Serile la Mirceşti

Perdelele-s lăsate şi lampele aprinse;
În sobă arde focul, tovarăş mângăios,
Şi cadrele-aurite, ce de păreţi sânt prinse
Sub palidă lumină, apar misterios.

Afară plouă, ninge! afară-i vijelie,
Şi crivăţul aleargă pe câmpul înnegrit;
Iar eu, retras în pace, aştept din cer să vie
O zână drăgălaşă, cu glasul aurit.

Pe jilţu-mi, lângă masă, având condeiu-n mână,
Când scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor,
Când ochiu-mi întâlneşte ş-admiră o cadână
Ce-n cadrul ei se-ntinde alene pe covor.

Frumoasă, albă, jună, cu formele rotunde,
Cu pulpa mărmurie, cu sânul, dulce val,
Ea pare zea Venus când a ieşit din unde
Ca să arate lumei frumosul ideal.

Alăture apare un câmp de aspră luptă,
Pătat cu sânge negru acoperit cu morţi.
Un june-n floarea vieţii strângând o spadă ruptă
Ţinteşte ochii vestezi pe-a veciniciei porţi.

Apoi a mea privire prin casă rătăcindă
Cu jale se opreşte pe un oraş tăcut,
Veneţia, regină, ce-n marea se oglindă
Făr-a videa pe frunte-i splendoarea din trecut.

O lacrimă... dar iată plutind pe-a mărei spume
O sprintenă corvetă, un răpide-alcyon;
Şi iată colo-n ceruri pribejile din lume,
Cucoarele în şiruri zburând spre orizon.

O! farmec, dulce farmec a vieţii călătoare,
Profundă nostalgie de lin, albastru cer!
Dor gingaş de lumină, amor de dulce soare,
Voi mă răpiţi când vine în ţară asprul ger!...

Afară ninge, ninge, şi apriga furtună
Prin neagra-ntunecime răspânde reci fiori,
Iar eu visez de plaiuri pe care alba lună
Revarsă-un val de aur ce curge pintre flori.

Văd insule frumoase şi mări necunoscute,
Şi splendide oraşe, şi lacuri de smarald,
Şi cete de sălbatici prin codri deşi pierdute,
Şi zâne ce se scaldă în faptul zilei, cald.

Prin fumul ţigaretei ce zboară în spirale
Văd eroi prinşi la luptă pe câmpul de onor,
Şi-n tainice saraiuri minuni orientale
Ce-n suflete deşteaptă dulci visuri de amor.

Apoi închipuirea îşi strânge-a sa aripă;
Tablourile toate se şterg, dispar încet,
Şi mii de suvenire mă-ncungiură-ntr-o clipă
În faţa unui tainic şi drăgălaş portret.

Atunci inima-mi zboară la raiul vieţii mele,
La timpul mult ferice în care-am suferit,
Ş-atunci păduri şi lacuri, şi mări, şi flori, şi stele
Intoană pentru mine un imn nemărginit.

Aşa-n singurătate, pe când afară ninge,
Gândirea mea se primblă pe mândri curcubei,
Pân' ce se stinge focul şi lampa-n glob se stinge,
Şi saltă căţeluşu-mi de pe genunchii mei.

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonie de toamnă

Lui Const. Misirliu

I

Cârduri-cârduri ciori de toamnă
Pleacă...
Desfrunzite crengi de arbori
Pe subt vifor se apleacă...
Cârduri-cârduri ciori de toamnă
Pleacă...

II

Boi şi vaci cu răget umple
Valea...
Ceaţa peste deal s-aşterne,
Cum pe sufletul meu jalea...
Boi şi vaci cu răget umple
Valea...

III

Ninge! ninge!... Alb e satul
Ninge!...
Ca un cântec de iubire
Soarele în nori se stinge...
Ninge! ninge!... Alb e satul
Ninge!...

IV

Câinele sub şoprul putred
Urlă...
Rar o cucuvaie ţipă
Într-o dărâmată turlă...
Câinele sub şoprul putred
Urlă...

V

În odaie e o pace
Sumbră...
Greierii – artişti tomnatici -
Au tăcut, pitiţi în umbră...
În odaie e o pace
Sumbră...

VI

Dogoresc cărbunii-n sobă
Roşii...
Când şi când de prin coteţe
Aud cum zvonesc cocoşii...
Dogoresc cărbunii-n sobă
Roşii...

