Pe strada-nvăţată cu soarele

Pe strada-nvăţată cu soarele, din
jumătatea goală de scorbură prefăcută
de multă vreme în jgheab, adăpostind
un ochi de apă reîmprospătată pe încetul, îmi potolesc
setea: luând în căuşul mâinii
bucuria şi-obârşiile apei.
A bea mi se pare prea mult, prea întreg,
dar acest chip în aşteptare
mi-aduce în conştiinţă apă cu lumină.
Dacă, aşadar, ai veni, s-ar cădea, spre a-mi fi linişte,
doar o uşoară odihnire a mâinilor
fie pe rotunjimea tânără a umerilor, fie
pe zvâcnetul sinilor tăi.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Ion Caraion şi Petronela Negoşanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai puţin îmi place povestea că o broască, dacă o pui în apă rece, nu se va agita dacă apa va fi încălzită încetul cu încetul, şi în final se va lăsa fiartă de vie, plăcându-i prea mult continuitatea ca să realizeze că, la un moment dat, schimbarea continuă poate deveni intolerabilă şi necesită o schimbare de comportament.

Charles Handy în Vârsta iraţiunii
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de mult aş vrea

Atât de mult aş vrea să pot visa
Că mi-am găsit un loc în viaţa ta.
Atât de mult eu mi-aş dori
Cu tine-n braţe, de-aş putea muri!

Atât de mult îmi cere inima
Ochii tăi frumoşi să-i pot vedea.
Strălucirea lor dacă se poate
Să-mi lumineze chipul pân'la moarte.

Atât de mult aş vrea să te cuprind...
Să văd iubirea-n taină înflorind,
Iar dragostea din trup, văpăi să nască
Ca un vulcan ce stă să mă topească.

Atât de multă dragoste respiri...
Sub paşii tăi cresc mii de trandafiri,
Iar pletele ce-ţi flutură în vânt,
Sunt raze de lumină pe acest pământ.

Atât de mult aş vrea să îmi zâmbeşti,
În şoaptă să îmi spui că mă iubeşti,
Când eu sărut căuşul mâinii tale
Ce-mi ţine ferecată inima în zale.

Atata doar aş cere iubirii efemere
Să rupă legământul draconicei himere,
Căci nu vreau să-mi fie pavăza pustie
Şi inima să-mi plece iar în pribegie!

poezie de Gheorghe Deniştean (22 septembrie 2017)
Adăugat de Denygigi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţinusem îngerul prea mult la mine

Ţinusem îngerul prea mult la mine,
şi sărăci în braţele-mi sărmanul
se micşoră iar eu crescu-i spre bine:
mie deodată jalnic deveni aleanul
şi el un tremurat plin de suspine.

Pe urmă cerurile înapoi i-am dat, -
Şi îmi lăsă apropierea din care dispăru;
El învăţă plutirea, eu viaţa-am re-nvăţat,
eu l-am recunoscut cum el mă cunoscu...

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feluri adevărate de cunoaştere

Nici un pic prea excesive, deloc prea puţine
Reciprocităţile noastre. M-ai ajutat să învăţ
Felul în care ar simţi o barcă, dacă ar putea simţi,
Îmbrăţişarea intimă a apei.

Noutatea pe care mi-o aduci este noutatea din totdeauna,
Astfel că eu înţeleg ceea ce ar spune o piatră
Dacă acea piatră ar putea vorbi. Să fie trist faptul
Că firul de iarbă nu ştie cât este de frumos?

Este oare trist ca tu nu poţi şti, decât din auzite,
(Vorbe pierdute din spusele mele) că eşti asemeni
Apei care îşi poate strânge palma şi sfărâma
O barcă, eliberând-o din lemnele care o constituie?

Dar toate acestea sunt excesive - şi prea puţine.
Cunoscând felul în care un cerc şi-ar descrie rotunjimea,
Noi atingem două identităţi şi simţim, complet şi cu blândeţe,
Îmbrăţişarea intimă a stării de a fi.

Felul în care zborul ar simţi o pasăre zburând
(Dacă ar putea simţi) este felul în care spaţiul care se află
Într-o piatră care se află în apă s-ar cunoaşte pe sine
Dacă ar avea felul nostru de a accede la cunoaştere.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am născut provizoriu, undeva, apoi încetul cu încetul conştientizăm în noi originea noastră, şi aşa renaştem mereu, de fiecare dată mai definitiv.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deţinutul

I

Mâinii mele-i rămâne
un gest cu care-nspăimântă;
pe vechile pietre
pică jilav din stâncă.

