Dochia şi Traian

Sub muntele Pion, în Moldova

I

Între Piatra Detunată
Ş-al Sahastrului Picior,
Vezi o stâncă ce-au fost fată
De un mare domnitor.
Acolo de rea furtună
E lacaşul cel cumplit,
Unde vulturul răsună
Al său cântec amorţit.
Acea doamnă e Dochie,
Zece oi, a ei popor,
Ea domnează-n vizunie
Preste turme şi păstori.

II

La frumseţe şi la minte
Nici o giună-i samana,
Vrednică de-a ei părinte,
De Deceval, ea era.
Dar când Dacia-au împilat-o
Fiul Romei cel mărit,
Pre cel care-ar fi scapat-o,
De-a iubi a giuruit.
Traian vede astă zână;
Deşi e învingător,
Frumuseţei ei se-nchină,
Se subgiugă de amor.

III

Împăratu-n van cată
Pe Dochia a-mblânzi;
Văzând patria ferecată,
Ea se-ndeamnă a fugi.
Prin a codrului potică
Ea ascunde al ei trai,
Acea doamnă tinerică
Turma paşte peste plai.
A ei haină aurită
O preface în şăiag,
Tronu-i iarba înverzită,
Schiptru-i este un toiag. IV
Traian vine-n astă ţară,
Şi de-a birui deprins
Spre Dochia cea fugară
Acum mâna a întins.
Atunci ea, cu grai fierbinte,
"Zamolxis, o, zeu, striga,
Te giur pe al meu părinte,
Astăzi rog nu mă lăsa!'
Când întinde a sa mână
Ca s-o strângă-n braţ, Traian,
De-al ei zeu scutita zână
Se preface-n bolovan.

V

El pietroasa ei icoană
Nu-ncetează a iubi;
Pre ea pune-a sa coroană,
Nici se poate despărţi.
Acea piatră chiar vioaie
De-aburi copere-a ei sin,
Din a ei plâns naşte ploaie,
Tunet din al ei suspin.
O ursită-o priveghează,
Şi Dochia deseori
Preste nouri luminează
Ca o stea pentru păstori.

poezie de Costache Stamati
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legendarul Dragobete

Legendarul Dragobete

Curge-n pană fermecată,
Ce-o ţin fetele la bete,
Legendă îndepărtată
Despre craiul Dragobete.

Din pruncie s-a dus vestea
Că era mândru ca Soare,
Dar mamă aspră, Dochia,
L-ascundea de fată mare.

Crescând, se făcea mai frumos,
Cu ochi ca cerul, păr bălai...
I se spunea şi Făt-Frumos
În al iubirii, dulce grai.

Dochia, mamă geloasă
Pe fete curtenitoare,
Îşi mâna fiul de-acasă
La păşunat de mioare.

La mama lui se întorcea,
Când Luna pe cer răsărea,
Aşa cum ea îl sfătuia,
Văzând că se îndrăgostea.

Tânăr ciobănaş la stână
Şi cu firea iubitoare
S-a îndrăgostit de Lună,
Mai rău ca de fată mare.

O privea pe cer albastru,
Cum se oglindea în ape.
Râvnind iubire de astru
O voia în sân, aproape.

De pe cea mai mare culme
Să prindă Luna, s-a întins.
Dar când s-a desprins de lume,
Cu chip s-a pierdut în abis.

Din dragoste a revenit
Cu dor de-a săruta fete.
Din spiritul neprihănit
Să împartă sentimente.

Legendara lui poveste,
Cu iubire pătimaşă,
E-nchisă-n cufăr de zestre,
De mamă invidioasă.

Luna, încă îl jeleşte,
Că dor de ciobănaş duce,
Când primăvara soseşte
Şi ceru-n izvoare curge.

Pe raza-i coboară-n ape,
Lacrimă de dor, amară,
Când se prelinge din pleoape,
Iubirea de-odinioară.

*Din "Legendele Primăverii"
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Literatura de azi / Sertarul Scriitorului Român, Legendele Primăverii (22 februarie 2016)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haină strâmtă

Cu Dumnezeu de mână prin oraş
O fată se plimba fără să ştie
Că Dumnezeu e cel mai drăgălaş,
Copil, Băiat, Bărbat... ce-o fi să fie.

