Negru pe alb

Umblau nebuni şi rari ursuzii
topiţi în gheţuri de demult
umblau şi le cântau tot duzii
de crinul care i-a durut

Se cunoşteau din alte vremuri
cu veacurile ce-i minţeau
şi nu vedeau că între geruri
ardeau şi pietrele crăpau

Iubiri de sticlă şi de romuri
se-mpreunau în buze arse
şi răsturnau în ei doar somnuri
din cele duse şi rămase

Aveau un cer cu două stele
şi-o noapte însorită-n brâu
la mâini cunună de zăbrele
în lac doar pietrele de râu

Stăteau pe stâncă iar şi plopul
le mai şoptea un cântec vechi
şi le-nchidea în sticlă dopul
când frunzele-i cădeau perechi

Astăzi doar unul mai adie
în cioburi de ocară smulse
din linii curge-o melodie
iar sângele încet se scurse

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec străin

Aripi ridate, vechi papirus
brazdă deschisă, drumuri noi
cuprinde-n floarea ta de cactus
stiloul smuls azi din cocori

Mai scrie-n seara ta o muză
din cântecele care-apun
să-ntinerească-n a ta buză
şi glasul meu cel mai bătrân

Cuvinte croşetate-n ghemuri
să mă deşire-n cifre pare
să ştii doară că-n alte vremuri
erai puţinul meu cel mare

Să te adun din ceruri smulse
frânturi întregi s-adun în coaste
să te desprind din somnuri duse
cenuşa mea-n carne şi oase

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am uitat

Din atâtea gânduri moarte,
Ce încerc să le arunc,
Doar un gând nu îmi dă pace,
El mă ţine să te-aduc

Din atâtea versuri scrise,
Necitite de cei mulţi,
Îmi revin doar cele care,
Tu în ele vii şi strigi

Din atâtea nopţi cu stele,
Şi-alte nopţi ce-s fel de fel,
Doar acele îmi sunt grele,
Când apari, când eşti altfel

Din atâtea zile scurse,
Mai cu soare, mai cu ploi,
Unele le ţin aminte,
Flori în jur şi doar noi doi

Din atâtea ore scurse,
Care m-au îmbătrânit,
Le-am uitat pe cele duse,
N-am uitat când ne-am iubit

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

În ţara-ceea îngerii cântau
pe-un cer ce-abia mai semăna cu cerul
şi se-ntreceau în zboruri, se-ntreceau
în cânturi care îi sporeau misterul.

Şi nu-i vedeau cu ochii văzătorii,
şi îi vedeau doar cei ce nu vedeau -
aveau ceva în ei nevăzătorii,
căci îi vedeau cumva, îi ascultau

Şi-atunci zburau şi ei, puteau zbura
prin norii îngereşti de peste-o ţară
în care nu cu ochii ai putea
să vezi cum toţi vedeau odinioară.

Iar eu, în aventura-mi solitară,
mai urc spre cer, ca îngerii ce zboară.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele ce nu apune

Dintr-o străină depărtare
cu ierni mărunte şi fiori
din prafuri netezite-n sare
rămâi şi nu te mai cobori

Credeam că-n pânze de mătase
ai aşternut un scrum cărunt
iar dedesubt un drum de oase
ai aşternut şi încă sunt

Îmi scutur pielea iar şi voalul
în pragul tău de ieri trecut
să-mi pui în floarea ta şi anul
şi crinul care a-nceput

Chipul mi-e rece şi-o secundă
trece în goană printre noi
doar vântul şi-o petală scundă
mai numără din doi în doi

Şi-mi pare rău că timpul doare
şi nu apuc ca să-ţi mai spun
că-n ochii tăi ziua nu are
ore care vreodată-apun

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel din fugă

Când scot nervos la sticlă dopul,
Simţind că-mi explodează teasta,
Prudente, soacra şi nevasta
Apar cu mătura si mopul.

Observ că au deschis fereastra,
Nu stiu precis care e scopul:
Când scot nervos la sticlă dopul,
Simţind că-mi explodează teasta,

C-un ochi închis precum ciclopul
Si un cucui ce-mi umflă creasta,
Nu vreau să plec din lumea asta,
Aşa c-o să aleg galopul...

