Moartea

Stă moartea, o infuzie albăstrie,
uite,-ntr-o ceaşcă fără farfurioară.
Un loc atât de straniu pentru-o ceaşcă:
pe dosul unei palme stă. Ce bine
se vede pe-arcuirea smălţuită
spărtura toartei. Prăfuită. Şi
pe rotunjimea-i scrie şters: «Nădejde».

Asta citi, la un dejun, demult,
cel căruia-i menită băutura.

Dar ce făpturi sunt oare
ce trebuie cu-otravă să le-alungi?

Altfel ar rămânea? Sunt ahtiaţi
după mâncarea asta chinuită?
Prezentul dur eşti nevoit să-l scoţi
din gura lor ca pe-o dantură falsă?
Atunci ei gângăvesc. O, gângăveli...
..................................................................................

Stea căzătoare,
văzută-odată de pe-un pod –:
să nu te uit. Să stau.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaşca fără toartă

Eu sunt o ceaşcă fără toartă
Ce în a timpului visare,
A strâns şi ploi, au curs şi lacrimi
Ce-au fost şi dulci, dar şi amare!
Eu sunt o ceaşcă fără toartă,
Şi toată viaţa aşa am fost
De mă va întreba oricine
Pe lume de-am avut vreun rost,
Nici nu aş şti ce să răspund...
Eu sunt o ceaşcă fără toartă
Dintotdeauna şi... oricând.

poezie de Mariana Simionescu (10 decembrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pont du Carousel

Omul cel orb ce stă pe-o punte,
sur ca o piatră de hotar fără de nume,
el poate este doar un fapt, anume
din depărtări spre stele să le-nfrunte
adâncul lin, tăcut centru de constelaţii
căci totu-n juru-i prins de oscilaţii.

Neprihănitul este el care stă drept
la încâlcite drumuri pus să steie;
intrarea-ntunecată să încheie
neserioasei lumi, Preaînţelept.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (1902, Paris), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt eu, Înfricoşatule. Nu m-auzi oare

Sunt eu, Înfricoşatule. Nu m-auzi oare
cum simţurile-mi bat spre tine, toate?
Privirile-mi, înalt înaripate,
stau feţei tale-alb înconjurătoare.
Nu vezi tu sufletul meu cum apare
în faţa ta în haină de tăcere?
Suava-mi rugă nu se coace, în putere,
pe căutătura-ţi, ca pe-un pom, mereu?

De eşti Tu visătorul, visu-s eu.
Dar de vrei să veghezi, sunt voia-ţi iară,
mă fac puternic pentru slava toată
şi mă rotesc – o linişte stelară –
peste cetatea timpului ciudată.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea întâi - Carte despre viaţa monahală, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt nevoit să câştig, dar sunt nevoit să fiu onest. Nu sunt nevoit să reuşesc, dar sunt nevoit să trăiesc cea mai bună viaţă pe care o am. Trebuie să stau alături de cei drepţi şi să mă despart de ei atunci când greşesc.

citat celebru din Abraham Lincoln
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Final

Moartea e mare.

Ai ei suntem
şi gura ni-e surâzătoare.
Atunci când viaţa-ne-o credem în toi,
moartea cutează să plângă
adânc, în noi.

poezie celebră de Rainer Maria Rilke din Cartea cu imagini, traducere de Maria Banuş
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

David: Eşti aici? Hai, cred că eşti! (Aşteaptă.) Bine. Ţin în mână o ceaşcă cu cafea fierbinte. Nu există nicio farfurioară pe masă. O voi aşeza direct pe masa superbă de mahon...
Elizabeth (îşi face de îndată apariţia): Să nu îndrăzneşti!
David: Trebuie să vorbim!

replici din filmul artistic Ca în rai
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Propunere

Îmi închipui c-ar ploua
Ce-am face amândoi acasă?
O partidă de şah după masă,
O ceaşcă de cafea?

Vino să trecem în doi
Cocleala asta de-afară
Vom bea o ceaşcă amară
Şi vom vedea apoi.

poezie de Mihail Mataringa (14 iulie 1985)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

După prânz

Pe Podul Waterloo unde noi ne-am spus la revedere
Condiţiile meteo au făcut să-mi curgă lacrimi de durere.
Le-am şters cu dosul mănuşilor din lână împletită
Şi-am încercat să pretind că nu-s deloc îndrăgostită.

Pe Podul Waterloo încerc să cred că nu s-a întâmplat nimic nasol.
În vremea asta tu eşti plin de şarm şi de alcool.
Dar tonomatul din mine îngână-un cântecel
Care spune cu totul altceva. Cine-a greşit oare, eu sau el?

Pe Podul Waterloo cu vântu-un păr ceva mă-apasă;
Sunt tentată să eludez. Eşti prost. Nu-mi pasă.
Deşi capul se descurcă foarte bine, totuşi, inima-i şeful, am oftat –
Trebuie să admit asta, chiar dacă nu-mi ţine de cald.

poezie de Wendy Cope, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de adormit

Vei putea s-adormi tu oare
fără să te-acopăr blând,
şi ca frunza şoptitoare
să te-alint şi să-ţi încânt?