Cu Dumnezeu la tine la picioare
Te crezi nefericită şi te rogi
Să nu rămâi de-a pururi fată mare
Şi dai un ban la orbi şi la ologi.

Cu Dumnezeu de vorbă şi de taină
Chiar azi ai stat, şi nici n-ai bănuit
Că sub acea puţin cam strâmtă haină
Se-ascunde visul tău nemărginit.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni care sunt de plâns

N-au nici puterea de-a iubi
Şi nici pe cea de-a dărui,
N-au nici puterea de-a ierta
Şi nici pe cea de-a se-ndrepta.

pamflet de George Budoi din Calităţile şi defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete şi satire (20 martie 2024)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Chiar aşa, şefu'; şi-a retras toate acuzaţiile?
Lucian: Da.
Alex: Acum, când ancheta e la final; mai devreme nu putea?!
Iulian: E bine şi acum. Era de aşteptat să-şi retragă acuzaţiile în cele din urmă... Doar ştia bine că fiul meu nu-i un băiat rău.
Eugen: Vezi, Luci? Prin acţiunea asta, chiar şi domnişoara a trecut de partea ta, deci, n-ai de ce să te temi de decizia pe care o vom afla în curând; nu poate fi decât favorabilă ţie.
Lucian: Poate, dom' profesor.
Traian: Mă scuzaţi numai puţin. Domnule Stancu, doamnă, vă rog, veniţi şi dumneavoastră lângă ceilalţi; de ce staţi aici, retraşi?
Virgil: Ah, domnule director, poate n-ar fi bine.
Traian: Cum să nu fie bine?! Haideţi, vă rog... Domnişoară, Luci tocmai mi-a spus că v-aţi retras toate acuzaţiile formulate împotriva lui.
Lia: Da, domnule director, e adevărat. Mi le-am retras, deşi, cam târziu... Ar fi trebuit să le fi retras de la început, sau şi mai bine, să nu-l fi acuzat deloc, de nimic.
Traian: Nici o problemă, domnişoară; e bine şi mai târziu, decât niciodată. Haideţi!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu ştiu de-a fost un om...

fel de fel de poezii s-au tot scris sau recitit,
fel de fel de poezii au pierit şi-au înflorit,
dar nici una nu-i în vers mai ritmată, mai lumină,
cum ne-a scris în timpul său Eminescu, stea divină
şi acum ca şi atunci, în iubirea-i neclintită,
ţara a cântat în rând, dragostea şi-a lui iubită

răsfoiesc acum pe rând poeziile-i alese,
câtă patimă a pus pe acest pământ de zestre,
câtă dragoste din el se revărsă şi ne cheamă,
când suntem mai abătuţi, când iubim, când timpu-i dramă
şi cum el a aranjat spaţiul, cerul şi natura,
de-l citesc mă simt înalt, mi se încleştează gura

nici nu ştiu de-a fost un om, cred c-a fost un Sfânt din mare,
cred c-a fost rană şi pom sau Luceafăr sau chiar Soare,
cred că ne-a fost dăruit să trezească din morminte,
pe cei mulţi şi prigoniţi, astăzi rupţi de cele sfinte
şi atunci ca şi acum versul său ascunde doruri
şi de ţară şi de crâng şi de flori şi păsări stoluri

trece timpul peste noi şi înghite nemurirea,
rând pe rând ne trecem goi în morminte cu iubirea,
numai el rămâne Sfânt şi veghează şi îndrumă,
mii lăstari ce au crescut, peste văi, prin munţi, sub lună
şi de sus, din infinit, raza lui încet coboară,
luminează peste timp, ea rămâne să ne doară

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zână, a luminii doamnă

O, tu, prea frumoasă zână,
Cu priviri ca de fecioară.
Ca să fii vieţii stăpână,
Din cer acum te coboară.

Învăluită-n lumină,
Pe pământ vei fi frumoasă.
În veşminte de hermină
Vei fi mândră-împărăteasă.

Din aura luminii tale
Naturii să dăruieşti,
Frumuseţea ce nu moare.
Lumea-întreagă s-o iubeşti.

Ea îţi va aşterne-n cale
Raze aurii de soare.
Îţi va presăra petale
Din floarea care nu moare.

Din flori de nu-mă-uita
Îţi va împleti coroană.
În veci te va venera,
Zână, a luminii doamnă.

poezie de Dumitru Delcă (20 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amărâtă turturea!

