Antistrofe

O, dacă voi, femei, aţi veni
aici, printre noi, deşi suferinde,
nu mai cruţate ca noi în viaţă, şi totuşi în stare
să faceţi din noi nişte preafericiţi.

De unde,
când se-arată iubitul,
îi luaţi viitorul?
Mai bogat decât va să fie vreodată.
Cine ştie cât de departe
e cea din urmă stea fixă pe cer,
e uimit când o află
În spaţiul sublim al inimii voastre.
Cum vi-l desfăşuraţi în mulţime?
Voi cupe de noapte, iviri de izvoare.

Voi într-adevăr mai sunteţi aceleaşi?
Sunteţi chiar aceleaşi copile
înghiontite în drumul spre şcoală
de un frate mai mare?
Voi, pure fiinţe.

În timp ce feţele noastre
se zbârceau, urâţindu-ne,
voi rămâneaţi pâine proaspătă.

Nici despărţirea de copilărie
nu v-atingea. Dintr-o dată
v-aţi schimbat în ceea ce sunteţi, dumnezeieşte
şi miraculos împlinite.

Noi, ca rupţi dintr-un munte,
adesea de mici
colţuroşi; uneori
ciopliţi fericit;
noi, aşchii de piatră,
peste flori prăvălite.

Voi, flori ale pământului, ale adâncului,
dragi rădăcinilor toate,
voi surori ale Euridicei,
voi care urmaţi cu credinţă
urcuşul bărbatului.

Noi, adesea jigniţi de noi înşine
lesne jignindu-vă însă, şi cu plăcere,
şi din nou la nevoie jigniţi.
Noi, ca nişte arme-aşezate
cu furie-alături de somn.

Voi, ocrotindu-ne-acolo unde
nimeni nu ne mai apără. Ca un pom umbros
şi îmbietor la somn e gândul la voi în reveriile celor însinguraţi.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi, parlamentari pitici

V-aţi întrebat voi, parlamentari pitici,
cine sunteţi şi de ce-aţi ajuns aici?
V-aţi întrebat dacă sunteţi în stare,
să faceţi România Mare?
Dacă nu v-aţi pus aceste întrebări, plecaţi!
Sunteţi în plus. Pe români nu-i meritaţi.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul III

Oglinzi: pân-acum nimeni n-a spus încă
ce sunteţi voi în firea voastră-adâncă.
Lacune ale vremii, împânzite
parcă numai cu găuri de site.

În goale săli lumina voastră se risipeşte...
Adânci ca nişte codri sunteţi, în seri albastre.
Şi candelabrul ca un cerb păşeşte
prin nepătrunderile voastre.

Câteodată sunteţi pline de figuri pictate.
Unele par în voi scufundate,
pe altele, de frică, departe le-aţi trimis.

Dar cea mai frumoasă va sta ca un vis
până când prin obrajii păstraţi va străbate
limpedele, slobodul Narcis.

poezie de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea a doua, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă sunteţi dispuşi să renunţaţi la tiparele negative, masochiste, care fac plăcere altora, trebuie să vreţi să rămâneţi cu credinţă nestrămutată în cine sunteţi, indiferent de modul în care reacţionează alţii. Trebuie să intraţi adânc în voi şi să acţionaţi în conformitate cu ceea ce doar voi înşivă ştiţi că sunteţi.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan: Ce e tăcerea aceasta, fetelor? Parcă sunteţi pui de găină când trece uliul... Parcă sunteţi un stol de vrăbii încremenite în stuhăraia din iazuri când aude chiotul... Parcă sunteţi nişte flori de luncă atunci când n-adie vântul... Smerite? Mie nu-mi plac oamenii smeriţi... Veniţi să vă blagoslovesc.

replică celebră din piesa de teatru Apus de soare, Actul I, Scena 4, scenariu de Barbu Ştefănescu Delavrancea (1909)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reveria

De zgomot departe, în vesela vale,
A cării verdeaţă ades am călcat,
În liniştea nopţei, privirile tale
Se-nalţ, se aţintă pe cer luminat.

