Ciuperca blestemată

O sărmană ciupercuţă, blestemată de-o mătuşă,
a crescut în întuneric, într-o casă părăsită,
după uşă.

Doi gândaci îi dau târcoale, istoviţi de căutare...
îşi dreg glasul şi o-ntreabă dacă a găsit prin preajmă
de mâncare.

Ciupercuţa le răspunde că ea nu poate să meargă.
şi stă-n loc de când se ştie şi crede c-aşa rămâne
viaţa-ntreagă.

Gândăceii o ascultă, neînţelegând ce are,
de nu poate să se mişte... c-ar fi vrut să o invite
la plimbare.

Cel mai mic se-ndrăgosteşte de piciorul ei fragil,
îi admiră pălăria roşioară, ce îi dă mult
sexapil.

Stă lângă ea ziua-ntreagă, spunându-i că-i minunată,
prea frumoasă şi deşteaptă şi-ar vrea să-i fie mireasă,
de îndată.

Ciupercuţa, fericită că-n sfârşit iese la soare,
se apleacă, îl sărută... însă e otrăvitoare
şi... el moare...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fragil

Gingăşie... de copil...
ni se caţără, tiptil,
prin lumina timpului,
în adâncul trupului.

Vorba, nelalocul ei,
dacă-i este aruncată,
o încruntă, cu temei,
şi se-ascunde supărată.

Zi de zi, răni sângerânde
se adună în fragil
şi nimeni nu ia aminte
la cel bun şi drag copil,
când coboară în adânc,
rătăcindu-se de el,
depărtându-se, oftând,
neînţelegând, defel,
răutatea şi urâtul
ăstei lumi, împotrivite
Frumuseţii-ascunse-n lutul
cu-aparenţe ipocrite...

Sub pojghiţa croşetată,
etalată elegant,
stă la pandă şi aşteaptă,
să se-arate, fascinant,
aşa cum a fost croit,
când venea în astă lume,
în care, doar... a iubit,
neavând voie a spune.

Acest scump, gingaş copil,
stă ascuns... dar, în tăcere,
ne şopteşte ce fragil
este omul, la durere,
că-i bărbat sau că-i "muiere"...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fată deşteaptă sărută, dar nu iubeşte, ascultă, dar nu crede şi părăseşte înainte să fie părăsită.

citat din Marilyn Monroe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate nu, poate... DA!

Oare, voi învăţa,
într-o viaţă de om,
de la muguri de pom?!
Poate nu, poate... DA!

Viaţa vie-ncepu
c-un sfârşit creştinesc?!...
Oare mă amăgesc?!...
Poate... DA, poate... NU!

Dacă voi încerca
să zâmbesc, la dureri,
voi afla şi plăceri?
Poate nu, poate... DA!

O să-mi uiţi zâmbetu',
dacă-n braţele-i reci
ai vrea mâine să pleci?...
Poate da, poate... NU!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paharul cu vin

eu zic să mai pui un pahar cu vin pe masă
să ai pregătite câteva cuvinte de dragoste
şi ceva dulce dacă ai prin casă
n-ar strica o lumânare roşie ori albă
iar în ochi să ai lacrimi de fericire
ridurile să le trimiţi o vreme la plimbare
spune-le că-n port se dau gratis acadele cu gust de migdale

eu zic să frămânţi un trandafir de petale
pe hol la intrare
un tablou pictat în culori fericite să pui pe perete
poate cel din vară
spune-i că-i un cadou venit de prin stele
ori spune-i că preferi să o scalzi în miere
şi-atunci când amintirea îţi va păşi în casă
cu tine copil la pieptu-i zâmbind
adu-ţi aminte că vremea-i frumoasă
că timpul e scurt
şi tot ce-ţi rămâne în suflet
de-l pui pe masă
cuprinde paharul acela cu vin

tu spui că-i uşor să treci în fugă pragul
că-n cercul iubirii cuprins te-ai rămas
şi braţul te roagă să-i poţi măsura
petala prea albă din tâmpla albastră

poştaşul nu trece nici azi pe aici
furtuna se zbate de stânci
parcă plânge
rămân să mai scriu două rânduri apoi
mai pun un pahar cu-acel vin între noi

poezie de Dorina Şişu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasă pe alese

Nu prea-ncape ea pe uşă,
Nici deşteaptă nu-i deloc.
I-ar putea fi chiar mătuşă,
Însă e bogată... foc.

epigramă de Ioan Roşca din Epigrame cu şi despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin...