Amărâtă turturea
Când rămâne singurea,
Căci soţia şi-a răpus,
Jalea ei nu e de spus.

Cât trăieşte tot jăleşte,
Şi nu se mai însoţeşte!
Trece prin flori, prin livede,
Nu să uită, nici nu vede

Trece prin pădurea verde
Şi să duce de se pierde.
Zboară până de tot cade,
Dar pre lemn verde nu şade.

Şi când şade câteodată,
Tot pre ramură uscată.
Umblă prin dumbrav-adâncă,
Nici nu bea, nici nu mănâncă.

Unde vede apă rece,
Ea o turbură şi trece;
Unde e apa mai rea,
O mai turbură şi bea.

Unde vede vânătorul,
Acolo o duce dorul,
Ca s-o vază, s-o lovească,
Să nu se mai pedepsească.

Când o biată păsărică
Atât inima îşi strică,
Încât doreşte să moară
Pentru a sa soţioară,

Dar eu om de-naltă fire,
Decât ea mai cu simţire,
Cum poate să-mi fie bine?!
Oh, amar şi vai de mine!

poezie celebră de Ienăchiţă Văcărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iulian: Luaţi loc, vă rugăm!
Traian: N-am să pot rămâne prea mult, e târziu şi oricât de important ar fi Luci pentru mine, nu pot neglija nici Institutul.
Diana: Domnule director, relaxaţi-vă! Institutul nu fuge de acolo. În plus, mâine e sâmbătă, o zi liberă.
Traian: Liberă?! Nu şi pentru mine...
Diana: Parcă ziceaţi că Luci fi deprimat. N-am înţeles însă de ce ar fi deprimat?
Traian: Doamnă, vă rog... Vă repet, motivele lui vi le va spune chiar el, după plecarea mea.
Iulian: Acum vă luaţi maşina, presupun.
Traian: Nu. Încă i-o las fiului dumneavoastră; eu voi lua un taxi... Ne vedem luni, Luci.
Lucian: Poate şi mai curând, dom' director; spre exemplu, mâine.
Traian: Oricând doreşti.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iată cum părinţii Liei trecură dincolo de acea uşă, care se închise în urma lor, lăsând-o pe ea acolo, singură, stingheră, ca o pradă sigură; se simţea ca în gura leului... Spera să nu se apropie nici unul de ea, nici măcar simpatica domnişoară blondă, care o asigurase că-i era încă prietenă, în ciuda celor petrecute. De data asta însă, nu Maria se desprinse de grup, pentru a veni spre ea, ci... Vai, chiar directorul! Iar ea?! Ea ce să facă?! Unde să se ascundă?! Pur şi simplu nu avea unde, aşa că stătu locului. Traian Simionescu ajunse lângă ea. Se aştepta ca dânsul să-i vorbească pe un ton foarte aspru, dar când colo, auzi cel mai blând glas din lume, adresându-i-se amabil...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Ajunge, Diana! E şi fiul meu, nu crezi?!
Diana: Mai încet, nu striga! Vrei să te audă cineva?
Traian: Ar fi cazul să audă; să se afle odată! Să se termine jocul ăsta stupid şi toate tainele astea... La ce bun? Cui folosesc? Mie, în nici un caz!
Diana: Taci!
Traian: Vrei să cedez din nou, să fac pe placul tău? Şi dacă nu mai sunt dispus să accept condiţiile? Nici regulile acestui joc?
Diana: Traian, te rog, fii rezonabil! Mai bine ai face uz de funcţia ta pentru a-mi retrage băiatul din acest echipaj, din această misiune; eliberează-l de orice obligaţii! Tu poţi face asta.
Traian: Poftim?! Ce-mi ceri?! Nici gând! N-am să mă înjosesc în asemenea hal! Cum crezi că aş face una ca asta?!
Diana: Te rog, Traian, înapoiază-mi băiatul! Lasă-l alături de mine; nu vreau să plece atât de departe, pentru 13 ani...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzie (sin)optică

Vine zâna pe imaş
Legănându-şi rochia,
Dar, ajunsă la doi paşi,
Vezi că-i Baba Dochia!

epigramă de Constantin Deneş din Viaţa Buzăului (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litanii către Satan

