au jurat nicicând să fie slugă,
încrezători în forţa lor divină
şi-n suflete cruţate de vreo vină.

Ei sunt mărunţi, dar spiritul puternic,
deschis, frumos şi nicidecum cucernic,
le dă o forţă ce-i temută-n lume,
iar bogăţia lor e de renume.

Cei doi şi-au construit, curând o casă
la rădăcina rece-ntunecoasă
a unui arbore din vechea eră,
nici prea bogată, nici prea austeră,

Dar cu fereastră mare spre lumină
ascunsă de a muşchilor patină,
în care numai noaptea îşi fac vatră,
căci ziua dacă ies, devin de piatră.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am păşit în noul an

Am păşit în noul an, ajutat de Dumnezeu,
El m-a ţinut sănătos, Lui Îi mulţumesc mereu.
Am păşit cu bucurie, ancorat de-al meu Isus,
Cu El sunt în siguranţă, pace sfântă mi-a adus.

Pace sfântă, bucurie, mângâiere şi alin,
M-a condus cu a Sa mână, El a fost al meu sprijin.
Noul an e pentru mine, tainic şi necunoscut,
Ce va fi? Doar Domnul ştie, căci El toate le-a făcut.

În acest an, prin credinţă vreau să merg cu Domnul meu,
Să înaintez întruna, chiar dacă urcuşu-i greu.
Vreau să urc treaptă cu treaptă, spre cerul Său glorios,
Şi să-I fiu plăcut în toate, Domnului Isus Hristos.

Mi-am propus să fiu mai bun, plin de Duh Sfânt şi Cuvânt,
Să-mi păstrez curat veşmântul, cât voi trăi pe pământ.
Acum, la-nceput de an vreau să stau în odăiţă,
Domnului, plecat să-I spun, dorul meu şi-a mea dorinţă.

Numai Tu poţi să-mi ajuţi, Doamne Dumnezeul meu,
Să împlinesc ce mi-am propus, şi să fiu pe placul Tău.
Vreau să fie un an în care, tot mai mult să Îţi slujesc,
Prin trăirea mea curată, vreau să Te mărturisesc.
Amin

poezie de Ica Drăgoi (3 ianuarie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea lacrimilor

N-am găsit nici-o fiinţă
Nici în cer nici pe pământ
Să-i dau viaţa prin credinţă
Decât Fiul Celui Sfânt

Domnul este Dumnezeu
El Isus Hristos Mesia
Ce mă ia pe braţul Său
Şi-mi e pacea — bucuria

N-am găsit nici-o făptură
Pe acest pământ străin
A cărui învăţătură
Să ne abată de la chin

Omul gingaş să-l salveze
Curăţindu-l de păcat
Şi în rai să îl aşeze
Cu chipul imaculat

Nimenea de pe pământ
Nu a fost şi nu e-n stare
Cuvântul Acelui Sfânt
Să îl pună-n aplicare

Fără pată în lumină
Să fie ca un izvor
Cu vorbirea fără vină
Pentru omul muritor

Caut un om să stea în spărtură
Dar omul vai — nu-i nicăieri
Ca să trăiască Sfânta Scriptură
Viu în lumină — nu în păreri

Caut un om dar nimenea nu-i
Sfinţenia — el s-o păstreze
Imaculat — în faţa Domnului
Cu drag el să se aşeze

Dar nimeni nu-i nimeni n-a fost
Curat sfânt şi fără vină
Să rămâie crin la post
Îmbrăcat doar în lumină

Şi astfel a trebuit
Domnul Vieţii să coboare
Singurul neprihănit
Şi războinic de sub soare

Domnul Vieţii — El Lumina
Şi Adevăru absolut
Cel ce dăruie cununa
Celui sfânt neprihănit

Fiul Celui Prea Înalt
Creatorul plin de slavă
El viaţa Lui şi-a dat
Pentru fiinţa omului — bolnavă

Dezbrăcat de-a Lui mărire
Şi de gloria cerească
Străpuns de-a noastră iubire
I-a fost dat jos să păşească

Să ne-nveţe ce-i iubirea
Ce-i Lumina şi Cuvântul
Ca trăind neprihănirea
Noi să părăsim pământul

A Lui Sfântă-nvăţătură
De aici totu-a dărâmat
Nefiind o umplutură
Ci Cuvântu — adevărat

Cuvântul Cel din vecie
Al Celui Sfânt —şi Prea Înalt
Veşnic ce e Pâinea Vie
Şi viaţa ce s-a dat

Cu ochii — cum o vedem
Şi cum e în veşnicie
Doar de El să ascultăm
A Lui goria să fie

Toţi au fost hoţi şi tâlhari
Înainte ce-au venit
Numai Domnul celor mari
Şi al tuturor — ne-a oferit

Şi iubirea şi credinţa
Tatălui de-a se arăta
Curată păstrând fiinţa
Şi-mplinind doar voia Sa

Cât de scump ne eşti Isuse
Al Lui Dumnezeu Sfânt Fiu
Floarea lacrimilor scurse
Pe acest pământ pustiu

Tu eşti lacrima iubirii
Pentru omul muritor
Fiinţa — desăvârşirii
Al vieţii sfânt izvor

Numai Tu şi azi ne scalzi
Şi-n lumină şi-n cântare
Şi de dorul nost"Tu arzi
Să ne vezi cântând onoare

Să ne vezi în palma Ta
Plini Isus de-a Ta iubire
Împlinind făgăduinţa
Însă în nepihănire

Doar Isus ne e destinul
Şi viaţa şi menirea
Ne e Calea ne e drumul
Dacă vrem desăvârşirea

poezie de Ioan Daniel Bălan (25 martie 2018, Betania Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvor de lumină

