Un cuib de cuvinte

Cuvintele aveau ochi ce scrutau
în mod deosebit
lumea.
Ochii aveau lacrimi prelinse
ca nişte miruri
pe fruntea sufletului.
Lacrimile aveau o greutate
egală cu transparenţa culorilor
arcuite de la un capăt la celălalt
peste timp.
Culorile aveau glas ascuţit
cu două tăişuri:
un tăiş cresta fericirea
până la sânge,
altul secţiona zborul în aripi.
Aripile fâlfâiau
spaţiile de lumină supuse cerului.
Cerul avea o sete necontenită
de păsări călătoare.
Iar păsările,
păsările îmi ciuguleau din palme
cu ciocuri de piatră vineţie,
cuvânt după cuvânt
până ce
mi-au cuibărit inima toată
în poezie.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Dar creier aveau aceste bizare creaturi?
Dick: Nu, nu aveau nici creier, deşi erau fiinţe raţionale, însă sistemul lor de gândire era cu totul altfel, foarte diferit, nu se asemăna deloc cu al nostru, nu aveau deci nici sistem nervos. Nici măcar oase nu aveau, deci erau lipsiţi de sistemul osos, de cel muscular, ca şi de inimă, vene, sânge şi tot ceea ce noi cunoaştem drept fiind sistemul circulator. De altfel, aveau nişte organe interne foarte ciudate şi simple, care erau şi ele total diferite de ale noastre. În plus, fiind transparenţi, erau vizibile.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru păsările dispărute

Câte păsări o fi stricat
Cerul
Până să-ţi nimerească mersul
Atât de lin?

Unele erau ciudate,
Aveau penele cine ştie cum,
Înfipte de-andoaselea,
Ori poate nici n-aveau pene,
Ci frunze.

Ele încercau să zboare
Până la copacul
Unde se bănuia că va apare omul,
Dar timpului nu-i plăcea
Acest zbor stângaci
Şi le ştergea timpul
Cu dosul palmei.

Hai pe câmp
Să vedem ciocârlia
Arzând,
Ca o lumânare
Pentru păsările dispărute.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delfinul din mine

Îmi număram silabele şi una s-a topit
în miezul cuvântului.

Încerca să-şi epuizeze cântecul pe note
şi noaptea o înfăşura în albastru.

Dimineaţa mi-a acoperit ochii,
braţele au înflorit în pomi,
gândurile au căpătat aripi de păsări
care-mi ciuguleau din inimă.

Drumul s-a lungit sub tălpi,
picioarele n-aveau paşi,
aveau aripile unui delfin
şi întinderea era de apă.

Nişte voci îmi mângâiau mirate
evoluţia preexistentă în mister.
.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (7 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicăierile

Şi mă îmbolnăvisem de stele
Şi îmi orbeam inima cu ele
Până şi umbra mă ocolea
Nu mai era formă de mine
Nu mai trecea strada cerului meu pe la zebră
Ci se îndepărta
Acolo unde absenţa ta şi cu ea
Aveau să-şi găsească liniştea împreună
Aveau să-şi găsească niciodată drumul spre Acasă
Pierdusem cealaltă parte de eu.

Mă îmbolnăvisem de stele
Cu toate dorurile mele
Devenisem trezie de furii.

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petrecerea lor, prima organizată la bordul navei albastre, pe puntea principală, nu se prelungi foarte mult, dar fusese tare plăcută, pe toată durata ei, până în seara acelei zile, când se pregăteau de plecare. Aveau să vadă dacă măsurile de protecţie propuse de director aveau să fie respectate, sau dacă erau deja aplicate.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de pirat

Piraţii de apă sălcie
Aveau un cadavru la bord.
Piraţii de apă sălcie
Pluteau cu cadavrul spre nord
Deşi nu erau toţi de-acord,
Căci câteodată cadavrele-nvie.

Piraţii de apă sălcie
Aveau trei butoaie cu rom.
Piraţii de apă sălcie
Ziceau: "O să bem până vom
Vorbi un ciudat idiom".
Căci câteodată cadavrele-nvie.

Piraţii de apă sălcie
Aveau cel mai straşnic tutun.
Piraţii de apă sălcie,
Privind poze vechi în album,
Scoteau gânditori pe nări fum,
Căci câteodată cadavrele-nvie.

Piraţii de apă sălcie
Aveau şi-o femeie cu ei.
Piraţii de apă sălcie
Plângeau când trecea, cu sâni grei,
Cadavrul frumoasei femei,
Căci câteodată cadavrele-nvie.

poezie de Emil Brumaru
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce-i trebuia ei era certitudinea iubirii lui şi siguranţa faptului ca nu aveau de ce să se grăbească deoarece aveau toata viaţa înainte.