Când scot nervos la sticlă dopul!

rondel de Valentin David din Rondeluri încrucişate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul din ploaie

Decât să plângi iar, Doamne
cu-n lac făcut mărgele
mai bine-mi sapi în carne
ochiul zvâcnind zăbrele

Să cureţe şi vatra
şi pleava de noroi
căci au căzut şi piatra
şi vântul înapoi

Să-mi cureţe prin bezne
şi îngerul apus
firimituri în perne
ce fulguie şi nu-s

Să îmi cureţe cerul
de scame şi de zgură
de ceaţa şi de norul
ce mi se lasă-n gură

Să-mi şteargă între toamne
şi chipul din icoană
decât să-Ţi plângi iar, Doamne
şi praful din năframă

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi

bună. bună. ce faci? bine? bine, mersi. deh, mă mai supără spatele oglinzii, de la fericirea asta silnică. mă mişc încet. foarte încet. poate totuşi nu mă vezi. păşesc pe conturul umbrei de ieri. desigur că bine. trebuie să mă crezi. nu, nu m-a pregătit nimeni pentru azi. te rog să mă scuzi. eu, ştii... eu colecţionez oameni vii, colivii din hârtii şi alte fantezii. iar noaptea, studiez fractura luminii prin sticlă. vasăzică, recrutez câteva sticle de vin şi atârn aşa, la marginea trupului, tot mai trans/lucid, tot mai divin, până se rupe prima rază de soare. aşa e că nu mă recunoşti? nici dacă îţi spun că viaţa nu se măsoară în zilele pline, ci mai degrabă în sticlele goale, în care se aruncă amintirile uitate prin buzunare? sau că iluzia se păstrează în sticlele foarte adânci, cam cât căderile tale? şi mai află că repet ultimul sărut, ca pe un salt mortal, din sticlă în sticlă. da, eu sunt. sticla în care îţi potriveşti timpul trecut. dar în rest, bine.

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praf în ochi

Afară-i ieri, astăzi şi mâine
de parcă nu ai şti de noi
uitaţi în grânele de pâine
în toată miercurea din joi

Praful respiră aer proaspăt
dintr-un plămân ce-ţi intră-n ochi
luând vântul iară de la capăt
descântecul meu din deochi

S-a fisurat stânca în râuri
şi pietrele îmi curg pe rând
doar sec din dulcele de vinuri
mai sorb şi încă sunt flămând

Ni se decolorează noaptea
în umbrele ce ne despoaie
de sâmbăta din ziua-a şaptea
de mintea albă ce mi-e foaie

Nu am ştiut nicicând de nimeni
când golurile ne sunt pline
când îţi sunt luni şi îmi eşti vineri
afară, ieri, astăzi şi mâine

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafea cu nesaţ

Se-alintă şi se-nalţă ceruri
în trupurile noastre două
să nu ştiu dacă-n vechi peneluri
un curcubeu încă mai plouă

În sânul nopţii o beznă creşte
şi ora-şi alăptează zaţul
albă e clipa când îşi duce
cafeaua mea întreg nesaţul

De-i luciu stins sau de e rază
în părul tău şi iarba creşte
să nu ştiu dacă la amiază
un rând abia se mai zăreşte

Cuvintele îmi cer a spune
ceva din şuierul ce bate
din ce răsare şi-mi apune
doar vântul parcă se mai zbate

Un plop se clatină şi zborul
întinde braţul lui mărunt
şi-mprăştie până şi norul
să nu ştiu dacă l-a durut

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sticlă şi aur

Din sticlă bei Bassus, iar burta în vase de aur goleşti:
Sărmanele vase! Ce-i scârnav, se vede, mai mult preţuieşti.

distih de Marţial din Marţial, Epigrame (1961), traducere de Tudor Măinescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crapă pietrele de ger

Crapă pietrele de ger,
Marii, doar de nesimţire;
Eu mă rog, privesc la cer
Aştept, Doamne, o-mplinire.

Nu vreau mult, atâta cer:
O nouă comenduire;
Crapă pietrele de ger,
Marii, doar de nesimţire;

Mă gândesc, aştept şi sper
La televizor o ştire:
Că-a plecat acest guvern
Orb... şi plin de nesimţire.