Aud doar acest ciocănit,
şi inima-mi bate şi-ngână
al stropilor mers istovit şi piere-mpreună.

Mai iute de-ar picura,
un animal de-ar veni.
Mai luminos fu cândva –.
Dar ce putem şti.

II

Gândeşte-te, ceea ce-i cer acum şi vânt,
şi gurii tale aer şi ochilor tăi zi,
până în locu-acela mic ar împietri,
în care mâinile si inima ta sunt.

Şi ceea ce în tine se cheamă: mâine,-apoi,
şi: mai târziu, la anul, mai departe –
ar fi ca răni în tine, cu puroi,
şi ar tot coace, niciodată sparte.

Şi ceea ce a fost, ar fi smintit,
s-ar zbate în tine, gura ce-ai iubit
şi nu râdea, de râs ar fi în spumă.

Şi ce-a fost Domnul, paznic ar fi numa;
hain, cu-n ochi murdar ar astupa
ultimul gol. Şi totuşi ai dura.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sacrificiu şi iubire

Prea multă linişte muşcă din carne,
Răni se deshid ca floarile de lotus,
Lacrima seacă pe cer se aşterne,
Aripa de albatros cade-n ictus.

Prea multă solitudine aţine
Nevoia de-mbrăţişare dentibus,
Prea multă linişte muşcă din carne,
Răni se deshid ca floarile de lotus.

Pentru a ajunge la un bun fine,
Din datorie făurim un bambus,
Sacrificiu-i acum pură-afecţiune,
Exitus-i departe, zorii făr'apus.

Prea multă linişte muşcă din carne...

rondel de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place
să-mi potolesc
setea cu apă
dar nu-mi vreau
ca să fiu dus de ea

gogyohka de Ion Cuzuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se simte greutatea unui grăunte într-un butoi, o picătură de apă ajută oceanul să crească, o scânteie de foc dă lumină lumii. Niciunul din aceste lucruri nu este prea mic, prea slab, prea sărac ca să fie folositor. Gândeşte-te la asta şi acţionează.

citat clasic din Hannah More
Adăugat de Dana Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul VIII

Doar pe-al slăvii tărâm înaintează
nimfa celui izvor din jale adâncă;
asupra căderilor noastre veghează,
chip de cleştar lâng-aidoma stâncă

îndătinată cu porţi şi altare.
Iată, pe umerii muţi palid mijeşte
zarea; cea mai nevârstnică pare
printre surori – simţirea o-ntinereşte...

Martor e dorul; bucuria cunoaşte;
ucenică-i doar jalea; mâinile-i caste
în nopţi lungi înşiră străbune năpaste.

Dar pieziş, când stângace renaşte,
dintr-al stelelor glas nalţă vioară
spre bolţi; dar suflarea ei nu le-nfioară.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea nu dispare

În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.

În lume se mai moare
fie că ai prea mulţi bani,
fie că ai prea mulţi ani.

În lume se mai moare
fie că din greu munceşti,
fie că doar leneveşti.

Tot în lume se mai moare
fie că eşti încă tânăr,
fie că eşti mai bătrân,
fie eşti copil pe umăr,
fie eşti cât un gorun.

Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-şi ia tainul său.

Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.

Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzeşte,
Aşa omul odrăsleşte.
Unul naşte, altul moare,
Toţi avem un timp sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă iese soarele

Dacă iese soarele,
O să-mi strâng covoarele,
Şi-o să le duc la derea,
Cât mai este viaţă-n ea!

O să am cam multă treabă,
Fiindc-o să le car în roabă,
Pe un drum, împleticit,
Drumul meu spre... infinit!

Colo-n vale-ntr-o vâlcea
Se afla dereaua mea!
Un fir limpede de apă
Care, printre pietre, sapă...

Un fir de apă, subţire,
Ce-mi intr-adânc în simţire,
Printre malurile verzi,
Pe care, de vrei, le vezi...

Pe potecile prea mici
Pentru paşii de pitici,
Dar lungi, bătute de ploi
Şi picioarele de oi...

Pe o piatră foarte mare,
Albă şi strălucitoare,
Pun covorul pe lungime,
Dar şi sufletul din mine...

Roşie ca o văpaie
Şi cu peria de paie,
Spăl covorul casei mele,
De păcate şi de rele...

Şi strângându-l mult în spate,
Îl storc de relele toate,
Să se ducă mult la vale
Printre picioarele goale...

O să am cam multă treabă,
Fiindcă-l pun din nou în roabă,
Şi mă-ntorc pe-acelaşi drum,
Plin de apă şi săpun...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar apă

Sunt mulţi şi le e frică
de alţii care-i sapă
şi-i vor, la o adică,
la apă.