VII

Iar urâtul, - vechi tovarăş, -
Vine...
Şi în linişte s-aşează
Pe-ale inimii ruine...
Iar urâtul, - vechi tovarăş, -
Vine...

VIII

În pustiul meu de gânduri
Caut...
Pe la uşă vântul cântă,
Ca un solo spart de flaut...
În pustiul meu de gânduri
Caut...

IX

Răzvrătit mereu de grele
Patimi...
Îmi simt tinereţea dusă,
Îmi simt ochii plini de lacrimi,
Răzvrătit mereu de grele
Patimi...

X

Prins de zid, în taină bate
Ceasul...
Şi-mi măsoară insomnia
Şi durerea cu compasul...
Prins de zid, în taină bate
Ceasul...

XI

Şi-aţipind pe mâini cu fruntea,
Dulce...
Despre ziuă vine somnul
Peste gene-mi să se culce...
Aţipind pe mâini cu fruntea,
Dulce...

XII

Necurmat afară ninge,
Ninge!...
Vai de vetrele în care
Focul nu mai e, se stinge...
Necurmat afară ninge,
Ninge!...
Flori se seră

Sunt flori uitate întro seră,
Cum într-un suflet tris şi gol
Rămân speranţele din urmă
Din risipitul stol...

Nici o femeie nu le-atinge,
Deşi au cel mai blând parfum,
Nici cel puţin nu le omoară
În pagini de album.

Când umbre din apus, prin geamuri,
În jurul lor sfios se strâng,
Par nişte ochi ascunşi de lume,
Ce-n taina serei plâng...

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de fulgi

Ninge ninge ca-n copilărie
flori de fulgi prin aer zboară
ca dalbi fluturi pe câmpie
când fiinţa-ţi împresoară

ninge ninge acuma iar
cu o floare de ninsoare
pe un drum în calendar
făr' vreo rază azi de soare

ca o ploaie de cântări
fulgii albi azi se revarsă
albind gingaşele zări
peste a iernii albă casă

dar la geam fulgii nu cad
ci atâţia iată suie
înspre ceruri parcă ard
după naşterea lor vie

iată cât e de frumos
chipul fulgilor ce zboară
înspre cer şi nu în jos
pe-a privirii ulicioară

cât de scumpă este iarna
tot ce Isus a creat
în suflet să fie hrana
pentru omul cel curat

Doamne azi îţi mulţumim
pentru fulgii mari şi vii
Numele ţi-l proslăvim
şi-ţi cântăm în veşnicii

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară ninge rar

afară ninge rar, cu fulgi de moarte albă
şi lacrimi îngheţate îmi sunt lucie salbă,
iar frigul ascuţit îmi zgârie retina,
afară ninge rar şi neagră e lumina.

afară ninge rar, încărunţind pământul,
îmi este dor de tine şi bate-n geamuri vântul,
la margine de drum, doi oameni de zăpadă,
afară ninge rar, cu gesturi de bravadă.

afară ninge rar şi tremură copacii,
şi tremură şi sfinţii şi tremură şi dracii
şi tremură şi morţii când frigul îi încinge,
afară ninge rar şi rar afară ninge.

poezie de Ionuţ Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plouă şi ninge...

E toamnă târzie şi plouă şi ninge,
Se scutură norii şi streaşina plânge
Şi vântul s-agită, e vreme câinoasă
În sobă ard flăcări, fac umbre prin casă

E mut telefonul, tăcerea se-aude
Şi ceasul a stat, un bec nu s-aprinde,
E beznă afară, nu mai ştiu unde sunt
Se scurg amintiri prin tăceri de mormânt

De ce nu-s cu tine, mă-ntreb şi-i târziu
De ce n-am rămas?!.... Mă-ntreb şi nu ştiu...
E frig prin odaie şi focul se stinge
E toamnă târzie şi plouă şi ninge...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă şi ninge...

Plouă şi ninge,
Timpul întotdeauna învinge,
Rămân în viaţă
Doar spiritele care se înalţă.

Plouă şi ninge,
Iubirea se naşte, înfloreşte,
Apoi se prelinge în nemurire,
Dacă învinge.

Plouă şi ninge,
Jocul vieţii e ca o minge
Rostogolită sau înălţată,
Păcatele ei plătesc scump, apoi se iartă.

Plouă şi ninge,
Viaţa tuturor se prelinge,
Amintirile tezaur sufletesc se împletesc,
Batrâneţile înţelepţesc.