Crapă pietrele de ger...

poezie de Aurel Cehan (2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orele

1.

cineva a scris undeva
o lege prin care Soarele
doar când apune are dreptate...
o lege care îl obligă
să de-a mărturie
după ce a văzut tot ce se întâmplă.
Doar când apune şi lasă din el
sângele pe cer să îl ascultăm...
Asta pentru a nu avea
coşmarul complicităţii atunci când răsare

La proces este văzut des cum explodează;
cum dă vălvătaia îngheţului,
chiar şi vara când stă târziu.
El nu mai ştie de ce
nu pune odată frână să lumineze alte ceruri inerte...
Acolo unde fenomenele tăcerii de sticlă nu nasc dureri...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul îşi vede de geometrie

impasibil la emoţia mea
luna se pregăteşte de eclipsă
e din ce în ce mai rotundă
ca mai toate pietrele acestea
care se învârt în neştire
cu monotonie invariabil plictisitor
singura ei distracţie este jocul acesta
de-a v-aţi ascunselea cu soarele şi pământul
mareele au devenit din ce în ce mai banale
parcă nici îndrăgostiţii nu se mai agaţă de cer
iar poeţii au început să scrie doar despre moarte
apocalipse şi draci verzi pe pereţi

undeva pe retină se derulează
tot felul de lumi imposibile
întotdeauna răsturnate şi de neînţeles
atât cât să le cuprind
între două încercări de aproximare
iar luna asta este din ce în ce mai rotundă
parcă ar vrea un premiu de consolare

între timp teii se pregătesc de supernove
ar fi recomandat să respirăm cu grijă
să nu deturnăm vreun înger

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O sticlă cu vin şi un cort

A fost o poveste ciudată,
ce încă-mi provoacă fiori,
şi-aş vrea s-o văd continuată
când noaptea se pierde în zori.

E-un farmec aparte în noapte,
când focul te-nvăluie-n fum,
şi vezi, dintre stele, doar şapte
ce parcă te-ndeamnă la drum.

Nu-ţi trebuie mult: o pădure,
un cort şi o sticlă cu vin,
chibrituri, o mică secure,
şi-un cer plin de stele, senin.

Povestea e-n tine şi-aşteaptă
s-o chemi, s-o doreşti, s-o asculţi,
să treacă din minte în şoaptă
prin aburi ce-aleargă desculţi.

În jur, e un cerc de-ntuneric,
se-aude un foşnet uşor,
iar focul îţi pare feeric
pe scena c-un singur actor.

Slănina, la foc, scânteiază
şi-i sfârâie stropii-n tăciuni,
mirosul ei îmbălsămează
tot aerul de sub aluni.

O smulgi, c-o felie de pâine
din băţul în care s-a fript
şi muşti, cu o poftă de câine,
căci dinţii, deja, s-au înfipt.

Să fie doar focul de vină,
sau ochii de poftă lucesc?
O duşcă de vin îmi alină
şi ultima grijă. Trăiesc!

Povestea? Deja este faptă,
încrederea mi-o recâştig,
dar mintea, e-ntreagă, e aptă?
Fiorii? Sunt doar de la frig,

Căci focul s-a stins, iar în zorii
ce-apar când, deja, visu'-i mort,
o ploaie se-abate din norii
ce trec peste-o sticlă şi-un cort.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea condorului

Atât de falnic condorul îşi unduieşte zborul pe creste
Iar vântul îl duce adesea spre alte zări de mult căutate,
Uitând ca acasă înseamnă acolo unde perechea lui este
Iar frumuseţea din alte zări înseamnă pericol de moarte.

Scrutând zarea albastră mai trece uşor peste un munte
Şi-o sete cumplită-l cuprinde zărind luciul apei chemându-l.
Avântul în jos e o joacă peste crestele atâta de ciunte
Dar nu toate, mai rămase doar una pe pieptul lui falnic tăindu-l.

Din rana-n durere cădeau stropi de sânge în ploaie
Condorul zbura în neştire viaţa lui ducând-o-nspre moarte,
In cuib perechea lui priveşte cum o pană aiurea se-ndoaie
E semn că ceva se întâmplă cu condorul ei plecat prea departe.

Cu ochii spre cer ea-ndurare pentru condor domnului cere
Mai lasă-l în viaţă doamne să-şi vadă fiul la primul lui zbor,
Ia-mi mie viaţa şi las-o pe-a lui, să aibă atâta putere
Câtă mai este nevoie pentru a-şi conduce fiul prin viaţă uşor.

