Ca dimineaţa de azi

Ca dimineaţa de azi
fost-a vre-un om mai treaz?
Nu numai floarea şi râul
şi-acoperişu-i furat de extaz.

Chiar rnarginea-i tot mai bătrână
de ceruri şirag luminată
simte: e ţară, răspuns,
largul de lume visată.

Totul respiră, mulţumeşte-nainte.
O, ale nopţii coşmaruri,
cum fără urmă-aţi pierit.

Din strat peste strat de lumină
întunericul vostru era făurit,
care pur se dezminte.

Muzot, pe la 23 februarie 1922

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Proiecte, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul mării

(Capri, Piccola Marina)

Imemoriale brize ale mării,
vânturi marine ale nopţii,
nu veniţi aici pentru o persoană anume;
dacă cineva vrea să vă întâmpine
trebuie să poată să vă supravieţuiască.

Imemoriale brize ale mării,
de milenii şi milenii
adiaţi peste pietrele istoriei,
sunteţi cel mai pur spaţiu
venind de departe...

O, cum simte smochinul
încărcat de fructe apropierea voastră
acolo sus, în lumina lunii.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (1907), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-vrei sau nu vrei

Ningea cu şerpi
pătraţi
cu oftaturi majore
cu sâmburi de doici
cu beţivi adormiţi.
Era un strat de alb
un strat de vedenii
un strat de alb
un strat de vedenii.
Mâ ungeam cu ulei de maşină
cu unsoare de splină
cu bureţi interesanţi
cu prieteni aroganţi
cu albuş de mamă
în gălbenuş de infinit
cu sârmă ghimpată
acrită
acrit
Şi moartea ne scuipa în gurâ
şi noi ziceam:
Hei şarpe
Bun venit!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revărsate ceruri în risipă de stele

Revărsate ceruri în risipă de stele
străluceau pe deasupra mâhnirii. Decât în pernă
plângi mai bine în sus, către cer. Aici, chiar în preajma
celui ce plânge, a chipului care
adulmecă-mprejurul lui, începe
cosmosul care te exaltă. Cine opreşte,
când tu într-acolo vrei să ajungi,
revărsarea? Nimeni. Doar numai dacă
te-ncumeţi deodată să lupţi cu puternicul impuls
al acelor constelaţii spre tine. Respiră.
Respiră-ntunericul pământului şi din nou
priveşte în sus! Din nou. Uşor şi fără chip
s-apleacă spre tine adâncul de sus. Chipul
mistuit în noapte dă feţei tale spaţiu.

Din Poeziile către noapte

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flamingii

În oglindiri ca dintr-un Fragonard,
din alb şi roşul lor ei nu-ţi vor da
mai mult ca ceea ce-ţi aduce-n dar
cel ce de draga-i spune: ea era

de somn pufoasă. Căci de s-au urcat
în iarbă,-ntorşi, pe rozele tulpine,
înfloritori, alături, ca-ntr-un strat,
pe sine, mai seducători ca Phryne,

ei se seduc; şi-a ochiului paloare
şi-ascund în moliciunea lor, în care
negru şi roş de fructe cuibăresc.

Brusc, prin volieră, o invidie zbiară;
dar ei se-ntind miraţi, apoi pornesc,
pe rând, în lumea lor imaginară.

sonet de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea a doua (Jadrin des Plantes, Paris), traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul înfloreşte fără nicio oprelişte; dacă în locul culorilor ar fi voci, o incredibilă vânzoleală s-ar naşte în inima nopţii.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, întuneric...

Întuneric din care m-am născut,
te iubesc mai mult decât iubesc toate focurile
care străjuiesc lumea –
pentru că focul creaza un cerc de lumină în jurul oricui
şi-apoi, dincolo de limitele acestuia,
nimeni nu mai ştie nimic despre tine.

Dar întunericul atrage spre el totul –
forme şi focuri, animale şi... pe mine;

cât de uşor le-adună pe toate! –
forţe şi oameni –

şi este posibil ca o mare prezenţă să se mişte-alături chiar acum.

Eu cred în nopţi.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăia odată o bătrână care locuia singură, singurică, în partea de apus a ţării. Şi bătrâna avea o grădină în care creşteau nu numai trandafiri şi garoafe, dar şi salată şi fel de fel de verdeţuri de care avea trebuinţă la gătit. Însă fala grădinii ei era un strat cu lalele pe care bătrâna îl săpa şi îl plivea cu cea mai mare grijă, căci era mândră de lalelele ei cum nu se mai poate. Şi-ntr-adevăr, lalelele ofereau o privelişte încântătoare.