O, tu, ce între îngeri, eşti cel mai învăţat
Şi mai frumos, de soartă şi laude trădat,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Prinţ izgonit din ceruri, rămas nedreptăţit,
Şi care, -nvins, de-a pururi, te-nalţi mai oţetit,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce ştii totul, rege al celor din-desubt,
Vindecător al lumii cu sufletul abrupt,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care iei leprosul, hulitul şi proscrisul
Şi cu a ta iubire le-nchipui paradisul,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu, cel mereu al Morţii, preamarea ta iubită,
Ai izvodit Speranţa, nebuna fericită,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce calmezi privirea celui pe eşafod,
Dispreţuind tăcerea prostitului norod,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care ştii acele tărâmuri cu ispite,
În care-ascunde Domnul comori nemaizărite,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce cu ochiu-ţi ager pătrunzi în arsenale
Unde, în mari adâncuri, dorm neamuri de metale,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce ascunzi cu mâna genuna pânditoare,
Când somnambulul trece pe streşini fără soare,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care în mod magic mlădii bătrâne oase,
Când e zobit beţivul târziu în nopţi ceţoase,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care pe cel şubred îl scapi de suferinţă,
Şi-i pui trăgaciul armei în mană cu ştiinţă,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu care-ai pus pe fruntea lui Cresus cel mârşav
Pecetea-ţi de putere şi-a aurului brav,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tu ce iveşti în ochii fecioarelor crescând
Poftirea spre amorul de trupul lor flămând,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Toiag celui ce fuge şi far născocitor,
La spânzuraţi duhovnici şi la uneltitori,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

Tată-adoptiv al celor ce Domnu-a vrut să fie
Goniţi din raiul veşnic, în neagra lui minie,

Satan, te rog, ai milă de-a mea nefericire!

poezie clasică de Charles Baudelaire, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Atunci la ce-ţi trebuie maşina mea?
Lucian: Aş vrea s-o conduc acasă pe o domnişoară, una dintre colegele mele.
Traian: Ah, pricep... O domnişoară; cumva cea la care mă gândesc eu?
Lucian: Nu ştiu, dom' director, nu-mi închipui la cine vă gândiţi dumneavoastră.
Traian: Să zicem, la acea domnişoară psihiatru; ştii tu care... Cea despre care-mi spuneai că ai dori sigur să-ţi devină colegă.
Lucian: Exact. Cum v-aţi dat seama?
Traian: Intuiţie, băiete... Înseamnă că domnişoara a reuşit totuşi performanţa de a-ţi deveni colegă?
Lucian: Dacă a reuşit sau nu; sper că n-aveţi nici un amestec aici! Mi-aţi promis că nu veţi face uz de funcţia dumneavoastră pentru a interveni în favoarea domnişoarei.
Traian: Luci, te rog, nu mă acuza pe nedrept! Ţi-am promis ceva şi m-am ţinut de cuvânt, cum altfel?! Ai fi putut să-ţi dai singur seama de acest lucru din faptul că nu ştiam dacă domnişoara a reuşit la testări. De altfel, tu i-ai alcătuit subiectele şi tot tu i-ai acordat notele, deci, cum puteam oare interveni fără ştirea ta?
Lucian: Mă scuzaţi, dom' director.
Traian: Da, lasă...
Lucian: Ce căutaţi, dom' director?
Traian: Cheile maşinii, ce crezi? Unde le-oi fi pus? La cât de des folosesc eu maşina asta, ar putea să ruginească pe undeva şi să ajungă la fier vechi, cu tot cu chei...
Lucian: Nici chiar aşa, dom' director; e o maşină bună.
Traian: Vrei s-o impresionezi pe domnişoara?
Lucian: Nu ştiu; poate, dar dacă nu găsiţi cheile, lăsaţi...
Traian: Nu. Hai cu mine până în apartamentul meu, trebuie să fie pe acolo.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia a doua, Getica (lui Vasile Pârvan)

În fiecare scorbură era aşezat un zeu.

Dacă se crăpa o piatră, repede era adus
şi pus acolo un zeu.

Era de ajuns să se rupă un pod,
ca să se aşeze în locul gol un zeu,

ori, pe şosele s-apară în asfalt o groapă,
ca să se aşeze în ea un zeu.

O, nu te tăia la mână sau la picior,
din greşeală sau dinadins.

De îndată vor pune în rană un zeu,
ca peste tot, ca pretutindeni,
vor aşeza acolo un zeu
ca să ne-nchinăm lui, pentru că el
apără tot ceea ce se desparte de sine.