Plouă şi ninge,
Timpul hulpav orice învinge,
Iar nemurirea, dulce ca mierea,
Sfântă alegere, stelele atinge.

poezie de Valeria Mahok (8 ianuarie 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cu stele, iubito

Ninge cu flori de cais, ninge cu stele,
Ninge cu fluturi, îngeri de dantele...
Am strâns în pumn, iubita mea, lumină.
Eşti ruptă din materia divină!

În noaptea asa, vers de-aş fi, în ceară
Aş încrusta iubirea mea solară.
Vreau s culeg săruturile toate,
Apoi să rătăcesc prin văi de şoapte,

Să-ţi pun apusul nopţii la fereastră.
Să treacă îngeri pe desupra noastră
Şi să ne coase stelele pe pleoape,
Să fim mereu, mereu, tot mai aproape.

M-aş face sculptor. Dalta, fie-mi versul...
Aş răscoli în timpuri universul...
Sub sânii tăi – un câmp de flori în soare,
Să pot zidi iubirii osanale.

Mausoleu de vise şi de stele,
Spre-a te-nălţa în cânturile mele,
Mireasă albă şi atât de pură...
Vreau să pornim spre-nalturi împreună.

Dar eşti stihie... înger al luminii,
Te-au exilat sub stele pelerinii
Şi crini şi roze-ţi odihnesc sub pleoape.
Tu întregeşti pământ şi cer şi ape.

Femeie, lumea-i goală fără tine!
Când treci, să-mi laşi o lacrimă-n privire!
Mă pierd străin, tăcut, în triste zări...
Femeie, tu eşti câmpul meu cu flori!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise

Vremea toarce a mele vise,
De pe caierul vieţii,
Împletind doruri aprinse,
În razele dimineţii.

Pe un fus ea le adună,
Poate-o ţese-un câmp cu flori,
Unde viaţa e mai bună
Şi zâmbeşti adeseori.

Unde dragostea-i stăpână,
Vântu-i dulce adiere,
Ce în soaptă vrea să-ţi spună
"Te iubesc"... ca mângâiere.

Şi mai ţese un izvor,
Ce în râu cu apă rece,
Pe a florilor covor,
Cu sclipiri de argint va trece.

Lângă el un tei în floare,
Unde seara când e lună,
"El" şi "ea" cu-o sărutare,
Vin ca dragostea să-şi spună.

Din căldura dragostei,
Aprind licurici... o mie,
Umplând câmpul cu scântei,
Într-o dulce armonie.

Pe cer... un covor de stele,
Pe pământ... unul cu flori,
Aştea-s visurile mele,
Pace,... dragoste,... culori.

poezie de Vasile Lihăt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind de la mama

Ninge cu lumină caldă
O zăpadă dulce, albă
Şi sărutul ei cuminte
Nu trădează şi nu minte...

Ninge iar pe ochii tăi -
Ce frumos ninge iubirea:
Un decembrie senin
Fulguieşte lin uimirea...

Ninge, doamne, ninge iar
Şoapta mamei peste casă,
Ninge dorul ei amar -
O ninsoare prea frumoasă...

Ninge dulcele ei glas
Peste veacuri a rămas:
Un colind pentru nepoţi
De la mama pentru toţi...

Ninge-n suflet o speranţă
Şi ne bucură, ne-nalţă...
Ninge, Doamne, ninge-ne
Cu iubire-atinge-ne...

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii
Adăugat de Victor Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte la ţară

Am o inimă în lume
Care ştiu că mă iubeşte...
(Conachi)

Frumoasă e câmpia cu dulcea-i liniştire
Pentru acel ce fuge de-a lumei amăgire,
Pentru acel ce caută un trai neînsemnat!
Plăcut, plăcut e ceasul de griji nentunecat,
Şi dulce este viaţa ce curge lin, departe
De-al omenirei zgomot, de-a ei fumuri deşarte!

Când inima hrăneşte o tainică dorinţă,
Când omul simte-n sânu-i o crudă suferinţă,
O jale fără margini, un dor fără hotar;
Când zâmbetu-i ascunde ades suspin amar
Şi mintea-i se deşteaptă din vis de fericire,
Pierzând orice credinţă, oricare strălucire,

Ferice de acela ce-n tulburare-i poate
Pe-un cal să se arunce şi prin văzduh să-noate,
Păşind peste-orizonturi, zburând peste câmpii,
Ferice care poate, departe de cei vii,
Să uite-a sa fiinţă, să peardă-orice simţire,
Să nu mai facă parte din trista omenire!