destinul a venit la uşă, şi a bătut într-un târziu,
eram prea mic, cu o mătuşă, surzită prea de timpuriu,
şi cine să-i deschidă oare?... şi a plecat îngândurat,
lăsându-mă ca pe o floare într-un deşert, mult prea uscat

crescut sub soarele fierbinte de-atunci, mă ard între nevoi,
degeaba am un cap şi minte, degeaba om, degeaba voi,
degeaba înţeleg de toate, degeaba sfaturi le culeg,
rămas în negura de noapte, degeaba caut şi le aleg

mult de-atunci, prea multe zile, prea multe veri am străbătut,
prea multe întrebări în mine, le caut în timp, răspuns tăcut,
răspunsuri care niciodată nu se termină cu un vers,
răsar în crengi pe altă faţă, rodesc mai multe, cu mult stres

destinul este şi nu este... poate atunci când eram mic,
un altul a pătruns hoţeşte, îmbrăţoşat cu tot cu dric,
şi de atunci mă plimbă-n lume, în carul lui, fără de flori,
fumându-mi liniştea plăpândă şi rest de fum în goii nori

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut

Am coborât în întuneric, gândind că te găsesc.
Cu gândul îndoielnic, spre lumină mă grăbesc.
Te caut în raza de soare, o zi întreagă, pe lumină.
Dar şi-aici, speranţa moare, viaţa îmi este haină.
Întreb vântul, poate-mi spune că te-a văzut alergând,
Răspunsul lui mă răpune şi mă lasă tot oftând.
Ma opresc pe malul mării, poate marea te ascunde,
Dau strigăt în largul zării, însă marea nu-mi răspunde.
Obosit de căutare închid ochii şi visez
că-n adâncurile mării, lângă tine mă aşez.
Spre nefericirea noastră, visul meu s-a împlinit,
În imensa mare-albastră, amândoi ne-am întâlnit.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un câine

Părinţii mei s-au dus la Dumnezeu,
În Rai, să facă şi acolo pâine;
La casa lor, unde-am crescut şi eu
A mai rămas, de câţiva ani, un câine.

Eu nu ştiu cum percepe-un câine timpul,
Dar ştiu că-i dintr-o specie deşteaptă,
Că, dacă-i cald sau rece anotimpul,
El stă mereu acolo şi aşteaptă.

Când l-am mutat pe tata în neant,
Ca ultimul plecat din casa noastră,
El a urlat prelung înspre palant
Apoi şi-a dus privirea spre fereastră.

De-acolo tata îi vorbea pe-un ton
Duios, cu vorbe blânde de-alintare,
Apoi pornea,-ntr-o mână c-un baston
Şi-n mâna cealaltă cu mâncare.

El stă şi azi, un ghem lângă ceaun,
Căci mai aşteaptă semne că e bine
Şi, Doamne, cum se bucură, nebun,
Când dă cu ochii lui frumoşi de mine!

Căci ne mai ducem, eu şi fraţii mei,
Din când în când, la casa părintească,
Prea rar, ce-i drept, prea rar şi eu şi ei,
O fi de vină firea omenească...

El sare când mă vede şi, vă jur,
Mă ia în braţe cu iubire mută
Şi latră-apoi rotindu-se-mprejur
Şi vine iar şi iarăşi mă sărută.

El nu-i flâmând, căci ni-l hrănesc vecinii,
E singur doar şi ştie ce e dorul
Şi recunoaşte sunetul maşinii
Şi dă a înţelege cu căpşorul

Că vrea să stau acolo, să rămân
Şi vrea să vină tata înapoi,
Să aibă şi el iarăşi un stăpân,
Cât va mai fi-n putere şi apoi,

Când va muri, c-aşa e legea firii,
De-o groapă, undeva, să aibă parte
Şi-un semn de preţuire a iubirii
Ce dăinuie şi dincolo de moarte!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darul de V'day

Mă tot gândesc: se-apropie V'day,
Cadou, ce să-i mai cumpăr, Dumneaei?
Că-i mofturoasă, mofturoasă tare
Şi nu ştiu ce să-i iau – problemă mare! –

Să-i dau cercei? Păi, de-ăştia i-am tot dat
Şi, sunt convins, demult s-a săturat.
O floare? Are, de la pacienţi,
Că-s unii, după mine, prea atenţi.

Păi, ce să fie? Dacă-i dau mănuşi,
Îmi zice, ca alt'dată: "Mi-o făcuşi!"
O ia de apropo că, zice ea,
Cu mine ştie cum a se purta.

Şi-atunci, ce-i dau? S-o duc la un spectacol?
S-ar închina şi-ar zice că-i miracol,
Că n-am mai fost de când un bard local
Mi-a-mbogăţit bagajul cultural.