De unde oar' vine a ta reverie?
Ce visuri plăcute în preajmă-ţi se joc?
Admiri tu natura, a ei armonie?
Citeşti viitorul în literi de foc?

Sau cauţi departe o stea favorită,
Ce crezi că asupră-ţi priveşte zâmbind?
Dar nu, e instinctul d-o viaţă dorită,
Ce n-o află omul aicea trăind.

Căci sufletul nostru, ca raza de soare,
Ce-şi are-nceputul mai sus de pământ,
Deşi luminează a sa închisoare,
Îşi află în ceruri izvorul cel sfânt.

D-acolo adânca acea aspirare
Spre bunuri ascunse ce noi devinăm,
D-acolo deşărtul, dorinţi, întristare,
Ce chiar în plăcere ades le aflăm.

Un clopot ce seara s-aude la turme,
Ce stă, reîncepe, abia răsunând,
Ca glas care moartea e-aproape să-l curme,
Când viaţa-ncetează treptat îngheţând;

Un greier ce cântă, o iarbă, răsura,
Stufoasa pădure, pierdute cărări,
Adânca murmură ce-nvie natura,
Ca geniuri tainici ascunse pân flori;

Tot mişcă, încântă a noastră gândire;
Tot are un farmec, tot este mister;
Nădejdile noastre, suspin, suferire,
Dorinţi fără nume, se-ndrept către cer.

Acolo în stele ca-n lumi de lumină,
Sunt suflete, îngeri, ce cânt şi ador;
Fiinţi graţioase ce blând se înclină,
Cătându-şi în lume tovarăşii lor.

Şi când, stăpânită d-a vieţei mâhnire,
Te plimbi tu pe câmpul tăcerii-nchinat,
De simţi o suflare, d-auzi o şoptire,
E glasu-unui înger de tine-ncântat.
............................
............................
De ce însă gândirea-mi se-ntoarce cu durere
Spre zilele acelea? timpi ce v-aţi depărtat,
Când pe urmele voastre tot intră în tăcere,
Când ştergeţi plăceri, chinuri, ce omul a cercat,

Când inima sătulă de ură, de iubire,
N-o mişcă nici un bine, n-o trage nici un dor,
De ce singure numai a voastre suvenire
Trăiesc ele în sânu-mi ca un nestins amor?

Sunteţi voi acel sunet, a stâncelor viaţă,
Eco, care trăieşte în loc nelocuit?
Sau sunteţi aurora care ştia să scoaţă
Din statua lui Memnon suspin nemărginit?

poezie de Grigore Alexandrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vă puteţi vedea spiritul, dar sunteţi convinşi că acesta există. Nu puteţi vedea Spiritul Suprem, dar îl puteţi recunoaşte într-un artist, într-un orator, într-un muncitor. De asemenea, sunteţi capabili să simţiţi bunătatea, adevărul şi frumuseţea, deşi nimeni nu vi le-a arătat vreodată. La fel şi viaţa, nu ştiţi unde se află sălaşul ei, nu aţi văzut-o cu ochii, dar cu toate acestea sunteţi absolut siguri că trăiţi.

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii - lumina vieţi (Celor mai scumpe fiinţe din viaţa mea)

E atâta soare şi atât de bine
Când vă privesc pe voi, copile,
Cu voi e tinereţea mea şi dorul
Cuvintele ce-şi au izvorul
Sub ritmurile dure ale vieţii,
Vibrând mereu ca o vioară,
Atunci când gândul mă frământă
Sunteţi mereu o primăvară.
În inimă păstrez poemul vieţii
Lumină- a timpului ce poartă
Parfumul curat al tinereţii.
Voi sunteţi lumina vieţii mele
Aţi izvorât din inimile noastre
Din frumuseţea zorilor albastre

poezie de Maria Ciobotariu (18 septembrie 2012)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie pentru părinţi

Unde sunteţi voi, părinţii mei?
Ce n-aş da să vă mai văd o dată!
Aţi murit de tot, sau sunteţi zei
Rătăcind pe bolta înstelată?