*

Era o noapte lină, o mult frumoasă noapte,
Ce revărsa în lume armonioase şoapte
Şi multe glasuri blânde în inimi deştepta;
O noapte de acele ce nu le poţi uita,
Care aprind în suflet scânteie de iubire
Şi pun pe frunte raze de îndumnezeire.

Eram... parcă sunt încă!... la orele acele
Când ochiul rătăceşte primbându-se prin stele,
Şi-n toată steaua vede un chip gingaş, slăvit.
Atunci când visul zboară pe ţărm nemărginit,
Când dorul trist uneşte a lui duioase plângeri
Cu sfânta armonie a cetelor de îngeri.

Ca lampă aninată la poarta de vecie,
Domnea în dulcea taină a umbrelor făclie,
Vărsând văpaie lină, ce lumea coperea.
Lumină mângâioasă! În ceruri ea părea
Menită ca să ducă pe căi necunoscute
Dorinţile-omenirei în lung deşert perdute!

*

Deodat-un glas de înger, o sfântă armonie,
Plutind uşor în aer, ca vântul ce adie,
Se coborî prin stele din leagănul ceresc.
Duios era şi gingaş acordul îngeresc,
Căci inimile noastre săltară mai fierbinte
La dulcele său cântic, l-aceste-a lui cuvinte:

„Ferice de acela ce cu-o simţire vie
Slăveşte armonia şi-nalta poezie,
Cu dismierdări plăcute de glas prietenesc
El poartă pe-a sa frunte un semn dumnezeiesc,
Şi geniul său gustă plăceri încântătoare
Zburând la nemurire ca vulturul în soare;

Dar mai ferice încă fiinţa de iubire
Ce simte cu-nfocare a dragostei pornire
Şi nencetat e gata cu drag a să jertfi!
Căci dulce-i pentru altul şi-n altul a trăi,
Şi dulce-i de a zice, când inima jăleşte,
Am o fiinţă-n lume ce ştiu că mă iubeşte!”

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge peste ţara mea de vis

Ninge peste ţara mea de vis,
Ninge peste Moldova.
Cu fulgi mari ca floarea albă de cais,
Ninge peste Teleneşti, Chişinău, Leova.

Ninge peste păduri de brazi
Peste munţii Carpaţi.
Ninge cu fulgi jucăuşi
Peste Bucureşti, Iaşi, Cluj.

Ninge peste marea cea mare,
Peste vechile hotare
Unde Ştefan şi Mihai duşmanul l-au învins.
Ninge peste ţara mea de vis.

Ninge şi tot ninge Şi aşa de bine îmi pare,
Că visez cu ochii deschişi,
Din nou, la România mare.

poezie de Vladimir Potlog (23 noiembrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge, Steaua mea

soţiei mele Ana la aniversarea zilei de naştere

Ninge fugar, şi frumos peste Dămideni
ninge magnific unde e steaua mea;
ici şi colo cad fulgi mari de nea
şi se aştern pe pământul însetat,
numai eu privesc mereu telefonul
de când te-ai dus de-aici, ai plecat.

Ninge alb, imaculat şi pur cum ţi-e inima;
ninge pe pământ unde străluceşte o stea.
Ca pe o nălucă aş vrea să alung depărtările
când mă gândesc, parcă-au secat mările,
şi munţii, fiindcă chiar azi e ziua ta!

Ninge an de an, şi tu eşti tot mai frumoasă;
ninge ne-ntrerupt, peste sat, steaua mea.
Eu stau în fotoliu şi-ţi compun două rime
în sobă focul arde şi nu ştiu cum s-ajung
acolo unde eşti să te pot îmbrăţişa!

poezie de Dănuţ Cepoi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa te văd

O rază de lumină
În geana dimineţii,
O apă cristalină
Ce udă floarea vieţii,
O pată de culoare
Ce ochii îi încântă,
Balsam de alinare
Când inima e frântă,
O briză răcoroasă
Ce arşiţa o stinge,
Privelişte frumoasă
Când plouă şi când ninge,
Fântână de iubire
Profundă şi curată
Portal spre nemurire
Şi viaţă îmbelşugată,
Femeia ce-am poftit-o,
Din sferele divine;
Aşa te văd, iubito,
Când mă gândesc la tine.

poezie de Octavian Cocoş (7 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În seara de Crăciun

Afară ninge liniştit,
În casa arde focul;
Iar noi pe lângă mama stând,
Demult uitarăm jocul.

E noapte, patul e făcut,
Dar cine să se culce?
Când mama spune de Iisus
Cu glasul rar şi dulce.