Ian McEwan în Pe plaja Chesil
Adăugat de Chelu Alina-Gabriela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mâinile astea

am pictat cerul albastru
după aceea am tras
o rază de lumină
cu lanterna în mână
luna e captivă într-un geam
unde oftează o iubită
după un iubit sau cam aşa ceva
stelele le-am gratinat puţin
să fie mai crocante
în mâinile astea două
am ţinut păstrăvii şi clenii
care evadau din moldova
se agăţau de crinii fără spini
fluturii aveau trup de căprioară
pun mâna pe cuvânt
îl întind cât să fac o poezie

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au venit. Ei aveau Biblia, iar noi pământurile. Ne-au zis: "Închideţi ochii şi rugaţi-vă." Când am deschis ochii, ei aveau pământurile, iar noi Biblia.

citat din Eduardo Galeano
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe marginea cerului

Păşesc ferm pe marginea cerului...
Frânturi de mister
Aleargă peste timp, peste zare.
Lumea nu mai are culoare...
Ochi oblici ne privesc a mirare.
S-au prelungit spre periferie,
Ca un con de hârtie.
Pleoapele par nişte metale
Curios concepute.
Coasa morţii a şlefuit pe pereţi
O câmpie şi-un munte.
Dumnezeu a uitat poarta Raiul deschisă
Iar ei, curioşi, au intrat.
Voiau să simtă mirosul de Iad.
Acum stau cu divinul la masa verde.
Umbre gelatinoase învelesc
Centura de castitate universală.
Trebuie respectată distanţarea
În unghiuri egal depărtate faţă de moarte.
O boală invadase realul,
Iar îngerii aveau aripile pătate de sânge.
Dumnezeu... plânge...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urma un week-end; întâiul pe care aveau să şi-l petreacă nu acasă, ci la Institut, ocupându-se de ultimele pregătiri necesare misiunii, pe care nu le puteau neglija şi mai aveau destul de multe de pus la punct; părea parcă imposibil să sfârşească la timp, chiar dacă magaziile şi spaţiile de depozitare ale navei albastre începeau să se umple în mod vizibil, în urma aducerii la bord a produselor nealimentare comandate şi a unor "lucruşoare" personale aduse de acasă de cei şapte tineri; încă mai aveau de adus şi vreo câteva asemenea "lucruşoare", ba chiar multicele (le era foarte greu să decidă pe care să le ia cu ei şi la care să renunţe, pentru că, de fapt, nu prea doreau să renunţe la nici unele).

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste cu pantofi pictaţi

pantofii de mireasă se pictează
pe talpă
cu cuvintele: fericire
sau cu cuvintele: bucurie
pantofii pe care i-am văzut recent
aveau scris: ce-o vrea să fie!

pantofii de călătorie se pictează
pe talpă
cu cuvintele: drum bun
sau cu cuvintele: cea mai frumoasă călătorie
pantofii pe care i-am văzut recent
aveau scris: anulată pentru altădată.

pantofii de serviciu se pictează
pe talpă
cu cuvintele: datorie
sau cu cuvintele: job să fie
pantofii pe care i-am văzut recent
aveau scris: hai sictir!

nu mai ştiam ce pantofi doream
să-mi cumpăr
am hotărât să umblu
desculţă
o vreme

până când într-o zi
am fost oprită şi întrebată
dacă nu vreau să-mi citească în talpă
contra cost
ca într-o cană de cafea consumată

mult prea mirată
de propunerea de plată
mi-am privit tălpile
nu mai erau roz
nu mai erau fine
aveau cicatrici
nu arătau bine

m-am dus la magazinul de pantofi
şi mi-am cumpărat
pantofi roz
foarte moi şi fără toc
am avut noroc
nu era nimic
pe talpă pictat
pictorul de pantofi era plecat
la mare
pentru un curs
de perfecţionare

poezie de Codruţa Vancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi acum...