Astăzi sunt celebru şi bogat
N-am de ce mă plânge, am de toate
Fie Domnul veşnic lăudat
De mi-ar da şi-un strop de sănătate.

Ce folos că scriu şi câştig bani?
La ce bun politica înaltă?
Eram fericit în primii ani
Când am fost, cu toţii, laolaltă.

poezie clasică de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

M-am hotărât să plec in lume
Să caut Viaţa unde s-o ascunde
Poate îmi va raspunde:
De unde vine, unde se duce?
Cu ce vine, cu ce se duce?
De ce vine, de ce se duce?
Cine o trimite, cine o primeşte?

De ce uneori, mai mult durează
Alteori cineva, de ce o scurtează?
De ce Istoria cu Ea jonglează
Războaie şi catastrofe inventează
Viaţa cu secera o decimeaza?

De ce Scena pe care se petrece
Abunda de atâtea sentimente?
Şi mai reci sau şi mai calde,
De iubire şi durere,
Bucurie şi tristeţe,
Dorinţe, vise şi speranţe
Împlinite sau desarte...
De ce pe toate Viaţa le are?

După atâta frământare
Un răspuns iată răsare:
Viaţa se află si în mine şi în tine
Si in întreaga Omenire,
Dar si Sus în Cer şi printre stele
Si printre nori, zăpezi şi ploi
Peste tot si pe Planeta
Si pe munţi şi intre flori
Şi în izvoare şi pe mare
In toate vietăţile de sub Soare

Dar despre VIAŢA, răspunsurile
căutate
Doar Cel Care ne spune
EU SUNT CALEA, ADEVĂRUL, VIATA
le are....

În călătorie, totuşi,
când cu siguranţă voi pleca
Viaţa, mai departe
In Lumina, Iubire şi Pace o voi cauta
Şi cu Sufletul câte un răspuns,
Dacă voie o să mi se dea
Şi vouă în poezii Vă voi da....

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet în spaţiu

Aici sunt, aici, eu ce-am fost smuls,
şi mă clatin.
Oare cutez? Mă arunc?

Mulţi au fost cei destoinici
acolo unde zoream. Dar acum
unde şi cei mai mici stăpânesc până la capăt,
muţi înaintea lucrării măiastre –:
Oare cutez? Mă arunc?

E drept c-am îndurat nopţi, din stânjenitul meu
trup; da, prieteni făcusem
din el, pământeanul, şi nemărginirea;
se revărsa,
suspinând, inima-i ce-o înălţăm
fără podoabe.

Dar acum, cui să arăt
că eu sunt doar suflet? Pe cine
uimeşte?
Deodată să fiu cel veşnic,
să nu mai fiu supus contradicţiei, să nu mai fiu
cel ce alină; să nu mai fiu părtaş decât
cu cerul.

Cu greu încă tainic;
căci între toate deschisele
taine, una
înfricoşată.

O, cum se-ntrepătrund îmbrăţişările mari. Care
o să mă prindă, care o să mă dea mai departe,
pe mine cel ce stângaci
îmbrăţişează?

Sau am uitat şi-s in stare?
Uitat-am zbuciumul istovitor
al celor greu iubitori? Uimit
m-arunc spre înalt şi-s în stare?

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul falşilor politicieni

Sunteţi cu toţii nişte proşti actori
Crezând c-o să furaţi în continuare,
Românii nu mai sunt nepăsători,
Chiar dacă pensia le e mai mare;

De trei decenii suntem răbdători,
Dar ne lăsaţi mereu cu ochii-n soare,
Sunteţi cu toţii nişte proşti actori
Crezând c-o să furaţi în continuare;

Pe tineri îi trimiteţi servitori
Şi n-aveţi niciun pic de remuşcare,
Dar se vor ridica răzbunători
Şi-or să vă scotocească-n buzunare.