Cum s-a născut Hristos în frig,
În ieslea cea săracă,
Cum boul peste el sufla
Căldură ca să-i facă.

Cum au venit la ieslea lui
Păstorii de la stână
Şi îngerii cântând din cer,
Cu flori de măr în mână.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fată tânără pe patul morţii

Ca robul ce cântă amar în robie,
Cu lanţul de braţe, un aer duios,
Ca râul ce geme de rea vijelie,
Pe patu-mi de moarte eu cânt dureros.

Un crin se usucă şi-n laturi s-abate
Când ziua e rece şi cerul în nori,
Când soarele-l arde, când vântul îl bate,
Când grindina cade torente pe flori;

Aşa făr' de veste pe zilele mele
O soartă amară amar a bătut,
Şi astfel ca crinul de viscole rele,
Pe patu-mi de moarte deodat-am căzut.

Abia-n primăvară cu zilele mele
Plăpândă ca roua abia am ajuns,
Atuncea când cântă prin flori filomele,
O crudă durere adânc m-a pătruns.

Amară e moartea când omul e june,
Şi ziua-i frumoasă, şi traiul e lin,
Când paserea cântă, când florile spune
Că viaţa e dulce şi n-are suspin!

Să moară bătrânul ce fruntea înclină,
Ce plânge trecutul de ani obosit;
Să moară şi robul ce-n lanţuri suspină,
Să moară tot omul cu suflet zdrobit!

Iar eu ca o floare ce naşte când plouă
Creşteam, pe cunună să am dezmierdări,
Şi mie amorul cu buze de rouă
Cu inimă dulce îmi da sărutări.

Ca frunza ce cade pe toamnă când ninge,
Suflată de vânturi aici pe pământ,
Ah! Juna mea viaţă acuma se stinge
Şi anii mei tineri apun în mormânt!

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Pe malul cel verde ce râul stropeşte,
Un om după cale puţin s-odihneşte,
Visând fericit!
Iar razele zilei cu umbrele serii
Sub ochii-i se luptă în sânul tăcerii
Pe val adormit.
Pe măgură luna se-nalţă-atunci plină
Şi varsă pe fluviu un val de lumină,
Un brâu lucitor;
Eterul albastru cu stele aurite
Se scaldă prin valuri uşor încreţite
De vântul uşor.
Pe fluviul luciu o barcă s-arată
Cu pup-aurită, cu flori cununată,
Cu văl de satin,
Cu june fecioare ca visuri frumoase
Ce-n viaţa fugindă se-nclin amoroase
P-al nostru trist sân;
Un om cu cosiţe şi gene albite,
Cu braţe secate, cu feţe pălite,
Cu coasa de fier,
Apare în barca cu dalbe fecioare
E timpul; iar ele sunt blândele oare
Ce vin şi iar pier.
Şi barca se duce prin valuri purtată;
Iar grupa de fete de visuri se-mbată,
De viaţă se-ncânt;
Cosiţa lor saltă sub aurea dulce
Şi flacăra lunii pe brâul lor luce,
Şi iată cum cânt:

"Vin' cu noi, străine june,
Să te-mbeţi de răsfăţări,
Vin' pe tinere cunune
De adună desfătări!
....................

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ninge

De-atâtea toamne mă-ntâlnesc cu tine -
Ce gânduri am şi ce nevoi m-apasă.
Pun zbor în aripi şi nespus îmi vine
S-adun tot cerul pe tavan, în casă.

Când ninge, îţi voi aduce fluturi reci,
mă voi topi în iatacul tău de cald
şi tainic, prin iubire de-ar fi să treci,
îţi fur un licăr din ochii de smarald.

Va fi o noapte pusă între focuri
să-ţi beau din gură apa ne-ncepută
ca-n spuse rugăciuni la sfinte locuri
cu har mă umpli-n stare absolută.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se apropie Crăciunul

De pe frunzele uimirii
Picură cu-nchipuiri
Prin umbrela amintirii
Parcă însuţi să te miri

Şi se fac cărări pe cer
Ca la ţară prin ogradă
Mii de sensuri iată pier
Însă timpul e în gardă

Iar pe palmele întinse
Ale zilei de afară
Toate umbrele sunt ninse
Când Crăciunul dă s-apară

A rămas aşa puţin
Mai puţin de-o săptămână
Până când colindătorii vin
Dar colinda să rămână

Masa-ntinsă a tăcerii
Cerbi de aer ne aduce
De pe prispa-nsingurării
Cu o prăjitură dulce