A, ştiu! – am la parter o librărie,
Îi iau ceva să-mi folosească mie,
Căci fără dar nu cred că se mai poate:
Îi dau, ca dar, o carte... de bucate.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O greşeală mare pe care părinţii o fac este supra protejarea. Intenţiile lor sunt bune, însă şi drumul spre iad e pavat cu intenţii bune. Ei îşi iubesc copii şi vor să le uşureze cât mai mult misiunea. Însă ce se întâmplă dacă creşti un câine sau o pisică în casă, îl hrăneşti numai cu mâncare de la magazin, îl dezmierzi şi apoi într-o zi îl pierzi şi animalul rămâne singur. Cu toate simţurile atrofiate, nu ştie să îşi procure singur hrana, nu se poate apăra de alte animale pentru că nu s-a bătut în viaţa lui, simte că lumea e prea mare şi are un singur destin. Cel de victimă. La fel e şi cu oamenii astăzi. Priveşte o clipă în jur. Uită-te la televizor, uită-te la vecinii tăi. E plin de victime. Guvernul e de vină. Soarta e de vină. Nu am noroc în viaţă. Am fost păcălit. România e o ţară de rahat. Nimeni nu mă ajută etc, etc, etc. E plin de oameni care se văd ca nişte suflete nevinovate prinse într-o lume mare şi rea. Toate astea pleacă de la părinţi. Pentru că în loc să îşi educe copii să lupte în viaţă, să ştie că orice problemă apare, există soluţii chiar dacă de multe ori nu sunt soluţii instant sau uşoare, în loc să îi crească în spiritul "ce semeni, aduni" şi "viaţa e o luptă", părinţii de multe ori, fără să vrea, le taie creanga de sub picioare propriilor copii.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi eu şi tu am obosit...

ştiu... şi eu şi tu am obosit
păşind prin viaţa crudă,
de-acum amurgul asfinţit
pluteşte ca o frunză

îl simt şi eu, şi tu, pe rând,
lăsând în urmă chinuri,
trasându-şi brazdele curgând
pe ale noastre riduri

timpul de-acum capăt de drum
nu are ce să facă,
ne va opri şi rest de scrum,
l-o pune într-o groapă

ce să îmi spui, ce să-ţi mai spun,
a fost şi bine-o dată,
îţi aminteşti, eram un un,
acum... şi-atâta ceaţă

eu mi-am ales, poate şi tu,
un loc pentru o casă
dacă vei vrea, sau poate nu,
să ştii că-i spaţioasă

e loc destul atât cât e,
să ştii, e etajată,
doar Domnul va alege ce,
urmează... nu de-o dată...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ursitoare

Lună... nuferi... lac... şi stele...
Şi-o femeie printre ele
Ce-şi aruncă hainele,
Să-şi afle ursitele.

De o vreme, nu mai ştie
Ce-i real, ce-i poezie...
Dragostea îi dă târcoale
Şi ea se topeşte-n soare.

Plânge, cântă şi dansează,
Nu mai ştie de e trează.
Se trezeşte-n Răsărit
Şi visează la iubit...

Are doruri multe, -o mie...
Şi visează că e... VIE!!!
Îşi doreşte întâlnire
Pe un nufăr de IUBIRE,
În argintul lacului,
La cântul brotacului...

În noaptea de catifea
Cu El se va bucura
De-a dragostei fericire,
Împletită cu uimire
Şi tumultul de simţiri,
Ce nasc jaruri în priviri...

Cu sufletul îl îmbracă
Şi-l iubeşte şi dezmiardă...
Cu săruturi nesfârşite
Şi cu doruri împlinite...
Alintându-l până-n zori,
Învelindu-se cu nori...

Când visa, aşa, pe iarbă,
El soseşte şi o-ntreabă:
"Aici eşti, iubită dragă?!!!
Te caut de-o viaţă-ntreagă!"

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A vrut să se bronzeze

A fost şi ea la mare,
A fost pe litoral.
A stat prea mult la soare
Şi-acum stă în spital.

A vrut să se bronzeze
Mai mult ca un ţigan.
Acuma stă-n proteze,
Cu ochii în tavan.

Acuma se bronzează
La becuri cu neon.
În venă-i perfuzează
Sângele unui alt om.

Aşa păţeşte omul
Când se vrea viteaz.
Se roagă-apoi la Domnul,
Să scape de necaz.

poezie de Dumitru Delcă (26 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea nu dispare

În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.

În lume se mai moare
fie că ai prea mulţi bani,
fie că ai prea mulţi ani.

În lume se mai moare
fie că din greu munceşti,
fie că doar leneveşti.

Tot în lume se mai moare
fie că eşti încă tânăr,
fie că eşti mai bătrân,
fie eşti copil pe umăr,
fie eşti cât un gorun.

Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-şi ia tainul său.

Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.

Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzeşte,
Aşa omul odrăsleşte.
Unul naşte, altul moare,
Toţi avem un timp sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 20

Îmi pare că-s mai bun de ceva vreme
Decât am fost în toată existenţa,
Dar poate este încă prea devreme
Să spun că-n mine mi-am găsit esenţa.
Şi poate că-i o simplă amăgire,
Iar lumea încă strâns mă ţine-n gheare
Ori poate sunt mai îndrăzneţ din fire
Şi fiind mic, aş vrea să mă dau mare.
Dar dacă zic că-s bun nu e trufie,
Căci cum sunt alţii, chiar nu mă priveşte,
Ci ştiu că am avut vicii o mie
Şi-acum în mine floarea înfloreşte.