Ai grijă, luptătorule, nu-ţi pierde
ochiul,
pentru că vor aduce şi-ţi vor aşeza
în orbită un zeu
şi el va sta acolo, împietrit, iar noi
ne vom mişca sufletele slăvindu-l...
Şi chiar şi tu îţi vei urni sufletul
slăvindu-l ca pe străini.

poezie celebră de Nichita Stănescu din 11 elegii (1966)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul

Oare veni-vei, idol vieţei mele?
În acest redi eu te-aştept de mult.
Mută-i de-atunci duioasa filomele
Ş-al meu suspin singur eu - l-ascult.

A Florei timp m-au fost văzut aice,
Când al meu trai ca el era senin;
Venit-au timpul auritei spice,
Dar al meu suflet nu-i c-atunci de lin.

Precum pe floare roua-n van o udă,
Când săgetează arsura pe pământ,
Aşa cu plâns nu-mi stâng văpaia crudă
Ce-a mele zile mână spre mormânt.

Aici, o zi sub cea boltire verde,
Ferice-am fost cu tine, dulce-odor,
Iar amu simt c-un aspru chin mă pierde,
Că singurel rămas-am fără de Amor!

poezie clasică de Gheorghe Asachi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lalescu, Traian

Traian Lalescu a fost un matematician care s-a îndreptat spre domenii şi probleme care chiar atunci se năşteau şi a manifestat o pluralitate de interese matematice fără precedent în România; a fost primul care a reuşit să atragă atenţia ambilor poli ai lumii matematice din acea vreme: Paris şi Goettingen.

definiţie de Solomon Marcus în Un om pentru istorie: Traian Lalescu (2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Frumoasă nava ta; frumoasă şi îngrijită. Se vede că ţii mult la ea.
Lucian: Poate, dar la ce bun, dacă nu-mi foloseşte la nimic?
Traian: Încă nu-i totul pierdut.
Lucian: Dar în curând va fi. Nici nu vreau să-mi imaginez ce se va întâmpla începând de mâine.
Traian: Aşa-ţi trebuie, dacă nu m-ai lăsat să te ajut; ştii că puteam. De acum încolo deja e prea târziu. Ar fi cazul să te pregăteşti serios pentru ceea ce va urma; va fi destul de neplăcut pentru tine, dar vreau să ştii că voi fi mereu alături de tine, orice s-ar întâmpla. Luci, te asigur de sprijinul meu necondiţionat, deşi ţi-am spus, mare lucru nu mai pot face. Sper totuşi ca membrii Comisiei să fie cât mai corecţi.
Lucian: Mulţumesc, dom' director. E bine să vă ştiu alături, asta mă va ajuta să trec mai uşor peste cele petrecute.
Traian: Asta aş vrea, să te ajut... Domnişoara consilier; ştii că am mai discutat noi doi despre ea şi cu alte ocazii?
Lucian: Da; anul trecut, când am întâlnit-o prima oară, iar dumneavoastră m-aţi ajutat să-i aflu numele.
Traian: Şi anul trecut; dar nu la acea discuţie mă refeream. Am mai vorbit parcă şi altă dată despre această copilă, dacă-ţi aminteşti; pe atunci n-o cunoşteai încă, n-o întâlnisei.
Lucian: Ah, da, parcă-mi amintesc ceva; e cumva vorba despre discuţia avută după ce-am absolvit Institutul, când am prezentat proiectul meu de diplomă – "Pacifis"?
Traian: Exact; acea discuţie... Iată acum proiectul tău de diplomă, această navă, falnică, albastră şi frumoasă; ne aflăm chiar în interiorul ei... Ce-ţi aminteşti de atunci?
Lucian: Destule, dom' director; mi-aţi vorbit parcă despre proiectul dumneavoastră de diplomă, tot o navă, "Vulturul".
Traian: Întocmai, ţi-am vorbit despre "Vulturul".
Lucian: Dom' director... Şi atunci, de fapt, "Pacifis", misiunea asta inedită... Plecăm într-o misiune de salvare, în căutarea navei dumneavoastră, care s-a pierdut, foarte probabil, tot în drum spre această misterioasă planetă Proxima?
Traian: Nu, Luci, nu chiar, sau depinde cum priveşti lucrurile... "Pacifis" nu a fost trimisă spre Proxima într-o misiune de salvare. Cât despre "Vulturul", nu se ştie nimic sigur; n-a plecat de aici într-o misiune oficială, organizată de Institut, deci se pot face doar simple presupuneri, nimic concret... Nu se ştie dacă s-a pierdut sau nu, iar despre pasagerii ei... Cred că ţi-am vorbit destul în urmă cu trei ani, după absolvirea Institutului.
Lucian: Da, mi-aţi vorbit destul; n-am uitat.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Dom' director; şi dacă vom sosi înainte de ianuarie 2101?
Traian: Dacă veţi sosi înainte de acea dată, va fi foarte bine. Chiar e de dorit să sosiţi înainte de acea dată, doar misiunea a fost estimată la 13 ani, nu la 15; s-au luat însă în considerare eventuale întârzieri nedorite. În orice caz, din momentul în care veţi sosi, banii nu vă vor mai fi livraţi în cont, vă veţi primi salariile în mână, plus, pentru fiecare, o sumă foarte mare, la întoarcerea din misiune; cât anume, nu pot ştii de acum, dar oricât ar fi, tot n-ar fi suficient pentru voi, aţi merita mai mult decât s-ar putea socoti în cifre... Cât despre sumele strânse în bancă de-a lungul anilor pe numele voastre, la întoarcere veţi putea dispune de acestea când şi cum veţi dori sau veţi considera de cuviinţă.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu-i mai frumos pe lume