Şi aşa frumos se ţes
Şi cuvinte şi colinzi
Mai aprinse flori ne ies
Ca-nspre ceruri tu să tinzi

Să te faci doar o lumină
Prin Pruncul ce s-a născut
Şi El om aici să vină
Să ne ia sub al Său scut

Prin credinţă să primim
Paradisul cel pierdut
Altă fiinţă noi să fim
Cu viaţa-n veci avut

Fie-i slavă Lui Mesia
Flori de zâmbet când se arată
Să ne fie bucuria
Având inima curată

Glorie dar Lui Isus
El e noastră sărbătoare
Ce pe braţe ne-a adus
Să ne fie-n veci salvare
19-12-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai ninge...

Mai ninge, iubite, pe mine,
mai ninge în sufletul meu,
omătul e pur ca lumina,
iar dorul de tine e greu!

Mai ninge, iubite, cu stele,
cu sănii, cu daruri, cu flori,
în pomul de iarnă, iubite,
mai ninge cu albe chemări!

Aud nesfărşitele-ţi şoapte
prin fulgii de nea colindând,
mai ninge, iubite, pe noi,
mai ninge pe gândul flămând!

Pe umerii iernii, cuvântul
mai ninge cu dragostea ta,
mai ninge, iubite: în versuri
te caut în inima mea!

poezie de Aneta Timplaru Horghidan din În Albastru (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărăganul

Pe cea câmpie lungă a cărei tristă zare
Sub cer, în fund, departe, misterios dispare,
Nici casă, nici pădure, nici râu răcoritor,
Nimic nu-nveseleşte pe bietul călător.

Pustietatea goală sub arşiţa de soare
În patru părţi a lumei se-ntinde-ngrozitoare,
Cu iarba-i mohorâtă, cu negrul ei pământ,
Cu-a sale mari vârtejuri de colb ce zboară-n vânt

De mii de ani în sânu-i dormind, zace ascunsă
Singurătatea mută, sterilă, nepătrunsă,
Ce-adoarme-n focul verii l-al grierilor hor
Şi iarna se deşteaptă sub crivăţ în fior.

Acolo floarea naşte şi moare-n primavară,
Acolo piere umbra în zilele de vară,
Şi toamna-i fără roadă, ş-a iernii vijelii
Cutrieră cu zgomot pustiele câmpii.

Pe cea savană-ntinsă şi cu sălbatic nume,
Lung ocean de iarbă necunoscut în lume,
O cumpănă se-nalţă aproape de un puţ,
Şi-n orizon se-ndoaie ca gâtul unui struţ.

Un car cu bivoli negri a stat lângă fântână.
Vro doi români în soare ş-o sprintenă română
Încungiură ceaunul ce ferbe fumegos
Pe foc, şi mai departe un câne roade-un os.

Pe car un copilandru priveşte-n departare...
Zadarnic ochii-i zboară din zare-n altă zare!
Nici casă, nici pădure, nici râu răcoritor,
Nimic nu se arată pe câmpul de mohor!

Din vreme-n vreme numai, lungi şiruri de cocoare
Sub bolta albăstrie zbor tainic călătoare,
Şi vulturi mari, prădalnici, cu gheare înarmaţi,
S-adună, lăsând puii pe vârfuri de Carpaţi.

Ah! dulce, glorioasă şi mult strălucitoare
Va fi ziua de viaţă, când, pe sub mândrul soare,
Trecând în răpegiune, un zmeu cu-aripi de foc
Goni-va trista moarte ce zace-n acest loc!

Mult vesel va fi câmpul când vecinica-i tăcere
Va dispărea deodată la glasul de-nviere
Ce scoate zmeul falnic din gura lui de fer,
Vestind noua răpire a focului din cer!

poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E iarnă, iubito!

E iarnă, iubito!

E iarnă, iubito, prin mine
Va ninge cu fulgii de fier,
Va bate şi vântul când vine
Te strig din zăpezi, efemer....

E târziu, a nins peste tot,
Oraşul pustiu e şi frânt,
Gerul îşi dă în clocot
Şi-şi face în mine avânt...

Te zăresc albă ca zarea...
Hibernală în gânduri şi iar,
Paşii tăi aud departarea
Şi vin către mine, dispar...

E noapte şi ninge şi ninge
Prin mine, prin tine-amândoi
Stingem lumina ce plânge
Şi arde şi arde în noi...

poezie de Sergiu Boian (noiembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!