Sunteţi cu toţii nişte proşti actori

rondel de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chaucer: Sunteţi minunaţi. Sunteţi extraordinari. Doamnelor şi domnilor şi toţi cei de aici ce nu staţi pe o pernă de catifea. (Mulţimea aclamă.) Astăzi, astăzi sunteţi cu toţii egali. (Mulţimea aclamă.) Pentru că sunteţi cu toţii binecuvântaţi. Iar eu am onoarea, ba nu, chiar privilegiul de a aduce în faţa dumneavoastră un cavaler, ridicat la acest rang chiar de cavaleri. Un cavaler care îşi are originile cu mult înainte de Charlemagne. L-am întâlnit prima dată pe un munte, în apropiere de Ierusalim, rugându-se la Dumnezeu pentru a primi iertare pentru sângele sarazin vărsat de propria-i spadă. Altă dată, m-a uimit mai cu seamă în Italia, când a salvat o frumoasă orfană de groaznicul său unchi turc care o dorea numai pentru el. (Mulţimea îşi strigă dezaprobarea.) În Grecia şi-a petrecut un an cufundat în tăcere doar pentru a putea înţelege sunetul unei şoapte. Şi, astfel, fără alte înflorituri şi zgomot fără de folos, vi-l prezint pe căutătorul serenităţii, pe protectorul virginităţii italiene, pe mesagerul Domnului, pe unicul, Sir Ulllrrrich von Lichtenstein.

replică din filmul artistic Povestea unui cavaler, scenariu de Brian Helgeland
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

În momentul în care realizaţi că Voi sunteţi Viaţă fără formă, în momentul în care realizaţi că voi sunteţi Vidul absolut, ceea ce apare şi dispare în El nu se pune problema să fie al lui. Hai să vedem, cât de mult e al "tău" visul de astă-noapte şi unde îl mai ai? Unde l-ai pus, frate, l-ai pierdut pe drum, cum poţi să pierzi aşa ceva? Exact la fel când persoana este pierdută vedem că de fapt cel care pierde persoana nu era nimeni altcineva decât Dumnezeu. În momentul în care persoana este pierdută vedem că cel care a pierdut persoana nu era nimeni altcineva decât Dumnezeu care se lua din greşeală ceea ce nu este. Care este această greşeală? Păi este educaţia, identificarea, spuneţi-i cum vreţi, n-are importanţă, e acelaşi lucru!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Voi sunteţi sarea pământului; dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? De nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni. Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.

replică din Sfânta Evanghelie după Matei, Predica de pe munte. Fericirile. Adevărata împlinire a Legii. - 5:13-16 de Sfântul Matei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii - lumina vieţii

(Celor mai scumpe fiinţe din viaţa mea)

E atâta soare şi atât de bine
Când vă privesc pe voi, copile,
Cu voi e tinereţea mea şi dorul
Cuvintele ce-şi au izvorul
Sub ritmurile dure ale vieţii
Sunteţi mereu o primăvară.
În inimă păstrez poemul vieţii
Lumină- a timpului ce poartă
Parfumul curat al tinereţii.
Voi sunteţi lumina vieţii mele
Aţi izvorât din inimile noastre
Din frumuseţea zorilor albastre.

Poezia a primit,, Diploma de excelenţă,, în anul 2019-Albania

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credincioşilor

"Voi sunteţi copii" (Romani 8:14)

Credincioşii chiar şi vii
Sunt ai Domnului copii
Au primit prin Sfânta vrere
Un Duh nou de înfiere.

"Voi sunteţi sfinţi" (Romani 1:7)

Cei chemaţi poate nu ştiţi
Voi Îi sunteţi preaiubiţi
Chemaţi, voi ca sfinţi să fiţi
Har şi pace să primiţi.