şi acum îţi port în gând tablourile
ca într-o expoziţie ambulantă
în care intru doar eu
să-ţi ating sufletul
sufletul tău împrăştiat
în iarna descoperită împreună
când zăpada ne acoperise trupurile
şi se întindea până la marginea lumii
când păsările uitaseră să mai plece
tu ocrotindu-le acolo sub linii multicolore
n-am să înţeleg niciodată de ce
aveau ciocurile atât de mari
şi aripile întinse ca nişte umbre
şi ghearele...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut dintr-un tată sifilitic. Din cauza bolii a orbit (când m-a conceput era deja orb), iar când aveam 2-3 ani a paralizat. Dar paralizia şi cecitatea aveau printre alte urmări pe aceea că nu putea, ca toată lumea, să urineze la toaletă... Urina în faţa mea, sub o pătură cu care, orb fiind, nu se acoperea prea bine. Ochii îi deveneau aproape albi; aveau atunci o expresie rătăcită, fără alt obiect decât o lume pe care doar el o vedea. Or, pentru mine, imaginea acelor ochi albi se leagă de imaginea ouălor; iar dacă, în cursul povestirii, vorbesc de ochi sau de ouă, de obicei apare şi urina.

Georges Bataille în Istoria ochiului (1928)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea mirosea încă mereu a iarnă, văzduhul părea îmbâcsit cu praf fin de
cenuşă. Oamenii purtau căciuli şi clicine peste pieptare, pogănicii — băieţii care mânau vitele pe
brazdă — aveau buzele crăpate şi mâinile îngroşate, roşii ca racul, dar tot aveau inimă să pocnească
din bici şi să strige vitelor pe nume.

Ion Agârbiceanu în File din cartea naturii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

George: Tu-ţi dai seama că, în toată istoria vestului, nimeni nu a reuşit să facă schimbul cu colega de apartament. În evul mediu puteai fi închis numai dacă sugerai lucrul ăsta.
Jerry: Nu aveau colegi de apartament pe vremea aia.
George: De unde ştii?
Jerry: Păi, în primul rând, nu aveau apartamente.

replici din filmul serial Seinfeld
Adăugat de Alina-Olimpia Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat şi o împărăteasă. Ei aveau trei copii. Mai aveau pe lângă palaturile lor o grădină foarte frumoasă. Şi atât de drag îi era florile acestui împărat, încât însuşi cu multă tragere de inimă le plivea şi îngrijea de grădină. În fundul acestei grădini crescuse un măr cu totul şi cu totul de aur. Împăratul nu mai putea de bucurie că în grădina sa se află un aşa pom cum nu se găsea în toată lumea. Se tot întorcea pe lângă dânsul şi se tot uita pe de toate părţile la el, de i se scurgeau ochii. Când, într-o zi, văzu că pomul înmugureşte, înfloreşte, se scutură florile şi roadele se arată: apoi spre seară dă în pârguială. Îi zâmbea mustaţa împăratului şi îi lăsa gura apă, când se gândea că a doua zi o să aibă la masa sa mere de aur, lucru ce nu se auzise până atunci.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rebecca Bloomwood: Când aveam şapte ani, majoritatea prietenilor mei au încetat să mai creadă în magie. Acela a fost momentul în care eu am început să cred în magie. Erau frumoşi, erau fericiţi. Nu aveau nevoie de bani, aveau carduri magice.

replică din Mă dau în vânt după cumpărături, după Sophie Kinsella
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai dispărut în zare

mâna întinsă mi-a rămas spre zare
şi tu ai dispărut în ceaţa ei,
dansau pe cer doar păsări călătoare
şi ele mă priveau cu ochii grei

mi se părea că ochii lor sunt mure,
aveau în ei culori din ochii tăi,
îmi arătau neantul cum apare
priveam cu ochii căutători prin văi

şi nici o vale nu te-avea pe tine,
aveau doar flori şi fluturi, mii şi mii,
nu le pasă deloc ce e cu mine,
zburau prin aer pufi de păpădii

mâna întinsă mi-a rămas spre zare
şi zarea s-a întunecat pe loc,
era acum o noapte urlătoare,
c-o ploaie repezită în galop

simt trupul care-mi fierbe dintr-odată,
mai trece doar puţin şi-mi dă în foc,
eu nu te plâng, o lacrimă te iartă
e lacrima ce n-a avut noroc

neştiutoare cade într-o baltă,
atât de tulbure norocul ei,
îşi pierde limpezimea nediluată,
în urma ta e un parfum de tei

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate erau nişte tâmpenii: amândoi ştiau că, în realitate, nu aveau scăpare. Chiar şi singura variantă efectiv realizabilă, sinuciderea, nu aveau nici o intenţie de a o adopta. Trăiau de la o zi la alta şi de la o săptămână la alta, târându-se într-un prezent fără viitor, dintr-un instinct mai puternic decât voinţa lor, aşa cum întotdeauna plămânii îţi mai trag aer o dată, dacă mai există măcar o gură de aer de respirat în jurul tău.

George Orwell în 1984
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!