Oricine este bun de la Natură,
Dar diamantul e îngropat în zgură.

poezie de Octavian Cocoş (28 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine vrea...

Cine vrea să vadă, vede,
Cine vrea să creadă, crede.
Cine vrea să simtă, simte,
Cine vrea să mintă, minte.
Cine vrea să audă, aude,
Cine vrea să răspundă, răspunde.
Cine vrea să asculte, ascultă,
Cine vrea să cuvânte, cuvântă.
Cine vrea să meargă, merge,
Cine vrea să culeagă, culege.
Cine vrea să zâmbească zâmbeşte,
Cine vrea să iubească, iubeşte.
Cine vrea să tacă, tace,
Cine vrea să facă, face.
Cine vrea să lupte, luptă,
Cine vrea să cânte, cântă.
Cine vrea să fie fericit...
doar vrea.
Că de muncit...
e viaţă grea.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curiozitate

-Dacă treci pe lângă soartă,
dă-i bineţe, cu umor,
şi, de-o vezi că stă la poartă,
întreab-o despre... amor!

Are-apucături ciudate,
nimeni nu i le-a-nţeles.
S-ar putea să-ţi dea de toate,
poate-ţi dă vieţii un sens...

De nimeni nu îi prea pasă,
face numai ce vrea ea.
Dacă o inviţi la masă,
poate că te va plăcea...

-Ştii, m-am întâlnit cu soarta
şi-am făcut tot ce mi-ai zis:
i-am zâmbit, i-am deschis poarta,
dar... nimic nu mi-a prezis!

Mai spre seară, pe răcoare,
am invitat-o la masă,
am turnat vin în pahare
şi am dat "noroc!", dar ea,
ştii ce mi-a răspuns?! C-ar vrea
ca nimeni să n-o descoasă!
(Devenise arţăgoasă!)

Văzând cum bolborosea,
trist, mi-am zis în sinea mea:
"Voi trăi şi... voi vedea!"

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu nemuritor

Într-o linişte profundă
Cum i-a fost dorinţa sfântă
Stă la margine de mare
Eminescu şi ascultă:

Glasul codrilor şi valul
Care trece prea grăbit,
Şi priveşte cum copilul
Prin păduri s-a ratăcit...

Doar zburdalnic, mititica
Îşi mai netezeşte părul,
Să alunge depărtarea
În care se-ascunde dorul.

Când sub trestia cea lină
Stau pe foile de mure...
Îşi tot spun poveşti cu patos...
El, sărutul vrea să-i fure.

Iar când noaptea lin coboară
Şi se sprijină pe lună,
Floarea albastră nu mai moare,
Eminescu o încunună.

Chiar de-n zbor trecut-au anii,
Poezia lui e vie
Ca o flacără nestinsă
Ce se scrie-n veşnicie.

Camelia Cristea

poezie de Camelia Cristea din Ferestre deschise, Editura Singur 2015 (10 ianuarie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

România e blestemată de Dumnezeu să fie veşnic nefericită pentru că are speranţe mai mari decât ar trebui. E ca o femeie frumoasă care vrea să fie cea mai frumoasă din lume şi nu poate, pentru că în jurul ei sunt multe femei şi mai frumoase şi nu poate să accepte.

citat din Stela Popescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floarea soarelui

Am pătruns în gândul tău, fără să te-ntreb de vrei.
Mi-era frig şi m-am ascuns de iarnă şi gerul ei.
Era atât de curat, c-am rămas şi peste noapte.
Gândul, foarte obosit, vorbea cu mine în şoapte.

Povestea că eşti prea singur şi nu ştii ce vei mai face
şi mă-ntreba, cu sfială, dacă să te lase-n pace.
L-am privit adânc în ochi, m-am apropiat uşor,
am văzut un suflet trist, plin de doruri... călător...

Îşi pierduse Începutul şi puterea-l părăsise,
de prea multă căutare... uitase cum e s-ai vise.
Singur cuc, de-atâta vreme, se hrănea fără de foame
şi, pe margini, bunătatea-i începea să se destrame.

Resemnarea şi virtutea, adunate de o viaţă,
erau singura-i avere. Voia să le ducă-n piaţă,
sperând c-o să-i fie bine, măcar în ultimii ani,
dacă vinde-astă comoară pentru-n teanc de gologani.

Am rugat gândul să-i spună s-arunce doar resemnarea,
că-n DOI este Începutul - tu mi-eşti Soare, eu ţi-s floarea!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!