Dar domnul din ceruri alese deja a cui viaţă necesara va fi
Şi rupse cerul în doua cu ultimul strigăt al condorului mort,
Ea smulse şi pana-ndoită ca semn şi-o puse la creştetul lui
Şi alte pene mai smulse îmbrăcând coşciugul condorului tot.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (aprilie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua umblă hoţii...

Ziua umblă hoţii
Şi se procopsesc
Noaptea doar netoţii
Se mai haiducesc.

Trăim vremuri grele,
Vremuri de coşmar,
Bani nici de pingele
Nu-s în buzunar.

Azi ca să îţi iei pantofi
Frumuşei de lac
Mănânci mereu doar cartofi,
Chiar dacă nu-ţi plac.

Mănânci o lună sau două,
Ca să îţi iei un pantof
Şi-alte luni aştepţi să vină,
Cu un alt pantof şi-un of!

Trăim vremuri foarte grele
Astăzi noi pe TERRA
Şi ne lovesc vechi boli rele...
Ciuma şi holera!

Crima şi corupţia,
Ca şi râia-s frate,
Mai dihai bejenia
Le-a-ntrecut pe toate.

Etnii se pornesc, măi vere,
În necunoscut
Lăsând casă şi avere
Unde s-au născut.

Astăzi, de după zăbrele
Des repetă-un papagal:
-Trăim vremuri foarte grele...
Numai vremuri de coşmar!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi de lemn

Se îngroşase umbra sub nucii cu răcoare,
Brusc lunecând pe casă cu nori de mucava,
Şi picuri kamikaze loveau cu-nverşunare,
Iar curtea părăsită părea a abdica...

Ardea aburul iute o frunză resemnată
Dintr-o timidă viţă ce-a îndrăznit să crească
Scrutând jur–împrejurul, acum nemângâiată,
În van pierzând nectarul din vatra părintească.

Umbre de ieri, plecate, crescuseră cicoare
Acolo, pe poteca ducând către grădină,
Iar greierii din grindă cântau cu întristare
Pământul ce rodise, iar astăzi e doar tină.

Sub o perdea, butucul, ridat de o secure,
Îşi înflorise viaţa cu o ciupercă dalbă,
Cioburi de lemn, rămase din ce a fost pădure,
Horeau tăcut în juru-i, unindu-i cu-a lor salbă...

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi

Zeci şi mii si sute de cioburi,
Strapung prin frageda carne,
Adanc...
Printre coaste,
Către nimic.

Cioburi de sticlă,
De gheaţă,
Ce se topesc
Si picură incet
În balta de roşu şi durere.

Zeci si mii si sute de amintiri.....
Arse, de focul mistuitor al durerii,
Mă sufocă, precum o funie in jurul gâtului,
Îmi inundă traheia
Şi îmi şopteste culori de gri la ureche.
Precum şi vioara.
Ce îmi şoptea ducli şi suave
Petalii de hortensie.

Cândva, vedeam şi eu Soare
Vedeam parfumul primăverii,
Iar de pe buze gustam zâmbete.
Acum, orb şi mut şi surd,
Bâjbâi dupa fericire,
Dar totul...
Tot ce ating şi cuprind,
Doare şi este gri şi roşu.

poezie de Corneliu Caluian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea păpădiei

Pământu-i reavăn, vântul mat
soarele arde-n păpădie
în raza lui de când a stat
nici sufletul nu-i mai adie

Respiră greu şi o lumină
îi cade-n frunzele din tei
în soare creşte iar tulpină
şi-un ram pe dinăuntrul ei

Doar arborele în coroane
îi mai veghează somnul drept
spinul îi doarme în piroane
floarea în capul de pe piept

Pădurea s-a-mbrăcat în umbre
şi-i poartă în veşminte doliul
că-n drumurile sale sumbre
se lasă noaptea în linţoliu

Din bufniţă cântă o frază
în jalea păsărilor mici
şi pe odihnă îi aşează
o floare şi un licurici

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mai ştii tu patul ăla
de cămin
cu arcuri din subsol de Lună
c-un sfârc din dopul de la vin
şi-o sticlă de minciună...
Mai ştii?

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!