Fără să m-aţin pe-aproape
şi cuvinte să-ţi aştern,
pe sânu-ţi drag – pleoape,
pe gura ta – etern?

Fără să te-nvălui lin
şi să te las cu tine-n somn
ca pe-o grădină c-un răsplin
de crini şi anason?

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea a doua, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubeşti şi totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi aşa de uşor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ţinut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu ştiu. Nu ştiu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu ştii? Cum poţi spune aşa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depăşit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie aşa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viaţă că mi se întâmplă aşa ceva, dar culmea, într-adevăr nu ştiu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deşi nu asta mi-aş dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, să devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândeşte-te, poate că ceea ce ţi-am spus îţi va fi de folos într-un fel; cel puţin eu aşa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îţi sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoştinţa ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A opta elegie

Dedicată lui Rudolf Kassner

Vieţuitoarele – ochi, numai ochi –
văd ceea ce-i deschis. Doar ochii noştri
sunt ca întorşi şi astfel aşezaţi
parcă-s capcane-n jurul marii porţi.
Ce-i în afară ştim doar din privirea
jivinelor; căci până şi pe prunc
noi îl întoarcem şi-l silim, în urma-i,
să vadă-alcătuiri, nu ce-i deschis
şi-adânc în animal. De moarte slobod.
Noi o vedem, doar noi. Căci, liber, animalul
are mereu sfârşitu-n urma lui,
şi-n faţă Domnul, şi când trece, trece
în veşnicii, cum trece o fântână.
Noi nu avem nicicând, nici chiar o zi,
în faţă, spaţiul pur, unde răsar
la nesfârşire flori. Mereu e lume
şi niciodată-un nicăieri fără nimic,
cast, nepăzit, ce îl respiri şi ştii
că-i nesfârşit şi nu-l râvneşti. Copil,
te pierzi, tăcut, în el iar ei
te zgâlţâie. Sau cel ce moare e.
Căci lângă moarte, moartea n-o mai vezi,
cu ochii mari, de animal, priveşti afară.
Îndrăgostiţii – celălalt de n-ar fi,
să le astupe văzul – aproape sunt de asta şi uimiţi.
Pe negândite li s-a revelat
de după celălalt... Dar peste el
nu trece nimeni, şi e iarăşi lume.
Întorşi către făpturi mereu, vedem
în ele doar, reflexu-a ce e liber,
de noi întunecat. Sau poate-un animal
calm ne străbate-n linişte, cu ochii.
Asta se cheamă soartă: a sta în faţă,
ş-atâta tot, a sta mereu în faţă.

Dac-animalul hotărât venind
spre noi, pe alte căi, ar fi la fel
de conştient, din drum
el ne-ar întoarce. Fiinţa-i
e infinită, necuprinsă, fără perspectivă
asupra stării sale, pură ca privirea-i.
Şi unde noi viitor vedem, el vede
totul şi-n tot pe sine, pururi mântuit.

Şi totuşi animalul ager, cald,
duce povara unei mari tristeţi.
Căci amintirea ce ne covârşeşte
ades, îl ţine pururi şi pe el,
parcă ne-a fost cândva, ce năzuim,
mai intim, mai fidel, mai gingaş la atins.
Distanţa-aici e totul, iar acolo
e suflu. După patria dintâi,
a doua este tulbure, vântoasă.
O, fericire-a micilor făpturi
care rămân mereu în sânul matcă;
noroc al gâzei ce lăuntric saltă
şi-atuncea când nunteşte: matcă-i totul.
Uite, şi pasărea, cu semisiguranţa-i
ce-aproape ştie una şi cealaltă
din vremuri, ca un suflet de etrusc
pe care – mort – un spaţiu l-a primit,
dar, pe sicriu, e statuia culcată.
Şi ce uimit – cel ce trebuind să zboare,
de-un sân e zămislit. Parcă de sine
speriat, văzduhul taie, cum ar trece
fisura printr-o ceaşcă. Astfel
liliacul taie porţelanul serii.

Noi: privitori, mereu şi pretutindeni,
plecaţi spre tot, nicicând înspre afară!
E un preaplin. Îi rânduim. Se sfarmă.
Iar rânduim. Ne sfărâmăm chiar noi.

Cine ne-a pus la cale-aşa, că orice
am face suntem în postura celui
ce pleacă. Şi pe-un ultim deal,
ce-i mai arată-o dată-ntreaga vale,
el se întoarce, stă, mai zăboveşte –
aşa trăim, în despărţiri, mereu.

poezie de Rainer Maria Rilke din Elegiile din Duino, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un sfat

Când cineva îţi spune, din mândrie un sfat
Înainte ca să-l zică, tu îl şti de fapt
Şi cum criticii goale îţi aduce
Mai bine de te-ar pune răstignit pe-o cruce.

Nu că te răneşte, dar îţi ia la palme nervii
Şi nu că îţi vorbeşte sau că s-ar împotrivii
Vorbele lui te lovesc, nu c-ar vrea să te-ajute
Ar vrea să-i mulţumeşti când buzele-ţi sunt mute?