într-o
lume colorată
cu atâţia ochi albaştri
cu zâmbete
şi flori de cuvinte
El
Cuvântul
s-a pogorât printre noi în
lumea aceasta
dar lumea
nu l-a cunoscut

într-o sfinţenie
mai sfântă decât
sfinţenia însăşi
la ai Săi li s-a arătat
însă
ai Săi nicidecum nu l-au primit
ci ei
de ei însăşi plini
l-au biciuit
şi l-au răstignit dăruindu-l morţii
pe El Însuşi
picurul de lumină
din viaţa fecioarei scăldată în floare şi-n zâmbet

fără prihană
de
o gingăşie
ce însăşi gingăşia-o întrece într-o adiere de vânt
tu însuţi ce nu poţi încă să ţi-o închipui

dar moartea
nicio putere nu a avut asupra Lui
căci El Cuvântul
Hristos a înviat
EL
Creatorul tuturor lucrurilor
Lumina şi Viaţa
e Cel ce-a creat
şi pasul
şi zborul
ochii şi apa
vântul şi norii
şi umbra şi dorul în care te ascunzi
mai vie viaţa tu să o trăieşti să fii o lumină pe Terra

la început
doar El era
înflorind începutul
cu lumina ochilor Săi ca para focului
El
împreună cu Tatăl
El Cuvântul
Înţelepciunea care a creat
totul
totul ce se vede şi nu se vede
mersul
omul
şi pasul
vântul

şi zborul
norii
şi ochii să-i vezi pe cer cum se plimbă

Cuvântul
El Meşterul Lui Dumnezeu
ne e
Lumina şi menirea
căci El
ne-a creat
împreună cu Tatăl
cu Cel Prea Înalt
pe firul de iarbă
să ne înscriem pasul
şi umbra
inima
într-o floare de dor Lui să i-o oferim
despletindu-ne privirea de ochi
cu
alţi ochi să-l vedem
ţesându-ne
în privirea Lui
ca
para focului

ni
se face dor
de-a Lui veşnică privire
de
ochii Lui de foc
de El Însuşi ce ne leagă
şi
ne face trecerea din lumea materială
spre
cea spirituală

într-o floare de vis
din grădina Edenului
căci
El ne-a iubit întâi
când încă
noi nici nu existam
ci
doar în planul Celui Prea Înalt ne scăldam în para ochilor Săi de flacără şi foc

noi nu eram
încă o fiinţă vie
ci
doar o imaginaţie
din planul Tatălui din cer
dar El
ne-a iubit cum ne-a văzut în planul cel sfânt
iubirea
pentru noi i-a străpuns Fiinţa
căci
suntem chipul Lui
asemănarea Lui Însuşi

oare
cu câtă gingăşie
şi cu câtă grijă
minile Lui au frământat ţărâna
strecurând-o
prin apă şi lumină
şi
înflorind-o cu para ochilor Săi
pe veci să-i fie asemănare
cu cinste
chipul Lui să i-l înflorim în umbletul de pe palneta Terra

neprihănirea
să-i fie rostul omului de pe pământ
şi
cu paşi de lumină
să umble-n lumină
el însuşi
să fie o lumină
luminând împrejuru-i
cu lumina Celui ce l-a creat

cu câtă bucurie
Meşterul Lui Dumnezeu
se plimba prin grădină
înflorind
iarba
şi frunzele
şi florile în special
cu lumina ochilor Săi îmbrăţişându-i
pe cei doi
ce chipul i-l purtau
pe cărări neumblate încă
la umbra pomilor
cu roade atât de gustoase
ei însăşi
fiind cea mai scumpă comoară făurită de Dumnezeu
ca doi crini într-o tulpină
ca doi ochi dintr-o lumină
însuşi surâsul soarelui înveselindu-l
cu paşii lor goi
ca lacrima cerului şi ca roua câmpului
căci goi erau
în toată gingăşia şi splendoarea dată de Creator
surâzând cu feţele senine
şi îmbrăcate-n lumina
Celui Sfânt şi Prea Înalt

chipul
Celor ce i-au creat îl purtau
pe faţa lor
şi-n sufletul lor în adânc
fluturându-şi privirea peste tot
peste toate florile
şi peste toţi pomii din grădină
amirosind
miresmele atât de gingaşe şi
minunate
ţesute de mâna Creatorului
pe tot întinsul grădinii

vai
cu câtă durere
a privit Cuvântul ce i-a iubit pe oameni
când i-a văzut
în planul Celui Prea Înalt
câtă durere
i-a sfâşiat in inima când
Adam şi Eva
au călcat Cuvântul
îmbrăcându-se-n păcatul neascultării
ei
fiind siliţi ulterior
să părăsească grădina raiului unde au fost atât
de fericiţi
deşi n-au ştiut

cred
că mai amar
a lovit durerea în Fiul Lui Dumnezeu
decât în ei însăşi
căci El era iubirea ce i-a îmbrăcat pe amândoi

când se plimbau goi de tot prin grădină căci nu ştiau
de ruşine şi teamă
amândoi fiind curaţi şi sfinţi
aşa cum i-a creat Dumnezeu

fiinţa umană
acest izvor de lumină
de gingăşie şi înţelepciune
ce îmbracă pământul în surâsul său
şi-l
împleteşte cu lacrimi uneori
cu
izvoare de lacrimi
înnăsprindu-şi durerea pe faţa cerului
precum roua ce cade pe iarba şi florile pământului
într-un transfer de iluzii
că iar
în grădină va fi
îmbrăcânduse-n lumina pierdută
pe palma Creatorului Său ce l-a iubit
până dincolo de dincolo

poezie de Ioan Daniel Bălan (25 octombrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!