începutul de la Stratul de lalele
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb e totu-n Mănăştur

iarna blândă a cuprins
în Cluj iată Mănăşturul
şi zăpada s-a întins
de acoperă acum totul

căci pe străzi şi pe alei
un strat alb se odihneşte
de-ţi tresaltă ochii tăi
prelung când iată-l priveşte

peste tot e alb frumos
şi pe stradă — printre blocuri
un strat alb fără miros
pretutindeni — nu pe alocuri

nu e frig ca altădată
ger aprig şi nepătruns
apa când era-ngheţată
pe vale şi-n jos şi-n sus

la Bogata când eram
în a mea copilărie
şi pe gheaţă mă dădeam
amintire încă-i vie

acum iarna e-o pictură
pe lângă ce-a fost atunci
nu mai are acea alură
nici pe dumuri nici pe lunci

căci acum prin Mănăştur
zăpada parcă-ţi surâde
cu-al ei chip curat şi pur
în palme când te cuprinde

nu mai e un frig cumplit
mâinile să ţi le-ngheţe
şi cu chipul năucit
să umbli pe la ferestre

e plăcut acum afară
cu alb totul e-mbrăcat
pe când mâinile îţi cară
tot ce azi ai cumpărat

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cultura este mereu aşa, strat după strat de citate peste citate, de idei care provocă alte idei, carambolaje scânteietoare de cuvinte prin timp şi spaţiu.

citat din Rosa Montero
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Un strat de val înspumat
Alunecând peste alt val lin
Un freamăt din adâncuri tăiat pe orizontala...
amestecat intr-un strat de nisip
cu scoici sfărâmate
sub tălpi
îngropand si plângând un dor...
Un strat de oameni de lut fierbinte
şi colorati zgomotos
tintind orizontul
cu ochi purtareti de priviri
flamand ascunse
spălate sărat...
sub ochelari
dincolo de care
se citeşte o lacrimă...
Degete strecurandu-si dorul
printre firisoare de nisip stralucitor risipit în vant
Şoapte inabusite si buze murmurând un nume
conturand un strigăt de iubire
geamătul mării pe toate ascunzandu-le...
... scrisoare fără predicat...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă socoţi societatea ca o fracţie, atunci o să observi la mijloc un strat subţire, care e al oamenilor normali. Crucea normalilor e că sunt foarte puţini, au devenit o minoritate fragilă, din care se tot desprind în sus şi în jos. Cei de sub acest strat, de dedesubt, sunt depresivii. Aproape o treime din populaţie suferă într-o formă sau alta de depresie. Însă nu pentru ei mă îngrijorez eu, ci pentru cei de deasupra stratului fin al normalităţii, pentru psihopaţi, care au ocupat toate posturile-cheie în ţară.

Aurel Romila în Formula AS, interviu (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad perlele, vai, s-a rupt oare-un şirag?

Cad perlele, vai, s-a rupt oare-un şirag?
La ce bun să le-nşir înc-o dată? Tu îmi lipseşti,
pafta ce le ţine-mpreună, iubito!

Nu era timpul? Cum aşteaptă crepetul zilei răsăritul de soare,
te-aştept, cu obrajii păliţi după noaptea trecută;
ca într-un teatru prea plin, îmi lungesc gâtul
să nu pierd nimic când te-arăţi,
înaltă, în mijloc. Şi, precum golful tinde spre larg
şi-aruncă din far
fâşii de lumină; ca o albie ce-aşteaptă-n pustiu
s-o umple, din munte căzând, o ploaie cerească,
ori ca un captiv care-adastă-n picioare răspunsul
unei stele, intrând pe fereastra lui nevinovată;
ca un infirm ce-şi azvârle
cârjile calde, ea să fie-atârnate lingă altar,
şi zace, şi fără miracol nu se poate urni,
iată, aşa sunt şi eu când nu vii, zvârcolindu-mă-n moarte.
Doar pe tine te vreau. Nu are-o spărtură-n pavaj,
când simte, sărmana, un fir de iarbă crescând, nu are ea dreptul
să vrea primăvara întreagă? Primăvara pământului.
Şi n-are nevoie luna, spre a-şi răsfrânge un chip în lacul din sat,
de marile stele străine? Şi cum s-ar putea
întâmpla chiar şi lucrul cel mai mărunt de pe lume, dacă
n-ar mişca viitoru-mplinit
crugul timpului însuşi, întreg numărat, înspre noi?

Tu nu eşti încă în el, Tu, inefabilo.
De mai trece o vreme
nu mai ajung să te văd. Îmbătrânesc ori mă-mping
într-acolo copiii...

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea lui Moise

Nici unul, doar îngerul căzut, întunecatul,
vroi; luă arme, păşi cu fiorul morţii
lângă orânduit. Dar, iarăşi,
vâjâi îndărăt, în înălţimi,
strigă în cer: nu pot!

Căci, netulburat, prin sprânceana cea groasă
Moise îl preveni şi scrise mai departe:
cuvinte de binecuvânt şi numele nesfârşit.
Şi ochiu-i era curat până la temelia puterilor.