Îl aprobi îi dai şi mâna, nu eziţi să-i mulţumeşti
Şi aproape deschizi gura, te prefaci că larg zâmbeşti
Porţi tu masca bucuriei! De i-ai scrie pe-un bilet
Cum îţi fierbe al tău suflet şi de-atâta timp stă fiert.

poezie de Ilie Dragomir (4 octombrie 2011)
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pont du carrousel

Omul orb care stă pe pod şi pare
fruntariu-al unui anonim regat,
poate-i acel, pururea neschimbat,
în jurul căruia stau strajă-n zare
stelarul ceas şi-astralul punct ceresc.
Căci toate-n juru-i curg, se pierd, lucesc.

El este înţeleptul neclintit,
pe multe căi crucişe aşezat;
intrarea în infernu-ntunecat
la un popor ce ni l-am plăsmuit.

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea a doua a cărţii întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria, tu plângi - ştiu bine

Maria,
tu plângi – ştiu bine.
Aş vrea atunci şi eu să plâng,
să te laud pe tine.
Fruntea de pietre s-o strâng,
să plâng...

Mâinile tale-s fierbinţi;
clape sub ele ţi-aş strecura,
atunci un cântec tot ai avea.

Dar ceasul moare, fără urmaşi...

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valet boem ( După "Sonet boem", de Ion Pribeagu)

Aseară stam şi-mi savuram ţigara,
Lângă o ceaşcă plină de năut,
Dar am sărit ca ars, ca un recrut,
Când m-a chemat la dânsa, doamna Clara.
Şi dumneaei paharul i-am umplut,
Cu-a mea brichetă i-am aprins ţigara.
Mai rămânea doar să tocmesc fanfara,
C-aşa sunt eu, un om binecrescut.
I-am spus atunci c-o văd mereu mâhnită,
Că-i stă mai bine un pic cherchelită,
Că chiar dacă-i frecam argintăria,
Când savura iubirile-i defuncte,
Eu ştiu şi-a săruta şi... puncte... puncte
Şi merit să-mi mărească şi simbria!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ceaşcă de cafea

Ce minunat ar fi dacă am putea
Să bem acum o ceaşcă de cafea
Tu un espresso, frişcă şi mult lapte
Eu te-aş sorbi, iubito, printre şoapte

Dacă am bea şi un pahar cu vin
Am savura o clipă de senin
Şi am trăi într-un destin divin
Pe muzica lui Frederic Chopin

Când zorile ne-ar prinde îmbrăţişaţi
Să bem o ceaşcă de cafea cu mult zaţ
Dacă părea prea dulce sau amară
Să ştii că te iubesc ca prima oară

Nu am nevoie în viaţa asta de nimic
Doar de o pungă de cafea şi un ibric
Să torn în el dacă şi tu ai vrea
O linguriţă din iubirea mea şi-a ta

Să bem o ceaşcă de cafea e un pretext
Vreau doar să-ti amintesc ce mult eu te iubesc
Şi de băut, după ce am terminat
La tine-n braţe vreau să rămân uitat
 
Aş vrea să fie clipa asta un nemărginit
Cu ea să trecem în infinit
Şi să trăim de-a pururi împreună
Ca şi acum, ţinându-ne de mână

Iubita mea o clipă să mai stai
Şi dacă vrei iubirii o şansă să mai dai
Atunci am să te rog să îmi mai dai ceva
Mai dă-mi, te rog, o ceaşcă de cafea

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Logodnica

Iubite, strigă-mă, puternic strigă-mă!
La geam nu-ţi mai lăsa logodnica atât
în aşteptare.
În alei de platani seculare
seara nu mai stă în cale:
sunt goale.

Şi dacă în casa-noptată
să mă-nchizi n-o să vii,
din mâinile mele împrăştiată
în grădinile albastrului toată
mă voi risipi...

poezie de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărţii întâi, traducere de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morgue

Ei zac aşa, de parcă ar fi gata,
acum, târziu, să afle-o faptă care
să-i înmănunche liniştii-ngheţate
şi între ei s-aducă împăcare;

căci parcă nu-i sfârşit în astea toate.
Nu afli nume-n buzunări deşarte.
Dezgustul de pe gurile uscate
să-l spele n-au putut; stă mai departe;

doar într-atâta s-a schimbat; curat e.
Şi bărbile sunt mai ţepoase-acuma,
de gardieni mai bine tunse, numa

la privitori să nu le facă silă.
Întoarsă e sub pleoape-a lor pupilă,
privirile-năuntru-s îndreptate.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti urmaşul

Tu eşti urmaşul.
Fiii sunt urmaşii,
căci taţii mor.
Fiii stau şi înfloresc.
Tu eşti urmaşul.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti urmaşul

Tu eşti urmaşul.
Fiii sunt urmaşii,
căci tatăl moare.
Fiii stau în floare.
Tu eşti urmaşul.

poezie de Rainer Maria Rilke din Ceaslov, Cartea a doua - Cartea pelerinajului, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!