"Voi sunteţi mlădiţe" (Ioan 15:1)

Eu sunt Viţa, vi s-a spus
Chiar de Domnul nost' Isus
Voi mlădiţe-n roade pline
N-aveţi roade? Nu e bine
O mlădiţă curăţită
Pentru roadă-I pregătită
Fără de roadă şi-având pată
O mlădiţă e tăiată
Tatăl Sfânt la a Lui vrere
Face mlădiţei tăiere.

"Voi sunteţi lumină" (Filipeni 2:14)

Curăţiţi fiţi, fără vină
Fiţi pe lume o lumină
Puşi în lumea rea voi ştiţi
Printre ea să străluciţi
Cetate pe munte fiţi (Matei 5:14)
De unde să străluciţi.

"Voi sunteţi sare" (Matei 5:13)

Sarea bună şi curată
E atunci când e sărată
Făr' puterea de-a săra
Sarea se va lepăda
Când nimic bun nu mai are
E vreun rost pentru păstrare?
Va fi sigur lepădată
În picioare a fi călcată.

"Voi sunteţi epistole" (2 Corinteni 3:2)

Epistole ce nu înşeală
Nu scrise doar cu cerneală
Nu scrise-n table de piatră
Ci cu Duh-Arvună dată.

"Voi sunteţi preoţi" (Apocalipsa 1:6)

Sunteţi preoţi pe lume fraţi
Ca şi preoţii să lucraţi
Cuvântul de nu răspândiţi
Puteţi voi preoţi să fiţi?!...

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu vă poate separa de iubire, deoarece sunteţi iubirea încarnată. Voi sunteţi cei strălucitori, care visează un vis de violenţă şi abuzuri. Voi sunteţi îngerii care umblă ca nişte răniţi.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni, în afara ta, nu te cunoaşte mai bine. Nimeni nu are de unde să ştie ce te doare şi ce nu te doare. Poate, dacă ai noroc, să te intuiască, dar atât. Şi totuşi, nu poate să ştie dacă acolo unde el calcă e cărare de munte printre stânci, printre flori sau printre lacrimi.

citat din Chris Simion
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi sunteţi petalele, voi sunteţi corola, voi sunteţi culoarea, voi sunteţi frumuseţea, voi sunteţi polenul acestui lotus minunat care este viziunea mea asupra acestei lumi.

citat din Shri Mataji Nirmala Devi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua elegie

Orice înger e înspăimântător. Şi totuşi, vai mie,
vă invoc pe voi toţi, păsări aproape ucigătoare
ale sufletului, şi ştiu cum sunteţi.
Unde sunt vremurile lui Tobie, când unul din cei mai strălucitori stătea în pragul uşii rustice,
puţin travestit, cum se cuvine la drum, şi nu aşa de cumplit,
(un tânăr şi el uitându-se curios la celălalt tânăr). Dacă arhanghelul acum ar ieşi,
primejdios dintre stele, numai c-un pas, în jos, către noi,
cutremurător ne-ar bătea inima. Cine sunteţi?

Fericiţi ai vremii dintâi, răsfăţaţi ai Firii,
trăsături din înalt, creste din zori
ale oricărei creaţii, polen al înfloritei dumnezeiri,
articulaţii de lumină, trecători, trepte, tronuri,
spaţii formate din esenţe, scuturi de dragoste, tumulturi
ale simţirii în extaz furtunos şi, deodată, numai
oglinzi care răspândesc din belşug propria lor frumuseţe
ca s-o creeze din nou în propriile lor feţe.