Ci atunci, Domnul, smulgând cu el jumătate din cer
răzbi în jos, singur desfăcu muntele.
Îl aşeză pe bătrân. Din, cuvenitu-i sălaş
chemă sufletul: acela, sus! şi-i vorbi
de cele multe împărţite împreună, de prietenia lor fără hotare.

Dar, într-un târziu, i-a fost de-ajuns. Că e de-ajuns
desăvârşitul consimţi. Şi bătrânul Dumnezeu
îşi plecă lin peste bătrân
bătrâna-i faţă. Îl luă sărutându-l, din el însuşi,
în bătrâneţea lui mai bătrână. Şi cu mâinile creaţiunii
astupă muntele. Ca, făurit din nou,
numai unul să fie printre munţii pământului,
de oameni necunoscut.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XIII

O, pară, vişina, mărul în pârg,
agrişele... poamele toate vorbesc:
de moarte vorbesc, de-al vieţii sârg...
îl presimţi şi pe-un chip copilăresc.

Gustă sucul: purcese departe.
Simţi molcom pe limbă tâlcul nespus;
curg gânduri fără vorbe deşarte;
prinse-n rod, carnea lor ni le-a spus!

De rosteşti vorba: măr, toţi o ştiu;
dar mai dens dulce suc simte gura
mângâind legănat muşcătura,

limpezit tot mai treaz, străveziu;
Îndoit râs solar, pământesc –:
O trăiri!... Simţământ... urieşesc!

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pietà

Acum mi se-mplineşte restriştea, şi fără de grai s-o spun
mă umple tot. Sunt împietrită, cum miezul stâncii-mpietreşte.
De piatră cum sunt, ştiu numai una:
Te-ai făcut mare
... şi te-ai făcut mare,
ca o prea mare durere,
peste puterea inimii mele
să stai în afară de ea.
Acum, îmi zaci cruciş în poală,
acum eu n-aş putea
să te mai nasc.

poezie de Rainer Maria Rilke din Viaţa Mariei, traducere de Ion Pillat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La marginea nopţii

Odaia mea şi-această toată
nemărginire înnoptată
e-acelaşi spaţiu. Sunt o strună mare
peste largi, foşnitoare
rezonanţe-ncordată.

Lucrurile-s trupuri de viori,
în care întunericul vibrează;
plâns de femei în umbra lor visează
şi în adâncul lor de multe ori
prin somn se zbate ura adunată
de neamuri întregi...
Puternic voi vibra deodată,
şi-atuncea împrejurul meu
totul se va cutremura,
şi duhul lucrurilor va zbura
către lumina care răsare
din sunetul meu
şi care prin strâmte, sterpe spărturi,
în vechile guri
de prăpăstii profunde,
mereu,
pătrunde...

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regele de la Münster

S-a tuns majestatea sa;
acum coroana largă-i atârna
şi-i îndoia urechile puţin,
în care, uneori, cu mult venin

mai pătrundea şi larma tare
a celor care n-aveau de mâncare.
Se încălzise regele de tot
şi sta rezemat într-un cot,

greoi şi morocănos.
Domn nu se mai simţea:
stăpânul din el era găunos,
iar favorita era rea.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea a doua, traducere de Maria-Magdalena Popa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec infantil

de la cireşul din capătul curţii
până la gutuiul bătrân
în care se cocoţau găinile
după lăsarea serii
bine întinsă
sfoara de rufe
înjumătăţea luna
tot aşa cum aţa îndoită
cu atâta pricepere de bunica
tăia în două mămăliga.

era primul semn că toamna
luată în cioc de câte o cioară gălăgioasă
fusese dusă mai încolo
la marginea satului
unde bolovanii de pământ
se aliniau printre nori
şi aşteptau să fie ninşi.

dimineaţa
de la cireşul din faţa curţii
până la gutuiul bătrân
totul era acoperit
cu un strat gros de brumă.

oare să-şi fi scuturat haina
în noiembrie
omul din lună?

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul robilor

La capătul lumii
o piatră
copilăroasă
ridică om peste om
un strat de bărbat
un strat de femeie
într-un singur atom
înfăşoară Calea Lactee.
La capătul lumii
o piatră
construieşte un zid.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să stărui într-una. Lucrează. Treci peste toate

Vreau să stărui într-una. Lucrează. Treci peste toate,
cât poţi mai departe. N-ai format tu oare figuri
de păstori mai impunătoare decât au format
în sânul prinţeselor figuri de domnitori
necontenite stirpe de regi şi vitejii viitoare?
Dacă galioanele, în lemnul uimit de delicate ciopliri,
căpătau trăsături ale mării pe care tăcute pluteau,
o! cum să nu poată un om simţitor care vrea, care se smulge din sine,
cum să nu poată să-ţi semene ţie,
o! tu, ne-nduplecată Noapte!

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!