Dar banul bate frica:
îl fac en-gros, şi-l papă,
că-i peşte prin băltica
de apă.

Nici pe la mititica
nu prea ajung, căci scapă,
bolnavi cum sunt: cu frica
de apă.

Mai prind, din câte-o clică,
un prost cu banii-n mapă,
dar prea puţini mai pică
la apă.

Degeaba, ca la iapă,
bat şaua să priceapă,
căci versul meu nu-i ţeapă.
E apă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perseidele

în câte stele fi-vom împreună
cu visele
mereu prea calde
căuşul mâinii îţi v-aduce apă
şi-n fiecare strop
fărâme de smaralde

sub ploi monahice
pe unde noaptea este udă
poţi pune serafimii să ne ardă
ori Perseidele
şi-n ploaia crudă
peste coline
peste tine
şi peste schitul de pământ
în fiecare ochi de apă
din Întregalde
vezi căzând
minuni eterne
ce de sus
le prinzi în palme

sunt scântei
şi nu metanii şoptitoare
ci pulbere desprinsă de pe zei

poezie de Florin I. Cernat
Adăugat de Florin I. Cernat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea Ianuarie

E prea iarnă şi parcă prea gheaţă
Şi foarte trist că te privesc în faţă,
A trecut Decembrie parcă prea mut,
E Ianurie, dar noi n-avem început.

E prea ger şi prea tare bate vântu,
Când buzele tale îşi rostesc cuvântu'
E rece inima crăpându-se ca gheaţa,
Când lacrimi reci şi grele îţi zgârie faţa.

Deşii ţi-ai dorii să fie prea la început,
Când miciuna loveşte fără să fi durut,
Eşti mult prea albă ca zăpada,
Păcat, caci din orice pată îţi gust otrava.

Te-aş reface cu puterea mâinii mele,
Din zăpada curată şi câteva nuiele,
Dar ai dispărea la primele raze de soare,
Sau ştii să pleci doar când soarele dispare?

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (6 ianuarie 2019)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Folosim prea multă apă şi prea multe alimente. Pierdem prea mult timp pregătind două mese pe zi, când una singură ne-ar ajunge.

citat din Theodore Monod
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De s-ar lăsa cândva tăcere mare

De s-ar lăsa cândva tăcere mare,
Si dacă tot ce-i vag şi întâmplare
Şi râs vecin ar fi să înceteze,
Şi dacă simţurile-n vuiet, treze,
Nu m-ar opri din veghea mea prea tare –:

Atunci cu gândul meu aş fi în stare,
până la margini, tot, să te gândesc,
şi să te am (cât zâmbetu-n durată),
şi iarăşi vieţii să te dăruiesc,
ca pe-o răsplată.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu meu

Mă gândesc la Eminescu
La un Eminescu care mănâncă şi bea
Nu ca la o iluzie, ci ca la
Un om simplu, visând la o stea

Niciodată nu vin la el cu mâna goală
Îi aduc slănină şi ceapă
Îl doare o mână şi capul îl doare
În vreme ce bea nişte apă

Voi muri, îmi spune şoptit, voi muri
Îmi vor face statui şi evenimente
Apoi vor merge cu sentimentul de turmă
Cu mare fast să se-mbete

Au nevoie de mine, ca de aerul nopţii
Dacă mori devii ideal
Îmi şoptea Eminescu, în vreme ce ploaia
Cădea peste noi, ca un val..

Într-o zi a plecat departe, departe
Într-un alt spaţiu terestru
Prietenii mă cheamă să bem o pălincă
Căci s-a născut Eminescu

poezie de George Terziu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori amintirile nu ne sunt de-ajuns. Le-am putea uita şi pe ele, când sunt prea multe, şi apoi ne-ar trebui multă răbdare până să se întoarcă iar.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXIII

Mă cheamă dar în clipa ta de mâine
vrăjmaşă ţie ne-mpăcat;
Mă roagă tainic, cu priviri de câine
din nou apoi înstrăinat.

Ce nu s-a dăruit, îţi aparţine,
cuprins îţi pare în sfârşit.
Dar te dezleagă vorba: mergi cu bine
când semn aştepţi de bun sosit...

Spre reazăm temători vom năzui
prea tineri pentru vechea seamă,
prea vârstnici pentru ce n-a fost.

Noi, preţ dăm cui îl vom slăvi,
suntem, ah, creangă şi aramă
şi rod, primejdii, mreji cu dulce rost.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!