Noi tot ce simţim împrăştiem; ah, noi
ne exalăm şi pierim; din văpaie-n văpaie
dăm tot mai slabă mireasmă. Ne spune cineva:
da, îmi intri în sânge, camera asta, primăvara
se umplu de tine... Zadarnic însă, nu ne poate păstra,
dispărem în el şi în preajma lui. Dar ei, care-s frumoşi,
o! cine poate să-i păstreze? Necontenit pe faţa lor
aparenţa se-nalţă şi piere. Ca roua dimineaţa, din iarbă,
ce-i al nostru se ridică din noi, precum căldura dintr-o
mâncare fierbinte. O! zâmbet, încotro? Şi privirea care se-nalţă:
nou şi cald val care zvâcneşte din inimă –;
vai mie: totuşi, aceasta suntem. Universul în care
ne mistuim păstrează mireasma noastră? Îngerii oare
nu iau într-adevăr decât ce este al lor, propriul lor suflu,
sau, poate, uneori, ca din greşeală, ceva din ce suntem
se află în suflul lor? Suntem noi oare amestecaţi
în trăsăturile lor măcar atâta cât nelămurirea
pe feţele femeilor însărcinate? Ei nici nu ştiu aceasta
în vâltoarea-ntoarcerii în ei înşişi. (Cum ar putea s-o ştie?)

Îndrăgostiţii, dacă ar înţelege, ar putea să vorbească
ciudat în aerul nopţii. Fiindcă se pare că totul
ne ascunde. Uite, copacii, există; casele
în care locuim au rămas aceleaşi. Numai noi
trecem pe lângă toate ca un schimb aerian.
Şi totul se uneşte ca să ne împrejmuie cu tăcere,
pe jumătate de ruşine, poate, pe jumătate dintr-o adâncă speranţă.

Îndrăgostiţilor, voi unul în altul mulţumiţi,
pe voi vă întreb ce suntem. Vă cuprindeţi. Aveţi vreo dovadă?
Iată mie mi se întâmplă că mâinile mele
se cunosc una pe alta sau că faţa mea veştejită
în ele se cruţă. Aceasta însă dă prilejul să mă simt oarecum
pe mine însumi. Cine totuşi, numai pentru atâta, ar îndrăzni să fie?
Voi însă, care sporiţi fiecare în extazul celuilalt, până când,
dominat, celălalt vă imploră: destul! voi care fiecare în mâinile celuilalt
vă-mbelşugaţi tot mai mult ca un an de podgorii;
voi care uneori nu mai existaţi numai pentru că celălalt
vă întrece cu totul; pe voi vă întreb ce suntem. Ştiu
că în atingerea voastră fericirea e atât de mare
pentru că dezmierdarea ţine pe loc,
pentru că locul pe care dragostea voastră-l cuprinde
nu piere; pentru că simţiţi acolo durata
pură. De-aceea îmbrăţişarea vi se pare o promisiune
de eternitate. Şi totuşi, atunci când v-aţi învins spaima
primelor priviri şi aşteptarea nostalgică la fereastră
şi prima plimbare împreună, o dată, prin grădină:
Îndrăgostiţi, mai sunteţi voi oare? Când unul în altul
vă duceţi unul pe altul la buze şi beţi–: băutură la băutură,
o! cât de ciudat băutorul se desparte de faptă.

N-aţi văzut cu mirare pe câte-o stelă antică prudenţa
gestului uman? Iubirea şi despărţirea nu erau oare
atât de uşoare puse pe umeri, parc-ar fi fost din altă
materie făcute decât sunt la noi? Aduceţi-vă aminte
de mâinile care atârnă fără s-apese, deşi e putere în trupuri.
Aceşti stăpâni pe ei înşişi ştiau şi-şi spuneau: atâta numai
e-ntinderea noastră; atâta-i al nostru, să ne atingem aşa.
Zeii ne strâng mai tare. Dar numai zeii pot asta.

Dac-am putea şi noi să găsim o curată, îngustă, trainică
parte de substanţă umană, o fâşie de pământ fecund care să fie
a noastră, între fluviu şi stâncă. Fiindcă propria noastră
inimă ne depăşeşte mereu ca şi ei. Şi nu mai putem
s-o privim în imagini care o domolesc, şi nici
în trupuri zeieşti în care se potoleşte, sporind.

poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!