Nimic nu-i mai frumos pe lume,
Nimic nici mai statornic nu-i
Ca bucuria muncii sfinte
Ca rodul strâns la vremea lui.
Când Dumnezeu ca un Prieten
Veghează peste cortul tău
Cine-ar putea să te-ameninţe
Şi ce-ar putea să-ţi facă rău?

Când cel nenorocit se roagă
Spre binecuvântarea ta
Cine-ar putea s-o-ndepărteze
Ca Dumnezeu să nu ţi-o dea?

Când orbului îi eşti vedere
Şi şchiopului îi eşti picior
Când eşti orfanului părinte
Şi slabului ocrotitor.

Când ţi-e cuvântul tău ca roua
Când eşti ca ploaia aşteptat,
Nimic nu-i mai frumos ca urma
Ce-o lasă pasul tău curat.

Atunci lumina ta va creşte
Ca soarele spre-al zilei miez,
Atunci pe-ai tăi crescând şi-n număr
Şi-n vrednicie ai să-i vezi.

Atunci urcuşul vieţii tale
Va fi ca drumul cel uşor
Încununat cu bucurie
Spre-un drept şi singur viitor.

Atunci prin tine-nbogăţire
Mulţimi în veac te vor cinsti
Şi cine-ar ştii în veşnicie
Pe cât întins vei străluci!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Centaurul

Trei zile-n nemişcare privise stana. Gândul
Nu cuprinsese forma ce pribegea prin haos.
A patra zi deodată simţi că un centaur încătuşat în piatră îl aştepta să vie.
Trei zile visătorul îşi făuri visarea:
Când mângâia cu mâna, când, crud, lovea cu dalta,
Şi tresărea lung piatra atinsă cum tresare
Femeia ce ascunde în sânu-i viitorul.
A şaptea zi prin dafini amurgu-ncet se stinse,
Gemea în umbră visul cu marmură robit,
Şi, falnic, semizeul, mai alb ca spuma mării,
De noapte se desprinse când lună fu-n văzduhuri.
Cutează Creatorul să-nfrunte-a lui făptură
Şi, muritor, măsoară o clipă nemurirea.
Dar iată că se mişcă centaurul, grăieşte:
— "De ce din somnul pietrei m-ai deşteptat, stăpâne?
De ce mi-e strâmtă haina-ţi, de ce mă strânge lutul?
Sunt zeu şi sunt fiinţă deodată. O! durere
De-a şti ce-i nemurirea de mă pătrunde moartea,
De-a şti că nu-i iubire când îmi trăiesc dorinţa.
Ce nu putură zeii sa facă, ai făcut-o:
îngemănarea stranie. Fii blestemat, părinte,
De cel dintâi centaur!" Dar glasul i se frânse,
Şi, nechezând sălbatic, porni în larg de lume.

poezie celebră de Ion Pillat din Visări păgâne
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!